Reproș
mi-am găsit umblat la repere
și deranj dimensiunilor mele
ce dădeau târcoale vidului exasperat
să-și dobândească formă oarecare
prin eroziuni de lumini.
mi-ai furat spirala să ajungi în eternitate,
cu mult înaintea închipuirii de salcâm
prin cercul iluziilor potrivite pe gust de ceasuri...
" verdea" tăcere a ochiului mi-ai mutat-o
în dogma ochiului tău degeaba singurătății țipând sobru și mat.
ți-am simțit mâna cotrobăind,
cuvintele poemelor mele divorțate de rime
de când judecătoria nonsensului pe ele își lasă limbă,
ocolind păsări-n vibrații și agitatele candelabre
și toate prăbușirile în reci goluri de luceferi;
și astă divulgare de când printr-o geometrie neastâmpără,
mâna-ți urlă la refuz pe dealuri,
speriată de sintezele frivolului învăluitor
și de dâmbul limitei pe care voiai să-l treci
pentru o ireală depărtare, foarte ireală,
unde alergările toate se opresc
și uimirile transparent se zbârcesc.
poezie de Mihai Savin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Citate similare
Vedenie
ca să nu-mi uit regretele
am căutat umbra absenței tale
prin toate peregrinările
ca să nu-mi uit amintirile
am răscolit toate
sertarele
închipuirii mele
ca să nu te uit pe tine
am așezat toate
paharele unul peste altul
până mi-ai apărut
într-o vedenie
poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
AM UMBLAT...
Am umblat destul prin lume
Dar nu mai vreau să rătăcesc,
În primitoare brațe, o minune !
Odihna vreau să-mi regăsesc.
Știam eu ce-i iubirea adevărată ?
Era zeiță a închipuirii
I se spunea zeiță a iubirii,
Minune a fost încă odată.
Când din ființe muritoare,
Am găsit un înger, nu-i poveste
Pe care singură sub soare,
Iubita care azi îmi este
O fi asta vreo speranță
Sau poate este doar un vis?
Însă tu de la distanță
Mi-ai creeat un paradis.
Când mi-e greu mă uit la tine
Soluții noi îmi vin în minte,
Mă regăsesc iarăși pe mine
Și nu mai stau așa cuminte.
poezie de Mihai Leonte
Adăugat de Mihai Leonte
Comentează! | Votează! | Copiază!
Prieten drag
Mi-ai înțeles durerea
și lacrima
mi-ai șters,
sorbind-o-ntr-un sărut.
Și în visele mele,
mereu, ai crezut!
Mi-ai mângaiat inima,
cu vorbe bune
redându-mi speranța.
Pot spune:
mai mult curaj
cu tine-am avut!
Am râs, mereu
împreună, în viață
și adevărul
privind-ul în față,
temerari
prin toate am trecut!
poezie de Ioana Voicilă Dobre din Între verde și albastru
Adăugat de Ioana Voicilă Dobre
Comentează! | Votează! | Copiază!
Participă la discuție!
Nu mai
Nu mai ascult!
De când mi-ai așezat
Mâinile pe urechi
În negare
Mi-am pierdut melodia cuvintelor
Și suflul replicii
Iar acum doar aud...
Nu mai privesc!
De când mi-ai întors spatele
În uitare
Și am simțit răceala plecării
Mi-am pierdut gândul ochilor
Și visarea pleoapelor
Iar acum doar văd...
Nu mai simt!
De când mi-ai adâncit rănile
În neștire
Și ți-am dezlegat mâinile,
Încordate forțat pe umerii mei,
Ca să nu mă tem.
Iar acum doar sunt...
poezie de Gabriela Chișcari (20 aprilie 2012)
Adăugat de Gabriela Chișcari
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cuvintele mele...
Cuvintele mele,
măiastre păsări călătoare
ce migrează continuu,
arătând, cu precizie astronomică,
doar nordul...
Vă asigur, cu multă ardoare,
că nu sunt mai reci ca gheața,
nici mai pufoase ca zăpada
cuvintele mele,
dar, pe unde zboară ele,
peste ape și munți,
în urma lor,
rămân în văzduh,
ireale,
cioplite pentru eternitate,
preafrumoasele aurore boreale...
poezie de Dumitru Gherghina din Confesiuni de-o clipă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Revendicare
Ți-am privit frumusețea,
Până când fiecare clipă a Timpului meu
A cerut derogare de limită
Și s-a transformat în eternitate!
Până când, fiecare milimetru al inimii mele
A primit excedent de Spațiu și a atins infinitul...
Ți-am privit afluxul de iubire,
Până când, fiecare fibră a ființei mele
A consimțit refluxul visării
Și a cuantificat realitatea fericirii!......
Până când, fiecare neutron al trupului meu
Însetat de dragoste, te-a vrut numai pe tine!
Ți-am privit frumusețea iubirii,
Până când tu mi-ai revendicat dăruirea
Și te-ai împlinit, pentru totdeauna, în mine!
poezie de Iulia Mirancea (18 iulie 2014)
Adăugat de Iulia Mirancea
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ne-am fost...
Mi-ai fost și muză, dar și scuză
De-a-mi lăsa sufletul pătruns...
Ai fost și râset, dar și plâns,
Ți-am fost "mușcat de buză".
Mi-ai fost și lună, dar și soare,
Mi-ai luminat întreaga nebunie...
Ai fost tristețe, dar și bucurie,
Ți-am fost ce ai vrut la picioare...
Mi-ai fost și înger, dar și necurat,
M-ai luminat, dar și întunecat...
Ai fost bordei, dar și palat...
Ți-am fost ce am, ce ai visat.
Mi-ai fost gând negru, dar și alb,
Mi-ai fost și ploi, și curcubeu...
Ai fost și "noi", și "tu", și "eu",
Ți-am fost ce ai avut mai dalb.
Mi-ai fost și minus, dar și plus,
Ne-am înmulțit, ne-am împărțit...
Ai fost și nou, dar și-nvechit,
Ți-am fost ajuns și neajuns.
Mi-ai fost și-ntreg, dar și pustiu,
Complici ne-am fost în toate...
Ai fost și viață, dar și moarte,
Ți-am fost ce nu o să-ți mai fiu...
poezie de Andrei Ș.L. Evelin din Începuturi (7 septembrie 2019)
Adăugat de Andrei Ș.L. Evelin
Comentează! | Votează! | Copiază!
Nu mi-ai simțit tăria în negații? Nu te-a cutremurat încordarea din încheieturile ființei? Nu te-au ars rănile mele de mi-ai prevestit sfârșitul? Oare n-ai știut că prin tine am fost tare, că tu mi-ai fost piedica în avântul spre nimic? De ce-mi șoptești de despărțiri, când m-am legat prin tăriile tale de aparențele firii? Nu ți-am cerut îndurare, ci forță în blestem și fulgere în deznădejde. Și nu m-ai învățat tu ca disprețul meu să aibă întinderea iubirii? Dispreț din depărtări este legea ta, singurătate, disprețul culmilor, al culmilor ridicate de iubirea ta. Căci o lume trebuie să fi clădit cu iubirea, ca să poți privi de sus spre ea.
Emil Cioran în Cartea amăgirilor
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Spune-ți părerea!
Șah mut
Să vorbim...
Am mutat un zâmbet 3 căsuțe...
Ironic.
Și ți-am aranjat părul de pe frunte,
în tic.
În revanșă, mi-ai întins degetele reci
și mi-ai desenat tandru gropițe în obraji...
Cald.
Mi-am întins serioasă un rid pe frunte
Și mi-am lăsat două degete
Să se plimbe pe brațul tău
Până la umăr
"Șah"!
Ai înțeles, fără cuvinte.
Că nu e preț de "mat"...
Și ți-ai întors spatele
"Nebun" și copilăros,
Cum te știu...
"Aha"...
Și te-am cuprins
Pentru că spatele tău
Îmi surâdea a-mbrățișare...
Vorbim?
Și mi-ai răspuns cu ochii și cu mâinile:
Ar fi de prisos acum, cuvintele,
Draga mea...
poezie de Gabriela Chișcari (30 martie 2012)
Adăugat de Gabriela Chișcari
Comentează! | Votează! | Copiază!
De ziua ta, tată
Tată, îți vorbesc într-o zi de toamnă târzie când e ziua ta,
când avionul tău de-abia a decolat de pe o pistă cu brumă,
când nu mai sunt flori de vânzare la supermarket
și când mama de mult ți-a făcut semn uitat cu mâna prin mine,
eu, zdreanța ta, din lichidul amniotic pervers și ridicol.
Tu mi-ai spus să merg după tine, dar nu punându-mi pantofii
ci să încep întâi să știu cum să fiu liber.
Prima lecție a fost despre mândrie când tu tată, mi-ai zis ca pe-o pildă
să nu cumpăr case pe unde urgia vulcanului Kīlauea va izbucni curând,
ci să fiu plecat.
Dar te-ai ascuns și mi-ai spus să rămân să mai învăț despre mânie,
cum să vorbesc cu ea, cum să încerc s-o înduplec, cum să negociez cu ea
s-o trimit la discuțiile cu comisiile de birocrați,
cu oamenii grăbiți, superficiali și nervoși ai unui consiliu al păcii.
Tată, tu acum ești dincolo de graniță dar eu sunt înăuntru.
Tu ai vrut să te retragi într-un paradox și să mă faci să veghez,
mi-ai trimis mesajul printr-un fax chiar la stelele chiaune de lumina zilei
și mi-ai zis să te caut.
De-odată-n iarnă, din toate conductele de gaze întinse să încălzească țara,
din ghipsul ce învelește clădiririle, când oamenii se ascund în blocuri,
asemena viermilor în cotorul de piersică,
tu mi-ai trimis porunca să fiu șoimul tău.
Și-am zburat și-asta am fost...
Tată, tu m-ai pus să te desenez
dar nu cu mâinile ci cu gândurile și cuvintele mele.
Tu scoți acum o cană de vin și te-nveselești la masă
dar m-ai trims să-mi frec părul și pașii de toate țărmurile,
cu oameni de toate națiile, de pe toate continentele,
ca să știu ce e dorul și să-l am în mine fără să pot vorbi despre el.
M-ai trimis să-mi izbesc gândurile și speranțele mele toate
de zidurile bisericilor, templelor, s-ating icoane vechi, statui și talismane,
să simt ce este mântuirea, să-mi fac lăcașul meu, să învăț să le păzesc
și să-mi fie frică să nu le risipesc în vorbe și în vise proaste.
Căci eu le simt ca pe-un smartphone lipsă și doar le simt că ar putea fi bune
și poate e mai bine așa să le știu, dar să rămân orb,
să fiu nesigur că le am și să-mi fie mereu teamă că le pot pierde pentru totdeauna.
Tată, tu ești un amfiteatru roman în Pompei înaintea vulcanului ce va erupe.
Eu am rămas gladiatorul luptând în arenă iar tu doar râzi brutal
când eu mă odihnesc după prietenii pierduți și rănile tot mai multe
și încă îmi câștig războaiele astea, de fiecare dată.
Dar până când oare, tată?
poezie de Dorian Stoilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ramurile Magnoliei
Mândrele dealuri de topaz
Ale tinereții pe care am urcat
Și noi, îți amintești?
Parcurile dezfrunzite și imaculate
Incercarea de a fi noi înșine.
Ramurile magnoliei sub învelișul
Cărora n-ai ghicit floarea.
Drumul la întâmplare prin orașul
Abia ieșit de sub febrele iernii.
Toate s-au adunat în clocotul sângelui
Nostru stigmatizat de durere.
Orice am fi căutat n-am fi găsit.
Era totul în noi, numai de-am fi știut.
Tu nu ai simțit fiorul cald
Al primei noastre atingeri.
Ai venit în cercul dorințelor mele
Și ți-am devorat cumințenia
Ca un păianjen care demult
Aștepta în plasa lui de mătase
O gâză frumoasă și nevinovată.
Trebuia să ne iubim
Precum vâscul cu arborele:
Tu să-mi dai mie putere
Și eu să te pot învinge.
poezie de Marin Mihalache
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Te declar vinovat
Tu mi-ai răpit zâmbetul
Și mi-ai frânt zborul,
Mi-ai înnorat privirea,
Mi-ai împovărat gândul;
Îmi privesc viața ca pe o clepsidră:
Câte minute de iubire mi-au rămas?
Se scurg rapid și doar tu ești de vină,
Mi-ai măsluit clepsidra iubirii
Tocmai acum, când mai e puțin
Nisipul ce mi l-ai aruncat în ochi
Pe post de dragoste!
Dar tot e bine: măcar toate firele lui sunt aceeași culoare,
Nu le mai văd pe cele negre
Când am dat mâna cu suferința
Ori de câte ori tu răsuceai clepsidra altcuiva...
Te declar vinovat,
Deși nu am dovezi:
Nu ai ochi pentru rănile mele,
Ba chiar spui că m-am rănit singură!
Te condamn la iubire pe viață,
Să-ntorc clepsidra și s-o pun să cearnă
Numai iubire pură!
poezie de Leliana Rădulescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Eu deranj lumii
gânduri expirate pe marginea nopții
cea care a uitat să-și închidă pleoapa
în semn de adormire răgușită.
urcasem pe iluzia ta grăbit
divin mă voiam ajuns la lună
să-i recoltez câmpul de păpădii-n aventură.
și azi, îmi amintesc
de atingerea ta inițială probă
încercând un fel de blajină acomodare,
o dependență
cu mișcarea-mi restricționată de profund.
visam prin întunecimea pumnilor
strânși de înfricare
că oi naște întinderi și simbioze,
că toate valurile frunții
le voi netezi c-o apăsare de orizont
prin calmare.
mă calamitau de aiurea abuzul gândurilor
ele toate cugetului mercenare
și zadarnic mă sforțam...
unii chiar mă credeau nebun
că salvez scoțând Carul Mare
din viitura sentimentelor mele
de toamna trupului agitate.
parcă ilicit m-am instalat în aerul lumii
privindu-i atingerea fără rost
cum în stânga purta încă cicatricea
strigătului de gri licențios
și dâra lui Venus ajuns la cină.
spațial îmi deschideam pleoapa
miraculos loc pentru acea croazieră stelară
atrasă de sucul melancolic și verde
al ochiului meu, el văzului neorb străjer.
povești-n diagonală dezlegam de sobă
când dincolo de fereastră cădeau
ninsori din balans
luându-mi angajamentul
că voi fi dresorul lunii-n ultima peripeție...
precum și al rozelor în abateri
și totuși nealungate din grădini
spre ochiu-mi serii prizonier.
eu fiind escaladat de-o reverență scumpă
din ocnițele ascunderii
toate dezamăgirile agresive le adaptam
și sărutam tezaurul longitudinal
al visărilor eroice și nerăbdătoare
prin ideile reîncarnate
netristului zbor de-a lungul
unui vacuum ce-și sărbătorește eșecul.
vântul încă trece ghem prin tăcerea din palmă
n-am ce face;
doar temporar întrebător rămân
neîmpăcărilor de amară revenire
pe sub preșuri și cugete patrulatere...
ca eu crescut de stângăcia unei fragilități,
înspăimântător deranj lumii să arăt.
poezie de Mihai Savin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Doamne, mulțumesc!
Pentru harul ce-l am, Doamne,
Ție vreau să-ți mulțumesc,
Însă unde-n lumea asta
Aș putea să te găsesc?!
N-aș putea nemărginirea
Să-ți măsor... Privirii mele
Pas cu pas, eternitatea,
Cerul Tău tivit cu stele,
Nu-i ajunge! Unde oare,
Universul m-a-nfiat,
Ca să picur din norocul
Stelei care Tu mi-ai dat?!
Nu ți-am spus?! Când pruncul plânge
Plâng și eu... Când foamea doare
Mă ascund și plâng... Mi-e milă
Nici eu nu ma de mâncare!
Când văd plâns de mulțumire
Pentru haina care-am dat
Mă gândesc la Tine, Doamne...
Mi se iartă vreun păcat?!
Când mi-ai osândit trecutul,
Ai gândit că voi trăi
Prin sărmanii lumii mele,
Trist, în fiecare zi?!
Picură lumină, Doamne
Și dreptate și cuvânt
Peste lumea în mișcare
Pân' la trecera-n mormânt.
Ușurează-ne povara
Biciul ist usturător...
Lanțurile strâng! Și sânge
Curge-n ochii tuturor.
poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Degeaba
degeaba repar cuvintele ologite
de vântul oval aventurat-n canicula iubirii
ori reorientez sentimentul spre întâiul strigăt,
când suavele gânduri cu paniere în mână
culeg bunătăți din flora metafizicii.
de prisos voi cercei și voi nimburi,
căderi din matinalul zbor al stelei târzii,
călătorită prin intrinseci...
degeaba plonjonul păsării în zarea tălpii
redesenând dimensiunea zborului,
fără garduri și delicvent prin hăul negației...
degeaba tu și eu,
neîntrebați întâmplării sosiți
și prin crăpăturile gravitației căzuți
în brațele celuilalt,
când un fatal cântă dintr-un caval!
poezie de Mihai Savin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Nețărmurita-mbrățișare - Excelsior
Ai apărut când eram singur,
Iubirea am descoperit-o,
Cum dă mesteacănu-al său mugur,
Când primăvara a simțit-o.
.
Eu ți-am simțit nețărmurirea,
Tu mi-ai descoperit femeia,
Înmărmuriți ne-am spus iubirea
Și am împărtășit scânteia.
.
Eu te iubesc ca o uitare,
De toate câte sunt, de mine,
De gândurile mele, care,
Își găsesc liniștea în tine.
.
Iubesc privirea ta destinsă
Și diminețile-n uitare,
Sub pleoapa zorilor ascunsă
Nețărmurita-mbrățișare.
poezie de Costel Neagu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Optimism
Din când în când
fluturii se opresc
să-mi sărute mâna
și mă ating ușor
cu aripile trecute deja
prin toate culorile curcubeului.
Din când în când
cerul se apleacă
să-mi sărute fruntea
și mă atinge ușor
cu ploile trecute deja
prin toate culorile curcubeului.
Din când în când
florile se deschid
să-mi sărute plămânii
și mă ating ușor
cu petalele trecute deja
prin toate culorile curcubeului.
Din când în când
te apropii tiptil
să-mi săruți cuvintele
cu toate culorile curcubeului.
poezie de Dana Ene
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Poem carnal
Îmi povestea cineva viața ta.
Târfă ești ca și maică-ta.
Îți vinzi trupul la orice golan.
Mai acum un an
te-am urmărit să văd unde stai.
Habar n-aveai.
A doua seară la fel,
dar te-ai întors puțintel
și mi-ai spus că te doare capul.
Te-am dat la dracul
și te-am apucat de mână.
Aveai un pulovăr de lână.
Atunci te-am văzut plângând.
Dar nu-mi trecea prin gând
să mă opresc din mers.
Trupul tău era un vers,
o bucată de humă
cu care în glumă
am încercat ca să mă joc,
femeie fără noroc.
Ți-am strivit gura cu gura mea,
femeie rea.
Sânii i-am simțit cum se zbat,
femeie plină de păcat.
Și te-am avut, acolo, pe pământ,
fără să zici nici un cuvânt.
Mi-ai simțit trupul încordat,
ai simțit durerea când te-am mușcat
și totuși, mi te-ai dat resemnată...
Ptiu. Bată-te Dumnezeu să te bată...
poezie de Corneliu Culman din Niște poezii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Dacă tot e toamnă
dacă tot e toamnă,
voi plânge în versiunea pumnului tău mărunt
umplut cu amintiri definitive
și-mi imaginez că tu îți vei prelungi o claviculă anume,
pe care buza mea flămândă de tinerețe
trebuie s-o atingă până ce ea speriată,
s-o trezi între stele.
s-a aflat deja că sunt naufragiatul ochiului tău
așteptând să-mi trimiți din coapsă o emoție,
pe care să mă pot cățăra văzut adevăr
de toate cuvintele ce stau la rând
să-mi survoleze poemele care se întind la viață.
apăsând clanța speranței torturată de obsesiile vechiului,
aproape distruși vom năpădi odaia prin ușa nordică
nevăzuți de luna întomnată,
nici de tabloul atârnat de singurătate...
și învălmășindu-ne sentimentele până la epuizarea ispitelor
ne vom salva atomii lutului nesigur
cu străluciri încovoiate de sălbătăciile galactice
lângă Dumnezeul mut și cu mască de senin.
poezie de Mihai Savin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
dor de tine-n atâtea veșnicii
libertatea mea nu e altceva, iubite
decât dor de tine-n atâtea veșnicii
eu te iubesc în toate toamnele vieții
și în cele cu lanțuri pe copacii ruginii
mi-ai trimis scrisori cu asfințituri de soare
și mi-a crescut golul din inimă mare
tu te plimbi prin orașe imaginare
și te simt prin bruma sângelui meu
tinerețea mea îi pune frână morții
și mă împiedic de ea în zboruri-chemare
îmi mișcă nopțile reci prin cameră mereu
mă porți prin frăgezimi de stea ușor
te rătăcesc prin dansurile străvezii ale coapselor
prin alte lumi mai triste fără noi tu treci
prin șiruri de oglinzi concave, prin nunți de ploi
ne tac cuvintele născându-ne în zorii reci
miroase a sânge amintirea femeii cu îngeri
și-n ochiul argintiu, sub pleoapă, tu sângeri.
autor necunoscut/anonim
Adăugat de Mariana Didu
Comentează! | Votează! | Copiază!