Pe cuiul dintre tasuri
(trioset)
ca un curcan mă-nfoi că sunt român,
că nu sunt nevoit să crâșc din dinți...
de-atâțea candidați s-ajungă președinți,
ca un curcan mă-nfoi că sunt român.
precum am fost mereu, tot optimist rămân
în raiul fals al celor prea cuminți...
că nu sunt nevoit să crâșc din dinți,
ca un curcan mă-nfoi că sunt român
dar, ar fi o treabă genială,
prilejul e-un real suport,
ca să echilibrăm balanța comercială,
zic eu, să importăm doar unu pentru noi,
pe-ai noștri să-i dăm la export
că, poate, poate, scăpăm de nevoi...
sonet de Ioan Postolache-Doljești
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Citate similare
A fi român
Că sunt român, o știu prea bine,
Căci sunt născut pe-acel pământ,
Dar chiar mai mult, și mult mai sfânt,
Ea, România s-a născut în mine.
A fi român nu-i doar un nume,
Nici România doar un loc,
A fi român e-un tainic foc,
Ce-l port cu mine oriunde-n lume.
A fi român nu e doar grai,
A fi român nu stă în straie,
Nici doar a ști corect a scrie,
A fi român e-un colț de rai,
Ce-l porți în suflet zi de zi,
Asta înseamnă a fi român,
Și știu c-așa o să rămân,
Oriunde-n lume voi trăi.
Că sunt român, da mă mândresc,
Căci Dumnezeu așa a vrut,
Să pună-n chipul meu de lut,
Și-un strop din tot ce-i românesc.
poezie de Marius Alexandru (martie 2024)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Eu sunt român
Eu sunt român și-ți cânt în românește,
Iar când iubesc, o fac în limba mea.
Cuvântul "dor" e doar în limba noastră
Și-aici s-adorm, eu îmi propun, cândva...
Eu sunt român și-s demn, fără orgolii
De mai șarmant, mai bun, sau mai moțat,
În plaiul geto-dacic îmi am seva
Și-aici îmi trăiesc timpul ce mi-e dat.
Eu sunt român și frunza care-mi bate
În geam, cu insistență-n mângâiere,
Eu o iubesc cu posesivitate
În timp și spațiu, până la durere!
Eu sunt român și ochii-mi înconjoară
Cu venerare patria natală,
Cu brațele deschise către lume,
V-aștept români, să reveniți în țară!
Eu sunt român și vreau să fie pace
Cu neamuri megieșe și-ntre noi,
Să ne iubim, să ne conducem bine
O glie încercată de nevoi!
poezie de Dan Mitrache
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Monica: Ca să știți, nu fac curcan anul acesta.
Joey: Poftim?
Monica: Ei bine, Phoebe nu mănâncă curcan.
Joey: Phoebe!
Phoebe: Curcanii sunt animale frumoase, inteligente.
Joey: Nu, nu sunt! Sunt urâți și proști și delicioși!
replici din filmul serial Prietenii tăi
Adăugat de Burduja Simona, MTTLC
Comentează! | Votează! | Copiază!
Sunt mândru că sunt român
N-am călcat pământ străin.
Vă jur că nu voi călca.
La pământul meu mă-închin,
Câte zile voi avea.
Vă jur că aici rămân.
Pe pământul meu străbun.
Sunt stejar și sunt gorun,
Sunt mândru că sunt român.
poezie de Dumitru Delcă (5 decembrie 2014)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!
Nu sunt nevoit să câștig, dar sunt nevoit să fiu onest. Nu sunt nevoit să reușesc, dar sunt nevoit să trăiesc cea mai bună viață pe care o am. Trebuie să stau alături de cei drepți și să mă despart de ei atunci când greșesc.
citat celebru din Abraham Lincoln
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!
Sunt român și ca român mă socot buricul pământului. Că dacă n-aș fi român n-aș fi nimic. Nu mă pot imagina francez, englez, german, adică nu pot extrapola substanța spiritului meu la alt neam. Sunt român prin vocație, că altfel nu pot să ies. Tot ceea ce gândesc devine românesc.
citat celebru din Petre Țuțea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
* * *
... Eu am avut norocul să mă nasc român
Și-am mai avut norocul de a ști
De mic copil, în ciuda comunismului păgân
Că sunt român
Român că voi muri...
Eu am avut norocul să apuc bunici
Și-am mai avut norocul să mă crească ei
La școală îmi spuneau că sunt
Nepotul lui Ilici
În pumn rădeam
Minciunii lor de farisei....
Eu am avut norocul să ajung să văd
Că Țara mea e totuși România
Chiar dacă două state
Astea... de prăpăd
Cam printre dinți
Îmi recunosc cetățenia...
Eu mă mândresc că m-am născut român
Și știu că-n ceasul ultim de apoi
Voi fi înmormântat ca un creștin
Lângă părinți,
Pe deal,
În sat, la noi...
poezie de Iurie Osoianu (21 septembrie 2012)
Adăugat de Iurie Osoianu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Spune-ți părerea!
România e acasă!
Sunt român pribeag în lume,
N-am cui plânge, n-am cui spune,
Când m-apucă dor de casă,
Căci stăinului nu-i pasă.
Sunt român în orice țară,
Unde viața nu-i ușoară;
Însă nu uit niciodată
Că am mamă, că am tată,
Că am țara-ngândurată,
Ce-așteaptă ca mama-n poartă...
Și că rădăcini profunde,
Sunt "acasă". Astfel unde?
Sunt român și-n piept îmi bate,
Cât aș fi eu de departe;
Inimă română, bună,
Dar primit de la străbună.
Patrie să nu ai teamă
Dacă opt nevoi mă cheamă
Prin străini, și că vorbesc
Graiul lor... tot te iubesc!
Sunt român cu dor de țară,
Care scurmă să mă doară...
Lumea largă-i generoasă,
România e acasă!
poezie de Aurora Luchian
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Faptul că sunt un autor român a fost mereu un handicap pentru mine. Te lovești mereu de imaginea proastă a țării și de prejudecăți. Iar cei care mă citesc pentru că sunt un scriitor român primesc altceva decât ce se așteaptă... Adevărata mea țară se numește Mircea Cărtărescu. Ceea ce mă preocupă este ce se petrece în cutia mea craniană.
Mircea Cărtărescu în ziarul De Volkskrant, interviu (2010)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Participă la discuție!
Sânge și os de român
Născut în urbe sau cătun
Sunt mândru, Doamne, că-s român,
În oase port romani și daci,
În sânge cântecele dragi.
Port curcubeu-n trei culori,
Pun pe morminte mii de flori,
Mă-nalț pe munții plini de soare,
Înot pe valurile din mare.
Sunt spuma crezului și-a vieții
Pe orizontul dimineții,
Sunt un simbol de libertate,
Dorință veșnic de dreptate.
Oricând sunt vatra de jeratic
Ce arde-n energie static,
Dar sunt o energie-n toi
Când țara-i zid făcut din noi.
Totul nu-s vorbe,-s mărturii
Pentru cei morți, pentru cei vii
Că Doamne-am crezu-nalt și bun
Că-s sânge și os de român!
poezie de Marin Moscu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Eu, fraților, sunt român și ca român, mă simt ferice de a muri pentru țara mea.
citat din Gheorghe Magheru
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Recent, în rândul tinerilor a apărut o nouă modă;
nu mai vreau să fiu român, regret că sunt român, mă îndoiesc de existența unui element național specific și chiar de posibilitatea inteligenței creative românești etc.''
Acești tineri nu disprețuiesc românismul pentru că sunt la rădăcină fii și moștenitori ai comuniștilor. Nu!
Pur și simplu regretă că sunt români și ar vrea să aibă orice altă naționalitate, orice, doar naționalitate română, nu.
Camelia Oprița în Rădăcina cuvintelor cărora le aparținem (ianuarie 2009)
Adăugat de Eliza Rohneanu
Comentează! | Votează! | Copiază!
- curcan
- Curcan. O pasăre mare, a cărei carne, când este mâncată la anumite sărbători religioase, are proprietatea caracteristică de a atesta pietatea și recunoștința. Întâmplător, este o mâncare destul de bună.
definiție aforistică de Ambrose Bierce din Dicționarul Diavolului
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!
Erezia celor trei țări românești
Motto: "Știu că sunt liber, dar simt că nu sunt." (Eugen Ionescu)
Dragostea nu poate fi îngrădită de cuvinte
Sârma ghimpată îmi strălucește
doar
pe
frunte
În călimară
luminează
doar
otrava amintirii
Tatăl meu
a fost chemat
urgent
la
miliție
Și
sfătuit
să asculte
doar
vocea americii
Fără comentarii
vă rog
Sunt din ce în ce mai liber
Trăiască trăiască trăiască
Moldova
Ardealul
și
Țara Românească
Semnat
Alt Român Fericit
poezie de Costel Zăgan din Doine de (s)pus la rană (10 februarie 2018)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!
Român sadea
Am sânge mult de dac în vene
De vin sunt mare băutor,
Dar și roman sunt, nota bene,
Că sunt un tip cuceritor.
epigramă de Petru Ioan Gârda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Thanksgiving day Story
Îmi amintesc și-acum frumoșii ani,
Când la sfârșit de toamne celebram
Cu toți, ziua recoltei, căci aveam
De toate și, în plus, chiar și țărani ;
Avem și azi, dar toate-s din import,
Ce nu mai vezi, țăranii bucuroși
Prin târguri, iarmaroace, pe la Moși,
Fiind, c-așa-i comerțu', la export,
De ajunsei, și io, cam de vreun an,
Prin țara ce se-ntinde sub arțari,
S-aud că,-n toamne, ăștia, de barbari
Ucid și devorează un curcan,
Unde, pe Jii, mai bine-o ții pe praz,
Să frigi, tu, un curcan, ori să-l prăjești,
Și-apoi, cu garnitură, să-l servești (?!)...
E caz de pușcărie și necaz,
Pân' ce mă luară niște consăteni
Veniți, tot din Pielești, cu ani napoi,
"Să frigem un curcan, c-așa-i la noi!"
Vorbind ca băștinașii canadieni,
De îmi scuipai în sân de speriat,
Făcui câteva cruci, pentru dușmani,
Da' cum aveam, eu, boală pe curcani,
M-am dus, la ei acas', ca invitat,
Să înțeleg doar dup-un păhărel,
Mirându-mă când Veta se ivi
Cu-o tavă, ce de-abia se opinti
Punând-o-n fața noastră, ușurel,
Că mă-nchinai din nou, către Înalt,
Văzând ce pui, mă vere, barosan!...
Și io, care credeam că-i un curcan
Dintr-ăla care umblă pe asfalt!
poezie de Valeriu Cercel
Adăugat de Valeriu Cercel
Comentează! | Votează! | Copiază!
Evadare
las bucuros tot ce-i real în urmă
plecând în lumea mea de vise
acolo toate-mi sunt permise
las bucuros tot ce-i real în urmă
că sunt ciudat ieșind din turmă
de-or spune buze cu minciună unse
plecând în lumea mea de vise
las bucuros tot ce-i real în urmă
răboju-i plin de crestături
în lemnul care sunt se-nfige iar cuțitul
ce dacă-mi vor apare alte riduri
și multe guri mă vor huli
cât încă-mi aparține infinitul
doar eu așa cum vreau voi fi
poezie de Ioan Postolache-Doljești
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Un român plecat afară
Rămân român plecat afară!
Cum să mă întorc în țară,
Unde omul e lăsat să moară?
Omul e considerat o fiară,
Iar porcul, mare comoară.
Guvernul din România are
Grijă pentru zburătoare,
În timp ce românul moare.
El clădește bunăstare
Să crescă porcul mai mare.
Afară, țara noastră-i de ocară.
Cum să mă întorc în țară?
Nu domnilor, nu mă întorc!
Eu sunt OM, eu nu sunt porc!
poezie de Dumitru Delcă (9 octombrie 2011)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!
Eu sunt român
Eu sunt român de obârșie
Părinții mei au fost români
Bunicii, străbuneii
Cum naiba, să trăiesc, eu
Cu prezumptia vinovăției
Ce mi-o impută veșnic fariseii?!!
Am obosit să strâng mereu atâtea stări civile
De nașteri
De botezuri
De deces
Am obost să stau atâta-n rând după ștampila
Că-mi curge-n vine sânge românesc
Am obosit să stau la cozi prin consulate
Și nici arginți, eu nu mai am că să plătesc
Pentru străine cosecințe de tratate
Legiferate-n pașaportul românesc.
Hristoase, astăzi, când în Basarabia-i Ispasul
Și te înalți ca-n mii de ani până acu la cer
Tu roagă pentru mine Dumnezeul-Tată
Să scoată de pe Prut cortină grea de fier
Mai roagă pentru mine ca cumva să facă
Să nu mai umblu-atâta să cerșesc
Un drept al meu, ce-mi aparține pe dreptate
Legiferat în pașaportul românesc
- De-a mă simți român, cu acte-n regulă, acasă
Și în Bujeac și în Carpatul strămoșesc
Eu sunt român de obârșie
Părinții mei au fost români
Bunicii, străbuneii
Cum Doamne, să trăiesc, eu
Cu prezumptia vinovăției
Ce mi-o impută veșnic fariseii?!!
poezie de Iurie Osoianu (23 mai 2012)
Adăugat de Iurie Osoianu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Curcanul și bibilica (fabulă)
O bibilică,
Care avea o fiică,
Ce-o măritase cu un curcan,
Se plângea de aproape un an,
Că nu se mai descurcă,
Între atâtea ouă de curcă
Și povestea în stânga și-n dreapta,
Foindu-se în blana ei de nurcă,
- Eu n-am făcut ouă de curcă,
Deși, încă de la un an,
Am fost măritată cu un curcan!
În loc de morală.
Zicea curcanul, Ce să spui...!
Dar nici n-ai scos altfel de pui!
fabulă de Constantin Păun din Zbor fără eripi, Fabule- o minicolecție -2008 (2011)
Adăugat de Constantin Păun
Comentează! | Votează! | Copiază!