Măr ionatan

măr ionatan ras
parfumul mă adoarme mă trezeşte

în plâns şi în râs construieşte mama
copilăria

mingea-şi rostogoleşte trupul
printre frazele durerii
şi
când totul pare a fi prăbuşit
se ridică versul
acoperă viaţa

seară de octombrie şi atâţia ani
prea mulţi ani în care
privesc pe acelaşi geam
cum drumul
nu se mai schimbă

acoladele lui mă apasă

trec maşinile şi viaţa şi pasul trecătorului
pare a fi acelaşi acum
merg cu fratele meu prin aceeaşi casă
în care
alergam călăream jucării strigam
victorii frumoase
ştiute numai de noi

jocul joc leagănă dorul
jocul joc leagănă legănările vieţii
leagănul timpului stă să cadă

nucul e o umbră frumoasă
răcoroasa lui aripă s-a topit
zăpezile vin şi pleacă mereu
iernile scad şi cresc mereu
în noi în mine
în toate cele rânduite de Domnul

măr ionatan
ras pe farfuriile amintirilor
măr ionatan
copt în pudoarea aşteptărilor
măr

poezie de Anne Marie Bejliu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Într-un acelaşi gând

*

inel de viaţă
în câmpurile gândului
şi fila din cartea copilului care
aruncă literele într-un cerc
adultul pătrat romb devine
pentru ca în sferă
totul să se rostogolească firesc
într-un absurd al nuanţelor
curcubeului alb

**
jocul spre niciunde
pe marginea unui drum aproape cunoscut
înscriu în fiecare fibră
pe măsura timpului în care trupul trăieşte
cosind iarba amară a nevoilor
şi poate iarba primăverilor trecutului în care
copilul rămas în mine fragil
îşi caută păpuşa preferată şi ursul
şi răţoiul primit în dar
la cinci ani
de la fratele meu

să nu uit foarfeca pe care o plimbam
de-a lungul foilor colorate de hârtie
până când
din ele
se năştea un alt personaj din poveştile pe care
picupul le lăsa să curgă
într-un fundal de bucurie şi linişte
frăţească

***
inel de viaţă şi de moarte
într-un acelaşi gând
răsfirat pe treptele blocului în care
şi acum locuiesc
căutându-mă
căutându-l pe tata
într-un bol de zâmbete iubire căldură
şi siguranţă

inel de dor lăsat pe banca aşteptărilor
în legănarea legănării
leagănului de jocuri
ale simplităţii umanului

poezie de Anne Marie Bejliu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Frumuseţea unei bune dimineţi

ieri azi şi dintotdeauna
mi-am legănat timpul în timpane
merg şi plâng merg şi râd
nu mai reuşesc decât
să gândesc liber

braţele picioarele şi trupul
strâng în ele dureri ciudate
uneori par a nu fi ale mele

ieri azi şi poate într-un mâine
gândind iubind
rostind în grai românesc
nevoile
mă voi naşte bucurie
într-un mugur de pom roditor

acum legăn frunzele amintirilor
printre gesturi precise sau nu
ridic tălpile fratelui meu

româneşte ne iubim româneşte
ne ascundem încruntarea
în faţa unei sorţi care îmi pare acum
un al patrulea frate ridicat de umbre
în acelaşi leagăn al unei clipe oarecare

acum şi mereu e noapte
pentru a putea rosti în orice clipă
frumuseţea unei bune dimineţi
a sufletelor noastre de fraţi

poezie de Anne Marie Bejliu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

David şi Ionatan

Mai dulce decât dragostea Micalei
Care cinstea, în taină, terafimi,
Iubirea unui prinţ ieşi în cale-i,
Lui David cel sortit spre înălţimi.
Da, Ionatan şi-a scos chiar şi mantia,
Punând-o peste cel ales de Cer.
Un legământ zidi prietenia
În falnic monument de caracter.

poezie de Florin Laiu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt fir de praf, Stăpâne

sunt fir de praf în palma Ta, Stăpâne
şi poate cresc odată din cuvânt
lovind pereţii unei case cu avântul
să cad în pasul Tău prea credincios

sub rugă să-mi găsesc şi zarea
în care totul pare că a înflorit cândva
prezentul mă-nfioară, mă sugrumă
şi nu mai pot s-aud chemarea Ta

timpanul drept e spart demult şi stângul
ascultă frica scuturând tot ce e bun

în fir de praf mă văd călcând prin faguri
albinele să-nţepe teama-n praguri
rămas să-mi fie sufletul curat

chem clovnul în fiecare seară
când vine, când nu vine...

ce-a rămas?

să-i povestesc ruinele-n cuvinte
să-l fac să-mi fie jocul de pripas?

e jocu-n care lesne regăsirea
se-ntâmplă-anume pentru-a ridica
fiinţa obosită-n rătăcire

sunt fir de praf, Stăpâne,-n
palma Ta...

poezie de Anne Marie Bejliu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

bang bing o iau înapoi odată cu inima
acelaşi trap la rădăcina culorilor
pe care ochii le reinventează
aceeaşi libertate între bing şi bang
picajul în sfera gândurilor
printre amfore cu o singură toartă
rămâne bing suspendat odată cu leagănul
de nucul unei copilării bogate
în care o singură mână mă adună
dintr-o clepsidră lăsându-mi luxul
de a fi şi de a rămâne om

cu bang la braţ răsucesc tălpile spre niciunde
într-o plimbare liniştită printre verbe

poezie de Anne Marie Bejliu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Se-mpreunează clipa cu un strigăt
pe banca aşteptărilor prelungi
se-aşterne pauza din cuvânt
din gând cuvinte
se şterg unul pe altul în strănut

şi râde vara prin unghere de lumină
în rest e întuneric frig şi calm
profesorul îşi las-un cot pe viaţă
pleacă râzând/ plângând
spre somnul trecător

Se-mpreunează frica şi iubirea
cu strigătul copilului născut
la sânul cald aşterne mama gândul
şi gura hulpav hrana o primeşte fremătând

şi râde-un anotimp pe-un colţ de viaţă
medicul mamă ştie când şi cum
s-aline tremurul din tâmpla prea nervoasă
un şarpe zvârcolind vieţi prin timp

Se-mpreunează taina cu un strigăt
şi totul pare viu acum în vis
realitatea cu bocancii calcă viaţa
prin moarte liniştea se-aşterne ciugulind
din palma sfântă azima sub soare
coaptă veşnic
pentru un suflet prea curat
şi prea flămând

poezie de Anne Marie Bejliu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu acelaşi suflet al meu, de azi...(mamei mele)

Se pare că viaţa
e un circular spectacol de acrobaţie,
pentru că nu ştie nimeni cum s-a făcut,
cum se poate naşte dintr-un copil un OM,
da, asa m-am visat! ca eram însărcinată cu mama
(deci, smulgerea ei din mine, aşa s-a petrecut!)
da, ireală senzaţie de abandon
(din moarte cum s-o mai strig, ar fi o tragedie
mai mult... că tot ce mă răneşte
stă, chiar, într-un prezent, al ei trecut...)

Se pare că nu numai viaţa e plină de măşţi şi costume,
nu-i azi, singura zi când nu mai ştii ce-ţi doreşţi,
nici timp câştigat, nu-i! mereu sa te-ntrebi:
cine pe Cine aduce pe lume,
Numai că eu, la o simplă acrobaţie visez...
ziua când mă voi naşte la termen(mama, din Tine!)
cu acelaşi suflet-al- meu, de azi... la Trapez!

poezie de Daniela Pârvu Dorin din VOLUM IN PREGATIRE, Amprente (20 aprilie 2021)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Se leagănă frunza de nuc

Se leagănă frunza de nuc,
Norii negri se duc.
Se leagănă frunza de soc
Şi răsare steaua cea cu noroc.

Se leagănă frunza de plop
Şi lumea îmi pare un strop.
Se leagănă frunza de tei
Şi stropul se odihneşte în ochii tăi.

Bate vântul tot mai lin,
Se leagănă floarea de crin.
Se leagănă aşa uşor
Şi-mi aduce aminte de al meu dor.

poezie de Vladimir Potlog (23 iulie 2016)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tot goală? Tot goală?

mă scuturam de ieri să intru în azi
mâine pasul se va rătăci va aluneca
pe gheaţa aşteptărilor
muntele răbdării se transformă în nisip
acum oricând îmi sunt
nu mai ştiu dacă îmi eşti
fila a noua pe nouă din trei
din trei în trei crucile cresc
cimitirul se umple cu vorbe
goale golite de substanţa adevărului
mă întreb mereu dacă adevărul
nu devine goliciunea lor
a aşteptărilor în care uneori
furia înghite totul
cineva infinit vine
sita are gradaţia cea mai fină
stăm cu gurile căscate dedesubt
pălăria săracului
flămândului de adevăr creşte

tot goală? tot goală?
întreabă clovnul apoi dispare
în holul profund al fiinţei
căutându-mă

poezie de Anne Marie Bejliu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

când te-ai născut era soare
când ai venit acasă
a nins
când ai plecat
înserarea îşi întindea braţele
să mă spânzure pe eşafodul singurătăţii

atât să rămână din povestea ta, copile?

atât mi-a rămas din galopul nebun al inimii tale
din bucuria bătătilor tale în porţile uterului?
atât mi-a rămas să aştept
din toată acea nebunie a fericirii de a fi mamă?

absurd îmi pare totul acum şi totuşi
merg mai departe către niciunde
zâmbind amintirilor

când nu mai eşti
nimicul îşi întinde
odată cu înserarea
braţele
să mă declare
absolutul vinovat al neputinţei umane

pot accepta
la suprafaţa formei în care mă agit inutil

dincolo de formă
rămân acelaşi tropot de neputinţă
în durere

poezie de Anne Marie Bejliu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Colaj cotidian

colaj cotidian amestecat
cu visele unui om obosit

şi viaţa se-mpacă pe jumătate cu moartea
întregul stă undeva, între ele
rumegă iarba amară a gesturilor

umanul spune că zboară când visează
am văzut undeva că musca îi spune fluturelui
că îi mai trebuie numai "butter"
în rest zboară şi ea
fly - şc! fly-şc!
printre copaci
uneori dă cu ceva numit cap de ei
probabil că se cutremură toată şi crede
că a generat "emoţii pozitive"

(bârna din ochii celuilalt doare uneori
şi tot rostim câte ceva
a bârfă...
nevinovată)

fratele meu asculta muzică la radio
unul mai romantic se plângea
că e mizerie în lume
el, fratele meu, plastic a spus:
"du-te şi fă curat!"
(credeam că-mi spune mie
am râs şi mi-am văzut de treabă prin casă)

în sfârşit e noapte
eu umblu ca un dumicat amorţit
umbra lui mai degrabă
prin farfuriile vieţii

(mă caut.
caut somnul.)

poezie de Anne Marie Bejliu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cine-aleargă... nu se lasă

Cum nu? O iubesc pe Ana,
Este însăşi viaţa mea;
Fermecat sunt şi de Leana,
Mai frumoasă nu-i ca ea.

Merg cu Ana în livadă
S-o alint sub măr umbros;
Fructul ce-a-ndrăznit să cadă
Îl duc Lenei că-i zemos

Şi-o să-l împărţim în şură
Când vom sta din drăgălit.
Ochii Anei, ca de mură
Iar în minte mi-au venit

Şi alerg într-o suflare
Cu iubire să-i sărut...
Leana ce mai face, oare?
Dorul ei mă lasă mut.

Şade Ana cu Costică
Tot sub mărul ionatan.
Aşa carevasăzică!
O iubeam ca un plăvan.

Este şi cu Leana bine,
Mă ridică-n absolut,
Dar... la ea Gheorghiţă vine,
Cum se pupă am văzut.

Doamne, câtă nedreptate,
Dup-atâta alergat
Şi iubire peste poate
Doar mai... meditez în pat.

poezie de Ioan Ciprian Moroşanu (3 octombrie 2015)
Adăugat de Ioan Ciprian Moroşanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În momentele cele mai dificile, viaţa pare o comedie, cu câteva paiaţe care repetă mereu acelaşi număr.

finalul de la Dormind la soare de Adolfo Bioy Casares
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am ridicat palmele

şi piatra m-a înghiţit într-un zâmbet.

şi eu... şi eu, Cerule...

verdele-l colorez,
când viaţa-mi pulsează în tâmple.
doar atât? un lujer?
pictată umbră,
inserată în coloana timpului...
infinitezimală fericire
a tropotului hergheliilor gândurilor albe...
coamele-şi ridică
până la potcoavele tale, Cerule,
furând scânteile
pentru a fi cât un surâs de val viu,
fuga a patra din crucea aşteptărilor...

poezie de Anne Marie Bejliu (6 august 2011)
Adăugat de Anne Marie Bejliu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

râzi ca o umbră care curge încet
vâscoasă umbră a tinereţii
maturitatea aruncă lemne de viaţă în foc
bătrâneţea nu aşteaptă pe nimeni
pare a fi o întâmplare din paragraful curajului de a fi om

ea stă cu ochii în gol pe marginea unui drum nesigur
şi spune poveşti
repară banca iar şi iar
(probabil că e banca aşteptărilor. nu ştiu)
cu un cuvânt ca un liant al vegetaţiei de verbe
neatinse de nuanţele de gri ale Bucureştiului
răsare soarele, apune iar tu râzi ca o umbră
care curge încet
spre niciunde
în aşteptarea absurdă a căldurii fiinţelor bipede
dintr-o poveste cu oameni verticali

poezie de Anne Marie Bejliu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Alunec în somn printre amintiri
amestecate cu prezentul
prea multe cărări s-au închis
prea multe locuri şi-au părăsit bucuria
prea multă frumuseţe şi-a închis pleoapele

Mă plimb prin curtea bunicilor
care acum nu mai este
nimicul s-a aştenut în zidurile prezentului
ziduri înalte fără pietre unghiulare
ziduri aparent frumoase
în ochii celor care văd numai ziduri
încăperi uriaşe fără sens
în locul cămăruţelor
cu praguri înalte cu uşi cântătoare
doinindu-şi copilăriile părinţilor
nu mai sunt

Grădina bunicilor acoperită de dale
florile pomii tăiaţi fără milă
civilizaţie fără civilizaţie care
rupe tot sapă tot
închide totul în cuburi plate
ca nişte graffiti aruncate pe ziduri

Păstrez totul în cutia albastră
roasă pe la capete
a mamei
acea cutie din raftul îngust de sus
în dreapta
nici ea nu mai este
dar înăuntrul a rămas neatins

Dau deoparte capacul cutiei noi şi
răbufneşte asupra mea
copilăria adolescenţa
o picătură de maturitate în care
eram mamă

Mă bucur privind zâmbetul mamei
şi îi aud glasul povestindu-mi aproape zilnic
câte o fărâmă din bucuriile şi tristeţile dumneaei

Asta mă linişteşte mă adoarme ca pe un copil
mă alină ca pe un copil
trezeşte bucuria pe care
am ascuns-o demult
acolo
în miezul fierbinte al unei cutii cu minuni

poezie de Anne Marie Bejliu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Drumul spre linişte

mai trec prin cimitire uneori,
e un peisaj inedit, mai ales toamna,
nicidecum sumbru

drumul pare mai liniştit câteodată printre cruci,
în oraşul de la capătul lumii

este un drum neumblat din deşertul umbrelor,
este o scurtătură prin oraşul păcatelor,
printre cruci, pe unde mai trec
uneori,
când oamenii nu mai încap unul de altul prin cetăţi.
când oasele mă încearcă,
când mă îmbolnăvesc de dorul tău,
când se răceşte întunericul
şi tace insuportabil

mai trec pe lângă cimitire uneori,
ca pe lângă Purgatoriul lui Dante.
ocolesc cu grijă
oraşul celor şapte păcate

pare o cale mai sigură către casă,
e drumul spre linişte

corbi uriaşi stau cocoţaţi
sinistru
pe o gară fără trenuri,
într-un oraş de la capătul
timpului,
croncănesc diabolic, tot mai tare,
atunci când trec
printre cruci,
uneori.

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copil cu peceţi triple

îngheţ lumina-n mine
ca pe-un monstru
pe care nimeni nu-l cunoaşte-n
bunătatea lui

cresc prin inele litera albastră
şi-n fiecare colţ de stradă-mi
strig
şi clovnul
- copil cu peceţi triple
care prin cruce îmi vorbeşte simplu
drept

dezgheţ lumina-n mine
să-mi asculte
glasul necopt în seva
din pământ

se-agită umbra
vrea să mă desprindă
şi-n toate regăsesc acelaşi cod

sunt eu şi clovnul
sau clovnul de iarbă
iarba din cer şi cerul iarbă
spic

poezie de Anne Marie Bejliu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Marie

Că te iubesc, îmi cer să fiu iertat
Dar viaţa mea mi-o pun ofrandă ţie;
Frumoasă eşti, cum alta nu-i, Marie!
Întreci şi alba ziuă şi cerul înstelat!

Mă iartă că în cale îţi ies topit de dor
Când tu alergi pe umăr cu cofiţa,
Ca trupul să-ţi dezmierd şi ochii şi guriţa
De dragul tău preface-m-aş izvor.

Mlădie când te-nvârţi în roata horii
Şi când cu-n zâmbet larg îţi umpli faţa
Şi blândă şi frumoasă îmi pare dimineaţa.

Să fii a mea ucide-aş toţi feciorii!
Lipici le-aş pune opincilor ce porţi
Oriunde ai pleca, la mine să te-ntorci!

poezie de Florica Iacob (mai 2010)
Adăugat de Florica Iacob
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prietene, clipa răstoarnă semnale

mărşăluind dormind
repetă soldatul iubirile toate
prin care glonţul de aer trece şi arde

metafora liberă ca un cal alb
albastru răsună în minţi odihnite
pe toate cărările trupului râzi...

prietene,
clipa răstoarnă semnale

când trenul vieţii rostogol călărind
şinele toate
prin versuri se naşte

toamna se-aruncă în veri prelungi
roadele toate rămân împietrite

şi cade metafora-n haos de lumi
tu cânţi, prietene, mereu cânţi
pentru că ştii nenăscut adevărul profund:

cu Domnul încep şi se termină toate

poezie de Anne Marie Bejliu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!