Iubire la patruzeci de grade celsius

Prima dată am făcut cunoştinţă cu moartea în copilărie
când câinele meu trăgea să moară
îi deschideam gura
îl forţam să mănânce
iubirea mea
sfera perfectă a unui zbârnel adunând soare pe fus
un triungi echilateral acum
chema acea perfecţiune care-ţi adumbreşte eu-l
poţi să-ţi arăţi ura faţă de cineva
doar forţându-l să trăiască
despintecându-i pieptul să-i arăţi că interiorul lui miroase a putreziciune
că
gata
dinăuntrul fiinţei totul s-a alterat
organele lui au
deja termenul de valabilitate expirat
ochii inimii deja au căpătat acea culoare opacă a câinilor umflaţi de pe marginea şanţurilor
putregaiul e doar un embrion care creşte în noi odată cu noi
dar cum poţi să-ţi arăţi dragostea
faţă de ţipătul disperat al celui ce vrea să moară
poate
doar murind câte puţin cu el odată
încercând din răsputeri să-i reciţi din disperarea hămăitului
purtându-i pe trup blana lui albă şi deasă la plus patruzeci de grade celsius
ironizând coada lui mişcându-se ca o pendulă
ori dându-ţi singur un picior în sentimente
ca să înţelegi astfel că toţi trebuie
să avem un stăpân.

poezie de Camelia Buzatu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Încercare

s-a întors în cercul strâmt
cu aceeaşi agendă sub braţ
întrebând în stânga şi în dreapta
cum fac toţi bărbaţii plecaţi de acasă
trăgea de timp să mă poată avea
ochii lui sticloşi treceau prin mine
ca săgeţile otrăvite ce au doar un scop
şi nu l-am întrebat niciodată
cum de mă poate visa dacă trupul meu
nu e decât o umbră adormită pe asfaltul vieţii

s-a întors pe acelaşi segment de parcă
toţi îngerii s-au prăbuşit la picioarele lui
cu amintirile adunate în pungi de unică folosinţă

mi-a îndesat printre ele sufletul
trasând sarcini precise tuturor prietenilor
m-am bucurat să nu-i stric bucuria
şi nu a mai fost nimic

din acea seară moartea face semne cu mâna
unui turist ce porneşte cu barca pe râu

la marginea timpului mă dezbrac de cuvinte
ies din cerc pentru a căuta forma geometrică
potrivită acestor sentimente

e cumpăna de care vreau să trec

poezie de Any Drăgoianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trandafirul

de ceva timp încoace
o tulpină de trandafir
plină de ţepi
creşte în interiorul meu

cred că a depăşit deja
faza de floare
pentru că i-am simţit
parfumul
de câte ori am iubit
sau am suferit din dragoste

acum deja merge spre
maturitatea deplină şi
apoi spre declin

la sfârşitul vegetaţiei lui
mă voi prezenta în faţa
Lui Dumnezeu cu seminţele
şi cu un butaş –

poate îi vor fi necesare
pentru viaţa viitoare a
unui nou trandafir

poezie de Emilian Mirea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi grija lui e pentru noi un vis urât

Şi grija lui e pentru noi un vis urât,
şi glasul lui o piatră ni se pare –
am vrea să dăm la vorba-i ascultare,
dar ca prin vis o auzim, şi-atât.
Căci între noi vuieşte mult prea tare
drama cea mare, ca să ne-nţelegem.
Vedem doar forma gurii lui din care
silabe cad, ce nu le mai culegem.
Suntem mai depărtaţi ca-n depărtare,
chiar dacă strâns iubirea ne-a-mpletit;
de-abia când pe această stea el moare,
ştim că pe-această stea el a trăit.

Acesta-i tatăl pentru noi. Şi eu – eu
să-ţi spun tată?
Ar fi să mă despart de tine nu odată,
de mii de ori. Eşti fiul meu. Te voi cunoaşte-ndată,
aşa cum îţi cunoşti copilul unic, drag,
chiar când demult este bărbat, este moşneag.

poezie de Rainer Maria Rilke din Ceaslov, Cartea a doua - Cartea pelerinajului, traducere de Maria Banuş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eddie Scrap-Iron Dupris: Ca să faci un luptător trebuie să-l goleşti ca pe un copac desfrunzit: nu-i poţi spune să uite tot ce ştie chiar de-l obligi să uite că are oase... să-l oboseşti atât de tare încât să te asculte numai pe tine, să audă numai vocea ta, să facă doar ce-i spui, nimic mai mult... Să-i arăţi cum să-şi menţină echilibrul sau să-l ia de la adversar... cum să genereze forţa motrice pe degetul corect şi cum să lovească din reflex atunci când are ocazia... cum să lupte şi când să se retragă. Apoi trebuie să le arăţi încă o dată. Şi încă o dată... până cred că aşa s-au născut.

replici din filmul artistic O fată de milioane, scenariu de Paul Haggis, după F.X. Toole
Adăugat de Raluca Buhar
Comentează! | Votează! | Copiază!

A fost odată ca niciodată etc. A fost odată un împărat. Acel împărat mare şi puternic bătuse pe toţi împăraţii de prinpregiurul lui şi-i supusese, încât îşi întinsese hotarele împărăţiei sale pe unde a înţărcat dracul copiii, şi toţi împăraţii cei bătuţi era îndatoraţi a-i da câte un fiu d-ai săi ca să-i slujească câte zece ani. La marginea împărăţiei lui mai era un alt împărat carele, cât a fost tânăr, nu se lăsase să-l bată; când cădea câte un pârjol asupra ţărei sale, el se făcea luntre şi punte şi-şi scăpa ţara de nevoie; iară după ce-ajunse la bătrâneţe, se supusese şi el împăratului celui mare şi tare, fiindcă n-avea încotro. El nu ştia cum să facă, cum să dreagă, ca să împlinească voia acelui împărat de a-i trimite pe unul din fiii săi, ca să-i slujească: fiindcă n-avea băieţi, ci numai trei fete. Dintr-aceasta el sta pe gânduri. Grija lui cea mare era ca să nu crează acel împărat că el este zacaş şi se îndărătniceşte a-i trimite vreun fiu, din care pricină să vină să-i ia împărăţia, iară el cu fetele lui să moară în ticăloşie, în sărăcie şi cu ruşine.

Petre Ispirescu în Ileana Simziana
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Moment sublim

aş vrea să-ţi pun în căuşul palmei
cenuşa zilei de ieri
apoi să-ţi urmăresc graţia cu care minţi
trecerea anilor

tu ai putea să-mi admiri eleganţa
cu care bat câmpii
în timp ce eu am să-ţi zidesc umbra
în trupul meu

după ce am să te invoc într-un moment sublim
de singurătate
te-aş ruga să-mi mai arăţi odată
faţa nevăzută a tăcerii
să-mi pot număra zilele
ca pe nişte pietre de moară
apoi am să te las să mă cerţi puţin
cu ochii larg şoptind
să nu mă doară prea adânc
cuvintele paşilor tăi strigând
din mine

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Minciuna e o artă

şi sunt oameni care duc arta spre perfecţiune

să-i spui unei femei că e frumoasă
denotă rafinament sau cruzime
dar e suficient să-i frămânţi puţin trupul
ca să faci din ea o zeiţă. servitoare.

spune-i unui copil că e deştept şi înţelegător
şi corăbiile lui vor naviga ocolind pământul
într-un timp record. fără escală
iar orizontul lui de asteaptare nu va cunoaşte asfinţitul

îndrăzneşte să-i spui prostului că e cumsecade
şi te va întreba cu uimire dacă are ghetele lustruite
şi fără a mai aştepta răspunsul
se va năpusti călcându-ţi sufletul în picioare

eu, tu, el, ea, noi toţi avem nevoie de minciună
e cel mai ieftin drog, mai ieftin chiar decât un zâmbet
şi până să-ţi dai seama eşti deja dependent
iar singurul tratament viabil e uitarea

mă crezi când spun că te iubesc? eu cretanul...

poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Evey Hammond: Nu ştiu nici măcar cum arăţi cu adevărat. (Încearcă să-i înlăture masca.)
V (o opreşte): Evey, te rog. Este o faţă în spatele acestei măşti, dar nu mă reprezintă. Nu mai sunt acea faţă, cum nu sunt muşchii sau oasele din spatele ei.
Evey Hammond: Înţeleg.
V: Mulţumesc.

replici din filmul artistic V de la Vendetta
Adăugat de Andreea Tanase
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când eram copilă, tata îmi asculta visul

Nu mai era alt cer pentru el decât lumina
Din ochii mei uimiţi de strânsoarea lui puternică,
Încât îmi lovea colţurile inimii
Când îşi rotea buzele în părul meu încurcat.

Orizontul pierdut stă să cadă pe mormintele
Uscate de soare.
În amintirea lui aştept căderea unui cuvânt;
Eu să stau la marginea visului,
El să vină până la marginea acestei lumi.
Visez ori nu visez,
Cuvintele lui veneau înainte şi înapoi ca un vârtej nevăzut:

Am răbdat, copilă,
Ca să-ţi dau ceasuri din zilele mele
Să-ţi întinzi aripile peste lume.

Când îţi puneam daruri sub pom,
Treceai din vis în vis
Şi mi se umpleau zilele rămase cu tine.

M-am prefăcut aripă nedefinită de lumină
Într-un ţipăt nestrigat,
În care timpul s-a oprit
Într-o disperare care n-a mai avut loc.

De atunci urc...
Urc,
Urc...
Şi nu ştiu ce va fi dinaintea acestui suflet fără trup.

Mă uit încă o dată către voi,
Copiii mei cu soarele înlănţuit de lacrimi.
Trec primul inel de lumină
Şi golul abisal din interiorul lui mă arde...

Doamne!
Ce dor mi-e de viaţă...

Am răbdat pentru speranţa ta,
Să cântăreşti cât un vis, copilă,
Dar nu ţi-am spus că Dumnezeu ne-a strecurat
Moartea în fiinţă
Şi neantul este doar o împăcare temporară a sufletului.

Nu ştiu ce va fi dinaintea acestui suflet care mi-a fost,
Mi-e dor să cobor o noapte
Până în visul tău să-l cântărim împreună,
Dar mă tulbură nespus sunetul suspinelor tale.
Nu mai văd,
Nu mai ştiu,
Doar simt...
Mi-e dor.
N-am ştiut că părinţii sunt devoraţi şi după moarte.

poezie de Camelia Opriţa
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

To Kuny: Draga mea, nu ştiu de ce, dar cred că el ar fi încercat deja să stea de vorbă cu tine de mai multe ori, dar n-a reuşit. Nu ştiu de ce am această impresie, dar presupun că a încercat deja să-ţi vorbească serios. Este sau nu aşa?
Lia: Da. E adevărat. Dacă mă gândesc bine, cred că a încercat să-mi vorbească serios de vreo câteva ori, însă nu ştiu ce dorea să-mi spună, pentru că l-am respins mereu, categoric, de fiecare dată. Însă dacă avea de gând să-mi spună într-adevăr ceva, n-ar fi trebuit să ezite niciodată, n-ar fi trebuit să cedeze, orice s-ar fi întâmplat, orice i-aş fi spus eu.
To Kuny: Scumpo, gândeşte-te că poate şi tu ai o anumită influenţă asupra lui, poate că-l intimidezi şi tu, sau cine ştie ce altceva, cum s-o simţi el în prezenţa ta...
Lia: Să-l intimidez?! Eu?! Pe el?! Nu ştiu, tati... Mi se pare imposibil ca pe el să-l intimideze vreodată ceva, sau cineva, cu atât mai puţin eu.
To Kuny: Dar nu-i deloc imposibil, scumpo. Nu-i nici el decât o fiinţă umană, are sentimente. În ciuda aparenţelor, poate fi uneori, în unele situaţii, timid, sensibil, sentimental, deci, poate cădea uşor pradă sentimentelor; e clar că are un suflet bun, minunat. Dar nu vrea să se vadă, să i se observe aceste slăbiciuni, vrea să pară mereu ferm, hotărât, dârz, dur, de neclintit, ca o stâncă, deşi e clar că nu e deloc aşa, nu poate fi mereu astfel. E totuşi un om, ca oricare altul. Doar ai văzut şi tu. Ai văzut destul de bine, draga mea.
Lia: Ai dreptate. Am văzut. Lacrimi în ochii lui... Impresionant! Niciodată nu mi-aş fi închipuit că aşa ceva ar fi posibil. N-aş fi crezut că aş putea zări vreodată lacrimi în ochii lui, că el ar putea plânge... Asta aşa este. N-aş fi crezut.
To Kuny: Totuşi, i s-a întâmplat şi lui, ai văzut destul de clar. Şi foarte probabil că nu e prima oară când i se întâmplă; cine ştie de câte alte ori, singur, fără ceilalţi, să nu-l vedeţi...

replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Voi aşterne aici Sinele meu Divin

Am fost cu tine... dar nu am fost!
Am fost în ochii tăi... dar nu am fost!
Am fost în sufletul tău... dar nu am fost!
Am fost doar în Sinele meu Divin zdrobită
De tot ce-am lăsat slobod şi nemeritat
În trupuri pline doar de maţe şi sânge
În care lupii urlau de foame şi sete.

Am fost cu tine... dar am plâns singură!
Am fost în gura ta... dar nu ai ştiut ce gust am!
Am fost în inima ta.... dar nu ai simţit!
Am fost doar un material spumos de plăceri
În timp ce Sinele meu Divin mă biciuia pe creier
Să-mi lovească mintea preocupată de viitor
Şi nu de momentul prezent atât de dureros.

Am fost cu tine... dar Sinele meu Divin te-a urât!
Am fost cu tine... dar împotriva Celui ce m-a făcut!
Am fost cu tine... dar Sinele meu Divin era departe!
Mi-a spus că dragostea lui primeşte doar puritate
Şi nu se poate îmbrăca decât cu haina simplităţii
În care necazurile şi anii bătrâneţii nu se numără,
Doar se pun în jugul Lui Hristos îndelung răbdător
Cu cei statornici în iubire şi pentru iubirea faţă de El.

poezie de Adelina Cojocaru (2 octombrie 2018)
Adăugat de Adelina Cojocaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un pictor de iubire

Sunt un pictor de iubire!
Iubire ce-a fost încă din copilărie...
O iubeam de când nici nu ştiam ce inseamnă dragostea!
Sunt timid de felul meu şi pentru asta îi îngenunchez
Doar lui Dumnezeul meu!
De câte ori am întâlnit iubirea nu am putut vorbi,
Dar am pictat-o pe pânza din sufletul meu.
Şi acum pictez... Lumea, natura şi frumosul!
Mă bucur şi redau viata, când pot picta o lume plină de iubire,
În care litera este o notă muzicală, un sunet de pian, vioară sau chitară...
Din gama poeziei, în care frumuseţea, iubirea, speranţa, Tristeţea sau blestemul,
Alcătuiesc culorile şi penelul, melodiea vietii mele!
Aştept cu înfrigurare, să treacă fiecare noapte, să-ţi pot da "Buna dimineaţa!",.
Doar aşa te pot picta, te pot cântări, astfel reuşesc chiar să te recit, să te trăiesc, femeie!
Îţi voi picta chiar şi în cer chipul tău de înger!
Îţi voi picta culorile corpului şi sufletui, transformându-te în curcubeu,
Punând inima mea în centru.
Aşa va fi un " înger-curcubeu",
Viu, pictat pe pânza universului meu!
Aş vrea să pot lipsi măcar o zi din viaţa mea,
Să mă transform în pânza pe care eşti pictată...
Să dau culoare sufletui meu,
Acum ori niciodată.

poezie de Diodor Firulescu din Viaţa într-o călimară
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Câte lecţii să-ţi mai dea viaţa ca să înţelegi că totul se face asumat şi 'din mers'? Viaţa e ca dansul - poţi sta pe margine privind, dar fiorul trăirilor se gustă doar în vârtejul lui! Ne întâmplăm...

aforism de Sorin Şomandra
Adăugat de Sorin Şomandra
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dincolo de lacrimi

Dacă îţi este teamă de seriozitatea mea,
Deschide, te rog, fereastra către oraşul care moare.
Nu căuta acea frază în mustaţa mea,
Ea este deja moartă –
Ochii tăi sunt cimitirul ei.

Să stingem, deci, toate luminile,
Mai puţin pe cea stinsă deja de tine.

Cineva, după ploaie, se străduie să-mi stoarcă prospeţimea frunţii
Şi mă despică feroce ca şi cum aş fi un aisberg –
Lângă sobă privesc cu bucurie cum mă topesc într-un izvor,
Surâd şi curg în venele lui, în coloana lui vertebrală.

poezie de Luo Fu din Poeme de dincolo, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Li-Vioara lui

Iubirea mea, mă dau bătută,
Şi lui mă dăruiesc, azi, toată!
Să-i fiu o strună de lăută,
De mâna lui să fiu cântată!

Din şoldu-mi fraged de caisă,
Să-i fiu viorii lui eclisă!

Din mâna-mi slabă de poetă,
Să-i fiu viorii lui baghetă!

Din braţu-mi moale ca păiuşul,
Să-i fiu viorii lui arcuşul!

Din inima-mi din piept – cocardă,
Să-i fiu viorii lui o coardă!

Din sânu-mi dulce rapsodie,
Să-i fiu viorii lui bărbie!

Şi să mă cânte îngereşte!
De solzii mei să mă descalţe,
Că prea mă zbat precum un peşte...
La ceruri el să mă înalţe!

Să-i fiu a treisprezecea notă!
Să-i fiu şi soaţă şi cocotă!

Să-i urc şi să-i cobor pe-octavă!
Să-i fiu stăpână! Să-i fiu sclavă!

poezie de Livia Frunză (25 martie 2016)
Adăugat de Livia Frunză
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să-i tai din gheare

Vezi, mâinile acestea muiate-n pământ
au rămas doar nişte arcuri care închid pieptul
şi, ce ai mai putea face acum toamna
decât să baţi aerul ca apa în scocurile morii
şi să-ţi respiri nisipul din clepsidrele debusolate
în palme se scurtează liniile şi degetele rămân încovoiate
cearcănele ochilor sunt cearcăne de stele din nopţi spălăcite
ai ridurile adâncite subtil pe frunte
şi în picioare o lipsă ascunsă de echilibru

nu-i nimic că moartea se apropie senilă
în ţipătul păsărilor de noapte deasupra casei
ori murmurul veşniciilor iernii care te cheamă
tu vrei să rămâi acasă departe de ceţurile care-ţi curg pe retină
poate să-ţi şuiere vântul la fereastră
să-ţi fie trase săniile de cai înaripaţi
e un semn ca nu trebuie să fii pe drumuri
să te găsească moartea plecat
mai degrabă să-i pui busuiocul sub nas
să-i tai din gheare
şi să pleci în trombă
cu salvarea la spital
poate inima mai ţine în funcţiune ceasul.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (25 februarie 2010)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În căutare de popor

... Oare de unde mi se trage neamul prost,
fără mândrie, nici morală, toate-n post,
ţinute exces, nu-n folosinţă în orice zi;
eveniment doar, să se ştie că ar fi...
cum şi proverbul vechi, cu capra, se explică;
de n-o ai tu, e-a altuia, râioasă-i cică,
să o otrăvim, aşa să moară şi stăpân,
că Dumnezeu nu s-a uitat la cine-i bun
şi, chiar de eşti umflat de toate, nu se cade
să te arăţi, cu mâini întinse... rău ţi-ar şade,
nu mai poţi cere vreo pomană să înfuleci,
nici de obraz, cu mort, ce n-ai, nu poţi să-ntuneci,
iară să vrei să ai mai mulţi nu-i o ruşine,
chiar de-ai palat, eşti plin de aur... ia ce-ţi ţine,
lasă-i pe proşti, ce au muncit, să-ţi dea mâncare,
doar tu "stăteai", 'n a lui cuptor, să-i ţii pe-ogoare,
tu, plin de grade şi ei arşi şi-acum, la bani,
ce-i meriţi tu, cu haine gratis, ei ciobani...
e plină ţara de valori, zise elite,
ce şi-azi din vorbe în lozinci sunt poleite,
nu cei cu carte... cei ce-aveau odat' carnete
cu roş' ciocan şi secera de epitete...
ce-ţi ţineau urma, să se ştie tu ce faci,
ei doar contabili la ce zici, să ştii să taci...
tot paraziţi, cum tenia ce-n lung se-ntinde,
să-ţi lase şansa să poţi lua "ceva" merinde...
da-s mulţi prostimea, ce-i hidoasa moştenită
şi-i iar o Mare Adunare, Stat numită;
că-s parlament, guvern, de tineri tot din lepre,
născuţi din ăi ce-au reînnoit moarte carnete!?!...
doar că furat e-acum virtute; ce pârnaie?...
şcoala-i, de azi, să te afirmi cum se jupoaie
şi chiar de tot, se ştie bine, nu e bai,
că neamu' dracu' nu va piere, mai rău, vai,
de încerci să spui că sunt o masă din prostie...
Dar nu mă doare, de vor proşti, aşa să fie!!!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (28 decembrie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Întâlnirea definitivă a omului cu Dumnezeu este naşterea dincolo de moarte. Omul nu-l poate vedea pe Dumnezeu fără să moară faţă de sine. El nu poate ajunge la sine însuşi, în adevărul lui suprem şi definitiv, fără să moară şi deci fără să renască – în chiar sfera lui Dumnezeu.

citat din Henri Le Saux
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi-n noi "e putred mărul"

Prea bine ştim că nu ştim totul,
Dar câţi din noi ar vrea să-nveţe?
‎Puţin pricepem, dar dăm votul
Şi suntem gata de poveţe.

E drept că nu-i dreptate-n lume,
Prea des sărmanul păgubeşte,
Iar opresorul n-are nume,
Dar ne mai pasă, ne priveşte?

‎E-adevărat că adevărul,
Când nu-i întreg, e tot minciună,
‎Pe dinăuntru-i putred mărul,
Dar ‎arătăm doar partea bună...

Murim din clipa când ne naştem
‎Câte puţin, cum arde-o iască,
‎Din ale vieţii mulţi cunoaştem,
Dar ce puţini ştiu să trăiască!

Ne războim în timp de pace,
Mereu găsim în alţii-o vină,
Nimic nu pare să ne-mpace,
Noi vrem "justiţie divină"!

E-un dar să poţi să simţi cu fraţii,
‎Să-i poţi citi ca pe o carte,
‎Dar ne vedem mai buni ca alţii...
‎Ce hău de ei ne va desparte!

Oh, vai de cei bogaţi, sărmanii,
Nefericiţi îmbătrâniră;
În lumea-n care-au preţ doar banii
‎Chiar şi-nţelepţii-nnebuniră!

poezie de Olivia Pocol din volumul de versuri Anotimpuri (12 iunie 2020)
Adăugat de Olivia Pocol
Comentează! | Votează! | Copiază!

Steaua din ochii ei, iubirea din inima lui

Într-o zi din toamna lui aurie
băiatul întâlni o femeie,
avea oglindirea stelei lui în privire
pe rochia-i albă de mătase erau înaripaţi
toţi fluturii lumii
pe umeri avea Carul mare
iar pe cap o tiară din Ursa Mare
băiatul o privea pierdut în lumea apelor ei
steaua lui visată se oglindea în ochii ei,
căprui cu iradieri de chihlimbar
pulsul inimii lui depăşi orizontul vieţii
sângele-i părăsea trupul
urmându-i fluturii de pe rochia ei
el nu mai era el
era doar jumătatea lipsă din puzzle-ul ei
steaua din ochii ei, iubirea din inima
lui...

poezie de Nicole Sere
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!