Agonia toamnei
Toamna își întinde agonia în balcon
pe sârmă, peste rufele ude,
peste arborii goi.
Cea mai lungă noapte din an bate-n geam.
Iubirea rătăcită prin ochii verii,
în drum spre Golgota,
rămâne între cuvinte,
pe o paralelă ucisă, fără timp.
Obsesiile visurilor neîmplinite
ies din transparența trecătorilor
lăsând în aer urme neșterse de viață.
Pustiul iubirii verzi suflă de pe frunzele
ce-și leapădă verdele în foșnete stinse.
Sunt o mistuire în timpul rămas,
sub focul de stele din cuvinte,
înmulțind timpul risipit în crepuscul
cu uimirea de a mai fi
trecând prin ochiul tău străin
prăbușit în onduleuri de întuneric.
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Citate similare
Ai rămas
ai rămas în căutarea aceea absurdă
din o mie și una de nopți,
chemată acolo de imposibilul efemer
construit de frunzele cu mesaj codificat.
inocența mă privea agățată de tălpi,
celulele verzi se învârteau degeaba.
dezvelitul geam dădea peste noapte
și-n alte orizonturi plecau cuvintele
când fata morgana sărea din metafore
zburdând în lumină.
în cealaltă jumătate a lumii
se prelinge un singur sens
cu o întoarcere refuzată de timp
spre urma pierdută
mascată de umbra fierbinte a frunzelor.
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Din vise
De azi, am hotărât că voi rămâne
Să-nving și toamna asta dintre noi,
Să-nlătur vântul rece care suflă
Între cuvinte, dragoste și ploi.
Și mi te-nchipui, când venind spre mine
Fără să-ți pese de va fi noroi,
Va trece toamna dintro clipă rece
Iar cartea vieții mele-ți va fi foi.
De azi am hotărât, mai bine toamnă,
Culori ce înverzesc peste un timp,
Dintr-un șuvoi de picuri de ploaie
Îți scriu miresme despre anotimp.
Dintre cuvinte, dragoste și viață,
De azi am hotărât, nu voi pleca,
Mi-e toamna anotimpul revenirii,
Din vise, eu nu pot ipoteca...
poezie de Corina Mihaela Soare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Visele
Visele deschid niște uși cu o altă esență
prinsă-n rozariu iubirii.
Sufletul gol se conturează în forme imaginative
cu o perfecțiune absolută,
într-o magie trezită din abis.
Te privesc altfel în toamna cu frunzele colorate ca un sărut,
din care las în urmă ofiliri și apusuri reci.
Metaforele neacoperite locuiesc în lună,
când mă ții de mână
și preluăm tăcerea din frunzele verzi.
Ochiul rămâne deschis în picătura de ploaie,
cuvintele sunt leac pentru durere.
Camera goală nu mai umblă prin ceață,
respirația devine o scriere în vers.
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Visele
Visele deschid niște uși cu o altă esență
prinsă-n rozariu iubirii.
Sufletul gol se conturează în forme imaginative
cu o perfecțiune absolută,
într-o magie trezită din abis.
Te privesc altfel în toamna cu frunzele colorate ca un sărut,
din care las în urmă ofiliri și apusuri reci.
Metaforele neacoperite locuiesc în lună,
când mă ții de mână
și preluăm tăcerea din frunzele verzi.
Ochiul rămâne deschis în picătura de ploaie,
cuvintele sunt leac pentru durere.
Camera goală nu mai umblă prin ceață,
respirația devine o scriere în vers.
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ceva s-a rostogolit
ceva s-a rostogolit cu zgomot umblând amar
prin cuvinte
timpul s-a rupt în bucăți
ochii fără somn au rămas pironiți de stele
zâmbetul crispat se oglindește și în cafea
s-au întețit gândurile făcând muchii în pereți
insomniile se culeg din măruntaiele cerului
e un început de dezlipire de efemerul mister
ascuns printre frunze
coborâtor din stele
de puntea pe care niciodată n-am mers
de golul rece mărșăluind cu picioare de plumb
de asfințitul singuratic pe pământ
de uimirea unui fir de trifoi
genunchii și palmele au sens tămăduitor
ca și vântul ce adie-n plete
totul îngână pieirea timpului
când visam cu o mie de ochi
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pastel
mirosuri de rufe plimbate pe sârme
zgomote agățate de urechi
balcoane spânzurate în aer
unghiuri de calcar ciudate
spasmul zilei urcă pe geam
albastrul tace paralel cu vântul
între două cuvinte începe o iubire
un ochi uimit cade pe-o mașină
cuvinte pătate destramă o lumină
chemarea se află-n cești de cafea
absența ta e iarăși cu mine
trec peste urme de pași fără nume
dau frigul rotund la o parte
din turlele vechi curg țurțuri de gheață.
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Te înghesui
Te înghesui în fiecare seară
prin colțuri diferite de minte,
mi-am zis că dacă te rătăcesc dispari
ca și cum nu ai fi fost vreodată.
O avertizare mi-a scrijelit inima
ridicându-i pulsul,
bucățele de gând îndrăgostit le-am risipit atunci
în sensuri diferite,
unele cioburi s-au înfipt aproape de prag.
A doua oară și a treia oară am schimbat
fața de pernă inundată de urme verzi
ce-mi micșora somnul
mișcând respirația aerului și urmărind fuga orelor
fără odihnă.
Zbaterea de cuvinte
se întindea de la ușă pân' la pat.
Au rămas litere disponibile
care încă pot scrie cuvinte trimise-n albastru
făcându-și sălaș pe drumul din zare.
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Dimineața rigidă
dimineața rigidă se așază pe frunze,
sentimentele au brumă de toamnă,
melancoliile devin galbene.
resturile tardive de dragoste au rămas în poze,
ultimul sărut raționalizat se șterge din memorie.
singurul loc unde erai câteodată
e ocupat de frigul fluturând mov.
în spatele meu niște cuvinte străine
măsluiesc un parastas
pentru verdele uscat din frunzele pomilor singuri.
lipsesc păsările cu aripi întinse,
lipsește luna suită-n copac,
lipsește ochiul deschis în care să intri,
lipsește alergarea trecând peste sigilii.
lipsește adierea legănată a miresmelor de vară,
neclintirea însetată de a fi doar eu cu tine.
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Nu ești
o lumină mușcă din albastru,
dansează desculță,
fără nume și glas,
reface pe curba orizontului visele despicate.
un paradis verde se naște printre stele buimace
odată cu primăvara demascată
ce-și strecoară extazul
și dincolo de obloane și perdele.
verdele trăit și-a lăsat sarea
devenind piatră albă lucind printre gânduri.
frunzele neliniștite restituie sonor
respirația cuvintelor verzi.
nu ești printre cuvinte.
la capătul liniștii sparte
mă dor cuvintele, pătate de uitare.
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
O nouă zi
o nouă zi fugărită de întuneric,
secundele însemnate cu tine mușcă din mâini.
toamna trece pragul de hotar rămas neînchiriat.
neidentificări rătăcite continuă trecerea paralelă
alături de copacii pregătiți de zbor în albastru.
din cuvinte curg dangăte de condamnat
amontele eului, pe lângă altarul ce doarme
și îngerii absenți, fără chip.
dialogul cu lumina se oprește
într-un cimitir viu de frunze.
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Depărtarea
depărtarea retrocedată de cosmos,
cu firimituri de timp,
revine în prezentul meu
desfrunzită toată,
golită de așteptări,
unde întunericul e întuneric,
iar ploaia dansează sub geam într-un ecou de cântec trist.
poate tu nu ești niciodată acolo.
nici o visare nu se mai rupe din cuvinte.
marginea peretelui e mereu tivită cu o lumină albastră
care împiedică și interzice scânteierile din stele.
ultimul sens al luminii întinde visele dincolo de mine,
spre uitare.
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Uimire
Ioanei Preda Miroslav
La crepuscul
conturul frunzelor rămâne
și uimirea
din ochii copilului de altădat.
Și prima întâlnirie
cu uimirea din ochii
copilului tău.
Și peste toate
o fată blondă aplecată
peste tabla de șah.
poezie de Lidia Pasat
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
La cules
focul toamnei iese din struguri
între cutele adânci și spasmul mușchilor
odată cu învârtitul teascului
și strivitul boabelor
ce-și leapădă cămașa
până sub stelele nopții energia curge
cu tot cu lumină și întuneric
cu tot cu rai și iad
frigul din toamnă se ascunde prin iarbă
sau urcă pe gard
uneori apasă pe mâini și pe față
și chiar se coboară sub tălpi
și inima uită golul din eu
particule întregi fără substanță
ca-ntr-o cascadă te urcă în cer
cele lichide îți mută spațiul
modificând cuvintele ce mor lângă cramă
în timp ce mustul dulce sclipitor
aleargă prin irisul ochiului
ascunzând în el semnul divin al nunții din Cana.
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Focul
sunt floare de piatră în noapte
rătăcesc singuratic din perete în pereți
la ceasul apus
cad frunze, cad gânduri
e beznă în casă și ceasul s-a scurs
uneori izbesc golul din mine prin umbre trecând
am ochii acoperiți de căutări
drumul se răsturnase în palmă
mâna cade tristă pe o coală
străin între ziduri de hârtie și pașii mă dor
spațiul rănește absența
șe abate privirea prin casă
trec zile printre zile
mereu monotone, mereu diferite
trăiesc în imagini răsturnate
pe o retină sfâșiată de gânduri
sunt străinul într-o lume nebună
privesc oameni ce trec prin mine
lăsând în urmă absențe
între file de carte am așezat un destin
cu ochii iubirii privesc dorul fără de sfârșit
mâinile ard printre șoapte în noapte
sunt foc nesfârșit
sunt foc de nestins
sunt focul ultimei șoapte
la final, voi lumina cerul arzând
poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cuvinte înghețate
mestec cuvinte înghețate
se scufundă o lume fără urme de înger
speranța anihilată plutea în spațiu
ora vopsită anestezia timpul
golul clipelor se umplea fără rod
eram sub o stea căzătoare
coroana de lumină de pe frunte a devenit umilă
s-a dezumflat starea aceea de legendă frumoasă
erai o Medee
seninul plecării a pornit din albastru
cuvintele au făcut scut suspendând ceața
pe mâna celor meschini a rămas un mâine tulbure
descoperit de umbre
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Numește tu
numește tu altfel pustiul și graiul uscat,
plecarea neoprită de nimeni,
păcatul cumințit în spectru stelar,
cuvintele fără cuvinte.
fisurile cu arome vechi trimit săgeți de gheață,
din tei cad picuri ruginii,
umbra cu vârf de lumină galopează spre infinit
pe-o cale paralelă.
o margine se trasează amețită
între ieri și azi, spre capătul lumii albastre.
mă-nchid în miezul tăcerilor
cu jumătatea mea de trup reală
sub fragmente rupte din lumina
condensată pe gleznele nopții.
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Glossă amintirilor de sat
Bate în pieptul nostru azi,
Precum un clopot peste sat,
Un gând și-o inimă de brazi...
Și-n suflet totul s-a schimbat.
Trecând pe troienite căi,
În troienitul anotimp,
Colindători prin munți și văi,
Frâng pita în bucăți de timp.
Bate în pieptul nostru azi,
Acum, o inimă bătrână
Și dorm în noi păduri de brazi,
Sub fine țesături de lână.
A nins în noi cu flori de măr,
Mă-ascund sub pleoapele de noapte
Și timpuri troienite dor
Și zboară clipele spre moarte.
Precum un clopot peste sat
Se-așează liniștea... O chem...
Este târziu și s-a-noptat
Și în clepsidră se aștern
De-odată, fulguiri de nea,
Lumini și stele căzătoare,
În gânduri, pe căsuța mea
Și pe a timpului cărare.
Un gând și-o inimă de brazi,
Un clopot de ninsori și vis,
În care, timp, de veacuri arzi,
Vreascuri din timpul nepermis.
mi-ai prins în clipe de argint
Ninsori de vise și cuvinte,
Cu clipa-n noapte să m-alint,
Să-mi fac poeme de cuvinte.
Și-n suflet totul s-a schimbat...
Atâta liniște m-apasă!
Cuvintele s-au spulberat
Și vreau să mă întorc acasă.
Vânturi, spre minus infinit
Îmi poartă frunzele de dor.
Arama timpului oprit
Răsună iar ușor... ușor...
Trecând pe troienite căi,
Cu biciul despicat în cinci,
Se-aud vuind, se-aud prin văi,
Se-aud deodată și aici...
Tot ei, în portul popular,
Trecând precum un vis prin moarte.
Bătrânii noștri trec arar
Prin a tăcerii noastre noapte.
În troienitul anotimp
Mă-ntorc din nou, mă-ntorc acasă.
Să dorm aș vrea, dureri să schimb,
Să stau cu toți ai mei la masă.
Să-mi fie timpul spre-napoi
Vis și mușcată la fereastră,
Să fiu mereu, mereu cu voi,
În orice timp să fiu acasă.
Colindători prin munți și văi
Se-ntorc ca altădată iar
Cu fruntea sus, mândrii flăcăi,
Cu trup arzând în munți de jar.
Altar, ceasornic și popas,
Argint pe ii, argint pe fote
Și sufletul ce le-a rămas
În versuri și poeme, note...
Frâng pita în bucăți de timp
Și se întorc la rădăcini,
Troiene-n orice anotimp,
În suflet simpli și virgini.
Sub un ștergar, înlăcrimat,
Bunicul cu o pleoapă-nchisă,
Sub nori de praf s-a așezat...
Bunica-și toarce anii-n prispă.
Frâng pita în bucăți de timp,
Colindători prin munți și văi,
În troienitul anotimp,
Trecând pe troienite căi.
Și-n suflet totul s-a schimbat...
Un gând și-o inimă de brazi.
Precum un clopot, peste sat,
Bate în pieptul nostru, azi...
poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Fără vis
ceva din tine dizolvă o parte din mine
se naște un zâmbet neîntrebat
dimineața miroase a metafore agățate de tălpi
ipotezele desfrunzite recompun resturi de stele
se desenează pe perete un zbor spre fereastră
mă definesc într-o respirație înfometată
lumina din palme devine stingheră
locul pe care stau e străin
fac un armistițiu între mine și cuvinte
pentru a nu tulbura verticala pe care urc
povara verbului mă apasă
pierd din lumină ascultând pendula timpului
bucăți de albastru răsturnat
te estompează tăcerea golului înflorește
rămân fără vis pe o paralelă verde cu frunze ucise
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Răscolitorul dor
Mă răscolește acum un dor
Și-n suflet îmi urlă focul iubirii,
Pe cerul azuriu nu e niciun nor
Să-mi picure-n adâncul firii.
Până și tăcerea urlă-n mine,
Și prinde rădăcini prin gând,
Dar inima-mi fuge către tine
Pe aripa unei adieri de vânt.
Și se strecoară lin în noapte,
Se așează pe păru-ți argintiu,
Să te iubească iar în șoapte
Spulberându-ți gândul pustiu.
Tu, uiți, iubite, că timpul trece
Și vine toamna, tu nu observi
Iar iubirea devine tot mai rece,
Nici frunzele nu vor mai fi verzi.
Vino, iubite, stinge focul iubirii,
Și-alungă dorul din pieptul meu
Rupe tăcerea din adâncul firii,
Iubește-mă cum te iubesc și eu.
poezie de Camelia Boț (31 august 2020)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Au fost scrise 3 comentarii până acum.
Cer răsturnat peste noi
Au rămas urme prin inima mea,
cuvinte fără de glas
ce au buzele uscate,
iarba crescută frumos
în ochii mei
și pasărea de pe streașină
ce ne cânta în diminețile
când cerul era răsturnat peste noi.
Îți amintești cât de frumoși erau copacii
după ce Dumnezeu își trecea mâna prin ei
și noi ne sărutam goi
sub crengile lor dezmierdate?
Aburul clipelor noastre
era cel mai fierbinte,
ca niște maci
bătând toaca în sânge...
poezie de Magdalena Dorina Suciu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!