Echinoxul e un început

punctul de plecare este momentul în care ziua este egală cu noaptea
sau dacă vreţi, când lumina are aceeaşi putere cu întunericul
după care semnul egal dispare şi alunecăm într-o extremă
şi acea extremă crescătoare se dedă la extremisme
lăsând spaima să inunde viaţa,
încât nici nu bagi de seamă când îţi ajunge la genunchi
apoi mai sus la brâu, la piept, la gât
şi când tragi spaimă pe nas
te trezeşti, dar e prea târziu, spaima te inundă
te sufocă, îţi ia aerul
după care aparenta normalitate
revine triumfătoare arătându-ne un alt punct de egalitate
sau punct de inflexiune
pentru că egalitatea nu poate rezista
e ca la particulele elementare
ce se dezintegrează
instantaneu, odată cu naşterea

PS: mult timp după ce voi muri
voi uita că eram prieteni şi o să trec să te bântui. din plictiseală.
după ce vei muri şi tu nici măcar amintirile nu vor mai şti cine am fost
dar cât trăieşti, voi creşte în tine aşa cum şi unghiile mele cresc moarte fiind
şi lumina ta va purta lumina mea dincolo de întuneric
strecurându-mă printre zile fierbinţi
şi nopţi insomniace.

poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poate că... odată

când voi uita ce-i viaţa şi voi privi-n pământ
voi şti că-i timpul pentru despărţire
şi-o ultimă suflare mă va purta din gând în gând

privi-voi cerul ca pe-o mamă bună
ce m-o lua la pieptu-i să mă adoarmă
şi verdele ca pe o mantie-împărătească
în care mă voi regăsi an după an

voi săruta gura de aer ce-n cerul gurii mi s-o culcuşi
şi ultima mireasmă o voi lua la drum
să mă petreacă de voi trece pragul
şi să o las în loc de rămas bun

vă văd, v-aud, dar nu pot să v-ajut
eu timpul mi l-am tors cum am ştiut
mi-s urmele o ceaţă prefirată
şi cel ce-am fost se toarce ca un fum

odată. în trecut sau poate-n viitor
am fost sau voi fi parte din întreg
dar încă nu e prag născut să mă oprească
şi m-oi intoarce... umbră într-un colţ de cer

poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec

Când voi muri, iubirea mea,
Nu vreau cântece sumbre
Nici trandafiri la cap să-mi stea
Nici chiparos cu umbre.
Ci fii o iarbă care creşte
De rouă udă şi de ploi
Şi dacă vrei, îţi aminteşte
Şi dacă vrei, uită de noi.

Eu umbrele nu voi vedea
Nici ploia nu o s-o mai simt
Nici n-o s-aud vreo păsărea
Cântând ori chiar jelind.
Dar când amurgul va veni
Tăcut eu voi visa
Şi poate îmi voi aminti
Şi poate voi uita.

poezie de Christina Rossetti, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

după un timp
nu va mai fi timp
pentru noi
tu vei pleca
pe lungul drum
al îngerilor
eu voi rămâne lângă far
să îl aştept pe dumnezeu

după alt timp
când chiar şi timpul va muri
eu tot aici voi fi
să-ţi fiu şi să îmi fii
aceeaşi umbră din oglindă

poezie de Viorica Iliescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Punctul care se dă după deget

Un punct poate fi numai în lumină,
Poate să lumineze
Sau poate fi iluminat.
Un punct poate fi numai în întuneric,
Atunci el poate întuneca
Sau poate fi întunecat,
De aceea un punct
Poate fi numai alb sau poate fi numai negru.

Omul este singurul punct care se dă după deget,
El este punctul neutru,
Sau poate fi eminamente
Punctul cenuşiu!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă îţi voi arăta o partitură, nu îţi va spune nimic. Nu vei şti dacă muzica e amuzantă sau tristă. Vei şti asta doar după ce mă vei asculta cântând-o pentru tine. Mai mult, vei auzi din interpretarea mea doar ceea ce poţi auzi în acea etapă a vieţii tale. Acesta e procesul – să înveţi, să descoperi şi să inventezi în acel moment pe scenă. Este o putere dumnezeiască, pentru care sunt recunoscător.

Eduard Kunz în revista Dilema Veche, interviu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

ALERG

Alerg după o stea
În universul întreg
O voi găsi undeva
Sau degeaba alerg?

Alerg după un ţel
Dar care este în esenţă?
Între paşnic şi rebel
O fi vreo diferenţă?

Alerg în jurul unui punct
Rotindu-mă degeaba poate,
Alerg aşa neîntrerupt
Şi n-am ajuns departe.

Dar cât voi alerga aşa ?
E singura mea întrebare.
Va fi oare degeaba ?
Sau voi rămâne-n căutare.

1964

poezie de Mihai Leonte
Adăugat de Mihai Leonte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ochiul magic

Când noaptea nu va fi nici neagră, nici albă
lumina din interior mă va înghiţi,

voi uita pe unde am fost şi dacă am fost
ori am lăsat la alţii ce am avut,

mă voi despărţi cu totul de trup
chiar şi gândurile mă vor părăsi,

o umbră poate să-şi aducă aminte
de soare când m-am ascuns,

voi întra într-un labirint fără ieşire
în care şi steaua mi se va topi.

Nu voi mai simţi nici vântul, nici ploaia
somnul nu-mi va mai fi somn,

voi iubi altfel decât am ştiut
fiindcă inimă nu voi avea,

doar un ochi mă va călăuzi
de voi vedea universul întreg.

Tu, iubito, dacă vei fi undeva prin el
am să te recunosc cu ochiul magic.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când...

Când voi muri 'mi vei întâlni priviri
rămase-n umbre pe lumina zilei
întinsă-n ultime cotloane...
ne vom atinge pe mobilier, coloane,
pe ziduri, pe versetul filei,
pe irişi... De ne-om nimeri.

Când voi muri mă vei avea-n auz
din rezonanţa vântului ce-adie,
ce mi-a atins în treacăt por
şi-l vei găsi freamăt, fior,
nebun de dor să te mângâie
timid, înfiorat, ocult... Obtuz.

Când voi muri vei avea iz de flori
de la parfumuri de narcise
din luminişuri, păpădii-n mirişte,
din roze, lăcrămioare triste
ce le-am cules cu braţe ninse,
de la petale... Îndrăgostit de atâtea ori.

Când voi muri mă vei atinge
pe-amprentele ce nu se şterg
de timp, ce se vor încrusta-n mătăsuri,
în fald ascuns spunându-şi păsuri
neostoite-n drum ce-l merg
de-atunci... De când, "nu-i" se prelige.

Când voi muri EU, voi fi golul
rămas pe veci cât o scânteie
de-o stea murindă-n hău de negru
de neatins, tânjind tenebru...
vei fi doar tu o epopee
cât simţuri îţi voi fi... Eu, dorul.

Când voi muri voi plânge amarnic
căci mă voi pierde, gând, de mine;
mă uit, mă văd, mă-ncânt că-s încă,
mă gust, ştiu timp că mă mănâncă...
doar poze mă vor întreţine;
cred că ce sunt, nu sunt zadarnic!

Când voi muri, dispare crunt,
doar dragoste va fi, nestinsă,
va fi doar bucurie, bine
şi valuri rele vor fi line
şi munţi, câmpie va fi-ntinsă...
Căci nu mai ştiu... De nu mai sunt!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (14 iulie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Speranţa învierii în iubire...

Nu mai e nimic de spus şi nici speranţa învierii în iubire
Am luminat pentru o zi, două-trei întunericul în care erai
Acum sunt singură, ating lumina prin înţelegerea viselor
În interpretarea lor nimic nu e hazard
Ci cifra magică am regăsit-o
Plătind în realitatea crudă indecizia unui vis...
Voi pleca să pot sorbi lumina...
Şi voi învia când voi muri definitiv
Şi inima nu va mai pulsa pasiune şi iubire
Când ochii nu vor fi surprinşi şi cerul neumblat
Când visul meu va lumina mai alb ca mâna unui mag
Iar flacăra va risipi sclipiri de viaţă
Tu-mi vei fi iarbă sfântă... pâine... vin
Iar eu pământ sau unguent de pus pe rană.

poezie de Ileana Nana Filip
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Desigur...

Desigur, am să mor odată
Într-un anotimp, poate la toamnă,
Însă voi fi cu inima împăcată
Că am iubit cândva o Doamnă.

După un timp, mulţi vor uita de mine
Nici tu pe lume nu vei mai fi
Dar viaţa n-o să se termine
Alţii vor veni din urmă pentru a trăi.

Nu plângeţi, căci nu e momentul,
Avem un trecut, plecăm în viitor
Dar nu uitaţi, acum este prezentul
Deci nu mai plângeţi, eu tot mor.

Şi ce dacă am să mor
La vremea sorocită?
Poate voi fi nemuritor
În gândul tău, iubită?

poezie de Mihai Leonte
Adăugat de Mihai Leonte
Comentează! | Votează! | Copiază!

După plecarea mea

Nu veni când voi fi moartă
Să-mi stai alături lângă movila gri;
Şi nici n-aduce narcise înflorite
În amintirea iubirii care-a fost;
Eu nu voi fi acolo.
Acolo nu vei putea să mă găseşti.

Eu te voi vedea în ochii
Copiilor pe stradă;
Mă voi apleca să te-întâlnesc în fremătul de ramuri
Al copacilor năvălind în floare
Şi te voi mângâia cu aerul învolburat
Al furtunilor de vară;
Îţi voi da putere să-ţi continui urcuşul
Pe colinele veşniciei;
Îţi voi răcori trupul obosit în felina
Apă curgătoare a râurilor limpezi;
Îţi voi încălzi mâinile generoase şi trudite în lumina
Focului aprins iarna în cămin.
Te voi alina cu uitarea adusă, strop cu strop,
De ploaia care cade pe acoperiş.

Îţi voi vorbi cu versuri din poeziile
Maeştrilor;
Voi dansa cu tine în trilurile
Viorii
Şi-ţi voi face inima să bată în ritm insistent
De orgă;
Îţi voi inunda sufletul cu incandescenţa
Soarelui care răsare
Şi-ţi voi aduce pacea în rozul şi auriul
Crepuscului de seară.

Toate acestea m-au făcut fericită;
Ele sunt parte din mine;
Acum şi eu voi deveni parte din ele.

poezie de Juanita De Long, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Timpul este pruncul unei femei sterpe (Maharaj arată spre cei 2 vizitatori cu care a dialogat). Ambii sunteţi personalităţi eminente cunoscute în spiritualitate, şi aţi venit bine înarmaţi pentru a mă ataca. Însă vă spun, nu mă puteţi găsi, nu am fost născut vreodată! De ce nu îmi este frică de timp – Kali? – Întrucât nici măcar dezintegrarea acestui univers manifestat, a lui Brahman, nu mă poate distruge. Înainte de, în timpul şi după dezintegrare, eu Absolutul voi triumfa pururea, neatins, nepătat şi neschimbat. Atunci când vei muri, ce identitate vei avea, sau vei mai putea păstra? Dacă eşti sigur că vei muri, de ce să fie o moarte umilă? Mori într-un mod nobil şi onorabil. Înainte de moarte, fii Supremul, Infinitul, Absolutul.

citat din Nisargadatta Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

După o vreme (II)

După o vreme înveţi că dacă stai lângă cineva pentru că-ţi oferă un viitor bun
înseamnă că mai devreme sau mai târziu vei dori să-ţi recuperezi propriul trecut.
După o vreme înţelegi că doar cine este capabil să te iubească
aşa cum eşti, cu toate lipsurile tale, fără intenţia de a te schimba,
te poate face cu adevărat fericit.
După o vreme înveţi că dacă stai lângă cineva
doar pentru a-ţi uşura singurătatea,
vei sfârşi iremediabil prin a nu mai dori să vezi deloc acea persoană.
După o vreme înveţi că prietenii adevăraţi sunt puţini
şi că cine nu luptă pentru ei, mai devreme sau mai târziu,
se va trezi înconjurat de făţarnici.
După o vreme înveţi că vorbele spuse la mânie
continuă să-i întristeze pe ceilalţi întreaga lor viaţă.
După o vreme înveţi că toată lumea îşi poate cere scuze,
dar iertarea vine doar de la inimile mari.
După o vreme înveţi că dacă îţi jigneşti profund un prieten
se poate întâmpla ca prietenia voastră să nu mai fie niciodată aceeaşi.
După o vreme realizezi că deşi eşti fericit cu prietenii din jurul tău,
tânjeşti după cei pe care i-ai abandonat.
După o vreme înţelegi că fiecare experienţă trăită
alături de cineva este irepetabilă.
După o vreme realizezi că oricine umileşte sau dispreţuieşte
o altă fiinţă omenească va suferi curând aceeaşi umilinţă şi acelaşi dispreţ.
După o vreme înveţi să-ţi croieşti drumul astăzi,
pentru că poteca zilei de mâine nu există.
După o vreme înveţi că grăbind, îmbrâncind lucrurile să se întâmple
nu faci decât să obţii un rezultat diferit de cel pe care ţi-l doreşti.
După o vreme realizezi că mai binele nu locuieşte în viitor,
ci chiar în acest minut.
După o vreme realizezi că, exact în clipa când eşti fericit cu cei din jurul tău,
ţi-e dor de cei absenţi.
După o vreme înveţi să ierţi şi să ceri iertare,
să mărturiseşti că iubeşti, că ţi-e dor, că îţi trebuie ceva,
că ai nevoie de prieteni – pentru că în cavou
acestea toate nu au nici un înţeles şi-i deja prea târziu.
Nu lăsa nimic şi niciodată să se întâmple prea târziu.
Dar, din nefericire, numai după o vreme...

poezie clasică de Jorge Luis Borges, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poemul durerii

se poate muri într-un singur fel
de prea multe cuvinte
agăţate în cui
şi stând liniştit să le aduni
să le admiri
cum cad lacrimi
una câte una două câte două
sau multe câte multe...

da desigur se poate muri şi de
prea puţine cuvinte
pe care le rosteşti
atunci când lumina îţi pătrunde
până la oase
şi te doare cumplit
durere singulară durere multiplă
sau durere durere...

e nedrept să nu îţi accepţi soarta
cuvintelor tale
rostite sau nerostite
într-un univers ascuns şi tăcut
departe de tine
gândul care te copleşeşte
îţi dă aripi te poartă pe sus
cât mai sus mai sus...

se poate muri doar într-un singur fel!...

poezie de Gheorghe Gurău
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Voi cei naivi care credeţi aberaţiile astea ar trebui să vedeţi oare la intrarea în somn - pentru că marele Osho de România nu doarme, nu visează şi nu se duce niciodată la budă că stă cu ochii în pirostii - deci pentru voi găgăuzilor care dormiţi, oare cum vă dizolvaţi în somn, pe bucăţi? Întâi adoarme "eu"-l şi apoi "sunt-ul"? Doamne, că mare ţi-e grădina ta! Aşadar la moartea domnului Targa sau Tanga că e acelaşi lucru la cum gândeşte, dar asta numai din cauză că nu mai are gânduri, bă fraierilor, mai întâi îi va muri o mână, apoi un picior, apoi părul din barbă, dar ochii care sunt de fapt "Sunt-ul", adică "sinele etern" nu vor muri, ci vor rămâne nemişcaţi. Cât de multe aberaţii în numele aceluia care nu poartă nici un nume şi nu poate fi descris în veci de capcana cuvintelor a conceptelor! Oare de ce insistă acest guru fals pe practică? Pentru că doar aşa puteţi fi controlaţi. La MISA sunt oameni care fac practică de 30 de ani, şi fireşte care nu înţeleg indicaţiile "clare" ale "ghidului"! De aceea, vor mai trebui să practice încă 30 milioane de încarnări. Dar voi ca şi ei aţi practicat DEJA de milioane de miliarde de vieţi, cât mai vreţi să practicaţi pentru a ajunge Aici? Acum unde sunteţi? Plecaţi cu mintea după practicile voastre interminabile, nu?

citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La început vocaţia e ceva mic, aşa ca şi tine. Poate cauţi o meserie, poate vrei să practici un hobby, o pasiune. Apoi, devii bun şi vezi că e ceva ce şi ceilalţi apreciază. Apoi, după un timp, mai puţin sau mai mult, te trezeşti că ai impact asupra societăţii. La sfârşit, poţi ajunge să contribui cu ceva valoros pentru întreaga lume. Eşti echipat perfect cu tot ce ai nevoie. Lipsa de acţiune e prăpastia în care te simţi prizonier. Nu îţi lipseşte vocaţia doar că ea este mică, dacă încă te întrebi care e. E minusculă chiar cum e fiecare om la început, când e doar un spermatozoid ce fecundează un ovul. Începe să îţi hrăneşti vocaţia şi vei vedea că ea creşte mare.

citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

James Garber

Îţi aminteşti, trecătorule, de cărarea bătătorită de mine
Peste terenul unde se află acum clădirea operetei,
Pe când grăbeam cu paşi repezi spre serviciu, de-a lungul atâtor ani?
Înţelege-i semnificaţia cu înţelepciunea inimii:
Şi tu vei trece la fel, iar dealurile de la Miller's Ford
Nu-ţi vor mai părea aşa de îndepărtate;
Asta se va fi întâmplat mult după ce le-ai văzut lângă tine,
Dincolo de cele patru mile de păşune –
Şi după ce dragostea femeii va fi amuţit,
Încetând să-ţi spună: "Te voi salva";
Şi după ce chipurile prietenilor şi ale rudelor
Vor fi trecut deja în fotografii decolorate, îndurerat tăcute,
Având aerul acela care înseamnă:
"Nu putem să te ajutăm";
Şi după ce vei fi încetat să reproşezi oamenilor
Că s-a unit împotriva sufletului tău nevinovat –
Ei înşişi strânşi la miezul nopţii şi la amiază
Pentru a vedea cu ochii aţintiţi propriul lor destin.
După ce vei fi înţeles toate acestea, gândeşte-te la mine
Şi la poteca mea, a celui care a trecut dincolo şi care a ştiut
Că nici bărbat şi nici femeie, nici chin
Şi nici datorie, nici aur şi nici putere
Pot uşura aleanul inimii,
Singurătatea sufletului!

epitaf de Edgar Lee Masters din antologia de versuri Antologia de la Spoon River, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec

ce să fac
dacă tot ceea ce iubesc eu
se ghiceşte în lumina ta,
şi mâinile legănându-se
ca nişte arce solare
mie mi se supun în îmbrăţişare?
aud viaţa cum curge-n tine
şi revelaţiile firii tălăzuitoare
port în mine şi viaţă şi moarte
fiinţă despărţită în două veşnicii
unde vântul suflă dinspre apus
până la miazăziua soarelui
iar noaptea revine
după trecerea timpului nocturn
al nesomnului luminii.
cum pot să trec
în cealaltă parte a firii
unde germinează mestecenii din oase,
şi se îmbrăţişează cenuşiul cu trandafirii
şi îşi dau sărutări prin întuneric
în tufele preaplinului poem
şi în rana de dor adormită?
ce să fac ca să nu mai stau treaz
şi nici să simt ochii tăi în privirea-mi,
ce să fac cu pielea, cu suferinţa sângelui,
zi-mi ce să fac cu sufletul, cu tine
şi cu iubirea ce voi s-o păstrez pentru mine?
fiindcă eşti a mea
toată lumea se-nvârte nebună
curba pământului fuge şi nu se opreşte
astrele din ochi sunt ameţitoare
şi luna, această frumuseţe uluitoare
îmi înfloreşte în verde vederea,
un vis care nu poate muri niciodată
trebuie să ştii să-l aştepţi, să stai de veghe
ascultă şi stai până când ziua dispare
înăbuşită toată în aur genuin
primăvara îţi întoarce chipul când mă iubeşti
îţi aud râsul cristalin, îţi văd zâmbetul
suntem înrobiţi să ne căutăm
veşnice stele comete.

poezie de Mariana Didu
Adăugat de Mariana Didu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubire

atunci când lacrimile se vor zdrobi de pământ
şi vor simţi durerea mea
şi-în cădere lumina din ele se va stinge
să şti!
că viaţa nu-i decât o secundă
ce repede trece!

atunci când privirea mi se va pierde
şi lumina din ea nu va mai fi
să sti!
că întunericul nu poate înlocui lumina
căci viaţa nu-i un privilegiu

să şti că atunci când m-ai uitat
şi vei crede că eşti fericită
mă voi bucura
că viaţa nu-i, decât
o iluzie, un zbor în vânt
un fluture ce am avut impresia
că prin ce-am fost, doar a trecut!

poezie de Viorel Muha (2020)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vreţi voi, părinţi

Vreţi voi, părinţi, să fie copii voştri sfinţi?
Scăldaţi-i nu în apă, ci-n lacrime fierbinţi.
Hrăniţi-i nu cu pâinea aceasta pe pământ,
Ci cu puterea dulce a sfântului cuvânt.

Vreţi voi să vă asculte în totul şi mereu!
- Dar ascultaţi voi oare aşa de Dumnezeu?
Vreţi voi ca ei să fie copii ai firii noi?
- Dar viaţa voastră cum e, şi ce văd ei la voi?

Îi vreţi cu-îmbrăcămintea smeriţi şi cumpătaţi
Şi cu umblări curate, dar voi cum vă purtaţi?
Când voi umblaţi ca lumea şi vă purtaţi aşa,
Voi veţi purta osândă de creşterea lor rea!

Cădeţi mai bine-n lacrimi cu-amar să vă rugaţi
Să vi se ierte vina şi viaţa să schimbaţi.
Abia atunci vor creşte şi-ai vostri fii frumos
Cu sufletul şi trupul urmaşi ai lui Hristos!

poezie celebră de Traian Dorz
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!