Drumuri

Drumuri cu flori şi maci
linii drepte, aliniate-n destin.
inspiraţie săracă pentru că nu văd
decât cerul culegând măsline şi struguri.
cerul rupe câte un bob de strugure,
pe care îl aruncă-n Soare
şi Soarele coboară şi alintă podeaua Terrei
şi cu un sărut dezmiardă puritatea,
cu o floare de mac loveşte inima durerii posacă,
învârteşte Terra,
Soarele cu surâsul său
şi cu căldura sa fermecătoare
ce îmbrăţişează eternitatea,
furâdu-i sărutul veşniciei,
călătorind prin destine,
frumoase drumuri, în cer şi pe Pământ,
pline de viaţă şi de moarte
ce se revarsă-n mare albastră a viselor!

poezie de Constantina Gina Dumitrescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sufletul

Când cerul se lasă
Şi blând cântă
Lumina pătrunde în inimi,
Coboară sufletul în fluture
Şi zboară cu o săgeată aurie
Plătind aerul şi viaţa
Cu un destin primit din cer.
Când nunta cerului cu sufletul
Se îndreaptă spre catedrală,
Se aprind stelele şi Luna
Şi se îmbrăţişează cu Soarele
Dansând aerul mirii nevăzuţi
Care unesc Soarele cu cerul
Luna, stelele cu Dumnezeu,
Nunta cerului şi a sufletului
Cu eternitatea şi Tronul Divin
Şi ating drumul-Lumină
Al prinţului suflet
Albastru, auriu şi violet!

poezie de Constantina Gina Dumitrescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sărutul

Sărutul durerii, sărutul sec şi rece
nu mă părăseşte, ci mă strânge în
menghina buzelor ce nu mă ating,
ci mă strivesc fără milă.
Sărut aerul, cerul şi stelele,
Soarele, infinitul şi pe Dumnezeu,
sărut pe scumpa mea fiică, Liana,
ce mă cuprinde cu căldura ei iubitoare!
Moartea nici nu o aprob şi nici nu o doresc!
Răceala ei mă doare, mă chinuie,
deşi cunosc destinul ei negru.
Sărutul pe care îl aştept nu apare,
mă doare sărutul ce îl aştept şi nu vine,
prăpastia sărutului nu-mi place
şi totuşi aştept sărutul dragei mele fiice, Liana.
Aştept pe-o margine de val,
aştept sărutul aerului să mă dezbrace
să mă ridice în zări la fiica-mi preaiubită,
să o sărut pe frunte şi să o aud
spunându-mi "Sunt fericită!"

poezie de Constantina Gina Dumitrescu din revista Uniunea Artelor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Verde crud

Verde crud, verde albastru
se leagănă-n zborul auriu al Soarelui
zdrobind mări şi lacrima aurie a lacului
verde ce mă înconjoară, mă urcă
îmi place să zbor,
rezemată de mirosul petalelor roz
spre verde rouă, spre divin,
ţinându-mă de mână cu raza
ce coboară din Răsărit verde,
verde crud, urcă-n zarea plină cu albastru
şi cerul deschis plin de mine, de voi, de noi
zbor, verde crud, albastru şi mândru Soare
frumoase drumuri în cer şi pe Pămînt
pline de viaţă şi de moartea albastră
a nimfelor din vis!

poezie de Constantina Gina Dumitrescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Florea de mac

Mă văd într-o floare de mac
Cu ochii din petale ca focul.
Sclipesc sub clar din Lună
Inundind o data cu roua dimineaţa.
Sub răsăritul fulminant al Soarelui
Străbat macii prin tulpina
Ca o rază ruptă din Soare
Şi îi fac o mare bucurie macului
Că va rămîne o floare nemuritore
Ce arde-n inimi de fecioare.
În zile de Sînziene
Aleargă ele printre maci
Circulînd plinul din subţiriori
Şi-l pun în firul în uscati şi aruncat
În braţe de bărbat neînsurat.
Eu stau ghemuită-n mac
Cu pieptul plin de iubire şi durere.
Aştept răsăritul lacrimilor divine
Să cobore-n felinarul albastru
În suflet şi-gînd
Precum stau eu în floarea de mac
Punînd oceanul planetei la ţintă,
În suflet şi gînd
Precum eu stau în formă de mac
Plutind împreună pe verdele crud
Al infinitului destin.

poezie de Constantina Gina Dumitrescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mare, Nisip

Mare, Nisip, Mare
toate legate prin fulgul auriu
al vieţii!
Nisipul legat de mare
prin firul nevăzut al algei
Marea legată de Nisip
prin şnurul de aur al iubirii
pentru Ninfă,
Soarele legat de Nisip
prin firul puterii energiilor
Soarele legat de Mare
prin firul puterii vieţii,
toate legate de-un fir invizibil
ce pluteşte-n pântecul Universului!
totul se repetă oriunde în lume
totul este legat de apă şi Soare, de viaţă.
omul alege Marea, Apa, Soarele
sau alege moartea, sau a ales moartea?
unii aşteaptă răsăritul
cu speranţa vie a destinului!
curg apele, nisipurile şi Soarele
peste noaptea tristă în infinit
şi peste viaţa omului
Constructorul, Universurilor a modelat Terra
după dorinţa sa
Respect şi preţuire Constructorului-Arhitect

poezie de Constantina Gina Dumitrescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Stele şi suflete

Atâta timp cât cerul
este plin de milioane de stele
tot atâtea milioane de suflete există!
Se plimbă prin Univers,
steaua şi sufletul.
Cele mai reci suflete
nu stau împreună cu steaua lor,
cele mai bune merg în infinit,
ţinându-se de mână, suflete şi stele,
având destine comune.
Este frumos cerul, este frumos să-l înţelegi,
este frumos să-l asculţi,
când începe simfonia celestă,
să răsune-n sufletele alese.
Noaptea cu privirea pictez cerul
în culori multicolore,
punând pe fiecare stea câte o dorinţă.
Ziua caut stelele cu privirea,
îmbrăţişez cu Soarele
şi răsăritul divin ce curge în
cascada timpului odată cu viaţa.
Atâta timp cât cerul este plin de stele
pe Pământ picură viaţa,
prin aer planează viitorul...
Planeta-mamă există
atâta timp cât stelele nu mor.
Ele vor străluci pe cer
şi vor ţine în braţe suflete.
Îşi dau mâna cu apele Terrei,
unindu-se într-un glas.

poezie de Constantina Gina Dumitrescu din revista Uniunea Artelor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă uit în spate să văd căldura venind cu noi pe aceeaşi potecă, dar nu e nimic în urmă şi doar în stânga e din nou un cer imens pe care va răsări soarele, un soare la fel de mare ca şi cerul... Apoi simt picătura de sudoare care-mi porneşte de la tâmplă... În stânga, soarele a năvălit ca o altă planetă peste noi, rostogolindu-ne o clipă la pământ cu lumina lui fără margine şi dându-ne primul sărut, această picătură de transpiraţie...

Adrian Costache în Lista cu nume
Adăugat de Diana Cristina Culincu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glasul stelelor

Se aude glasul stelelor,
care cântă-n inima cerului
şi-n noaptea ce le ascultă,
ce pătrunde-n sufletul spiralei,
cântă şi Pământul,
cântă şi lacul albastru,
în care se oglindeşte cerul,
ce dirijează concertul broaştelor
unind cântul stelelor,
cu glasul ce răsună
din adâncul apelor,
totul se transformă-n vis
şi ne ţine de mână
pe mine, pe tine, pe noi, pe voi
purtându-ne-n pântecul zorilor,
răsărind o dată cu Soarele,
ce dezmiardă cerul şi pământul,
înflorind, florile ce cântă
îmbrăţişându-se cu roua dimineţii,
cântă şi lacrima ce curge
din norul negru,
melodia care dezmiardă iubirea,
cântă stelele, cântă Lumina,
cântă Luna şi destinul,
cântă şi inima mea după...
astralul cântec ce zboară
printre ramurile Universului,
dansând împreună cu fluturi,
cântând împreună
cântecul stelelor.

poezie de Constantina Gina Dumitrescu din revista Uniunea Artelor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Soarele e viaţă

Pentru mine, viaţa e o încântare.
Mă scol dimineaţa şi privesc la soare.
Văd în el lumina, dar văd şi căldura,
Pe care grădina o-închide în floare.
Soarele e viaţă pentru mişcătoare,
Este şi speranţă, că ce-i viu nu moare.

poezie de Dumitru Delcă (iulie 2018)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cerul

Nu vezi că cerul este cu tine?
îţi spune "atinge-mă", dar nu mă pângări!
Este mersul cerului printre planete,
printre fiinţele omeneşti şi extraterestre,
cerul te mângâie şi tu nu îl vezi?
Cerul şi timpul petrec împreună drumul
care duce spre infinit
şi către Lumina care-l pătrunde,
cerul este pavat cu respiraţia ta,
cerul se joacă în zbor cu plămânii tăi,
dezmierdându-te cu un suflu terestru
şi cu o energie eternă,
care se plimbă prin Universurile cerului
şi printre stelele destinului, cerul se lasă pătruns de zânele Soarelui
şi se mângâie unul pe altul,
spunând "ce soartă grea avem"
cu pământenii acestui Pământ destin,
ce îşi duc destinul sortit
de atâta trudă şi viaţă-n derivă...
Este cerul pe care tu nu-l vezi,
dar îl vezi în inima ta, cum te roagă să-l ierţi
când nu mai poate a te ajuta
cu răsuflarea sa Divină
şi te invită-n călătoria sa printre astre,
ca să culegeţi împreună florile cerului
care au mai rămas curate.
Printre Stele Lumină pipăie şi îl alintă
cu o floare vie de viaţă
ruptă din sufletul tău,
ca o recompensă pentru darul ce-l porţi.
Pune-i în piept floarea de mire
şi dăruieşte-i mireasa purităţii,
ca să poată a petrece la nunta terestră,
cuvânt de iubire şi dragoste celestă, iubeşte cerul ce te învăluie în mantie albastră,
şi cu o privire te roagă să-l ierţi,
că nu a putut fi mai aspru cu tine, om,
ca tu să nu te speli pe mâini cu el.
Aleargă prin cer cu smerenie
şi strânge-l la pieptul tău,
ca pe o iconă ce poartă pe îngeri,
chiar de nu poţi a-l vedea,
prin straturi de mir şi dezmierdare.
Cultivă cerul cu flacăra ruptă din inimă
şi aşeaz-o pe-o rază din Soare,
ca să se simtă ca o floare
ce poartă curcubeul în zare.
Priveşte cerul cu dragoste şi pipăie-l dacă eşti în stare,
ca apoi să-l aşezi în palmă
şi să dormiţi în patul cu puf din nori!

poezie de Constantina Gina Dumitrescu din revista Uniunea Artelor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Chiparoşii

Chiparoşii izbucnesc din nori
ca nişte flăcări verzi
care se unesc cu cerul
prin chiparosul zvelt albastru
chiparoşii, străjeri ai munţilor
ce se zăresc prin aburul auriu al vieţii,
ei sunt dezmierdaţi de ape
şi de zarea pufoasă,
ce se rupe din văile
ce miroseau a munţi,
trei chiparoşi opresc munţii să cadă
îi sprijină cu umărul lor
şi cu temelia ce se prelinge-n Terra,
sunt chiparoşii stâncilor
care strălucesc în Soare
fiecare stâncă este o bibliotecă
plină de istorie, amintiri, amprente
şi mai ales energii.
scriu despre chiparoşi
cu rădăcinile lor
şi cu vârful, flăcări verzi,
lustruind cerul cu flacăra
verde ce răsare din Soare.

poezie de Constantina Gina Dumitrescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cerul şi eu

Privesc muntele cerului
Cu plete dalbe
Curgînd spre purificarea planetei.
Privesc colona infinitului,
Seamănă cu cea a lui Brâncuşi,
Dar nu-i făcută de mână de om.
Este celestă şi măsoară viaţa Pămîntului!
Privesc pe cer şi admir copacii vieţii
Ce se agită-n frunze aurii
Lăsînd să izvorască-n zare
Lumina divină a Soarelui.
Privesc pe cer cum zboară îngerii
Cu chinuri şi lacrimi de dor,
Culeg izvorul tinereţii
Ca să o arunce pe Pămînt,
Privesc cerul şi văd oceanul
Ce se inchină-n faţa divină
Şi lasă să-i smulgă un strop de apă-Lumină
Pe care o pulverizează pe Pămînt
Lăsînd să rodească viaţa
În suflete pline de lumini.
Vor străluci valorile benefice
Pe straiele planetei-Pământ
Şi pacostea de maleficitate
Se diminuează pînă-n sfîrşit.
Privesc pe cer lumina Lunii
Care se ascunde de mine
Şi o intreb:"De ce te ascunzi de oameni?"
Şi ea imi raspunde: "Aşa este scris!
Ca să salvez viaţa pe Terra, Eu, Luna,
fratele meu cel mai mare, Soarele,
Şi îngerii Domnului suntem veniţi să salvăm acest Pămînt!"

poezie de Constantina Gina Dumitrescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Straie

În straiele dimineţii
Coboară sufletul Lumină
Îmbrăcat în haine aurii
Şi te patrunde cu Lumina-i caldă
A sufletului nemuritor.
Este Soarele ce poartă corona divină.
Pe-o stea stau şi eu urcată,
Pe alta stai şi tu prinsă
Cu o coardă din mătase albastră
Ce străbate oceanul verde
Cu munţii albi, căi adînci
Şi pajişti din stele.
Frumoasele straie împodobesc chipul
Cu panglici ce curg în vis,
Le strînge-n juru-i
Ca pe o fecioară plecată-n dor.
Privesc podobele plecate din cer
Ca pe-o coronă cristalină
Şi mă contopesc cu Lumina
Cu Soarele, cu stelele şi cu voi
Şi stăm la cules de stele
În plină zi, cînd doar tu şi eu le vad.
Povestea lor, povestea noastră...
Purtaţi suntem toţi în declin
Şi moartea o ducem departe
Că-i viaţă şi numai destin
Coboară Soarele în stare Lumină
Pe viaţa planetei Pământ
Şi pe piramidele din Egipt.
Pe chipul lui dansează iubirea
Pe raza lui valsează nemurirea,
În sufletul lui străluceşte puterea
Purtînd straie din vis.

poezie de Constantina Gina Dumitrescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vântul şi fracul

Privit-am peste cer
Cum Soarele se răsfaţă,
În oglinda sufletului său,
Alintând apele şi aerul...
Se lasă invitat
De păsările cu frac,
Ce au pornit dansul
În ritualul rândunicilor albastre...
Valsând aerul,
Aerul valsând vântul.
Cerul lovea cu binecuvântari
Şi Soarele alerga Lumina sa,
În valsul privirilor
Şi în dansul stelelor,
Ce în fiecare noapte
Invită Luna şi milioane de suflete
Să danseze dansul fericirii,
Ce curge în ritm de muzică,
Peste păsările cu frac
Ce valsează aerul...

poezie de Constantina Gina Dumitrescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trei Sori şi o barbă

Privit-am cerul
şi un turcuaz de vis
mi-a inundat sufletul în abis
prin culoarea marii de smarald
priveam trei Sori şi o barbă
o barbă albă legată de Soarele din mijloc
Lumină multă şi iubire
se revarsă-n sânul meu de om
şi-mi scaldă viaţa-n primăvară,
aduce-n pântec puterea de a fi mamă
a nostră multă primăvară
trei Sori şi o barbă albă
legate prin oceanul infinit al preţuri vieţii
ce separă lumea terestră de ei
adorm privind trei Sori şi o barbă albă
care se scutură pictând planeta
în armonii divine
sub lac de ape şi lumi
visez turcuazul din nori
şi lava ce curge-n cascade
din blocuri fără de mansarde
privesc dormind potopul glasului
de om ce risipeşte armonia divină
şi o aruncă-n puţul gol şi mort
cu apa pierdută-n destin
adorm din nou cu trei Sori şi o barbă albă
realizez în vis că am trăit
cândva pe pămînt!

poezie de Constantina Gina Dumitrescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viaţa

Viaţa nu este de închiriat
viaţa este o scânteie vie,
nu străluceşte fără Soare
nici Soarele fără scânteie.
culesul vieţii dintre spini
este o datorie înălţătoare,
ea curge-n fluture în zbor
prin flacăra vie a energiei
vitale.
cursul vieţii curge-n râuri,
blocând şi culegând destine,
păstrate-n cutia cu surprize
ce stă agăţată-n poarta scânteii.
prinde-n lucrările sorţii
culoarea, vibraţie incandescentă
ce se zbate-n curcubeul din zare
plutind pe-o luntre, printre nori,
agăţată de o rază eternă
zburând veşnic în perfectul infinit.

poezie de Constantina Gina Dumitrescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Stele şi suflete

Atâta timp cât cerul
este plin de milioane de stele
atâtea milioane de suflete există
se plimbă prin Univers
braţ la braţ, steaua şi sufletul
cele mai rele suflete
nu stau împreună cu steaua lor
cele mai bune merg în infinit
ţinându-se de mână, suflete şi stele
având destine comune
este frumos cerul, este frumos să-l înţelegi
este frumos să-l asculţi
când începe simfonia celestă
să răsune-n sufletele alese
cu privirea noaptea, pictez cerul
în culori multicolore
punând pe fiecare stea câte o dorinţă
ziua caut stelele cu privirea
mă îmbrăţişez cu Soarele
şi cu răsăritul divin ce curge-n
cascada timpului o dată cu viaţa,
atâta timp cât cerul este plin de stele
pe Pământ picură viaţa
prin aer planează viitorul
Planeta mamă există
atâta timp cât stelele nu mor
ele vor străluci pe cer
şi vor ţine în braţe suflete
îşi dau mâna cu apele Terrei
unindu-se într-un glas,
voi, oameni, prea mult aţi profitat de darul divin
şi nu i-aţi ştiut preţul
aşa cum nu vă preţuiţi între voi
uitaţi mereu că în spatele vostru
este cineva care v-a creat viaţa mai uşoară,
uitarea voastră aduce dezastre
când muşcaţi din mâna ce v-a hrănit
muşcând mâna lui Dumnezeu
care v-a dat viaţă şi hrană prin alte destine,
nu uitaţi că aţi venit din pântec de mamă
care a primit un suflet de înger în ea
nu a primit un diavol!
planeta a rămas goală, aşteptând pe îngerul Lumină
să se întoarcă la ea
când îngerul s-a transformat în întuneric
planeta moare o dată cu el...
Nu uitaţi, nu sunteţi singuri cu regulile lumeşti
cele divine sunt mult mai importante
pentru viitorul Universului
atâta timp cât sunt milioane de stele pe cer
va exista Dumnezeu pentru Pământ
altfel îşi va crea alte Universuri!

poezie de Constantina Gina Dumitrescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Picătura

Picătura de miere
A inimii,
Doboară palma grea
A infamiei!
Picătura de ceară
Arde fărădelegea,
Legând-o la stâlp,
Învelind-o-n foiţa
De lacrimă-aurie!
Picătura zâmbetului
Este izvorul nestemat
Al purităţii îngerilor.
Pelicula invizibilă
Aur – cristale de nisip
Rupte din rai,
Răspândesc candoare,
Prin lauda Perlei-Mame,
Ce curge-n vorba-i aurie!
Pletele-i divine,
Verdele pădurilor tropicale,
Care privesc Cerul
Şi-l desmiardă.
Cu mâinile lor verzi
Apucă Luna şi-o sărută,
Apucă Soarele şi-l îmbrăţişează,
Spălându-se cu Apa-Lumină,
Cu trecutul şi cu viitorul!

poezie de Constantina Gina Dumitrescu din revista Uniunea Artelor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pedale şi nori

Pedalele maşinii mă urcă-n cer...
Trece un nor şi apare Soarele,
După el fiica mea, Liana...
Trece un alt nor şi apare Gelu.
Trec alţi nori şi apar stelele şi părinţii
Şi uite aşa dau mâna cu îngerii.
Aşa accelarez pedala
Şi maşina se ridică-n slăvi
Făcând o plimbare cu Soarele
Şi cu stelele mai plimbăreţe
În paradis pe o stâncă cristalină
Şi pe o săgeată de lumină violet.
În maşină norii doresc să se aşeze.
Eu îi refuz şi le spun că sunt poluaţi.
Răspunsul norilor este trist:
"Voi cu maşinile ne-aţi poluat!
Şi merg printre stele şi nori,
Ziua şi noaptea la fel
Ca să stau lângă Tronul Divin
Unde ne aşteaptă Lumina veghetoare
Şi glasul eternităţii
Al naşterii şi al nenaşterii
Precum glasul inimii
Ce cântă un cânt de leagăn
Pentru pruncul născut şi nenăscut.
Pedala maşinii mă urcă şi coboară
Creând găuri albastru violet
În spaţiul cerului şi al eternităţii
Compus din aripi de îngeri
Şi drumuri pe care nu calcă nimeni
Decât pedala maşinii mele
Ce face să zboare maşina-n senin
Printre stele plutind către zorii dimineţii
Ţinându-ne de mână cu Soarele
Declarând pedala Luminii!

poezie de Constantina Gina Dumitrescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O, MAMA!

Maica Pământ şi-a luat tributul
ce-i aparţine, din trupul omului.
Tatăl Ceresc a luat sufletul
şi l-a înălţat până la fericire.
Dar mamei, om, ce-i rămâne?
Durerea şi dorul fiinţei dragi?
Ce simte ea, de unde vine
şi pentru ce trăieşte pe acest Pământ?
Care este scopul durerii şi al tristeţii ei,
care este scopul împlinirii şi bucuriei ei,
care este scopul iubirii şi al fericirii ei,
de fapt care este scopul omului pe Pământ?
Totul este Pământ, apă şi vis,
Lumină... şi întuneric în timp,
Putere şi destin purtat de vânt
care se lasă uşor atacat de moarte.
Ce este moartea? O prietenă? Care ajută?!
Separă bucuria de tristeţe şi sufletul de corp
şi încearcă să le aşeze de unde au venit?
Dar femeia mamă cui aparţine, ea?!
Oare durerii şi morţii, sau eternităţii?

poezie de Constantina Gina Dumitrescu din revista "Uniunea Artelor"
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!