Suflet de crin

(În memoria bunicăi Elena)

Cum creşteau dulci nepoţei, colăciţi pe braţul ei!
Iarba verde-i îmbrăca pe călcâi rouă din stea,
Struguri întindeau potire, să le guste împlinire,
Pân' şi iarna ezita, să se ningă-n pleata sa...

Cu un pumn de nuci în poală şi cu nepăsări de boală,
Umerii strânşi în bundiţă şi cu fusta ei, pestriţă,
Vine sprintenă în vis, să-mi dea dorului nestins
Luna şi un lan de stele pentru lacrimile mele...

Zâmbetul ei nesupus nici poruncilor de sus,
Boiul fin, de Cosânzeană, moştenire de la mamă,
Bunătatea din ţărâne, albul rumenit din pâine,
Erau sufletului soare, ce şi din mormânt răsare...

Marea ei, de încântare şi fântâna de răbdare,
Mi le-a perfuzat cu dram, ca în frunză de la ram,
într-un munte de-alinare peste zile fără soare
Şi izvorul de iubire, ce-n copii şi-a curs menire.

Mi-a sădit crinul în sânge, doar din bucurii a plânge
Şi mă-mpiedic de o vină, dacă nu zâmbesc senină,
Mi-a lăsat de timp soroc, în copii cuminţi, noroc,
Nesfârşitul ei să-l cresc şi etern să o iubesc...

Aş da anii ca pomană, să-mi revăd draga Icoană,
De pe ramul de nepoată, s-o admire dulcea "gloată"...
Să-i mângâi fruntea de sfântă şi pe braţul ei, de leac,
Să mă reazem cu suflarea pe o clipă cât un veac...

poezie de Maria Botnaru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubire sfântă

Mă întreb dacă aş putea opri,
pentru o clipă, lacrimile ploii
când zorii se revarsă
din umbre tremurânde
şi-n raze de lumină
soarele răsare
din visul fără nume
tristeţea să dispară
cu o dulce rugăciune
iubirea-n valuri mă înconjoară
lângă voi, locul l-am găsit
sufletul de dragoste-mi cântă
adun parfum din stele
brodez cu el apusul
să gust răcoarea iernii
am adunat flori
pe care primăvara le-a aşezat
în drumul meu
împrumutând raze de infinit
să împart cu voi nesfârşite bucurii
din ochii mei de mamă
cu iubire sfântă.

poezie de Maria Ciobotariu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Desprindere de toamnă

A mai venit o toamnă-n viaţa mea
Şi-a mai căzut o frunză peste mine
Mă simt mormânt, şi parcă n-aş mai vrea
Să mai albesc în iarna care vine

Iar au plecat şi berzele şi cucii
Şi m-au lăsat mai singur ca lumina
Prin codru nu mai mişună haiducii
Şi-n beznă mi-a rămas pe veci retina.

Mă simt aşa de frunză şi de ram
Încât mă rup de mine şi rămân
O frunză doar din cel care eram
Şi-un ram din cea ce m-a ţinut la sân.

poezie de Marius Robu din Carte de bucăţi (2009)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De ziua mea v-aş îmbrăca în dor - Te-aş îmbrăca în flori

Şi dacă macii mă-nconjoară
Pătruns adânc în lan aprins,
Din ei am să îţi fac spre seară
O ie sau un brâu de-ncins,

Din sânziene-ţi fac cunună
Şi rochia din albul crin,
Iar trandafirul vreau să-ţi spună
Cât te iubesc şi cât suspin,

Şi-mbujoraţi de iarba crudă
Atinşi de-al dragostei fior,
Doar busuiocul să ne-audă
Dulci jurăminte de amor,

Ne-or îmbăta florile toate
Şi-om adormi pe braţul lor,
Iar vise dulci înmiresmate
Vor înflori apoi uşor,

Din toate florile din lume
Ţi-aş face straie în culori
Tu să fii foarea cu-al meu nume
Cea mai frumoasă dintre flori

Din toate florile din lume
Voi împleti apoi covor,
Sobor de flori să ne cunune
Şi să te-mbrac numai în dor.

poezie de Valer Popean
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să-mi scrii...

Să-mi scrii un poem, mai profund dintre toate,
Infinit să-i dezghioc sâmburi plini, fără moarte,
Dar, te rog, să-l respiri cu, de buze, fierbinte,
Să-mi amâne ninsori de pe tâmplă, cuvinte,

Cu o rouă plăpnâdă, ce cu palme de mamă,
Se mângâie pe frunza, răstignită de toamnă,
Să îmbraci cu mov lin, plinul din călimară,
Ca nici ploaia de lacrimi, să nu-i muşte din vară...

Te mai rog, dacă vrei, să-l scrii lung, cât un dor,
Să-mi hrănesc însomnii cu speranţele-n cor,
Îl voi trece prin minte, să-l răsfire prin os,
Să mi-l ungă pe suflet cu balsam luminos...

Scrie-mi versul cu chinul din clipe deşarte,
Ce-au croit aşteptări să ne treacă prin moarte,
Poate-astfel măguleşti dulce-amarul blestem
sângelui, ce-ţi visează etern mângâiere-poem.

poezie de Maria Botnaru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din ce să-i tocmesc obloane?

Cerul s-a-nvelit cu, mov, obloane,
Pedepsind al soarelui păcat,
Ce a slobozit a arşiţei ardoare
Pe aromele, ce-aripi-au răsfirat,

Însă nu mi-a înnorat, de foaie, rânduri,
Mov mustos ce-n ochi mi s-a urcat,
A păşit cu dreptul vara printre gânduri,
Când potop de asfinţit a inundat,

Mi-a lăsat răbdarea verde ramul,
Frunzei, murmurul ei lin am învăţat,
Ce pe împlinire-mi picură cu dramul
Un curaj al fericirii, însetat...

Doar o tîngă veche-mi dă târcoale,
Rupând sufletului pactul cu-nserarea,
Din ce, oare, să-i tocmesc şi lui obloane,
Când se năpusteşte peste el însingurarea?

poezie de Maria Botnaru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O clipă de suflare

Mereu se-nchide-n teamă o durere
Ca într-o fântână izvorul dispărut
Mereu din cer îmi vine o putere
C-o picătură de iubire în sărut.

Dar eu mă simt atât de mic şi-nfrânt
Sunt un copil pierdut într-o pădure
Ce-şi doarme somnul ultim pe pământ
Şi nesfârşitul timp soseşte să i-l fure.

Speram ca în această lume plină
Să-mi pună piedici clipele frumoase
Din care să se aprindă o lumină
La adăpost să-mi circule prin oase.

O picătură ca un mir pe fruntea rece
Se leagă cu un gând de întâmplare
Şi moartea dacă vine, poate trece
Să-mi dea şi ea o clipă de suflare.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (10 noiembrie 2009)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nemulţumiri de-o iarnă

Nu iubesc iarna, de loc frigul că ne răceşte între noi
Şi nici zăpada n-o iubesc cu albul ei ce pur ne minte
Că mai curată ar fi, doar o apă multă, multă ca din ploi
Şi râuri aburinde îngheaţă, minţindu-ne c-ar fi fierbinte.

Ne face şi copii să fim, să ne jucăm pe nişte scânduri
Să ne-aruncăm nebuni cu trup crezând că-i moale şi e fermă
Iar din întinsurile cuminţi se răscoleşte-n dune rânduri,
Sau avalanşe răsuflarea în puf ne e inerţie eternă.

Atâtea vieţi a luat degeaba cu oglinda morţii ne îmbiind
Şi din bucăţi ne-a luat, din noi, arzându-ne cu caldu-i ger,
Cum zilele mi-a luat din viaţă scurtându-le şi nopţi mărind...
Şi asasin mă face iarna; în rit să-mi fac tăiş din fier!

Şi ce-i mai rău e că an sfârşeşte şi-i trecere fără de întors,
M-aruncă pradă la microbi, la viruşi, m-umplu de sechele.
Îmi face contul anual; "Câte am făcut? Cât am fost stors?"...
Şi m-amăgeşte-odată-n plus cu artificii în loc de stele!?

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (31 ianuarie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Raiul românilor

Să fim copii? Am fost copii!
Şi vom mai fi pe-acest pământ
Cât unul din părinţi trăieşte
Purtând spre cer sufletul sfânt.

Cum tata a plecat demult
Spre-adâncul liniştii divine,
Pun pâine pe mormânt şi flori,
Cu lacrimi ud ziua de mâine.

Să fim copii? Suntem copii
În faţa crucilor ce cresc
Sub iadeşul de porumbei,
Pe-aripi cu steagul românesc.

Că, Doamne, ţara ni-i tot mamă,
Pământul ei ni-i trup domnesc,
Suntem copii dintotdeauna
Şi pentru asta o iubesc!

E sfântă dragostea-ntre noi:
Copii, părinţi, apoi bunici,
Că de la mare până-n munţi
Raiul românilor e-aici!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Secerat de-a Ta iubire

Doamne-ţi vreau a Ta privire
Să-mi inunde acum fiinţa
Şi înscris doar în iubire
Să-mi dai pe veci biruinţa

Absorbit de dorul Tău
De Cloţ Floare eu să fiu
Domn să-mi fii şi Dumnezeu
Ca pe palme-ţi să mă ştiu

Ochii Tăi Isus ca para
Focului să mă străbată
De din zori şi până seara
Să-mi ţin viaţa mea curată

Ca o flacără de foc
Şi eu Domne ca să ard
Să nu-mi aflu nici un loc
Ci pe braţul Tău să cad

Tu să-mi fii scop şi menire
Salt pe ape-n infinit
Secerat de-a Ta iubire
Să fiu Tu — ce ai dorit

Rază sfântă de iubire
Ca mesaju Tău să-l port
Curat omu-n fericire
Să îşi scalde chipul tot

Peste noi vrem să domneşti
Voia Ta ca să se facă
De-a pururi să ne-nsoţeşti
Păstrând viaţa-n noi curată

Fă-ne Doamne azi un cor
Doar din stele de lumină
O Prea scump Mântuitor
Să-ţi dăm slavă-n veci deplină

Glorie cinste onoare
Ţie scump Isus şi Mire
Pân" la sfintele-ţi picioare
Ne-nchinăm cu mulţumire
12-02-2018 cluj

poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de Ioan Daniel Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vreau o mamă!

Am bătut din poartă-n poartă
Şi-am cerut la fiecare
Cu-mprumut să-mi dea o mamă.
Dar n-am găsit îndurare.

Vreau o mamă cu-mprumut
Capu-n poală ei să pun.
Să plâng tot ce m-a durut,
Supărările să-i spun.

Vreau o mamă, cin' mi-o dă?
Să-i sărut mâna cea dreaptă,
Să m-alint în vocea-i caldă,
S-o mai strâng în braţe-odată.

Vreau o mamă ce mă cheamă
Să-mi sting dorul ce mă doare
Vreau o mamă să-i zic MAMĂ!
Cine-o are de vânzare?

Vreau o mamă de vândut
N-aş plăti-o cu bani grei.
Din suflet mi-aş da tribut
Şi-aş plăti-o-n anii mei!

poezie de Gabriela Mimi Boroianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Confesiune

din surâsul dragostei m-am născut şi eu
şi mângâierile mi-au fost hrană să cresc
în braţele mamei zâmbea Dumnezeu
alături de mine cu suportul ceresc.

de mică am crescut univers de iubire
pământul mi-a fost leagăn şi învăţător
lumini îngereşti mi-au pătruns în privire
în arborele vieţii sunt ramul uimitor.

rândunici îşi fac cuib între frunzele mele
nici o furtună nu mi-a stat în cale
am urcat Golgota şi am ajuns la stele
au nins peste mine visuri magistrale.

mă confesez la Lună vorbim amândouă
din poezia sufletului se prelinge rouă.

sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Puţin de nor, puţin de soare,
Puţin de viaţă, puţin de moarte,
Puţin de bine, puţin din mine moare
În fiecare clipă petrecută fără tine!

Puţin din timp, puţin din azi,
Puţin din noapte, puţin din somn,
Puţin cât am putut să dorm
În fiecare noapte petrecută fără tine!

Puţin din vis, puţin te mai visez,
Puţin mai îndrăznesc, puţin te mai chem,
Puţin te mai aştept, puţin te mai iubesc
În viaţa asta petrecută fără tine!

Puţin regret, puţin moment,
Puţin ai fost, puţin te mai cunosc,
Puţin de rost, puţin mai plâng,
În lumea asta petrecută fără tine!

Puţin mi-a mai rămas, puţin din glas,
Puţin dintr-un cuvânt, puţin din gând,
Puţin pământ, puţin mormânt
În moartea ce vine fără tine!

poezie de Mihai Marica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dă-mi mamă povaţa ta

Pentru ce-am greşit în viaţă
te chem mamă lângă mine.
Te chem ca să-mi dai povaţă,
orice lucru să-l fac bine.
Să mă-înveţi cum să vorbesc,
cum să pun osul la muncă.
Cum pe oameni să-i iubesc,
fără să aştept poruncă.
În lume cum să mă port,
cum respectul să-mi câştig.
Cum să am în viaţă rost,
greutăţi cum să înving.
Tot de-acolo, de departe,
să-mi trimiţi mamă, te rog,
Din inima ta doar o parte
de iubire. Atâta tot.
Pe raza stelelor din noapte
sfatul tău vreau să-l primesc,
Să le fac bine pe toate,
şi fericit vreau să trăiesc.
Eu, de-aici, de pe pământ
cu drag cerul îl privesc.
Mă-închin sufletului tău sfânt,
cu mult respect îţi mulţumesc!

poezie de Dumitru Delcă (aprilie 2024)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-aş ţese inima de-a ta

Mi-aş ţese inima de-a ta
Să bată împreună,
Eu doar al tău, tu doar a mea,
Noi Stele, Soare, Lună.

M-aş face, eu, una cu vântul,
Chipul tău mereu să-l mângâi,
Aş vrea doar eu să fiu cuvântul
Celui te iubesc dintâi.

Mi-aş ţese fiinţa mea de-a ta
Ca amândoi să mereu fim,
Dintr-un aluat cu fericirea,
Dospiţi, pe veci, să ne iubim.

Mi-aş face timp şi din netimp,
Doar ca să fiu mereu cu tine,
Aş inventa alt anotimp,
Tu să-mi fii anotimp, iubire!

Aş ţese din raze de soare
Veşmânt doar pentru amândoi,
Din curcubeu aş lua culoare,
Să colorăm viaţa din noi;

-Căci te iubesc cum n-am iubit,
Cum nu speram c-o să iubesc,
Cu tine mă simt împlinit,
Tu îmi eşti darul, sfânt, ceresc!

poezie de Răzvan Isac (30 octombrie 2016)
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Flori de câmp

Toate florile din câmp, de pe văi, din poieniţă,
Le-aş culege-ntr-un mănunchi şi-aş face o coroniţă
S-o aşez pe fruntea-ţi dragă, să-ţi mângâi părul bălai,
Braţe moi să mă cuprindă, un sărut dulce să-mi dai.

Să ascult culcat în poală lin cum susură izvorul,
Pe-a lui undă străvezie să ne curgă-n vale dorul,
Păsări ciripind iubirea, frunza-n ramuri să foşnească,
Cu-adierile-i uşoare vântul să ne răcorească.

Soarele a obosit de a drumului povară,
În miresme dulci de tei seara peste noi coboară,
Sus pe boltă-ncet răsare steaua noastră călăuză,
Versu-mi saltă în iubire încântat de a mea muză.

poezie de Nicolae Matei din Călător prin anotimpuri
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Annabel Lee

De mult, de demult, pe-ai Timpului paşi,
Într-un ţinut de miază-zi,
O fată trăia, c-un nume gingaş:
Cu numele Annabel Lee.
Şi ea trăia c-un gând, un singur gând:
Să-mi fie dragă şi drag să-i pot fi.

Eram un copil şi ea o copilă,
În cel ţinut de miază-zi:
Dar ne iubeam cu-o iubire mai mult ca iubirea -
Eu şi cu-a mea Annabel Lee;
Iubire pe care cheruvii din ceruri
Nu-ncetau a ne-o jindui.

Şi iată dar tâlcul pentru care de mult,
În cel ţinut de miază-zi,
Un vânt suflă rece din nori, şi răci
Pe dulcea mea Annabel Lee.
Un nobil domn sosi din depărtări,
Şi trist, fără cuvinte, mi-o răpi,
Şi-o-nchise-ntr-un mormânt, pe veci de vecii,
Pe draga mea Annabel Lee.

Dar îngerii însişi din cer ne priveau
Cu-aprinsele lor gelozii;
De-aceea /temeiul e prea cunoscut
În ăst ţinut din miază-zi/
Ţâşni vântul rece-ntr-o noapte din nori
Ucigând şi-ngheţând pe-a mea Annabel Lee.

Dar dragostea noastră fu dragoste tare:
Nici alţii mai vârstnici ca noi -
Nici cei mai cuminţi decât noi -
Nici îngerii-n nalta cerească-nstelare,
Nici demonii din miază-zi,
Deşi ea e moartă, nu pot să despartă
Un suflet de-alt suflet:
Pe mine de Annabel Lee.

Căci nici luna nu luce fără-n vis a mă duce
La frumoasa mea Annabel Lee;
De răsar dalbe stele, ochii-i văd dragei mele,
Ai frumoasei Annabel Lee;
Cât e noaptea de grea, eu stau singur cu ea,
Cu draga-mi, cu draga logodnica mea,
La micu-i mormânt din pustiu miază-zi -
Mormântul lui Annabel Lee!

poezie celebră de Edgar Allan Poe (1849), traducere de Nicu Porsenna
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-a obosit cuvântul...

Mi-a obosit cuvântul şi-n tăcerea sacră,
Priveşte cu ochi trişti voinţa ce masacră
Şi vis şi bucurie şi vers înflăcărat,
Şi şade-ngenuncheat, tăcut de-mpovărat.

Şi-atâtea răni pansase în versuri zâmbitoare,
Şi n-a spus niciodată că şi pe el îl doare
Şi sufletul şi fila şi soarta ce pălea
Într-o revoltă mută că-i strâmbă, da de rea!

Mi-e istovit cuvântul şi-l las să stea cuminte,
Într-un ungher ascuns, golit, fără veşminte,
Să-şi bandajeze suflet şi răni să-şi oblojească,
Că e aşa mâhnit, de nu vrea să-mi vorbească...

Mi-a obosit cuvântul... retras, cu slăbiciune,
Îl mângâi ca o mamă, şi spun o rugăciune,
Să-i dea Domnul speranţă şi zvâc animator,
Să-l scot din letargie că făr* de el, eu mor...

poezie de Aurora Luchian
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Albastră simţire

ador să cânt mirajul dragostei mele
chipul fin al timpului să-l am în faţă
să-mi cearnă în suflet lumini de la stele
Dumnezeu să-mi fie pururi o sfântă povaţă.

am emoţii mari când mai nasc un poem
poeziile sunt copii mei de suflet
soare al fericirii în viaţa mea te chem
să mă creşti în lumea cu magic răsunet.

rapsodia verii pe strune de chitară
alintă timpul meu istovit de suspine
nici un sentiment în mine să nu doară
pe ţărmul de vis valul speranţei revine.

mi-acoperă trupul tandru mă împresoară
albastră simţire îmi curge prin vine.

sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Roua

Pe iarba verde nouă,
Căzut-au picături de rouă.
Rotunde, pline, lucitoare,
Parca-r fi margăritare.

Am eşit să le culeg,
Ca să-mi fac un obereg.
Le înşir pe-o lungă aţă,
Chiar în zori de dimineaţă.

Ca să-mi fie cu noroc,
Am pus şi din busuioc.
Busuioc din ţări străine,
Bazilic cu frunze fine.

Ziua azi e cu mult soare,
Hai să-i dăm pic de valoare.
Iarba de acum e creaţă,
Vă spun buna dimineaţă.

Analizând un strop de rouă,
Am văzut pe frunze plouă,
Ploae fără asemănare,
Plouă cu margăritare.
Vă salut din depărtare...
Aprilie 2019

poezie de Ludmila Maciuga
Adăugat de Ludmila Maciuga
Comentează! | Votează! | Copiază!

În dulce luna mai

În dulcea lună Mai când iarba-n câmp răsare
Şi vesel de plăcere tot sufletul tresare,
Eu singur în mâhnire, în suferinţi şi chin
Vărs lacrimi de durere şi mult amar suspin.

În dulcea lună Mai când tainic luna plină
Şi mii de mii de stele pământul însenină
Pe cerul vieţii mele s-adună negri nori
Ce-ntunec-al meu suflet şi-l umplu de fiori.

În dulcea lună Mai când păsările cântă
Şi armonii divine natura toat-încântă
În mine-un glas de jale se plânge disperat
Ca viscolul de iarnă ce urlă-nfricoşat.

În dulcea lună Mai când dulci şi calde raze
Din soare se coboară şi totul înviază
Eu palid, in tăcere, plec fruntea la pământ
Şi-ndrept a mele gânduri spre recele morment.

poezie clasică de Iacob Negruzzi
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!