Sfârşit de veac

Atâtea cărţi am adunat o viaţă –
de le privesc acum, îmi par străine,
le-aş arunca în clipa care vine,
dar, suspinând, de mine se agaţă
şi îmi vorbesc de zilele trecute,
de anii duşi, şi de iubirea noastră,
de chipul tău ce încă, la fereastră,
se-ntoarce din neant să mă salute.

Îmi vin în minte zilele de iarnă
când îmi citeai povestea din Macondo,
cu vocea ta plăcută intonând-o
ca-n mine ea treptat să se aştearnă.
Ne rătaceam prin veacul de iubire,
Remedios ne aştepta pe scară,
o admiram privind-o cum coboară,
ea ne scălda în blânda sa privire.

Acum, când veacul este pe sfârşite,
te-aştept să vii în fiecare seară,
când luna prin feresatră, de afară,
se scurge-n cărţi cu raze poleite.
Vom termina povestea începută
cândva, demult, în seara neuitată,
ca la sfârşitul veacului redată,
să fie-a noastră veşnică redută.

poezie de Corneliu Neagu din Fata morgana (martie 2016)
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!

Elegie fără anotimp

Se plimbă cărţile pe etajeră,
eu le privesc tăcut dintr-un ungher,
parcă ascult poveşti din altă eră,
învăluite-n falduri de mister.

Alerg cu gândul înapoi, prin vreme,
pe-o margine de visuri te zăresc,
surâsul tău încearcă să mă cheme
dar zâmbetu-ţi îmi pare nefiresc.

Aud şi vântul care bate-afară
cu frunzele desprinse din copaci,
aduse la fereastră către seară
când te aştept să vii, să mă împaci.

Mâhnirea mă cuprinde dintr-odată,
refrenele din umbră contenesc,
mă-ncearcă o senzaţie ciudată,
pe etajeră cărţile vorbesc.

Îmi amintesc despre iubirea noastră,
rămasă-ntr-un trecut nedefinit,
privesc uimit afară prin fereastră,
parcă te văd la margini de zenit.

poezie de Corneliu Neagu (17 ianuarie 2024)
Adăugat de Corneliu Neagu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zâmbetul tău

îmi lipseşte zâmbetul tău
care îmi lua toate apăsările
mai ales acum
când frunzele migrează
şi zilele devin tot mai gri
când focul trosneşte în sobă
şi eu singur privesc cum dârele de lumină
par a scoroji pereţii
când străzile s-au golit de paşi
şi tăcerea parcă muşcă din mine
împrăştiindu-mi gândurile...

îmi lipseşte zâmbetul tău
acum când se lasă noaptea
şi totul devine iluzie
când ţigara mă frige-ntre degete
şi eu trag adânc ultimul fum din chiştoc
lăsând scrumul să cadă aiurea...

de ce nu vii măcar în visul meu
unde-a rămas atâta loc?

poezie de George Ioniţă
Adăugat de George Ioniţă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Elegie autumnală

Se plimbă cărţile pe etajeră,
eu le privesc tăcut dintr-un ungher,
parcă ascult poveşti din altă eră,
învăluite-n falduri de mister.

Alerg cu gândul înapoi, prin vreme,
pe-o margine de visuri te zăresc,
surâsul tău încearcă să mă cheme
dar zâmbetu-ţi îmi pare nefiresc.

Aud şi vântul care bate-afară
cu frunzele desprinse din copaci,
aduse la fereastră către seară
când te aştept să vii, să mă împaci.

Mâhnirea mă cuprinde dintr-odată,
refrenele din umbră contenesc,
mă-ncearcă o senzaţie ciudată,
pe etajeră cărţile vorbesc.

Mi-aduc aminte de iubirea noastră,
dintr-un trecut rămas nedefinit,
privesc uimit afară prin fereastră,
parcă te văd venind dinspre zenit.

poezie de Corneliu Neagu din Ecouri Existenţiale
Adăugat de Corneliu Neagu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântă moartea

Cântă moartea
Îmi cântă moartea la fereastră
Ca o vecernie-n surdină,
Îmi cântă-ncet povestea noastră:
Un joc de umbre şi lumină.
Eu o ascult în noaptea mută,
Din adâncimi îmi creşte mare;
Întreaga viaţă petrecută
La căpătâiul meu răsare.
Şi cum, sub tâmpla mea fierbinte,
O lume veche-mi reînvie,
Nu câte-au fost îmi vin în minte,
Ci câte-ar fi putut să fie.

poezie celebră de Octavian Goga
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce n-am iubit...

Aduce vântul frunze dantelate

lăsând în urmă arborii mai goi,

eu mi-amintesc iubirile ratate

rămase afară noaptea, după ploi.

Şi mă cuprind regretele, deodată,

că n-am ştiut atunci să le împac,

revin acum cu toamna-ntârziată,

plutind pieziş ca frunza din copac.

Le-aş aduna pe toate lângă mine

la gura sobei să le încălzesc,

dar când le văd îmi par nişte străine,

cu ochii plânşi şi zâmbet nefiresc.

Ajung tot mai aproape de fereastră

dansând pe ritmul unui triolet,

se ofilesc garoafele în glastră,

privind prin geam apusul violet.

Se scurg prin mine clipele ratate,

ce n-am iubit rămâne doar un vis,

iubirile de-atunci, neacceptate,

în propria mea viaţă m-au închis.

poezie de Corneliu Neagu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oare sunt eu?

Oare sunt eu cea de atunci
Când ruşinată îmi plecam privirea
Oare sunt eu cea de acum
Când înflăcărată îţi caut iubirea
Oare sunt eu oare nu sunt
În mine sângele a prins sa fiarbă
Şi stau la pândă între da şi nu
Între cea de acum şi cea de atunci
Şi îmi ţes amintirile cu aţa durerii
Şi trag cu dinţii de un nou început
Mă-nfăşor în mantia uitării
Şi-mi pun ciucuri în diverse culori
Îmi aprind albastrul din suflet
Şi aştept...
Îmi împart zilele între cea de acum
Şi cea de ieri
Închid ochii şi vorbesc cu mine
Oare sunt eu cea de atunci
Oare sunt eu cea de acum
Oare sunt eu dintotdeauna
Iubindu-te pe tine...

poezie de Florentina Danu
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fugite de la şcoală

Prea multe amintiri ce dau năvală
cu umbre vagi din visuri re-setate,
la miezul nopţii vă aduc pe toate,
frumoaselor fugite de la şcoală.

Cu gândurile-mi pline de ispite,
vă chem la mine-n fiecare seară
când luna, pe fereastră, de afară,
se scurge-n pat cu raze poleite.

Şi-n muzica celestă care vine
din adâncimea cerului albastru,
pe frunze dantelate de jugastru,
vom scrie noi poeme cu aldine.

La rând, pe câte-o frunză fiecare,
cu rimele gândite împreună,
şi un condei din razele de lună
le-om termina-nainte de plecare.

Spre ziuă când veţi fi deja plecate,
trezindu-mă din visu-mi repetat,
m-oi întreba de nu a fost păcat
că n-am putut să vă iubesc pe toate.

poezie de Corneliu Neagu din revista Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, ediţia din 28.09.2021
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fugite de la şcoală

Prea multe amintiri ce dau năvală
cu umbre vagi din visuri resetate,
la miezul nopţii vă aduc pe toate,
frumoaselor fugite de la şcoală.

Cu gândurile-mi pline de ispite,
Vă chem la mine-n fiecare seară
când luna, pe fereastră, de afară,
se scurge-n pat cu raze poleite.

Şi-n muzica celestă care vine
din adâncimea cerului albastru,
pe frunze dantelate de jugastru,
vom scrie noi poeme cu aldine.

La rând, pe căte-o frunză fiecare,
cu rimele gândite împreună,
şi un condei din razele de lună
le-om termina-nainte de plecare.

Spre ziuă când veţi fi deja plecate,
trezindu-mă din visu-mi repetat,
m-oi întreba de nu a fost păcat
că n-am putut să vă iubesc pe toate.

poezie de Corneliu Neagu din revista Armonii Culturale ISSN 2247-1545, ediţia din 29.03.2021
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îmi cer iertare, bunico!

lasă-mă să-ţi spun ceva despre locul în care
am locuit noi doi apoi tăcând ca o umbră
o să aştept
când plouă îmi aud copilăria
în aburul ei te văd bunico
dimineaţa devreme cum
îmi linişteai somnul
cu un sărut
fiecare atingere o simt în anii scurşi
prin clespidra din mine
mai ştii când cu degetele murdare de majun
desenam pe geam ochii lui tata?
cândva mă tăvăleam prin cenuşa din faţa sobei
şi nu spuneai nimic...

acum mi-e inima strânsă ca un purece
salt din durere în durere
oftez
dar nu spun nimic
fiecare zi mă interoghează
ca pe un condamnat
mă ridic şi privesc în noapte
poate îmi trebuie un sprijin
iubire şi încredere sau
câte puţin din fiecare

e noapte şi plouă

îmi cer iertare, bunico!
în casa în care am iubit prima oară
s-a instalat un păianjen
mirosul greu de mucegai se izbeşte de mine
ca o linişte de lampa ne aprinsă de multă vreme
faţa de masă s-a rupt pe la colţuri
nucul din curte sub care bunicul potcovea caii
s-a maturizat
scrânciobul a îmbătrânit şi el
gardul dintre noi şi unchiul s-a scorojit
în rest sunt toate cum le ştii
din când în când timpul
mă strânge de piept
dar nu-i bai...

e noapte şi plouă
cobor în întunericul din mine şi aştept...

poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îmi cer iertare, bunico!

lasă-mă să-ţi spun ceva despre locul în care
am locuit noi doi apoi tăcând ca o umbră
o să aştept

când plouă îmi aud copilăria
în aburul ei te văd bunico
dimineaţa devreme cum
îmi linişteai somnul
cu un sărut
(fiecare atingere o simt în anii scurşi
prin clespidra din mine)
mai ştii când cu degetele murdare de magiun
desenam pe geam ochii lui tata?
cândva mă tăvăleam prin cenuşa din faţa sobei
şi nu spuneai nimic...
acum mi-e inima strânsă ca un purece
salt din durere în durere
oftez
dar nu spun nimic
fiecare zi mă interoghează
ca pe un condamnat
mă ridic şi privesc în noapte
poate îmi trebuie un sprijin
iubire şi încredere sau
câte puţin din fiecare

e noapte şi plouă

îmi cer iertare, bunico!
în casa în care am iubit prima oară
s-a instalat un păianjen
mirosul greu de mucegai se izbeşte de mine
ca o linişte de lampa ne aprinsă de multă vreme
faţa de masă s-a rupt pe la colţuri
nucul din curte sub care bunicul potcovea caii
s-a maturizat
scrânciobul a îmbătrânit şi el
gardul dintre noi şi unchiul s-a scorojit
în rest sunt toate cum le ştii
din când în când timpul
mă strânge de piept
dar nu-i bai...

e noapte şi plouă
cobor în întunericul din mine şi aştept...

poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te aştept, iubire!

Când tu vei vrea să fii cu mine
Voi fi mereu aici.
În orice depărtare te-ai afla
Te voi aduce lângă mine.
În fiecare zi eu voi trăi doar pentru tine
Şi voi îngenunchea în faţa ta
Şi-ţi voi cânta decât poeme de iubire.
Şi când tu vei fi pregătită
Şi vei vrea iubire,
Voi fi mereu aici şi te voi aştepta
Cu sufletul în palmă.
Voi aştepta venirea ta, iubită doamnă!
Iubirea de mult aşteptată.
Te vreau să-mi fi tu zâmbetul ce îmi alină inima.
Din vise adânci, iubirea noastră a zămislit.
Iar tu vorbindu-mi fără un subiect anume
Lăsându-mă decât pe mine să vorbesc despre iubire
Trăind în lumea mea de vis, un basm de nedescris ai să adormi.
Şi am jurat pe-a mea iubire
Că voi păstra ăi visul, dar şi dragostea.
Te-aştept sa vii!
Te-aştept să faci şi tu un pas spre mine,
Că doar aşa vom dobândi ce-am căutat
Iar eu promit că îţi voi dărui iubirea
Ce vreau să îţi aducă fericirea,
La care ai visat şi altădat.
Mereu de mână să fim amândoi.
În zile albe, nesfârşite.
Să nu-mi mai fie noaptea zi
Şi visul sec în zorii dimineţii,
Să fim doi purtători de viaţă
Pe cerul timpului să-nflorim,
Să fim în doi la bine şi la rău, mereu îndrăgostiţi
Şi să ne dăruim decât iubire.
Mereu stângaci ca-n prima zi,
Pierduţi în nopţi cu lună plină
Cuminţi, sub dulci îmbrăţişări
Sorbind lumină din iubire
Să ne cunoaştem fiecare of şi dor
Doar tu şi eu pierduţi în noi ca-n Paradis.
Şi să uităm de astă lume...
Dă-mi mâna când vei vrea să fii iubită!
Să-ţi pun pe deget un inel de vise.
Cunună-te cu mine!
Luminile sunt stinse...
 

poezie de Diodor Firulescu din Viaţa într-o călimară
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zvon hibernal

Privesc din fotoliu, e iarnă afară,
iar focul din sobă îmi spune poveşti,
dorinţa din mine începe să doară,
te caut cu gândul, nu ştiu unde eşti.

Pe strada pustie se lasă-nserarea
şi gândul acasă se-ntoarce mai greu,
sub ţărmul stâncos se zbucimă marea,
cu stropii ajunge în sufletul meu.

Şi jarul din sobă mai tare trosneşte,
se-aude şi vântul cum bate în horn,
aştept la fereastră, în târg se zvoneşte
că vii din trecut călărind un licorn.

poezie de Corneliu Neagu din Cunoaşterea de sine (2017)
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!

Hibernală

Se-aşază pe case zăpezile reci,
iar vântul se-aude prin horn de afară,
lipită de mine îmi spui c-o să pleci
cu trenul ce încă aşteaptă în gară.
Dar dorul de mine te ţine pe loc,
îti sorb de pe buze licori de bacantă,
tăciunii, cu flăcări urcate din foc,
pictează-n tavan o hartă şocantă.

Văd râuri albastre prin văi de oţel
ajunse din hăuri de timp nevăzute,
niciunul ca altul nu curge la fel,
dar toate prin noi cu miraje pierdute.
Ajunge din gară un ultim semnal,
e trenul fantastic plecat fără tine –
ne lasă în urmă un vis hibernal
cu sfântă lumină curgând prin destine.

Rămâne doar gândul în trenul bizar,
te simt lângă mine acum împăcată,
cuvintele spuse îmi par în zadar,
mai strânge-mă-n braţe încă o dată!

poezie de Corneliu Neagu din revista Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, ediţia din 17.02.2018
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să-ţi şoptesc amintiri...

Lasă-mă din nou să-ţi şoptesc
că eu încă te mai port în minte,
vocea ta s-o aud şi eu din nou reuşesc,
căldura ta îmi curge lin prin vine...
fericită sunt că-n gând eu te păstrez,
deşi am renunţat demult la tine,
în ierburi pline de-amintiri m-aşez
acum să le aştern îmi pare bine...
chipul tău l-am afişat sub pleoape
şi-l văd de câte ori ochii-mi închid
habar n-ai cum te simt de-aproape
nicicând nu voi ridica-ntre noi un zid.

poezie de Eugenia Calancea (8 noiembrie 2018)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Metamorfoză

Ţi-aduci aminte draga mea
De prima noastră întâlnire?
Cum ne-am legat dintr-o privire
Şi ne-am aprins precum o stea?

Eram cuprinşi de pasiune,
Deconectaţi de cei din jur
Şi-avizi de sentimentul pur
Luam clipa ca pe o minune.

Trecut-au anii peste noi
Cu tăvălugul lor de patimi
Şi preschimbară, după datini,
Iubirea ce-o-mpărţeam în doi.

Îţi iau acum din farmacie
Punguţe pline cu pastile,
În locul rozelor zambile
Ce-ţi cumpăram din florărie.

Tu îmi îmi rezervi la Olăneşti
Sejururi de recuperare,
Căci duse-s zilele în care
Vedeam Viena de poveşti.

Şi analize la Medlife
Ne luăm cuminţi, de-aniversare,
Nu desfătarea cea mai mare
Prin Spa-uri multe şi cu ştaif.

Metamorfoză este viaţa,
Căci ea preschimbă-n compasiune
Ce s-a numit, cândva, pasiune
Şi n-are pic de jenă hoaţa.

poezie satirică de Mihai Manolescu (30 martie 2014)
Adăugat de Mihai Manolescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dragă viaţa

Îţi scriu acum din suflet
Că mi esti o sora mare
Pot striga scote un sunet
Esti iubirea mea cea mare

Mi-ai dăruit a ta candoare
Îmi pregăteşti încet ieşirea
Esti aici cu mine ai răbdare
În viaţă am întâlnit iubirea

Mi-ai dat curaj de a înota
Prin zilele trecute înourate
Si fericirea de a te cânta
In zilele prezente înseninate

Mi-ai dat lacrimi si fericirea
Visul când sufletul odihneşte
Inima să-mi strige iubirea
Gândul curat viaţă te iubeşte

Tu esti mosorul cel cu aţă
Tu mi înfăsori aţă din dor
Eu sunt păpuşă din faianţă
Viaţă să-mi spui de mori

poezie de Vivian Ryan Danielescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bătrâneţe

Când plouă afară şi e frig,
Nu mai am nici un câştig,
Stau în casă şi citesc
Şi deloc nu mai vorbesc.

A venit iarna cea grea,
Care nu-i plăcerea mea.
Sufletul mi-e-ntunecat,
N-am nici poftă de mâncat.

N-am cu cine să discut
Şi asta nu-i deloc plăcut.
Îmi vin în minte amintiri,
Trecutele mele trăiri...

Micuţa noastră casă,
Adolescenţa cea frumoasă
Şi iubirea de poveste,
Care a fost şi nu mai este...

Anii au trecut în zbor,
Ca o aripă de cocor.
Ce mai este de făcut?
Haide, spune, că te-ascult!

Nimeni nu mă poate minte,
Viaţa-mi este pe sfârşite...
Şi iată, privesc în stele,
Că-i finalul vieţii mele...

poezie de Corneliu Culman
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Clipa din privire

Tot curg, mă scurg, şi nu pot să-mi opresc
Atâtea curgeri, înspre tine, toate,
Pe drumuri vii, de suflete gravate
În hărţi ce, niciodată, nu greşesc.

Mă urmăresc privirile din mal
În mersul meu, când leneş, când năvalnic,
Atunci când munţii mă încearcă, falnic,
Şi îmi transformă curgerea în val.

Mă-ndrept spre tine, undele îmi curg
În şoapte încărcate cu iubire,
Iar tu le-aştepţi în zorii de amurg,

Prin strălucirea clipei din privire
În care dulcea ta ademenire
Mă cheamă şi m-aşteaptă şi... mă scurg.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dragă viaţă

Îţi scriu acum din suflet
Că mi eşti o soră mare
Pot striga scoate un sunet
Eşti iubirea mea cea mare

Mi ai dăruit a ta candoare
Îmi pregăteşti încet ieşirea
Eşti aici cu mine ai răbdare
În viaţă am întâlnit iubirea

Mi ai dat curajul de a înota
Prin zilele trecutului înourat
Şi fericirea de a te cânta
În zilele prezentului înseninat

Mi ai dat lacrima şi fericirea
Visul când sufletul odihneşte
Inima să mi strige iubirea
Gândul curat ce viaţa iubeşte

Tu esti mosorul cel cu aţă
Tu mi înfăşori aţă din dor
Eu sunt păpuşă din faianţă
Viaţă să mi spui de mor

Să m-anunţi când mă voi sparge
În mii de astri mici şi coloraţi
Mă voi amesteca prin alge
Şi prin ecoul din Carpaţi

poezie de Vivian Ryan Danielescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iarna clipelor solemne

Mai cântă-mi, iubito, cuvinte,
Mai spune-mi povestea de iarnă
Cu albul de-afară ce minte
Că vrea peste noi să se-aştearnă.

Ne-nvăluie clipe solemne,
Ne-aşteaptă paharele pline,
Cabana e caldă, iar lemne
Avem cât să ardem destine.

Şi poate că-n focul ce arde
Vom pune şi timpul din urmă
Cu nopţi adormite-n mansarde
Şi zile-nşirate în turmă.

Îmi place lumina difuză
Prin care îmi cântă cuvinte
O iarnă-n povestea confuză
Cu vin din aduceri aminte.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!