Acele fragile apusuri

iubeşte-mă de parcă nu ai primi nimic
în schimb
prin fiecare tresărire a mândriei
de-o clipă,
nebunia nu face rău nimănui.

dintre toate corăbiile cu pânze,
steagul meu - un ţipăt pe întinderea
apei,
îmi leg trupul cu funii să nu se piardă în ceaţă,
harpii din insulele Strofade,
veşnic flămânde,
îşi caută frumuseţea în coaja unui copac
sădit de cine nu trebuie.

diavolul
adăugase un an dragostei noastre
precum vinul ce nu stă liniştit în pahar
de ce-o să se întâmple, priveam copleşit de atâtea emoţii,
umbra îşi luase capul în mâini
încât să nu se observe,

rudele şi cei de departe
ne-au umplut părul cu grâu,
în buzunare, în gură şi-n cele mai ascunse dorinţe
pun sufletul să-şi facă treaba cinstit,
din dreapta soarelui cineva ca pentru final
scoate curcubeul prin nori,

mi-am făcut mare crucea
convins că minciunii nu-i pasă cine o spune...

poezie de Dan Petruţ Camui
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Starea de nou

trebuia să sucesc nişte mâini
fără să întrerup aplauzele
rar găseşti pe cineva să respecte legea
iubirii
înaintea cuvintelor n-a fost nimic
explicit
cu nume de om fericirea mă strigă
pe cine îngropi cu o slujbă aşa de frumoasă

sunt ghinionistul care nu-şi permite emoţii
deşi undeva păstrez o batistă
mereu întreb unde mi-e locul

cei de acasă ies în stradă
cu mimica schimbată cu strângeri de inimă că
nu fac nimic
pentru împăcarea cu moartea
ora trei dimineaţa este cea mai potrivită muzicii de jazz
până la primul adio
îi aud ticăitul

la petrecerea burlacilor promisă de zâna cea
rea de la naştere
am răsuflat uşurat că nu moştenisem capul mare şi dizgraţios
al bunicii
precum vibraţia karmei prin crăpăturile nopţii -
ceva între obiectele personale şi tăbliţa de identificare a îngerului
cu reputaţie îndoielnică

gata să prade
mi-a tras o palmă nu fi tipul acela
nehotărât
în privinţa iubirii
eu şi Dumnezeu am avut copilării diferite.

de parcă întâmplarea s-ar fi uşurat
pe buchetul miresei
iar
viaţa
a trecut brusc mai departe

poezie de Dan Petruţ Camui
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

E drept că nu ştiu nimic despre femei... Dar, cu toate acestea, sunt convins că unele femei te cuceresc pe loc, fie prin frumuseţea lor, fie prin cine ştie ce alte însuşiri; în schimb, altora trebuie să le dai târcoale vreo şase luni ca să le înţelegi farmecul.

Dostoievski în Adolescentul (18 august 2011)
Adăugat de Benea Daniel
Comentează! | Votează! | Copiază!

Simplu deliciu al firii

precum căderea dinaintea unei ninsori
ce-mi lumina chipul într-o mie de feluri
printre ziduri mâncate
de ceaţă umbra unui coşar
mi-a pus degetul oblic pe buze:
în lumea noastră avem case din flori
trupul meu găsea durerea - combinaţia dintre ţărână şi apă
o manieră vicleană

treceam singurii îndrăgostiţi de urât
în cea mai depravată zi
când
ştiinţa şi religia
au coborât să bea ceaiul
în stradă
moartea fericită să ne găsească în viaţă
umplea aerul cu markerul înmuiat în arsenic:
cine are ochi de văzut şi urechi să audă...

întruchiparea răului -
timpul avea să ne celebreze păcatul
în subconştient
trăirea intensă a cărnii răbda un stăpân nemilos,
arta
din ce în ce mai puţin temătoare
precum greşeala dintâi

când glasul lumii s-a deprins să-şi ignore părinţii
iar celelalte lucruri s-au surpat de la sine
dragostea n-a mai avut nimic de a face.

poezie de Dan Petruţ Camui
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Diavolul a convins mulţi oameni despre lipsa lor de valoare. Fiecare dintre noi trebuie să facă o pauză şi să îşi aducă aminte de cruce - despre crucea care ne descoperă adevărata noastră valoare - întrucât astfel aflăm preţul pe care Dumnezeu a vrut să îl plătească pentru noi, profunzimea dragostei Lui pentru noi şi cât de mul valorăm pentru El.

citat din Roy Lessin
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cine

Cine sunt eu?
Cine eşti tu?
Un da sau un nu.

Cine e el?
Cine e ea?
Un nu sau un da.

Cine e bun
Sau cine e rău?
Diavolul sau Dumnezeu.

Cine e rob
Şi cine e împărat?
Cel sărac sau cel bogat.

Ce întrebare stupidă
Mi-am pus,
O întrebare veşnic fără răspuns.

poezie de Vladimir Potlog
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aripi

cineva îmi spunea să nu te cred
râdeam ca de spaimele acelea care ne făceau
zilele fericite
precum o împreunare de mâini

cineva îmi spunea să nu te iei după cuvinte
după rândurile scrise pe marginea unei hotărâri despre care
nimeni nu poate semna
cu vibraţia cea mai înaltă

cineva mi-a spus nu muri
viaţa se va transforma într-o înfrângere
şi nu va fi de ajuns
graba miliardelor de lumini spre punctul nostru de întâlnire
să le spunem că pentru oameni stelele
sunt cele mai sigure locuri

cineva mi-a spus nu-ţi opri privirea şi nici inima
asupra unei singure femei
te va duce ca pe-un neputincios până la groapa săpată
de ninsoarea căzută pe ziduri
amprentele unor mâini ce s-au ţinut una de alta
vor fi de azi înainte
chemarea la războiul morţii
curajul dragostei
şi-al unui păcat pentru care nimeni nu poate să facă
vărsare de sânge

poezie de Dan Petruţ Camui
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eşti curcubeul sufletului meu

Din poveşti cu un final duios
Mi-am ales culorile iubirii,
Un curcubeu cu sufletul frumos
Ce vopseşte ceru-ntineririi.

Îl port la gât şi îl mângâi în vis,
Îi sărut fundalul dintre nori,
Închipuindu-mi că tu eşti în dânsul
Şi mă ridici prin ploaie uneori.

Blândeţea lui este blândeţea ta
În clipele astrale dintre nopţi,
Mă plimbi în cer cu Caru-i Mare
Ungându-i cu iubire spiţele la roţi.

Eşti curcubeul sufletului meu,
Sămânţa-i ce zvâcneşte-n univers,
Seamăn-o să prindă nemurire
Chiar prin sărutul dăruit ca vers!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Brebenel şi Brebenela

Brebenel şi Brebenela
de la
care se aşteaptă
parte dreaptă
fiecare să îşi facă,
e o placă
ce o spun din totdeauna,
el îi trage cu "nebuna"
ea din dragoste
nu-l scoate...
pacoste, mii de păcate
ea, rebela
Brebenela, le îndură
când adeseori se-njură...
rea de gură
şi de fel
rea de tot pe Brebenel...
încât pot ca să socot
că nu e departe clipa
când se vor desparte
luând fiecare-n parte
ce credeau că le-aparţine,
Brebenela mai puţine
ce-o găsi prin bătătură...
luă una peste gură
iar ca soţie
cât să fie de-o hoţie...
faţă de el, Brebenel
simbol clar al bărbăţiei
ce luă... darul beţiei...
Şi... nu-i unică sechela
Brebenel şi... Brebenela!

poezie de Gheorghe Gurău (3 decembrie 2009)
Adăugat de Gheorghe Gurău
Comentează! | Votează! | Copiază!

Momentul când macii surprind prin tăcere

de parcă eliberarea ar emite un sunet
străin nouă,
celor cu mai puţine şanse decât lumea
de sulf,
o mână plină de vene decupa din coaja copacilor
soarele stors de căldură.

nopţile înseamnau tăceri prelungite,
boncănind precum cerbii la verdele primăvăratec,
în mintea mea focul trebuia să alunge
un demon.
mă ghemuiam între sânii tăi şi cana de ceai,
în loc de medicament,
prin aburul violet simţeam forma de lapte a unui sărut
ce nu se îndura să respire.

prin noi curentul electric îşi desăvârşea alchimia,
celulele stem se împerecheau într-o joacă
de-a mama şi tata.
pornind de la naştere,
am vrut să-mi încep ziua cu tine,
oricare ne-ar fi religia.

îmi luai capul în mâini
precum carnea slăbită de febră,
dorul dureros la atingerea limbii
mă făcea să iubesc partea umană a morţii -
momentul subtil al creaţiei.

poezie de Dan Petruţ Camui
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Casa soarelui

ninge atât de frumos,
încât nimeni nu poate să-mi facă vreun rău.

după somnul ce-a ţinut luni întregi,
credeam că înnebunesc
precum cei mai buni dintre oameni.

doctorul îmi arată un punct: defineşte
normalul,
după mintea mea,
în mâini potrivite
lutul ia forme umane.

am văzut munţi de pământ scoşi
din pieptul copacilor, nenumărate noduri cu suflet
se rugau pentru blândeţe şi apă,

din tăişul cuvintelor, mi-am făcut coarne de plug
în apărarea iubirii.

bunicul,
din ce în ce mai puţin,
stătea pe un pat lângă sobă,
îi curgea dintr-un picior, bunica plecase,
mama năştea şi nu voia singură,
privea către uşă,
din pântecul ei am promis să nu uit
moartea în locul
plin
de lumină,

încercam să-l trezesc
ca pe un om pe care nu-l poţi atinge
cu mâna.

poezie de Dan Petruţ Camui
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ruşinea este sentimentul adânc înrădăcinat de însăşi mama natură în fiecare om. Ruşinea îi spune omului că anumite acţiuni sunt total împotriva firii. Problema este că ceilalţi oameni au învăţat să folosească acest sentiment pentru a-i manipula pe cei din jur. Ruşinea este una dintre cele mai primare emoţii umane. Ea este şi periculoasă pentru că îi spune unui om că el, ca individ, nu are valoare şi nu este destul de bun pentru a exista. Sentimentul de vinovăţie este sentimentul că acţiunile noastre au fost greşite însă ruşinea ne spune că noi suntem greşiţi. Omul va face orice ca să evite sentimentul de ruşine şi de aceea poate fi manipulat prin acest sentiment. Invidia, ruşinea şi vinovăţia sunt cele 3 emoţii negative pe care trebuie să le evităm în viaţa noastră socială.

citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu sunt o clipă...

ochii tăi nu mă văd
nu mai sunt
o clipă
de timp pierdută
cineva m-a aruncat în lume
o simplă clipă
care nu trebuie nimănui
când mă vezi mă arunci
un bobârnac şi gata
m-am dus
am fost oare dată ţie?
eu cu sufletul meu
transformat în clipa
nici măcar colorată
doar simplă şi incoloră
nu spun nimănui nimic
nici măcar o clipă
iar în final tu sufli
în timp să mă duc
departe
gata ai scăpat de mine
de inutila clipă
care nu are ce căuta
în viaţa ta!

poezie de Viorel Muha
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mulţumesc omului din cer

mă sufoc în locul acesta,
viaţa are forma unei găuri de vierme,
lucrurile despre care am uitat că există fac să-mi dea
lacrimile
nu mai recunosc minciuna,
poate zahărul m-a făcut imprevizibil sau omul din cer n-a murit
pentru noi,

vreau să ajungă stratul de ozon,
pomii explodaţi demografic,
şobolanii îndrăgostiţi de groapa oraşului,
sentimentul de ţară se întoarce în cărţi,
cine eşti tu să-mi spui ''nu face asta'' când îmi tai venele
şi pun îndoiala la ''favorite''...

mi-ar fi plăcut iubirea, un fel de inteligenţă artificială,
îmi trimite atâtea mesaje încât ajung să cred,
nu suntem singuri,
dincolo de trei straturi de noapte, cineva răsuceşte cheiţa,
iar eu îmi iau tableta şi umblu,
diavolul este un virtual norocos,
mereu găseşte pe cineva să-l asculte..

îmi lipseşte răbdarea lui Iov,
foamea a rămas dovada că sunt viu,
pentru nevoia de dragoste
mulţumesc omului din cer că ne suprapunem aceluiaşi gând,
timpul nu se atinge de mine,
după chipul şi asemănarea lui
dimineaţa mi-a fost milă că moartea nu va mai exista,
lucrurile dintâi vor trece de parcă nu au fost niciodată,
la fel, dorul...

poezie de Dan Petruţ Camui
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu şi eu

Ce fac? Mă sufoc.
De ce? Că nu-i lângă mine.
Cum aşa? Fără noroc.
Cine? Cineva ca tine.

Ce o să fac? Voi mai încerca odată.
De ce? Să fiu bine auzit.
Cum aşa? O melodie uşor-cântată.
Cui? Unui suflet rătăcit.

...

Ce am făcut? Îţi voi spune mai târziu.
De ce? Încă aştept.
Cum aşa? Îţi voi spune mai târziu.
Când? Când îmi va bate inima-n piept.

...

Ce fac? Îţi răspund ultima dată.
De ce? Că am ce îmi doresc.
Cum aşa? Am convins-o că nu-i uitată.
Pe cine? Pe fata ce-o iubesc.

poezie de Andrei Tudora
Adăugat de Andrei Tudora
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe urmele noastre

Pe urmele noastre mergînd,
ei coboară mereu spre centrul pămîntului,
apa noroioasă devine povestea însoţitoare,
la răscruci, cocoşaţi aruncă în sus cu buchete
sinistre, de nuntă.

Nimic nu dospeşte mai bine ca sufletul,
ca amintirea. Aveam odată vase de lut,
fiecare lucra noaptea, în vis, vasul lui
şi dimineaţa el era gata de a-şi primi uleiul,
vinul ori grîul.

De ce merg ei acum tăcînd? Cine sînt ei, de fapt?
Umerii noştri au fost odată de fier,
păsările noastre au fost odată de piatră,
dar noi, cei cu umeri de fier, cine am fost?
Dar noi, cei cu păsări de piatră, cine am fost?

Şi, în fond, de ce ei parcă ne urmăresc
şi calcă mereu pe urmele noastre,
coborînd, fără voia lor,
spre centrul necunoscut al pămîntului?

poezie de Dragoş Niculescu din Cinci vreascuri şi fapta de mâine
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Înţelepţii antici erau subtili, adânci şi pătrunzători. Înţelepciunea lor era aşa de adâncă încât nu putea fi cunoscută. Astăzi este greu de a-i prezenta şi înţelege. Ei erau prudenţi precum cel ce străbate iarna un fluviu, prevăzători precum cel ce se teme de vecinii săi, gravi precum se cuvine să fii înaintea străinilor, modeşti ca gheaţa care se topeşte, simpli ca lemnul (în lucru) la lucrat, goi ca o vale armonioasă, nepătrunşi ca o apă tulbure. Cine deci ar putea astăzi să-şi purifice sufletul întocmai ca o apă tulbure lăsată să se limpezească? Cine ar putea să însufleţească un mort, redându-i mişcarea? Cel ce şi-a însuşit cu adevărat Tao nu are dorinţe. El este despuiat de toate şi nu caută cu ostentaţie să fie desăvârşit.

Lao Tse în Tao Te King, 15
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

După ce ajunse pe moşia unui împărat mare, calul învăţă pe băiat ce să facă. El ascultă şi se duse de se băgă argat la grădinarul împăratului. Până a nu se învoi cu grădinarul, el îşi puse o băşică de vacă în cap, în care îşi ascunse părul cel de aur. Grădinarul îl învăţă cum să facă brazde, să semene flori, să le răsădească şi să le îngrijească. Şi îl luase la ochi, căci era spirt, ştii, colea, cum trebuie omului, mână dreaptă, nu altceva. Totuşi slugile din curtea împărătească îl numiră cheleş. Şi, cheleş în sus, cheleş în jos, până ce îi rămase numele Cheleş. Grădinarul împărătesc îmbătrânise la curtea împăratului. El era om destoinic, cu frica lui Dumnezeu şi cinstit. Slujba lui de căpetenie era să ducă în toată dimineaţa câte un mănunchi de flori la cele trei fete care le avea împăratul. Îmbolnăvindu-se grădinarul într-una din zile, chemă pe argatul său şi îi spuse să aleagă din florile cele mai frumoase atâtea câte să-i ajungă a face trei legături de flori şi să le ducă fetelor împăratului.

Petre Ispirescu în Făt-Frumos cel rătăcit
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe lângă celelalte trebi grădinăreşti, slujba lui de căpetenie fu ca să facă în fiecare zi câte douăsprezece mănunchiuleţe de flori, şi în fiecare dimineaţă să le dea la cele douăsprezece domniţe, fete ale împăratului, când vor ieşi din casă spre a se primbla prin grădină. Aceste domniţe erau ursite să nu se poată mărita până nu va găsi cineva care să le ghicească legătura ursitei lor şi să facă pe vreuna din ele ca să iubească pe cineva. Ursitele lor le dăruise cu patima jocului. Erau nebune după joc şi pe fiecare noapte rupeau câte o pereche de conduri de mătase albă, dănţuind. Nimeni nu ştia unde merg ele noaptea de joacă. Împăratul se luase de gânduri cu atâta cheltuială pe condurii fetelor sale şi pentru inima lor de gheaţă, de care nu se putea lipi nici un june din cei ce veniseră în peţit. Pentru aceasta el dase sfară în ţara lui şi în ţările streine, precum ca să se ştie că cine se va găsi să-i spuie ce fac fetele lui noaptea de rup fiecare câte o pereche de conduri, poate să-şi aleagă pe care îi va place din ele, şi el i-o va da lui de soţie.

Petre Ispirescu în Cele douăsprezece fete de împărat şi palatul cel fermecat
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Primăvara a venit!

(Pentru copii mari si mici)

De sub frunze veştejite,
Prin pădurile-amorţite,
Scoate capu-ncetinel
Mititelul ghiocel.

Curajos, nevoie mare,
Se înalţă către soare
Şi nu-i pasă de zăpadă
Pe scufie de-o să-i cadă.

Mai departe, colea-n vale,
O brânduşă stă în cale
Fălindu-se tare şi sus
Primăvara c-a adus!

Ghiocelul cel cuminte
O ascultă, ia aminte,
Dar zâmbind aşa, sfios,
Lasă capul şi mai jos

Şi gândeşte: Nu e rea,
Poate spune... tot ce vrea.
Amândoi cum am vestit
Primăvara a venit!

poezie pentru copii de Carmen Pasat
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ascultă trestia ce plânge

Ascultă trestia ce plânge,
de despărţiri ea ne vorbeşte.
"De când m-au secerat din stuf,
suspinul meu pe oameni îi mâhneşte.
Caut un suflet de surghiun lovit,
să-i povestesc a dorului năpastă.
Toţi cei ce de obârşie-au fost rupţi,
a întâlnirii clipă o adastă.
În cin ales suspinul mi-am purtat,
şi-ntre sărmani aflai tovărăşie.
Prieten fiecare îşi zicea,
dar nimeni taina n-a vrut să mi-o ştie.
Nu e departe taina de suspin;
luminile-i privirii sunt ascunse,
ca sufletul de nimenea văzut,
dar trup şi suflet sunt întrepătrunse.
Nu vânt, ci foc este al trestiei zvon.
Cine de foc nu-i stăpânit, să piară!
În trestii-s ale dragostei văpăi,
tot dragoste şi-n vinul ce dogoară.
La trestii zvonitoare taina-şi spun
iubiţii, când surghiunul îi dezbină.
Venin e-n cânt şi leac adormitor,
pe cel nebun din dragoste-l alină."

poezie celebră de Rumi din Din poezia de dragoste a lumii (1965), traducere de Maria Banuş
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!