Idei

I

Cântec, deasupra cetăţii,
Îmbătrânire?!
Eternităţii i-am zis:
La muzica asta frumoasă,
Sunt lipsuri
În sângele meu.
Îngeri, deasupra cetăţii,
Emotive,
Despre ceva mai nou?!
Telegraf,
Telefon din sfere...
Sunt lipsuri
În sângele meu.

II

Visări de mult mocnite
De nu cumva
Mi-am pierdut Umbra
Între normal,
Şi ispite.
Un vin,
Oricât de-alinător,
Excludă-acest fatal:
Contract
Cu răul Negustor.

III

Când ore libere
Sună
Din vechi acordeon
De-a zilelor bravade...
Relativ,
Pardon.
Când ore libere
Sună
Uitări şi abandon,
De-a lumii baricade...
Relativ,
Pardon.

poezie celebră de George Bacovia
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Antrenare

La locul întâlnirii
Am aşteptat
De un timp
Ore trec
Dezolant
Aceasta gândeam
Iar despre tine
Mi-am zis
Ca mă duci
Intr-o lume
Care ţine mult
Ca într-o cameră cu cărţi
Din tot ce se vorbeste
Pe atât se tot scrie
Si-m limba
Care o cunosc
Sunt multe teme
Cu ştiinţa versificării
Descrie tu
Când dezolant
Ore trec.

poezie celebră de George Bacovia
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Primele iubiri (I)

Azi, iată, am văzut un curcubeu
Deasupra lumii sufletului meu.
Vin cerbii mei în goană să se-adune
Şi către el privirile-şi ţintesc-
Un codru nesfârşit de coarne brune,
În care mii de stele strălucesc.
Sosind din dunga zării de argint,
Vin păsările-mi mari de sărbătoare
Şi-nchipuiesc pe ceruri, fâlfâind,
Un ocean de aripi mişcătoare.
Întreaga lume-a sufletului, vie,
Palpită-ntr-o frenetică beţie.
Azi sunt îndrăgostit. E-un curcubeu
Deasupra lumii sufletului meu.
Izvoarele s-au luminat şi sună
Oglinzile ritmându-şi-le-n dans,
Şi brazii mei vuiesc fără furtună
Într-un ameţitor, sonor balans,
În vii vibrează struguri străvezii-
Cristalurile cântecelor grele-
Şi stropi scăpărători de melodii
Ca roua nasc în ierburile mele.
Eu curg întreg în acest cântec sfânt:
Eu nu mai sunt, e-un cântec tot ce sunt.

poezie celebră de Nicolae Labiş din Primele iubiri (1956)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Răul e şi el relativ. Şi când e foarte relativ, e relativ bine...

aforism de Dorel Schor
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Peste

Deasupra cetăţii
altă cetate
deasupra etăţii
altă etate
deasupra echităţii
altă inechitate.
când pe căi
predomină cei răi.

poezie de David Boia (8 noiembrie 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vrem cât mai multe ore libere pe zi, cât mai multe zile libere pe săptămână, cât mai multe săptămâni libere pe lună, cât mai multe luni libere pe an!

aforism de Mihail Mataringa (16 ianuarie 2016)
Adăugat de Mihail Mataringa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Clopotele

Sună clopotele...
Sună clopotele-n depărtare.
Clopotele!... Clopotele!...
Câte clopote să fie?
Câte voci nedesluşite mor în zori, iar noaptea-nvie?
Câte voci blesteamă foamea
Zilelor din postul mare?...
Clopotele, clopotele...
Tac şi-n urmă sună iară.
Sunt trei clopote de-aramă, sau trei clopote de-argint?
Şi ce Crist vorbeşte-n glasul clopotelor ce ne mint
De atâţia ani de-a rândul
Şi la fel ca-n prima seară?...
Ce nebun profet mai vine să ne spună că-i trimisul
Celui ce făcu pământul din nimic?
Şi ce minciună
Iar schimba-va faţa lumii?...
Sună clopotele,
Sună
Ca şi-n noaptea când surâse pentru prima oară Sfinxul!...

Sunaţi, clopote de-aramă!
Sunaţi, clopote de-argint...
Vântul să vă-nalţe cântul tot mai sus,
Tot mai departe –
Să vă spulbere-n albastrul mângâierilor deşarte
Şi să vă sugrume glasul profeţiilor ce mint.

poezie celebră de Ion Minulescu din Convorbiri critice, nr. 8-10 (15 mai 1907)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec III

Când ai trecut
Florile şi-au întins gurile, ochii,
Pentru sărut.

Plopii-au băut
Fumul sălciu al zării.
Înalţi se clatină la marginea serii.

Clopotele pădurilor sună,
Clopotul serii
Fâlfâie, sună, răsună.

Poate-am sorbit din vinul iubirii,
Poate dragostei i-am gustat mătrăguna.
Galbenă, se furişează-ntre noi,
Ca o vulpe de aur, luna.

poezie celebră de Zaharia Stancu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când singur

Când singur iar mă revăd
Şi trece curând al meu nume,
Şi-atâtea sperări...
Mi-am zis: e târziu -
O, gânduri,
În lume!

Când inspirată de evocări
Mai crezi în câteva glume
Sau al beţiei mister...
Mi-am zis: e târziu -
O, gânduri,
În lume!

Şi când, aproape, nimic nu mai eşti,
Când cauţi că orice renume,
De-acum e târziu...
Mi-am zis: e târziu -
O, gânduri,
În lume!

poezie celebră de George Bacovia din Comedii în fond (1936)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubirea ta...

Iubirea Ta, Domnul meu, e o floare,
un nufăr alb în amurgul amar,
un surâs printre dulci lăcrămioare,
un crin ceresc răsărit pe altar.

Iubirea Ta, Domnul meu, e o taină.
Ea-mi umple gândul de-un nou înţeles,
de-un mister care toate-mi destaină,
ca să-nţeleg pentru ce m-ai ales.

Iubirea Ta e-un inel ce ne leagă,
un scut sub care-l înfrunt pe Cel Rău.
E tot ce am, e viaţa mea întreagă,
de când trăiesc doar prin sângele Tău.

Iubirea Ta, Domnul meu, e-o lumină.
Dar cînd în piept vechi ispite vin iar,
atunci din nou pe faţa Ta divină,
în trist amurg, stropi de sânge răsar.

poezie celebră de Costache Ioanid
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cât este imensa depărtare de cele ce sunt, văd de jos în deasupra

burta începuse să-mi crească demult înainte, ştiam cumva că trebuie să port înăuntru însufleţirea aceea, să îi dau din sângele meu, din trupul meu trup.
cu timpul am înţeles că totul era pe dos, că eu sunt cea care va fi născută, că în devenire sunt carnea fructului care înconjură sămânţa. şi creşte.

am iubit îndelung imperiul din pântece, cuvintele îmi plecau şi mi se întorceau prin vene să-mi descrie mărirea unui invadator căruia îi voi fi vasală şi vestală deopotrivă.

s-a petrecut însă ceva, ca o întrerupere, pierdeam mult sânge şi nevinovăţii, am dispărut înainte de a naşte undeva între moarte şi amnezie. nu am fost acolo.
mi s-a spus că a fost o fericire, că aerul s-a umplut de frumuseţe, că veniseră nişte făpturi culegătoare de dragoste, cu lumini în loc de mâini.

când am ajuns din nou în ochi, totul se încheiase cu aţă chirurgicală.
nu puteam întreba, ardeam, o febră albă se scurgea prin oase. simţeam locul gol, enorm, făcea parte din mine, durea, am continuat să îl cresc.

rămăsese în mine placenta.

poezie de Corina Daşoveanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poem în... 3 D!

Astăzi, ne ascultăm zâmbetele
tulburător de fine...
Ele transmit muzica tainică
a fiinţei şi a sângelui unic...

Sângele fiului meu şi sângele
fiului fiului meu –
lujeri de crin cu rădăcinile
adânc înfipte în inima mea!

Totul prinde glas prin tăcere,
toţi trei, aflaţi într-o vacanţă
deasupra lumii
– un fel de poem în trei D:
Dumitru, Dragoş, David –
complici ai Absolutului,
alimentând farmecul zilei
şi acoperindu-şi golul din suflete,
cu multă, multă iubire paternă...

Fiindcă, nu-i aşa?, astăzi,
e Ziua Tatălui şi-a Fiului,
şi-a Sfântului Dor,
Amin!

poezie de Dumitru Sârghie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu trebuie să crezi că aş fi leneş - nu - ci numai pentru că este cu totul contrariu geniului meu, felului meu de viaţă! Ştii că sunt, ca să zic aşa, cufundat în muzică, că mă ocup toată ziua cu ea, că-mi place să fac speculaţii, să studiez, să reflectez. Aici însă, din cauza traiului pe care-l duc, sunt împiedicat să fac acest lucru. Voi avea eu câteva ore libere, dar aceste puţine ceasuri îmi vor fi mai curând necesare pentru odihnă decât pentru muncă.

Wolfgang Amadeus Mozart în Scrisori (31 iulie 1778)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Neamul prost în pandemie

S-avem pardon, dar marea masă
A oamenilor sunt cinstiţi
Sunt conştienţi şi stau în casă,
C-aşa sunt oamenii citiţi.

Dar sunt şi inşi ce nu au carte
Nomazi de felul lor, din neam,
Veniţi din zone infectate,
Îi bagi pe uşi, şi ies pe geam,

Iar când, ieşiţi din izolare-
Le baţi obrazul tuciuriu-
Ei ţipă că-i discriminare,
Dar ce înseamnă, nici că ştiu!

Degeaba încercăm, noi, frate!
Să-i punem pe ei la rezon,
Căci avem zero rezultate
Cu neamul prost... s-avem pardon!

poezie de George Ceauşu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

E timpul

am bucurat corbii cu carnea mea
cu pielea mea cu ochi mei
mâncaţi le-am zis e trupul meu
şi ei mâncau flămânzi grăbiţi şi răi

prietenii i-am înveselit cu sângele meu
luaţi şi beţi întru prietenia noastră
le-am zis
puteţi oricând să vă oglindiţi chipul în mormântul meu
şi învăţaţi tăcerea
apoi zidiţi-o în fântâni
cunoaşterea să o spargeţi cu piatra
să o scrijeliţi cu fierul înroşit
pe tâmplă de miel plăpând
pe frunte de flutur pe sufletul meu
până se închide cercul

auzi iubito cum susură timpul în copaci
cum vine vreme aspră dinspre brazi
cum sufletul pietrelor se amestecă
cu sufletul meu de-a valma
şi cum urlau câinii lumii a presimţire
cu zidurile cu nopţile cu mine?

Atunci să ştii iubito, e timpul
când îngerii îmi vor săruta pleoapa ca pe-un steag
şi ape de argint din cer îmi spală faţa.

poezie de Petre Ioan Creţu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Primele Ore
În sângele învolburat frica bântuie
în perfuzii.
Văzduhul înghite suflarea.
se aşterne tăcerea în copaci.
Ninge peste apa interzisă
Umbra vieţii miroase a duhoare,
fuga continuă din timpul suferind
spre colindul de iarnă.
Vânătorul sună din goarnă,
căprioare traversează oraşul,
într-un decor pustiit
rujul iubirii
îşi tulbură culoarea.
Se aud primele sirene,
iarba va răsări prin ciment.

poezie de Ovidiu Cristian Dinică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noi suntem ca un cântec, nu credeţi? Un cântec nu se poate cânta niciodată de la sfârşit spre început. Trebuie să-l cânţi totdeauna îndreptându-te spre sfârşit. Pe parcurs, în timp ce cânţi încă şi muzica te îmbată, îţi dai seama că sfârşitul se apropie totuşi, oricât l-ai amâna. Încerci să lungeşti puţin notele, dar asta nu dă cântecul înapoi, nu reînvie ceea ce a murit din muzică între timp. Amâni doar sfîrşitul. Te încăpăţânezi să nu recunoşti o evidenţă. Că orice cântec are un sfârşit. Oricât ar fi de frumoasă o melodie, vine o clipă când ea e acoperită de tăcere. Când tăcerea e mai puternică decât muzica.

Octavian Paler în Viaţa pe un peron
Adăugat de Anamaria
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dumnezeu: Binele e relativ. Frumuseţea e relativă. Totul e relativ. Cu excepţia mea. Eu sunt absolut.
Joan: Credeam că asta e o marcă de vodcă.

replici din filmul serial Joan din Arcadia
Adăugat de Ionita Ioana
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doi îngeri

Ceva în astă seară m-a oprit
Din ceea ce îmi plăce să fac atunci cân am propriul meu timp,
Acela de-a scrie...
Şi am schimbat vreo câteva şoapte
Care m-au pus pe gânduri în realitate.
Căci nu ştiam că mai există îngeri pe pământ.
I-am zis că încă nu ne cunoscusem,
Nu ne-am văzut...
A zis că este mult mai palpitant
Când urci pe ring, fără să -ţi cunoşti adversarul.
Atunci ai puterea de a-l învinge
Pe cel ce te va- nvinge.
Eu nu aveam nimic pregătit,
Până acum câteva secunde sau minute, i-am zis.
Când, totul se transformă în frică
Sau în iubire de cel necunoscut,
Strain, dar atât de cunoscut ţie.
Dar totul s-a schimbat într-o secundă,
Simt că prind aripi şi mă transform,
Chiar eu în ceea ce nu am crezut, ca poate exista. În om!
Căci omul însuşi, este înger pe pământ, stăpân pe cuvânt,
Iar tu eşti tot ceea ce vreau
Si eu sunt tot ceea ce vrei...
Te simt...
Eu bărbat şi tu femeie - doi îngeri printre îngerii acei
Ce-mi bat în geam cu flori de azalee.

poezie de Diodor Firulescu din Viaţa într-o călimară
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Locul care îl ocupi este relativ, precum relative sunt toate în lumea asta. Aşa că încercă să fii cât mai puţin relativ cu tine.

Viorel Muha (2008)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Revoltă de noiembrie

Ce dacă fur?
Ce dacă sunt laş?
Ce dacă sparg soarele ca pe-un ou
Şi-i vărs gălbenuşul pe oraş?

Ce ştiu eu decât să plâng?
Ce dacă gura mea nebună
A muşcat carne din lună?

Anii mi i-am pierdut prin amintiri întunecoase,
Am jinduit toată viaţa după lucruri frumoase.
Am hoinărit cu sufletul încins în sfoară
Şi tinereţea mi-am măcinat-o ca o moară.
Din clasele pe care plângea igrasia
M-am înhăitat cu visul şi cu poezia.

Ce folos însă, că mi-am cântat tainele,
Eu căruia visul i-a furat hainele?
La ce mai sunt bun?
Ce speranţe, ce tristeţi am avut eu
Care am dat cu pietre în Dumnezeu?

Inima mea ca o văpaie
Luminează boii care fumează liniştea din paie.
Sângele meu ca o furtună
Clopoţeii stelelor îi sună.
Acum, nu mai plâng,
Gâtul trecutului nu-l mai strâng.

Arunc în urmă o gresie
Şi munţii îşi înalţă privirile;
Arunc în urmă un pieptene
Şi o pădure mă desparte de toate amintirile.

poezie clasică de Virgil Carianopol
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!