Şantierul

Se colorează cerul,
natura deopotrivă
şi mic este şantierul,
ce creşte lângă şină.
Abundă dimineaţa
de forfotă stabilă,
ce taie precum ceaţa
a liniştii lumină.
Se cântăresc traverse
pe braţul macaralei,
ce stau să se aşeze
la marginea tarlalei.
Se-nalţă către cer
un zid cu margini drepte
şi obosite cer
lumină, nişte trepte.
Mortarul se lungeşte
pe cărămida arsă
şi fierul ce-o păzeşte,
se încovoaie-a casă.
Acoperişul falnic
se-nalţă către cer,
iar eu, un meşter jalnic,
trăiesc în.... auster.

poezie de Liviu Reti (10 octombrie 2019)
Adăugat de Liviu Reti
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plec spre lumină

umbrele nopţii gonesc peste câmpuri
în patru anotimpuri
la capăt de mare, o casă...
o casă desenată pe un mugure de lume...
la margine de cer,
printre stele obosite
o apă, un gând şi o plută
în zare cântă cocorii
e timpul să plec spre lumină
păşind către El.

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu din Printre cei ce vin sau pleacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Odă eroilor

(lacrimile nu se usucă nicicând din ochii poporului şi ai mamei)

Un glonţ mi-a spart pieptul... Când ţara plângea,
Plângea jumătate din inima mea...
Un înger venise şi-n zbor către cer,
Un gând de lumină, mă luase cu el.

Se-aprinde în ceruri o candelă - vis.
Aripa de ceară în foc s-a prelins.
Mă plânge poporul, mă cheamă, mă vrea.
Poporul rămâne în inima mea.

Mă cheamă părinţii - un fluture-n zbor,
În vis, o lumină - o şoaptă de dor.
Troiţa se-nalţă un cânt către cer...
E viaţa şi moartea, un cerc de mister.

O inimă-n soare, prin voi m-am născut.
Aveam misiunea de-a fii pe pământ...
M-am stins pentru ţară, erou ne-nfricat,
Veghez libertatea de-aici, din înalt...

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rai

Se lasă seara-n suflet, o seară cenuşie,
Cu luni întunecate, cu stele negre-o mie...
E tristă libertatea ce somnul vietii-o poartă,
Când sufletul se-nalţă uimit spre Dreptul Tată.

Şi drumul e lumină dar e şi noapte-amară
Şi prinde-n sine taina eternei vieţi povară.
În cale se perindă îngeri căzuţi şi sfinţi,
Dând glas divinităţii prin "zbor" sau suferinţi.

Chin şi apăsare, drumu-i se lungeşte,
Se-ntinde-n clipe, zile, se-nalţă greu şi creşte
Până-n vârf de cer, unde noaptea plină
Se pierde-ncet în umbre, se stinge în lumină...

Vis de infinit, fior perfect şi nou,
Se-nalţă-o lume lină, un joc ferit de rău;
Din ea se-alege-un suflet, se-aprinde o suflare
Se cheamă-n veşnicie, se integrează-n zare...

Cerc de inocenţă, simţire de copil,
Rai uitat dar viu, palpabil şi senin,
El uită de durere, de ticăit de ceas
Şi-aduce flori în suflet iar lumii bun-rămas...

poezie de Gabriela Chişcari (2008)
Adăugat de Gabriela Chişcari
Comentează! | Votează! | Copiază!

Balerina

O micuţă balerină
Se întinse către cer,
Să culeagă, iar, lumină
Pentru colţul său stingher.

Ea pluteşte peste nori
Cu o rochie de zăpadă,
Se închină cu fiori,
Nimenea să nu o vadă.

O răceală, ea mai simte
Pe sub mantia-i rotată,
Şi nu-i soare să-i alinte
Micul corp, uşor de fată.

Ea se-ntoarse, astăzi, tristă
De pe drumu-i efemer,
Dar în pagini de revistă
Apăru dansând – Mon cher!

poezie de Liviu Reti (13 februarie 2016)
Adăugat de Liviu Reti
Comentează! | Votează! | Copiază!

O punte către cer

Pe-o muche de pământ pustie-n întuneric
În lume rătăceam prea trist şi fără tine
Şi nu aveam un înger de mână să mă poarte,
Să-mi spună ce e rău, să-mi spună ce e bine.

Am căutat să aflu o punte către cer
Prin rugăciuni pioase, fierbinţi - rai de cuvinte,
Tu vino să-mi zideşti al veşniciei chip!
Învaţă-mă să urc a Tale trepte sfinte!

Prin raza de lumină mă leg de lumea Ta,
Mă leg de cer o, Doamne, prin rugă până când
Statornica-mi credinţă cu lacrimi şi simţire,
Ajunge sus la stele şi-Ţi lasă al meu gând.

- Nu, fiule, nu este în van strigarea ta
Şi lacrima-ţi fierbinte nu este risipită!
Eu sunt mereu cu tine, de vei dori, Eu vin
Şi rugăciunea ta iţi este auzită.

- Acum mă simt uşor şi-mi e atât de bine
Când ştiu că eşti nădejde a umărului meu,
Spre casă drumul, Doamne, eu îl găsesc cu Tine,
Credinţă fără margini îmi e cuvântul Tău.

poezie de Mariana Dobrin din Lacrima din rugăciune (aprilie 2009)
Adăugat de Mariana Dobrin
Comentează! | Votează! | Copiază!

Albastru

cer,
văd nori, soare şi ploi
cer,
văd praf, lut şi noroi
cer,
văd iarbă şi flori
cer,
văd copaci omizi şi culori
cer,
văd un zâmbet şi doi bujori
cer,
văd lumină şi râsete
cer să sărut plânsete.

poezie de Grigore Carpianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Odă eroilor

Un glonţ mi-a spart pieptul... Când ţara plângea,
Plângea jumătate din inima mea...
Un înger venise şi-n zbor către cer,
Un gând de luină, mă luase cu el.

Se-aprinde în ceruri o candelă - vis.
Aripa de ceară în foc s-a prelins.
Mă plânge poporul, mă cheamă, mă vrea.
Poporul rămâne în inima mea.

Mă cheamă părinţii - un fluturen zbor,
În vis, o lumină - o şoaptă de dor.
Troiţa se-nalţă un cânt către cer...
E viaţa şi moartea, un cerc de mister.

O inimă-n soare, prin voi m-am născut.
Aveam misiunea de-a fii pe pământ...
M-am stins pentru ţară, erou ne-nfricat,
Veghez libertatea de-aici, din înalt...

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dar vine o vreme

În tăcere, pomul
către cer se-înalţă.
Să trăiască, omul,
de la pom învaţă.

Învaţă cum să crească,
învaţă să muncească.
În lumină se răsfaţă
şi către cer se înalţă.
Dar
Vine o vreme când pomul
nu mai înfrunzeşte.
Vine o vreme când omul,
mult îmbătrâneşte.
Atunci,
Nici unul, nici altul
nu mai scrutează înaltul.
Nu mai adoră văzduhul,
către cer le pleacă duhul.

poezie de Dumitru Delcă (24 noiembrie 2015)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

X2

Se caută, dar nu se regăsesc,
Se văd, dar nu se pot atinge,
Încearcă tot ce e ceresc
Pe timp şi clipa ce se stinge.
Trăiesc ca să reflecte timpul,
Cum corpurile lor o cer
Şi schimbă ritmic anotimpul
În jocul nostru auster.
Renasc din apă şi pământ
La margine de azimut
Şi se revarsă în cuvânt
Cu jocul lor frumos şi mut.
Sunt doi copii cu ochi de miri,
Ce veşnic stau în colţ opus
Şi se ating doar din priviri
În răsărit sau în apus.

poezie de Liviu Crinel Reti
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Adormirea Mariei

Azi, adoarme o stea de mare,
picătură dinspre cer,
suflet bun pierdut în zare,
alinare-n auster.
Ea răzbate-n tricolor,
printre stele călătoare
şi ne-mpărtăşeşte dor
de la cer până la mare.
O confundă printre gânduri
astă zi de adormire,
o esenţă printre sâmburi
saturaţi de fericire.
Vălul clipelor fugare
Se aşterne elocvent,
peste astă stea de mare,
ce-i pierdută în torent.

poezie de Liviu Reti (15 august 2019)
Adăugat de Liviu Reti
Comentează! | Votează! | Copiază!

Petale-n a inimii urnă

Dimineaţa iubirii mele
Se-nalţă pe aripi de curcubeu,
Se ascunde în inima ta
Să aibă vibraţii mereu.

Amiaza iubirii se-nalţă în cer
Pe raze ce-atârnă din soare,
Tu-mi aduni umbra în roua
Ochilor descântaţi de o floare.

Acum, înserarea iubirii
Şterge luna din elipsa nocturnă,
Tu vrei dimineţi şi amiezi -
Petale - n a inimii urnă!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cenuşa din urmă

Dimineaţa iubirii mele
Se-nalţă pe aripi de curcubeu,
Se ascunde în inima ta
Să aibă vibraţii mereu.

Amiaza iubirii se-nalţă în cer
Pe raze ce-atârnă din soare,
Tu-mi aduni umbra în roua
Ochilor descântaţi de o floare.

Acum, înserarea iubirii
Şterge luna din elipsa nocturnă,
Tu vrei dimineţi şi amiezi,...
Cenuşă-s din toate-ntr-o urmă!

poezie de Marius Robu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vino, Isuse

Strig către Tine, Preasfinte
Strig din ţărâna umila
Ruga se-nalţă fierbinte
Doamne, Isuse, ai milă.
Stau lângă puiul ce moare
Strig hohotind cu suspine
Vino, Isuse, mă doare
Vino, ai milă de mine.

Tu vino cu oastea călare
Pe nouri de foc şi lumină
Din capăt în altul de zare
Pământul şi cerul se-nchină.

Plâng în neştire, Isuse
Plânge şi dorul din mine
Ţie-Ţi sunt toate supuse
Du-mă, Isuse la Tine.

Plâng, iarăşi plâng, plâng întruna,
Plâng pentru toţi, pentru mine
Plâng că mă bate furtuna
Du-mă, Isuse la Tine.

Să fie şi-n cer sărbătoare
Să cânte pământul şi firea
Nimic ce-i din Tine nu moare
O, Doamne, dă-mi azi mântuirea...

Vino, Isuse, la mine
Ziua se duce, e seară
Plâng despărţită de Tine
Vino, iubeşte-mă iar.

Doamne-s aicea străină,
Doamne, Te caut pe Tine
Vino pe nori de lumina
Ia-mă Isuse la Tine...

poezie de Adriana Cristea (22 mai 2004)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scara

... o, scar-a mării ce te pierzi în cer
şi construită pentru mine-n mod special
ca să mă rupi de-aici din nicăieri
şi să mă duci direct în ideal

aşteaptă-mă o clipă. Vreau să-mi iau
să-mi iau valiza mea cu manuscrise
şi mai aşteaptă-mă o clipă să mai stau
pe prima-ţi treaptă rezemat de vise

apoi mă voi urca încetişor
cum urcă toată lumea nişte trepte
spre unicul şi veşnicul izvor
şi de lumină şi de lumi.
Mai drepte...

poezie de Iurie Osoianu (26 septembrie 2017)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

O noapte de poveste

Luna, mireasă e pe cer,
Un greier este giuvaer,
În lanţ de stele vise poartă...
Lună, cât eşti de minunată!

În noaptea asta-ntunecată
Umbre ascunse se arată...
Luna se-nalţă lin pe cer,
În ape pline de mister...

Când floarea nopţii se deschide,
Pământu-n umbre îl cuprinde
Şi-n murmure şi şoapte calde
Harpa le duce mai departe.

Doar luna luminează calea,
A ei e taina... şi cărarea...
Ea ea stăpână, ea-i lumină
Şi suferinţa ne-o alină.

poezie pentru copii de Maria Nina Mihăiţă din Lumea copilăriei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glossă lacrimii

Doamne, literă de gheaţă ai vărsat pe cerul lumii,
Lacrimă de suferinţă pe copaci chihlimbării,
Palid ca un mort, e-n noapte, colţul sidefat al lunii,
Strânge lacrimi de cerneală pe obraji trandafirii.
Ceaţa-n râuri de lumină se răsfrânge, se întinde,
Ploi de funze de tăcere sub copaci se risipesc,
Braţul stâng, către apusuri şi pământ şi cer cuprinde...
Braţe drepte,-n răsărituri, altui anotimp slujesc.

Doamne, literă de gheaţă ai vărsat pe cerul lumii,
Un vulcan de suferinţă peste zorii de furtună,
Cer înmugurind de patimi, prins în lanţurile lunii...
Cânt de dor, clopot de jale, trec şi deseori se-adună.
Plouă-n noi şi plouă-n noapte sângerândele poeme,
Trec batalioane-umbre, cavaleri cu scut de teamă.
Scrijelite pe copacii de metal, de-acum, sunt semne.
Un copac şi eu sunt astăzi şi am muguri de aramă.

Lacrimă de suferinţă pe copaci chihlimbării...
Pomadat de întuneric, către minus infinit
E obrazul stâng al vieţii şi cerceii-s viorii,
Strugurii şi frunza-n viţă, dintr-o dat' s-au stafidit.
Frig şi ploi şi-ntinăciune, alfabetul se sfâşeşte...
Un decembrie de gheaţă, un amurg... al nimănui.
Un alt om pe eşafodul vieţii noastre-nmugureşte
Şi miros de pâine caldă şi aromă de gutui.

Palid ca un mort e-n noapte colţul sidefat al lunii.
Nici o stea nu se arată. Dinţii, rană de argint,
Sfârtecă cu-nfometarea haina ponosită-a lumii...
Armă neîndurătoare, cerul iarăşi mi-ai cernit.
Ramuri reci, la uşa nopţii, bat, apusul să-l renege,
Chiar şi ziua-i întuneric, plângere şi resemnare.
Grâul clipei, de neghina întristării se alege
Suferinţa şi tăcerea doare, doare, doare, doare!

Strânge lacrimi de cerneală pe obraji trandafirii
Noaptea – flacără de-o clipă în ocean risipitoare.
Doarme parcă în clepsidră regretatul zori de zi
Şi-ngenunche şi cerşeşte o secundă de uitare.
Cioburi lucii săgetează în priviri de catifele,
Sângeri caută-n apusuri colţ de rai, uitata boare,
Cozonaci şi vin şi nucă stau în coşuri de nuiele,
Cu peşchire-mpodobite, ca-ntr-o zi de sărbătoare.

Ceaţa-n râuri de lumină se răsfrânge, se întinde,
Braţele se-apleacă-n noapte, sprijin caută şi ţes.
Azi, pătrund precum în suflet, doar aducerile-aminte...
Transcendentă pledoarie peste-al păsărilor viers.
Cresc iar muguri de lumină şi-n liane se desfac
Ţurţurii de jar deodată – litere din alfabet,
Semne moştenindu-şi dreptul – drept din neamul geto-dac,
Dor de patrie română, dor de neam... ce dor ardent!

Ploi de frunze de tăcere sub copaci se risipesc,
Un veşmant de cruci uitate în pirdute cimitire.
Ram cu ram, în plecăciune şi în rugă se unesc,
Precum sunt uniţi românii şi în cuget şi-n simţire.
Clopote vuiesc în ceruri. Prin hublouri de aramă
Trec colindători prin lume – clipe în clepsidra spartă,
Răscoliri în suflet... astăzi, toama trece ca o doamnă,
În frunzişuri se ascunde, din frunzişuri se arată.

Braţul stâng, către apusuri şi pământ şi cer cuprinde,
De tăceri semănătoare, toamna iar ni se arată.
Stau la geam, mă strânge-n lanţuri, am să mă supun cuminte...
Pentru liniştea aceasta numai eu sunt vinovată.
Feliate rugi se-ngână şi se risipesc în noapte,
Limbi de foc spre cer se-nalţă şi în noi se risipesc,
Liniştea, topindu-şi chipul în sălbaticele şoapte,
Se aşterne ca un înger, pe tărâm dumnezeiesc.

Braţe drepe,-n răsărituri, altui anotimp slujesc...
Pe sub sidefii coroane, îngeri strălucesc în noapte.
Săbii albe de lumină în eter se risipesc,
Vântul strânge în adâncu-i mii şi mii şi mii de şoapte.
Toamnă, cu alaiul tău de izvoare, păsări, cânturi,
Treci! Te voi împodobi cu aromă de gutui,
Cu plăcintă şi vin fiert, verbe şi alese rânduri,
Struguri şi bucate bune, gust de nucă amărui.

Braţe drepte,-n răsărituri, altui anotimp slujesc,
Braţul stâng, către apusuri şi pământ şi cer cuprinde,
Ploi de frunze de tăcere sub copaci se risipesc,
Ceaţa-n râuri de lumină se răsfrânge, se întinde.
Strânge lacrimi de cerneală pe obraji trandafirii...
Palid ca un mort e-n noapte colţul sidefat al lunii,
Lacrimă de suferinţă pe copaci chihlimbării...
Doamne, literă de gheaţă ai vărsat pe cerul lumii.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Calea spre lumină

Ţi-e dor de-acel albastru care-n noapte,
în lumea fascinantă, ireală,
cu simţuri noi, puternice şi apte,
îţi colorează visul de vestală.

Cu faţa către cer, îţi cauţi drumul
spre liniştea atât de mult dorită,
iar pleoapele-s perdele pentru fumul
din amintiri ce-au ars şi te irită.

Că s-au pierdut, n-a fost o întâmplare,
au ars pe rând, în multe anotimpuri
în care ţi-ai ascuns iubirea-n mare
atunci când arca lui trecea prin timpuri

Cu cer senin sau, poate, uragane
de care te-ai ferit şi-ai stat deoparte,
lăsând ca valuri mari şi turbioane
să-l mâne, singur pe cărări, departe.

În lumea ta, sunt visuri ce te-mbie
la o uitare-a vieţii fără vină
iar calea ta în viitor să fie,
în linişte şi pace, spre lumină.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pruncul

din bătăile de inimă
am zidit o biserică
în deschiderile de pleoape ale universului
ne descălţăm de gânduri la intrare
păşind pe trepte de lumină
destrămând întunericul lumii
ne naştem din lacrimi de iubire
în ţipătul primului cuvânt rostit pe pământ
creştem cu fiecare clipă a Înălţării
pe trepte către cer
clădim alte biserici de iubire
în jur, în noi
legănând în braţe pruncul vieţii

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Suntem lumină din lumină

Motto:
"Suntem făptura lui Dumnezeu, după chipul şi asemănarea Lui, suntem copii Lui care greşim pentru că haina pământească a sufletului nostru etern, e prea greoaie şi nevrednica de cer, dar cu avânturile noastre spre frumos şi adevăr, suntem lumină din Lumină."
V. Pîrvan

Suntem lumină din Lumină
Copiii Domnului ne ştim
Cu haina de pământ, de tină
Ca şi copii noi mai greşim

Cu chipul Lui, faţă creştină
Din lut un înger noi zidim
Suntem lumină din Lumină
Copii Domnului ne ştim

În viaţa ce-o avem puţină
Nevrednici pentru cer ne ştim
Având însă la fel tulpină
Venim la El şi ne smerim
Suntem lumină din Lumină

poezie de Toma Adrian Frenţiu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îndemnul cugetului

În paşi grăbiţi se-ascunde luna
Pe sub un cer prea înnorat
Şi jalnic strigă, iar, minciuna
În colţul casei cu geam mat.

Rănit e cerul de urale
Ce se aud de jos, acum
Şi gloate se urnesc la vale
Să vânture al ţării scrum.

Ajuns-am azi să nu mai fim,
Iar timpul este insurgent,
Ca noi de noi să nu mai ştim,
Căci gândul este dependent.

Se tânguie strămoşii-n van
Pe sub sicrie de granit,
Iară nepoţii şi-un golan
Ne mint frumos, necontenit.

Istoria se va-ntoarce negreşit,
Căci ea e scrisa zi de zi
Pe trupuri albe de carbid
Ce umbră-şi căutau deunăzi.

Sperând în sănătate spre cultură
Să ne aprindem trupul dezgolit
Şi sufletul să îl pornim cu ură
Către al cerului zenit.

Am încrustat cu litere de-o şchioapă:
Îndemnul e în minte nu-n cuvânt,
Căci umbra-i clară-n liniştita apă
Şi omul se întoarce veşnic în pământ.

poezie de Liviu Reti (6 noiembrie 2017)
Adăugat de Liviu Reti
Comentează! | Votează! | Copiază!