Veveriţe jucăuşe

Înverşunată de dimineaţă
Veveriţa se trezeşte,
Dar e foarte frig afară
Şi-şi bagă capul-n dovleac.
Vine alta lângă ea călare
Şi ţipă în gura mare,
Că frunzele cad tare
Şi nu au de mâncare.
Stau la soare toată ziua,
Uneori mănâncă aluna,
Alergă din pom în pom,
Apoi-n scorbură la somn,
Dar jos pe pământul plin de frunze,
Se ascund şi vor aplauze.
Caută iubirea într-o clipă
Totul se desfăşoară-n pripă.
Copacii-şi mai pierd din culori,
Mai sunt doar întârziate flori.
Veveriţele speriate alunele-şi strâng
Şi activitatea jucăuşă o restrâng.

poezie de Eugenia Calancea (1 noiembrie 2019)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Frunzele toamnei

Dimineaţa e frig tare,
Soarele de-abia răsare
Frunzele gătite în culori
Parcă sunt caleşti cu flori
Şi cocorii au plecat
N-au mai vrut să stea la sfat.
Mii de păsări supărate
Stau zgribulite şi plouate.
Covor de frunze la poartă
Mi-au umplut ograda toată.
Frunze aurii roşcate
Au bătut şi-n geam speriate,
Vântul bate şi e ploaie,
Dă-ne drumul în odaie!
Frunze triste surioare
Acum sunteţi plăpumioare.

poezie de Eugenia Calancea (27 septembrie 2018)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pleacă de lângă mine vis urât...

Fug şi mă ascund în adâncul mării profund,
ca ochii mei să nu-i vezi plângând,
dar visul urât pleacă şi se ridică,
stau şi te aştept, iar somnul vine într-o clipă,
iar eu strigăm din nou ca să rămâi,
că tu eşti dragostea mea dintâi.
Tu îmi spuneai "adio" şi te urcai la cer încet
şi nu mai aveai nici un regret,
tăcerea din flori o simţea doar vântul,
mă urc şi eu spre cer şi văd apoi pământul,
cobor din nou prin frig şi ceaţă,
îmi simt mâinile reci, dar mă întorc la viaţă.
Mă trezesc când zorile coboară,
găsesc la ochi o lacrimă amară,
tu eşti lângă mine, o mare iubire
şi las cu drag inima să te admire.

poezie de Eugenia Calancea (15 octombrie 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toamnă

Toamnă cu miros a glie
Reavănă, mustind bogat,
Aşa frig, oare, să-ţi fie
De sub frunze te-ai băgat?

Căci pădurea-nflăcărată
Care se scălda-n lumină,
Acum zace-nsăngerată
Putrezind pe jos, în tină.

Doar să-ţi fie ţie cald
Frunzele le-ai ruginit.
Fac specacol şi-apoi cad,
Pomii toţi i-ai desfrunzit.

Ah! Ai pustiit pădurea,
Păsările nu mai cântă,
Se aude doar securea
În vreun pom când se avântă!

Nu era mai bine, oare,
Zic şi eu, ca simplu om,
Să te fi-ncălzit la soare
Nu sub frunzele din pom?

poezie de Florentina Mitrică (17 octombrie 2018)
Adăugat de Florentina Mitrică
Comentează! | Votează! | Copiază!

Uneori toamna e pustie...

A venit răsăritul din toamna sufletelor pustii,
în parc sunt atât de multe bănci goale,
ce încă păstrează atât de multe fotografii,
cu îndrăgostiţii din vara fierbinte.
Azi toate băncile plâng şi sunt înverşunate,
mai prind doar frunzele în zbor,
crezând că sunt îndrăgostiţi cu dragostea lor.
A venit toamna viselor cărămizii,
când frunze şi flori cad pe rând răpuse
şi se ascund în sufletul pământului...
A venit toamna cuvintelor nerostite,
atât de multe fericiri şi inimi frânte,
aripile îngerilor au căzut pe jos
şi sufletele sunt transformate-n lacrimi,
ploile de toamnă revin haotic
şi merg în cu o iubire de împrumut,
din cerul curcubeu al asfinţitului de soare.

poezie de Eugenia Calancea (6 octombrie 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pom cu oameni...

câţi oameni stau răzleţi în pom?
câţi în codiţă de alt om?
se legăna sub vânt uşor,
sunt doborâţi de toamna lor

sunt doborâţi şi mai devreme,
de-a lor furtună cu blesteme,
câţi oameni ţine pomul pom?
în timpul lor cu gust de rom

picaţi pe jos într-un covor
uscaţi de frig se sting şi mor,
pe crengi răsar alţii din dor,
când frunzele se-ating în zbor

pomul tăcerii plin de vise,
în primăvară ţese iţe,
în vară coace dulci iubiri,
în toamnă flori de trandafiri

când trece pomul peste iarnă,
îmbracă alb şi-o altă haină,
îngheaţă frunzele tăcute,
prinse de crengi înmărmurite

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pom cu oameni...

câţi oameni stau răzleţi în pom?
câţi în codiţă de alt om
se legăna sub vânt uşor,
sunt doborâţi de toamna lor?

sunt doborâţi şi mai devreme
de-a lor furtună cu blesteme,
câţi oameni ţine pomul pom
în timpul lor cu gust de rom?

picaţi pe jos într-un covor
uscaţi de frig se sting şi mor,
pe crengi răsar alţii din dor
când frunzele se-ating în zbor

pomul tăcerii plin de vise
în primăvară ţese iţe,
în vară coace dulci iubiri,
în toamnă flori de trandafiri

când trece pomul peste iarnă
îmbracă alb şi-o altă haină,
îngheaţă frunzele tăcute,
prinse de crengi înmărmurite

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Frunze cu iubire

ntorci privirea şi vezi o minune,
Frunzele cad şi ei privesc cu iubire,
Călcând prin frunze cu paşi grăbiţi de dor,
Lăsând în urma lor un fir de viitor
Şi-au regăsit liniştea în aşternut tomnatic,
Pe lângă copacii ce freamătă sălbatec,
Păşesc uşor, pe umbrele durerii,
Ca tot cei rău ei să dea uitării.
S-aşează jos pe frunzele uscate,
Că vor s-asculte inima lor cum bate,
Se uită-n ochii ei negri ca de cărbune
Şi stau în genunchi ca la rugăciune.
Sunt revăşiţi de gânduri şi tainele iubirii
Şi văd c-acum viaţa-i la capătul durerii,
Dar nimeni şi nimic nu poate niciodată,
Să le ia speranţa şi dragostea curată.

poezie de Eugenia Calancea (9 septembrie 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viaţa unei frunze

A rămas o frunză-n pom,
În bătaia vântului.
Cum plânge puiul de om,
Ea dă aripi cântului.
Tremură de frig săraca
Şi s-a-ngălbenit de tot.
Vântul o să rupă craca,
Stăpânul o pune-n foc.
Atunci ea se va-ncălzi,
Dar nu se va bucura.
Viaţa ei se va sfârşi,
De frig n-o mai tremura.
La fel ca omul trăieşte
Şi frunza de pom: o viaţă.
Ca şi omu-mbătrâneşte,
Se rupe firul de aţă.
Din muguri, în primăvară
Alte frunze se vor naşte.
Se vor bucura o vară,
Apoi caprele le paşte.
De câte ori vântul bate
Cad alene la pământ.
Tot de vânt sunt spulberate,
Parcă sunt fete dansând.
Curând iarna le ascunde
Sub mantia ei de nea.
Zac până cucul se-aude,
Şi iar s-o-mprimăvăra.

poezie de Dumitru Delcă (24 octombrie 2010)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

E doar un vis...

Uneori viaţa îţi joacă feste,
Că ai vrea să alergi afară,
Dar în suflet ai numai visări de poveste
Şi timpul e anevoios că încă nu e vară.
În minte îţi vin gânduri când scrii,
Mai mult în tăcerea nopţii,
Dar te visez şi când ai vrea să vii,
Ştii e un vis, totul e la mana sorţii.
Când mă trezesc din vis,
Mai am uneori un gând fugar,
Să las din nou sufletul deschis,
Cu îngerul de noapte hoinar.
Zilele nu seamănă între ele,
Iar eu sunt naivă acum ca o fată,
Şi-mi vine dor de gândurile mele
Că e nepăsare în lumea asta toată.

poezie de Eugenia Calancea (1 februarie 2019)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un tren cu speranţe

Plin de vise şi speranţă
Trenul accelerat cu viteză mare
Mai uită uneori să oprească
În staţiile mărunte cu soare!
Crezi că face bine
Dimineaţa să te trezeşti
Şi să-ţi aminteşti
De viaţa în sine:
Un tren cu speranţe,
Plin numai cu dorinţe,
Clipele din trecut fericite,
Trec uneori nevăzute
Şi viaţa rămâne aşa,
La fel de grea.
Totul trece pe lângă tine...
Şi rămâi în acelaşi tren,
Să te mai gândeşti
Pentru ce vrei să trăieşti!

poezie de Eugenia Calancea (9 decembrie 2018)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aş vrea

Aş vrea să prind un tren
Care nu se vede
Pe tine te strâng la pieptul meu
Iar soarele să ne zâmbească.
E totul sterp în lumea asta
Pământul este plin cu flori
Iar noi mai stăm uitându-ne la soare.
Dincolo de nori
Din când în când
Mai adie vântul
Dar eu nu mai stau cu tine la o şuetă
Brăzdându-ţi faţa cu săruturi.
În suflet ţi-am strâns iubirea,
Dar tu...
Ai coborât din cer, precum o mică stea
Iar eu... Am plâns... privindu-te.

poezie de Lucian Drând Luce din O petală de iubire
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Minunea speranţei...

Începe vremea să se răcească,
Bătrânii stau la geam să privească,
Florile au dispărut în lacrimile nopţii
Şi ei împletesc stele-n lumina dimineţii.

Cerul înfloreşte-n alb, iar visele lor se scald,
În ardoarea sufletului cald.
Pe aripi înflăcărate, chemarea lor coboară
Şi caută iubirea cea de-odinioară.

Se duc în galaxie şi zâmbesc la o floare,
Dar vor sărutul fin ca la ultima sărbătoare,
Şi fire de argint se ţes în păr la infinit,
Minunea speranţei din nou a venit.

Perdeua ferestrei au dat-o într-o parte,
Să vadă cum iarna vine pe frunzele furate,
Şi strigă la persoane fără glas,
Ca s-aducă visul mai aproape c-un pas.

Mai stau ş-aruncă ultima privire
Şi-n universul lor sunt ultimile suspine,
Fără lacrimi plâng stelele-n boreal
Şi-n amintirea lor totul pare ireal.

poezie de Eugenia Calancea (18 noiembrie 2019)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

O clipă

Ne-am cunoscut în lume multă
Şi ne-am îndrăgostit în pripă
Crezând că timpul ne ascultă
Am zis... Opreşte-te!... Stai o clipă!...

Cuprinsă de iubirea sfântă
Pluteam pe-a dorului aripă
Însă a fost aripă frântă
Şi am plutit numai... o clipă.

De dragoste şi voioşie
Noi am făcut mare risipă
În cântec, joc şi poezie
Dar au pierit toate-ntr-o... clipă.

Acum sunt tristă, supărată
Iar inima mea strigă, ţipă
Că dragostea înflăcărată
A dăinuit numai... o clipă.

Din fragedă adolescenţă
Iubirea-n inimi se-nfiripă
Dar printr-a soartei violenţă
Dispare totul într-o... clipă.

poezie de Gheorghe Ionescu din Picături de rouă (2005)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din pom în pom

Tot sărind din pom în pom
De nimica nu ai teamă,
Nu mă miră că din om
Tu ai devenit... o poamă.

epigramă de Vintilă Nicu din Printre epigramiştii olteni (2008)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Frunze

Cad clipele, cad frunze ca dintr-un pom ceresc.
Deopotrivă toate sub talpa mea fosnesc...

În palmele întinse le prind necontenit,
Asa cum cad, cu pete de soare vestejit.

Cad fosnitoare frunze sau clipele se cern?
Odată la picioare speram să ti le-astern...

Deopotrivă, toate sub talpa mea fosnesc,
Din mâna mea căzute sau dintr-un pom ceresc.

poezie celebră de Eusebiu Camilar din Poezii, 1964
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Frunze

Cad clipele, cad frunze ca dintr-un pom ceresc.
Deopotrivă toate sub talpa mea foşnesc.

În palmele întinse le prind necontenit
Aşa cum cad, cu pete de soare veştejit.

Cad foşnitoare frunze sau clipele se cern,
Odată la picioare speram să ţi le-aştern...

Deopotrivă toate sub talpa mea foşnesc,
Din mâna mea căzute sau dintr-un pom ceresc.

poezie clasică de Eusebiu Camilar din Poezii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cad frunzele, a venit toamna

Cad frunzele plutind ca nişte pene
adiate uşor de pulsul aerului
mai rece de toamnă.
Şi noi cu ele vom cădea
dar, oare, cine ştie când?

Uitându-mă pe geamul aburit
de gândurile ce-mi rătăcesc aiurea,
văd alergând din calea ploilor
o doamnă.

Îmbrobodită pe cap cu o pungă,
să o ferească de stropii
ameninţători şi reci, hotărâţi să-i
strice coafura.

Nu i-am observat nici faţa,
nici gura.
Parcă-i cunoşteam
de undeva făptura.
Vroiam s-o dojenesc
că nu şi-a luat umbrela.
Dar cu ce drept?

Când s-a mai apropiat
am zâmbit, iertător, dar cu
un pic de umor.
Era soţia, udă,
ca o paparudă.
Când m-a văzut,
s-a răstit către mine
şi cu o mare ciudă
m-a dojenit:

- Stai acasă toată ziua
ca un trântor.

Priveşti pe geam cum cad frunzele.
Nu vezi că de frig
îmi tremură buzele?
Nu te mai saturi de
televizor.
Eu vin tocmai din obor!
Cu greutate, şi… Toate mă dor.

- Lasă nevastă că mâine,
îţi iau eu carne şi pâine.

Hai în braţe să te strâng,
că începe să-mi fie dor.
Să-ţi încălzesc buzele,
apoi…. tot ce ai în tine.
Vino dragă lângă mine,
că sunt cald şi ţi-o fi bine.

Te rog, nu mai ofta!
Vrei un ceai sau o cafea?

Frunze cad şi-au mai căzut
şi, cine ştie câte-or să mai cadă.
Un an clepsidra s-a mai scurs,
cu ea şi noi am mai trecut
ca niciodată.

Părul în cap a mai albit,
cu-n an a mai îmbătrânit,
iar faţa mea a mai zbârcit.

A Ta?
Nu prea se vede,
este prea mult fardată.

Aşa-i viaţa trecătoare,
uneori chiar plutitoare.
Precum frunzele ce cad,
aşa cădem şi noi.
Pe când?

Cad frunzele
cu freamătul lor de toamnă.
Şi frunza noastră
o să cadă, dar...
Aş vrea… Nu prea curând.

poezie de Corneliu Zegrean-Nireşeanu din Freamăt de gânduri Lacrimi de dor (intern) (2008)
Adăugat de Corneliu Zegrean-Nireşeanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nostalgii de toamnă

Mergând desculţ-acum prin iarbă
Aş vrea ca soarele să fiarbă,
E cam târziu, dar timpul mai încearcă,
Să ne mai cuprindă cu căldură oleacă.

Vezi frunzele ce cad din mesteceni
Şi-ţi aminteşti de "Ce te legeni",
Stai şi asculţi un cântecel sublim
Şi corzile sufletului răscolim.

Dansezi apoi peste struguri de soi,
Atunci când petrecerea e-n toi,
Eşti curcubeu şi soarele e la asfinţit,
Ai vrea să fie vară la nesfârşit.

Nu vreau să pleci vară de lângă mine,
Aura ta caldă să fie şi azi şi mâine,
Să mă-nconjori cu căldura ta,
Cu copacii, florile şi mireasma ta.

Mai vreau să stau ca scoica la soare,
Să simt apa mării la picioare,
Dar vine din nou toamna rodiroare,
Ce pentru noi e ca o sărbătoare.

poezie de Eugenia Calancea (24 august 2019)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vom învinge şi furtuna

Din câte flori sunt pe pământ
Eşti floarea din inima mea,
Şi nici o ploaie nici un vânt
Nu poate lua mireasma ta.

Aş vrea să am un cer senin
Şi un apus ca-n curcubeu,
Să fie din nou sufletul plin,
Dar nu pierdut şi nici prea greu.

O ură adâncă şi prea deasă
Ce tot pământul a cuprins,
Chiar şi speranţa a fost ştearsă,
Demult şi ea, încet s-a stins.

Noi ne luptăm cu viaţa-ntruna
Dar noi ne iubim, şi cred,
Că vom învinge şi furtuna
Şi iubirea n-o s-o pierd.

poezie de Eugenia Calancea (29 octombrie 2018)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vom învinge şi furtuna

Din câte flori sunt pe pamânt
Eşti floarea din inima mea,
Şi nici o ploaie nici un vânt
Nu poate lua mireasma ta.

Aş vrea să am un cer senin
Şi un apus ca-n curcubeu,
Să fie din nou sufletul plin,
Dar nu pierdut şi nici prea greu.

O ură adâncă şi prea deasă
Ce tot pământul a cuprins,
Chiar şi speranţa a fost ştearsă,
Demult şi ea, încet s-a stins.

Noi ne luptăm cu viaţa întruna
Dar noi ne iubim, şi cred,
Că vom învinge şi furtuna
Şi iubirea n-o s-o pierd.

poezie de Eugenia Calancea (29 octombrie 2018)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!