Adam şi Eva

Şi-n ziua aceea când ne plimbam tăcuţi prin casă
Deşi mergeam pe parchet, simţeam o pădure în jur
Din când în când mai trosnea o creangă uscată
Căzută din ziua de ieri, întorceam capul speriată
Cu impresia că mii de ochi ascunşi ne privesc prin pereţi

Îmi place să cred şi acum că te plimbai prin mine
Că-n gândurile tale eram o alee lungă şi subţire
Un drum săpat în neant care garanta drepul la iubire

Eu asta făceam, păşeam încet, încet prin viaţa ta
Aşa cum păşesc soldaţii prin zonele minate
Era linişte şi senin, doar corbii se-auzeau
Şi-un mare gol mă striga să mă plutească în inima lui

Ne-am împreunat palmele şi ne-a ieşit un bol de cristal
Am intrat nestingheriţi în parcul de distracţii ivit

Era cald şi plină vară, când orice era posibil, mai ales să fii copil

Râdeam şi-am zis să mai încercăm o dată, ne-am încrucişat
Din nou palmele şi de data asta ne-a ieşit un foc de lemne
Din care săreau scântei şi-am început să spunem basme

Îmi place să cred şi acum că această boltă cerească
O pregătisei de mult timp numai pentru mine

Şi orice am fi făcut noi doi era ca şi cum deschideam
Întâmplător Biblia şi indiferent ce pasaj citeam ne însenina

poezie de Carmen Sorescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Decembrie

Se apropie iar ziua mea şi iar n-o să-mi spui La mulţi ani
Nici anul trecut nu mi-ai spus, deşi, ştii foarte bine:
Cu cât nu-mi vorbeşti cu atât te pironeşti şi mai mult în mine
E un fel de metaforă a ta, un fel de viclenie a speciei
Gândurile tale sunt cuie care se bat singure mai ales pe
Încheiturile mâinilor, acolo unde-ţi înrădăcinezi poveştile
În timp ce dorm, aşa de dragul distracţiei la miezul nopţii
Când tu crezi că nu ştiu ce vrăjitorii faci sub pielea mea
Îţi lipeşti urechea de inima mea şi începe să ningă
Îţi place să auzi viscolul cum îţi îmbată mintea
Şi-atunci lupii din păduri, dar şi cei din mine se mai domolesc
Doar mai scânteiază leneşi a sfârşit de iubire
Te văd scotocind prin lada bunicii doar, doar
Mai găseşti un crâmpei din mine pus bine de oamenii
Care chiar m-au iubit, păcat că toţi aceştia sunt morţi
Şi-aş vrea să-i întorc aşa cum se întorc zăpezile pe uliţele triste
Măcar o dată pe an, măcar o dată pe an să fie ziua mea
Cred că şi ninsorii îi e dor de drumul pe care s-a topit cândva

poezie de Carmen Sorescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poem pentru tine

Cândva
ne potriveam palmele
una peste alta
voiam să ştim
dacă zvâcneşte între ele
acelaşi drum
fierbinte şi liber
ca un şarpe cu aripi…
plutind în vazduh

Eram tineri atunci
zorile veneau prea repede
şi am uitat
să ne călcam unul altuia
pe urme, cuminţi

Mâine
să-ţi pui tocuri înalte
mi-ai spus
eu am plecat în fugă
zâmbind
apoi am intrat
păşind neglijent
în ziua cealaltă

Când ne-am reîntâlnit
vara trecuse
eram străini
şi ne priveam palmele albe
căutând în minte
o zi fără glas
când, copii, eu şi tu
ne-am măsurat
distanţa dintre inimi
şi-am adormit
înainte de capăt

Ai umărul cald
ţi-aş spune acum
dar seara pluteşte între noi
ca un şarpe albastru
cu aripi
surâzând obosit

poezie de Silvia Van
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Karmă...

Tu ai venit când n-am visat,
Tu ai venit atuncea când
Să zbor din nou n-am mai sperat
Nici în cel mai romantic gând...

Tu ai venit cu gând curat,
Plin de-amintiri şi de dureri,
Căutând, cu sufletul, un sfat,
Să scapi de drama ta de ieri...

Eu te-am primit cu gând deschis,
Cu compasiune şi respect...
Ţi-am zis tot ce-am ştiut de zis,
Dorind "nedreptul" să-l îndrept...

Nici eu, nici tu, n-am vrut mai mult
Decât, cumva, să încercăm,
Ca într-al vieţii trist tumult
O oază liniştii s-aflăm...

Dar ce s-a întâmplat apoi,
N-am controlat, nici tu, nici eu...
A fost un vis peste-amândoi,
Din cerul tău, din cerul meu...

De fapt, o continuare-n vis
A unui ancestral trecut,
C-aşa, probabil, ne-a fost scris:
Să-l reluăm de la-nceput...

Căci, altfel, cum să explicăm
Că ne-ntâlnim în orice gând
Şi-n orice chip ne completăm,
Aşa deplin, aşa curând...

Da, cred că nu ai spus greşit,
Că "ne-am ştiut" fără să ştim...
Că-n altă viaţă ne-am iubit,
Chiar dacă nu ne amintim...

Că ne-am mai întâlnit, precis,
În alte vremi, cândva, cumva,
Şi-am fost eroii unui vis,
Care s-a rupt de undeva...

Dar karma e un verdict greu
Când vrea să dreagă-un vis stricat...
Şi-l reluăm, prin timp, mereu,
Din punctu'n care s-a sfăr'mat...

Vom fi sortiţi să ne iubim
Şi-n alte vieţi, neîncetat,
Până-mplinim acel sublim
Al karmei care ne-a legat...

poezie de Mariana Cruceru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumina din viaţa mea

Întâlnirea noastră a fost doar într-o simplă zi,
Mi-ai apărut în drum ca raza de lumină,
Mi-ai apărut când uitasem ce-nseamnă a iubi
Şi cu toată lume eram doar o străină.

Eu mergeam încet pe drumul cel greşit,
Cu ochii împăienjeniţi şi plini de lacrimi grele...
Pe tine-n cale-atunci te-am întâlnit
Şi m-ai îndreptat cu chipul înspre stele.

În viaţa mea acum nu-i nici o amintire,
Nici un pic de lacrimi în inimă n-am străns,
Căci am greşit, şi-am suferit odată din iubire
Şi pentru aceea rău am rămas şi-am plâns.

Nu eram mai mult decât un om pierdut,
Eram prea disperată, chiar simţiam că mor,
Dar prezenţa ta arzândă m-a făcut
Să revin privind din nou în viitor.

Şi uite azi păşesc cu biruinţă
Şi mă îndrept în viaţă mai departe,
Dar ţie-ţi spun că poţi avea credinţă –
Sunt gata să te-ajut în orice greutate.

În tine am găsit încrederea deplină
Şi orice aş simţi îţi mărturisesc –
Ai apărut în viaţa mea ca raza de lumină
Pe care am îndrăgit-o şi astăzi o iubesc!

poezie de Diana Enachii
Adăugat de Diana Enachii
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondel de iubire

În ziua când ne-am cunoscut
La un local anume,
Eram timizi, nici n-am băut
Şi nu ne-am spus pe nume.

Dar tot mai des ne-am revăzut
Pe şotii puşi şi glume
În ziua când ne-am cunoscut
La un local anume.

De-atunci iubirea a cescut
Prin hopuri să ne-ndrume
Şi-mi amintesc de-acel trecut
Tot răsfoind albume

De ziua când ne-am cunoscut.

rondel de Elena Mândru
Adăugat de Mihai Haivas
Comentează! | Votează! | Copiază!

În noaptea albă de Crăciun

... În seara sfântă de Ajun,
Ne aşezam, tăcuţi, la masă...
Era plăcut şi cald acasă,
În noaptea albă de Crăciun.
Şi mama,-n vatra cu tăciuni,
Trăgea sub pirostie focul,
Scânteile duceau norocul
Pe coşul casei plin de lumi.
C-o stea din el, plecam şi eu,
Cum pleacă-n cer o rugăciune,
Sperând la clipa de minune,
Ce-înseamnă-n viaţă Dumnezeu...
În zori de zi, o luam, de zor,
Cu steaua mea din jar culeasă,
S-ajung, prin sat, din nou, acasă,
Precum un mag pe-un drum de dor.
Credeam că vin din cer, de sus,
Să spun că steaua-n zori răsare,
Să duc prin case-o veste mare
Că s-a născut în noi Isus...
Mergeam prin zori ca un cuvânt
Ce se năştea din casă-n casă,
Cu steaua magică culeasă
Din cer, cu focul din pământ.
... Priveam în jar, cu ochi de gând,
Mă minunam la ce-o să fie,
Când vom ieşi din pribegie
Şi ne-om întoarce pe pământ...
... Dar steaua mea era doar semn,
Cules din vatra cu corlată,
Din lumea noastră, aşezată
În case vechi, cu porţi de lemn...
... Însă-a venit de-atunci un nor
Iar cerul nu mai arde-n stele,
Azi, sunt cu toate-ntre zăbrele
Şi tot pământ-i orb de zbor...
... În noaptea sfântă de Crăciun,
Ajung din nou la noi acasă,
M-aşez, târziu, pe-un strop de masă,
Prin ce-a fost ieri, cu ce-i acum...
.........................................
... Era tot ziua de Crăciun...,
Dar mama mea, demult murise,
Iar coşul casei, plin de vise,
Era acum morman de fum...
... Am să pornesc din nou la drum,
Dar casa noastră din răscruce,
S-a dus şi numai poate duce
La ce-a fost ieri, prin ce-i acum...
... Mă pregătesc să plec din sat,
Când voi zări, în ochi, lumină,
Şi când cocoşul, din grădină,
Va fi la primul lui mimat.
Am doar pe gând, din cer, o stea,
Cu mări de foc şi flori de gheaţă,
Şi-am s-o aştept, ca-n dimineaţă,
Să-apară iar în viaţa mea...
Dar, acea stea din timp s-a dus
Şi-n zori de zi n-o să apară,
Să ducă-n lume-o veste rară...,
Căci a murit, în noi, Isus.

poezie de Gheorghe Văduva
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ne-am întâlnit într-o zi

Ne-am întâlnit într-o zi. Era Toamnă.
Eu străină..... Tu, copil. Aveai mamă şi tată.
Ne-am întâlnit într-o zi. Era Vară.
Eu străină... Tu, îndrăgostit de mine şi de alte femei
din lumea întreagă.
Ne-am întâlnit într-o zi, Era din nou Toamnă,
Eu te iubeam.... Tu iubeai ploile şi o altă femeie.
Mi-am pus capul pe inima ta, iar cu mâna dreaptă
îmi strângeam sânul stâng,
Sub care simţeam dinţii unui destin gelos dar drept
Cu Toamna şi iubirea din mine, ce-ţi oferea un dar nemeritat
... Timpul.
Timpul meu! A trecut prin mine şi prin tine într-o zi,
Şi ne-a hotărât soarta.
... Te-am strigat înainte să plec!!! Dar n-ai avut cum să m-auzi,
... Aveai multe iubite... şi ploua zgomotos! De vină era Toamna.
Am plecat! Am plecat... tot străină! Ploua! A fost ultima noapte
de dragoste în cântecul ploii de Toamnă.
Ne-am auzit în Vară. Ne-am întâlnit bucuroşi.
Nu se schimbase nimic în vieţile noastre.
Tu... aveai acelaşi dor de ducă, şi aceeaşi agendă de telefon,
Cu numere vechi, cu nume consumate şi cumpărate la un şpriţ de vin,
Ce-au grăbit cândva albirea tâmplelor mele,
Şi mi-au împachetat toate sentimentele de dragoste în văzul lumii.
... Acum, e din nou Toamnă! Dar nu plouă, Dacă iţi spun că te iubesc m-auzi?
Nu ştiu dacă iţi aminteşti, de fiecare dată când ne întâlneam
ploua. Şi niciodată nu ai auzit când ţi-am spus: Te iubesc.
Ţi-am repetat de zeci de ori... atât cât a cântat ploaia, şi inima mea a reuşit să te adoarmă... liniştit.
Ne-am întâlnit într-o zi. Ne-am întâlnit într-o zi cât pentru o viaţă
întreagă,... chiar dacă tu eşti acolo, şi eu, aici.
... Toamna e de vină, pentru tot ce-mi doare, pentru ce-ţi doare,
pentru tot timpul ce trece prin noi,
cu regrete tardive - şi mulţi ghiocei răsăriţi la tâmple şi-n inimile
încă tinere... de-a rezista ploilor de Toamnă cu iubiri.
Ne-am întâlnit şi-acum. Te-am strigat.... până să înceapă bocetul
Toamnei... dar în zadar răspunsul tău. Acum îmi scurmă frunzele
şi sufletul ce se întinde moale pe pământ... pentru o linişte
şi-un somn odihnitor cerut de-o inimă cât frunza Toamnei.

poezie de Adelina Cojocaru (19 septembrie 2018)
Adăugat de Adelina Cojocaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu e târziu

Te-ai îndepărtat, te ascunzi în tine
Aerul ce ne-nconjoară respiră greu
Te uiţi şi privesti tăcut prin mine
Cred că a ta iubire nu mai sunt eu

Eu te iubesc, îţi scriu prin mesaje
Rece bună seara tu îmi răspunzi
Cuvintele tale seci şi dure marcaje
Prin telefonul pe care tu îl ascunzi

Glasul nostru noi l-am uitat de mult
Gândurile se împiedică de tastatură
Vocea noastră este acum a unui mut
Dacă ne-am vedea privirea ar fi ură

Să ne vedem să ne-ntâlnim în drum
Oameni frumoşi ce trec ne înconjoară
Blândeţea din glas amandoi să auzim
Să privim cerul şi păsările cum zboară

Fără cuvinte scrise în ochi să ne privim
Nu ne ferim sinceri cu noi să fim mereu
Fericirea şi viaţa să o simţim şi să trăim
Să încercăm să fim nu e târziu sau greu

poezie de Vivian Ryan Danielescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şoapte în zori

Aceste şoapte zboară prin aerul sărat
În dimineţi ceţoase când valurile-s tulburi
Şi le aud când vântul prin păr s-a strecurat
Deşi vorbeşti încet, ghicesc a tale gânduri.

Şi va veni şi ziua când noi ne vom uni
Căci eu iubesc mirosul de mare ce îl ai
Unire pământească – un început, tu ştii...
Deşi nu-nţelegeam "gumarii" când cereai.

În dimineţi ca asta mă-ncalţ cu-ai tăi gumari
Mâna o-ntind şi caut în marea cea ceţoasă
Hotarele se şterg şi sper că o s-apari
Ce am jurat rămâne, căci sunt foarte serioasă.

Iubit, profesor, mentor, prieten totodată,
Această legătură nu piere niciodată.

poezie de Carolyn Devonshire, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acum

Acum, când preadorita primăvară
Ne-a readus caişii înfloriţi,
N-ai să mai vezi plimbându-se pe-afară
Surâzători, frumoşi îndrăgostiţi.

Acum, când ţi-ai dori cu frenezie
Să hoinăreşti prin parcuri, pe alei,
Cutreierând visând prin poezie,
Simţind aroma florilor de tei,

Acum, când iar auzi în depărtare
Duios cântând al ciocârliei glas,
Când zilnic mai răsare câte-o floare
Ce stă cu albinuţe la taifas,

Acum, când bucuria înfloririi
Ne-ar fi-ndemnat pe toţi să strălucim
Blagosloviţi de razele iubirii
Şi-oricărui pom, sfios, să îi zâmbim,

Noi trebuie să stăm ascunşi în casă
De teama unei molimi ucigaşe
Care distruge cruntă, nemiloasă
Umane vieţi, trăirile gingaşe

Ce ne făceau să-mbrăţişăm fireşte
Orice prieten întâlnit în cale,
Să vizităm, cum sufletul doreşte,
Bunicii... fără măşti chirurgicale.

Acum ne este teamă de sărutul
Ce-l dăruiam iubind cu-nflăcărare,
Şi doar distanţa ne mai este scutul
Apărător în sumbra izolare.

Să n-acuzăm nicicum Divinitatea,
Ea doar ne-a dăruit acest Pământ
Pe care l-am distrus cu răutatea,
Nemaiştiind că ni-i lăcaşul sfânt!

Acum să încercăm să înţelegem
Că vina ne-aparţine tuturor,
Prin rugăciune să ne reculegem,
Ştiind că omul nu-i nemuritor

Dar poate să mai cânte la balcoane
Sperând în ziua ce va fi să vină,
Mai ştie să înalţe lampioane
Purificat cu lacrimi de Lumină.

poezie de Marilena Răghinaru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Au trecut mai bine de 12 ani de când mă străduiesc să îmi dezvolt personalitatea, pentru că pe măsură ce îmi dezvolt diverse trăsături, viaţa mea devine mai bogată şi orizontul mi se extinde. Ferestre şi uşi care nu ştiam că există mi se deschid acum larg şi nu e nici un secret că am ales acum mai bine de 10 ani să împărtăşesc cu toţi cei care vor să păşească alături de mine toate aceste experienţe şi învăţăminte prin blogul personalitate alfa. Uneori privesc detaşat şi cu zâmbet cum fiecare om trece prin propriul filtru ceea ce eu transmit. Unii cred că "alfa" este masculul dominant care îi bate pe restul. Apoi le explic că şi femeile sunt alfa, şi nu prin forţa fizică. Apoi vin alţii şi spun că alfa e despre cum să fii important, să fii şef, să ai succes şi să fii un lider. Eu le spun că poate fi şi asta. Dacă alegi însă în acelaşi timp să fii alfa poate însemna să alegi propria cale în viaţă pentru că ai învăţat să îţi asculţi vocea interioară. Asta e frumos în acest concept de personalitate alfa. E orice vrei tu să fie şi e orice ai tu nevoie să fie pentru tine la un moment dat. E o oază uriaşă de potenţial din care orice om poate să bea.

citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Uroborus

În ziua în care ne-am despărţit lumea părea că se sfârşea şi ea

Trăgeam aer în piept ca un animal prăbuşit în sunetul vernal
De cuţite ascuţite care chema la iubire

Norii se lăsaseră atât de jos încât nimeni nu se mai vedea
Sirenele, trenurile nu se mai auzeau, era linişte
O linişte ispititoare ca atunci când te pierzi în pădure
Şi te opreşti o vreme în loc şi nu ştii dacă ai stat
Cinci minute, cinci zile, timpul trecea dărâmat de la sine
Aproape inexistent, şi eu credeam c-am orbit, c-am surzit

Lumea după faldurile zilei se reinventa moale, subţire, lichidă
Treceam prin eprubetă odată cu ea, laolaltă cu crengi
Sticle goale, cai morţi, ca după viitură, trecusem prin garduri
Prin sârme ghimpate, amestecată cu mâl, cu inimi ciuntite
Şi oamenii adunau în neştire aceste foiţe de aur

Şi dintr-o dată un scâncet din măduva oaselor
De parcă în zori de zi dădeau muguri pe şira spinării

Era o primăvară care apare subit când vezi un copil cu sânul în gură

Sau ca atunci când eşti întins pe pat şi soarele perforează pereţii
Din tavan cad confetti de lumină, întinzi mâna prin cerul găurit
Şi niciodată nu prinzi acest cântec al ei

poezie de Carmen Sorescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Revedere

Ne-am întâlnit în parcul cu castani,
Prin care ne plimbam odinioară,
Dar a trecut de-atunci un car de ani,
Căci timpul nu stă-n loc, ci veşnic zboară.

Ne-am salutat şi ne-am vorbit stingher,
Dorind de fapt să fim în altă parte,
Şi-n atmosfera aceea de mister,
Cuvintele păreau pustii şi moarte.

Soarele blând pe boltă strălucea -
Înstrăinaţi, ne evitam privirea -
Un vaporaş pe lac grăbit trecea
Şi păsări străbăteau nemărginirea.

Parcul era la fel cum îl ştiam;
Cândva, vrăjiţi, îi admiram decorul,
Însă acum pe-o bancă zăboveam
Ca şi-n trecut, dar ne lipsea fiorul.

poezie de Octavian Cocoş (8 aprilie 2022)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sărac, bogat cu Dumnezeu

Merg mereu desculţ că mi-s sărac,
Şi mă taie pietrele în talpă,
Mă doare, dar nu plâng, ci numa' tac,
O lacrimă din ochii mei nu scapă.

Încerc prin viaţa asta să răzbesc,
Să alung toată tristeţea mea,
Fac Doamne ce pot s-o potolesc,
Dar sărăcia este foarte grea.

Acum numai salcâmii-n sat mă ştiu,
Salcâmii pe sub care trec ades,
Toţi mă văd ca pe-al vântului fiu,
Destin pe care eu nu l-am ales.

Ce vină Doamne aş putea avea,
Când eu m-am născut din nedorinţă,
Mi-a fost dată soarta asta rea,
Şi trec prin ea având mare credinţă.

Cred mereu în Tine şi-n cuvântul Tău,
Şi cred că viaţa mea va fi o biruinţă,
Doamne Tu mă scoţi din cumplitul hău,
În Tine cred cu întreaga mea fiinţă.

poezie de Răzvan Isac (20 martie 2015)
Adăugat de Răzvan Isac
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mijanca

Cât a durat mijanca?
Nu foarte mult se pare,
Întâmplătoare banca,
Şi-o zi întâmplătoare...

Întâmplător treceam
Prin parcul ăla "joi",
La tine mă gândeam,
Dar m-am lovit de voi...

Ştiu că ne-am despărţit,
Dar faptul c-ai negat,
Că tu m-ai fi minţit,
Sau m-ai fi înşelat,

Este o crimă, este...
Ai murdărit iubirea,
Ai zis: "-Să trecem peste!"
Şi ţi-ai întors privirea.

Ai socotit că-i musai
Să trec peste şi eu,
Tu trecuseşi de mult,
Iar teatrul era greu.

Ştiam de ceva vreme,
Dar nu aveam dovezi,
Deci nu-mi aşterne vorbe
Ce nici tu nu le crezi.

În ziua aia rece,
Zi de iarnă târzie,
Simţeam cum timpul trece,
Dar nu îmi treci tu mie.

Mă tot uitam la voi,
Acel copil naiv
Ştia de mult de noi,
Acum îţi e captiv...

Posibil, ai jucat
Acelaşi rol mişel,
Laşi spectator pe mine,
Faci spectator pe el...

Măcar m-am lămurit,
Îmi tot băgam negare,
Gândeam că sunt minţit,
Acum văd şi cu care...

Puteam fi mult mai bine,
Prin parc, ziua de "joi",
De te vedeam pe tine,
Dar v-am văzut pe voi...

poezie de Vlad Bălan
Adăugat de Andrei Vlad Balan
Comentează! | Votează! | Copiază!

AltaVista

În ziua aceea am făcut dragoste aşa cum face soarele cu mugurii

Corpul meu era o simfonie cum niciunul nu mai ascultase vreodată
Ca şi cum ar fi plouat mărut peste pământuri aride
Şi germinam înlăuntrul lui încet, încet la fel ca o mare iubire
Încâlcită în carne, în oase, ca o iubire care rămâne toată viaţa sub piele
În acel stadiu amorf şi necopt, într-o licărire perenă, mijind a nesfârşit

Ştiam din capul locului că toate astea dor aşa cum şi mamele ştiu
Că la naştere vor trece prin chin şi cu toate astea se lasă năpădite

Fericirea trecea prin faţa noastră zornăid ca un şarpe mieros
Nici nu muşca, nici nu pleca, doar pâlpâia, trosnea din chingi

Şi-atunci am fost golită de braţele lui ca o fântână de-o secetă cumplită

Apoi a venit întunericul, pentru că nu, la asta mă pricep cel mai bine
Azi nu-mi amintesc decât că: În ziua aceea mi-am dezbrăcat iubitul
De cămaşa neagră, era primăvara şi totul se curăţa de la sine
I-am scris cu pixul pe piept IC NI KA XC, un altfel de-a spune:
Sunt împrăştiată în tine precum cenuşa luată de vânt în cele patru zări

Liniştea rostogolea în noi o carte necruţătoare, deja îndoliată

Nu ştiu cum să spun:
Dacă m-auzi vreodată îmbobocind în tine să ştii că nu e vina mea

poezie de Carmen Sorescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prin voia Sa

Pe noi ne-a cununat chiar Cerul
Pe o alee undeva
Şi ne-a fost cler însuşi Eterul,
Vibrând în jur muzica Sa.

Nuntaşi ne-au fost bătrâni copacii,
Care din frunze ne cântau,
Eram doar tu şi eu... şi macii
Şi toate-n jur aplaudau.

Nici noi n-am înţeles prea bine
Acel moment când Dumnezeu,
Mi te-a adus în dar, pe tine,
Să fii la pieptul meu mereu.

Dar ne-am simţit în 'cele clipe
Altundeva, parcă în Rai,
Purtaţi de îngeri pe aripe,
Acum te am şi tu mă ai.

Pe noi ne-a cununat chiar Cerul,
Prin voia Lui să fim mereu,
N-am înţeles atunci misterul
Dar iată... suntem tu şi eu.

poezie de Adi Conţu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul dorului desculţ

Păşeam, desculţ, prin colb de drum de ţară
Şi fredonam ceva nedefinit
Ce se-auzea prin lume-ntâia oară,
Pe-un drum pustiu, c-un suflet fericit.

Eram uşor ca pasărea ce zboară
Şi mă simţeam asemeni unui psalt
Ce, dinspre cer, aude o vioară
Cu strunele-acordate prin înalt.

Simţeam că pot orice, că pot obţine
Un loc al meu în sufletul visat
Şi-n ochii-aceia cu priviri blajine
Pe care-n dorul meu i-am sărutat.

Le simt şi-acum, trecând uşor prin mine,
Desculţul dintr-o margine de sat.

sonet de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Cuvintele mele magice, cu atenţie, să fie ascultate
Şi de către cei ce vin după Coşciugul meu să fie scandate,
În timp ce e dus spre sălaşul său, ascuns.
Iar voi, care mergeţi înainte şi voi, care veniţi după Râ,
În mersul lui spre locul de pe Cer, aflat cel mai sus,
În timp ce stăpânul sanctuarului, însuşi Râ,
În picioare aşezat, în Barca sa,
Face să devină fructe florile pomilor înfloriţi,
Voi, toţi, să aflaţi!
Şi Râ, la rândul său, se află în mine!
Am făcut, ca de cristal, firmamentul lui Ptah, lustruindu-l bine.
O, Râ! Sufletul meu este mulţumit, ai inima plină de bucurii,
Când contempli frumoasa rânduială din această zi,
Când, în acest oraş sfânt, Khemenu, te-ai ivit,
Pentru ca, apoi, să-l părăseşti prin Poarta de Răsărit...
Primii născuţi ai zeilor, care te-au precedat,
Ies în întâmpinarea ta, imediat,
Şi cu strigăte de bucurie te salută...
O, Râ! Fă, pentru mine, dulce şi plăcută
Calea străbătută de razele tale de soare,
Lărgeşte pentru mine, luminoase, Cărările tale,
În ziua în care îmi iau zborul de pe tărâmul pământean.

poezie din Cartea egipteană a morţilor (1993), traducere de Maria Genescu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trecător prin viaţă

Ne-am cunoscut la inceput de vară
Eram o tânără subţire şi sprinţară,
Nu cred c-am aveam nici opsprezece ani
Când ne plimbam pe aleea cu castani.

Ce viaţă... fără griji, fără nevoi,
Era atuncea pentru amândoi...
Dar timpul făr' de veste a trecut,
Şi apoi necazurile-au apărut.

Păşind în viaţă printre buni şi răi,
Am reuşit să-mi văd şi de ai mei
M-am străduit să fiu la înălţime,
Şi să fac doar ceea ce se cuvine.

Târziu am constatat că am greşit
Că de la viaţă n-am cerut mai mult,
M-am mulţumit doar cu ce mi s-a dat,
Însă mereu, mereu am tot sperat.

Acum, când nu mai sunt copilul de-altadat',
Mă uit în urmă la tot ce am lasat
NIMIC afară de ai mei copii,
Cu care toată lumea s-ar mândri.

Regretele pe rând mă copleşesc
Când văd ca-ncep uşor să-mbătrânesc,
E imposibil să mă-ntorc din drum
Să am atunci, demult, mintea de-acum.

poezie de Mariana Simionescu (17 martie 2010)
Adăugat de Mariana Simionescu
Comentează! | Votează! | Copiază!