Sensuri

La orizont curg ţărmuri cerebrale, –
Respiră lumea, sinapse vrându-şi sensul,
Şi-aduce timpu'-n pătrunderi abisale
Lumina nomadă, ce-şi scrie universul.

Şi-şi duce soborul suflări ce se strâng;
Din albe chemări cetăţi se deşteaptă, –
Suspine fierbinţi în nori se preling,
Iar drumuri tăcute s-au strâns pe la poartă.

Cutremur e-n spirit, vibraţii se sparg,
Poeme se nasc din povestea lunară,
Romanţe vor zeii prin al nopţii şirag,
Iar porii din îngeri vibreză-n vioară.

O stea mai răsare din geana de foc
Şi Phoenix continuă-n vulcanicul joc!

sonet de Aurel Petre (19 octombrie 2019)
Adăugat de Aurel Petre
Comentează! | Votează! | Copiază!

Apă şi foc

În mine râuri-râuri curg şi valuri se ridică,
Spărgându-se de abisale ţărmuri neumblate,
La mine-n suflet zarea a devenit prea mică,
Sentimentele de împlinire prea de mult uitate.

Răsar uneori ca florile de colţ, din loc în loc,
Pe culmi nebănuite încă lauri caut să adun,
E apa cea din care sunt făcut, iar nu din foc,
Pe ţărmuri mi-am găsit poteca, nu un drum.

În marea mea se odihneşte un petic de cer,
Creste de valuri rătăcite se întorc din larg,
Când din pustiuri luna le-a chemat în prag,
Să umple iar singurătatea ţărmului stingher.

Şi-acum, din craterul amurgului încins,
Zadarnic se mai zbate în văzduh tăcerea.
Când obscură, lumina nopţii nu s-a stins,
Doar lacrima iubirii şi-a pierdut puterea.

poezie de Adrian Silviu Mironescu
Adăugat de Dora Raducanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Suspine

Noaptea, în coroane de suspine,
Umblă goală pe poteci boeme,
Sălcii-n unduiri colind saline,
Peste şoapte-n buze de poeme.

Vulturi de pucioasă-au să pătrundă,
Sub rimelul ploii frângând zarea,
Vinele din munţi cu foc inundă
Şi-n priviri de nori plânge visarea.

Deznădejdea umblă-n straie grele,
Rechemându-şi cloaca blestemată,
Eu doinesc prin geruri şi prin rele
Şi prin toată lava vinovată.

Prin secunde,-n pleoapa-ţi de gazelă,
Curg vârtejuri în dragoste rebelă!

sonet de Aurel Petre (18 iunie 2017)
Adăugat de Aurel Petre
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zile fierbinţi

Pluteşte-n vară iaduri de amiezi
Şi-aduce zvonuri rupte dintre astre,
Dintre luciri doar gândurile verzi,
Ne-aruncă zeii din pieile albastre.

Fantasmele îşi beau chinul de ginte,
Cu dinţii sfâşie prin fripturiste vene,
Rătăcitoare focuri tot bântuie-n cuvinte,
Ca marea ce salivează în adânc sirene.

Păşesc poeme pe ochii grei ai serii,
Şi-şi scald suspinele-n oceanul terian,
Îşi lasă urme răni pe malul verii,

Strivindu-şi viaţa amorul pământean.
Lumina murmură pe buze mila durerii,
Topind vechimile cu pieptul ei uman!

poezie de Aurel Petre (12 august 2017)
Adăugat de Aurel Petre
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poeme se nasc

Poeme se nasc şi nicicând nu mor,
Din gânduri o mie bine aşternute,
Din dragoste pură şi lacrimi ce dor,
Poeme se nasc, sublime, tăcute.

Cel care simte în suflet iubirea
Ş-apoi o transpune în versuri pe foi,
Acela-i ce poartă veşmânt nemurirea,
Prin versul ce-a curs din inimă, ploi.

Poemul mi-a fost amantă, soţie,
Am trăit iubirea, mi-a fost şi trădată,
Mereu cât trăiesc respir poezie,
Poeme se nasc şi nu mor niciodată!

poezie de Răzvan Isac (28 februarie 2015)
Adăugat de Răzvan Isac
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ramură de stea

Lebăda albă-ntinde gâtul
Peste troiene de zăpadă,
Aripa-i mângâie vântul
Din vioară descântată.

În inima-i s-aud poeme,
Îndemn să trecem peste ger,
Să aşteptăm o melodie
Pe foşnete venind din cer.

Alte viori vor pune gâtul
Sub un arcuş strunit de nori,
De muguri şi de fericire
Care se nasc de sărbători.

Şi eu voi ţine strâns în suflet
Şi-n inimă vioara ta
Iubire, fulgul meu de viaţă,
Tu eşti o ramură de stea!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ger

A îngheţat secunda în gheara hibernală,
Când iarna îşi despoaie amorul în alcovuri,
Iar patrafirul nopţii slujeşte în ceaslovuri
Şi-şi cuibăreşte-orfanii în lumea boreală.

Se mută-n coaja pietrei fărămiţate ziduri;
Chemarea înfloreşte pe geamuri giuvaere,
Cu tâmple sidefate, din albe nopţi cu sfere,
Genunea-şi mută iambii în ţurţurii din domuri.

Sticlesc, de-a valma-n lume, solzii de pe luceferi,
Pădurile albastre i-a poleit celest,
Miresmele-şi botează, în cânturi, vechi dureri;

Descântă busuiocul pe-al lumii manifest.
Au renăscut vibraţii cu setea de-nvieri,
Heruvic le sărută gerul crescut în ţest!

sonet de Aurel Petre (9 ianuarie 2019)
Adăugat de Aurel Petre
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec de primăvară

A plecat aşa... nici nu mai ştiu,
Iarna-n amintirea ce-a lăsat-o-n cufăr,
Drumul său păşeşte în ani ca să fiu
Ramul cu noi frunze ce-n soare mă bucur.

A plecat cu basmul arzător de gheaţă
Şi-au venit lungi aripi, ce aur îşi scurg,
Apele duc zeii să scalde-n verdeaţă,
Văntul primăverii fierbe demiurg!

Degetele moi mai trosnesc prin oase,
Întorcând pribeagu-n clocot de lumină. -
Râul lumii urcă prin zări dureroase
Şi-aduce cu el ramuri de sulfină.

Dorinţa de ieri azi mai dă târcoale,
Străină mi-e steaua cu umbrele lungi.
Fragede obrazuri sunt ca dulci petale,
Înflorind săruturi albe şi prelungi.

Iar se logodesc zvonurile nopţii
Şi-şi trezesc preludii-n vise-ngălbenite,
Tinere vlăstare bat la cordul sorţii,
Râd copilăroase inime trezite.

Salcia-i mlădie ca un dor de fată,
Trupul îşi vibrează în balet de cer,
Săbiile-n nouri spintecă o poartă,
Aerul mângâie, buzele o cer!

Boabe încolţesc pe şoapte lunare,
Mugurii-n odoruri se desfac bălai,
Arde universul în jerfe astrale,
Se iubesc văzduhuri din cioburi de rai.

A venit timdă să coboare prinţii,
Şi-aduce alintul în poiană frântă.
Verzi în cimitire ne slujesc părinţii,
Fragedă-nflorire, tinereţea-ţi cântă!!!

poezie de Aurel Petre (12 aprilie 2019)
Adăugat de Aurel Petre
Comentează! | Votează! | Copiază!

Boarea iernii

Boarea iernii - Aurel petre

Vine-o boare cu miros de iarnă,
nori-au puful în balsam de nea,
ochii reci au început să cearnă
moale,-n amintiri din strada ta.

Vântul se despică-n plete albe,
râvnind frunzele din ultima rugină,
slujesc naşteri catredale dalbe
în văzduhul spintecat cu smirnă.

Îngeri hibernali steluţe-aşează
peste paşii zilelor desculţe,
iarna-n jocul lor fiori ornează,
glasul tău din suflet să asculte.

Cuiburile-n fumuri s-au pierdut;
păsări s-au săltat spre stele calde;
viaţa, aripă de cer, zbor a ţesut
hora peste frunze cu smaralde.

Frigul râde-n lut şi sentiment,
duhul lui pe drumuri moi dă vestea;
sufletele vinul şi l-au fiert
şi-n zăpezi îşi retrăiesc povestea!

poezie de Aurel Petre (10 decembrie 2020)
Adăugat de Aurel Petre
Comentează! | Votează! | Copiază!

Timpuri

Timpul răceşte inima, iar creierul, inert, se îngheaţă,
Dar clipe de trăire maxime colindă-n minimala viaţă.
Simţiri se pătrund în artere, valsează amorul în nori,
Aderă, muşcând generaţii, văzduhuri cu ochi visători...

Tăcerea îşi creşte bolboane în stări de nămoluri amare,
Iar cerul oftează plictisul, pulsând respiraţii stelare,
Secunda umilă tot strigă, foşnind geana orei cuminţi,
Şi pune inscripţii-n icoane ce dor înţelesuri din sfinţi...

Cutreieră gândul vedenii în vraja pământului udă
Şi vise ca fluviul se scurg în mare, de stele flămândă,
Există un punct ca un munte în starea de iarbă şi cer,
Dar punctul comun se tot duce, năuc, solitar în mister...

Şi sacrul prin lanuri sfinţeşte canoane în a vieţilor cale,
Răsare lumina lui blândă, pe frunţi de iubiri zburătoare.
Iar creşte mareea sedusă, adâncă în negre priviri,
Se dăruie moartea în spirit, eternă geneză de ştiri...

Şi drumul se duce, se pierde, şerpar în galbenul timp,
Faţade de mituri trăiesc miraje din vechiul Olimp,
Fereastra luminii se sparge în ochii ce fumegă-n veac,
Vâslesc în harpe cuvinte, cuprins de al lor deocheat!

poezie de Aurel Petre (5 iulie 2016)
Adăugat de Aurel Petre
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aş vrea

Aş vrea să prind un tren
Care nu se vede
Pe tine te strâng la pieptul meu
Iar soarele să ne zâmbească.
E totul sterp în lumea asta
Pământul este plin cu flori
Iar noi mai stăm uitându-ne la soare.
Dincolo de nori
Din când în când
Mai adie vântul
Dar eu nu mai stau cu tine la o şuetă
Brăzdându-ţi faţa cu săruturi.
În suflet ţi-am strâns iubirea,
Dar tu...
Ai coborât din cer, precum o mică stea
Iar eu... Am plâns... privindu-te.

poezie de Lucian Drând Luce din O petală de iubire
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumina creşte-n muguri

La orizont pe înserate
Umbra zărilor străbate
Izvoarele-i vorbesc în şoapte.

E-n zori de primăvară iar
Lumina creşte-n mugurii din ram,
E-n cursul lin de izvoare
Necontenite, ce coboară la vale
Aduc chemări cuceritoare.

Frescă celebră pare-acum natura
Aud cum ghioceii sună deşteptarea
Răsună iar de doină arătura
A ciocârliei cât e zarea
Glasu-i ce cântă doar la ţară
Omagiu-n zori de primăvară.

acrostih de Constantin Iordache din Buchet de cuvinte
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Insomnii de toamnă

în noaptea aceasta de toamnă,
târzie, zănatecă, tristă,
foşneşte rugina în frunze,
curg doruri din tot ce există,
iar îngeri cu pleoape de rouă
pe umerii nopţii se-aşează
privind prin ferestre închise
cum toamna-n grădini aberează.
m-aş duce aiurea în lume
să-nvăţ cum să uit să te-aştept,
să crească în mine tăcerea
smulgându-mi cuvântul din piept
şi-apoi, stând pe marginea lumii,
golită de tine-a pustiu,
s-adorm printre ţărmuri incerte
bolnavă de-atâta târziu.

poezie de Nina Tărchilă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Umbre

Pământule eşti rece şi trist,
În zadar îţi aştepţi primăvara,
Pomii tăi sorb din tine visând,
Vechi contuzii nutrindu-ţi comoara.

O planetă cu vise-n erori,
Fremătând de dureri infinite,
Curg şiroaie-n timide chemări,
Împliniri ironic răcite.

Bate vântul istoriei goale,
Somnul templelor coboară în tine,
Cugetând în iluzia zilei
Un tărâm cu ciudate destine.

Eu colind prin albastre chemări,
Doar în stele mai cred zurgălăii,
Dar şi steaua muri-va curând,
În eter s-a pierdut vraja zării.

Prin cetate mai umblă povestea
Împlinind basm de noapte cernut,
Cântec vechi disperări sângerează
O trăire consumată prea mult.

Mă voi duce o dată cu anii
Spre tărâmul uitării topit,
Adâncindu-mi smerit pribegirea
Ce prin gândul tăcut m-ai zidit!

poezie de Aurel Petre (10 octombrie 2015)
Adăugat de Aurel Petre
Comentează! | Votează! | Copiază!

Chemare

Ne amăgim că-ntregul este număr par,
nu căuta din izbăvire risipind candoare
iubeşte-te ca pe întreg, altar
ce vieţii dureros-duios îţi eşti... o răsuflare.

Din bangul vieţii îţi hrăneşti avântul
şi pui şirag mărgăritare din trecut,
curând din nori culegi destin, gândul
rămâne singurul ţignal, avut.

Glisezi între nenumăratele oglinzi de oameni,
ce-şi duc poveştile ca pe o cruce
şi moşteneşti greşeli ce devin datini,
din suflet doar un scâncet, atât... duce.

Dar ce te ţine prizonier în propria-ţi celulă,
ce îţi lipseşte ca să zbori?
Să ştii că viaţa e o aventură
Iar Dumnezeu veghează, dincolo de nori...

poezie de Sorin Şomandra
Adăugat de Sorin Şomandra
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glisando

Ne amăgim că-ntregul este număr par,
nu căuta din izbăvire risipind candoare
iubeşte-te ca pe întreg, altar
ce vieţii dureros-duios îţi eşti... o răsuflare.

Din bangul vieţii îţi hrăneşti avântul
şi pui şirag mărgăritare din trecut,
curând din nori culegi destin, gândul
rămâne singurul ţignal, avut.

Glisezi între nenumăratele oglinzi de oameni,
ce-şi duc poveştile ca pe o cruce
şi moşteneşti greşeli ce devin datini,
din suflet doar un scâncet, atât... duce.

Dar ce te ţine prizonier în propria-ţi celulă,
ce îţi lipseşte ca să zbori?
Să ştii că viaţa e o aventură
Iar Dumnezeu veghează, dincolo de nori...

poezie de Şomandra Sorin
Adăugat de Şomandra Sorin
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rispitor în negru

Plouă risipitor de negru în albul zbor de păsări
Se mai zăresc ecouri
Vocea ta plouă
M-ai dezbrăcat în ploaie
Icoanele pereţilor şi depărtarea umbrei dintr-o stea
Şi muza iar ascultă cum se ridică norii la tine
Palme soare în zbor îmi zburdă miiei şi primăvara minţii a tot cioplit icoane
Şi plouă în depărtarea apelor tăceri
Ascultă şi priveşte pe geam afara noaptea cum spulberă
Amurgul se înţepenesc în frig doar mâinile de îngeri
Rămân ca o lumină în rugăciunea nopţii când s-au trezit castanii îmbujoraţi de frig
La mine se opreşte un ceas din cele şapte străluce
Şi orbeşte lumina în aurul topit
Trezeşte-mă din murmur cu geana dă-mi de veste
Mă nasc puţin din ploaie de parc-aş fi murit în ochi tăi de ploi
Cireşul s-a topit şi tu nu mă cunoşti
Luminile sunt dense şi pasărea mai ciripeşte pe crucea de pe schit.

poezie de Lorin Cimponeriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul frunzelor de-apoi

Atâtea frunze mor şi cad,
Când mai abrupt, când mai uşor,
Pe un covor înşelător,
Un Styx al lor, un fel de vad.

Sunt smulse dintr-un ultim vis
Cu mângâierea din apus,
A brizei care le-a sedus
Iar azi le poartă spre abis.

Şi cad, şi cad, deja s-au strâns
Atât de multe, curg puhoi
Pe fluviul vechi de frunze noi,

Şi curg din arbori ca un plâns,
Lăsându-i trişti, lăsându-i goi,
În lumea frunzelor de-apoi.

sonet de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pasărea Phoenix

O, pasăre ce reînvii din foc,
Tu, Phoenix, purtătoarea de noroc

A celor care-şi pierd în dimineţi
O floare dintr-un fir de busuioc

Şi-n zborul tău, din focul părăsit,
Speranţele, ţinute sub obroc,

Cu tine se înalţă în iubiri
Ce n-au avut în viaţă încă loc,

Tu, Phoenix, reaprinde-n visul meu
Lumina din Cuvântul de proroc!

poezie de Pavel Lică din Aripi de foc
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul frunzelor de-apoi

Atâtea frunze mor şi cad,
Când mai abrupt, când mai uşor,
Pe un covor înşelător,
Un Styx al lor, un fel de vad.

Sunt smulse dintr-un ultim vis
Cu mângâierea din apus,
A brizei care le-a sedus
Iar azi le poartă spre abis.

Şi cad, şi cad, deja s-au strâns
Atât de multe, curg puhoi
Pe fluviul vechi de frunze noi,

Şi curg din arbori ca un plâns,
Lăsându-i trişti, lăsându-i goi,
Spre lumea frunzelor de-apoi.

sonet de Daniel Vişan-Dimitriu (24 noiembrie 2016)
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Năluciri

Frunze-aruncate de vânturi în scrum
Năluci în spirale înalte de fum
Cioburi de oase scrâşnind a durere
Drumuri stelare oprite-n tăcere.

Iată clepsidra! Întoarce-o o dată.
Curge nisipul din mare şi iată
Munţi se ridică şi-atârnă de ceruri
Viaţa o văd prin înguste creneluri.

Roibii cei suri în copite de aur
Tropotă lung asfinţind un tezaur
Toamna îngroapă iar paşii în luturi
Fulgii vor fi pene de îngeri, sau fluturi?

Înc-un oftat, clipe pictate pe vânt
Cântul lui Pan, naiul oprind un cuvânt
Două chemări, viscol în inimi şi foc
Cât de perfid e-al vieţii ultimul joc.

poezie de Carmen Pasat
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!