Saltimbancu'

am văzut
în josul minţii mele
unde labirintul nu se mai putea numi labirint ci cale spre recunoaştere
unde groaza sugrumă cu tentaculele ei umede şi reci segmente ale fiinţei
iar atunci când memoria stagnează ca o vulpe împăiată
spaţiul şi timpul plutesc
uşor ca ceaţa după răsărit
dar cel mai tare a lovit
saltimbancul cu rânjetul lui
învârtind la platane şi dând din cap
e o farsă las-o aşa nu încerca s-o schimbi
e o farsă las-o aşa
zicea saltimbancu'

poezie de Radu Ioan Tudosan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Elrond: Vremea noastră aici apune, vremea lui Arwen este pe sfârşite. Las-o să plece... las-o să urce pe vasul ce merge spre Vest. Las-o să poarte iubirea pentru tine pe Tărâmurile Eterne, acolo unde nu va pieri niciodată...
Aragorn:... dar unde nu va fi mai mult decât o amintire.

replici din filmul artistic Stăpânul inelelor: Cele două turnuri, scenariu de Fran Walsh, după J.R.R. Tolkien (5 decembrie 2002)
Adăugat de Anamaria Licurici
Comentează! | Votează! | Copiază!

farsă

Farsă - Minciună căreia încă nu i-au crescut dinţii. În gura unui mincinos înveterat, farsa este cea care seamănă cel mai mult cu un adevăr: atunci ea atinge orbita sa maximă excentrică.

definiţie aforistică de Ambrose Bierce din Dicţionar super umoristic - pentru începători şi avansaţi
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am învăţat că numai două lucruri sunt necesare pentru a menţine o nevastă fericită. Mai întâi, las-o să creadă că are propria ei cale. În al doilea rând, las-o să o aibă.

citat din Lyndon B. Johnson
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rugăciune

Când viaţa ţi se pare,
Un pom cu fructe-amare,
Tu, palmele-ţi uneşte,
Spre răsărit priveşte,
Respiră-adânc şi spune,
Timid, o rugăciune.

Când oamenii te lasă,
Sau n-ai pâine pe masă,
Nu-i invidia când spui:
"Sunt fericiţi, sătui!",
Respiră-adânc şi spune,
Mai bine-o rugăciune.

Când fericirea, parcă,
Uşa ţi-o tot încearcă,
Dar pragul nu ţi-l trece,
Las-o, las-o să plece,
Respiră-adânc şi spune,
În urma-i, rugăciune.

poezie de Andreea Văduva din Blogul "Rânduri rupte din viaţă"
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dans lent

Ai urmărit vreodată copiii
Învârtindu-se roată?
Sau ai ascultat când degetele ploii
În colbul umezit încep să bată?
Ai privit vreodată cum scapătă soarele în noapte?
Dar zborul imprevizibil al unui fluture-n volte elegante?

Mai bine las-o mai la pas.
Nu dansa atât de iute, dus de vânt.
Timpul e scurt.
Muzica se va opri curând.

De ce prin fiecare zi-alergi
De parcă-ai fi-n concurs cu ne-ajunsul?
Când întrebi " ce mai faci",
Asculţi răspunsul?

Când ziua s-a sfârşit
Şi ai intrat în pat, furnici
Din muşuroiul cu sute de probleme, griji
Îţi trec prin cap, ca trenurile prin gări mici?

Mai bine las-o mai la pas.
Nu dansa atât de iute, dus de vânt.
Timpul e scurt.
Muzica se va opri curând.

I-ai spus copilului
"Vom face mâine asta", cu bruscheţe?
Şi-n graba care te împinge
I-ai văzut oare-n ochi acea tristeţe?

Ai pierdut pe veci
Prietenia acelora pentru care n-ai avut
Niciodată răbdare şi nici timp
Să-i suni şi să le spui " salut".
Mai bine las-o mai la pas.
Nu dansa atât de iute, dus de vânt.
Timpul e scurt.
Muzica se va opri curând.

Alergând atât de iute s-ajungi – împreună cu alţii sau solo,
Pierzi o jumătate din bucuria de-ajunge-acolo.
Când te-îngrijorezi şi tot zoreşti prin zile
Este ca atunci când ai un dar, dar nu-l despachetezi,
Şi stă uitat ca baliga-n cirezi.
Sau darul este aiurea aruncat.

Viaţa nu-i un concurs.

Ia-o domol, nu fi aşa grăbit.
Ascultă muzica
Înainte ca melodia să-ajungă la sfârşit.

poezie de David L. Weatherford, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ipate însă nu avea acum grijile aceste; el era mâhnit pentru pierderea lui Chirică, care era bunătate de băiat, şi nu ştia unde l-ar găsi, ca să-i mulţumească pentru atâtea binefaceri ce primise de la dânsul. Dar Chirică era acum tocmai în iad şi se desfăta la sânul lui Scaraoschi, iar codoşca de babă gemea sub talpa-iadului şi numai motanul ei cel din ceea lume îi plângea de milă, pentru că l-a cocolit aşa de bine. Şi iaca aşa, oameni buni, s-a izbăvit Ipate şi de dracul şi de babă, trăind în pace cu nevasta şi copiii săi. Şi după aceea, când îi spunea cumva cineva câte ceva de pe undeva, care era cam aşa şi nu aşa, Ipate flutura din cap şi zicea:" Ia păziţi-vă mai bine treaba şi nu-mi tot spuneţi cai verzi pe pereţi, că eu sunt Stan Păţitul!"

Ion Creangă în Povestea lui Stan Păţitul
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Farsă

Guvernul nou ne dăruieşte,
Zâmbind voios, ca un copil,
O glumă chiar de-ntâi april
Când iarăşi taxele scumpeşte.

epigramă de Iconiţa Octavia Micu din Satiricon (2005)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Radu: Dar, ia spune-mi tu mie... că nu scapi aşa uşor... Cu prietena ta cum rămâne? Din câte ştiu, sunteţi împreună de ceva timp. Parcă spuneai că v-aţi şi logodit.
Toni: De cine vorbeşti tu, de Consti?
Radu: Nu, eu la Silvia mă refeream.
Toni: Păi da, Consti.
Radu: O mai cheamă şi Constanţa?
Toni: Nu, Consti nu vine de la Constanţa, dar aşa o mai alint eu uneori, Consti... Consti de la constipata...
Radu: Şi, cum... aşa uşor îţi abandonezi tu logodnica, mai ales acum, la greu, când înţeleg că are şi unele probleme de tranzit intestinal?

replici din piesa de teatru Da-ul de Crăciun, scenariu de Emil Dogaru (aprilie 2008)
Adăugat de Mirela Andi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ego-ul crede că are un corp ce ar putea, la rândul lui, să "îşi piardă viaţa". Cineva chiar m-a întrebat de curând: "Unde se duce viaţa după ce murim?" Întrebarea pentru identitatea născută corp-minte pare foarte validă, dar de fapt ea este complet invalidă, şi iată de ce! Aşadar la întrebarea: "Unde se duce viaţa după ce murim?" eu, la rândul meu, am întrebat: "Dar de unde a venit? " Credem că viaţa vine de undeva şi se aciuiază în pârlitul de butoi cu rahat numit corp-formă şi că el deja avea maladia devastatoare numită "gândire". De aceea, întrebarea: "Unde se duce viaţa după ce murim?" pare foarte pertinentă, dar dacă în fapt nu e deloc aşa? Oare unde se duce spaţiul după ce copacul a putrezit demult? Oare a venit spaţiul de undeva sau spaţiul era Aici dintotdeauna şi forma doar l-a invadat? Analogic vorbind, Viaţa pe care o eşti este dintotdeauna şi pentru totdeauna, ea nu vine şi nu pleacă nicăieri, doar identificarea cu ego-ul te face să crezi şi să spui trăsnaia: "corpul ăsta sunt eu!" în fapt, toate corpurile sunt ale Tale şi se scaldă în Tine, Tu cel care eşti Viaţa, şi nu "ai viaţa", exact cum peştii se scaldă în ocean.

citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Grup

Trăiau de foarte mult timp împreună
Şi cam începuseră să se repete.

El era ea,
Şi ea era el.

Ea era ea,
Şi el era tot ea.

Ea era, nu era,
Şi el era ele,
Sau cam aşa ceva.

Dimineaţa mai ales,
Până se alegeau bine,
Care cine mai este,
De unde şi până unde,
De ce aşa şi nu altminterea,
Trecea o groază de timp.
Trecea timpul ca pe apă.

Voiau uneori chiar să se sărute
Dar îşi dădeau seama la un moment dat
Că amândoi sunt ea.
Mai uşor de repetat.

Atunci începeau de spaimă să caşte.
Un căscat aşa de lână moale,
Care se putea şi croşeta
În felul următor:
Una căsca foarte atent,
Şi cealaltă ţinea ghemul.

poezie celebră de Marin Sorescu
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unde?

Auzi cum şuieră prin frunze
Îngălbenite nostalgii
Plutind spre undeva, confuze?
Tu unde pleci? De unde vii?

A vieţii toată frumuseţe
E undeva, mai spre apus...,
Când toamnei eu îi dau bineţe,
Tu unde eşti? Unde te-ai dus?

Când vântu-n ramuri mai foşneşte
Spunând povestea lui, şoptit,
Şi frunza-n pom iar rugineşte,
Tu unde eşti? Unde-ai pornit?

E linişte şi se aude
Doar frunza care s-a uscat,
Te caut, dar nu eşti niciunde...,
Unde te-ai dus? Unde-ai plecat?

Sunt străzile tot mai pustii
Şi vânturile tot mai reci,
În nopţile lungi şi târzii
N-am să te-aştept, dacă mai pleci...

poezie de Florentina Mitrică (16 octombrie 2018)
Adăugat de Florentina Mitrică
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu-i fu destul că nu-şi aflase acolo pe scrisa lui, nu-i fu destul că făcuse atâta cale în deşert, se mai pomeni, când vru să plece de lângă copaci, că se agaţă de spinarea lui o bufniţă. Hâţ în sus, hâţ în jos, bufniţa să se ducă din spinarea lui, ba. Îl înhăţase, drăcoaica, cu ghiarele, ca o gaiţă spurcată, şi nu-l slăbea nici cât ai da în cremene. Mai se suci, mai se învârti să scape de pacoste, şi nu fu nici un chip. Daca văzu şi văzu, se hotărî şi el a se duce acasă cu saxanaua în spinare şi o luă la drum. În cale, băgă de seamă că alte şase bufniţe se ţineau după dânsul. Merse el, biet, cu alaiul după dânsul, şi potrivi ca să ajungă acasă noaptea, spre a nu se face de râsul dracilor de copii. Cum intră în cămara unde locuia dânsul în palaturile tătâne-său, cele şase bufniţe se aşezară careşi pe unde; iar cea d-a şaptea bufniţă, care se încleştase de spinarea lui, se aşeză în pat. Mai stătu, bietul flăcău, se mai socoti, se mai gândi, mai plănui, şi în cele din urmă găsi cu cale să le lase în pace, să vază unde are să iasă această întâmplare. Mai cu seamă că acum se cotorosise de saxanaua din spinare. Şi cum era şi rupt de osteneală de atâta călătorie şi de atâta tevatură ce avu pe drum, adormi, cum puse capul jos, de parcă l-ai fi lovit cu mechea în cap.

Petre Ispirescu în Zâna zânelor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Interviu cu Ioana Radu (regina romanţei româneşti)

- Doamna Ioana Radu, în primul rând...
-... în primul rând, deja e târziu,
şi oamenii mor târziu de curând.

- Doamna Ioana Radu, vă mulţumesc...
- "mulţumesc" e un gând de regret urmat,
un ieftin coniac în cafele turnat,
aşa că nu ma privi galeş, dragul meu,
ochilor umezi le citesc mereu apele,
dar pleoapele, vai!, ploapele,
sunt minciunile de după, de după.

- Ce ne puteţi spune...
- când "spun", nu aud ce spune celălalt,
aşa cum un salt
abia învinge avântul,
cum sicriul abia învinge pământul.

- Totuşi, aş fi vrut să...
- aşa aş fi vrut şi eu, şi tot aşa, tot aşa,
aş fi vrut să mă întrerupă cineva
când tinereţea pleca.

- Totuşi, cititorii noştri ar vrea să ştie...
- că sunt pe atât de bătrâni pe cât de tineri se simt,
că frunzele sunt ceaţa mormintelor de-argint,
că e târziu şi trebuie să suflu în lumânare,
şi doare.

- Dar...
- dar te rog să mă ierţi, peste câteva toamne,
vai, Doamne!,
am întălnire pe acelaşi drum
de scrum
şi de altădată,
unde îl aştept,
unde niciodată nu vine
şi niciodată nu-i drept.

- Vă mulţumesc!
- Cu drag, dar şterge-mă din gând
ca şi când
niciodată n-am fost,
niciodată cu rost,
nicicând, nicicând.

poezie de Adrian A. Agheorghesei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şoricelul face câţiva paşi mărunţi până-n marginea ascunzătorii lui. Măcar s-o vadă. Unde-o fi? De unde-l vrăjeşte, din ce colţ îl pofteşte cu atâta stăruinţă la dânsa? A! uite-o colo, pe farfurie. Dacă-ar îndrăzni! Dar cum? Să meargă mai întâi pe lângă perete până la divan. Aşa, bun! Pe urmă... Pe urmă pe unde s-o ia? Pe lângă dulap? Nu. Pe după jilţul cela? Nici aşa. Atunci? Păi lucrul cel mai bun e să se suie de-a dreptul pe perdea, şi de-acolo să treacă pe marginea lăvicerului din perete până la poliţă. Şi-odată la caşcaval, lasă, n-are el nevoie să-l înveţe alţii ce să facă cu dânsul.

Emil Gârleanu în Din lumea celor care nu cuvântă, Când stăpânul nu-i acasă!
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vremea era urâtă, a ploaie şi zăpada îngreuia mersul. Povestitorul intră pe la vremea prânzului (aşa cel puţin pare mai probabil) în tutungeria lui din strada Goliei 51, unde se afla frate-său Zahei. Era o prăvălie întunecoasă şi urâtă, cu o mică odăiţă în fund dând spre o curte murdară. Aci Creangă se prăbuşi deodată, lovit de atac şi de apoplexie laolaltă, ori numai de cea din urmă. Se pare (amintirea contemporanilor e ceţoasă) că trupul fu dus de frate la bojdeucă. Unii şi-aduc aminte că au ridicat mortul din Ţicău, altul îl văzu la biserică, probabil a cimitirului. Avea două lumânări la cap şi lumea îl privea. Faţa îi era rumenă şi gura întredeschisă ca pentru vorbire. Numai flăcările pâlpâitoare ale făcliilor dădeau ochilor scufundaţi luciul ceros al morţii...

George Călinescu în Viaţa şi moartea scriitorului Ion Creangă, Capitolul: Sfârşitul lui Creangă
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am fost educaţi amândoi – atât eu, cât şi tu – să nu cumva să greşim. Am fost recompensaţi când făceam ceva corect (după nişte reguli ale altora) şi am fost pedepsiţi când făceam ceva greşit (iar după standardele altora). Aşa că am învăţat să mă feresc de greşeală, iar greşeala a devenit mai importantă decât reuşita. Frica de a nu greşi a ajuns să îmi ghideze acţiunile. Dar nu mai făceam nimic din ceea ce era nou, nimic din ceea ce era diferit, pentru că riscam să greşesc. Când trebuie să iau o decizie, o amân ca nu cumva să greşesc şi să iau o decizie proastă. Acest tip de amânare al deciziilor apare din cauza fricii de greşeală. Am fost aşa de programaţi din copilărie să nu cumva să greşim, să ne gândim la greşelile noastre ca la nişte limite, ca la nişte handicapuri, încât acum am ajuns să ne oprim din drum de teama greşelii. Greşeala e cea mai bună cale sa înveţi şi să schimbi ceva în viaţa ta. Dacă nu îţi dai voie să faci greşeli, nu progresezi – rămâi exact acolo unde erai şi ieri.

citat din Marius Simion
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Magii de la Răsărit: Unde este regele Iudeilor, Cel ce S-a născut? Căci am văzut la Răsărit steaua Lui şi am venit să ne închinăm Lui.

replică din Sfânta Evanghelie după Matei, Magii de la Răsărit. Fuga în Egipt. Irod ucide pruncii. Întoarcerea din Egipt şi aşezarea în Nazaret. - 2:2 de Sfântul Matei
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Las-o să fie uitată

Las-o să fie uitată, aşa cum o floare poate fi uitată,
Uitată ca focul care-a fost cândva aur cântând şi dansând,
Uitată pentru totdeauna-n mareele eternităţii;
Timpul este-un prieten bun, el ne va face bătrâni în curând.

Dacă întrebă cineva, spune că-a fost uitată
De multă vreme în vâltoarea anilor, în flămândul lor tumult,
Ca o floare, ca un foc, ca urma spulberată-a unor paşi
Într-o zăpadă şi ea uitată, de demult.

poezie de Sara Teasdale, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aşa şi-aşa

Într-o zi, plutea pe-o apă
-Cred că Sâmbătă-i zicea-
O gânganie mioapă
Ce vedea aşa şi-aşa.

Când vedea, în stânga, roşu,
Se lipea şi chiar credea
Că-i limanul şi cocoşu'
De acum îi va cânta

De pe-un ram de pom în care
Ea, gângania, să fie
Mai bogată, mai în stare,
Mai stăpână pe moşie.

Da' de unde! Toţi copacii,
Deveniţi austrieci,
Dispăreau spre... unde dracii
Îşi făcuseră poteci.

Înota, atunci, spre dreapta,
-Malul bleu-portocaliu-
Prefăcându-se, "deşteapta",
C-a scăpat de vai şi chiu.

Da de unde! Şi pe-acolo
Mişunau, duium, străini
Ce strigau: "De-acum încolo
Spre Atlantic să te-nchini!"

S-a gândit: "Speranţă, nu e,
Voi trăi şi voi vedea!
Căci, acum, de când cu U. E.,
Nu contează-"Aşa" şi-"Aşa"

Voi pluti pe apa asta
-Bine, totuşi, că exist!-
Şi, cât va dura năpasta,
Merg la vale, dar... rezist".

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Hai, pa!
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fata nu ar putea să precizeze unde stătuse ascuns Marck, era maestru în camuflaj, tehnici de luptă, arte marţiale etc. Merg în laborator, unde Andrada rămâne mai multe ore. Acolo timpul şi spaţiul nu mai aveau sens, dispăreau, tânăra uită de tot. Se concentrează numai asupra studiului, se pierde printre experimente, până când vocea lui Marck o trezeşte la realitate, anunţând-o că e timpul să meargă la profesorul Costa.

Viorica Hagianu în Vocea fetei de piatră
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!