Toţi priviră spre laptop; în imagine apăru o femeie tânără, sumar îmbrăcată, semănând oarecum cu o amazoană de pe Terra, din vremurile de demult uitate, stând, ca o mare şefă, cu arcul şi săgeţile în mână, cu părul verde, ochii galbeni, sticloşi, ca de felină, spunând clar, cu un glas autoritar: "En – Nuria, Ara Candua..." Tăcură iarăşi, câteva clipe, privind spre imaginea acelei femei, aşa cum se oprise pe monitor, ca o învingătoare, cu părul verde fluturând în vânt...

citat din romanul Proxima, Partea a-V-a: "Pe drumul de întoarcere" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nuria nu-l înţelese, dar îi întinse mâna; avea, la fel ca el, cinci degete... Îi zâmbi şi o luă de mână, uşor. Porni încet, câţiva paşi, în direcţia din care venise. Nuria nu se mai împotrivi, nici nu-şi retrase mâna dintr-a lui; merse alături de el. Aşa că Lucian îşi continuă drumul, până în dreptul colegilor săi. Aceştia nu plecaseră de acolo. Discutau. Tăcură, când îl văzură apropiindu-se, cu o localnică de mână. Cu părul verde, tânără, înaltă, sumar îmbrăcată, ca o amazoană... Arăta bine; interesant! O măsurară cu privirile, apropiindu-se de ei, împreună cu comandantul lor...

citat din romanul Proxima, Partea a-V-a: "Pe drumul de întoarcere" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Era normal să-i fie cât de cât teamă; se îndepărtase de colegii săi, nu-i mai zărea deloc. Simţea apropierea altei persoane, dar n-o vedea; nu încă. Brusc, se întoarse; în spatele său, se oprise... Cu părul verde, ochii galbeni, sticloşi, cercetători, îmbrăcată sumar, aidoma unei amazoane din trecutul Terrei... Lucian rămase pe loc, privind în direcţia celei ce îl privea fix, ca pe o pradă, oare?! Sau cum?! Cum altfel?! "Fără mişcări bruşte... Sper să nu mă atace... Cum să o întâmpin?! Să o salut?! Ce să-i spun?! Cum o să ne înţelegem? Încerc să fiu amabil... Oare să zâmbesc?! Deocamdată, nu... Prefer să fiu serios. Să vedem ce se va întâmpla..." Femeia se apropie încet; nu părea a avea intenţia să-l atace. Hotărât, rămase pe loc, nu porni nici în direcţia ei, nici în altă parte; o aştepta doar, să sosească lângă el. Poate ea nu s-ar fi apropiat, dar se observa că era foarte curioasă...

citat din romanul Proxima, Partea a-V-a: "Pe drumul de întoarcere" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pantofii membrilor echipajului erau plini de noroi, care se uscase între timp, dat fiind că pe cărarea spre satul Nuriei, pământul nu era umed. Intrară în sat. Priviră spre colibele cătunului; erau destule. Construite primitiv, din lemne, bârne, paie, pământ uscat; cu acoperişuri confecţionate din crengi, nuiele, paie, ramuri întregi, frunze mari, uscate; intrarea fiind constituită efectiv dintr-o gaură, desupra căreia erau agăţate mai multe plante, ca nişte liane subţiri, ce alcătuiau un fel de perdea, pe care localnicii o dădeau la o parte cu mâna, pentru a intra în interior. Semănau cu nişte colibe, bordeie, sau corturile unor triburi amerindiene din trecut; cu noţiunea de "case", membrii echipajului nu le puteau asocia, deşi pentru locuitorii cătunului, în mod clar asta erau! Evident, nu aveau lumină în interior, decât ziua, când stăteau mai mult pe afară... Femeile, războinice şi îndrăzneţe, erau conducătoare şi în cadrul gospodăriilor micuţe. Dar văzură şi câţiva bărbaţi, retraşi, care nu îndrăzneau să li se înfăţişeze. În faţa femeilor din trib nici nu-şi ridicau privirea; era clar că erau marginalizaţi, dispreţuiţi chiar. Aveau bărbile lungi, neîngrijite; probabil nu se bărbieriseră niciodată. Privindu-i, constatară că toţi aveau părul fie verde, fie bleu, iar ochii galbeni, ca de feline. Se întrebau în gând dacă vedeau şi noaptea, pe întuneric, aidoma felinelor... Nuria îi conduse mândră spre cea mai impunătoare şi mai mare dintre colibe; foarte probabil a ei.

citat din romanul Proxima, Partea a-V-a: "Pe drumul de întoarcere" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Comandantul se apropie emoţionat de trapă. Şi trecu dincolo de ea, deocamdată, doar el; bănuia că multe perechi de ochi galbeni, sticloşi, ca de felină, îl urmăreau cu atenţie. Şi nici nu se înşela... Vântul plăcut îi răsfiră părul, în adierea sa; savură momentul. Privi în jur: pomi mulţi, iarbă înaltă, triluri de păsări, poteci bătătorite... La prima vedere, totul îi plăcu! Părea, oarecum, familiar; cu excepţia celor doi sori de pe cer: unul mare şi celălalt, companionul său, mai mic. Lucian zâmbi şi se îndreptă spre trepte, coborându-le, fără a se grăbi. Ajunse jos, dar nu puse imediat piciorul, verificând înainte, cu vârful pantofului, dar solul era tare, deci, putea coborî. De cum constată acest lucru, nu întârzie; coborî! Însă pantofii i se adânciră în... Noroi?! Uff... Eh, nu conta; se murdărise doar; foarte probabil, noroiul îi intrase şi în pantofi.

citat din romanul Proxima, Partea a-V-a: "Pe drumul de întoarcere" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nostalgii de toamnă

Pe malul lacului bătrânul chiparos,
Privea în gol, depănând amintiri,
Stătea în vânt cu pieptul cioturos,
Rememorând pierdutele iubiri.

Prin frunzele crestate vântul i-a şoptit,
I-a amintit de trupul unduit şi verde,
Al unei sălcii creţe cu părul despletit,
Cu umbra lui obişnuind să o dezmierde.

Şi-a amintit cum fremătau în noapte,
Şi cum odată sub un clar de lună,
Vibrau până în sevă printre şoapte,
Când ramurile se ţineau de mână.

Au trecut anii, s-au dus înspre apus,
Ca nişte frunze ce în vânt s-au risipit,
Dintre atâtea amintiri, doar una l-a sedus:
O salcie cu trupul verde şi părul despletit.

poezie de Paul Aelenei din Gingăşii de Toamnă (2019)
Adăugat de Diana Iordachescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nistor îşi ridică din nou privirea spre Adela. Până în acel moment, nici măcar nu remarcase cum era îmbrăcată. Era vară, era cald, nici un vânticel nu tulbura liniştea din jur... Evident, Adela, ca mai toate adolescentele de vârsta ei, era îmbrăcată modern, dar destul de sumar, provocator; şi totuşi, nu indecent. Nu i-ar fi permis tatăl ei, domnul Gigi Cristescu, un om destul de exigent, mai ales cu fiica lui. Dar era frumoasă, cu bluzica strâmtă, subţirică, uşor decoltată... Era înaltă şi subţirică, dar nu prea subţirică; avea un trup de invidiat, sau doar aşa i se părea lui Nistor, adică sublim! Şi părul blond, lung, natural, parţial strâns la spate, ochii albaştri, cu mutrişoara ei de copilă... Cum să n-o placă? Era minunată! Fermecătoare... Dar el va pleca, ea va rămâne... Ce dificil! Chiar cu toată promisiunea ei că-l va aştepta.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Verde crud

Verde crud, verde albastru
se leagănă-n zborul auriu al Soarelui
zdrobind mări şi lacrima aurie a lacului
verde ce mă înconjoară, mă urcă
îmi place să zbor,
rezemată de mirosul petalelor roz
spre verde rouă, spre divin,
ţinându-mă de mână cu raza
ce coboară din Răsărit verde,
verde crud, urcă-n zarea plină cu albastru
şi cerul deschis plin de mine, de voi, de noi
zbor, verde crud, albastru şi mândru Soare
frumoase drumuri în cer şi pe Pămînt
pline de viaţă şi de moartea albastră
a nimfelor din vis!

poezie de Constantina Gina Dumitrescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Se îndepărtaseră de Terra, deşi încă nu foarte mult, dar ce valoare imensă căpătase acest cuvânt simplu, "acasă", aşa, dintr-o dată... Lucian îşi dădu seama că va trebui să evite utilizarea acestui cuvânt în exprimările sale viitoare, deşi îi era greu să renunţe la el. Restabilirea legăturii cu Terra nu dură prea mult, iar imaginea de pe monitor era foarte clară. Părinţii lor nu părăsiseră biroul directorului; erau acolo, toţi 14...

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Înaintară astfel, cu blonda în fruntea grupului, pe drumul indicat totuşi de Nuria, spre satul în care locuia ea. Din când în când, blonda îşi întorcea capul spre ei, fie pentru a protesta, fie pentru a-i cere părerea, în special lui Lucian. Observându-i cu atenţie, chiar şi Nuria îşi dădu seama de un lucru destul de evident, anume, că toţi, într-un fel sau altul, fie îi dădeau ascultare lui Lucian, fie îi cereau părerea. Acest amănunt o deruta, fiindcă-i dădea impresia că el ar fi conducătorul grupului, nu Maria, dar el era bărbat – iagu, aşa cum recunoscuse deja, iar un bărbat, din cunoştinţele ei, nu avea cum să fie conducător, în nici un caz! Şi atunci...?!

citat din romanul Proxima, Partea a-V-a: "Pe drumul de întoarcere" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Femeia (atât de albă in iarba verde dormea...)

Atât de albă în iarba verde dormea
Încât lumina din trupul ei se ridica,
Clipei s-adâncească misterul
Un soare deasupra-i pictase chiar cerul.

Din părul ei ce-n vânt vălurea
Neamuri de păsări în jur risipea,
Şi trupul ei atât de frumos
Se îtinsese în câmpuri pe jos.

S-a întâmplat la fel ca şi-n vise
Sub ochii mei trupul ei înflorise
O recunosc în fiecare floare
După parfum, după culoare.

De-o atingi, o vezi cum scânteie,
Sub ochii tăi redevine femeie
Te-ademeneşte, cu iubire te-mbată
Înger şi demon…Deodată!

poezie de Valeria Tamaş
Adăugat de valeria
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian se încruntă; ar fi preferat ca domnişoara consilier să ţină foarte mult la el, măcar atât cât la o fostă pacientă, dar n-avea el şansa asta... Nu mai spuse nimic despre domnişoara Barbie; îşi îndreptă din nou privirea către şirul de liste de pe computer şi deodată tresări, dându-şi seama că lipsea ceva... Tânărul comandant îi dădu ascultare directorului; cercetă din nou cu mare atenţie listele, dar nu mai descoperi alte lipsuri. La un moment dat, amândoi priviră instinctiv nu spre ceasuri, ci spre monitorul cu numărătoarea inversă; 65700 era cifra care li se înfăţişă pe monitor.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian nu se grăbea, dar se îndrepta spre colegii săi, spre locul în care cele două nave încă staţinau. Nuria merse alături de el; de cum zări navele, se observa că o cuprinsese teama. Lucian o privi încurajator, încercând să-i trasmită, fără cuvinte, că nu avea de ce să-i fie teamă. Se opriseră puţin. Nuria îşi dădu jos ochelarii primiţi de la comandant, privind uimită, când spre "Pacifis", când spre "Vulturul". Pentru ea navele spaţiale reprezentau ceva inedit, surprinzător. Pentru membrii echipajului, ea, prezenţa ei era ceva inedit, surprinzător, apropiindu-se, împreună cu comandantul lor. Lucian stătu pe loc, atâta timp cât consideră că i-ar trebui Nuriei pentru a se "acomoda" cu prezenţa celor două nave spaţiale, apoi porni din nou, spre colegii săi, în dreptul cărora se opri. Îi dădu drumul mâinii Nuriei, zâmbind, spre ea, blând, amabil, încurajator.

citat din romanul Proxima, Partea a-V-a: "Pe drumul de întoarcere" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

galben şi verde –
cu faţa spre lumină
floarea-soarelui

haiku de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Părinţi vitregi

Frunză verde de ce vrei
La copii aşa ţin ei
Cu ţine lupul la miei

Frunză verde de hiadă
Îs de ăia puşi pe sfadă
Aruncă copii în stradă

Frunză verde de sadea
Le place numai să bea
Şi să facă viaţa grea

Frunză verde de ce poţi
Se remarcă dintre toţi
Aşa mari tâlhari şi hoţi

Frunză verde tărăboi
Aşa ţin şi ei la noi
Cum ţine lupul la oi.

poezie de David Boia (25 martie 2015)
Adăugat de David Boia
Comentează! | Votează! | Copiază!

azi stând la soare
guşterul mic prin iarbă -
verde şi rece

haiku de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rugă

Mi-e dor de tine frunză verde
Din primăvara ce s-a dus,
Mi-e dor de tine şi se vede
Că-s ofilită spre apus.

Mi-e dor de tine frunză verde
Şi de mai crede doar puţin,
Ai înverzi în iarna unde
Eu am albit şi-am părul lin!

Te rog, revino frunză verde,
Ajută-mă să fiu copil
Şi te-oi uda cu apă rece
Şi ţi-oi cânta un vesel tril!

E toamna mea în multe ape
Şi-s în noroiul ăstei vieţi,
Te rog, revino frunză verde,
Ridică-mi mările de poţi!

Mi-e dor de tine frunză verde,
De primăvara mea cu flori,
Aş vrea să vii şi nu mă pierde
În tainicele tale zări!

poezie de Corina Mihaela Soare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unele femei îşi vopsesc părul verde pentru a da impresia că-s crude.

aforism de Andrei Sulugiuc (martie 2015)
Adăugat de Andrei Sulugiuc
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu toţii priviră spre gigantul gazos inelat, care-şi etala frumuseţea. Jupiter, regele planetelor şi al zeilor, rămăsese în urmă, cu toţi sateliţii săi; Saturn avea cu doi mai mulţi...

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Umbrela razelor de gând

Priveşti spre depărtarea mea ori zarea
la care numai gândul tău ajunge,
iar pentru mine-i un abis în marea
neliniştei ce inima-mi străpunge?

Te văd, în gândul meu, privind departe
şi nu ştiu de-i trecut sau viitorul
spre ce a fost şi astăzi ne desparte,
spre ce-ar putea redeştepta fiorul
pe care îl simţeai demult cu mine
în nopţile albastre şi senine.

Încerc privirea-ţi verde să o caut
prin amintiri sau oglindită-n unde
să simt din nou cântarea unui flaut
cum pieptul mi-l inundă când pătrunde
cu note blânde, sunete duioase,
în sufletul ce nu demult dansase.

Eşti veselă, eşti tristă sau o pace,
nedefinită clar, te izolează
la marginea iubirii ce păstrează
doar amintiri din ce în ce sărace?

Umbrela ta, ferindu-te de Soare,
ţi-ascunde o iubire care moare.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Zece
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian se apropie de panteră, nu cu teamă, dar cu prudenţă. Privi felina. Era minunată! Mare, neagră, cu ochii galbeni, sticloşi, cu mersul legănat, elegant, păstra parcă ceva din instinctul sălbatic al semenilor săi din junglă. Lucian se aplecă şi atinse blana animalului. La început, după prima atingere, îşi retrase brusc mâna, dar apoi se obişnui cu blana moale, mătăsoasă.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!