Rosebud.poem autist

visasem să scriu un poem autist
trecutul trebuia desfiinţat &nopţile bacoviene
copleşind teribilul suflet din adâncuri
nu mă lăsasem &nu voiai să rostesc cuvântul
enigma care înfăşura lumea ori mai îndeaproape lumile
în care caiii sălbateci ai vidului îţi hrănesc iluziile
pocnind din bici încerci să adormi reducând aproape la absurd
întâmplările fericite ori în care ai visat să fii fericit raza oaza beduină
imensitatea pustiului putând fi numărată fir de nisip după fir de nisip
acesta e viitorul prinţ al vremelniciei rosteşte cuvântul şi nu muri
sub mâini de nisip sufletul devine infinit djini îl conduc la trap
propunând o nouă mistică şi desăvârşire însă nu rosti cuvântul
ultima clipă ultima strigare aidoma lui rosebud îţi zic nu te pregăti
de moarte pe maluri de râu treci mai departe într-un poem ale cărui morfeme
transcend timpul & spaţiul virtual dintre mine & oricine altcineva angajat
în mistica sublimului în desăvărşita singurătate a strigătului de om viu
răspunsul depăşeşte fantezia şi aşază lucrurile faptele & întâmplările
nevoii de cifra doi abstracţiune a frumuseţii pierdute & a inocenţei
însă tu nu rosti cuvântul decât în tăcere singura ta armă devine epicul
ascuţit ca mii de săbii iluminând deşertul dintre tine şi tine dintre sine
şi întâmplările pe care le-ai considerat cândva fără emfază -n simplitatea
lor genuină sensul vieţii nu se-nvârte
în sensul acelor de ceasornic
ci în mitul eternei reîntoarceri
nu mai poţi sta locului printre romantici şi nietzsche
& spiritul cotropeşte până la nermargini înfiorând inerţia veşnicia toamna târzie
totul care mă făcea să fiu alter ego-ul tău
poemul autist al cosmosului
& cel mai conştiincios om mergând încet pe drumul cel mai lung

poezie de Cătălin Al Doamnei
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Selenopoem

trăiam printre pereţii unei irealităţi care devenise mitologie
fuseseră dezgropaţi idolii mai vechi sau mai noi
lumea li se închina
însă nu aceasta iustra condiţia umană
mesajul decriptat printre săpături de arheologi ai clipei
trecea pe deasupra ca şi cum vuietul morţii
se-ndepărta de sufletul celor care-şi părăsiseră trupurile
şi acum se hrăneau cu vorbele atârnate în hieroglife de aur
fusesem întrebat dacă eu cunosc mesajul celest
răspunsul a rămas suspendat la jumătatea distanţei
dintre mine şi lume dintre mine şi lucruri
dintre revelaţie şi ceea ce nu mă poate pierde
nu vorbeam zile în şir
iar dacă trebuia să aflu ceva despre prezent
exprimarea celor cu care intram în contact
devenea familiară ca şi cum ne-am fi văzut de curând
mitologia clipei & anilor & a luminii
transforma discursul în fantastice însoţiri ale sinelui
totul devenea atât de aproape atât perceptibil cu inima
din cel mai frumos poem al lui borges
răsărea luna
i-am rugat pe toţi s-o aşeze pe cer
ca şi cum viaţa n-ar putea fi decât cel mai frumos poem

poezie de Cătălin Al Doamnei
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

De ce cuvântul DA este atât de scurt?

De ce cuvântul DA este atât de scurt?
ar trebui să fie
cel mai lung, cel mai greu cuvânt,
astfel încât tu să nu-l poţi pronunţa imediat;
ajuns la mijlocul lui, după o clipă de reflecţie,
dacă este necesar, să ai timp suficient pentru a nu-l mai rosti.

poezie de Vera Pavlova, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu îi poţi controla pe alţi oameni, ci poţi controla doar propriile stări interioare. Îţi poţi alege atitudinea şi poţi să fii fericit în mijlocul mizeriei şi a nefericirii, la fel cum poţi să fii depresiv şi neîmplinit, în mijlocul abundenţei. Cheia pentru stările noastre interioare, pentru împlinirea şi sensul în viaţa noastră, pentru iubirea şi bucuria după care tânjim toţi atât de mult, nu este în alţi oameni, nici în comportamentele lor, nici în stările lor emoţionale, nici în întâmplările aleatorii ale vieţii. Cheia este în interiorul tău, în stabilitatea pe care o ai în interior. În acest fel nimic din exterior nu te mai poate destabiliza. Ai încredere în tine. Poţi mai mult decât crezi!

citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Singurătate

Dintre atâtea drumuri ce străbat,
care va fi oare cel ce ajunge până la tine?
Dacă l-aş cunoaşte, ţi-as trimite pe el
tot dorul meu şi iubirea,
plânsul şi ruga mea.
Dacă aş cunoaşte drumul ce duce la tine,
aş veni pe el mergând,
oricât ar fi de lung!
Aş veni pe el cântând,
oricât de departe vei fi odihnind!
Dar şi aşa,
cu fiecare zi ce trece, te simt mai aproape,
din ce în ce mai aproape de mine...
Sau-cine ştie?-eu m apropii de tine,
cu fiecare zi ce trist apune...

Dintre atâtea drumuri ce străbat,
care va fi oare cel ce mă va duce la tine?

poezie de Nina Dragu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cel mai frumos poem

dacă mai suntem şi nu am plecat pe drumul fără de întoarcere
se întâmplă pentru că l-am visat pe eugene ionesco
în vis
începusem să-i dau dreptate
păsări de pradă planând de la foarte mari înălţimi
dând răspunsul cuvenit speciei
trecând vămile zilei de azi
răspunsul acesta nu are putere de lege
în vis
se desluşea felul în care voi scrie
cel mai frumos poem din lume
alcătuit după legea hiperboreilor
începutul va fi deja sfârşitul
petrecut la marginea râurilor
verile contemplându-le
curgerea leneşă dinspre izvoare
răsfirându-ţi viaţa
de acolo
de la hiperborei
n-ar mai fi trebuit să ne mai întoarcem
poate doar la apusul soarelui roşiatic
prelins pe gâturi lungi de răpitoare
veşnicele inaripate ale sufletului
ca pietre de râu urnindu-se cu greu
printre străini în devălmăşie şi aparentă libertate
viaţa se oprise la jumătate încetasem
să mai conversăm despre scaune despre masa de brad
despre poezii & nobleţea eroului jertfit la majadahonda
pentru flori de cireş din livezi de pe steaguri japoneze
despre steaua de mare pe care am scos-o din nămol regesc
şi pentru care toate reginele lumii au declarat stare de asediu oceanelor
dintre mine şi tine ascult şi acum valurile
izbindu-se de monştrii marini pescăruşi argintii
conjugă nedubitativ la prezent verbul a fi de mai suntem hiperborei

poezie de Cătălin Al Doamnei
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bosonul... Eminescu

"Dar deodat-un punct se mişcă... cel întâi şi singur. Iată-l
Cum din chaos face mumă, iară el devine tatăl...
Punctu-acela de mişcare, mult mai slab ca boaba spumii,
E stăpânul fără margini peste marginile lumii."
Scrisoarea I - M. Eminescu

. a fost un Eminescu Absolutul
sau Absolutul, eminesc cumva,
şi-a plămădit la începuturi lutul
ştiind perfect ce infinit Va modela?!

şi România să fi fost întâmplător
acel picior de plai pe care dânsul
va fi venit dintr-un sfârşit de viitor
şi care la 'nceputuri fu cuvântul?!

şi steaua pân' la care-i drumul lung
şi plopii fără soţ cu flori albastre
ce sacru genial în umbră-ascund
şi ce nefast simbol al laşităţii noastre?!

PS
şi bosonul Eminescu-i ultima din cărămizi
la măreaţă catedrală ce nu poţi s-o mai ucizi
punctul ăsta ce se mişcă (unii zic - bosonul Higgs)
e şi timpul, e şi spaţiul, e şi totul şi... nimic!!!

poezie de Iurie Osoianu (3 iulie 2012, Moscova)
Adăugat de Iurie Osoianu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poem-reflux

cuvântul
oarbă strigare
către o nouă renaştere
asemenea pietrei
ce plânge
în singurătate

cu fiecare moarte ce-o calc
tăcerea devine mai albă
cerurile îmbrăţişând marea
într-un soare
rescriu viaţa
în palma mea uscată

ascult nepătrunsul în scoică
şi-mi zic împrăştindu-mă
cu gândul între maluri
că acesta a fost
refluxul poemului
înainte de căderea
în permanentul
apus

poezie de Marian Hotca
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În rest totul e nisip...

într-o bună zi voi coborî
de pe linia orizontului
şi voi trece malul
toate întâmplările vor fi
numai ale mele
ştiu asta...
bătăile de clopt
îmi vor deschide poarta
înspre Dumnezeu
acolo e mama
acolo e tata
acolo e şi cireşul înflorit
de sub care tata
îmi zâmbea
când alergam după fluturi
acolo e şi o parte din mine

drumul va fi lung dar
nu atât de lung
încât să
nu pot evada din mine
din când în când
o să vă privesc
prin ochiul lui Dumnezeu

din urmele acoperite cu lacrimile fiicei mele
vor creşte linişti
în rest totul e nisip...

poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Firescul dintre ipocriţi

Sunt cel mai mic dintre cei mari
Ori cel mai beat dintre cei treji,
Cel mai fricos dintre viteji
Sau mai creştin între barbari.

Cel mai civil dintre civili
Şi cel mai seamăn dintre semeni,
Cel mai fălos dintre umili
Ori cel mai vitreg dintre gemeni.

Cel mai disciplinat rebel
Şi cel mai dificil discipol,
Sunt cel mai demodat model
Şi sunt cel mai frumos ridicol.

Cel mai trufaş dintre smeriţi
Cel mai fidel dintre adulteri,
Firescul dintre ipocriţi
Şi cel mai demon dintre îngeri.

Sunt cel ce sunt cum mă vedeţi
Succint pierdut în amănunt,
Luaţi-mi totul dacă vreţi
Ori mă lăsaţi aşa cum sunt.

poezie de Ovidiu Vasile
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am învăţat să fiu singur

lăsat mai mereu de izbelişte
am învăţat să fiu singur
că nu oricine are privilegiul acesta
şi că atunci când cei mai mulţi dintre oameni nu te pot înţelege
nu merită sâ încerci să te cobori la nivelul lor

am învăţat că tăcerile sunt cel mai bun confident
şi că orice cuvânt care nu îţi este auzit
e ca o rană care nu se vindecă niciodată...

am descoperit apoi umbrele
cât de multă lumină încape în ele
şi că pe întuneric gândurile vin mai uşor

am învăţat să nu am nevoie de nimeni altcineva în afară de mine însumi
că zâmbetele pot fi nişte simple măşti în spatele cărora se pot ascunde monştrii
tocmai de aceea nu e bine să te uiţi prea des în oglindă
sau că în timp chiar şi mâna care credeai că te-a hrănit
va deveni doar o altă gură de şarpe

că în singurătate totul e mai primitor şi solidar
şi nu am fost niciodată mai aproape de absolut
decât atunci când eram ca un sfinx
în deşertul tăcerii

poezie de Gabriel Petru Băeţan din Rugăciunea nefericiţilor
Adăugat de Gabriel Petru Băeţan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă îţi doreşti cu adevărat ca un vis de-al tău să se împlinească, nu renunţa la el niciodată. Adaptează-ţi mereu strategia, învaţă, îmbunătăţeşte-te şi nu te lăsa până când visul tău devine realitate. Toate acestea se aplică la obiectivele care depind doar de tine ca să le îndeplineşti. Însă atunci când este vorba de o altă fiinţă umană, acceptă că "nu" înseamnă "nu". Nu poţi să forţezi pe cineva să te iubească sau să te dorească în viaţa sa. Oamenii nu sunt obiecte, nu sunt bunuri şi nici lucruri. Ei au drumul lor, au viaţa lor şi poate nu-şi doresc sau nu îţi mai doresc ca tu să îi însoţeşti în călătoria lor. Caută să ai demnitatea necesară ca, după ce le-ai arătat ce îţi doreşti tu de la ei, să accepţi faptul că ei nu îşi doresc acelaşi lucru ca şi tine. Să fii cu un anumit om poate fi doar visul tău, care provine din motivaţia ta interioară, dar poate sa nu fie şi ceea ce-şi doreşte celalalt. Mergi mai departe, dă-ţi o altă şansă şi cu siguranţă vei găsi pe altcineva care va dori acelaşi lucru ca şi tine.

citat din Ursula Yvonne Sandner
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Moartea cuvintelor

Un chip de nisip
şi mâini de nisip
şi limba în gură mi-e tot de nisip
nu mai pot să spun nimic în apărarea mea
în acest tribunal de nisip
cu lumini de nisip
grefieri de nisip
amintiri de nisip
şi cineva care întoarce clepsidra.
Tot ce-am iubit s-a transformat în nisip
tot ce-am greşit s-a transformat în nisip
şi judecători de nisip
mă judecă
şi mă condamnă la moarte
pe un eşafod de nisip.

poezie celebră de Octavian Paler
Adăugat de Ion Bogdan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu, Poem şi tu, Cuvântul...

Te-am văzut prin ploile târzii,
Aşteptând să-ţi luminez cărarea,
Paşii îţi plângeau pe căi pustii,
Eu îţi răsăream, topindu-ţi sarea.

Primăvara, ştiu că ţi-o aduc,
Iernile le-ascund la mine-n păr
Şi în toamna cuibului de cuc
Te mai ning şi azi cu flori de măr.

Sub cireşi în floare mă mângâi,
Înfloresc sub palma ta, cum cerul
Îşi deschide porţile dintâi.
Tu îmi eşti, iubite, temnicerul

Într-un loc în care m-ai chemat.
Au venit cocorii-n zbor la tine,
Chiar de mi-este zboru-ndepărtat,
Am adus şi fluturii cu mine.

De mai sunt zăpezi în trupul tău
Şi-n coroana-ţi umbra îţi veghează
Ca un crâncen, sângeros călău,
Eu îţi dăruiesc lumina trează,

Să-ţi descânt tăcerea din nisip-
Clipele ce curg nevinovate
Şi pe buze, zâmbet, înfirip,
Noaptea o gonesc cât mai departe.

Seve de iubire-am răsădit,
''Îţi aştern cu floare tot pământul''.
Dacă pân-acuma n-am murit,
E, că-ţi sunt Poem şi tu Cuvântul...

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Înspre mâine dinspre azi

într-un azi sunt atât de mâine
în mine cu mine cuvântul mă scrie
într-un jurnal
în tine cu tine poemul dragostei mă citeşte
într-un vers din acelaşi jurnal

în mine cu tine ne cerne clepsidra
înspre alt poem nisipul dintr-un sumar
în tăcere ne curge cu har
în tine dinspre mine trăieşte iubirea
în cercul ce se închide cu tine la hotar

într-un poem cu noi zâmbeşte viaţa
în mersul spre mine
într-un timp ce vorbeşte de la sine
în tăcere ne trăieşte
înspre arcul de cerc cu numele iubire

înspre mine penelul se opreşte din mişcare
în secunda de iubire cu tine
într-un poem cu mine la hotar
în cuvânt e frumuseţea unui sens atât de rar
în tine cu mine metafora unui poet hoinar

poezie de Vali Niţu din Metafore din palma cerului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Omule...

într-o bună zi vei coborî
de pe linia orizontului
şi vei trece malul
toate întâmplările vor fi
numai ale tale
tu ştii asta
bătăile de clopot
vor deschide poarta
drumul va fi lung dar
nu atât de lung încât
să nu poţi evada din tine
din când în când
vor creşte linişti

în rest totul e nisip...

poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cuvântul

CUVÂNTUL

"La început era Cuvântul, şi Cuvântul era cu Dumnezeu,
şi Dumnezeu era Cuvântul". (Sfânta Evanghelie dupa Ioan)

Cuvântul este gând care a fost rostit,
iar gândul exprimat devine mai energic,
când din plămada lui mentală şi-a croit
veşmânt sonor vibrând cu altele stigmergic.
Prin magice vibraţii ele ne transmit
tumultul sentimentelor ce ne frământă
în câmpul existenţial nemărginit
clădit prin truda grea a celor ce cuvântă.

Şi exprimând cuvintele redefineşti
o atitudine prin care se consacră
avutul moştenit prin genele fireşti,
curgând necontenit prin tine ca o apă.
Iar mintea, reclădită-n spaţiul cerebral,
prin gândurile exprimate se transformă
remodelând în universul ancestral
destinul ancorat pe noua sa platformă.

Iar magica platformă zilnic a crescut
din miticul aport al celor ce-şi lăsară,
din moşi-strămoşi, avutul lor necunoscut,
prin ADN-ul unic, care ne separă.
Astfel, cuvintele pe care le rostim
ne vor marca, cu-ncărcătura lor străbună,
având puteri pe care-abia le bănuim,
trecând prin noi necontenit ca o furtună.

Se-adaugă mereu la falnicul destin
cu energii mentale care ne pot face
pe scara Eului să câştigăm deplin,
sau azvârliţi să fim în negura vorace.
De-aceea, înainte de a fi rostit,
cuvântul să ne fie templu de-nchinare,
căci, de l-am spus, ajunge-n spaţiul infinit
putând avea, în el, puteri devastatoare.

poezie de Corneliu Neagu din Cunoaşterea de sine
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cuvântul care tace e de multe ori mai preţios decât cuvântul care vorbeşte.

citat din Eugenio Borgna
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Singur. Da, acesta este cuvântul cheie, cel mai îngrozitor cuvânt din câte există. Cuvântul crimă nu se ridică la înălţimea lui, iar cuvântul iad nu este decât un biet sinonim.

Stephen King în Salem's Lot
Adăugat de Iuli-A
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cuvântul

Cuvântul,
un gând ţâşnind din pământ,
o umbră înfăşurată
pe creanga copacului,
ramură cu ramură
trasează un destin diafan,
un curcubeu uriaş.
Cuvântul,
o clipă din piatra ajunsă nisip
pe o palmă de pământ
udat de lacrimi arzătoare.
Cuvântul,
profund şi amăgitor,
lacrima îl ştie
din aripa idealului de stea
luminând universul!

poezie de Ioana Voicilă Dobre din Darul meu
Adăugat de Ioana Voicilă Dobre
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iisus Hristos: Arătat-am numele Tău oamenilor pe care Mi i-ai dat Mie din lume. Ai Tăi erau şi Mie Mi i-ai dat şi cuvântul Tău l-au păzit. Acum au cunoscut că toate câte Mi-ai dat sunt de la Tine; pentru că cuvintele pe care Mi le-ai dat le-am dat lor, iar ei le-au primit şi au cunoscut cu adevărat că de la Tine am ieşit, şi au crezut că Tu M-ai trimis. Eu pentru aceştia Mă rog; nu pentru lume Mă rog, ci pentru cei pe care Mi i-ai dat, că ai Tăi sunt. Şi toate ale Mele sunt ale Tale, şi ale Tale sunt ale Mele şi M-am preaslăvit întru ei. Şi Eu nu mai sunt în lume, iar ei în lume sunt şi Eu vin la Tine. Părinte Sfinte, păzeşte-i în numele Tău, în care Mi i-ai dat, ca să fie una precum suntem şi Noi. Când eram cu ei în lume, Eu îi păzeam în numele Tău, pe cei ce Mi i-ai dat; şi i-am păzit şi n-a pierit nici unul dintre ei, decât fiul pierzării, ca să se împlinească Scriptura. Iar acum, vin la Tine şi acestea le grăiesc în lume, ca să fie deplină bucuria Mea în ei. Eu le-am dat cuvântul Tău, şi lumea i-a urât, pentru că nu sunt din lume, precum Eu nu sunt din lume. Nu Mă rog ca să-i iei din lume, ci ca să-i păzeşti pe ei de cel viclean. Ei nu sunt din lume, precum nici Eu nu sunt din lume. Sfinţeşte-i pe ei întru adevărul Tău; cuvântul Tău este adevărul. Precum M-ai trimis pe Mine în lume, şi Eu i-am trimis pe ei în lume. Pentru ei Eu Mă sfinţesc pe Mine Însumi, ca şi ei să fie sfinţiţi întru adevăr. Dar nu numai pentru aceştia Mă rog, ci şi pentru cei ce vor crede în Mine, prin cuvântul lor, Ca toţi să fie una, după cum Tu, Părinte, întru Mine şi Eu întru Tine, aşa şi aceştia în Noi să fie una, ca lumea să creadă că Tu M-ai trimis. Şi slava pe care Tu Mi-ai dat-o, le-am dat-o lor, ca să fie una, precum Noi una suntem: Eu întru ei şi Tu întru Mine, ca ei să fie desăvârşiţi întru unime, şi să cunoască lumea că Tu M-ai trimis şi că i-ai iubit pe ei, precum M-ai iubit pe Mine. Părinte, voiesc ca, unde sunt Eu, să fie împreună cu Mine şi aceia pe care Mi i-ai dat, ca să vadă slava mea pe care Mi-ai dat-o, pentru că Tu M-ai iubit pe Mine mai înainte de întemeierea lumii. Părinte drepte, lumea pe Tine nu te-a cunoscut, dar Eu Te-am cunoscut, şi aceştia au cunoscut că Tu M-ai trimis. Şi le-am făcut cunoscut numele Tău şi-l voi face cunoscut, ca iubirea cu care M-ai iubit Tu să fie în ei şi Eu în ei.

replici din Sfânta Evanghelie după Ioan, Rugăciunea lui Iisus pentru Sine, pentru apostoli şi pentru toţi credincioşii. - 17:6-26 de Sfântul Ioan Evanghelistul
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!