Rugăciunile Naturii

Oricare răsărit şi-orice apus de soare,
Dar mai cu seamă cele mai pline de splendoare,
Sunt rugăciuni pe care Natura, iar şi iară,
Le face dimineaţa şi-n amurgiri de seară...
Aşa se roagă zilnic, de mii de ani, mereu,
Precum tot Universul - şi-s rugi la Dumnezeu!

Spre cer se-nalţă raze, braţe de foc divine -
Blagosloviri măreţe, de sanctitate pline.
Priveşte-le şi uită de-a grijilor rugină,
Şi-ai să auzi din ele o muzică divină
Care, de-o chemi, coboară cu dulcele-i şuvoi
Şi se revarsă-n valuri de pace peste noi...

Putea-vom, drept urmare, ca sufletele noastre
Să soarbă energia din Soare şi din astre.
O primăvară nouă devine orice oră,
Căci peste fiecare coboară-o auroră!
Jur-împrejur, Natura, cu ale ei poteci,
E ca o fiinţă vie - şi-aşa se roagă-n veci!

poezie de Cristian Petru Bălan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

E primăvară iar

E primavara iar,
Natura reinvie
E primăvară iar,
Şi am mai rupt o filă
Din micul calendar.
E primăvară iar
Şi câte s-or petrece?!
E primăvară iar,
Viaţa mi se trece.
E primăvară iar,
Şi aş vrea să fiu mereu
La fel ca altă dată
Să intru-n jocul tău.
Să alergăm pe pajişti
Verzi şi de soare pline,
Să văd in jurul meu
Doar zâmbete senine.
E primăvară iar,
Ce-a mai rămas din mine?!
E primăvară iar,
Şi-n suflet simt durere,
E primăvară iar,
Dar totul e tăcere...
E primăvară iar,
Şi mă întreb mereu,
De ce nu-i primăvară
Şi în sufletul meu?!

poezie de Mariana Simionescu (9 martie 2010)
Adăugat de Mariana Simionescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Legături

Apă, munte, flori
culese cu mână de înger
şi arunncate-n vâltoarea vieţii,
vapoare, avioane, zbor de lilieci
şi de libelule albastre
ce se înaltă-n suflete aurii
care zboară spre infinit
curcubeu, Soare şi lacrimă divină
ce curge-n pajişte verde a vieţii
stralucind în vîltoarea neânsemnată a Terrei
piatra care poartă energia divină
aruncata-n slavile cerului
pe o ancoră din aur domnesc
ce se ascunde-n puterea Luminii
Soare, Soare, Soare peste tot Soare
apă, apă, apă peste tot apă
şi noi cei ce purtăm de toate
din bogăţiile cerului
şi ale Pământului.

poezie de Constantina Gina Dumitrescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Excelsior, Domine!

(O nouă simplă rugă)

Excelsior! (în latină) = Tot mai sus!

Mă luminează, Doamne, pe craca de-ntuneric
Şi luminează-mi viaţa prin fiecare gând,
Căci m-am pierdut prin umbre şi-ncerc să mă desferic;
Îmbracă-mă cu raze şi dă-mi spre Tine-avânt!

La marginile vieţii mă zbat în ne-nţelesuri,
La rugurile milei Ţi-aduc închinăciuni -
Şi-atunci cu-o pace calmă presimt că mă împresuri,
Şi-atunci mă-nalţ spre soare, mă smulgi din văgăuni!

Cu trupul meu de ceaţă pot să-mi revăd din urmă
Balast de minereuri din care-am fost compus:
Gunoi şi solzi de aur, miei albi şi lupi în turmă,
Mlaştini cu nuferi candizi. Dar fost-au!... Şi-acum nu-s!...

Iertate fie, fie! Şi iar, pe veci, iertate!
Roşii scântei de-o clipă, sorbite-n galaxii -
Să-mi arzi perlele negre şi fă-mi-le uitate,
Şi tot mai sus mă-nalţă! Şi nu mă părăsi!

poezie de Cristian Petru Bălan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Răspuns la "Aş fi putut să fiu", scrisă de Velicu Marinela

Eu m-am născut în toamnă... Ce folos?!
Căci toamna-n mine-ades îşi face casă...
Că ploaia parcă n-are nici un rost
Şi-s singură în casă şi la masă.

Din ochi, pe vreascuri ude de argint
Pică din mustu-amărăciunii mele...
Sunt frunza care cade la pământ
În goana ei nebună după stele.

Foşnesc de ne-cuvinte şi de dor...
Un dor de-a fi şi eu o primăvară,
Să-nmuguresc, să nu mai pot să mor
Cu înc-o zi în fiecare seară...

De ce să cadă bruma peste noi?!
Să fim o simfonie de durere
Cu ploaia rece... cu copacii goi...
Mai bine să fi fost un cer de miere!

Cum?! Să mă plec în repetate rugi?!
Un cer de frunze şi-un pământ de nori,
De-ar fi ca osanale să-mi aduci,
Eu tot sunt vis de primăvară-n zori.

Pe umeri cu un şal liliachiu
Şi în priviri purtând de veacuri toamna,
Eu veşnic primăvară o să fiu
Cu ochi chihlimbării precum arama.

Mai protestez... Cedez într-un târziu...
Când vine ceasul parcă nu-mi dau seama,
Căci penitentă prea de timpuriu,
În propria-mi cenuşă, sunt tot toamna...

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Culorile sufletului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O întrebare...

Iubiri dulci, ah, Iubire! Nu-s toate-adevărate.
Iubiri în inimi arse de nepăsări prea reci,
Se-adună precum jarul din codrii arşi pe veci...
Iubiri ucigătare, iubiri întunecate!

Cresc doruri după doruri pe-aceleaşi reci poteci,
Iar tu, vis de mistere, din lumi necercetate,
Venind din aurore, din taine luminate,
Ne răscoleşti simţirea prin orice loc când treci...

Tot mai pierdut ni-i glasul şi gândul tot mai sfânt;
Izvoarele din murmur se potolesc şi ele
Când tu apari, se face tăcere pe pâmânt
Sau poate ni se pare... Oricum, nu-s clipe grele,

Dar, Doamne, ce ferici sunt cei care-au stat departe:
Nu-i spulberă iubirea, căci nu-i ştiu al ei foc...
Mă-ntreb: fără iubire, mai bine-i să-ţi faci parte,
Trăind o viaţă-n tihnă, făr-a iubi deloc?

poezie de Cristian Petru Bălan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Magnolia în floare

Să vezi magnolia în floare
Ce îţi răpeste a ta privire
Cupole strălucind în soare
Ce te îndeamnă la iubire.

În vântul cald care adie
Acum, când primăvara a venit
Tu, simţi natura cum învie,
Magnolia ce a înflorit!

Pe ramuri florile sunt pline
În soare parcă scânteiază
Şi stau alăturea, ciorchine
Viaţa însăşi luminează...

Şi în suava gingăşie
Magnoliile te vrăjesc,
Natura pare veşnic vie
Lăsată ca un dar ceresc.

Să vezi magnolia în floare,
E vis de dulce primăvară
E o supremă desfătare
Care în suflet se strecoară.

poezie de Ştefan Sitaru din Efemeride
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un alt copac ramas nepovestit

tu, vântule, îmi spui din nou povestea aia
cum nori se nasc şi mor şi cum iubeşti tu ploaia
deşi ţi-am scris scenariul potrivit,
sunt doar un alt copac rămas nepovestit...

sunt numai eu dar şi un pic din toate
căci fur mereu din lume ce se poate
fur timp şi frunze colorate de rugină
sunt doar un hoţ de raze de lumină.

mai sunt puţin şi-n lacrimile tale,
în amintirea trupurilor goale,
în zorii începutului de mai
când primăverii încă îi zâmbeai.

sunt tot acolo unde-am fost mereu
furând culorile din curcubeu
fur stele de pe-un cer închipuit
sunt doar un hoţ rămas nepedepsit.

poate-am furat şi câte-un răsărit de soare
dar doar să-l dau la schimb pe zâmbetele tale
te rog mă iartă dacă-am şi greşit
nu-s chiar aşa un hoţ desăvârşit.

poezie de Cristian Florin Căpriţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondelul curge ca un soare

Curge cu soare peste noi
Şi-n valuri dezgolim păcate,
Coapsele vii şi sânii goi,
Rebeli ţipând... a libertate.

De sâmbătă... până spre joi,
Deşi ispitele-şi dau coate
Curge cu soare... peste noi
Şi-n valuri dezgolim păcate.

Timpul renaşte-n amândoi,
Remodelând clipe uitate
Şi aducând răcori de ploi,
Pe aripi de complicitate,

Curge cu soare... peste noi.

rondel de Constantin Triţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Casa de la Ipoteşti

Izvor de limba română izbucnit de sub această casă umilă, de unde a pornit să inunde cu apă vie întreaga patrie română, apoi tot pământul care aici la noi a devenit o gură de rai ca o inimă.
În faţa prispei sale, fiecare tei ce-i stă de strajă
murmură poezii la cea mai mică adiere de vânt
şi fiecare frunză devine o rimă nemuritoare, un sărut şoptitor trimis cu măreţie tuturor.
Păsările de pe ramurile înflorite poartă numai strofe de aur pe aripile lor, răspândindu-le cu dărnicie în aer,
toate fiind imnuri sfinte ale dragostei tăinuite în cântecele lor.
Tot murmurul ce vibrează de jur-împrejur
sunt dulci psalmodieri ale iubirilor cu măreţe taine
iradiate de pe aceste tărâmuri de basm.
La uşa acestei case stau veşnic de strajă
îngerii cei mari ai Poeziei,
iar deasupra lor pluteşte zi şi noapte Duhul nemuritor al creatorului lor care coboară deseori aici
pe raze de lumină lină să-i binecuvinteze pridvorul copilăriei.
De aceea, descoperiţi-vă toţi cei ce-i treceţi pragul acestui măreţ Templu al Poeziei,
de unde veţi ieşi mai înţelepţi, mai puternici şi mai purificaţi, mai buni şi mai receptivi la tot ce-i frumos,
cu inimi mai tinere şi mai luminate ca oricând.

poezie de Cristian Petru Bălan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eterna pace

Viaţa noastră e viaţa spumei
Şi totuşi, de-ar seca din fundu-i marea,
O altă mare-ar face lacrimi lumei.

Precum uitarea-i a durerii moarte
Astfel şi moartea e uitarea vieţii
Spre-a răsăsri din nou la altă soarte.

Da, e-o dorinţă mare, fără nume,
Pe care-n tot adâncul o cuprinde
Bătrânul haos, născător de lume.

Atâtea lumi care rotesc în haos
Cu zborul lor măsurător de vreme,
În veci pe cale, neaflând repaos.

Astfel tot trec, ca şi un roi ce trece,
Şi-n a lor fugă fierb şi se-nfierbântă,
Plutind în veci prin universul rece.

Astfel e timpul, care lung străbate
Prin mii de veacuri, stăpânind în silă,
Născând şi ucizând în lume toate.

Astfel e spaţiul fără fund şi fine,
Iar din încrucişarea - amundurora,
Născând mişcare, s-au născut lumine.

Căci timpu-i tatăl, iar genunea-i muma,
Iar fiul e mişcarea, e amorul,
E foc aprins ce arde pân-acuma.

Astfel rotind se-nvârt în jur de soare,
Pe când el însuşi cu ele împreună
O altă clină-n veci o să coboare.

Din trei mişcări mişcarea lor se-adună,
Cu toţi în jos, toţi împrejur de sine,
Toţi împrejurul altor fac cunună.

Şi-astfel din noapte s-a-nchegat lumine,
Căci prin mişcare s-au aprins cu toate,
Prin neodihnă ceru-ntreg se ţine.

Şi cine ştii când ceasul lor va bate
Şi cele trei inele s-or desface
Din a mişcării sfântă trinitate.

Şi peste toţi s-o-ntinde – eterna pace.

poezie celebră de Mihai Eminescu (1882)
Adăugat de Maria Hadârcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sferic timpu-n nopţi şi zile...

(glossă)

Secunda-şi cerne trecerea sub gene,
La miezul-nopţii îngerii coboară
Să bea nectar albastru de genţiene
Şi să asculte scâncet de vioară.

Se-adună stelele în jurul lunii pline,
Luceafărul ocupă loc de-onoare
Şi în tăcerea clipei clandestine
Se roagă sfinţii pentru fiecare.

Netulburaţi de ţipete stridente
Lăstarii se înalţă în poiene,
Se odihnesc eroii-n pergamente,
Secunda-şi cerne trecerea sub gene.

În liniştea nocturnă poezia
Din ochiul muzei înspre mine zboară.
Când îmi cuprinde gândul extazia,
La miezul nopţii îngerii coboară.

Şi mă răsfăţ printre cuvinte sfinte,
Valsez cu epitete prin catrene,
Metafore coboară-n pas cuminte
Să bea nectar albastru de genţiene.

E clipa desfătărilor celeste,
Când Dumnezeu în rugă se strecoară
Să-şi impregneze ruga-n palimpseste
Şi să asculte scâncet de vioară.

Îşi oblojeşte universul tihna
De zbuciumul mustrărilor divine
Şi ca să i se ierte lumii vina
Se-adună stelele în jurul lunii pline.

Uşor lumina-şi face loc timidă
Şi zorii-ncep spre răsărit să zboare
Şi printre zvonuri în a lui hlamidă
Luceafărul ocupă loc de-onoare.

Mai gust din taina nopţii-o picătură,
Să mai rămână liniştea în mine
Şi în poemul ce îl am pe gură
Şi în tăcerea clipei clandestine.

Clepsidra se goleşte de-ntuneric,
Prin umbre se strecoară înc-un soare
Şi-n mersu-acesta ne-ntrerupt şi sferic
Se roagă sfinţii pentru fiecare...

Se roagă sfinţii pentru fiecare
Şi în tăcerea clipei clandestine
Luceafărul ocupă loc de-onoare,
Se-adună stelele în jurul lunii pline.

Şi să asculte scâncet de vioară,
Să bea nectar albastru de genţiene,
La miezul-nopţii îngerii coboară,
Secunda-şi cerne trecerea sub gene...

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Simfonie albă

Ninge de zece mii de ani!
De zece mii de ani cuvântul
ne mărturiseşte câte a văzut
prin cele scrise şi nescrise.
Ne-a legat şi dezlegat
păcatele,
întru mântuire
prin jertfa sângelui său.
Noi ne-am împărţit
înaintea celui care ne-a creat
în suflete păcătoase
şi suflete bune;
precum norii de grindini
am fost şi noi,
precum norii de ploi
am fost sămânţa pământului,
alegând între bine şi rău
ca ziua de noapte,
culcându-ne sub lumină de lună
şi trezindu-ne sub razele soarelui.
Iar ochii pe care-i întoarcem în noi
sunt reci sau sunt calzi.
A nins pe sufletele celor care au fost,
peste cenuşa uitaţilor,
dar ei nu au murit!
Au înviat şi s-au scurs într-un izvor!
Ninge peste sufletele celor care sunt,
peste trupuri calde,
iar cei ce se nasc
vin să-şi adape setea
din adevărul izvorului
şi plâng...

poezie de Sorin George Vidoe din Hohotul Alb
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Euforie de primăvară

dansez cu fluturii la firul ierbii
şi peste tot miroase-a primăvară
în poieniţa verde zburdă cerbii
şi garofiţele au înflorit iară.

vântul se îmbată în parfum de liliac
izvoarele susură prin văi înflorite
acesta-i anotimpul care mi-e pe plac
când toate naturile zâmbesc fericite.

florile de castan par lumânări aprinse
se înalţă spre cer pline de candoare
şi gânduri aleargă spre zări necuprinse
să simtă mângâierea razelor de soare.

florile de măr ning duios peste vise
poezia dragostei capătă amploare.

sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Era înainte o părere greşită, că toate stelele cele mai strălucitoare sunt cele mai apropiate. Arcturus se află la o depărtare ce trebuie să fie mai mare de 100 de ani lumină şi prin urmare, e un soare de mii de ori mai strălucitor decât Soarele nostru. De prin împrejurimile acestui soare enorm, Soarele nostru nici nu s'ar vedea cu ochii liberi. Deşi, de mii şi mii de ani, steaua aceasta se apropie de noi cu zeci de km pe fiecare secundă, cu toate acestea depărtarea la care ne aflăm de el e imensă.

Victor Anestin în Cum să înveţi stelele
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O nouă stea

O nouă stea străluce printre astre
Dumnezeirea întrupată prevestind.
Pătrunde bucuria în sufletele noastre,
Cântăm cu toţii, pe Domnul preamărind.

O nouă stea străluce printre stele,
Dumnezeiasca dragoste vestind...
Trezeşte-te din somnu-ţi Israele,
Văzduhu-i plin de îngeri, preamărind.

O nouă stea străluce cu putere
Vestind cerescul Dar, venit în lume...
Trezeşte-te din somnu-ţi Adunare,
Te pune în slujba Lui în întregime.

O nouă stea între stele a luminat:
Lumina din Lumină a răsărit,
Mântuitorul, iată, S-a întrupat
Să-aducă eliberare poporului robit.

O nouă stea lumină răspândeşte
Ca să vedem că bunul Dumnezeu,
Ne-a preţuit nespus şi ne iubeşte
Încât ne dă pe Însuşi Fiul Său.

Nădejdea vie în lume-a răsărit,
Văzduhu-i plin de cântul îngeresc...
Din Slăvile divine, Iubirea a venit
Răscumpărând pe-aceia ce-L iubesc.

Străluce Universul că o stea încântătoare
Vesteşte-acum Iubirea cea fără de hotar,
Cerescul Dar venit prin întrupare
S-aducă izbăvirea, prin cruce, la Calvar.

O nouă stea străluce printre astre,
Dumnezeirea întrupată prevestind.
Pătrundă bucuria în sufletele noastre,
Veniţi voioşi, pe Domnul preamărind!

poezie de Ioan Hapca din Versuri din vicisitudinile vieţii, Naşterea Mântuitorului
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Primăvară, Simfonie Vivaldiană

Primăvară, Simfonie Vivaldiană
Îmbăiată în raze de soare,
În piaţa cerului speranţă şi culoare,
Sfinţeşte-mi bucuria de-a trăi,
Aşa cum am visat că o să vii din nou,
Primăvară, pleiada tinereţii în floare,
Bucurie sufletească, magnific bibelou.
Basm cu zâne bune şi cavaleri destoinici,
Primăvară hulpavă de vise măreţe,
Fii pecete vie a marilor mele împliniri.
Primăvară râvnită, romanţă nepieritoare,
Aripi largi, în zbor vioi, albastru cânt,
Curcubeu divin sub raze soare,
Eşti rai pe pământ pentru copii şi oameni.
Primăvară, tinereţea bucuriei în floare,
Vis artistic, solfegiu de armonii sub soare,
Fii cortegiul meu de bucurii
În veşnic alai de sărbătoare.

poezie de Valeria Mahok (17 martie 2018)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

Deci voi aşa să vă rugaţi: Tatăl nostru, Care eşti în ceruri, sfinţească-se numele Tău; vie împărăţia Ta; facă-se voia Ta, precum în cer şi pe pământ. Pâinea noastră cea spre fiinţă dă-ne-o nouă astăzi; şi ne iartă nouă greşealele noastre, precum şi noi iertăm greşiţilor noştri; şi nu ne duce pe noi în ispită, ci ne izbăveşte de cel rău. Că a Ta este împărăţia şi puterea şi slava în veci. Amin!

Sfântul Matei în Sfânta Evanghelie după Matei, Despre milostenie, rugăciune şi post. Să nu ne străduim numai după cele pământeşti. - 6:9-13
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dimineaţa

I

Din soare,
Ca pe gura unei amfore prea plină,
Răsturnată
De pe-un umăr gingaş de virgină,
Dimineaţa
Toarnă din belşug lumină
Peste valea toată.

Şi natura-n pripă deşteptată,
Parcă poartă pleoape ameţite
De lumina ce-a venit deodată,
Peste dealurile adormite.

Jos în vale,
Văl subţire se adună
Dintr-un praf ce-a cărunţit în noapte,
Din tot praful străveziu de lună
Ce-a căzut pe grâurile coapte.

Nouraşi de ceaţă străvezie
Peste care, alb, seninul cerne:
Parcă-nsamnă nişte albe perne
Pe un pat nestrâns care-ntârzie.

Peste satul încă adormit
Şi pe valea iazului cu stuf,
Fumul dimineţii liniştit
Se aşază moale ca un puf.

Şi prin vălul scânteierii roze
Nu te poţi uita la răsărit;
E-acolo ceva nedefinit,
E cascada unei nebuloze.

II

Şi Dimineaţa,
Stând încă în genunchi
Cu fruntea-i albă ridicată-n zare,
Ca pe gura unei amfore,
Din soare,
Toarnă din belşug lumină,
Mănunchi după mănunchi.

Şi Dimineaţa,
Înseninăndu-şi, de răcoare, faţa,
Cu părul ei de aur, despletit,
Ridică amfora ei plină
Tot mai sus, -
Şi-acum în picioare
Pe zarea de la răsărit
Toarnă mereu din soare
Până ce moare,
Cu faţa la apus.

poezie celebră de Demostene Botez din Floarea pământului (1920)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Reflexii

O ploaie de rubine se scurge prin văzduh
Când soarele coboară cu mintea spre apus
Iar norii se aprind de iz portocaliu
Când seara se arată pe cerul străveziu.

Simţim cum astrul zilei iese din văzul vieţii,
Cum umbra, veste nopţii, ne mângâie pereţii.
Răspunsurile-s scurte, apoi mai cresc şi-s lungi
Când bezna şi lumina se interpun în dungi.

În soare fierb idei din elemente rare,
Lumina-i infinind descoperiri de zare.
Un soare ştim a fi iar luna e tot una
În lumea noastră gri şi colorată-ntr-una.

Un singur soare, da, când bate-n zi înaltul,
Dar dacă-n altă zi şi soarele e altul?
O lună prea măiastră ce noaptea o-nfioară,
Dar noapte după noapte aceeaşi n-ar fi iară...

Cu zi de zi e altul, noapte de noapte-i alta,
Coloana-i infinită şi neştiută dalta,
O mie de simboluri palpită-n orice punct,
Cuvânt e şi-n tăcere, tăcere-i şi-n cuvânt.

Ascult la noi, la voi, la ei în jurul meu
Şi-ncerc să pot simţi fără să-mi fie greu...
Când soarele apune de ei, de voi sunt plin,
Doar noi încă mai suntem când astrul pleacă lin.

Înaintând în noapte şi noi ne-nsingurăm,
Morbidul izolării meniţi să-l încercăm.
Dar totu-i trecător şi ştiu, şi ştii, şi ştie
Că izvorând lumină o zi iar va să vie.

poezie de Radu Bucelea
Adăugat de Radu Bucelea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aspirăm mereu spre perfecţiune şi nu ştim dacă o vom atinge vreodată. Ea este asemenea zborului pescăruşului alb ce se înalţă peste strălucirea mării nesfârşite. Perfecţiunea rămâne zborul nostru spre absolut, un zbor spre adevăruri eterne, spre frumuseţi ideale, spre vise intangibile. Orice fiinţă care poartă în ea vise măreţe, speră că ele vor fi realizate, deşi drumul este anevoios, căci acea fiinţă este dirijată chiar de energia ce o dau visele.

Ecaterina Chifu în Reflecţii / Reflexions (2006)
Adăugat de Ecaterina Chifu
Comentează! | Votează! | Copiază!