Cărăruia...

cu pietre de pe creste de Olimp
rostogolite lin pe depărtări
pavat-am cărăruie între timp
ce duce din nimic în nicăieri

cu ochii în orbite adânciţi
cu pumnii încleştaţi ca două zări
petrec pe cărăruie osândiţi
la veşnicul nimic din nicăieri...

poezie de Iurie Osoianu (4 noiembrie 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Într-un sens

"Cărăruie, cărăruie",
merg pe tine şi zâmbesc,
pe-al tău drum curgând subţire
şi-ntr-un capăt mă opresc!

Trec oraşe prăfuite
şi privesc locurile,
cu balcoane adormite
în care sunt florile!

Drumul duce nu ştiu unde
şi eu merg pe el de zor,
"cărăruie, cărăruie"
unde mergi, unde cobor!?

Spune-mi, dragă "cărăruie",
de ce m-ai purtat pe-aici,
poate ştii vreo lungii - tură
sau mai bine cum tu zici!

"Cărăruie... cărăruie",
poate ştii că-s obosit,
încă merg pe ce te suie
înspre marele abis!

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cărăruie, du-mă iar

E noapte iar şi trist ca niciodată
Ca un hoinar pornesc ca altă dată
Şi cât aş vrea s-ajung la ea odată
Dar nici o stea nu-mi luminează calea mea

Cărăruie du-mă iar
Spre femeia ce iubesc
Şi-o caut în zadar
Dar n-o mai regăsesc

Au început să cadă
Din nou fulgi de zăpadă
Şi mi-e dorul rătăcit
Pe drumul ei cel trist

Cărăruie du-mă iar
Ca în alte vremi la ea
S-o văd o clipă doar
S-alin durerea mea

Sunt singur viaţa-ntreagă
Şi plâng că mi-este dragă
Ai milă scumpă cărăruie
Şi du-mă iar la ea

Cărăruie du-mă iar
Ca în alte vremi la ea
S-o văd o clipă doar
S-alin durerea mea

Sunt singur viaţa-ntreagă
Şi plâng că mi-este dragă
Ai milă scumpă cărăruie
Şi du-mă iar la ea.

cântec interpretat de Cristian Vasile
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pietre şi flori

sunt raiduri masive de
nori până la capătul zării

cheamă-mă Maria să te întâlnesc la
confluenţa dintre noapte şi zi

îmi deschid inima floare creştetul pâlnie
când mă curge râul din cer
cu mâinile două pietre de moară
macin întunericul şi-l vărs în magma din centrul
adâncului

se defineşte treptat o cărăruie ce duce
spre vârf şi
totul e verde punctat
cu alb şi roz

poezie de Crina Albu
Adăugat de Fericire
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nimic nu egalează lumina uliţei mele. N-am plecat de aici niciodată. Nicăieri nu sunt mai al meu ca aici, nicăieri nu sunt mai acasă. Si nicăieri nu sunt mai nicăieri.(...) Resping cu ura toate dictaturile, in afara de dictatura amintirii. Dau timpul inapoi: la Grădiştea sunt mereu tânăr... Si neinchipuit de trist în eternitate...

citat celebru din Fănuş Neagu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Steaua

ardea o stea în depărtări
o stea albastră
cu chin ardea şi nicăieri
din soarta noastră

şi licărind parcă şoptea
că tot ce trece
chiar dacă arde ca o stea
oricum e rece

o noapte lungă cât un dor
în văl de zare
stingea un trup interior
cu chip de soare...

poezie de Iurie Osoianu (6 martie 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Până unde nu mai pot

motto: "Doamne, spune-mi până unde să merg?"... iar Dumnezeu i-a răspuns cu glas senin: "Mergi până unde poţi!"
"E prea puţin, Doamne! Cere-mi mai mult!", s-a îndârjit omul. Dumnezeu i-a răspuns cu glas la fel de senin: "Mergi până unde nu mai poţi"...
(Nikos Kazantzakis)

Şi-am mers. Şi am ajuns. În faţa mea.
Nimic, nimic, nimic nu se mişca
Întregul Univers era un punct
Pe lama unui fir de păr cărunt
În jurul meu nici spaţiu şi nici timp
Nici lume şi nici zei şi nici Olimp
Nimic, nimic, nimc şi numai eu
Şi neputinţa mea.
Şi Dumnezeu...

poezie de Iurie Osoianu (25 mai 2013)
Adăugat de Iurie Osoianu
Comentează! | Votează! | Copiază!

El şi noi

.. Noi permanent ne adresăm la cer
Ne întristăm că Dumnezeu nu ne ascultă
Dar nu-i acolo El, în nicăieri
În noi e El
Şi-a Lui e ruga asta mută...

poezie de Iurie Osoianu (10 iunie 2012)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Verde aprins

nu mă lăsai a spune nimic
între două depărtări
între două chemări

îţi ştergeam lacrimile de adevăr
şi minciună
de pe obraji
cu o năframă de suspine
cu un petec de cer

tu nu mă lăsai a spune nimic
prin ochii înceţoşaţi
ai serii

îmi acopereai gura
cu un apus de pasăre
cu un sărut stingher
cu o inimă frântă
cu o inimă de frunză
de verde venin,
aprins

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ploaie

plouă, afară-i
întuneric şi ploaie
nu poţi schimba tu nimic şi nici eu
poţi doar aşterne o umbră pe foaie
adiacentă trecutului tău

plouă în suflet
o ploaie haină
când ca torentul şi când ciobănească
nu poţi schimba tu nimic şi cortina
cade pe scenă ca amnarul pe iască

plouă şi plouă
plouă în inimă
şi nicăieri nici o rază de soare
nici de speranţă şi nici măcar minimă
de somnolenţă cu gust şi culoare...

poezie de Iurie Osoianu (14 aprilie 2019)
Adăugat de Iurie Osoianu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scara

... o, scar-a mării ce te pierzi în cer
şi construită pentru mine-n mod special
ca să mă rupi de-aici din nicăieri
şi să mă duci direct în ideal

aşteaptă-mă o clipă. Vreau să-mi iau
să-mi iau valiza mea cu manuscrise
şi mai aşteaptă-mă o clipă să mai stau
pe prima-ţi treaptă rezemat de vise

apoi mă voi urca încetişor
cum urcă toată lumea nişte trepte
spre unicul şi veşnicul izvor
şi de lumină şi de lumi.
Mai drepte...

poezie de Iurie Osoianu (26 septembrie 2017)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Deja vu

parcă totul e dat să mai fie
să mai trecem de limite, poate
de cuvinte-ntr-un colţ de hârtie
ca şi-n colţul de gură, crispate

parcă-s toate demult deja vu
ca mai ieri sorb aceiaşi privire
ce mereu parc-am vrut, parcă nu
să-mi aline nu sete- iubire

parcă nu e nimic mai stabil
între noi ca stabilul ego-u
şi nimic, şi nimic mai fragil
ca internul lui strigăt- ecou...

poezie de Iurie Osoianu (14 octombrie 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bruma

nici singur nu mai ştiu
de nu mă mai doare
nici sufletul pustiu
nici eu-l care moare

din pietre vine rece,
o apă de izvoare
şi peste mine trece
şi tot nu mă mai doare

lin turlele bisericii
se oglindesc în soare
nimic din gânduri sferice
nimic nu mă mai doare

un sloi de brumă tristă
căzută-n fapt de seară
insistă şi insistă
că toate-or să mă doară...

poezie de Iurie Osoianu (24 mai 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu răstorn lumea nimănui

uită-te în ochii mei
vezi
nu e nimic din ce cauţi
nicio certitudine
nimic clar
nu pare că dincolo de ei ar fi vreun adult responsabil
dar nici un copil care gângureşte
uită-te adânc şi ai să vezi
până dincolo de începutul lumii
genunea
focul
şi raiul şi iadul
dar nimic din ce cauţi
niciun fluture nătâng răsucind curcubee
doar o mare picurând cuvinte
pe o veşnică plajă nouă
două urme de nicăieri

felul meu ciudat de a iubi
fără să întorc lumea

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nimic, nimic pe lumea asta ostenită
Şi încadrată-n numai ştiu ce entitate
Nu-i mai de preţ decât poteca troienită
Pe care îmi străbat singurătatea...

catren de Iurie Osoianu (20 mai 2012)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sare şi piper

... nu mai am nimic din ce-am avut
nu mai e nimic din câte-au fost
toate sunt un nod ce m-a durut
nodul vieţii mele fără rost

nu mai simt nimic din ce simţeam
nu mai văd nimic din ce-am văzut
singur stau cu mine lângă geam
şi aştept s-aud de n-ai trecut

nu mai cred în nimeni şi nimic
nu mai am iluzii să mai sper
singurul rival şi inamic
sare-i pentru mine. Şi piper...

poezie de Iurie Osoianu (27 ianuarie 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubesc poeţii, fiindcă nu ajung şi nu vor să ajungă la nimic. Poezia lor nu duce nicăieri. Atâta inutilitate în armonie! Este un mare blestem a-i înţelege. Înveţi prin ei să nu mai ai ce pierde.

Emil Cioran în Lacrimi şi sfinţi
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubesc poeţii, fiindcă nu ajung şi nu vor să ajungă la nimic. Poezia lor nu duce nicăieri. Atâta inutilitate în armonie! Este un mare blestem a-i înţelege. Înveţi prin ei că nu mai ai ce pierde.

Emil Cioran în Lacrimi şi sfinţi
Adăugat de Corneliu Tocan, Ph.D., M.Sc.
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aloe veră

ieri noapte am avut un vis cam straniu
şi se făcu-se parcă eu cădeam
în puţ adânc cu pietre de uraniu
şi cu aloe-n glastrele la geam

se mai făcu-se un prieten dus demult
în alte lumi, desigur că mai drepte
mă îmbia aşa cu sila să-l ascult
şi să cobor cu dânsul nişte trepte

se mai făcu-se că în depărtări
ba apărea ba dispărea o siluetă
o desluseam venind din nicăieri
cu mersu-i de vârtej în piruetă

să fi fost mama?!! sufletul ei drag
în visul ista trist spre dimineaţă?!!
să pot să desluşesc în chipul vag
izvorul care îmi dăduse viaţă...

se mai făcu, că silueta îmi şoptea
să mă întorc mai repede acasă
c-aice încă nu e lumea mea
chiar dacă lumii mele nu-i mai pasă

şi m-am trezit. Abea mijea de zi
sau poate că migea o nouă eră
din vis îmi aminteam doar hi, hi, hi
şi glastra de la geam cu-aloe veră..

poezie de Iurie Osoianu (14 noiembrie 2018)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Drumul către nicăieri

Sunt drumul către nicăieri!
Un drum cu flori şi plin de rouă,
Te-ncânt cu-a mele dulci cărări
Şi îţi promit o lume nouă.

Vând doar iluzii pe nimic
Şi de mă ninge ori mă plouă,
Când visul lumii e prea mic
Eu îi ofer o haină nouă.

Sunt drumul către nicăieri,
Uşor de străbătut şi poate,
Ce ţie-ţi pare azi ca ieri
Eu văd lumina după noapte.

Sunt doar un drum ce n-a ştiut
Să se pietrifice cu moarte
Şi-arar pustiu, şi-ades tăcut.
A mers cu viaţa mai departe.

Din mii de drumuri numai eu
Mai ştiu ce-nseamnă şi odihna
Am timp să dorm, dar somnul meu
În veci n-o să-şi găsească tihna.

poezie de Luiza-Adriana Grama din Risipitor de albastru
Adăugat de Luiza-Adriana Grama
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scrisoare de dragoste

Dimineaţa îşi face rondul de viaţă
Ca o corabie alba
Se aşează pe prispa lui Moromete
Când truda sa zilnică
Este de forma unei pâini aburinde

În grinda istoriei noastre
A înflorit un ram de cireş
Nicăieri tunuri, nicăieri săbii
Nicăieri zale, nicăieri rachete
Doar zdrenţuite cămăşi,
Şi pluguri ruginite
Şi cai înhămaţi la nemurirea acestui pământ...

Bunicul meu, Costică a lu' Vasile,
Mareşal ostenit de neodihna ţărânii
Cu iarba încolţită între pleoapele sale
Cu palemele crăpate de veghe
Inspectează contingentele de sape şi pluguri
Nebărbierit şi năduşit în căruţa
Veşniciei sale.

poezie de Petre Ivancu din Fotografii imaginare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!