Pantofii membrilor echipajului erau plini de noroi, care se uscase între timp, dat fiind că pe cărarea spre satul Nuriei, pământul nu era umed. Intrară în sat. Priviră spre colibele cătunului; erau destule. Construite primitiv, din lemne, bârne, paie, pământ uscat; cu acoperişuri confecţionate din crengi, nuiele, paie, ramuri întregi, frunze mari, uscate; intrarea fiind constituită efectiv dintr-o gaură, desupra căreia erau agăţate mai multe plante, ca nişte liane subţiri, ce alcătuiau un fel de perdea, pe care localnicii o dădeau la o parte cu mâna, pentru a intra în interior. Semănau cu nişte colibe, bordeie, sau corturile unor triburi amerindiene din trecut; cu noţiunea de "case", membrii echipajului nu le puteau asocia, deşi pentru locuitorii cătunului, în mod clar asta erau! Evident, nu aveau lumină în interior, decât ziua, când stăteau mai mult pe afară... Femeile, războinice şi îndrăzneţe, erau conducătoare şi în cadrul gospodăriilor micuţe. Dar văzură şi câţiva bărbaţi, retraşi, care nu îndrăzneau să li se înfăţişeze. În faţa femeilor din trib nici nu-şi ridicau privirea; era clar că erau marginalizaţi, dispreţuiţi chiar. Aveau bărbile lungi, neîngrijite; probabil nu se bărbieriseră niciodată. Privindu-i, constatară că toţi aveau părul fie verde, fie bleu, iar ochii galbeni, ca de feline. Se întrebau în gând dacă vedeau şi noaptea, pe întuneric, aidoma felinelor... Nuria îi conduse mândră spre cea mai impunătoare şi mai mare dintre colibe; foarte probabil a ei.

citat din romanul Proxima, Partea a-V-a: "Pe drumul de întoarcere" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Stela: Dar creier aveau aceste bizare creaturi?
Dick: Nu, nu aveau nici creier, deşi erau fiinţe raţionale, însă sistemul lor de gândire era cu totul altfel, foarte diferit, nu se asemăna deloc cu al nostru, nu aveau deci nici sistem nervos. Nici măcar oase nu aveau, deci erau lipsiţi de sistemul osos, de cel muscular, ca şi de inimă, vene, sânge şi tot ceea ce noi cunoaştem drept fiind sistemul circulator. De altfel, aveau nişte organe interne foarte ciudate şi simple, care erau şi ele total diferite de ale noastre. În plus, fiind transparenţi, erau vizibile.

replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu (2009)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când am venit eu în Bucureşti, "la coada calului", acolo, la statuile din faţa Universităţii, erau încă trăsuri cu birjari lipoveni. Aveau taftane lungi, de pluş, aveau brâu bleu, iar trăsurile erau foarte elegante în interior. Şi, cu adevărat remarcabil, caii erau daţi cu cremă de ghete pe copite. Încă erau birje. Faţă de ceea ce este astăzi Bucureştiul, atunci era un oraş patriarhal. Circulaţia era foarte comodă. Noi, studenţii, circulam cu tramvaiul.

citat din Ileana Vulpescu
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gretchen a plecat şi ea mai departe cât putea de repede şi deodată au întâmpinat-o o mulţime de fulgi de zăpadă; fulgii nu cădeau din cer; cerul era senin şi luminat de Aurora Boreală. Alergau chiar pe pământ şi cu cât se apropiau, cu atât se făceau mai mari. Gretchen şi-a adus aminte ce mari şi meşteşugiţi fuseseră fulgii când se uitase la ei cu lupa. Aici însă erau şi mai mari, şi mai fioroşi, erau vii, erau străjerii de la palatul Crăiesei Zăpezii. Aveau chipurile cele mai ciudate, unii parcă erau nişte arici mari şi urâţi, alţii păreau nişte mănunchiuri de şerpi încolăciţi, care îşi întindeau capetele în toate părţile, iar alţii erau ca nişte ursuleţi bondoci şi zbârliţi; toţi erau albi, sclipitori, erau fulgi de zăpadă vii.

Hans Christian Andersen în Crăiasa Zăpezii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mai era doar o jumătate de oră până în momentul în care cei şapte tineri vor intra în nava lor albastră, împreună cu instructorul echipajului, domnul Eugen Manea; acesta însă nu rămânea la bord decât timp de o oră şi jumătate, în timp ce elevii săi... Desigur, nava era frumoasă, atât în interior, cât şi la exterior, ceea ce reprezenta un avantaj pentru membrii echipajului, care nu vor mai ieşi decât după 5-6 ani, când vor ajunge la destinaţie, pe misterioasa planetă Proxima. Deocamdată, pentru aproape 30 de minute, erau încă afară, pe Terra, planeta căreia îi vor duce dorul timp de cel puţin 13 ani. Şi oare ce puteau face în aceste 30 de minute?

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Urcară treptele ce-i despărţeau de puntea principală cu o oarecare timiditate, iar când ajunseră în interior şi îi văzură pe cei trei membrii de bază ai echipajului, cei proaspăt acceptaţi avură o altă surpriză, constatând că aceştia erau la fel de tineri ca şi ei, în timp ce ei s-ar fi aşteptat să fie mai în vârstă, cam ca domnul Manea, dar după cum aveau ocazia să vadă, nu era deloc aşa.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oraşul era plin de viaţă. Venea o mulţime de străini şi odată au venit şi doi pehlivani care se dădeau drept ţesători şi spuneau că ştiu să facă o stofă frumoasă cum nu se mai afla alta. Nu numai că culorile şi desenele erau frumoase, dar ei ziceau că hainele făcute din această stofă aveau şi o însuşire minunată, şi anume că toţi cei care nu erau potriviţi pentru slujba pe care o îndeplineau şi toţi cei care erau proşti de dădeau în gropi nu puteau să le vadă.

Hans Christian Andersen în Hainele cele noi ale împăratului
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Comandaseră mai mult dulciuri şi băuturi răcoritoare (din cauza cui oare?!), fără a-şi face griji pentru nota de plată, dacă ea va fi ceva mai mare, doar aveau buzunarele pline; în plus, nu ei vor plăti, întreaga consumaţie urmând a intra în cheltuielile Institutului, după cum le promisese directorul. Ce noroc căzuse asupra lor! Îşi puteau face de cap, fără a fi nevoiţi să şi plătească! Interesant... Dar ca nişte tineri responsabili ce erau, nu depăşeau limitele bunului-simţ, deci, nu abuzau de bunăvoinţa directorului, mai ales că îşi dădeau seama că aşteptările legate de comportamentul lor erau imense, deşi nu prea înţelegeau la ce se putea aştepta din partea unor tineri cu vârstele cuprinse între aproximativ 18 şi 25 de ani? Evident, îşi puteau permite să se distreze, mai ales că profesorul Manea le dădea voie, directorul – de asemenea. Atunci cine sau ce i-ar împiedica?! Evident, nimeni şi nimic!

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copii indienilor

Pe-aceste locuri pe care călcăm noi azi
Se jucau cândva copiii indienilor, fericiţi, sub brazi,
Ei erau stăpânii acestor preerii cu ierburi balerine,
Unde-acum sunt case din beton şi magazine.

Copacii atunci erau înalţi până la cer
Şi nu erau străzi asfaltate, nici drum de fier,
Nu erau biserici şi nu era nicio clopotniţă,
Doar păduri, păduri şi indieni – şi nici o temniţă.

Numai colibe erau pe iarba de velur,
Iar noaptea urşii dădeau târcoale-n jur –
Locul acum e altul, fără izvoare şi frunze trifoi,
Locul unde trăim, muncim şi ne jucăm azi noi.

poezie de Annette Wynne, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eugen: Ştii ce avea Luci printre bagaje, la obiectele sale personale?
Traian: Nu; n-am văzut decât biluţele de sticlă din colecţia lui Alex, care erau împrăştiate pe jos şi nişte animăluşe de pluş.
Eugen: Animăluşele erau ale domnişoarei biolog Maria; iar Luci avea haine pentru păpuşi, deşi păpuşi n-am observat, dar dacă erau hăinuţe, probabil erau şi păpuşile pe undeva...
Traian: Luci?! Ai văzut tu?!
Eugen: Foarte clar. În plus, domnişoara consilier avea vreo câteva arme din secolele trecute, Nistor o grămadă de pietroaie...
Traian: Pietroaie?! Poate dulciuri.
Eugen: Nu; pietroaie. Dulciurile nu m-ar fi mirat deloc; asta era de aşteptat din partea lui.
Traian: Pietroaie?! Şi arme?!
Eugen: Da; pistoale, din acelea cu gloanţe, dar acelea, ale domnişoarei, fiind de colecţie, n-aveau gloanţe. Erau vechi, însă arătau ca noi; erau foarte bine îngrijite.
Traian: Auzi; pistoale?!
Eugen: Şi pe mine m-a surprins foarte mult. Cât despre ceilalţi doi, nu s-au lăsat nici ei mai prejos: tânărul informatician avea o sumedenie de componente electronice minuscule confecţionate chiar de el, iar domnişoara doctor o foarte stranie colecţie de... încuietori.
Traian: Poftim?!
Eugen: Încuietori; lacăte şi alte chestii de genul ăsta.
Traian: Hmm... Ce pasiuni mai au şi copiii ăştia...
Eugen: Foarte ciudate!

replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu (2009)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iar dacă treaba mersese greu în cazul produselor nealimentare, nici în cazul celor alimentare nu se dovedi a fi mai uşoară; mergea destul de greu, oricât de priceput ar fi fost Mihai. În plus, deja sosiseră o parte din produsele, de data asta alimentare, deci, erau nevoiţi să se ocupe şi de depozitarea lor, sau cel puţin de coordonarea acestei activităţi. Ah; şi cât de multe erau! Însă, evident, toate erau foarte necesare, chiar în cantităţi mari, aşa cum le comandaseră, sfătuiţi de director (dânsul avea mare grijă să nu cumva să omită ceva de pe liste, pentru că nu dorea să le lipseasă nimic, iar grija dumnealui nu era deloc exagerată). Treaba mergea greu, anevoios; noroc însă că preşedintele întârzia; foarte probabil fusese reţinut pe traseu, din cauza altor probleme, politice sau nu; erau destule.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În oraşul cel mare, în care sunt atâţia oameni şi atâtea case şi n-au toţi loc unde să-şi facă o grădină şi de aceea cei mai mulţi trebuie să se mulţumească cu flori în glastre, erau şi doi copii sărmani, care aveau o grădină puţin mai mare decât un vas cu flori. Nu erau frate şi soră, dar se iubeau între ei ca şi cum ar fi fost. Părinţii lor locuiau în două mansarde din cele două case alăturate şi care erau aşa de apropiate una de alta încât streşinile mai că se atingeau şi cum ferestrele erau faţă în faţă puteai să treci de la o locuinţă la cealaltă.

Hans Christian Andersen în Crăiasa Zăpezii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Departe de lumină, aerul devenea mai aspru şi mai rece şi mai plin de miasme. Unele erau dulci, altele erau iuţi şi neplăcute, altele parcă aveau un parfum tare, de femeie. În locurile atinse de raze, din covorul de frunze se ridicau în văzduh fuioare subţiri de abur, asemenea unor stafii.

Eugen Ovidiu Chirovici în Hoodoo Creek (mai 2011)
Adăugat de Oana
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nistor: Nu aveau gură?! Păi... Şi cum naiba mâncau atunci?
Dick: Deoarece suprafaţa exterioară a corpului lor gelatinos nu era tare, pur şi simplu, ceea ce constituia pentru ei hrana, se integra parcă în materia lor, hrana lor fiind constituită din ceva cu aspect dubios, aproape la fel de respingător ca şi ei. Şi totuşi, nu s-ar putea spune că erau chiar urâţi, ci doar foarte ciudaţi, diferiţi de ceea ce noi sau voi obişnuim a concepe drept a fi normal. Depinde de cum anume erau priviţi.

replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu (2009)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi ce dacă erau altfel, diferite?! Existau, deci probabil aveau un rol bine stabilit şi determinat în ecosistem, adică erau importante; şi în număr foarte mare. Blonda le admira; încercă să-şi expună motivele pentru care ea le considera deosebite. Că nu erau frumoase; aspectul lor nu conta! Ea însă nu le considera deloc urâte, sau oribile, cum cred majoritatea oamenilor despre ele. Erau nişte creaturi, în general, neînţelese de marea majoritate a oamenilor, însă nişte adevărate supravieţuitoare. Aceste creaturi existau încă dinaintea apariţiei dinozaurilor, au continuat să existe şi-n timpul dominaţiei dinozaurilor şi după dispariţia acestora; ca dovadă, încă există şi-n prezent. După spusele blondei, vor continua să se încăpăţâneze să existe şi în viitor... Dacă argumentele domnişoarei biolog începură să clatine serios părerea pe care Lucian o avusese despre gândaci, în cazul lui Rikky, n-avură nici un efect.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Maria: Păi, ce specii de animale sunt prin pădurea asta?
Nick: Mai multe... Doar n-ai vrea să mă apuc acum să enumăr toate speciile existente.
Maria: Nu, evident, dar... Aveţi cumva şi dinozauri în pădurea asta a voastră?
Nick: Dino... Cum?! Dino... Ce?! Cum le-ai spus?
Maria: Dinozauri.
Nick: Dinozauri?! Nu, n-am auzit niciodată de aşa ceva... Ce naiba mai sunt şi ăia?
Maria: "Ăia" sunt, de fapt erau, nişte animale mari, imense, fioroase, care au trăit odinioară pe Pământ, de mult, în urmă cu zeci până la sute de milioane de ani, în Era Mezozoică, dar, după o îndelungată domnie, au dispărut deodată în condiţii misterioase, necunoscute nici până în prezent, deşi se fac în continuare o grămadă de presupuneri, speculaţii, ipoteze sau teorii, dar totul rămâne numai probabil, nimic sigur, ci doar învăluit în misterul trecutului îndepărtat. Dinozaurii erau nişte animale nu prea frumoase ca aspect, semănând cu nişte reptile gigantice, deşi nu se ştie prea clar nici acum ce anume erau de fapt. Dinozaur, tradus, înseamnă "şopârlă înspăimântătoare", căci erau, într-adevăr, enorme şi înspăimântătoare. În orice caz, au dispărut, cu siguranţă, de la noi, de pe Terra.

replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu (2009)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toţi cei şapte tineri se străduiau să nu amintească deloc despre ceea ce se petrecuse zilele trecute, despre anchetă, despre Comisia Disciplinară; erau deja de domeniul trecutului. Acum aveau grija viitorului, iar viitorul lor era clar: Următorii ani vor fi plecaţi în misiune, deci nu aveau timp să se gândească la altceva, mai ales că până la lansare mai erau doar douăsprezece zile; se împuţinau din ce în ce mai mult, odată cu trecerea timpului, iar dacă se liniştiseră datorită faptului că situaţia se clarificase, stresul creştea din nou din cauza apropierii momentului plecării; pentru fiecare dintre cei şapte tineri aceasta era prima misiune spaţială.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pentru unii, marea era cu siguranţă un exil provizoriu din plictiseala şi mediocritatea vieţii obişnuite. Veneau pe plajă şi trăiau câtva timp în afara destinului lor. Sau vroiau să prindă puteri, ca să reziste până la vara viitoare. Marea era pentru ei ca o cură de întinerire forţată. Cu trupul gol la soare, încercau să uite că erau mai bătrâni decât în verile precedente. Alţii veneau dintr-o nevoie de barbarie. Nu erau nişte barbari adevăraţi pentru că nu aveau curaj să renunţe decât temporar şi parţial la confortul civilizaţiei, la tramvaie, la vacarmul oraşelor. Aduceau, dealtfel, şi pe plajă vacarmul. Erau bolnavi de el. Nu se puteau lipsi, cei mai mulţi, nici de maşini. Umblau în schimb în picioarele goale cu iluzia că au regăsit natura elementară. Iluzie de o clipă. Erau nişte barbari rataţi, ce să vă spun...

Octavian Paler în Viaţa pe un peron
Adăugat de Ion Bogdan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Subiectele tratate în cadrul şedinţelor erau diverse şi libere, dar toate urmăreau o utilitate educativă. Ele erau tratate cu seriozitate şi competenţă şi aveau la bază o bogată documentare. Aceste lucrări erau păstrate în arhiva bibliotecii Frăţiei, iar, dacă posedau un nivel suficient de înalt, erau publicate chiar în revistele sau în ziarele legionare. Se dezbătea apoi şi câte un punct doctrinar legionar şi se scotea în evidenţă necesitatea aplicării lui totale, pentru dezvoltarea armonioasă a omului român.

Nicolae Roşca în Ce este Frăţia de Cruce
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oamenii nu plecaseră. Încă erau acolo, pe tot cuprinsul spaţioportului, deşi, dat fiind că se apropiase momentul plecării, se îndepărtaseră mult de rampa de lansare, de corpul navei albastre, nu mai protestaseră deloc. Prin acea mulţime de oameni, fiecare dintre membrii echipajului îşi zări pe ecranul monitorului tatăl, mama, rudele apropiate... În centrul obiectivului îşi făcu apariţia şi directorul Institutului, care se alătură grupului format de părinţii tinerilor din echipaj, pentru ca mai apoi să apară şi îndrumătorul lor direct, instructorul şef Eugen Manea, ce le făcu voios un semn discret cu mâna, pe care ei îl observară... Şi jumătatea de oră se scurse încet, încet, numărătoarea inversă apropiindu-se de sfârşit. Cu excepţia părinţilor celor şapte şi a altor câţiva, oamenii erau fericiţi, foarte fericiţi!

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cercetări, cercetări, multe cercetări, cu multe rezultate importante pentru ştiinţă, în general... Iar cercetările lor erau binevenite, pentru că-i ţineau ocupaţi, iar a fi ocupaţi însemna a evita să devină melancolici, gândindu-se fie la Terra, spre care se îndreptau (dar mai aveau foarte mult până a ajunge acolo), fie la Proxima, de care de abia se îndepărtaseră, dar chiar se îndepărtaseră. Şi era bine să nu se gândească nici la una, nici la alta, deşi era dificil să evite totuşi; prin urmare, din când în când îşi aduceau aminte, dar încercau să nu se lase pradă în ghearele nemiloase ale melancoliei, ale tristeţii. Şi fiind împreună, reuşeau să nu devină morocănoşi.

citat din romanul Proxima, Partea a-V-a: "Pe drumul de întoarcere" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!