Pescarul

Se-mbibă liniştea culorii, în apele adânci ce curg
Şi nuanţele-s împrăştiate de filantropul Demiurg,
Ca ramurile să-şi găsească-n oglinda lacului, uşor
Şi frunza galbenă ce pleacă şi cântecul de-amar şi dor.

Prind viaţă visele-ngropate, timid răsar pe-un mal pustiu,
În plasa lui pescarul strânge amurgul unui ceas târziu;
În barca lui nu-ncap speranţe, iar peştişorul din poveşti
A sucombat de-atâta pizmă şi azi, nu mai trimite veşti.

E-un loc în care plâng tăceri înmiresmate de răşină
Şi-n care, păcătos, de-ai fi, te simţi curat şi fără vină.
Pescaru-n fiecare zi, se-nchină, ca-n altar şi cere
Să-i vindece copacii verzi de goliciune şi durere.

Nu pescuieşte mai nimic, nu pângăreşte Paradisul
Ce-l găzduieşte-n oaza lui şi-i apără, de lacrimi, visul;
Pe-oglinda lacului de-argint, alunecă printre petale
Lăsând o şoaptă de alint din bogăţia firii sale...

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vis de nuntă

Ea cuprinde a lui mână
Între palmele-i plăpânde,
Şi-alipind-o de obrazu-i,
Plecând fruntea, îşi ascunde

Ochii trişti, cuprinşi de cearcăn
Şi guriţa-i suspinândă,
Pe-al lui piept scăldat de păru-i
Şi de şoapta tremurândă.

Tot mai tare mâna-i strânge,
Tot mai tare îl îmbie.
Disperarea dar o-nfrânge,
Varsă lacrimi de mânie...

A ei inima bogată
Mult rămas-a sărăcită,
Şi de zbucium şi de freamăt
Se învinge, şi-i slăbită.

Cu priviri păienjenite
Vede toate-n tremurare
Şi pe-o clipă, că ar strânge-o
El de mână, ei îi pare.

Şi atunci îmbrăţişează
Mai cu foc pe acel care
Sub privirea-i se întinde
Ca apusul peste mare.

Toată mintea ei şi-aşterne
În visări ce n-au menire,
De-al lui piept când îşi rezeamă
Tâmpla arsă de zvâcnire.

Se încheagă între lacrimi,
Pe sub pleoapele închise,
Un vis dulce şi ferice,
Visul rege peste vise

Ce mai până-o zi în urmă
Îl purtau ei împreună.
Vis de aur cu icoane
Şi cu preot ce-i cunună.

Şi ca-n vis, icoane multe
Îi privesc dinspre altar,
Şi ca-n vis apare preot
Cu cădelniţă cu jar...

Numai visul nu-i acelaşi,
Nu se-nalţă din pustiu,
Ci e stins, de ieri rămas-a
Doar un plânset trist, târziu...

Dar ca-n vis, icoane multe
O privesc cum se cunună
Cu durerea şi amarul
Când îl strânge iar de mână.

Şi pe nume îl şopteşte,
Şi îl cheamă la trezire
Pe-al lui piept când pleacă fruntea
Peste floarea lui de mire.

Şi ca-n vis, acelaşi preot
Ţine slujbă-n ceas târziu...
Dar icoane vechi şi multe
Privesc mirele-n sicriu...

poezie de Cristian Cruţi
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Incandescentă refulare

Ca un ţipăt de durere te ascult, când mă atingi
Ca o lavă din străfunduri te adun, când vise stingi.
Şi te simt ca pe-o durere, ce îşi face loc spre cer
Când de-atâta dor, explozii, printre gemete, iar pier.

Roşu mă pictezi obraznic şi m-aştepţi la cotituri,
Să-mi aprinzi nedumerirea şi săruturi să îmi furi.
Şi cenuşă să rămână când fierbine mă-nveleşti!
Hai, mai cântă-mă în vise, şi trezeşte-mă-n poveşti!

Cu furie, drumul vieţii, ca un fluviu ţi-l croieşti
Pe un mal te-aştept cuminte, soarta să mi-o drămuieşti.
Şi de mână-n zorii vineţi de atâtâtea aşteptări
Să mă prinzi, să nu mă-ncumet, să mă sting în alte mări.

În incandescenţa asta, ce te fierbe ca în iad
Tu m-atragi ca pe-o ofrandă şi ca jertfă am să cad
Pe altarul nemuririi, unde noapte am să-ţi fiu,
Să-ţi răsar cândva în ceruri, să nu fie prea târziu!

Şi vulcan nestins, nebune, să mă ningi pe-un colţ de stea
Şi mă rog s-ajungi la mine... cu un strop din iarna ta.

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-e dor de ea

Mi-e dor de ea ca nimănui,
Ca unui vechi nomad de drumul lui,
Port răni adânci în ochi şi-n trup,
Veşmintele de-argint le rup.

Aştept trecutele iubiri,
Conturul braţelor subţiri
Şi părul amintind de ploi,
Şi vechea urmă din noroi.

Dar urma ei s-a şters demult,
De cine azi să prea-ascult?
De vântul ce-mi închide uşi,
De greieri sau de cărăbuşi?

Mi-e dor de ea ca nimănui,
Ca unui vechi nomad de drumul lui,
Port răni adânci în ochi şi-n trup,
Veşmintele de-argint le rup.

poezie de Ion Bănuţă din Lacrima Diavolului
Adăugat de alexa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mai este viaţă, fără tine...

Se scutură copacii de zăpadă
Şi eu mă scutur de un dor pribeag,
Să las pădurea, cum mai râd, să vadă,
Când neiubirea pleacă în zigzag.

Te-am tot purtat pe aripi de mătase,
Ţi-am arătat de sus ce verde strig,
Tu ai plătit iubirea să mă lase
Orfană sub zăpezi, să mor de frig.

Şi totuşi pe sub piele muguri cântă,
Viorile deszăpezite, în extaz,
Îmi ţin pe corzi o inimă înfrântă
De neiubirea ta şi de necaz.

Baladele îmi gustă din durere
Şi-n simfonii albastre mă alint,
Iau primăvara-n braţe şi-n tăcere,
Încerc să înfloresc şi iar mă mint,

Că mai am timp să mă descopăr vie,
Într-un poem ce-i încă violet-
Cantată sau albastră simfonie.
Să nu mă uiţi, de-o viaţă le repet.

Şi dacă nu simţi sevele din mine,
Cum răscolesc zăpezile, subtil,
Nu te mai chem, singur rămâi cu tine
Căci e târziu şi-aproape inutil.

Am învăţat să nu te am aproape,
În niciun anotimp şi ştiu să zbor;
Chiar dac-o lacrimă mai am sub pleoape,
De tine nu-mi mai este drag şi dor...

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ultima vară cu tine

Ploua şi atunci cu năduf şi revoltă,
Ploua şi atunci ca-n potopul lui Noe,
Ploua din pământ, rana mea ca din boltă,
Ploua dezinvolt, fără nori, fără voie.

Ploua dimineaţa, ploua la cafea
Şi beam amândoi câte-o ploaie din ea,
Ploua şi la prânz, mai domol şi timid,
Ploua anacronic şi-aproape stupid.

Amurgul cădea peste umeri şiroaie,
O cruce de nori ai pictat pe retină,
Iubirea-nota, ca nebună-n noroaie
Şi ploia gemea-mpovărată de vină.

Doar noaptea plângea pe-nfundate în pumni,
Cu lacrimi albastre din ochii-mi în ploi,
Iar eu te priveam cum din vară le-aduni.
Ia-mi lacrima, Doamne, dă-mi vara-napoi!

Mai plouă şi azi, dintr-un cer cu suspine
Şi ploaia mă spală de vară şi doare
E ultima vară, iubite, cu tine
Şi vara-mi rămâne, cu tine, datoare.

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi a plouat şi azi...

Şi a plouat şi azi din ochi albaştri
Şi ceru-a plâns cu mine până când
Un înger a gonit înspre sihaştri
Tot noru-acela, negru şi flămând.

În mine potopesc tristeţi grămadă
La balu-nsingurării ca-n mormânt,
Când bulgării de humă stau să cadă
Pe viaţa ce se duce în pământ.

E-un cimitir întreg în mine, Doamne
Şi nu am lacrimi să-i mai plâng pe-ai mei,
Că mi i-ai luat pe toţi, cu veri şi toamne
Şi au secat de lacrimi, ochii mei.

Şi ţipă-n mine zilele bolnave,
Iar nopţile mi-s albe de tăceri,
Poeme zac în hainele jilave
Scâncind în mine, pline de dureri.

Sunt o epavă eşuată-n viaţă,
Deasupra corbii se rotesc flămânzi.
De nu s-ar mai trezi-ntr-o dimineaţă
Ochii aceştia, tot aşa de blânzi!

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tăceri

Viscolesc tăceri absurde
Într-o noapte a iubirii,
Iar emoţiile surde
Zac parcă în ciuda firii.

În privirea strălucindă
Irişii au îngheţat,
Iar culoarea verde, blândă,
Prin zăpezi au îngheţat.

Sună zgomote banale
Care se asemuiesc
Sunetelor de ţimbale
Ce ţipând, ne asurzesc.

Când deschizi gura, alene,
Într-un rictus îţi atârnă
Vorbe-mbătrânite-n vreme
Ca o oală-n gard de sârmă.

Pe sub lespezi de cuvinte
Zac tăceri putrede-n criptă,
Printre cruci, printre morminte,
Numai liniştea mai ţipă.

Amorţite şi-n tăcere
Toate par că s-au sfârşit,
Umbrele noastre, stinghere,
Printre cruci s-au rătăcit.

Ăst amestec de tăceri
Şi de zgomote ciudate,
Lacrimi verzi şi primăveri
S-or mai naşte-n altă parte.

Liniştea din necuvinte
Ard precum o penitenţă,
Un stigmat purtat cuminte
Într-o falsă existenţă.

poezie de Florentina Mitrică (21 aprilie 2018)
Adăugat de Florentina Mitrică
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acolo, unde...

Am soarele pe frunte, deşi e marţi întreagă
Şi mă îmbracă august în galbenul din flori,
Întinde braţul tandru, Romeo să culeagă
Pentru-a lui Julietă, mirajul din culori.

Şi eu privesc povestea, cu inima-mpăcată,
Am amintirea vie a toamnelor din noi,
Şi de nu eşti cu mine, rămâne suspendată
Dorinţa unei clipe, cu paşii înapoi,

Când înfloreau poeme în puf de păpădie,
Dansând pe macii tineri ai unei dimineţi.
Erai atât de verde şi eu atât de vie,
Că se plimbau prin sânge atât de multe vieţi!

Azi amurgesc poeme la ţărmul mării mele,
Cu liniştea în braţe m-apropii de sfârşit.
Şi chiar de-mi port amurgul fără sclipiri de stele
Mai am un loc albastru în care te-am iubit.

Voi recita din tine, să te aduc aproape,
Priveşte-mă din locul în care te-ai ascuns!
Şi doar un gând trimite, să ţi-l aşez sub pleoape,
Acolo unde-n lacrimi, doar toamne au pătruns.

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Azi te visez...

Mi-e dor de tine, mamă... şi ce dor.
Mă prind trecuturi... şi uitări se-adună,
Poveşti, cu bunătatea ta, să-mi spună,
Şi pâinea frământată, din cuptor.

Poveşti, din înserări, cu mere coapte,
Cu mângâieri din somnul liniştit,
Pe care mâna ta l-a învelit
De-atâtea ori, în clipele din noapte.

Cu timpul care azi, neiertător,
Îmi scrie peste zile, cu regrete,
Cu amintiri pierdute pe-ndelete
Şi gânduri rătăcind, de-atâta dor.

Când ai plecat eram prea mic, să ştiu,
Că drumul tău... ierta atunci păcate.
Am răscolit prin gândurile toate,
Alături, o secundă... să-ţi mai fiu.

Mai am în mine doar o umbră grea,
Un gând strivit, de vreme şi uitare.
Copacul, care-atunci era prea mare,
E azi nimic, pierdut în mintea mea.

Azi te visez... cu visul de copil,
În care, lăcrimând, îmi pui pe rană,
Din vorba ta, cuvânt de sfântă hrană,
Unui plecat, departe... în exil.

poezie de Marin Bunget
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

În fiecare primăvară

Din roua zorilor de mai
Cu harul său şi cu răbdare
Cât ţine întinsul nostru pla
Soarele-i seamănă mărgăritare.

Ca-n loc de lacrimi să răsară
În ochii visători de copil
Cu fiecare primăvară
Surâsul lui de gingăşie plin.

Lumina-i caldă, îmbietoare,
Cuprinsă-n milioane de petale
Strânge-n cunună toată bucuria
Şi-i dăruieşte mamei toată măiestria.

Se scoală-n zori de dimineaţă
Trezind din nou totul la viaţă.

poezie de Constantin Iordache din Buchet de cuvinte
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Horoscop

(lui Viorel, Roxanei, Mirunei şi Dianei)

cerul îmi trimite veşti bune-n horoscop
şi toate semnele să am viaţă sublimă
din iubirea de viaţă mi-am făcut un scop
îngeri în preajma mea frenetic mă animă.

de fiecare dată am trecut de hop
m-am adaptat frumos la fiecare climă
cerul îmi trimite veşti bune-n horoscop
şi toate semnele să am viaţă sublimă.

rapsodia inimii se-aude-n stetoscop
un freamăt al naturii în sânge imprimă
sunt o lumină vie în mâini de episcop
ard ca lumânarea nimic nu mă suprimă.

cerul îmi trimite veşti bune-n horoscop
şi toate semnele să am viaţă sublimă.

hipersonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De-a lungul vieţii, trupul e asemenea unui râu ce curge printr-o pădure. Râul străbate pădurea mai repede sau mai încet şi cu diferiţi curenţi, iar în albia lui se pot ivi blocaje. Uneori cad în el crengi şi copaci, se acumulează mâl, iar animalele înoată în apele lui lăsând în urmă reziduuri. În cele din urmă, toate acestea pot transforma râul într-o mlaştină. Singura cale de a face apele să curgă iarăşi este să îndepărtăm ramurile şi celelalte aluviuni.

Mantak Chia în Vindecarea prin Tao
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sfârşit de iarnă, pe lac

Pe ghiaţa subţire, un ins pescuieşte.
În van se agită pe mal salvamarul -
Pescarul aşteaptă să-i cadă vreun peşte,
Iar peştele-aşteaptă să-i cadă pescarul!

antimetabolă epigramatică de Efim Tarlapan din Îngerii din cerul gurii... (2003)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Adevărata noastră

poveste de iubire a început mâine
după sărutul de ieri
am scos inelul de safir
din lacul de argint în raze
arămii de apus când dormeai
pe mal în braţele mele
ţi l-am pus pe degetul tău mic
ne-am sărutat azi şi mâine
mai mult mâine
târziu stăteam pe fundul lacului
ţi-am scris o poezie de dragoste
acolo pe apă în apă
cu o piatră ascuţită
nimfa lacului l-a citit de două ori
i-a plăcut de fiecare dată
mi-a făcut loc acolo
în lacul ei cu apă verde
a acceptat să-mi facă mâncăruri
din peşte rămas din altă eră
numai să plec ieri şi să revin azi
trebuia să plec mâine
aveam o întâlnire cu tine azi

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Flori nemuritoare

Pe costişa unui mal singuraticele flori
Gingaşe se oglindesc în a lacului splendoare,
Cu privirea lor senină înspre cerul fără nori
Frunţile îşi descreţesc îndreptându-le spre soare.

Veşnic păstrează în taină ale iubirii fiori,
Luptă şi răzbat din greu prin coline, prin ponoare,
Pe costişa unui mal singuraticele flori
Gingaşe se oglindesc în a lacului splendoare.

Soarele coboară-ncet înroşind întreaga zare,
Se-nchid ale lor petale supărate uneori
Că nu ştim să preţuim florile nemuritoare,
Luna tremură pe lac, dorm în dulce alinare
Pe costişa unui mal singuraticele flori.

rondel de Nicolae Matei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O lume pierdută

O lume de mistere şi visuri ne-mplinite,
O lume de durere şi lacrimi risipite...
O lume-ncrâncenată ce zace în război,
Care trăieşte azi, dar moare-ncet, cu noi.

E lumea ce ne ţine, ne ştie şi ne doare,
În care răsar stele şi înfloreşte-o floare,
În care păsări cântă pe ramu-nmugurit
Şi-n care primăvara, se pare, n-a murit.

E lumea ce se stinge încet, fără să ştim,
În care totu-ngheaţă, iar noi nu mai iubim.
E lumea ce devine, încet, mult mai străină...
Iar pentru toate astea, doar noi suntem de vină.

O lume ce se pierde de-atâta nepăsare
Şi care-i rătăcită în noapte şi-n uitare...
O lume pregătită să dea ultima luptă,
Dar, fără să regrete, mai pierde o redută.

poezie de Cristina Ghindar Greuruş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un copil aşteaptă-n poartă

În ograda părăsită, cu iarbă acoperită,
casa stă gata să cadă, gardu-i dărâmat în stradă.
Aşteptând să vină tata, un copil sprijină poarta.
De mmama lui îi este dor, că a plecat din casa lor.
În zadar priveşte-n zare, tatăl dus, nu mai apare.
Nici mama nu-i pe cărare. Deznădejdea lui e mare.
Lacrimi îi curg pe obraz, el tot singur a rămas.
Însă lui gândul îi spune, că nu e singur pe lume.
În singurătatea lui, mereu, îi stă alături Dumnezeu.
Cu speranţă, încă aşteaptă şi nu pleacă de la poartă.
Poate cândva, mama, tata vor sprijini din nou poarta
şi-împreună iar vor fi, nimic nu-i va mai despărţi.

poezie de Dumitru Delcă (14 februarie 2019)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plec pe barca mea cu vise

Pe luciul lacului stau desculţă şi tristă
privind printre trestii maronii cerul senin
şi vad vrăbiile zgribulite ce zboară în vântul puternic,
iar ochii mei căprui întâlnesc privirea ta pătrunzătoare
din ochii tăi verzi ce aprind luna în noapte
şi mă-nfioară cu puterea lor, iar atunci barca se leagănă uşor
alunecând pe lac în asfinţitul colorat al soarelui,
mi-e frică de întuneric şi de răcoarea apei,
dar tu îmi furi sărutul mătăsos ş-apoi mă priveşti duios.
Ajungem la malul rece şi barca albă se leagănă uşor,
între trestii şi stuf cu apă verde şi aurie,
iar tu cu braţele mă cuprinzi într-o-mbrăţişare caldă
apoi uşor obrazul mi-l săruţi iar buzele-mi ard de iubire,
simţind inima ta cum mă iubeşte în neştire
că-mi era mult, mult dor de tine.

poezie de Eugenia Calancea (24 septembrie 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scrisoare lui Bădiţa Creangă

Mai vino pe la noi, bădiţă Creangă!
Ne este dor să ne mai spui poveşti
Şi amintiri hazlii şi buclucaşe
Din bojdeuca ta din Humuleşti.
Că azi poveştile sunt cam pe dos,
Nu mai au graiul blând, moldovenesc,
Sunt încărcate de picanterii,
Că-mi este jenă să-ţi mai povestesc.
Să ştii bădie, că acum Păcală,
Nu mai e fleţ ca-n basmu-ţi şugubăţ,
S-a înhăitat cu multe haimanale
Şi umblă să ne pună pielea-n băţ.
Nici ursul nu mai e certat cu vulpea,
A devenit mai diplomat şi el,
A racolat-o-ntr-un harem de "dame"
Şi-ncing "afaceri la înalt nivel".
Cocoşul are astăzi punga plină
Şi badigarzi ş-a luat de la Ivan,
Vreo douăzeci de draci, să îl păzească
La vilă, la chermeze, la volan.
Iar fata moşului, atât de bună,
Ce-n vremea ta trudea cu-atâta chin,
Azi n-are chef să dea la orătănii,
Doreşte să se facă manechin.
Nici lupul nu mai bate-n poarta caprei,
La uşa noastră bate şi cere să-i plătim
Facturi tot mai umflate, impozite şi taxe,
De unde-om scoate banii, bădiţă, nu mai ştim!
Scrisoarea mea, bădie, să te găsească-n pace!
Îmi pare rău că-ţi dau veşti triste, asta este.
În fiecare zi ne este dor de tine,
Când ai puţină vreme, mai scrie o poveste!

poezie de Mariana Dobrin din Jurnal cu aromă de pamflet
Adăugat de Mariana Dobrin
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu stau în umbră

Eu stau la umbra munţilor din Oz şi nu mi-e teamă,
Că în oraşul de smarald nu mai am loc.
În întuneric de păduri, doar lupii mă mai cheamă
Şi-n umbrele pădurii, doar, mai am noroc.

Albastru-i o morgană despuiată de lumină,
(Invoc culoare-aceasta fără niciun rost).
Sunt vinovata condamnată fără nicio vină,
Că-n poezie mi-am găsit un adăpost.

Şi de mi-s dimineţile mai 'nalte decât cerul
Când scriu câte un vers împiedicat, timid,
Mă simt în poezia-mi oţeţită prizonierul
Iluziei că sunt poet. Şi mă ucid

Ninsorile ce curg pe lângă mine, ca nebune
Pe vârf de munte,-n nori, în ţările lui Oz.
Sunt muzele ce pleacă-n alte măşti, să se răzbune
Şi îmi îmbracă versu-n praf şi în moloz.

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!