mă pierd în ochii tăi adânci
dar tu îți întorci privirea
ca eu să nu-ți pot afla
toate secretele
știute și neștiute
gogyohka de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi citate despre secrete sau citate despre ochi
Citate similare
Ce culoare au ochii tăi?
Nu știu ochii mei despre cine, ce-ți vorbesc,
Dar imaginea ta mi-e intipărită pe retină.
Ce culoare au ochii tăi, atunci când te privesc,
E ca un deja vu, cu frame-uri pe secundă.
Ce culoare au ochii tăi, atunci când mă atragi,
De simt cum pierd controlul,
E profunzimea lor, nu știu cum faci,
În viață îmi reamenajezi decorul.
Ce culoare au ochii tăi, atunci când mă respingi,
În contradicție cu ceea ce simți
Și ascunzi în ei sensuri și non-sensuri,
Paradigme cu subînțelesuri.
Ce culoare au ochii tăi, atunci când îți spun, mai stai,
Se deschid în semitonuri sau capătă nuanțe de nu pleca
Și mă întorci din drum,
Direcții diametral opuse,
Dar găsesc calea, chiar și-n vremuri demult apuse.
Ce culoare au ochii tăi, atunci când întreabă de mine,
Și-mi cauți privirea în oricine,
Pentru că în ei găsești ceva familiar,
Acel "așteaptă-mă", că vin îndat'.
Nu știu ochii mei despre cine, ce-ți vorbesc,
Dar derulează imagini în dublu sens,
În primul plan, mi te proiectează, așa cum te cunosc,
În perspectivă, mi te scanează interior-exterior.
poezie de Diana Niță
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre imagine
- poezii despre vorbire
- poezii despre viață
- poezii despre timp
- poezii despre secunde
- poezii despre ochi
- poezii despre cunoaștere
- poezii despre contradicții
Privesc spre ochii tăi senini,
Albaștri precum cerul vara,
Limpezi ca râul cristalin,
Adânci și visători ca marea.
catren de Cornelia Georgescu din romanul Proxima, Partea a-IV-a: "Adio, Proxima!"
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și poezii despre visare, poezii despre râuri sau poezii despre albastru
Pot să văd în ochii tăi
Vorbește în liniște,
dă-mi mâna ta,
pot să văd în ochii tăi,
dacă ești serios sau confuz.
Acea mică femeie din inima ta
se află în interiorul tău
dansând frumos ca o zână
chiar dacă tu nu îndrăznești
să dai totul pentru ea.
Ea îți va face viața fericită
și împlinită, dar așteaptă puțin
și toate vor reveni la normal.
Întotdeauna lucrurile simple
dau emoții în ochii tăi.
poezie de Eugenia Calancea (28 iunie 2018)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre mâini, poezii despre inimă, poezii despre frumusețe, poezii despre fericire sau poezii despre femei
Cântec pierdut
în ochii tăi s-au înecat corăbii.
pirații au urcat la cer... povești!
în ochii tăi, ca într-un cuib de vrăbii
plânge sageacul casei părintești!
în ochii tăi e toamna la extremă,
cu stele-aruncă-n tot ce e lumesc.
în ochii tăi, boboci de crizantemă
de-a stânga și de-a dreapta înfloresc.
în ochii tăi pierduți sunt trecătorii.
cătând pentru tristețe panaceu,
imaculată - fiică a ninsorii,
în ochii tăi mă pierd ades' și eu.
poezie de Dana Ene
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre vrăbii
- poezii despre tristețe
- poezii despre toamnă
- poezii despre plâns
- poezii despre piraterie
- poezii despre ninsoare
- poezii despre muzică
- poezii despre marină
Micuța mea cu ochii mari
Micuța mea, cu ochii mari, cu ochii mari... strălucitori,
Sublima mea, din visuri calde, ți-s ochii două ghicitori.
Privirea ta mă-nnebunește... și mă îndeamnă la iubire,
Micuța mea, vreau ochii tăi... și-n răsărit, și-n asfințire.
Micuța mea, cu ochii mari, cu ochii mari... scânteietori,
Magia mea din basmul viu... ți-s ochii cerul cu doi sori.
Privind, la tine,-nnebunesc și mă-nfior plin de dorință,
Micuța mea, de ochii tăi, îmi pierd întreaga chibzuință.
Micuța mea, cu ochii blânzi, cu ochii blânzi... și lucitori,
Îmi dezvelești uitate simțuri și rătăcesc cu capu-n nori.
Privirea ta mi-aprinde viața, iubirea ta e-al meu păcat,
Micuța mea, vreau ochii tăi, să lumineze-al meu ducat.
Micuța mea, cu ochi duioși, cu ochi duioși... și sclipitori,
Iubita mea cu chip de înger, amurgul dulce și dulci zori!
Privind la tine, mă topesc, amorul meu... târziu și mare,
Micuța mea, vreau ochii tăi... să ți-i iubesc fără-ncetare.
Privind la tine,-nnebunesc și mă-nfior... plin de dorință,
Micuța mea, de ochii tăi... îmi pierd întreaga chibzuință.
poezie de Ion Apostu (2 decembrie 2016)
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre iubire, poezii despre îngeri, poezii despre uitare, poezii despre simțuri, poezii despre nori, poezii despre dorințe, poezii despre Soare sau Ne poți propune o poezie de dragoste?
Ochii tăi
Ochii tăi sunt pajiștea viselor mele,
Cuvinte scrise cu raze în cerul de stele.
Mă înec în privirea ta, cum în cer,
Îngerii se pierd în zborul stingher.
Flori de albăstrele porți în priviri,
Podoabă regală în mări de iubiri.
Sunt țărmul ce ritmic îți poartă
Iubirea și dorul prin propria soartă.
Aș vrea-n buchetul iubirii cu dor,
Să fiu trăsnit de-al dragostei fior.
Să intru des în zborul inimii tale
Să-ți aduc etern tornade de petale.
Ochii tăi să zburde printre stele
Cu aripi de îngeri prin aripile mele!
poezie de Marin Moscu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre dor, poezii despre aripi, poezii despre zbor, poezii despre tornade, poezii despre stele sau poezii despre ritm
poneiul de foc trece
prin încercări dificile
știute numai de el,
dar găsește mereu
calea spre izbândă
gogyohka de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre foc sau citate despre cai
O, neputincioasă tină
"... neputincioasă humă, lumina Lui îți ia privirea...
Toate câte le văd ochii, câte nu le văd dar sunt.
Toate sunt la a Lui vrere, sus în cer și pe pământ...
Și El data tuturora libertatea a alege.
Între ce este virtute și ce este fărdelege.."
Vasile Militaru
O, neputincioasă tină
Lumina Lui îți ia privirea
Până de lut îți e retină
Cum poți privi tu nemurirea?
Din sfânta-I vrere e lumină
Și-n cer și pe pământ Îi e știrea
O neputincioasă tină
Lumina Lui îți ia privirea.
Virtutea dat-a El creștină
Pe toți de întrebi își dau părerea
Prin mila lui mai șterge vină
De nu-ți alegi fărădelegea și durerea
O, neputincioasă tină,
poezie de Toma Adrian Frențiu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre lumină, poezii despre știri, poezii despre vinovăție, poezii despre lut, poezii despre libertate, poezii despre durere, poezii despre creștinism sau poezii despre Vasile
Răvășiri
Mă pierd cu fiecare zi,
Mă pierd în noapte...
Mă pierd în gând, ce ne desparte,
Mă pierd, oi putrezi...
Mă pierd din timp ce am,
Mă pierd de bani...
Mă pierd prieteni și dușmani,
Mă pierd de neam.
Mă pierd de mamă și de tată,
Mă pierd printre copii născuți,
Mă pierd între neprevăzuți...
Mă pierd fără să știu, deodată.
Mă pierd de foști colegi,
Mă pierd de școli,
Mă pierd de atâtea boli...
Mă pierd, fără-de-legi.
Mă pierd de bucurii avute,
Mă pierd de șansă,
Mă pierd cu mintea-n transă...
Mă pierd pe neștiute.
Mă pierd că nu mai am valoare,
Mă pierd de bani, de tinerețe...
Mă pierd de viață, să mă-nvețe;
Mă pierd de la frumos, splendoare...
Mă pierd însingurat,
Mă pierd de mine,
Mă pierd de tot ce intervine...
Mă pierd, neexplicat.
Mă pierd în fiecare clipă,
Mă pierd într-o uzură...
Mă pierd, mă pierd, spre căzătură;
Mă pierd spre criptă.
Câștigu-l-am printr-o pasență
Printre atâți nevruți de-a naște;
Sunt norocosul viu, de Paște...
Sunt un câștig... prin excelență!
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (30 octombrie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre naștere, poezii despre școală, poezii despre valoare, poezii despre tinerețe, poezii despre tată, poezii despre prietenie sau poezii despre prieteni și dușmani
Ma pierd
ma pierd in ochii tai caprui,
ma pierd in stele si innebunesc,
ma pierd in flori de crizanteme
iubind chipul tau ceresc
ma pierd printre ramuri,
ma pierd pierd printr-un rece vant,
ma pierd dupa zare
cu lacrimi reci usor plangand
ma pierd in intuneric
ma pierd chiar si-n lumina
ma pierd de mirosul tau
de flori de crizantema
ma pierd printre frunze
imprastiate doar de vant
ma pierd de chipul tau
ce-l vad mereu razand
ma pierd in visul tau
ma pierd in al gand
se pierd si ochii mei
te pierzi si tu in vant
poezie de Boros Otto
Adăugat de Boros Otto
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre crizanteme, poezii despre frunze, poezii despre flori sau poezii despre crengi
XXXI
Inima mea, pasăre din sălbăticie și-a găsit cerul în ochii tăi.
Ochii tăi sunt leagănul zorilor, ochii tăi sunt împărăția stelelor.
Cântecele mele se pierd în adâncul ochilor tăi.
Lasă-mă să mă înalț în aceste două ceruri în uriașa lor singurătate.
Lasă-mă doar norii să le spintec, să le-mprăștii vâsliri de aripi
în strălucirea lor plină de soare.
poezie celebră de Rabindranath Tagore din Grădinarul (1913)
Adăugat de Alexandra Mihai
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre singurătate sau poezii despre păsări
Inscript
Dintr-un om pot fi ucise numai cuvintele știute de el,
Dintr-o piatră nu se poate ucide nimic,
Dintr-un cais numai câteva caise.
Luptătorule, îți zic, dintr-un om nu pot fi ucise decât cuvintele știute de el!
poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre cuvinte sau citate de Nichita Stănescu despre cuvinte
Ochii tăi
Ochii tăi sunt limpezi ca lacul liniștit
În zilele când vântul adie abia simțit
Și sunt adânci ca marea acolo-n depărtări
Unde vapoare albe plutesc spre alte zări.
Ochii tăi sunt pașnici ca mielul alb și pur
Ce paște liniștit cu oile în jur
Și parcă-s nestemate, atât sunt de frumoși,
Iar râsul tău îi face zglobii și luminoși.
Ochii tăi sunt bruni ca ursul din Carpați,
Pe care-l vezi atunci când codrii îi străbați,
Dar sunt cu mult mai vii decât de obicei
Atunci când chipul meu se oglindește-n ei.
poezie de Octavian Cocoș (10 august 2020)
Adăugat de Octavian Cocoș
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre oi, poezii despre alb, poezii despre zile, poezii despre vânt, poezii despre urși, poezii despre râs, poezii despre păduri sau poezii despre promisiuni
Totul își întoarce privirea către tine, când tu îți întorci privirea către Dumnezeu.
citat din Cătălin Manea
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre religie sau citate despre Dumnezeu
În ochii tăi
În ochii tăi mă regăsesc
Aceeași zână bună
Chiar dacă-i o minciună
Eu încă cred în ei
Și incă o viață
Sau zece de-aș avea
Oglinda vieții mele
E în privirea ta
Acolo-mi duc tăcerea
Suspinele și dorul..
Acolo-i bucuria
Extazul și fiorul.
Al dragostei nespuse
În vorbe adunate
În liniștea din ochii-ți
Eu le găsesc pe toate.
poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre tăcere, poezii despre minciună sau poezii despre bucurie
Când te-ntâlnesc...
Când te-ntâlnesc, de ce-ți cobori privirea,
Doar n-am în ochi săgeți otrăvitoare?!
Pe fața ta citesc neprihănirea,
Iar trupul tău, e-un lujer crud de floare!
În ochii verzi, știu că ascunzi iubirea,
Dar poate-aștepți un înger să coboare,
Când te-ntâlnesc, nu-ți mai feri privirea,
Căci n-am în ochi săgeți otrăvitoare.
Vreau să-ți arăt ce-nseamnă fericirea,
Pe chipul tău, aș vrea să văd doar soare!
Alungă teama și nedumerirea
Din ochii tăi ca două pietre rare!
Când te-ntâlnesc, vreau să-ți ridici privirea!
poezie de Ion Ene Meteleu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre verde, poezii despre ochi verzi, poezii despre lectură sau poezii despre frică
Poemul VI
Mi te amintesc așa cum erai astă toamnă.
Erai pălăria cenușie și inima liniștită.
În ochii tăi flăcările apusului purtau o luptă.
Și frunzele cădeau în bălțile din sufletul tău.
Întinzându-mi brațele ca o plantă cățărătoare,
frunzele îți împânzeau vocea, calmă și împăcată.
Artificii de venerație în care setea-mi ardea.
Zambilă dulce și albastră răsucită pe sufletul meu.
Îți simt privirea călătorind, și toamna se îndepărtează:
pălărie cenușie, cântec de pasăre, inimă-cămin
către care dorurile-mi adânci au migrat
și săruturile mele s-au răsturnat, fericite ca jarul.
Cer dintr-o corabie. Lot din întinsuri:
amintirea ta se-ncheagă în lumină, în fum, în ape liniștite!
Dincolo de ochii tăi, în depărtare, serile ardeau.
Frunze uscate de toamnă se învârteau în sufletul tău.
poezie clasică de Pablo Neruda din Douăzeci de poeme de iubire și un cântec de disperare, traducere de Ionuț Popa
Adăugat de Ionuț Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!
Participă la discuție!
Vezi mai multe poezii despre căderea frunzelor, poezii despre zambile, poezii despre voce, poezii despre sărut, poezii despre suflet sau poezii despre seară
Cuvinte...
Cuvinte
neștiute și neînțelese
de nimeni,
Dar scrise și gândite
de mine...
Alcătuiesc o poezie
neștiută și neînțeleasă
de nimeni,
Dar scrisă și gândită
de mine.
poezie de Cornelia Georgescu din Tăcere... (2006)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre poezie
Să nu-ți uiți legământul!
Să nu-ți uiți legământul, să nu ți-l uiți, îți spun
că-ai să-l regreți odată plângând ca un nebun
și-ai să străbați pustiuri topindu-ți ochii goi;
dar dragostea zdrobită în veci n-o-nvii 'napoi.
Să nu-ți uiți datoria spre Sfântul Dumnezeu,
că nu-i o altă vină s-o ispășești mai greu
și-ai să bocești odată cu sufletul arzând;
dar vremea ta trecută n-o mai întorci nicicând.
Să nu-ți uiți așteptarea acelor ce te plâng,
că ai s-o simți ca jarul arzându-ți sânul stâng
și-ai ocoli pământul să poți afla pe-acel
ce ți-ar ierta păcatul, să poți să scapi de el.
Să nu uiți niciodată ce-i unic și divin,
căci toată viața-n urmă ți-o vei 'neca-n venin,
dorindu-ți orice moarte, pe zi de mii de ori
nici suportându-ți viața, și nici putând să mori.
... Ci ține-ți legământul și dragostea frumos;
așa să mergi cu ele în fața lui Hristos.
Când mulți se duc în Iadul amarelor mustrări,
tu 'nalță-ți legământul spre veșnice cântări.
poezie celebră de Traian Dorz
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre religie, poezii despre moarte, poezii despre sfinți sau poezii despre nebunie
comunicare
în oceanele adânci -
cântul balenei
haiku de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre ocean, citate despre informații sau citate despre balene