Country poesis
Eu zic să ne ridicăm pălăria
în fața glonțului rătăcit
chitara de sânii balconului
stă izbită
de la ultimul iubit...
Se așază cenușă soldățească peste cactus
Un măr scâncește fără dinți
Cavaleria a trecut peste muzicuța
cu platfus...
poezie de Alin Ghiorghieș
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre trecut
- poezii despre sâni
- poezii despre mere
- poezii despre iubire
- poezii despre dinți
- poezii despre chitară
- poezii despre cenușă
- poezii despre armată
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
Citate similare
Plecasem
Plecasem demult. Mai întâi peste ape
apoi peste câmpii, peste munți
peste aerul strâmb
peste cerc, peste îndepărtarea cercului
peste apropierea dintre noi
peste o mână pierdută
peste trei degete curbate
peste un sărut întâmplător
peste plăcut. Peste asta!
Plecasem demult
de mult
ce plecasem...
poezie de Alin Ghiorghieș
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi poezii despre sărut, poezii despre munți, poezii despre degete, poezii despre apă sau poezii despre aer
Pieptăn cu adevărul în dinți
Se apropie ea
Ce să-i zic?
Că am un ochi căprui și unul verde
că văd cu unul și cu altul nu
că-ntr-o ureche sunt și mi se pierde
dorința de a fi și de a tu!
Se apropie ea...
Ce să fac?
Cum să extrag rădăcina pătrată
din inimă ei? Ce matematic se apropie ea
netulburată
de inima mea.
Se apropie ea
și îmi așază părul...
Ce să-mi zic? Ce știa?
În cărarea ei îmi așez adevărul
și palma ta!
poezie de Alin Ghiorghieș
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre inimă
- poezii despre verde
- poezii despre urechi
- poezii despre păr
- poezii despre ochi căprui
- poezii despre matematică
- poezii despre dorințe
- poezii despre adevăr
Demonul
Stā demonul meu rezemat de coarba fântânii
și ne înfășoară brâu peste brâu fântânarii
moartea într-un picior dansează
de le sar mormintelor sânii
peste coasă îi sar călușarii...
poezie de Alin Ghiorghieș
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și poezii despre picioare, poezii despre moarte sau poezii despre dans
* * *
Cu vaporul peste nori
peste dealuri
peste flori....
poezie de Alin Ghiorghieș
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre nori, poezii despre marină sau poezii despre flori
* * *
La împerecherea fierului
pietrele de rând
în spatele gerului
spărgeau între dinți
ultimul gând...
poezie de Alin Ghiorghieș
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre gânduri sau poezii despre fier
Ultimul acord
Dimineață am plecat îmbrăcat într-o coajă
de măr necălcată
și m-am întors acum
acasă
în mâna-ți delicată!
poezie de Alin Ghiorghieș
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre dimineață, poezii despre delicatețe sau poezii despre acasă
Măi
Măi!
Nu mă faceți să plâng
că și-așa mă doare plânsul.
Mai bine mestecați o piatră
în loc de voi
și vă dați cu lopata la vale
peste-a vacilor gunoi
peste buzele crengilor
peste azurul podurilor
peste scrumul norilor
peste văi
dragii mei
Măi!
poezie de Alin Ghiorghieș
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre văi, poezii despre plâns, poezii despre vaci, poezii despre poduri sau poezii despre crengi
Balada din parc
În parc toți porumbeii pe role au sărit în lac.
Oamenii urcă în inimi cu heliu. Un zâmbet
își caută rătăcit mama în colțul gurii.
Și tocmai din statui
a înflorit o mână de bronz
o bancă pe care stă o piatră. Tu croșetezi aleile!
Ce Soare... îți zic!
Ce Soare cu dinții tăi... îți zic!
Apoi mă ridic cu iarbă cu tot
și plec în scorbura cu hamace.
Tu îți înghiți umbra pe vată de zahăr!
poezie de Alin Ghiorghieș
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre zâmbet, poezii despre zahăr, poezii despre sculptură, poezii despre porumbei, poezii despre parcuri, poezii despre mamă sau poezii despre gură
Departe... departe... peste podul palmei ne aplecăm peste marginea ochiului aproape de golul ce ne desparte.
aforism de Alin Ghiorghieș
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
40 de aforiști reuniți într-o colecție memorabilă
Vezi detalii despre o antologie de referință!
Vezi mai multe aforisme despre poduri sau aforisme despre ochi
Forme de oase și dinți
Căutătorii de oase
într-o inimă
șaitroc
zbat râurile din brâuri și frunțile din ochii
deltelor-abdominale.
Oase peste oase
vin
și mese cu spumă
din copaci se aud pietrele
cum sar din inel în inel.
Oamenii cu tije amanetate
și dinți cu coif
își caută oasele strămoșilor
să le schimbe
să se mândrească cu ele
pe gâtul blegit.
poezie de Alin Ghiorghieș
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre schimbare, poezii despre râuri, poezii despre ochi, poezii despre mândrie sau poezii despre copaci
Stă în codru fără slavă
Stă în codru fără slavă
mare pasăre bolnavă.
Naltă stă sub cerul mic
și n-o vindecă nimic,
numai rouă dac-ar bea
cu cenușă, scrum de stea.
Se tot uită-n sus bolnavă
la cea stea peste dumbravă.
poezie celebră de Lucian Blaga din La cumpăna apelor (1930)
Adăugat de Veronica Șerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate de Lucian Blaga despre cenușă, poezii despre rouă, citate de Lucian Blaga despre rouă, poezii despre păsări, citate de Lucian Blaga despre păsări, poezii despre păduri, citate de Lucian Blaga despre păduri, poezii despre boală sau citate de Lucian Blaga despre boală
Și da și nu
Stau pe acest pod viu! Doar ce s-a trezit
și își pocnește balustradele ca pe niște degete...
La un capăt clipește dintr-un ochi de apă
la celălalt capăt nu e nimic.
Vrei să sari!? Și râde balansat... Vrei nu?
Și da și nu!
Și da și nu!
Și tac!
El ridică din umerii apei
se așază picior de pod peste picior de pod
mă cheamă ușor îndoind un felinar
ca pe un deget
și-mi șoptește la ureche...
Vrei să fii la capătul podului!?
Asta vrei nu?
Asta!?
Și da și nu!
Și da și nu!
Și sar peste băltoacă
poezie de Alin Ghiorghieș
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre râs
Masa cu dor
Masa
cu-n picior peste picior
colț de rai
peste unde nu mai stai
peste norul ce se schimbă
un cuvânt pierdut pe limbă.
Masa
unde-ai stat
se plimbă
și în urma ei mirat
mi-e dor!
poezie de Alin Ghiorghieș
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre religie, poezii despre rai, poezii despre plimbare, poezii despre dor sau poezii despre cuvinte
Noiembrie
ciorap din mătase de ceață
aruncat în dezordinea amoroasă a lumii
singurătatea
ca o ață perfect întinsă
în așteptarea ultimului pas
orașul cu străzi de sânge pe care
un câine își poartă foamea în dinți
plânge
și plânge luna ascunsă
sub baldachinul cerului
pe un pat de vieți posace
mușc ultimul măr înghețat
când ultimul înger mireasă își aruncă voalul
peste lume
cum tu... ultimul rai în cafeaua mea neagră
și ninge
și ninge când pleci
subțire
și parcă pe veci
poezie de Erika Bloj
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre îngeri, poezii despre viață, poezii despre timp, poezii despre sânge, poezii despre singurătate sau poezii despre perfecțiune
Cuvântul ca punct de reper
Mi-am mușcat buza
și-au sărit cosașii
înverzind nuntașii
ofiliți...
Și priviți!
priviți!
peste cer se lasă
voalul de mireasă
peste adormiți.
poezie de Alin Ghiorghieș
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre somn sau poezii despre nuntă
Mai mereu moartea stă între dinții unui pieptăn, fiindcă în fața oglinzii prinde viață!
aforism de Alin Ghiorghieș
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe aforisme despre viață, aforisme despre moarte sau aforisme despre dinți
Umanizarea Pământului
E mort Pământul!
De mult e mort și e-ngropat sub oameni.
Sub oameni care nasc alți oameni
fiindcă s-au rupt podurile Pământului
s-au lăsat oamenii
s-au așezat oamenii
peste umanitate.
Din om te-ai născut în om te vei întoarce
tu peste mine
peste altul eu
și întreaga divinitate
în
sub
în jurul
peste Dumnezeu.
poezie de Alin Ghiorghieș
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre naștere, poezii despre Pământ sau poezii despre Dumnezeu
Pești peste pești
Sar pești roșii peste pești galbeni
peste pești albaștri.
Flutură lacul. Dorm pescarii
cu stelele sub cap
cu steaguri prinse în undițe
cu undițe prinse în mâini
cu mâinile prinse în cârlige
Sar pești roșii peste pești galbeni
peste pești albaștri.
Pluta în cer se înfige.
poezie de Alin Ghiorghieș
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre pescuit, poezii despre mâini, poezii despre stele, poezii despre roșu, poezii despre pești, poezii despre galben, poezii despre drapel sau poezii despre albastru
Moină
A nins azi-noapte peste sat
Cu flori de cactus înghețate
Și prefăcute-n alb curat
Bandaj peste singurătate.
Cocoșul a cântat mai des
A nopții de la sate doină,
Mi-a spus că mâine va fi moină,
Dar eu nu prea l-am înțeles.
Cuvântul e din limba veche,
N-am să-l mai zic de-acum încolo
Decât la tine la ureche,
Decât atunci, decât acolo.
poezie de Marius Robu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre sat, poezii despre viitor, poezii despre noapte, poezii despre ninsoare, poezii despre muzică sau poezii despre gheață
Bolta rece
Peste boltă paște frigul
de surâd prin semizei
cărămizi sărind ca tigrul
își pun rouă pe cercei
Crămuiesc
în șorțuri îngeri adevăr peste minciuni
s-a lăsat sub boltă frigul
peste suflete-n tăciuni
Dansatoarele îngănă
maiestoase prin ciment
au lăsat în urmă urme
ce mă duc la faliment...
poezie de Alin Ghiorghieș
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre tigri, poezii despre minciună, poezii despre cercei sau poezii despre adevăr și minciună