Psalmul vieţii

Hai nu-mi spune cu durere
Că viaţa-i doar o poveste,
Căci doar cel ce doarme piere
Şi ce vezi nu e ce este.

Viaţa e pe veci stăpână
Nu se-ndreaptă spre mormânt
Trupul nostru e ţărână
Însă sufletul e sfânt.

Bucurie, supărare,
Nu pe-acestea le visăm
Ci să ne silim mai tare
Zi de zi să progresăm.

Arta-i artă, Timpul zboară,
Inima deşi-n avânt
Răscolită-i de fanfară
Când ne ducem spre mormânt.

Pe-al lumii câmp de bătaie
Când viaţa te va sfădi
Nu sta ca o vită-n ploaie,
Luptă şi vei izbândi.

Viitoru-i aparent
Trecutul e mort mereu
Tu trăieşte în Prezent,
Cu frică de Dumnezeu.

Sfinţii care-au fost ne-nvaţă
Că mereu, în fel şi chip,
Noi lăsăm urme în viaţă
Pe al timpului nisip.

Şi aceste urme poate
Vor fi de folos cuiva
Vreunui oropsit de frate
Care se va-ncuraja.

Aşadar, hai să lucrăm,
Nu contează ce va fi,
Să-mplinim, să căutăm,
S-aşteptăm ce va veni.

poezie clasică de Henry Wadsworth Longfellow, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vieţile Marilor Personalităţi ne aduc aminte că putem fi noi înşine sublimi şi că, atunci când vom merge, ne vom putea lăsa urmele pe nisipul timpului. Aceste urme pe care poate un altul, care navighează prin viaţa sa, un frate pierdut şi naufragiat le va vedea, va putea să le urmeze şi se va putea vindeca. Deci: curaj şi actiune, inima deschisă către tot; mereu în căutare, mereu în călătorie, învăţând să reziste şi să aştepte.

citat clasic din Henry Wadsworth Longfellow
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un psalm al vieţii ( Ce i-a spus inima unui om tânăr psalmistului)

Nu-mi spune-n ritmuri plângăreţe – nu suport,
Că viaţa e un vis, c-atâta doar putem noi şti!
Pentru că un suflet care doarme-i mort,
Iar lucrurile nu-s deloc ceea ce par a fi.

Viaţa-i adevărată! Viaţa-i onestă, pozitivă!
Şi scopul ei nu-i nicidecum mormântul.
Cuvintele "eşti colb, te-ntorci în colb," n-ai alternativă,
Nu pentru suflet îşi urzesc descântul!

Nu desfătarea, nici tristeţea a ceea ce rămâne
Sau ne-aşteptă la sfârşitul fiecărui drum.
Sunt ţelul nostru, ci fapta, astfel ziua cea de mâine
Ne va afla mai departe de locul în care stăm acum.

Lucrarea durează, iar timpul zboară*, nu alină,
Şi inimile, tari şi curajoase, bat cuminte
Zilnic, asemeni unor tobe, în surdină,
Marşul nostru funerar către morminte.

Pe-întinsul lumii unde conflictul e pândar,
Fii în bivuacul Vieţii o parte consistentă,
Nu doar o vită mută mânată de ciurdar!
Fii eroul prins într-o luptă permanentă!

Nu te încrede-n Viitor, în promisiunea lui măreaţă,
Şi lasă Trecutul mort să-şi îngroape morţii!
Fii activ – acţionează în Prezentul plin de viaţă!
Cu inimă-n tine, cu Dumnezeul tău deasupra bolţii!

Vieţile atâtor oameni mari ne-arată, pildă vie,
Cum să trăim, oferindu-ne propriile vieţi drept premii,
Şi cum, după plecare, putem lăsa ca mărturie
Urmele paşilor noştri înscrise în nisipul vremii.

Urme pe care poate-alt om, sleit, fără puteri,
Navigând pe-al vieţii solemn şi vast ocean,
Un rătăcit de lume, copilul unei naufragieri,
Văzându-le, va găsi o cale să iasă la liman.

Prin urmare, stai drept, continuu în toiul acţiunii,
Şi cu inima deschisă pentru orice soartă,
Pregătit pentru fapte mari, urmând firul raţiunii,
Învaţă să munceşti. Şi-aşteaptă.

*Trimitere la expresia " ars longa, vita brevis" ( viaţa e scurtă, arta dăinuie") – traducerea în limba
latină a unui text aparţinând lui Hipocrate

poezie clasică de Henry Wadsworth Longfellow, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şotron

Ştiu demult, nu mai sunt tânăr,
Dar nu simt că sunt bătrân,
Nu vreau zilele să-mi număr,
Că am fost... nu am să spun.

Alerg visele rebele,
Cearcăne, mă fac că n-am,
Riduri... mă tot strâmb la ele,
Ca atunci când mă jucam.

Viaţă, viaţă, nu-mi dai pace,
Urme laşi pe trupul meu,
Însă sufletul nu-mi tace,
Mă ţine copil mereu.

Voi pleca cu el odată,
Ai să vezi, vei regreta!
Fără noi, eşti doar o soartă,
Tu nu vei mai exista!

Eu şi el? Hoinari zburdalnici,
Vom juca în rai şotron,
Zăpăciţi şi nebunatici,
Până vom fi iarăşi om.

poezie de Adi Conţu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă azi mai eşti în viaţă

Dacă azi mai eşti în viaţă
Încă nu eşti chiar pierdut
Căci ţi sa mai dat o şansa
Să răscumperi ce-ai pirdut.

Iar acesta este timpul
Cel ce a trecut mereu
Dar tu n-ai luat aminte
Şi-ai făcut numai ce-i rău.

Ţi-ai ales cărări straine
Departe de Dumnezeu
N-ai vrut ca să iei aminte
La jertfa Fiului Său.

Inima ţi-a fost departe
Să faci bani, să faci avere
Nu uita căci tot ce-ai face
În lumea aceasta piere.

Catva timp poate ţi-e bine
Dar cu timpul vei vedea
Căci un gol îţi va rămâne
Şi pace nu vei avea.

Se va apropia şi ziua
Când linie vei trăgea
Se va cântarii atuncea
Tu cu ce vei rămânea?

Astăzi vezi, încă se poate
Răscumpără tot ce poţi
Adunaţi in Cer comoara
Nu te trudi pentru hoţi.

Căci acol-unde-ai comoare
Va fii şi inima ta
De-o îndrepţi spre veşnicie
Viaţa ta se va schimba.

Dumnezeu încă te aşteaptă
Nu mai sta nepăsător
Alearga cât se mai poate
a bunul nostru "Păstor".
AMIN

poezie de Elena Fărăgău (2009)
Adăugat de Alexandra
Comentează! | Votează! | Copiază!

Căţărătorul

Viaţa e o frământare
Parcă este un concurs
Cine fuge cel mai tare,
Cine zboară cel mai sus...

De la şcoală ni se spune
Să nu fim ca oaia-n turmă,
Să-nvăţăm cu pasiune
Să-i lăsăm pe toţi în urmă.

Locul doi e o ratare
Numai primul loc contează
Doar pe cine-i cel mai tare
Lumea îl apreciază.

Omul viaţa şi-o distruge
Să se caţere pe-un nor
Şi de fapt, ce va ajunge?
Un mare căţărător.

Este bine să fii primul
Doar când ştii să şi trăieşti
Să-ţi ajuţi mereu vecinul,
Să te bucuri, să iubeşti...

poezie de Octavian Cocoş (18 august 2020)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Omule, oricine ai fi

Omule, oricine ai fi,
Vine şi la tine o zi.
De eşti bogat sau sărac
Şi tu vei fi judecat.

Oricâte conturi ai bancare
Să ştii: eşti numai o suflare
Şi acele conturi nu-ţi slujesc
De suflet de nu te îngrijeşti.

Căci sufletul-n viaţa ta,
Are nevoie de ceva
Ce poate tu nici nu gândeşti
Sau poate vrei să îl răneşti?

El vine de la Dumnezeu
Spre El tânjeşte tot mereu.
Şi atunci când tu te-ai împăcat
Cu Dumnezeu de-a devărat,

Să vezi ce suflet mare ai.
La conturi mari ce le visai
Importanţa tu nu le mai dai
Căci sufletul îndrepţi spre Rai.

Şi-ncepi apoi a te-ntreba
De unde vii
Unde-i pleca
Ce sa-ntâmpla cu viaţa ta.

Iar sufletul te va-ndrepta
Să mergi şi tu la Golgota.
Căci viaţa cineva şi-a dat
Să ai iertare de păcat.

Să vezi sufletul chinuit,
Ce bucurie a primit
Căci nimeni nu ţi-o poate da
Doar El, Isus din Golgota.

Ori eşti bogat, ori eşti sărac
Tu Domnului să-i fii pe plac
Căci banii nu-ţi pot garanta
Căci vei ajunge-n Slava Sa.

poezie de Elena Fărăgău (21 ianuarie 2009)
Adăugat de Alexandra
Comentează! | Votează! | Copiază!

Hristos-- al nostru Soare

Domnul Isus ne-a trimis
Evanghelia să o vestim
Să intrăm în Paradis
Împlinind tot ce e scris
Fii ai Tatălui să fim

Domnul Isus ne-nvăţat
Evanghelia Divină
S-avem sufletul curat
Spălat de orice păcat
Însuşi noi să fim lumină

Apostolii pe Isus
L-au vestit odinioară
Căci Domnului s-au supus
Şi-Evanghelia au dus
Omenirii — să nu piară

Ei drept centru l-au avut
Pe Isus Hristos Mesia
Cel ce toate le-a făcut
Din adânc necunoscut
Inclusiv şi veşnicia

Centrul vieţii lor a fost
Hristos Mirele cel Sfânt
Şi-au făcut din Domnu-n rost
Cu toţi rămânând la post
Cât au fost pe acest pământ

Evenghelia ne-nvaţă
Şi nu Vechiul Testament
Căci Hristos ne dă viaţă
Şi spre ceruri ne înalţă
A Lui să fim permanent

Până la Ioan doar a ţinut
Legea Sfântă ce s-a dat
De-atunci Isus ni-e avut
Ne e stâncă ne e scut
Mielul Sfânt la moarte dat

Noi prin jertfa Lui Isus
Suntem astăzi ce suntem
Şi al Legii vechi apus
Îl vedem — căci Ea s-a dus
Căci pe Isus îl urmăm

Viaţa noastră e Hristos
Şi nu Legea din Sinai
Şi vrem să trăim frumos
Căci din lume El ne-a scos
Toţi ca să intrăm în Rai

Evanghelia ne-nvaţă
Pe Hristos să îl iubim
Căci spre Tatăl ne înalţă
Şi în veci ne dă viaţă
Ai Lui dar — pe veci să fim

De ce oare ne uităm
Înspre sfinţii din vechime
Când pe apostoli îi avem
Stele sfinte să-i urmăm
Căci Mirele iată vine

Gata-i trâmbiţa să sune
Îm poporul Celui Sfânt
Ca aleşii să se adune
Şi să lase acestă lume
Sus pe nori după Cuvânt

Dar nouă ni se vorbeşte
Azi de sfinţii din vechime
Nu că Mirele soseşte
Şi-ai Lui să fim ne doreşte
Numai — numai pentru Sine

De David de Moise de Ilie
Ni se predică în adunare
Nu de Cel ce stă să vie
Să ne ia în veşnicie
După sfânta-i îndurare

Iată Mirele revine
Ca să-şi ia a Lui mireasă
Nu strigă o iată nime"
Pentru mine pentru tine
Să ne ducă-n cer acasă

Evenghelia-i lăsată
Pentru Vechiul Testament
Parcă nu Ea ne e dată
Prin Ea inima curată
Să ne fie permanent

Parcă-i mai strălucitoare
Azi lumina din vechime
Nu Hristos veşnicul soare
Ce ne este aici cărare
Murind iată pentru mine

Nu Hristos este Lumina
Şi nu este El Viaţa
De ce dar rămâne-ntruna
Mai pe urmă — mai în urma
Celor ce nu-ţi dau viaţă

Când Hristos ar trebui
Ţintă veşnic să ne fie
Căci El poate izbăvi
Şi pe noi a ne sfinţi
Să păşim în veşnicie

Hristos este Dumnezeu
El e-al nostru Creator
Ce ne-nvaţă aici mereu
Noi să-i fim poporul Său
Căci El ni-e Mântuitor

El cu Tatăl ne-a creat
Şi a pus lumina-n noi
Să-i cântăm neâncetat
Toţi cu sufletul curat
Până-n ziua de apoi
25-10-2022 Mănăştur

poezie de Ioan Daniel Bălan
Adăugat de Ioan Daniel Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un cuget neîntinat

Evanghelia cea Sfântă cine astăzi o trăieşte
E ferice acum de el căci viaţa o primeşte
Cine dar azi se hrăneşte din al Domnului Cuvânt
El trăieşte în lumină şi merge spre cerul sfânt
Căci se-ncrede-n Dumnezeu şi Scriptura o trăieşte
În viaţa lui de aici tot mai mult se curăţeşte
A lui cuget nentinat spre Cuvântul Celui Sfânt
Zi şi noapte se îndreaptă de aici de pe pământ
Evanghelia iubirii lui îi este căpătâi
Şi aleargă-n sfinţenie doar spre dragostea dintâi
Adevărul Sfânt al vieţii cine-l caută acum
E pe-a vieţii vii cărare şi Hristos îi este drum
Căci lumina sfânt-a vieţii prin Hristos doar ni se arată
Să trăim neprihănirea o viaţă fără pată

Numai cine dar veghează să trăiască viu Cuvântul
Are astăzi biruinţă căci Hristos îi este drumul
Evanghelia cea Sfântă nouă ne e azi destin
De aceea în lumină Domnului eu mă închin
Vreau a Ta împărăţie Tu Isuse să domneşti
Să ne fii stăpân în viaţă — odată să ne primeşti
Sus în cerurile sfinte pentru veci noi să-ţi slujim
Cei ce astăzi te chemăm vrem mireasă să îţi fim
Căci în inimă o Doamne pentru veci noi te dorim
Betania 10-11-2019

poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doar Hristos este Viaţa

Domnul când îmi e scăparea
Nu mă tem de niciun rău
Căci mă-mbracă-n îndurarea
Şi-mi oferă El salvarea
Căci Isus mi-e Dumnezeu
Paza sufletului meu

Când Hristos îmi e lumina
El mă-mbracă în Cuvânt
Ca să-i cânt întodeauna
Că-mi e viaţa şi cununa
Până voi intra-n mormânt
Să fiu plin de Duhul Sfânt

Doar Isus îmi e menirea
Tot ce am aici mai sfânt
El îmi dă neprihănirea
Şi mi-arată doar iubirea
Ca Fiinţa Lui să-i cânt
Cât voi fi pe acest pământ

Cât de scump este azi drumul
Chiar la umbra Lui Hristos
Cum nu este chiar niciunul
Căci toate se sting ca fumul
Dar rămâne aici jos
Cel creat doar — de Hristos

Numai El e mângăiere
Numai El e bogăţia
Căci ne are în vedere
În lumea care azi piere
El ne ţine azi fiinţa
Şi ne dăruie credinţa

Prin Hristos şi doar prin El
La Tatăl avem intrare
Al vieţii sfinte Miel
Ne e scop şi ne e ţel
El ne e înviorare
Şi în veci de veci salvare

Nimeni altul nu mai poate
Să ne dea neprihănirea
Să ne scape de la moarte
În Rai să ne facă parte
Să ne ofere dar iubirea
Şi de asemeni izbăvirea

Nimeni mâna nu ne-a-ntins
Să ne ofere veşnicia
Viaţa noastră ca un vis
Să fie un drum deschis
Căci Isus e bucuria
Şi e raiul— armonia

Numai El azi ne oferă
A vieţii cale sfântă
Tot ce inima ne speră
Chiar a fericirii eră
De-n noi inima azi cântă
Şi spre El duhu se avântă

Căci trăim doar prin Isus
În lumina Lui curată
Cum nici stele aici nu-s
Dar sângele Lui i-a curs
Şi viaţa ne e dată
Doar prin jertfa-i fără pată

De aici nimeni n-a-ndrăznit
De aici de pe pământ
Să fi dar mărturisit
C-aici jos el a venit
Trimis chiar de Tatăl Sfânt
Pentru omu-n moarte frânt

El să fie o lumină
Omenirea s-o salveze
Pe-a lui braţe să o ţină
Fiind dar fără de vină
Tatăşlui s-o-ncredinţeze
Şi-n ceruri să o aşeze

Nimeni altul n-a-ndrăznit
Despre sine să susţină
Că-i lumină-n răsărit
Că este neprihănit
Şi că el e o lumină
Că nu are nicio vină

Eu sunt Viaţa şi-Nvierea
Nimenea nu a mai spus
Căci nimeni n-are-nfierea
Tatălui făcând plăcerea
Ca şi Fiul Lui Isus
Ce i-a fost în veci supus

Noi venim să-ţi mulţumim
Pentru tot ce Tu ne-ai dat
Azi copii Tăi să fim
Inima să-ţi dăruim
Mire scump şi minunat
Să-ţi dăm sufletul curat
Betania 15 dec. 2019

poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

La ceas de seară

La ceas de seară gândurile-mi fură
Şi liniştea şi clipa de tăcere...
Le simt precum un strop de cianură
Ascuns azi într-un fagure de miere...

Îmi amintesc copila de-altădată
Cu părul negru, lung şi ondulat,
Cu zâmbet cast şi ochi de ciocolată.
Dar timpul a trecut... Te-ai depărtat!

Îmi amintesc cum mă strângeai de mână.
Zburam spre stele şi spre adevăr...
Azi timpul amintirile-mi sugrumă
Şi de acel trecut îmi este dor.

Da, timpul a trecut. Ai fost mireasă...
Te-a dus un june mândru la altar.
Ce tânără ai fost şi ce frumoasă!
Ne-am întâlnit pe drumul vieţii iar...

Şi viaţa ta a fost un câmp cu grâne.
Timpul s-a-ntors în palma noastră iar
Şi nu-mi mai amintesc nici cum nume
Ne-am revăzut pe-al timpului altar.

Din cerul desfăcut ca o fântână,
Culegem astăzi, iarăşi, amintiri.
Tu eşti de-acum pe sufletu-ţi stăpână,
Iar eu, oh, eu am lacrimi în priviri.

S-a strâns în noi, gol după gol, uitarea.
Din noi, mereu, tăceri s-au adăpat.
Ne este ca un haos depărtarea
Şi ce străin ni-i drumul... Ce păcat!

N-avem fotografii, dar ne rămâne
Doar gândul bun trimis spre Dumnezeu
Şi timpul petrecut în astă lume -
Un gol imens prins între tu şi eu.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dor de mamă

Trec anii-n zbor
Şi timpul în neştire trece
Însă numai un singur dor
Cu viaţa timpul şi-l petrece.
Mi-e dor de tine, mamă dragă,
Mi-e tare dor; Ce mult mi-e dor!
Aş vrea să ştie o lume-ntreagă,
Că fără tine pot să mor!
Dar viaţa merge înainte,
Iar timpul zboară fără habar
Şi de ţi-ai pierdut dragul părinte
Inima-ţi plânge în zadar.
Căci nimeni înapoi n-aduce
O fiinţă a cărei vieţi s-a stins;
Degeaba sufletul îmi plânge,
Pierdută ai fost, oricât am plâns.
De atunci mult timp a mai trecut
Şi a fost mai mult un timp pierdut.
De atunci lacrimile s-au uscat,
Dar dorul tot n-a încetat.
Căci toată viaţa dor îmi va fi,
Cât pe Pământ eu voi trăi.
Mereu eu numai tristă sunt,
Dar oamenii-s nepăsători;
De toţi ar fi nemuritori,
Ce-ar mai fi viaţa pe Pământ?!
Dar tu te-ai dus înaintea lor
Şi m-ai lăsat c-un singur dor.
Şi acuma orice veselie
E ca şi cum n-ar exista;
Nimic nu-mi mai place mie,
Decât doar amintirea ta...
În mintea mea tu eşti tot vie
Şi vei trăi o veşnicie!
Aceasta-i unica bucurie
Ce poate să-mi mai placă mie.
Mi se întâmplă foarte rar
Un zâmbet şters să mai schiţez,
Mi se întâmplă mie, dar,
Mai mult nu pot să-mi imaginez.
Nici nu pot să râd voios,
Nu am puterea să o fac,
Din când în când zâmbesc frumos,
Însă numai când mă prefac.
De nimeni nu sunt înţeleasă,
Poate că le par prea voioasă;
Ei nu ştiu ce-n suflet se ascunde,
Căci nimeni în suflet nu pătrunde...
Doar tu adânc mi l-ai străpuns
Şi-n inima mea ai pătruns.
Eu nu sunt singura din lume
Ce a pierdut pe cineva
Şi nu-i de ajuns un singur nume
Izvorul vieţii a-l seca.
Mai sunt mulţi care-mi sunt aproape
Şi unii chiar mă înţeleg,
Dar numai tu ai fost tot ce se poate
Chema mai bun, mai înţelept.
De lângă mine ai plecat
Dar, mamă, eu nu te-am uitat!
Eu mă gândesc mereu la tine,
Tu eşti mereu doar lângă mine...

poezie de Cornelia Georgescu din Tăcere... (2006)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viaţa

Viaţa este o enigmă dar atunci când n-o înţelegi
Dumnezeu lucrează tainic şi te-ajută s-o dezlegi
Numai tu acceptă-I voia şi te luptă s-o alegi
Căci viaţa-i o minune pentru cine o înţelege
Şi-a Lui voie-i fericire pentru acela ce-o alege!
Căci enigma vieţii constă într-un lucru minunat;
Să-L cunoşti pe Cel ce Este din veci Sfânt şi-Adevărat!

Dacă viaţa-i o enigmă şi nu poţi să o înţelegi
Caută-ţi Făcătorul frate şi-ai să vezi cum o dezlegi!
El e viaţa şi Se-arată mai întâi prin Sfânta-I Lege
Apoi prin Hristos ce vine de toate să ne dezlege;
De păcatul ce ne-a prins şi pe veci ne înrobeşte
Şi de Legea ce-l condamnă şi la moarte osândeşte,
Şi de tot ce intră-n suflet şi cumplit ne chinuieşte!

Viaţa-i trudă trecătoare căutându-şi împlinirea
Dar şi-odihnă fericită când primeşte Mântuirea,
Viaţa-i năzuinţă cruntă ce-şi aşteaptă răstignirea
Dar şi-o pace nesfârşită când descoperă Iubirea,
Căci iubirea este totul, dragostea-i Dumnezeirea
Care vine-n noi prin Duhul să înfăptuie nemurirea.
Viaţa da, e trecătoare, timpul curge generos,
Dar e veşnică când crezi, deplin, în Isus Hristos!

Nu te teme când viaţa-i luptă grea şi-obositoare,
Hristos a învins Calvarul ca să poţi tu sta-n picioare
Plin de gloria slavei Sale pentru viaţa viitoare,
Căci oricine alege crucea se bucură de îndurare;
Dumnezeu îi face viaţa har şi binecuvântare!
Toată enigma vieţii frate constă în a înţelege
Că Iuirea Sfântă-I viaţă şi în veşnicie-i Lege.

Viaţa-i groapă câte-odată şi cuptor de încercare
Dar să ştii că şi atuncea este-o binecuvântare;
Încercarea te căleşte şi răbdarea-i lucrătoare
Ce împleteşte o cunună pentru slava-ţi viitoare!
Bucură-te că sub cruce mai e loc pentru închinare
Şi că încă curge harul şi mai este îndurare
Căci răsplata închinării şi a vieţii sfinte-i mare!

17/07/2018*Ioan Hapca
(Zaragoza)

poezie de Ioan Hapca din Reflecţii
Adăugat de Carmen Margean
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te caut c-o durere grea

Te caut c-o durere grea
Că-aşi vrea să-ţi mai aud doar, glasul,
Aşi vrea să te mai pot vedea
Şi-n urma ta să-mi mai ţin pasul...

Dar sugrumat îmi este-avântul,
De întuneric şi mormânt
Şi ciocârlia-şi curmă cântul
Sub nişte bulgări de pământ.

Acolo nu mai e simţire,
Nici plâns, nici dor, nici bucurie;
Dar tu-ai fost plină de iubire
Şi-iubirea, veşnic este vie!

Te caut... mereu te-oi căuta,
Dar nu-n mormânt întunecat
Căci tu îmi umpli inima
Şi mi-o ţii trează neîncetat.

Da! Te aflu în inima mea,
Căci tu-mi ai inima cu tine
Şi ştiu că ne vom revedea,
Curând, în slăvile divine.

Te caut c-o durere grea
Şi-ţi simt aproape pasul;
Cutreieră-n în inima mea
Şi-n ea-ţi freamătă glasul...

poezie de Ioan Hapca
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Creştinul muribund către sufletul său [The dying Christian to his soul]

Foc de viaţă dătător!
Fugi din trupul muritor:
Zboară sus, fără răgaz,
Căci să mor e un extaz!
Hai Natură, nu fi rea,
Viaţa nu mai e a mea.

Gata! îngerii au spus,
Dragă Spirit, vino sus!
Dar ce-i asta, ce-am păţit?
Ochi şi simţuri mi-au slăbit,
Duhul meu spre cer îl port,
Oare aşa e când eşti mort?

Lumea toată o exclud,
Dar în cer văd şi aud
Sunet dulce şi uşor!
Aripi am şi pot să zbor!
O, mormânt, n-ai izbândit!
Moarte, nu m-ai nimicit!

poezie de Alexander Pope, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cugetare

Ce e azi nu este mâine
Şi ce a fost nu mai revine
Viaţa merge înainte
Cu ce-i rău sau ce e bine.

De când este omenirea
Viaţa-i clipă de trăire
Ea rămâne amintire
Un mormânt şi o umbrire.

Când ai trecut în veşnicie
Eşti uitat de soră, frate
Că nimic nu se mai ştie
Şi uitate rămân toate.

Omule! Ia bine aminte
Când dispari din astă lume
Nu mai eşti cel dinainte
Ci un străin cu-n searbăd nume.

În rest totul e uitare
Aşternută în mormânt
Fără a cere amânare
Pentru al tău suflet dispărut.

E minune când vreun frate
Îţi aprinde o lumânare
Memorându-ţi mai departe
Scurta-ţi viaţă călătoare.

Ce eşi omule în viaţă?
Decât colbul trecător
Visător, plin de speranţă
Şi un suflet călător.

Uiţi de azi, uiţi şi de mâine
Ca şi de celelalte zile
Care înseamnă renunţare...
Un mormânt şi o uitare.

poezie de Dumitru Matei din Gânduri
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îţi aducem azi onoare

Când pe aripa iubirii
Tu Isuse ne primeşti
Înfloresc toţi trandafirii
Şi puterile iubirii
Toate ni le dăruieşti

În cununa Ta de stele
Pe toţi Tu ne-ai împletit
Să fim Doamne ca şi ele
Mii şi mii de floricele
Căci pe braţe ne-ai primit

Îţi cântăm Isus iubirea
Şi cu drag te lăudăm
Căci ne-ai dat neprihănirea
Să se piardă toată firea
Mire Sfânt să te avem

Ţie Doamne-ţi dăm menirea
Şi viaţa şi fiinţa
Căci ne-ai dăruit iubirea
Să-ţi cântăm pe veci trăirea
Sorbind harul şi credinţa

Îşi aducem azi onoare
Numele noi ţi-l slăvim
Căci prin har şi îndurare
Ne-ai luat pe-a Ta cărare
Ai Tăi noi pe veci să fim

Dă-ne Tu Isus măsura
Viaţa nouă s-o trăim
Să-mplinim pe veci Scriptura
Să-ţi dăm viaţa şi făptura
Căci Isuse te iubim

Mire Sfânt o astăzi ia-ne
Chiar pe braţele-ţi Divine
Şi-ne-mbracă-n albe haine
Dă-ne a vieţii sfinte taine
Să trăim doar pentru Tine

Vrem să ne fii Dumnezeu
Pentru veci al nostru Mire
Umple-ne de Duhul Tău
Să fugim de tot ce-i rău
Trăind în neprihănire

Şi ne-nvaţă să păşim
O Isuse în lumină
Ai Tăi pururea să fim
Numele să-ţi proslăvim
Mire scump — fără de vină

poezie de Ioan Daniel Bălan (25 martie 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Împletiţi doar în lumină

harul Sfânt al Lui Hristos
iată şi azi ne învaţă
să trăim aici frumos
chiar din zori de dimineaţă

curaţi sfinţi şi în lumină
viaţa nouă s-o trăim
cu toţi să fim fără vină
pe Tatăl să îl cinstim

asta-i noua-nvăţătură
omenirii ce s-a dat
prin lumina din Scriptură
omul să fie curat

nu păcat — nelegiuire
nu minciună — ci-Adevăr
străpunşi toţi azi de iubire
Hristos să ne fie ţel

în lumina mântuirii
toţi să fim astăzi zidiţi
nu în plasa rea a firii
ci fiind cu toţii sfinţi

harul Tău Isus îl vrem
şi lumina Ta cea Sfântă
pe veci doar să te urmăm
să intrăm în cer la nuntă

Evanghelia iubirii
noi o vrem ca îndreptar
pe cărarea mântuirii
cu Hristos Mire şi dar

îndurarea Lui Hristos
o vrem pârghie în veşnicie
ce-i curat şi e frumos
pururi ţintă să ne fie

nu ce nouă azi ne place
ci ce-i place Lui Hristos
căci El e doar viaţă — pace
Domnul vieţii — venit jos

nu păcat — nelegiuire
ci sfinţenie — lumină
şi nu vrem a nostră fire
ci Hristos ca să ne ţină

cum viaţa ne-a trasat
Creatorul nostru Sfânt
nu vrem fire şi păcat
ci Isus şi-al Lui Cuvânt

împletiţi doar în lumină
noi lumină doar să fim
o viaţa fără vină
ca noi toţi să ne sfinţim

cum Hristos a hotărât
noi să ne trăim viaţa
ca zăpada azi încât
să ne lumineze faţa

pe Hristos îl vrem drept lege
şi aici să-mpărăţească
de Adevăr ca să ne lege
până-n patria cerească

Lui ne vrem pe veci supuşi
să-mplinim tot ce ne spune
căci de El am fost aduşi
chiar şi în această lume

în Hristos şi pentru El
vrem viaţa s-o trăim
în al Domnului sfânt fel
ca pe veci ai Lui să fim

glorie dar Lui Mesia
slavă-i fie Lui Hristos
căci El este veşnicia
şi viaţa cu folos

poezie de Ioan Daniel Bălan (22 septembrie 2018, Mănăştur)
Adăugat de Ioan Daniel Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Speranţa

Speranţa-i o voce ce –mi sună în ureche
Şi-mi spune în taină, cu glas scăzut, ades,
Încrederea în mine să nu mă părăsească
În viaţa mea, pentru ce urmează a se întâmpla.
Fără deznădejde, amar sau vreo tristeţe, să trăiesc,
Căci zorile de zi în fiecare dimineată se vor ivi.

Speranţa-i ca o lampă aprinsă ce-mi arde- n trup
Şi-mi luminează calea spre-o destinaţie necunoscută,
Dar de mine mult dorită, aşteptată şi râvnită,
Cu ea la plimbare pornesc şi sigur nu greşesc
Şi voia Lui încerc din răsputeri să o găsesc.

Speranţa-i rozul trandafirului peren şi-nfloritor,
Simbol ce ascunde-n el un mister fermecător,
Mă aplec spre el, căuş din palme fac,
Mă las ademenită de prospeţimea şi vigoarea lui,
Adulmec lacom un parfum suav, năucitor,
Visez şi romantica-mi poveste descifrez.

Speranţa-i credinţa infinită pe care orice om o are,
Pe care nu o cuprinde nicio apă sau o mare,
Mână în mână cu tainica noastră chemare,
Se plimbă în ale noastre suflete fără hotare.

Când viaţa –mi este poate la grea încercare,
Speranţa, acel simţământ inefabil, porunceşte,
Nu te lăsa, luptă şi puternic mereu să fii,
Căci neînfrânt vei fi şi greul vieţii sigur îl vei dovedi!

Speranţa mă modelează, sufletul îl imprimăvărează etern,
Doar ca eu să las în urmă trecutul şi acele poveri,
Să stăpânesc cu –nverşunare acele temeri,
Să ridic ochii în sus, către El, Dumnezeu
Şi rozul speranţei în inima mea se va etala mereu.

Speranţa-n suflet în fiecare zi o sădesc,
Cu lacrimi de bucurie vreau să o stropesc,
Şi-o roză să –nflorească –n inima mea,
Să-i simt mereu gingăşia şi puritatea
Şi-n inocenţa mea vreau să cred mereu,
Că speranţa de bine este reală ca această minunată floare.

poezie de Georgeta Ganea (30 decembrie 2020)
Adăugat de Georgeta Ganea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce se întâmplă cu tine şi ce ţi se pare că ai făcut în viaţa asta a fost aidoma unui vis. De aceea, la fel cum timpul nu există pentru un om când visează, fie că doarme un ceas, fie că doarme o sută e acelaşi lucru pentru cel adormit, tot astfel şi pentru omul care trăieşte în lumea asta timpul nu există. Omul se află mereu în prezent.

Lev Tolstoi în Despre Dumnezeu şi om din jurnalul ultimilor ani
Adăugat de Gabrine94
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viitorul, mereu trecut...

Să nu uităm, că ieri am fost,
Suntem şi azi, dar mâine nu se ştie de vom mai fi,
Noi înşine.
Pentru că timpul ne transformă
Hai să lăsăm să moarădoar trecutul!
Iar noi, păşind spre viitor în timp,
Cu Timpul prieten,
Într-o clepsidră a vieţii,
Să plutim particule de iubire.
Căci noi datorăm lumii însăşi respect
Şi nu ne vom justifica în faţa nimanui,
Pentru cum am parcurs o bună bucată din viaţă,
Din verbul "a face" şi "a fii" conjugate la trecut.
Oh, viaţa se scurge ca o ploaie chiar şi pentru tine,
"Judecătorul meu"! Pic... pic... pic...
Fără să -ţi dai seama de inundaţia ce s-a creat...
Dar barca regăsirii pe tine însuţi te salvează.
Aş înfrunta chiar şi furtuni
Aşa cum am mai înfruntat!
Ploaia, mi-ar fi doar o cafea în dimineaţă.
Iar visul, val!
Răsăritul, coşmar al dimineţilor mele, mereu şi mereu.
Pentru un timp mi-ai fost chiar Galaxie, mai mult, Univers
Iar azi eşti doar un vuiet aspru
Ce-mi sună în minte
Şi mă cutremură
Precum pământul, zguduit de un vulcan de sentimente,
La gandul că ţi-am "donat " chiar şi iubirea mea
Spre a te face să exişti.
Totul, pentru tine!
Iar eu, acum, mă găsesc gol şi fără acoperiş,
Sub ploaia gândurilor regăsirii iubirii ce-am trăit, doar eu.
Căci tu te-ai pierdut
În ceţurile durerii
Şi ale păcatelor ce-am săvârşit în vis,
Cândva, la început...
Dansez în gând!
Visez cu ochii deschişi!
Iubesc dormind!
Trăiesc şi înşel cu Speranţa...
Realitatea sumbră a omenirii...
Un trandafir alb m-a învăţtat să lupt pentru ce îmi doresc...
Dar până când? Până când?!
Nu ştiu... pentru că de azi, ziua de azi, mâine va fi trecut!
Spinii tăcerii descarnează lumina,
Iar eu, din Luceafăr, mă transform în quasar.

poezie de Diodor Firulescu din Viaţa într-o călimară
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!