Unde-i ţinutul spre care se-îndreaptă nava?

Unde-i ţinutul spre care se-îndreaptă nava sub cerul sidefiu?
Departe, departe-n faţa noastră – e tot ce marinarii ştiu.
Unde-i ţinutul de unde vine nava? Departe, unde astrele apun,
Departe-n urmă noastră – marinarii doar atâta spun.

În amiezile-însorite, umăr lângă umăr, este plăcut foarte
Să păşeşti pe puntea unde cerul de mare se desparte;
Sau, pierdut în gânduri, să priveşti cum în urmă
Siajul se lăţeşte-n depărtare-albit de spumă.

În nopţi grozave, când oceanul îşi sfâşie mânios veşmântul,
Ce lucru mândru e să lupţi cu valurile şi cu vântul!
Sus, la gabie, pe catargul care se-încovoaie sub sălbatice rafale
Marinarul trăieşte-o altă viaţă, înfruntând zeci de furtuni în cale.

Unde-i ţinutul spre care se-îndreaptă nava sub cerul sidefiu?
Departe, departe-n faţa noastră – e tot ce marinarii ştiu.
Unde-i ţinutul de unde vine nava? Departe, unde astrele apun,
Departe-n urmă noastră – marinarii doar atâta spun.

NB. Primul vers a fost, probabil, inspirat de sonetul lui William Wordsworth, " Unde-i ţinutul spre care trebuie
să se-îndrepte-acea navă?''

poezie de Arthur Hugh Clough,1819-1861, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acolo

Undeva departe, unde-i veşnic soare,
Unde vânt nu bate, doar o sfântă boare,
Unde în izvoare curge numai miere,
Unde frunza-i verde şi nicicând nu piere,
Unde blând răsună cântece o mie,
Unde-i voie bună, joc şi poezie,
Unde ochiul vede numai frumuseţe,
Unde dezmierdarea-i plină de tandreţe,
Unde noi miresme nasul ţi-l îmbată,
Unde marea este cu azur pictată,
Unde orice suflet se înnobilează,
Unde simţi cum vesel inima vibrează,
Unde-i fericire şi-un puhoi de bine,
Acolo, iubito, vreau să vii cu mine.

poezie de Octavian Cocoş (8 iunie 2022)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Peisaj marin

în ţinutul meu natal
soţiile pescarilor
îşi sărează inimile
şi le atârnă la uscat.

în ţinutul meu natal
se spune că există
un pisc unde luna
naşte pescari.

în ţinutul meu natal
vântul freamătă şi susură
până când vele albe
se pierd în depărtare.

poezie de Chimera, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Răspunde-mi, Iulie

Răspunde-mi, Iulie –
Unde-i Albina –
Unde e Roşul –
Unde e Fânul –

Ah, zise Iulie –
Unde-i Sămânţa –
Unde-i Bobocul –
Unde e Maiul –
Răspunde-mi Tu – Mie –

Nu – zise Maiul –
Arată-mi Zăpada –
Clopoţeii arată-mi –
Arată-mi Gaiţa!

O-ntoarse Gaiţa –
Unde-i Porumbul –
Unde, Aburu-n Câmpuri –
Unde e Spinul? –
Aici – spuse Anul –

poezie celebră de Emily Dickinson, traducere de Veronica Porumbacu
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Epava

Arsă până la os de soare zace-aruncată de furtună
Pe plaja goală, dusă pe gânduri, aplecată pe-o parte;
Ea care-odată înnoda-ndepărtate ţărmuri împreună
Şi vântura Estul şi Vestul cu velele-n vânt umflate...

Stoluri de pescăruşi aromesc pe copastie şi pe etravă
Extenuate de mareea care tot urcă şi tot coboară...
Dar, se spune, c-atunci când e lună plină, bătrâna epavă
(Şi toate clopotele-anunţă miezul nopţilor de vară)

Înalţă velele şi se-avântă departe de vederea noastră:
Despică oceanul iarăşi şi la prova ard flăcările spumei,
Şi ea valsează pe apa mării unde cerul e singura fereastră,
Retrăieşte nişte vise frumoase de demult, vii în somnul ei.

Fremătând, în vreme ce pluteşte-nclinată-n vântul nopţii,
Voioasă că velele-i cântă-n briza tare şi-o îndrumă,
Ea simte că marinarii o iubesc şi-au grijă de ea cu toţii –
Iar porturile-i cad, unul câte unul, ca nişte stele-n urmă.

poezie de Harry Kemp din Cântece şi balade marinăreşti, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ţinutul înguresc

Ţinutul secuiesc e o splendoare,
Gură de rai în România Mare,
De-aceea-nghite greu românul trist
Catargul gros al steagului hortist!

epigramă de Marius Robu (22 martie 2013)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Înainte de furtună

Deasupra portului – cerul vânăt ca faţa unei femei înfricoşate;
Suspinele valurilor – femei oftând în ore de neagră încercare;
Adâncul mării geme dincolo de dig prevestind furtuna care
Va sări din bârlogul ei pe cerul de nord-est, înspăimântătoare.

Încetişor, ceţurile se ridică – fantome pale-n largul mării sau
Gri şi reci, se târăsc, pe lângă promontorii, pe lângă reciful submarin,
Vântul se zbuciumă, se vaită ca un om pierdut printre mii de insuliţe,
Prevestind naufragii şi vijelii, un răstimp de durere şi de chin.

Grăbind spre bara posomorâtă, navele se întorc acasă
Asemeni unor păsări înspăimântate în căutare de-adăpost;
Doar păsările furtunii,* cărora le plac norii şi tunetele mari,
Vor îndrăzni la noapte să-nfrunte mânia mării, dincolo de port.

De nava plecată-n zori, de marinarii ei care ne iubesc nespus,
Domnul s-aibă grijă şi s-o ajute când uraganu-i va aţine calea!
Femei, vegheaţi în noaptea asta tristă rugându-vă lângă icoane
Pentru cei plecaţi în zori să înfrunte destinul şi, feroce, marea!

* Păsările furtunii (puffinus puffinus), numiţi şi petreli, furtunari sau rândunici
de mare; marinarii cred că zboară în întâmpinarea furtunii, fiind, de fapt, sufletele
navigatorilor morţi.

poezie de Lucy Maud Montgomery, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nava vieţii

Nava vieţii, nava vieţii
Mi s-a frânt.
Am avut catarg prea tânăr,
A fost vânt -
Nu-mi zâmbeşte de departe
Nici un far,
Vânturile tot mai aspre-mi par.
Şi răcneşte marea vieţii,
Valurile mii...
Dimineaţă a credinţii
Nu mai vii?...

poezie celebră de Emil Isac
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noroc!?

E noroc? E poate-o realitate
Când vezi corăbii scufundate
Sau flori care-s de mult uscate?

Pe o corabie plutind
Te uiţi la cerul cel senin
Şi te gândeşti... de unde oare atâta noroc?
Să poţi să treci printr-un deşert, dar fără foc?
Noroc!?
Şi unde-i natura cea strălucitoare?
Unde-s reflexiile ameţitoare?
Să treci printr-un deşert fără să ştii că-i el?
E ca şi cerul cel senin deasupra mării,
Unde-s furtunile care te dau uitării?
Unde e frica ce-o simţi şi spui că-i greu?
Unde-i povestea ce-a murit o dată cu trecutul său?
Noroc!? Nu e sfârşitul tău?

poezie de Anabella Eliza Cotovanu din Complotul simţurilor (iunie 2010)
Adăugat de Anabella Eliza Cotovanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O viaţă pe ocean, pe val

O viaţă pe ocean, pe val,
O casă legănată pe-abisul de sidef,
Unde apa se-înalţă şi recade muzical,
Iar vânturile o ţin tot într-un chef!

Şoim în colivie, mai am doar un dor mare
Pe acest ţărm gri, acelaşi mereu, mereu:
Redaţi-mi gustul şi sarea mării sclipind în soare,
Pulberea stropilor, pasărea furtunii în plonjeu!

Pe punte iarăşi, stăpân pe mare şi pe vânt,
Pe velierul meu mai iute decât toate:
Sus pânzele! Adio, adio, tu, pământ!
Negurile rămân în pupa, undeva departe.

În spuma albă ne-înfigem cu-întreg curajul,
Albatroşi eliberaţi, spre geana zării –
Asemeni lor, ne vom găsi sălaşul
În singurătăţile din largul mării.

Pământul este demult pierdut vederii,
Norii au început deja să se încrunte;
Dar, cu nava zdravănă şi bravi coechipierii,
Noi spunem, să vină furtuna să ne-înfrunte!

Cântecul din inima noastră trebuie să fie,
Când vântul şi-apele aiurează sub cerul de cleştar,
O casă pe mare, unde imense talazuri bântuie!
O viaţă pe ocean, pe val!

poezie de Epes Sargent, 1813–1880, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

De unde atâta nefericire?

De unde atâta nefericire,
Când raze pier şi noaptea vine
Pe la uşi, pe la fereşti,
Peste oamenii cu măşti?
Unde-s zâmbetele false,
Şi visele de soare arse?
Unde-s toţi ce i-ai întâlnit,
În drumul tău spre paradis?
Şi azi, ca ori şi care zi
Sperai că soarele va răsări
Acolo unde-i nefericire
În suflete avare de iubire.
Dar e soarele a uitat,
Sau poate doar n-a mai luptat,
Pentru iubiri ce noaptea mor
Iar dimineaţa răsar în zor.

poezie de Adriana Monica Burtea (4 aprilie 2016)
Adăugat de Adriana Monica Burtea
Comentează! | Votează! | Copiază!

O viaţă de marinar

Oh, lucruri scumpe, de fală, marinarul n-are –
Doar un cufăraş de lemn şi-un costum ars de sare.
Dar, oricât de modest în ochii celorlalţi apare,
Pe Dumnezeul cel viu, a lui e-ntreaga mare!

Distanţa care creşte-n urmă şi care-n faţă scade,
Şi inima de-a fi acasă pe valurile albe şi nomade
Pe nava care lasă-n pupa o volbură de ape-n spume,
Prin zile toride şi furtuni sălbatice, nebune.

Oh, un marinar nu are prea multe de iubit –
Dar are deasupra, albastru, tot cerul infinit
Şi talazuri în jur argintii cum e cobaltul
Hălăduind, în tunet, de la un ţărm la altul.

Aşa că-nmormântaţi-mă,-n ora morţii mele,
Acolo unde cliperele înalţă albe vele;
Lasaţi trupului meu, atunci rece, încântarea
De-a dormi-n singura casă pe care-a avut-o – marea!

poezie de Harry Kemp din Cântece şi balade marinăreşti, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Renăşteam iubire iară

La lumina lămpii sfinte
Eu chemam iubirea noastră.
Lampa slobozea suspine,
Mă priveau florile-n glastră.

La lumina lămpii blânde
Ocolea iubirea noastră,
Tremurau în val de unde
Toate zorile albastre.

La lumina lămpii surde
Cuprindeam iubirea noastră,
Ploaia o făcea să plângă
Prin lucirile de astre.

La lumina lămpii pale
Tăinuiam iubirea noastră.
Unde-i dorul să m-audă?
Unde-i floarea din fereastră?

În lumina lunii clare
Oglindea iubirea mare,
Prin ecourile sale
Renăşteam iubire iară!

poezie de Nina Lavric
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Peste mări

Trebuie s plec departe spre vest, spre mări mai reci decât Hebridele,
Unde-i ancorată flota stelară, unde strălucesc tineri căpitani cu trese de aur
Pe marea-întunecat-fosforescentă, bântuită de şerpi uriaşi, verde ca un balaur.

poezie de James Elroy Flecker din Porţile Damascului, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Patrula de la Marea Nordului

Acolo unde-i proaspăt vântul de est în fiecare dimineaţă,
Iar brizele nopţii, năvălind dinspre Pol, fulgeră pe-apele fiordului
Am auzit o navă Distrugător cântând: "Ce viaţă minunată
Au marinarii în Patrula de la Marea Nordului!"

"Să spargem lucrurile-n bucăţele-i treaba noastră (şi-a lui Friţ),
Asta înseamnă că-s pretutindeni mine-n jurul Distrugătorului.
Dar dacă n-ai niciun motiv să mori îndată,
Evită să te-apropii de Patrula de la Marea Nordului.

Noi l-avertizăm de pericole pe căpitanul navei de comerţ,
Deşi misiunea noastră de salvare nu-i pe placul lui,
Toţi se plâng când acostăm la nava lor sau stingem un incendiu
De semnalele şi de luminile Patrulei de la Marea Nordului."

(Douăsprezece versuri omise)*

"Măturaţi de valuri, dar încă-naintând, aproape-necaţi, dar încă vii,
Urmărim cum prova navei ignoră hula şi talazurile fiordului,
Auzim, infernal, urletul elicei: Întrebaţi-i pe cei de la mal
Cine mai înfruntă Iadul precum cei din Patrula de la Marea Nordului."

* Conform agentului literar al lui Kipling, A. P. Watt, includerea menţiunii "Douăsprezece versuri omise" între strofele a treia şi a patra a fost făcută de Kipling ca un fel de glumă, pentru a indica faptul că pericolele care pândesc o navă de patrulare în apele arctice pe timp de război sunt mult prea numeroase pentru a putea fi enumerate.

poezie celebră de Rudyard Kipling, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gânduri

Scrutând cerul şi pământul
Se întreabă marinarul:
Încotro se duce vântul
Şi de unde vine valul?

Filozoful, blând cu firea,
Cugetă privind natura:
Unde zboară fericirea
Şi de unde vine ura?

Trec cu griji şi trudă anii
Şi se-ntreabă şi săracii:
Oare unde se duc banii
Şi de unde vin gândacii?

poezie de Octavian Cocoş (27 aprilie 2022)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Jocul sorţii...

Viaţa e un joc al sorţii,
poate-a cerului beţie,
care-ascunde astăzi morţii,
cu speranţa să re-nvie.

Şoapte multe strangulate,
stau în pietrele tăcerii,
doruri ce-au plecat departe,
rătăcite-n valul mării.

Câţi pierduţi în multe vise,
ori în jocurile minţii,
spală lacrimile-nvinse,
când se roagă la toţi sfinţii.

Se pornesc, scriind sfârsitul,
multe gânduri nerostite,
lasă-n urmă testamentul,
cu speranţe pregătite.

Curge beznă sau lumină,
vei pleca cu tot alaiul,
dar în liniştea deplină,
unde-i iadul, unde-i raiul!?

Dacă crezi în jocul sorţii,
ai un pas spre miluinţă,
iartă-i pe toţi vinovaţii,
care calcă pe credinţă...

poezie de Mihail Janto (17 noiembrie 2016)
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nava pluteşte în derivă fiindcă marinarii au aruncat ancora.

aforism de Mihail Mataringa (20 februarie 2013)
Adăugat de Mihail Mataringa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unui poet care este şi epigramist

Când văzură, zeii, marele său har,
Îl purtară, iute, în al artei zbor,
Când spre poezie, unde-i sedentar,
Când spre epigramă, unde-i migrator.

epigramă de Nicolae Gonţ-Topor din arhiva personală a lui Gheorghe Culicovschi (2005)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ulise

Ce faci atâtea nopţi fără mine
prea neuitata clipei ce vine? –
te leagănă gândul meu singuratic,
izvor nevăzut în stratul freatic!...
Alerg după chipului tău care piere,
pe holuri de vis, cu false unghere,
şi răsuflarea-mi străină se curmă
pe ultima uşă trântită în urmă...
Pereţii ovali se-ntorc în oglindă,
în colţuri nătânge vor să mă prindă,
şi gânduri haine, plutind prin odaie,
cu cioburi de visuri vor mă taie.

De unde te ştiu şi câţi ani trecură
în urbea în care norocul se fură?
Ce daruri de preţ mai sunt prin vitrine,
în şopul ornat cu lucruri străine?
Câti doctori mai ies în ştiinţe exacte
şi cum se mai vinde sticla de lapte?
Ce mobile noi se mai urcă pe scară?
Nici nu mai stiu, e iarnă e vară...?!

O clipă se leagănă gândul alene,
pe punte Ulise, vrăjit de sirene,
adoarme cu mâna în barba-i ţepoasă
şi visul îl poartă departe, spre casă.
Vis rătăcit prin hăuri flămânde...!
Dar unde-i e casa şi ţara, pe unde?

poezie de Corneliu Neagu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unde...?

Unde se sting iubirile?
Când se şterg cuvintele?
Unde se termină timpul?
În care anotimp le vine rândul?

Unde te voi regăsi, în care zi?
Din calendar, din Galaxii?
Ş-atunci ce voi mai fi?
Ce-mi vei... mai fi?

În care toamnă am să ştiu?
Că-s mort sau că sunt viu?
Că pământul ce m-acoperă,
Nu-i cerul luminat de stele!

Unde să te mai caut?
Prin ce cuvinte?
Ce unghere?
În ce lume fără Soare?

Cum de te-am pierdut?
Încă de la-nceput?
Când îmi erai doar răsărit,
Şi-o viaţă de-mplinit!

Cum să... te uit?
Sau poate nici nu ai vrut!

poezie de Mihai Marica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!