Fanteziile unui bărbat singular

Vă-nşir telenovela vieţii rele
Din casa noastră, tradiţională,
De când bizara stea a soaţei mele
A-nvins în lupta grea, electorală!
Cam de vreo paişpe ani căsătorit,
Când o iubeam complex, total, solid,
Mi-a dat o veste ce m-a împietrit:
-Scumpilă, mă fac membră de partid...

Nutresc un dor de când eram copilă,
Schimbat de prin liceu în plan fierbinte –
Cu-mbârligări, prin fente, cu vreo pilă,
Plus baftă, s-ajung moţ... o Preşedinte!!
I-am replicat că-mi place-aşa cum este,
Cu sâni babani, plesnind de sexapil,
Dar m-aşteptam, cum fac ades neveste,
S-anunţe că-i "pe ţeavă" vrun copil...

Năprasnic se-azvârli-n politichie,
Cu toată-nverşunarea muierească
Şi-n scurtă vreme dobândi tichie
De prim-ministru-n ţara strămoşească!
Apoi s-a prins în cursa cea mai mare
Şi-a izbutit ce nu-mi trecea prin minte,
Urcând, ca-n infantila ei chemare,
Pe tronul mult râvnit de Preşedinte!

De bună-seamă, ne-am reamintit
Ce-n doi jurasem, la căsătorie:
Alăturea vom sta, de neclintit
Şi la necazuri şi la bucurie...
De-atunci, din temelie s-a schimbat
Tot rostu-n biata noastră căsnicie –
Nu mai eram nevastă şi bărbat,
Ci viceversa, cum, doar naiba ştie...

Strict protocol prin vremea viitoare
Sau reguli noi, cu cârcotiri primite,
De pildă, c-avem drept la "prostioare"
Când amplul cârd de medici va permite!
Realizând că-mpart un dormitor
C-un şef de stat, ce fuge-n pielea goală
La duş, dup-o partidă de amor...
Mă trec frisoane, ca lovit de boală!

Când, trudnic, în "altarul" ei pătrund,
Ating suprema, mistica onoare,
Iar dacă-i trag pălmiţe peste fund
Sar sepepiştii crunţi, să mă omoare...
Visez, când mă învârt prin lumea bună,
În toiul zilei, ca şi noaptea-n somn,
Cum presa, toţi căscaţii or să spună:
A fost de faţă însuşi "Primul Domn"!

La şcoală englezească mă vor duce,
Ca-n Codul Eleganţei să mă port,
Iar când voi fi numit marchiz or duce
Să-m i zică mapamondul "prinţ consort"!
E fain, dar vreau s-ajungem la sfârşit,
Să fiu iar soţ, scumpiţa mea, NEVASTĂ,
Parăzi, dineuri, regi... m-au covârşit,
Plus vizite cu gloata-n lumea vastă!

Sar scorpii de prin televiziuni
În fuste ce mă lasă fără glas,
Şi-apar ca prostul în emisiuni
Căscând sau cu arătătoru-n nas...
E-o pălărie, parcă mult prea mare
La un bărbat normal, blajin, cinstit,
Sclipiciu-i orbitor, deci prin urmare,
Resping fudulul vis, nesocotit...

Tânjesc să nu mai trec de frontieră,
Pe soaţă, ne-ngrădit s-o îmbulzesc,
Să sune ceasul de pe noptieră
Şi-n dragul meu cămin să mă trezesc!

poezie de Petre Ion Florin Vasilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dor de primăvară

Vreau să-mi înflorească iar
Toată grădina sufletului meu
Să-ţi mai pot aduce-n dar
Flori de vis prin şemineu.

Mi-e dor s-ajung la mine-n sat
Să scriu de casa părintească,
De soare să nu fac rabat
Şă beau cu poftă o "Fetească".

Vom căuta pe luncă, iar,
Flori şi trifoi cu patru foi
Şi-n fiecare zi din calendar
Vom răsădim iubirile din noi.

Să văd cum zburdă pe răzor
Miei, când berze vin la cuibul mare,
Noi, încărcaţi cu fulgere de dor
Să plecăm prin codru la plimbare.

Ne curgă iubire prin destine
Cum cei cocori în nopţi cu lună
Iar eu, mereu îndrăgostit de tine
Să te privesc pe margini de lagună.

Când va-nflori toată grădina
Tot alizeu-n plete să-ţi rămână -
Vom savura mereu lumina
Apusului ce tandru se amână.

poezie de Eugen Coţa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Decepţie politică

Cum merg toate azi în ţară
Ca la balamuc, pe roate
Strâmbe, şui, cu scârţ, pătrate,
Mă gândeam aşa,-ntr-o doară:

Dacă au partid şi foştii,
Lăutarii, papagalii,
Verzii, rromii, panglicarii,
S-aibe un partid şi proştii,

Fi'ndcă, pe bună dreptate,
Câţi suntem făcuţi grămadă,
Plus, câţi dau în gropi pe stradă,
Am fi în majoritate,

Şi-n mod cert, şi prin urmare,
Vom schimba fără excepţii,
Tot ce au promis destepţii,
De când sunt la guvernare,

De-am pornit, ca om cu minte,
Imediat, fără poveţe,
Să cat membrii prin judeţe,
Evident ca... preşedinte,

Pas cu pas, din capitală,
Prin Moldova, sat cu sat,
Tot Ardealul, prin Banat
... chestie electorală,

Întrebând pe fiecare,
Dacă-i prost şi, pe-o hârtie,
Doar c-un deşt să se-nscrie
În partidul ăl mai tare,

Ca s-ajung c-un gust amar:
Din tot natul, cât e glia,
Cât de mare-i România,
N-am găsit un prost măcar,

Rămânând fără cuvinte
De-al partidului succes,
Şi să pierd eu, mai ales,
Foncţia de preşedinte...

Să-mi pierd timp, şi bani, şi rostul,
Pentru ţară, pentru nat,
Când toţi azi s-au deşteptat,
Să mă zbat singur ca prostul!

poezie satirică de Valeriu Cercel
Adăugat de Valeriu Cercel
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mama

Din amintiri ce se destramă,-n amurgul vieţii, regăsesc
Mereu, parcă, o altă mamă, care, la vârsta mea, firesc,
Am înţeles ce se-ntâmpla, cum altfel ea mi-a apărut
Prin ochii şi prin mintea mea în timp ce-ntr-una am crescut ;

O văd şi-acum, ce vis frumos! la patru anişori ai mei,
Când o priveam numai de jos, tot agăţat de fusta ei,
Trebăluind cu bucurie, spăla, călca, şi-apoi bucate,
De-aveam impresia că ştie ca să le facă ea pe toate,

Dar când crescusem puţintel, făcând "cei şapte ani de acas'"
Fi'nd primul ei învăţăcel, şi "corijent" nu am rămas (!)
Eram convins sută în mie, şi cât de mult o admiram,
Că dumneaei mai multe ştie chiar decât eu mi-nchipuiam!

De-abia prin şcoală, eu boboc, ştiind ce-i prin abecedare,
Când mă lua ea de cojoc, aveam un semn de întrebare,
Iar pe la şaişpe, în liceu, ca mine cine mai era (!)
Ii răspundeam, şi cu tupeu, că nu e chiar cum zice ea,

Ca pe la optuşpe... ce ani! mergând la dans cu prima fată,
Când s-a zgârcit mama la bani, mi s-a părut că-i demodată...
La douăzeci şi cinci ajuns, cu facultate, sus de nas,
Mă minunam, mai pe ascuns, cât de... în urmă a rămas (!)

Iar pe la patruzeci, povaţă, se întampla că îi ceream,
Ştiind atât de multe-n viaţă, cam după ce eu hotăram,
Iar la cinzeci... n-o deranjam, şi nu eram într-o ureche...
Aşa pe-atuncea o vedeam, bătrână şi de modă veche...

Dar iată că la şaizeci şi... mulţi dintre voi nu vă daţi seama
Cam cât de mult eu mi-aş dori un sfat, o vorbă de la mama,
Cu şcoala veche ce-a făcut, prin ce-a trecut în anii grei,
Să o admir ca la-nceput când mă ţineam de fusta ei,

Chiar de mi-ar fi puţin cam teamă, cicălitoare cum e ea,
Aş asculta-o că mi-e mamă şi mai ales la vârsta mea,
Că ce păţeşteee, nu vă spui, tăticu', da' nu-i supărat...
Şi-acuma stă pe capu' lui... ca să se lase de fumat!

poezie de Valeriu Cercel
Adăugat de Valeriu Cercel
Comentează! | Votează! | Copiază!

În noaptea albă de Crăciun

... În seara sfântă de Ajun,
Ne aşezam, tăcuţi, la masă...
Era plăcut şi cald acasă,
În noaptea albă de Crăciun.
Şi mama,-n vatra cu tăciuni,
Trăgea sub pirostie focul,
Scânteile duceau norocul
Pe coşul casei plin de lumi.
C-o stea din el, plecam şi eu,
Cum pleacă-n cer o rugăciune,
Sperând la clipa de minune,
Ce-înseamnă-n viaţă Dumnezeu...
În zori de zi, o luam, de zor,
Cu steaua mea din jar culeasă,
S-ajung, prin sat, din nou, acasă,
Precum un mag pe-un drum de dor.
Credeam că vin din cer, de sus,
Să spun că steaua-n zori răsare,
Să duc prin case-o veste mare
Că s-a născut în noi Isus...
Mergeam prin zori ca un cuvânt
Ce se năştea din casă-n casă,
Cu steaua magică culeasă
Din cer, cu focul din pământ.
... Priveam în jar, cu ochi de gând,
Mă minunam la ce-o să fie,
Când vom ieşi din pribegie
Şi ne-om întoarce pe pământ...
... Dar steaua mea era doar semn,
Cules din vatra cu corlată,
Din lumea noastră, aşezată
În case vechi, cu porţi de lemn...
... Însă-a venit de-atunci un nor
Iar cerul nu mai arde-n stele,
Azi, sunt cu toate-ntre zăbrele
Şi tot pământ-i orb de zbor...
... În noaptea sfântă de Crăciun,
Ajung din nou la noi acasă,
M-aşez, târziu, pe-un strop de masă,
Prin ce-a fost ieri, cu ce-i acum...
.........................................
... Era tot ziua de Crăciun...,
Dar mama mea, demult murise,
Iar coşul casei, plin de vise,
Era acum morman de fum...
... Am să pornesc din nou la drum,
Dar casa noastră din răscruce,
S-a dus şi numai poate duce
La ce-a fost ieri, prin ce-i acum...
... Mă pregătesc să plec din sat,
Când voi zări, în ochi, lumină,
Şi când cocoşul, din grădină,
Va fi la primul lui mimat.
Am doar pe gând, din cer, o stea,
Cu mări de foc şi flori de gheaţă,
Şi-am s-o aştept, ca-n dimineaţă,
Să-apară iar în viaţa mea...
Dar, acea stea din timp s-a dus
Şi-n zori de zi n-o să apară,
Să ducă-n lume-o veste rară...,
Căci a murit, în noi, Isus.

poezie de Gheorghe Văduva
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vremuri noi

S-au schimbat atâtea-n lume, oamenii, la fel, şi ei,
Mi-amintesc, şi nu sunt glume, când eram noi tinerei,
Un flăcău, un oarecare, când la vatră s-a lăsat,
Era copt, om pe picioare... ce să mai! era bărbat ;

Prima toamnă cum găta de cules la razachie,
Omul se căpătuia cu vreo Leană sau Mărie,
Ca apoi, bun amorez, în micuţul lor cătun,
Era gata de botez chiar în postul de Crăciun,

Şi cu Leana, ori Măria, făcea casă şi copii,
N-avea treabă cu chiria, sau, la Visa, datorii,
Ajungând la patruş'cinci, vârsta când aproape toţi
Cumpărau din târg opinci la nepoate şi nepoţi....

S-au schimbat atâtea-n lume, oamenii, şi ei, la fel
Un flăcău, şi nu dau nume, fiind mulţi astăzi ca el,
Nu ştie ce-i căsnicie, de copii nu vă mai spui,
Când, o zi, la cătănie, nu a fost în viaţa lui,

În schimb, şade cu chirie, singurel, ani după ani,
Având doar o datorie... dar, nu pomenim de bani,
Nici de Leni, nici Mărioare, căci o frază e destul,
Un flăcău la vârstă mare nu-i bărbat, dar e mascul,

Şi de-abia când e sătul de spălat, gătit, călcat,
Şi prin casă, de fudul, zi de zi făcând curat,
Socotind că nu e drept slugă-n casa lui să fie,
Se decide, înţelept, să-şi găsească o soţie,

Însă după cununie, pân' să se acomodeze,
I se scoală pe chelie, sictirit, să divorţeze,
Căutând la disperare ca să scape de năpastă,
Şi tot din motive care... l-au făcut să-şi ia nevastă.

poezie de Valeriu Cercel
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când eram tânăr şi liber, şi imaginaţia mea nu avea limite, visam să schimb lumea. Pe măsură ce îmbătrâneam şi deveneam mai înţelept, am descoperit că lumea nu vrea să se schimbe, aşa că am hotărât să privesc mai puţin departe şi anume, să-mi schimb doar ţara. Dar şi ea părea să fie de neclintit. În amurgul vieţii, într-o ultimă încercare disperată, am încercat să-mi schimb doar familia, pe cei apropriaţi mie, dar, vai, nici ei nu au vrut asta. Iar acum, când zac pe patul de moarte, îmi dau seama că dacă m-aş fi schimbat pe mine, mai întâi, atunci, prin acest exemplu, mi-aş fi schimbat familia şi prietenii. Încurajat şi însufleţit de ei, aş fi găsit putere să-mi fac ţara mai bună şi, cine ştie, poate chiar aş fi schimbat lumea...

Anca Munteanu în Introducere în creatologie
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din când în când...

Eu te-am iubit îmi pare-un veac, tu nici măcar din când în când,
Şi nici ai vrut să alinezi al meu amar din când în când.
Erai frumoasă cum nu e nimic în cer şi pe pământ;
Azi nu mai eşti precum ai fost, frumoasă doar din când în când
Şi ochii tăi ce străluceau mistuitor şi înfocat
Sunt osteniţi şi se aprind cu mult mai rar din când în când.
O, spune-mi, suflet dulce, tu, pe care-atâta l-am iubit,
Dac-ai aflat în calea ta vrun solitar din când în când,
Care de-adâncul meu amor atâta de nemărginit
Măcar ca-n vis să-ţi fi adus aminte iar din când în când.
Nu! Ai trecut din mâni în mâni prin toţi acei oameni de rând,
Tu, trupul tău cel dulce plin le-ai dat în dar din când în când,
Cu al tău suflet aşa cald ş-adormitor nu i-ai atins,
O, şi nici unul n-a-nţeles atâta har din când în când.
Cu câtă inspirare eu, cu cât înalt ceresc avânt
Apropiam de gura mea acest păhar din când în când!
O, iubeam umbra ta şi tot ce e în tine, tot ce eşti
Şi astăzi dacă mă gândesc, nebunesc iar din când în când.
Dar vai! pierdută astăzi eşti, orice dorinţă a pierit;
Tot încă visu-l urmăresc şi, în zădar din când în când,
Tot te mai văz naintea mea plutind ca-n vis, pierdută da,
Cu buze supte, c-un obraz ca şi de var, din când în când.
Pasărea Phoenix, numai ea, răsare din cenuşa ei,
Dar oameni ce se mistuiesc nu mai răsar din când în când.
Că a mea viaţ-ai chinuit, iertai demult, ci-mi pare rău.
L-al tău trecut eu mă gândesc cu-atât amar din când în când.

poezie celebră de Mihai Eminescu
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Altă dată-n altă viaţă

Ne-om mai întâlni vreodată
Prin vreo lume-n altă viaţă,
Eu, bărbat, iar tu, ca fată,
Ne vom mai privi în faţă?

Şi dacă ne-om întâlni,
Tu o fată, eu bărbat,
Oare ne vom mai iubi
Cum o mai făceam odat'?

Oare mă vei recunoaşte
Când am să te-mbrăţişez,
Dragostea va mai renaşte,
Sau, ca azi, doar eu visez?

Când la piept noi ne vom strânge
Lacrimi vor ţâşni sub pleoape
Nu vom şti de ce vom plânge,
Doar ne vom dori aproape.

Ştiu c-am să te fac să simţi
Alţi fiori în dimineaţă
Fiindc-am fost îndrăgostiţi,
Altă dată-n altă viaţă!

Şi de-am să mă nasc bărbat
Când am să te întâlnesc,
Eu îţi voi fi arătat
Peste veacuri, cum iubesc.

Fiindcă astăzi sunt femeie
Şi pentru c-am fost rănită
Viaţa care va să vie
Măcar tu să fii iubită.

Vreau să fiu bărbatul care
Te-o-nvăţa cum să iubeşti,
Iar atunci vei şti tu oare
Că nu-i bine să răneşti?

N-am să-ţi reproşez nimic
Fiindcă sufletu-ţi va şti
Cât ai fost astăzi de mic
Fiindcă n-ai ştiut iubi.

Doar ai să-mi suspini la piept,
Eu în braţe te voi strânge,
Şi-am să fiu cel înţelept
Şi-am să tac... cât tu vei plânge.

Tu vei plânge vinovată
Pentru că ţi-ai amintit,
Când bărbat erai, eu, fată,
Şi răneai, dar te-am iubit.

Buzele-mi vor săruta
Lacrimile ce-ţi vor curge
Şi ţi-oi spune "Draga mea,
Sunt cu tine, nu mai plânge...

poezie de Florentina Mitrică (19 martie 2016)
Adăugat de Florentina Mitrică
Comentează! | Votează! | Copiază!

Chiar dacă anii se adună

Chiar dacă anii se adună mulţi,
nu voi uita cât am iubit odată,
voi regăsi întotdeauna punţi
să retrăiesc minunea căutată.
Chiar şi copil voi fi, din când în când,
şi-n visul meu, călătorind prin vreme,
te voi zări prin pajişti alergând,
iar dorul meu, vibrând, o să te cheme.

Voi sta cu părul răscolit de vânt,
privind de-a lungul vremii înapoi
şi pe poteca strâmtă, alergând,
ne-om întâlni, căzând în iarbă goi.
Îmbrăţişaţi vom luneca la vale,
prin văile umplute de ţărână,
nimic n-o să ne poată sta în cale,
cât timpul ne va ţine împreună.

Eu am rămas acelaşi, neschimbat,
doar ochii trişti mai obosiţi îmi par,
pe chipul parcă mai îngândurat,
când în trecut te caut în zadar,
sau când apari, dar nu aşa de clară
precum aevea te ştiam cândva,
iar umbra ta începe să mă doară,
când visul meu n-o poate contura.

Fă, Doamne, o minune pentru noi,
cum ai făcut, atunci, întâia oară –
din viaţă noastră dă-ne înapoi
doar amintiri care să nu ne doară!

poezie de Corneliu Neagu din Fata morgana (2016)
Adăugat de Corneliu Neagu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poezie-jurnal

Când Dumnezeu a vrut să fiu,
Pe lumea asta - fiinţă,
M-a hărăzit, poem, să scriu,
Cu-a inimii peniţă,
Şi-ntr-o primă zi de Mai,
Plângând, şi fără nume,
Mi-a dat o cruce de "cărat"
Şi o soartă... anume.

Crescut-am ca orice copil,
Cu doi părinţi la masă,
Însă, când alţii se jucau,
Eu lăcrimam prin casă.
Aveam păpuşi, şi mari, şi mici,
Bombonele, jucării,
Dar nimic nu-nlocuia,
Acea... joacă de copii.

Din când în când, mă vizitau,
Prietene, vecine,
Şi între cei patru pereţi,
Copilăreau cu mine...
Trăiam la bloc, etajul doi,
Cu balconul pe spate,
De multe ori stăteam acolo,
Gândind... nenumărate.

Eram copil, dar îmi puneam,
Întrebări "de om mare",
Realizând că nu prea am,
"Viaţă" în picioare...
Păşeam greoi, sprijin având,
Pe tata şi pe mama,
De mână cu ei, amândoi,
Aşa mi-am trăit drama.

Mulţi hlizeau, fără tăgadă
Şi m-apostrofau "Blestem!"
Atuncea am învăţat,
Răutatea s-o fac ghem,
S-o arunc cât mai "încolo",
Să nu-mi pese, să n-ascult,
Gura lumii nu gândeşte,
Atunci când vorbeşte "mult".

Prin spitale petrecusem,
Şi lăsasem saci cu bani,
Nouăştrei' - douămiiunu',
Aproape vreo zece ani,
Şi încă un an, departe,
Până în douămiipatru',
La străinul ce huleşte,
Dar el este mult mai acru...

Încercând cu cadrul, cârja,
Operaţii, RMN (Remene)
Ghetă ortopedică,
Analize şi-atele...
Toxine-n muşchi-injectate,
Miros de dezinfectant,
Străbătând al vieţii drum,
Mai mult în scaun rulant...

******

Când Dumnezeu a vrut să fiu,
Pe lumea asta - fiinţă,
M-a hărăzit, poem, să scriu,
Cu-a inimii peniţă,
Şi-ntr-o primă zi de Mai,
Plângând, şi fără nume,
Mi-a dat o cruce de "cărat"
Şi o soartă... anume.

poezie de Andreea Văduva
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prea mult copil, în mine, a rămas

Cum trece vremea, peste mine, Doamne,
Când eu încerc să mă strecor tiptil!
Ma calcă primăveri, mă calcă toamne,
Şi-n loc de om... devin tot mai copil.

Şi azi întreb, de unde vine ploaia?
Cum creşte firul ierbii din pamânt?
De ce mă speriau cu ghionoaia,
Cum de erau şi astăzi nu mai sunt?

De ce ţi-e teamă prin pădurea deasă
Când soarele se duce-n asfinţit?
De ce furnica şi-a făcut o casă,
Iar greieru-i tot timpul rătăcit?

De ce mai şade peştele în apă
Când porumbelul urcă pân'-la nori?
Tăria pietrei, doar în geruri crapă?
De unde-şi iau parfum atâtea flori?

Cum cânt'-aşa frumos privighetoarea,
Iar lebăda... e mută, fără glas?
De ce e roşu macul, nu cicoarea...?
Prea mult copil, în mine, a rămas.

poezie de Marin Bunget
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poveste de peste mări

Cunosc o ţară undeva, prin lume,
Pe planiglob e greu s-o recunoşti,
Ce-ntre vecini avea un rău renume -
Că toţi locuitorii erau... proşti!

Cum bine cred că ştie orişicare,
Şi proştii pot fi foarte diferiţi:
Sunt unii nătărăi chiar din născare,
Iar alţii, rari, cu vremea convertiţi...

În ţara asta, tot ce se încearcă
E la mişto, scălâmb, împiedicat,
Cu fundu-n sus, anapoda, de parcă
S-ar da un premiu celui mai căscat!

Trecând pe-acolo-n drumurile mele,
Am nimerit într-un cumplit scandal,
Când ţara de neghiobi şi pui de lele
Era în plin proces electoral...

Zburdau cu mic şi mare pe jăratic,
Că evident, n-ar fi avut vrun rost
Să-l pună-n frunte simplu, democratic,
Pe cel mai vajnic, incurabil... prost!

Să caute un tip c-un strop de minte?
S-a discutat aspectul într-o doară...
Era un zvon că-i unu mai cuminte,
Dar se cărase, circumspect, afară!

Oricât de tonţi, problema rezolvară
Şi s-a întins poporu-ntreg la praznic,
C-au hotărât s-aleagă şef în ţară
Pe prostul dovedit cel mai... obraznic!

poezie de Petre Ion Florin Vasilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Despre dragostea noastră

despre dragostea ta, despre dragostea mea
toată lumea ştia, toată lumea vorbea
numai noi nu ştiam
cît de mult ne iubeam
de la ei am aflat
ce şi cum s-a-ntîmplat

am citit într-o zi în ziar
despre ce nici n-aveam habar
amănunte ce nu se ţin minte
gesturi oarecare, oarecare cuvinte
întîmplări de sub duş sau din dormitor
trăite de noi, notate de ei în agenda lor

şi prin arşiţi, prin geruri, prin ploi
ei uitau de ei şi vorbeau de noi
ei trăiau vorbind, noi trăiam iubind
şi intrînd în mit, ei vorbeau murind...
despre tot ce mai sînt şi mai eşti
se tot scriu atîtea poveşti

despre dragostea mea, despre dragostea ta
vor vorbi în veci şi o vor imita
şi va fi şi mai mult decît noi am fost
mai fierbinte decît o luptă, mai sfîntă decît un post
despre dragostea mea, despre dragostea ta
auzi? şi în Iad şi în Rai se vorbea.

poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Partid nou cu de toate

Dobitoacele, jivinele şi animalele, de la cel mic, la cel mai mare.
Cum pădurile se taie, au hotărât să transmită o informare.
Oameni albi, galbeni sau negri, ce voi casa ne-o distrugeţi.
O să ajungeţi în curând, ceea ce semănaţi, tot aia să culegeţi.
Semănaţi vânt, voi veţi culege doar furtună.
Pământul acesta ne-a fost dat, să-l locuim cu toţii împreună.
Dar lăcomia voastră neîncetată, distruge moştenirea toată.
Vă place să trăiţi numai în răutate şi minciună.
Iar astăzi pe pământ, a dispărut îngrijorator din faună.
Prin satele din munţi, când vine iarna, nu mai auzi lupul cum urlă.
Lipseşte acel petec de pământ cu iarbă, acea lagună sau măcar o văgăună.
Voi oamenii vă aciuaţi şi duceţi traiul, în cuiburi de beton şi în mocirlă.
Aţi uitat de viaţa la ţară, libertate şi aventura în natură.
Din păcate viaţa voastră, este o continuă scurtătură.
Prin urmare, cum viaţa a devenit, care pe care.
Un partid nou de jivine, pentru oameni va fi o provocare.
De aceea ne simţim datori să venim cu o justificare.
Animalele vor trai mai bun şi au venit de îndată la plăcinte.
Cum ursul e mai voinic şi sperie mult, secretar o să ne reprezinte.
Vulpoiul că-i mai viclean, îl vom vota preşedinte.
Lupul cum urlă mult, va fi prim vice preşedinte.
Porcul mistreţ că-i plimbăreţ, îl vom pune la comerţ.
Pisica că are 9 vieţi şi 9 şanse, o vom pune la finanţe.
De aceea, luaţi de aici voi oameni buni, partid nou cu de toate.
Format peste noapte, doar din jivine ce mai ieri, voi le luaţi de idioate.

poezie de Romulus Rapcea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vis de paradis

Şi-mi este dor de un nebun frumos,
Ce tot aşteaptă de la mine semne...
Eu sunt în mare, cu valuri peste glezne,
Iar el, tot rătăcind spre tenebros...

Şi mă loveşte iarăşi câmp de sare,
Atunci când luna s-a trezit din somn...
Aş fi vrut să îmi fii un domn,
Cu un sărut să mă trezeşti dintr-o visare...

De ce eu te visez când eşti cu mine...?
Te port în vise, în inimă şi minte...
Eşti tot prezent în ce totul se simte,
Dar în real... îmi eşti pe căi străine.

Şi mă aşez la masa mea cea neagră,
Îmi iau dispozitivul ca să-ţi scriu...
Reglez şi web-ul meu cel fistichiu,
Şi-aştept mesajele-ţi s-apară.

Şi mă surprind cum mă visez cu tine,
Înveşmântată de dorul ce-am cules...
Mult te-am iubit, dar nu eu te-am ales,
Să-mi fii alături şi la greu şi bine.

Iubitule! Mai strigă-mi numele o dată!
Tu ştii ce simt când mă şopteşti...
Respir aroma-n care eşti,
Ce giuvaier! Şi ce răsplată...!

Şi-mi este dor să stăm lipiţi...
Aşa cum filmele ne-arată,
Fără orgolii, fără ceartă...
Doar doi, iubindu-se uniţi.

A fost iluzie, sau vis...
A fost realitatea noastră...?
Sau, am visat la marea-albastră,
Ce ar fi fost un paradis?...

poezie de Adina-Cristinela Ghinescu din Şoptit de Dumnezeu
Adăugat de Adina-Cristinela Ghinescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Criza

se dedulcise lumea din bucate,
tot omul îmbuca pe săturate,
dar veni criza şi sistă ospăţul
şi-n toată lumea se opri dezmăţul.

de-acuma nimeni nu va îndrăzni
să mai trăiască doar pe datorii,
cu vile, jacuzi, amante şi case,
căci criza flămândă pe toate le rase.

când în necazuri iară am intrat,
am dat în clocot toţi cu un oftat
şi, săturându-ne de-aşa ospăţ,
rămas-am, ca-n poveşti, cu traisa-n băţ.

de-acum vom duce iar o viaţă tristă,
suflând necazul tot într-o batistă,
şi vom avea un bonus consolare,
când bate vântul gol prin buzunare...

poezie de Ion Ionescu-Bucovu (8 iulie 2010)
Adăugat de Ion Ionescu-Bucovu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Neuitarea

Ce lungi îmi par tăcerile spre seară
când soarele-n apus dispare după deal,
iar umbrele venite de afară.
pictează sub fereastră măşti de carnaval.
Mi-adun cu grijă gândurile toate
din galaxiile prin care se mai zbat,
nici nu mai ştiu de ce au fost plecate,
prin spaţiul sideral ce-aveau de căutat.

Şi mă cuprinde, parcă, dintr-odată,
un dor nebun, fără să ştiu ce-aş vrea,
iar gândurile-n calea lor fac roată
să caute prin astre tinereţea mea.
Simt frigul cum se-ntinde ca o pată,
mă-ndrept spre sobă focul să-l aprind,
dar tinereţea-n gânduri adunată
din haosul uitării-mi cere s-o desprind.

Cu amintiri rămase peste vreme
în camera-ncălzită o aduc din vis,
ea deîndată-ncepe să recheme
iubitele lăsate-n prag de paradis.
Le simt tot mai aproape, lângă mine,
cu dorurile toate-ncep să le vorbesc,
ca-n clipele venind tot mai senine
să le aduc din nou în raiul pământesc.

Şi să le-alint, cum o făceam odată,
fără să am vreo teamă că ar fi păcat,
când le chemam pe toate, deodată,
să recităm poeme de iubire-n pat.

poezie de Corneliu Neagu din Drum spre eternitate, Ed. ePublishers, Bucureşri, 2019
Adăugat de Corneliu Neagu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amintiri despre viitor

Îmi amintesc cu exaltare,
Ca orice alţi pensionari,
De fericiţii ani în care,
Eram cândva şi noi şcolari,

Când ne spunea cu pasiune,
În clasă, profa, zi de zi,
Că pentru-a noastră naţiune,
Şi-al ţării viitor vom fi!

Prin anii de liceu, apoi,
O altă frază auzeam,
Că, viitorul suntem noi,
Şi-atât de mult ce ne mândream...

La facultate-am fost deja
Convinşi, din ce ni s-a predat,
Că, viitoru-l vom schimba
Cum nici nu ne-am imaginat,

Şi l-am schimbat, e-adevărat,
Atât de mult, de necrezut...
Copiilor nu le-am lăsat
Nimic să aibă de făcut!

poezie de Valeriu Cercel
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonet cu sonat

De la cai morţi, potcoave de-aş găsi
n-aş mai umbla prin lume, teleleu,
să zică, toţi, că-s vai de capul meu
şi că mai bine-ar fi de n-aş mai fi.

Le-aş pune pe o funie, şirag,
şi le-aş purta la gât, să am noroc,
iar uneori le-aş scoate să mă joc,
şi chiar le-aş bate, că-s de fier, de drag.

Iar când m-oi sătura, coroană-mi fac,
mai grea decât atârnă capul meu,
şi n-am s-o port ca un nebun, mereu,
că lăcomia-i boală făr' de leac.

Cum caii morţi, să fiu cinstit, nu-mi plac,
trec la castele. Am nisip... un sac.

sonet de Daniel Vişan-Dimitriu din Parfum... vesel
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Isprava toamnei

Toamna, fată deocheată -
Biata fată!...
Deocheată, dar frumoasă
Şi cochetă,
Mi-a intrat odată-n casă,
Indiscretă,
Să mă-ntrebe ce mai fac...
Ce problemă viitoare
Mă mai doare...
Ce ţigări de foi mă otrăvesc
Când vorbesc...
Şi ce fel de coniac
Beau când tac...

Şi de-atunci -
Nu vreau să spun de când -
Am rămas cu toamna-n trup şi gând!...
Şi de-atunci, în fiecare an,
Toamna, fată bună, vine să mă vadă -
Vine ca o oră fixă pe cadran
Şi solemnă ca o stea cu coadă...
Şi, cum ştie că eu nu fac decât bine,
Toamna stă trei luni întregi la mine,
Cum ar sta la ea acasă...
Până ce-ntr-o bună zi mă lasă
Şi se duce de s-ascunde...
Unde?...
Dracul ştie unde!...
Numai că, după ce pleacă,
Odăiţa-mi pare mai săracă...
Poate fiindcă toamna-mi fură
De la gură
Tot ce-n nouă luni adun -
Cu răbdare şi tutun -
Tot ce cred că-i mai de seamă
Pentru clopoţelul meu de-alarmă!...
Toamna, fată indiscretă
Şi cochetă,
Se agită ca un ascuţiş de sapă
Pe biroul plin de praf şi prin sertare
Şi-mi distruge fără milă
Operele literare,
Rupând filă după filă,
De mă lasă gol... goluţ...
Ca o ciutură-ntr-un puţ,
Fără niciun pic de apă!...

Dar norocul meu că-n acest an
Timpul merge după alt meridian...
Şi că versurile acestea au fost scrise
Nu la mine-acasă -
Cum scriu eu de obicei, pe masă -
Ci pe iarba verde,
Undeva, la ţară,
Unde calendarul scrie că-i tot vară
Şi-unde toamna încă nu sosise!...

poezie celebră de Ion Minulescu din Adevărul literar şi artistic, nr. 618 (9 octombrie 1932)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!