Părinţii noştri din trecut

Să ne temem mult de-aceia care ştiu tot adevărul
Căci au spade-arzând în suflet şi au scuturi de ne-nvins.
Nu se tem de negre umbre şi nu li se zbârleşte părul
Dacă groaza bătăliei pe mulţi alţii i-a cuprins..

Ei sunt fiii biruinţei într-o lume fumurie,
Răsărind toţi din amarul lacrimilor din străbuni,
Zmei încoronaţi de glorii, bravi apărători de glie,
Ce vor să repună Ţării toate smulsele-i cununi.

Ca blazon aveau Onoarea şi ca forţă doar Credinţa,
N-au ştiut ce-nseamnă frica, Moartea nu sta-n calea lor!
Aripi mari le-a pus şi Cinstea; ţelul unic - Biruinţa!
Ăştia-au fost eroii Ţării! Să-i creăm şi-n viitor!

poezie de Cristian Petru Bălan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Frica

Ce înseamnă frica pentru o ţară;
Să-şi dea tot, trup, pentr-un popor,
Să-l aibă scut pe contur, sfoară
Pe margini... brâul salvator?

Popor, ce înseamnă; fără frică
Să-şi crească fii, s-apere ţară,
Dându-se tot, rege, vlădică...
Să fim NOI şi ce vrem... de afară?

Oare de ce străbuni slăvim
-Puşi poze în file de istorii-
Ce şi puţini de-au fost, iubim
Viteaz, nu frica? Ai noştri!... Glorii!

Ori, doar străbunii au fost popor
Şi nu ne-a mai rămas o ţară,
Dacă în prezent -nu viitor,
Neştiut-... frica ne doboară?

Ne pierdem fiinţa zi de zi,
Laşi, pierdem până a începe;
De-o frică, fără a şti ce-o fi?...
În jur, sunt toţi buni!... Noi, otrepe?!?

Intrăm perdanţi pe stadioane,
Putori, fricoşi -că-s mici sau mari-
Şi-n muncă creăm doar... baloane;
Idei fabricăm, din guri... tari!

Suntem retivi, doar narcisişti,
Cu frica de acceptat idei,
Neştiind că nu putem; artişti,
A conturna adevăr!... Noi, zei!

Nu învăţăm din experienţe
-Ce alţii, în jur, le-au petrecut-
Şi rău fricoşi de competenţe,
Nu le asumăm; furăm ştiut!

Păcat, doar suntem toţi egali
-La fel de înalţi- noroc ne pică!
Neîncrezători potenţiali;
Pământ, de Soare, n-are frică!!!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (27 martie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondelul cercetaşilor

Mai mari, mai mici, trec cercetaşii,
Un prinţ din suflet i-a desprins,
Pe toţi în ochi cu foc nestins,
La tot spre-a fi cu el părtaşii.

Ca mâine ei vor fi ostaşii
Sub steagul ţării neînvins,
Cu mici, cu mari, trec cercetaşii --
Un prinţ din suflet i-a desprins.

Oricât le suntem naintaşii,
De focul sfânt ce l-am aprins,
Ne este sufletul cuprins,
Ş-ai noii ţări vedem fruntaşii

Când mari, sau mici, trec cercetaşii.

rondel celebru de Alexandru Macedonski din Poema rondelurilor (1927)
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondelul eroilor uitaţi

Eroii noştrii dorm uitaţi
Sub rece lespede de piatră,
S-au jertfit încrâncenaţi,
Că viaţa le-a fost acră.

Libertatea le-a fost sacră
Şi au luptat înverşunaţi,
Dar eroii noştrii dorm uitaţi
Sub rece lespede de piatră.

Ei n-au fost lăsaţi la vatră,
Ci sub steagul ţării înrolaţi,
Au fost şi alţii rechemaţi
Să intre-n lupta aspră.

Eroii noştrii dorm uitaţi.

rondel de Ioan Friciu (22 decembrie 2015)
Adăugat de Ioan Friciu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cei mai bogaţi...

Lăuntrul lor e plin de pace
Chiar dacă-n bancă nu au cont
Să meargă spre Canaan le place
Ştiu ce-a făcut Pilat din Pont.
Belşugul harului pătrunde
În tot lăuntrul transformat
În Domnul lor se pot ascunde
Căci El i-a binecuvântat.

Pe masă pâinea nu lipseşte
Dovadă că Hambaru-i plin,
Că El, Stăpânul se-ngrijeşte
Să-mbrace veşnicul destin
Trăiesc un fel de bogăţie
Ce n-au trăit-o în trecut
Când nu credeau în profeţie
Şi nu-L aveau pe El ca scut.

Lumina ce-a cuprins fiinţa
Le-aduce, zilnic, bucurii
E cucerită neştiinţa
Ei sunt bogaţi şi-n mărturii
Spunând la alţii de-o speranţă
Ce penetrează-ntregul Cer
Accentuează o nuanţă
Cu legături în caracter.

Pe drum repere sunt o mie
Să nu păşească spre abis
Sunt tari când vine-o tragedie
Prmesc, cu drag, ce-a fost trimis
Când melodii trimit spre Slavă
Pe faţa lor lumini răsar
N-amestecă argint cu pleavă,
Din lacrimi fac mărgăritar.

Nu sunt bogaţi în milioane,
N-au moşteniri de la strămoşi
Dar îi aşteaptă-n Cer coroane
C-au fost din întuneric scoşi
Viaţa lor e-o împlinire
De au puţin, sau au mai mult
Vor din Scripturi să se inspire
Să-nvingă valuri şi tumult.

În slăbiciuni primesc putere
Nu din substanţe pământeşti
Ci din sublima Înviere,
Din stările dumnezeieşti
Şi-n lipsuri şi-n belşug şi-n toate
Recunoştinţa le e far
Către edenica Cetate
Din cel mai strălucit Hotar.

poezie de George Cornici din Nuanţe stelare (11 decembrie 2015)
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Idee abstractă - sau Adevărul

adevărul
unde-i oare
şi ce este pe pământ
e-o idee
un cuvânt
ce e adevărul oare
e-o privire mai abstractă
sau
ce este adevărul

mulţi
au căutat să-l prindă
în imagini şi-n idei
mâna
însăşi să-i întindă
încrezându-se în ei

adevăru însă
nu-i o umbră
nu-i un mit
o idee ce perturbă
tot ce-n suflet
s-a trezit

nu-i o floare
adevăru
s-o iei tu oricum voieşti
fermecat de gingăşia-i
s-o expui
azi în fereşti

dacă vrei
în adevăr
adevăru să-l pătrunzi
să ştii dar
că
adevărul
e-o Fiinţă
e un Duh
numai El are putere infinitu să-l supună
să-mpletească cu idei tot ce are aici suflare
El Cuvântul ce adună
tot
căci tot ce este
e a Lui lucrare

Creatorul
doar a spus
Eu sunt Calea şi-Adevărul
şi El este
chiar Isus
multora fiind El ţelul

doar Isus a îndrăznit
să susţină sus şi tare
pe pământ jos am venit
pentru om
să fiu salvare

doar Isus a susţinut
că El
este Adevărul
altul nimeni n-a-ndrăznit
căci Isus
rămâne ţelul

ca Isus nimeni n-a fost
să ajute omenirea
să-i ofere
aici rost
susţinând
că
e iubirea

adevărul
şi iubirea
se interpătrund
şi ne cer
neprihănirea
căci
cu toate se ascund
în Isus Hristos Mesia

El
e Adevărul Sfânt
e-a Lui
Dumnezeu Cuvânt
căci Lumina şi Adevărul

ni s-au dat
doar în Hristos
El e Viaţa şi Adevărul

acest lucru
Evanghelia-l susţine
cea mai scumpă carte ce s-a scris
vreodată pe pământ
căci a ei învăţătură
şi azi este în vigoare
inserată în Scriptură
şi-a ei
tainică valoare
nu e
de pe acest pământ
ci-i venită
din Cuvânt
Fiul Celui Prea Înalt
El
Salvarea omenirii
şi azi
încă prin credinţă

poezie de Ioan Daniel Bălan (27 februarie 2018, Cluj)
Adăugat de Ioan Daniel Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Calea cavalerului

Am fost, preasfinte, într-o cruciadă
în ţări păgâne – cum le ziceţi voi –
şi multe trupuri am făcut să cadă
în anii tineri, daţi pe un război.

V-am ascultat dorinţele "creştine"
şi vorbele cu care ne-aţi minţit,
dar ştiu acum şi nu mă pot abţine
să nu vă spun, de răni acoperit,

că voi aţi fost şacalii, profitorii,
voi, ce aveţi un singur ideal:
puterea! – iar cuvintele notorii
sunt doar un fals discurs teologal.

Ce spuneţi, voi nu credeţi, dar prostimea
v-ascultă, boi "cucernici" fără duh!
căci le greu să vadă-n în voi micimea
când le-arătaţi nimicul din văzduh.

Acei "păgâni" aveau, şi ei, un suflet,
erau ca noi, aveau un dumnezeu,
dar, ce ştiţi voi ce-nseamnă un răsuflet,
de nu e de creştin sau de evreu.

Am fost, preasfinte, într-o cruciadă
căci voi m-aţi îndreptat spre un păcat
pe care vi-l dau vouă ca dovadă
că tot ce-aţi vrut să fac, am blestemat.

Eu mi-am ales o cale de lumină
şi port în suflet al iubirii crez.
Ce spuneţi voi, e strâmb şi nu alină
durerile din lume. Eu cutez.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Wolfgang Amadeus Mozart (poem)

Pe-un piedestal imperial domneşte Mozart...
Din el, izvoare mari de cântece se-mpart
Şi viaţa ne-o inundă-n imense bucurii,
Căci el ne-nalţă-n ceruri cu-aripi de melodii.

În fermecatu-i flaut şi-n magica-i baghetă
E-un univers feeric şi unic pe planetă!
Eroii lui sunt veşnici - cum i-au descris libretul:
Don Juan, Constanţa, coruri şi Figaro, valetul...

Toţi cântă azi pe scene, de peste două veacuri,
Par graţioşi, romantici - şi-nving orice atacuri,
Iar muzica-i vioaie, cu graţii noi, superbe!
Sunt sute de concere, adevărate jerbe...

Sunt elegante toate, cu forţe neştirbite,
Cu timbru dulce, vesel - de-aceea sunt iubite!
Când se va naşte iarăşi un geniu ca un Zeus,
Care să-l egaleze pe Mozart Amadeus?

poezie de Cristian Petru Bălan
Adăugat de Cristian Petru Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dezamăgiri

Crini fragezi plângând pe câmpii ireale
Ca pentru celestul amurgului decor,
Nu sunt nici ai livezii, nici ai dorinţei tale -
Sunt efemeri şi-n ceaţă-şi topesc parfumul lor.

Par dincolo de astăzi - o dâră-n vis de ape,
Decoloraţi exotic prin umbre mişcătoare,
Iar deseori sunt stropii mărgelelor din pleoape
Ce-mi prăbuşesc speranţe abia ivite-n zare.

N-au formele prezise dintâi, căci sunt rebele;
Deliciile de nuanţe s-au strecurat heraldic
Şi-au dezbinat lumina-n arhipelag de stele,
Chiar luna şi-a pierdut luciul smaraldic...

Doar măşti acopăr toate: iubiri, dreptăţi, veşti bune;
Simbolicul, abstractul, virtualul - triste mode -
Năvalnic, pălălaie, din iad vin peste lume
Şi-orgasmului pieirii i se înalţă ode!

poezie de Cristian Petru Bălan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vis neştiut

O clipă doar şi-au întâlnit
privirile fugare,
dar s-au văzut şi au zâmbit
în gânduri, cu mirare
şi fiecare-n drumul lui
a mers şi nu s-a mai gândit
la ochii-albaştri sau căprui
ce i-a privit.

Dar visele au apărut
şi, gândurile toate,
s-au îndreptat, tot mai acut,
spre-aceiaşi ochi şi, poate,
spre tot ce-n ei se oglindea,
spre zâmbetul ce le-a plăcut,
spre tot ce ar putea avea
şi n-au cerut.

Un timp, se pare, amândoi
s-au întâlnit în visuri
ca amintiri trecute-apoi
în unele înscrisuri
pe care timpul le-a-nvechit,
părând, cu vremea, că cei doi
în vechi poveşti s-au mai găsit,
cu ei eroi.

În dorul lor ce i-a durut
că nu-şi erau aproape,
erau dorinţe şi-ar fi vrut
o zi, doar, să dezgroape
din cele, toate, câte-au fost,
căci clipa-ceea de-nceput
a căpătat acum un rost
recunoscut.

Au suferit şi le-a fost dor,
au vrut să se revadă,
cereau, din ceruri, ajutor
şi nu puteau să creadă
că nu se vor vedea nicicând,
dar, într-o zi, un vechi décor
în vis le-a apărut cerând
prezenţa lor.

Urmarea e de necrezut
căci mersul lor a fost un zbor
spre locul unde s-au văzut,
şi-a fost scânteia unui dor
ce se-ntindea spre nesfârşit
şi numai întâlnirea lor
să crească-ntruna l-a oprit
c-un lung sărut.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Oare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu, laur ...

Tu, laur, dătător de glorii,
Ce pomenit eşti în istorii,
Ce stai pe frunţile flămânde
Să ştie multe şi-s avide.
Şi pomenit-ai cu mândrie,
Pe cei răniţi la datorie
Şi frunţi deştepte de la pruncii,
Ce mintea şi-au robit-o muncii.
Cununa cu frunze firave,
Zace pe ţestele scârnave
Ale nebunilor din lume,
Ce gândul vor să îţi sugrume.
Dar trădător cum eşti din fire,
Nu ai nici gând de tresărire,
Când împleteşti cununi de glorii
Pe capul despoţilor ţării.
Şi te-ai unit în cârdăşie
Cu toţi tiranii, pe vecie,
Să stai pe capetele goale,
Binecuvântând munţi de jale.

poezie de Mihaela Banu din Ne învârtim în cercul vieţii (2012)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Visând într-o lume diferită

Uneori suntem un pic naivi
trăim într-o lume imaginară,
care pictează cum copiii sunt neajutoraţi,
pentru că ei nu cunosc ipocrizia
şi nu au scuturi pentru a se proteja.
Ei sunt sensibili, vulnerabili,
visând într-o lume diferită,
liberă, afară din această cutie.
Fără prejudecăţi,
fără nebunia celor mari.
Uneori sunt atât de fragili
de ţi se rupe inima într-o mie de bucăţi.
Copiii au mult de învăţat,
cum trebuie să repare
tot ce alţii au distrus fără milă.
Adunaţi-vă şi de fiecare dată când se vor gândi
rămâne o cicatrice în plus, în suflet.
Asta îi face să fie mai preţioşi şi mai puternici,
uşor determinaţi pentru a face dreptate,
într-o lume atât de imperfectă.

poezie de Eugenia Calancea (10 octombrie 2018)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Voi parlamentari

Unde-i onoarea şi mândria
care ne-însoţeau odată?
Unde este România,
ţara noastră mult visată?
În lanţuri aţi pus poporul.
Ţării i-aţi secat izvorul.
Vă-înfruptaţi din munca noastră.
Sunteţi pentru noi năpastă.
Pe români nu-i mai vreţi fraţi.
La occident vă-înclinaţi.
Mintea voastră o ia rara.
Ne vindeţi până şi ţara.
Pentru-un pumn de "euroi",
la străini sunteţi slugoi.
Sunteţi laşi, sunteţi păgâni.
Voi n-aveţi sânge de români.
Aţi vândut aurul ţării.
Aţi vândut talazul mării.
Până când voi mai speraţi
că mai puteţi să furaţi?
Când nu vor mai putea răbda,
românii se vor răscula,
pe străbuni vor răzbuna,
rănile vor vindeca.
Şi-într-o nouă primăvară
vor fi iar stăpâni pe ţară.

poezie de Dumitru Delcă (septembrie 2017)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Shambala

Înaripata-mi minte, cu mult discernământ,
Tot scormonind prin tomuri, cu fler de jurnalist,
Aflase de-un loc mitic, eteric, sub pământ,
Sub Polul Nord şi-n zona Tibetului budist...

Acolo-ar fi o lume de basme şi de vis,
Cu oameni ce nu mor, de care n-am ştiut,
Creând civilizaţii de superparadis,
De super-tehnici vaste, cum nimeni n-a văzut.

Se spune că pe-acolo sunt râuri, codri verzi,
Că-n loc de soare, miezul din Terra dă lumini,
Că sunt şi flori, şi păsări, că-n jur doar viaţă vezi,
Cu au oraşe-parcuri, că toţi sunt blânzi, blajini...

Când amiralul Byrd, la ei, sub Polul Nord,
Ajunse-n zbor pe-un spaţiu prin care a intrat,
A fost primit cu drag şi-onoruri, ca pe-un lord,
Iar gazdele, gentile, ce-a vrut - i-au arătat.

Se zice c-ai lor lideri, de-atuncea, în secret,
Ţin legături cu ţări mai avansate-n lume,
Le dă tehnologie, rugându-le discret
S-o folosească paşnic - şi-ades vin să ne-ndrume.

Discret, ne controlează şi ne trimit semnale,
Prin ceea ce noi spunem "farfurii mari zburătoare",
Căci orice OZN-uri nu sunt interastelare,
Nu sunt extraterestre, ci oricât de bizare,

Ele-s a lor creaţii ce vin să ne ferească
De-o nouă Hiroshimă, de groaznice vedenii,
Spunând că-s ferm decişi, planeta s-o păzească
De-anihilări cum fost-au în urmă cu milenii,

Din care ei scăpară ascunşi jos în Shambala,
Căci sus, la suprafaţă, viaţa dispăruse
În alt conflict atomic când Terra-şi pierde fala
Şi mari civilizaţii au fost pe veci distruse!

În locul lor, Shambala se naşte din legende,
Dacă dorim să credem în cronici vechi sau noi.
Unii spun că există-n greceştile calende,
Iar alţii-o cred reală ori... "lumea de apoi"!

poezie de Cristian Petru Bălan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mulţi şi-au mărit nenorocirea din cauză că n-au ştiut s-o suporte. Mai mult decât întâmplarea sau norocul, le-a fost potrivnic propriul lor caracter.

citat din Accius
Adăugat de Corneliu Tocan, Ph.D., M.Sc.
Comentează! | Votează! | Copiază!

Răutatea omenească

MOTTO: "Dar tu, române, să fii bun!" - străveche sfătuire românească.

Ce lume-nvolburată ne înconjoară-n viaţă,
În care se-nmulţiră monştrii cu chip de om!
Duplicitatea însă pe toţi îi dă pe faţă,
Căci se impun prin răul din ei... Ciudat sindrom!

Dacă-i priveşti, întâi par mutre-n toată firea...
Unii-ţi zâmbesc şi chiar ai zice că sunt buni,
Dar, din nimic, se-ncruntă şi-şi schimbă brusc privirea,
Sărind să te înfrunte, mai rău ca alţi nebuni!

Câţiva din ai mei prieteni ştiau de-asemeni oameni
Căci mult rău le făcură, aproape de prăpăd.
Avui şi eu năpasta să-nfrunt din aceşti fameni -
Cu greu scăpai de dânşii; azi fug dacă-i revăd.

Prin bârfituri infame mă prigoneau cu ură;
Prin uneltiri sinistre, chiar fără să-i provoc.
Fugiţi de-asemeni monştri cu vipere în gură:
Ei sunt fiii Satanei cu-al lor demonic joc!

Când cei ce râd de tine şi-s nonvalori supreme,
Căci n-au produs nimic şi-i gol în urma lor,
Tu urcă-ţi Everestul şi, de te-ntorci devreme,
Închide-te în casă şi trage de zăvor!

poezie de Cristian Petru Bălan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu, Românie sfântă

Tu, Românie sfântă, jertfită-ai fost milenii,
Trecând prin mari prăpăduri, vitează-ai rezistat:
Dezastre-ngrozitoare, de-a lungurile vremii,
Tu le-ai învins eroic; mai sus te-ai înălţat!

A fost destinul sorţii să stai la grea răscruce,
Barajul Europei ades ai devenit:
Barbarii răi ai lumii n-au reuşit s-apuce
Să iasă vii din tine. Pe toţi i-ai nimicit!

Sosit-a iarăşi clipa să fii greu încercată
Şi iar ne dai alarma să fim în jurul tău.
Precum întotdeauna, mulţi vor veni îndată...
Şi, totuşi, câţiva - alţii - trădează şi-ţi fac rău.

Ei tot români, cu jenă, abia se recomandă,
Dar mari averi din tine făţiş ţi le-au prădat.
Aceştia-s vânzătorii slujind străinii-n bandă.
În loc să-ţi deplângi soarta, distruge-i imediat!

Speranţa nu-i pierdută: ştim să-nfruntăm destinul:
Tu ne-ai descris secretul de-a rezista şi-a fi.
De-aceea, prin unire, ne-nlăturăm veninul,
Căci din ruini renaştem - şi iar vom birui!

poezie de Cristian Petru Bălan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lupii albi

A fost, pe vremea dacilor, o zi
în care, din tărâmuri depărtate,
de care nimeni nu se-arat-a şti,
au apărut fiinţe mai ciudate

la care nimeni pân-atunci, vreodat',
cu ce ştia din vremile trecute,
nu s-a gândit că ar fi existat
şi c-ar putea pe oameni să-i ajute.

N-au fost miraţi să vadă patru fraţi
venind spre ei încrezători, în seară,
şi nu s-au arătat înfricoşaţi
de-nfăţişarea lor... altfel, bizară.

Atât de tineri, îmbrăcaţi în alb,
alura lor era deosebită,
iar ziua, lupi enormi cu părul dalb,
puterea le părea şi mai cumplită.

Cu dinţii lor puteau să facă praf
şi să trimită înspre veşnicie
duşmanii ce-ar veni, porniţi pe jaf,
sau hoţii de pământuri şi-avuţie.

Curând, chiar regele i-a invitat
să-i ţină, în cetate, companie,
dar nici măcar acesta n-a aflat
de unde lupii ar putea să fie.

Au apărat regatul şi pe daci,
şi-au fost iubiţi cum regii, niciodată,
n-au fost apreciaţi de cei săraci,
iar vitejia lor era cântată.

Şi-n ţară toate bine ar fi mers
cât timp cei patru apărau hotare,
dar regele-a venit cu un demers
stârnind în lupii albi o supărare,

Căci ei n-ar fi pornit nicicând atac,
să cotropească ţările vecine,
doar ca să-i facă regelui pe plac.
Nu, asta n-au crezut că se cuvine.

Au fericit al dacilor popor,
iar dacă au plecat spre veşnicie,
ei au rămas, de-atunci, drapelul lor,
al dacilor de pe a noastră glie.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Zece
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Întoarcere la copilărie (sonet)

ÎNTOARCERE LA COPILĂRIE
(sonet copilăriei)

Mă-ntorc la copilul din sufletul meu,
Să-i spun că din ochi se scurge râu de dor
Şi inundă icoana bunicilor
Din altarul inimii ca un muzeu.

Mă furişez în al căsuţei pridvor,
Cum în vremuri frumoase mergeam mereu
Ca toţi nepoţii, la masa din antreu
Încărcată-n cinstea sărbătorilor.

Las dorul la streaşina speranţelor,
Când văd pustiu în copilăria mea,
Să nu-l topească ploaia lacrimilor.

De străbuni tot mai săracă e lumea
Şi plânge cerul cu lacrimile lor,
În Ziua Copilului lăsând jalea.

* 1 iunie - Ziua Copilului
*La mulţi ani copiilor de toate vârstele!

Maria Filipoiu

sonet de Maria Filipoiu din Sonete dedicate (30 mai 2022)
Adăugat de maria.filipoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Câte sunt...

Sunt străzile goale de-o fostă eleganţă
Nu doar în veşminte ce n-au importanţă,
Ci-n gropile, mii, curmând dreptul la vis
În murdaru-mproşcat, făr-a fi interzis.

Sunt oamenii negrii de hăul nevoii
Ce nu se mai spală cu picurii ploii
Ce curge-ntinând cu şiroaie mânjite
Şi case şi oameni cu feţe sfrijite.

Sunt băncile pline de bani din furat
Cu creditul luat de la cel nemâncat
Şi-s una, de alta, lipite pe-alei...
Da-s fără speranţă, sunt cuşca cu lei.

Sunt hoarde ce bântuie girofaruri albastre
S-anunţe-ntruniri provocând noi dezastre,
Ca şi cum n-ajunge că mâine nu e
Şi-ncearcă să mintă... că nu ştiu de ce.

Sunt satele ţării istovite de rău
Ce-l duc doar bătrânii, ce-au fii la bulău,
Că n-au dat o şpagă la şeful de post
Pe lemne tăiate... că bani n-au mai fost.

Sunt pline oraşe de mari primării
Cu sute-n idei de-a crea datorii
Să scape şi urbe şi ţara din criză...
Cu toţi bugetari, aşi-n orice-expertiză.

Sunt toate deodată, căci sunt şi fericii
Ce stau în palavre, n-au grijile fricii
Că-mpart o dreptate în pungile proprii
Din solda-ţi ce-i zic; "Banii-s ai Europii ".

Sunt toate anapoda şi-s fără ieşire,
Căci unde-i nimic nu mai e nemurire;
Că hoit mai puţin, fie rasă sau gen,
Poluează redus... E mai mult oxigen!...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (11 februarie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Verdictele

Nu-n toiul luptei în vremuri de război,
Nu-n forţa norocului şi-a întâmplării,
Îi descoperim pe cei cu-adevărat eroi
Sau îi vedem pe titanii ţării.

Asta se-ntâmplă doar pe timp de pace.
Pe oamenii mării, din nefericire,
Noi îi vedem – ne place, nu ne place –
Doar când vin acasă într-o scurtă învoire.

Ei ne-oferă, inopinat, câteva frumoase zile furate
Din daravelele lor de sânge şi de zbucium crunt;
Dar când se află lângă noi, aproape,
Nu ne putem da seama ce fel de oameni sunt.

Dacă numele lor vor străluci-n istorie pe veci
Agăţate de victorii câştigate sub nişte stele faste
Sau dacă mor anonimi înghiţiţi de-abisurile reci,
În lupta lor ei rămân ascunşi vederii noastre.

Sunt prea aproape de noi pentru-a fi măreţi,
Dar copii noştri vor înţelege când şi cum pe lume
Ne-a fost schimbată soarta, de ce fel de săgeţi
Şi, mai ales, de mâna cui anume.

Ei vor măsura meritul fiecărui ştiut sau neştiut erou,
Noi mulţumindu-ne să fim partea oarbă a privirii...
Însă ştim că trăim pe un pământ născut din nou
Împreună cu toţi salvatorii omenirii.

* Spre deosebire de războaiele din trecutul îndepărtat, purtate cu arme albe, unde eroii erau lesne detectaţi şi cunoscuţi, în războaiele moderne aceştia sunt eclipsaţi de sofisticatele arme moderne, devenind cumva neantizaţi, irelevanţi.

poezie clasică de Rudyard Kipling din din "Război pe mare, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!