Adaugă un citat | Citate la întâmplare | Votează! | Votate recent | Adăugate recent | Comentarii recente | Top general

George Bacovia

Note de toamnă

(Tăcere... e toamnă în cetate...)


Tăcere... e toamnă în cetate...
Plouă... și numai ploaia dă cuvânt-
E pace de plumb, e vânt, și pe vânt
Grăbite, trec frunze liberate.

Deschide, dă drumu, -adorato,
Cu crengi și foi uscate am venit;
În târg, o fată tristă a murit, -
Și-au dus-o pe ploaie, și-au îngropat-o...

Dă drumu, e toamnă în cetate-
Întreg pământul pare un mormânt...
Plouă... și peste târg, duse de vânt,
Grăbite, trec frunze liberate.

poezie celebră de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Alean. Lecturi scolare" de George Bacovia este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -19.17- 10.99 lei.

Citate similare

George Bacovia

Noapte de toamnă

Tăcere... e toamnă în cetate...
Plouă... și numai ploaia dă cuvânt
E pace de plumb, e vânt, și pe vânt
Grăbite, trec frunze liberate.

Deschide, dă drumu, - adorato,
Cu crengi și foi uscate am venit,
În târg, o fată tristă a murit,
Și-au dus-o pe ploaie, și-au îngropat-o...

Dă drumu, e toamnă în cetate -
Întreg pământul pare un mormânt...
Plouă... și peste târg, duse de vânt,
Grăbite, trec frunze liberate.

poezie celebră de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Mirela Nicoleta Toniță

Plouă într-o toamnă cu vise...

plouă... plouă cu picuri reci fără vină,
peste măștile oamenilor
născuți odată
din sân verde-al naturii
plouă prea rece
într-o toamnă nebună
cu frunze purtate de vânt,
spre zări cu lumină.
plouă pe ceașca-mi uitată
la fereastra cu crini,
unde ninge-n petale
peste vopseaua scorojită
cu gheare de ani.

plouă în toamna cu vise
destrămate pe firul de ață.
păianjen din colț de-ntuneric
țese...țese...țese
casa pentru străinii ce vin
insecte culese de vânt,
purtate de ploaia cea rece.
e zece al orelor ceas
caldarâmul e gol de cuvinte
s-au topit precum pașii
spălați de norii cu vise.

o ramură fără frunze și fructe,
un măr uscat tot la fereastră
simt golul din mine
de galben-mătase
frunze fabricate-n cuvinte uscate
ierbar pentru o lume
peste care plouă
cu vorbe, cu frunze, cu apă...

... plouă....

poezie de
Adăugat de Mirela Nicoleta TonițăSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Rodica Nicoleta Ion

Pustiu de vânt

Azi un pustiu de vânt răzbate –
Un vultur dinspre miazănoapte,
E frig, plouă mărunt și des.
Toamna și frunzele mi-a șters...

Și mi-au rămas copacii goi.
De-o vreme, s-a mutat în noi.
Bruma în suflet mi-a căzut,
Eu plâng cu ploaia, plâng tăcut...

Plouă cu frunze arămii
Și drumurile-mi sunt pustii,
Un foc îmi arde-n suflet iar –
O toamnă fără de hotar...

Și bate-n mine-un vânt pustiu...
Ce sunt și ce am vrut să fiu?!
O toamnă fără de hotar,
Un vânt hoinar... un vânt hoinar.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Un măr

Era cu adevărat toamnă. Frunze, ploaie, vânt.
Era roșie ca un măr și credea că e un strugure.
Își aștepta aripile cuminte ascultând...
Zidurile plouau și ele cu firmituri de var
Vremea era clară. Frunze, ploaie, toamnă.
Ea avusese cândva o nebunie prinsă-n păr
O folosea ca pe-o licoare magică atunci când ochii i se închideau
Aprindea cu ea focul când îi era frig la picioare
Și spera așa în Frunze, vânt și ploaie
Ca și când timpul ar fi avut două capete.
Iubind din ce în ce mai puțin, înțelegea iubirea
Ca pe un atlas cu o Atlantidă moale și cafenie.
Când se termina hârtia, mai lipea o palmă de pământ
Iar afară... numai Toamnă, ploaie, vânt.
Acolo, în ascunziș, credea că e o taină
În pieptul ei strâns de brațe, cu părul desfăcut
Spera-n ulei de liliac, în apă de fântână
Știa așa cum știe o nebună.
Îi curgea doar vin în palmă
Frunze. Ploaie. Vânt. Și... Toamnă.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Marian Hotca

Toamnă

Frunze de rugină aruncate-n vânt.

Trist i-afară, cu nori ca de plumb
Și vântul azvârle o ploaie haină;
Sufletul meu e ca o floare străină.
În zări îndepărtate țipete de corb se-aud.

Prin covoarele de frunze nu se-aude al greierilor cânt.

Și soarele ca un june palid strălucind,
Pe cerul cel albastru ca o panseluță
El își aruncă ultima rază călduță
Spre pământul îngălbenind.

E toamnă, sufletele se deschid,
Precum a nufărului dulce floare
Când e primăvară sau când citind O tristă sau veche scrisoare.

E toamnă! Frunze de rugină aruncate-n vânt,
Prin frunziș nu se-aude al greierilor cânt.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
George Bacovia

Sânge, plumb, toamnă

Încet prin ploaia tristă
Un piept curbat de tuse
Cu sânge în batistă
Pe după colț se duce,
Încet prin ploaia tristă.

Tot plumbul ud al ceții
Pe urmă-i se abate,
Prin gangurile pieții
Și-n frunzele uscate,
Tot plumbul ud al ceții.

E sânge, plumb și toamnă.
Cu negru braț de pace
O cracă tot mă-ndeamnă
Lugubră și tenace.
E sânge, plumb și toamnă.

poezie celebră de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Rodica Nicoleta Ion

Toamnă-doamnă

Toamnă-doamnă, nimb de ploaie
Și de vânt ni se arată,
Cu secundele greoaie
Și gutuie-mparfumată.
Pus-ai colier de frunze
Și-n condurii de tăcere,
Treci înspăimântându-mi, toamnă,
Liniștea ferestrei mele.
Ai furat sobor de frunze
Și alai de spice, maci,
Iar acum pătrunnzi în suflet,
Scormonești... și plângi... și taci.
Oh, de teamă de furtună
Și de iarna ce-o veni,
Te-ai ascuns în mine, toamnă
Și în versuri sidefii.
Nu mai am acum nici verbe...
Toate, toamnă mi le-ai luat.
Ai venit cu frig și ploaie
Și pustie m-ai lăsat...

poezie de din Dansul anotimpurilor
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Rodica Nicoleta Ion

A înmugurit tăcerea

Parcă și tăcerea-n noi a-nmugurit...
Plouă peste oameni, plouă-n noapte peste
Ploaie de tăcere, ploaie de granit...
Plouă în neștire, frunze la ferestre.

Scârțâie fântâna imn de neputință
În tăcerea nopții șubredă și grea.
Cumpăna se-apleacă iar, întru căință
Și-ngenunche-n noapte, ca o boală grea.

Se cutremur ramuri... Plâng cu stele-n noapte,
Toamnă ni-i în suflet, frunze arămii...
Trec, sobor de clipe, zile lungi, deșarte,
Pe un cer de sticlă, pe alei pustii...

poezie de din Dansul anotimpurilor
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Toamnă aurie

Toamnă, toamnă aurie,
Ai adus peste câmpie
Covor de frunze ruginite
Și zile cu ploi cernite.

Toamnă, toamnă aurie,
S-au stors strugurii din vie.
Porumbul s-a recoltat,
Oile trec la iernat.

Toamnă, toamnă aurie,
Tu faci bolta plumburie,
Aduci ploi, aduci răcoare,
Și-n zbor, păsări călătoare.

Toamnă, toamnă aurie
Cu căciulă brumărie,
Ne aduni pe toți în casă,
Pentru iarna friguroasă.

poezie de (7 septembrie 2011)
Adăugat de Dumitru DelcăSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
comentariiAu fost scrise 11 comentarii până acum.
Participă la discuție!
în alte limbiTextul original este scris în limba română.

E toamnă iar...

E toamnă iar și frunza-n vânt răsună iară,
Cu jale și cu freamăt blând, într-o tristețe-amară,
Iar cerul gri și trist de milă varsă lacrimi –
Cunoaște bine timpul crud și-ale naturii datini.

E toamnă iar și-și plânge-amarul iar făptura
Căci iată-a mai trecut un an, încă un an de-a dura.
Așa vor trece mulți de-a lungul vieții noastre
Și-n viață-abia ne-or ține-atunci, doar amintiri albastre.

E toamnă iar și-n suflet sapă iar trecutul
Aceeași rană de demult, ce veștejește trupul.
Cu ploaie și cu vânt și frunze spulberate,
Cu tot ce-a fost și nu-i acum, cu nostalgie-n toate.

poezie de din revista Luceafărul de seară Botoșani (26 noiembrie 2014)
Adăugat de George Ciprian BălanSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Mirela Nicoleta Toniță

Tu pom și rod...

tu, pomul frunzelor ce dor
când mor în prag de toamnă
să-mi fii tu casă pentru dor
și rumenă cetate și de rod
sa-ți fie pace.

în ridurile trunchiului, adânci,
mi-ascund iar soarele când trece
nu vreau să simt o toamnă rece
nici ploi sau vȃnt sau alte friguri
ci numai pace.

rotunde, clare, de lumină,
privirile, ființa vie mi-este, plină
și sânii dor, și setea mă tot arde
tâmplele sunt vânt nepotolit de soartă
nici pace nu mai am...

te cresc în mine din fragedă pruncie
izvor de sete să îmi fii, cȃnd totul e deșert...
spre cer ridic privire, te cer a binecuvântare
în ploaie rece, caldă, vino, visele tu spală
și peste toate pace...

poezie de (2008)
Adăugat de Mirela Nicoleta TonițăSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Rodica Nicoleta Ion

Tăceri

Peste țarini pustiite de tăceri și vânt de toamnă,
În păduri cu nobil vuiet, plâns de lacrimi de aramă
Se aude ca un clopot... Și-n sălbatică cântare
Trec soldați de vatelină în mantii strălucitoare.

Cor de păsări de tăciune... zumzet peste tot pământul...
Roditor pământ – anume spre-a sădi în el cuvântul...
Must de trainice-oseminte cu specific omenesc,
Peste glia ființei noastre unde vorbele rodesc...

Ruginii, de sângeri parcă, vin apusurile-n grabă...
Dau în pârg gutui... E toamnă! Și ce dacă? Și ce dacă?!
Cade bruma pe obrazul țării fremătând de dor...
Simfonii transcendentale cântă îngeri în amvon...

Râu învolburat de lacrimi... Treceri de pletoase umbre...
Toamna veșniciei noastre cu tăcere grea se umple...
Nu mai pot să-mi număr anii! Sunt o toamnă despletită...
Sunt o toamnă... numai una... în decade împărțită.

poezie de din Culorile sufletului
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Vladimir Potlog

Afară e sfârșit de toamnă

Afară e sfârșit de toamnă,
Copacii sunt goi.
Pământul îmi pare ca o vamă
Prin care trec lucruri mai vechi și mai noi.

Afară e sfârșit de toamnă,
O frunză rătăcită bate în geam.
Și tu citești o frumoasă poveste
Despre o prințesă și un sultan.

Afară e sfârșit de toamnă,
Norii pe cer să adună.
Eu mă întreb cam ironic:
O să plouă sau o să fie furtună?

Afară e sfârșit de toamnă,
Dar soarele tot mai încălzește
Pe un copil care aleargă după a sa mamă,
Pe o floare care îi mai zâmbește.

poezie de (13 noiembrie 2017)
Adăugat de Vladimir PotlogSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Toamnă între noi

Un vânt rece-mi bate-n fereastră
Astăzi și mâine sunt anunțate ploi.
Tulbură-i povestea de iubire a noastră,
Toamnă e afară, toamnă este între noi.

Pe cer se înalță plumburii nori,
E o imagine tristă, parcă vine apocalipsa
Și pe mine mă trec milioane de fiori...
În timp ce inima îți plânge lipsa.

poezie de (22 septembrie 2017)
Adăugat de Alina-Georgiana DrosuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
George Bacovia

Amurg de toamnă

Amurg de toamnă pustiu, de humă,
Pe câmp sinistre șoapte trec pe vânt -
Departe plopii s-apleacă la pământ
În larg balans lenevos, de gumă.
Pustiu adânc... și-ncepe a-nnopta,
Și-aud gemând amorul meu defunct;
Ascult atent privind un singur punct
Și gem, și plâng, și râd în hî, în ha...

poezie celebră de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Plouă în mine

Plouă în mine, mai mult decât știi,
mă plouă rostiri, cuvinte curate,
sculptată în ceață,
mi-este ruga să vii,
pe frunte mă plouă, iubire...
păcate.
Mă plouă cărarea ce-mi știe suspinul,
nerăspunsuri din taină,
la întrebări tot mai multe,
pe trup din cișmea,
ne plouă destinul,
când lumi amintire se-așează
s-asculte.
Mă plouă o viață, mă plouă un cânt,
îmi plouă pământul,
colindul aiurea,
mă plouă cu îngeri,
cu frunze de vânt,
mă plouă și macii...
dar mă iartă pădurea.
Mă plouă orașul, cu pași...
că nu treci,
mă plouă cu oameni, mă plouă dureri,
fâșii de întuneric, mă plouă...
sunt reci,
în amurgul adânc,
mă plouă tăceri.

poezie de
Adăugat de dory58Semnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Adierile de toamnă

Peste mica mea livadă
îmbrăcată ca o doamnă,
Brumele încep să cadă,
semn că vine mândra toamnă.

A căzut din pom o poamă,
lângă ea o frunză moare.
Adierile de toamnă
dau grădinilor culoare.

Alte frunze ce-s surori,
nescuturate de vânt,
Cad și ele peste flori
așternute la pământ.

Mărunt se scutură un nor
peste frunzele căzute.
Coboară iarna-încetișor
de pe crestele de munte.

poezie de (septembrie 2017)
Adăugat de Dumitru DelcăSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.
Rodica Nicoleta Ion

Toamnă-n afară și-n noi

Arcadă de frunze aurite și plânse
Ne-acoperă fruntea
Bătătorită de vise.
Speranțele ning la tâmple de gheață
În noi și-n afară de noi, este frig.
Bântuite de stele,
Privirile trec aceleași,
Gălăgioase și blânde
Peste arcușuri obosite și frânte.
Timpul copilariei,
Pudrat cu durerea prezentului,
A fuzionat
Într-un ritm lent și nealterat.
Ce toamnă! Ce noapte!
În blocul operator al universului minții
Asudează părinții...
Tic-tacul tăcerii se-aude
Scurgându-se în clepsidra dureri.
Răniți, pe un catafalc de petale,
Dorm copiii cuminți.
Candele vii, ard, trec, trec grăbite spre mâine,
Spre toamne târzii -
Grâul copt strâns în pâine.
Brățări de ramuri se prind de brațe,
În dansuri de suflete arse.
Părul croșetează povești
Cu gutui la ferștri.
Ne plimbam pe alei pustiite
Aducerile-aminte.
E toamnă... o toamnă cu temenele
De frunze și miere.
Mătănii cad în râuri de ploi...
E toamnă-n afară și-n noi!

poezie de din Drum de cuvinte
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Rodica Nicoleta Ion

Dulce toamnă

Oh, dulce toamnă cu miros de miere,
Cu zâmbet rece și covor de frunze,
În ascunzișul nopții mii de stele
În colivii de nouri stau ascunse...

Ca un slujbaș al templelor – o umbr㠖
Ție destinat în nemișcarea ta,
Să lași pe cer doar nori sortiți să plângă
Și vânt sinistru... Toamnă, toamnă grea!

Un râu de frunze-nvolburat de vânt,
Gutui, în vreun pridvor, straniu lucind,
Alai de fum și ramuri tremurând...
Sângeri mustind pe cerul suferind...

Miros de pâine coaptă și dovleac,
Velințe fluturânde la ferești,
Surâs de prunci și dulce cozonac...
Un rod bogat mereu ne dăruiești...

poezie de din Dansul anotimpurilor
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
George Bacovia

Da

Da, m-am dus pe străzile de care îmi scrii tu...
E o jale de toamnă pe-acolo...
Pe la spital, la cazarmă, e trist, cad frunze...
La tribunal a fost un proces interesant.

Oh, într-o librărie au zburat câteva frunze uscate...
E toamnă, aș vrea să scriu versuri...

La gradina publică, un alcoolic francez
Se uită zambind la un strat de pansele.
La pavilionul muzicii era un corb
L-am întrebat de tine și nu mi-a răspuns nimic.

E toamnă... cu toții se grăbesc, dar e atât de pustiu...

Da, orașul își aduce balanța comercială,
E puțin mai trist, fiindcă e toamnă...
Eu încă nu mi-am găsit nimic...
Iți voi scrie mai pe larg altă dată...

poezie celebră de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

Fani pe Facebook