Doină

Frunze se târăsc,
Întristări pe vânt
Prin copacii goi.

Îmi imaginez...
Că umblam prin parc,
Astă-vară, noi.

Chiuie pe vânt,
În geam somnoros,
Idealuri noi...

poezie celebră de George Bacovia
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Decor

Copacii albi, copacii negri
Stau goi în parcul solitar
Decor de doliu funerar...
Copacii albi, copacii negri.

În parc regretele plâng iar...

Cu pene albe, pene negre
o pasăre cu glas amar
Străbate parcul secular...
Cu pene albe, pene negre...

În parc fantomele apar...

Şi frunze albe, frunze negre;
Copacii albi, copacii negri;
Şi pene albe, pene negre,
Decor de doliu funerar...

În parc ninsoarea cade rar...

poezie celebră de George Bacovia din Plumb (1916)
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pustiu de vânt

Azi un pustiu de vânt răzbate –
Un vultur dinspre miazănoapte,
E frig, plouă mărunt şi des.
Toamna şi frunzele mi-a şters...

Şi mi-au rămas copacii goi.
De-o vreme, s-a mutat în noi.
Bruma în suflet mi-a căzut,
Eu plâng cu ploaia, plâng tăcut...

Plouă cu frunze arămii
Şi drumurile-mi sunt pustii,
Un foc îmi arde-n suflet iar –
O toamnă fără de hotar...

Şi bate-n mine-un vânt pustiu...
Ce sunt şi ce am vrut să fiu?!
O toamnă fără de hotar,
Un vânt hoinar... un vânt hoinar.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un vânt

Un vânt de cretă palid se înteţeşte-n vale,
Oraşul îşi întoarse faţa de la noi,
Un frig la intersecţii ne aşteaptă-n cale,
Se desfrunzesc copacii, devin trişti şi goi.

Tu eşti într-o deplină nemişcare,
Eu merg tot merg, dar parcă stau pe loc,
Nici nu mai ştiu ce loc doare mai tare
Copacii goi, sau pasul de pe loc.

Nici obosită nu-s, doar timpul ar febră
Şi stropii lui atârnă-n aer şi mă ard
Şi paşii se grăbesc pe trecerea de zebră,
În ochii tăi e toamnă şi frunzele tot cad.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La pas cu toamna

Bate vânt rece de toamnă
Gândurile mă apasă
Rămas bun frumoasă doamnă
Astăzi voi pleca de-acasă

Bate vântul printre crengi
Frunzele foşnesc de dor
Draga mea să nu mai plângi
Îmi va fi mult mai uşor...

Două sărutări pe buze
Cu arome de migdale
Şi prin foşnetul de frunze
Paşii mei se pierd agale...

Mă lovesc uşor de-o cracă
Pe aleea cu mulţi tei
Toamna asta ne dezbracă
Şi pe mine şi pe ei...

Tu rămâi seacă pe scară
Ei rămân la fel de goi
Ne vedem la primăvară
Frunze noi... săruturi noi...

poezie de Florentina Danu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noapte de toamnă

Tăcere... e toamnă în cetate...
Plouă... şi numai ploaia dă cuvânt
E pace de plumb, e vânt, şi pe vânt
Grăbite, trec frunze liberate.

Deschide, dă drumu, - adorato,
Cu crengi şi foi uscate am venit,
În târg, o fată tristă a murit,
Şi-au dus-o pe ploaie, şi-au îngropat-o...

Dă drumu, e toamnă în cetate -
Întreg pământul pare un mormânt...
Plouă... şi peste târg, duse de vânt,
Grăbite, trec frunze liberate.

poezie celebră de George Bacovia
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Monosilab de toamna

Toamna sună-n geam frunze de metal,
Vânt.

În tăcerea grea, gând şi animal
Frânt.

În odaie, trist sună lemnul mut:
Poc.

Umbre împrejur într-un gol, tăcut,
Loc.

În van peste foi, singur, un condei
Frec.

Lampa plânge… anii tăi, anii mei
Trec.

Să mă las pe pat, ochii să-i închid,
Pot.

În curând, încet va cădea în vid
Tot.

O, va fi cândva altfel natural,
Bis.

Toamna sună-n geam frunze de metal,
Vis.

poezie celebră de George Bacovia
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu te-ntreba...

Nu te-ntreba de ce vin norii,
Nu te-ntreba de ce te strig.
E iarnă azi şi-n largul zării
Se rup fâşii de vânt, de frig!

Ce tristă-i zarea! Frunze ning...

Azi, picuri reci lovesc des pleoapa,
Iar ochii-mi se închid, apoi,
Unesc o lacrimă cu apa
Şi pasu-mi este mai greoi.

Ce tristă-i zarea, ca şi noi...

Copacii au rămas stingheri...
Cheamă prin ram privirea mea.
Dansează-n gol. Parcă mai ieri,
Prin frunze, dorul mi-l şoptea.

Ce tristă-i zarea, ea te vrea...

Nu te-ntreba de ce vin norii,
Nu te-ntreba de ce te strig...
E iarnă azi şi-n largul zării
Se rup fâşii de vânt, de frig...

poezie de Vera Crăciun din Pe valuri de albastru (iulie 2014)
Adăugat de Vera Crăciun
Comentează! | Votează! | Copiază!

Note de toamnă

(Tăcere... e toamnă în cetate...)

Tăcere... e toamnă în cetate...
Plouă... şi numai ploaia dă cuvânt-
E pace de plumb, e vânt, şi pe vânt
Grăbite, trec frunze liberate.

Deschide, dă drumu, -adorato,
Cu crengi şi foi uscate am venit;
În târg, o fată tristă a murit, -
Şi-au dus-o pe ploaie, şi-au îngropat-o...

Dă drumu, e toamnă în cetate-
Întreg pământul pare un mormânt...
Plouă... şi peste târg, duse de vânt,
Grăbite, trec frunze liberate.

poezie celebră de George Bacovia
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un copac cu frunzişul uscat, smuncit de vânt; un porc în spate cu un corb; un bordei cu un geam lipit în lut; un maidan; un râu răsfirat ca nişte degete nervoase care pipăie pământul; frig... cerul e de plumb.
"Pentru cincizeci de bani o femeie din bordei bate-n geam... Vrea iubire..."

George Bacovia în Pe maidan
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amintiri

Ningea cu flori albe de Nu-mă-uita,
Lin, prin noapte şi prin amintirile mele,
La un geam îngheţat vântul îmi recita,
Poeme de iarnă sub sclipiri de stele.

Pe aripi de vânt, gândul îmi zboară,
Printre fulgii zglobii dând timpu-napoi,
Scoţând la iveală amintiri dintr-o sară,
Cu un disc de vinil, un ceai şi noi doi.

Îmi amintesc cum stăteam cumiti şi sfioşi,
Şi îţi sorbeam surâsul cuminte de fată,
Îţi admiram ochii ce mă alintau drăgăstoşi,
Mici, ca două bomboane de ciocolată.

poezie de Paul Aelenei din Cristalele Iernii (2018)
Adăugat de Diana Iordachescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumea ca o carte

Alerga trenul sub lună,
Timpul îmi părea că aleargă după noi
Şi eu priveam pe geam cum trec unul câte unul
Copacii falnici, dar de frunze goi.

Priveam stânci, munţi, dealuri
Şi mă miram atât de mult,
Cât e de frumos pământul,
Şi nu mă săturam să mă mai uit.

Trenul alerga tot mai departe,
Inima îmi bătea mereu.
Şi lumea îmi părea ca o carte,
Scrisă de însuşi Dumnezeu.

poezie de Vladimir Potlog (5 martie 2017)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Transparenţe

azi umblam prin oraş
ca un geam
(ştii cum umblă un geam pin oraşe?)
şi nu
nu mă împiedicam
umblând prin oraş ca un geam
umblând prin oraşe,-n virtutea
obişnuinţei
aşa
e prin oraş, poate ştii
poate nu ai trăit niciodată
pe la oraş
unde vii şi încerci
toate transparenţele
toate
drogurile de risc

poezie de Traian Abruda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toamnă fără braţe

Nu pot în braţe să te strâng,
Decât în vis, decât în gând;
Îmi vine să mă duc în crâng,
Să ţin în braţe, tremurând,

Copacii trişti, copacii goi,
De frunze părăsiţi, pe rând,
E toamnă şi, de dor de noi,
Te strâng în braţele din gând.

poezie de Marius Robu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi-atâta toamnă-i peste noi

Şi bate-atâta toamnă-n geamuri şi-atâta toamnă-i peste noi,
Şi tu îmi eşti atât de dragă... frumoasa mea cu ochi de vară.
Şi-atâta-i de-mbrăcat pământul... cu cât copacii sunt mai goi...
Şi cât de dor şi dor îmi este... şi cât mi-e dorul de povară!
Şi ce trăiri în vis de-aramă... ce nostalgie-i peste toate,
Şi cum foşnesc apuse frunze, ce mări de frunze ruginite!
Şi cât de mult îi infinitul... ce apogeu de nuditate,
Şi-atâta-i de-ameţit şi vântul... de-atâtea gânduri ameţite!
Şi-n ce culori mi te închipui şi-n ce culoare te-aş iubi...
Şi-mi vreau o clipă stacojie, într-un cupeu... spre paradis.
Şi câte şoapte dulci ţi-aş spune şi cât de tandru ţi-aş vorbi,
Şi câte altele ti-aş zice... cum nimeni altul nu ţi-a zis!
Şi-atâta-i de-mbrăcat pământul... cu cât copacii sunt mai goi,
Şi bate-atâta toamnă-n geamuri şi-atâta toamnă-i peste noi...

poezie de Ion Apostu (16 septembrie 2016)
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Foşnetul roşu

Par născute din focul ce arde-n cămin
şi-au luat de la el roşul cănii de vin
şi sclipiri de prin umbre-alergând pe un zid
ca un vânt rătăcit de-al destinului ghid.

Se înalţă-amintiri ca şi pruncii născuţi
prematur şi firavi, vineţii şi tăcuţi,
aşteptând o căldură prin gânduri s-aştern
pe un tot ce înseamnă o clipă-n etern.

Din atâtea cu noi, îmi aleg şi răsfir
pe-un al vieţii tumult, cât un lung patrafir,
o-ntâmplare ce-a fost şi, cu verdele ei,
mi-aminteşte de-atingeri şi ochi în scântei.

Ce căldură trecea prin pădurea de-atunci!
Nu era pic de vânt – doar prin sânge porunci,
şi mergeam prin pustiul cu nimeni în jur,
călători ca prin Rai. N-am putut să îndur:

Sub un verde aprins, de molid curios,
cu un vârf ce-şi mutase privea în jos,
noi, în umbră, dansam şi pădurea, curând,
a foşnit a fiori şi a sânge pulsând.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prin noi înşine

De teama realităţii
Noi locuim într-un basm
De-a valma cu alte iluzii
Peste marginea speranţei
Mai facem echilibristică
Printre tâlcuiri adânci,
Facem asocieri de idealuri
Prin viziunea unui viitor,
Să invocăm îngerii de sus
Şi îngeri din noi înşine
Peste timpuri şi zări
Depinde imanent de noi
Dacă facem din acest basm
Acea, poveste de succes,
Pentru noi, prin noi înşine.

poezie de David Boia (13 decembrie 2013)
Adăugat de anca petru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondel în noaptea de toamnă

Ochiul somnoros al lunii
Peste şesuri lăcrimează,
Sus, pe deal se-nsingurează
Fără frunze, trist, gorunii.

Ş-au rărit frunza şi prunii,
Tremurând se lamentează;
Ochiul somnoros al lunii
Peste şesuri lăcrimează.

Bruma nopţii se aşează,
Stinge prin grădini tăciunii,
De pe boltă mai vegheză
Prin ferestrele furtunii

Ochiul somnoros al lunii.

rondel de Ioan Friciu (2017)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubito, vine toamna! ...

Iubito, vine toamna peste noi!
Veştede frunze-ţi cad pe umeri goi.
Grădinile, în strai multicolor,
Stau la priveghiul rozelor ce mor.
Copacii, îşi iau cerul ca reper,
Văzând că frunzele în zare pier.
Vântul sfâşie timpul pe-un cadran.
Ploaia-i susţine ritmul pe-un olan.

Iubito, vine toamna peste parc!
Vârtej de frunze zboară ca din arc.
Pe lângă noi, perechi de paşi grăbiţi
Fac un duet cu alţii târşâiţi.
Ne bucurăm de ploi, de soare, vânt,
Fără să le-ntinăm cu un cuvânt.
De-ţi pare-a fi un simplu paradox,
Ajuns-a toamna-n zi de echinox.

Iubito, vine toamna peste burg!
De-a valma clipele-n neant se scurg.
Iubirea nostră-i tot ce ne-a rămas,
Să ne-ncălzească cu-al ei dulce glas.
O mână înspre mine de-ai întins,
Face din timp tărâmul necuprins,
Pe care-un templu 'nalt am să ridic,
Iubirilor ce-n veci nu se dezic.

poezie de Mihaela Banu din In volumul Bolta-şi răsfrânge straiul peste brazi (2017)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cer răsturnat peste noi

Au rămas urme prin inima mea,
cuvinte fără de glas
ce au buzele uscate,
iarba crescută frumos
în ochii mei
şi pasărea de pe streaşină
ce ne cânta în dimineţile
când cerul era răsturnat peste noi.
Îţi aminteşti cât de frumoşi erau copacii
după ce Dumnezeu îşi trecea mâna prin ei
şi noi ne sărutam goi
sub crengile lor dezmierdate?
Aburul clipelor noastre
era cel mai fierbinte,
ca nişte maci
bătând toaca în sânge...

poezie de Magdalena Dorina Suciu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scene de viaţă, scene de familie

doar noi oamenii, ciorile şi porumbeii mai rătăcim prin parcurile desfrunzite şi înnegrite
noi că să dezlegăm firul amintirilor, să le aruncăm pe jos şi cu răbdare de melc să le culegem
bucurându-ne de prospeţimea şi spontaneitatea lor
porumbeii să adune ce mai rămâne iar ciorile ca simple semne de punctuaţie

pe o alee zeci de costume ieşite la aer se bucură de muşcătura gerului
îi simt mâinile strecurându-se prin buzunarele goale
piepţii se umflă la cea mai mică pală de vânt
şi copacii zgribuliţi privesc şi nu înţeleg de unde atâta plăcere

medici, asistente, felceri şi brancardieri ireali îşi fac loc pentru operaţii dificile
pompând substanţe aromitoare printre nume latineşti uitate
aici o colonoscopie, pe banca aia o clismă şi din loc în loc pungile cu perfuzii
cu tot efortul îndreptat spre menţinerea zilei în parametri orari stabiliţi

mesele jocurilor târzii sunt ticsite de sârme, cleşti, foarfece şi clipsuri
mărgelele vin să dea culoare, înşirându-se ca zilele roase de amânări şi decepţii
ochii goi caută să străpungă depărtările cenuşii în care mâinile se târăsc
de la o idee la alta, înfruntând gerurile singurătăţii.

poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!