LUPOI (gânditor): Iar informatorul?
VULPESCU: Informatorul e sluga unor slugi.
replici din Procesul, scenariu de Valeriu Butulescu (21 septembrie 2019)
Adăugat de alejandro
Comentează! | Votează! | Copiază!
Citate similare
LUPOI (aprins): Noi nu suntem slugi, Vulpescule! Noi slujim o cauză dreaptă!
VULPESCU: E o onoare să fii sluga poporului!
replici din Procesul, scenariu de Valeriu Butulescu (21 septembrie 2019)
Adăugat de alejandro
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vulpescu (cu oarecare teamă): Arestăm și ofițeri?
Lupoi: Arestăm numai slugile vechiului regim! (Scoate pistolul; cântă, bine dispus) "Roata morii se-nvârtește, pac, pac, pac!" (Pauză) Acum douăzeci de ani, de 1 Mai, ei ne snopeau pe noi! Acum, de la Anul Nou, până la 30 Decembrie, noi îi snopim pe ei... (Pune pistolul la loc în toc).
Vulpescu: Noi, slugile noului regim...
Lupoi (aprins): Noi nu suntem slugi, Vulpescule! Noi slujim o cauză dreaptă!
replici din piesa de teatru Rugul aprins, scenariu de Valeriu Butulescu (2013)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
VULPESCU (gânditor, cu un aer tâmp): Fiecare om are un destin...
LUPOI (sentențios): Fiecare destin are dosarul său...
VULPESCU: Un dosar este un destin de hârtie...
replici din Procesul, scenariu de Valeriu Butulescu (21 septembrie 2019)
Adăugat de alejandro
Comentează! | Votează! | Copiază!
LUPOI (râzând): Mă tragi de limbă, șmechere?
VULPESCU: Ah, nu!
LUPOI: Ba da! Mă provoci, din instinct profesional. Trasul de limbă e meseria noastră...
VULPESCU (cu glas mieros): Ce spune radioul?
replici din Procesul, scenariu de Valeriu Butulescu (21 septembrie 2019)
Adăugat de alejandro
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vulpescu: Fiecare om are un destin...
Lupoi: Fiecare destin are dosarul său...
Vulpescu: Un dosar este un destin de hârtie...
Lupoi: Câtă vreme securitatea veghează, poporul doarme în siguranță...
replici din piesa de teatru Rugul aprins, scenariu de Valeriu Butulescu (2013)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
VULPESCU (insistent, prefăcut): Care Mihai?
LUPOI (calm, tacticos): De ce faci pe prostul, Vulpescule? Știi bine la cine mă refer...
VULPESCU: Cred că e vorba...
LUPOI (hotărât): Ești gardian al noii puteri! N-ai voie să crezi! Pentru noi, credința e interzisă prin lege...
replici din Procesul, scenariu de Valeriu Butulescu (21 septembrie 2019)
Adăugat de alejandro
Comentează! | Votează! | Copiază!
Lupoi: E nevoie de poezie patriotică pe piața muncii... Puterea populară este încă fragilă, iar dușmanii de clasă sapă adânc la temelia țării!.. (Pauză). Ai auzit ce spune radioul lor imperialist?
Vulpescu (încet): Noua mea conștiință socială nu-mi permite să ascult posturi străine...
Lupoi: Foarte rău, Vulpescule! Spre deosebire de țopârlanii de rând, tu ai acest drept. Trebuie să cunoști intențiile dușmanului...
Vulpescu: Ce spune radioul imperialist, tovarășe căpitan?
Lupoi (râzând): Mă tragi de limbă, șmechere?
Vulpescu: Ah, nu!
Lupoi: Ba da! Mă provoci, din instinct profesional... Trasul de limbă e meseria noastră...
replici din piesa de teatru Rugul aprins, scenariu de Valeriu Butulescu (2013)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Iscoada: Suntem o națiune solidară. Toți am colaborat cu securitatea. Mai puțin Preotul.
Țiganul: Preotul nu a colaborat? Rușinos.
Iscoada: El a fost doar informatorul lui Dumnezeu.
replici din piesa de teatru Dracula (Carnavalul durerii), scenariu de Valeriu Butulescu (2001)
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!
LUPOI: Eu am imunitate. Eu ascult "Europa Liberă" în interes de serviciu! Aseară, la radio a vorbit Mihai...
VULPESCU (cu glas mieros): Care Mihai?
LUPOI (iritat): Vulpescule! Ești o canalie mic-burgheză, neagră în cerul gurii!... Numai bună de trimis la Canalul Dunăre - Marea Neagră!
VULPESCU: Vă rog să mă iertați...
replici din Procesul, scenariu de Valeriu Butulescu (21 septembrie 2019)
Adăugat de alejandro
Comentează! | Votează! | Copiază!
VULPESCU: Bănuiesc...
LUPOI (luminat): Ei, asta e altceva! Din bănuieli trăim bine amândoi! Ia spune tu, Vulpescule! Care este bănuiala ta?
VULPESCU: Bănuiesc că la radio a vorbit cetățeanul Mihai Întâi...
LUPOI: Întâi? (Râde vulgar). Ești un fraier! În ziua de azi, oamenii sunt egali! Numai camioanele au numere!
replici din Procesul, scenariu de Valeriu Butulescu (21 septembrie 2019)
Adăugat de alejandro
Comentează! | Votează! | Copiază!
Lupoi (își duce mâna la ureche): Vorbește, omule, mai tare! Pe răspunderea mea! Curaj! Acum nu mai suntem în ilegalitate!
Vulpescu (tare): Poezii despre Dumnezeu și Rege!
Lupoi (se uită în jur, speriat): Mai încet, boule!
Vulpescu (încet, speriat):... poezii despre Dumnezeu și Rege...
Lupoi: Și Rege? Foarte bine! Adică, foarte rău!
Vulpescu: Mi-e frică...
Lupoi (încet): Stai liniștit! În interes de serviciu, ai voie să pronunți orice! Chiar și cuvântul Rege! (Tare). Dar să vorbești mereu, cu literă mică! Ți-am mai spus! Interdicția e pentru mocofanii de rând! Tu ești un mocofan cu imunitate!
replici din piesa de teatru Rugul aprins, scenariu de Valeriu Butulescu (2013)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Limbău: Am fost iar la cârciuma "Cocoșul Roșu"... Acolo se adună, seară de seară, dușmanii poporului... Beau și înjură...
Lupoi: Înjură cumva partidul muncitorilor și țăranilor?
Limbău: Înjură tot! Dar mai ales partidul... Cel mai activ este agitatorul Guran.
Lupoi: Cine e Guran?
Limbău: Un pungaș! Pui de legionar! Taică-su avea fabrică de cuie...
Lupoi: Și ce s-a întâmplat cu fabrica lui?
Limbău: I-a luat-o poporul! Așa e drept! Acuma toată națiunea face cuie...
Lupoi: Și ce spune acest Guran?
Limbău: Când se îmbată, ține cu reacțiunea...
Vulpescu (scrie, cu dificultate): Ți-ne cu re-a-cți-unea...
Lupoi (gânditor): Se îmbată des?
Limbău: Tot timpul e beat. Și-i agită pe ceilalți... Care, nici ei nu-s treji...
Lupoi: Concret! Ce spune?
Limbău (triumfal): Multe! Aseară spunea că generalisimul Stalin a fost un porc...
replici din piesa de teatru Rugul aprins, scenariu de Valeriu Butulescu (2013)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
LUPOI (serios): Bravo, Vulpescule! Ce meserie ai avut înainte?
VULPESCU: Înainte de ce?
LUPOI: Înainte de eliberarea ta națională și socială! Pe vremea exploatării omului de către om!
replici din Procesul, scenariu de Valeriu Butulescu (21 septembrie 2019)
Adăugat de alejandro
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vulpescu (caută prin sertar, scoate un dosar, din care citește, cu oarecare greutate): Rugul aprins... Grupare... religioasă... intelectuală... de orientare... mis-ti-că... (Pauză.)... mistică... (Mirat). Mistică? (Pune accentul greșit, pe silaba a doua).
Lupoi (mirat): Mistică?
Vulpescu: Mistică, să trăiți!
Lupoi (autoritar): Cine-i acest Mistică, Vulpescule?
Vulpescu: Tovarășe căpitan! Habar n-am! Nu mă pricep la intelectuali. Părinții mei au fost proletari. Mama, cu secera, tata, cu ciocanul...
replici din piesa de teatru Rugul aprins, scenariu de Valeriu Butulescu (2013)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
LUPOI: Câtă vreme securitatea veghează, poporul doarme în siguranță...
VULPESCU: Poporul doarme, dar visează urât, tovarășe căpitan...
LUPOI (autoritar): Visează urât, dar trăiește frumos, sublocotenent Vulpescu! (Declamă). Foaie verde de cicoare
Peste haturi și răzoare
Numai zumzet de tractoare
Imnul clasei muncitoare...
replici din Procesul, scenariu de Valeriu Butulescu (21 septembrie 2019)
Adăugat de alejandro
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vulpescu: Rugul aprins?
Lupoi (cu un început de furie): Da, Vulpescule! S-a aprins un rug la mănăstirea Antim! Arde mocnit, vreme de cinci ani! Fumul a ajuns până la Kremlin! Iar tu, câinele de pază al regimului, nu știi nimic!
Vulpescu: Ba știu...
Lupoi: Ascultă, tembelule! Suntem serviciu secret de informații! Ce știi tu trebuie să știu și eu! Și ce știm noi, musai să știe și tovarășul comandant!
replici din piesa de teatru Rugul aprins, scenariu de Valeriu Butulescu (2013)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vulpescu (citește):... prin poezie... și rugăciune... subminează puterea de stat... se întâlnesc în casa lui Mironescu...
Lupoi (luminat): Mironescu ai spus?
Vulpescu: Exact...
Lupoi: Cunosc cazul! Nu-i așa că pe informator îl cheamă Îngerul Negru?
Vulpescu (uimit): Aveți dreptate...
Lupoi (panicat): Acum știu povestea! E foarte încurcată. Colonelul Adam vrea amănunte! (Tare). Du-te la mănăstire, Vulpescule!
Vulpescu: Eu la mănăstire? Doamne ferește! Știți bine că sunt ateu!
Lupoi: E un ordin! Nu trebuie să te închini, prostule! N-ai tu treabă cu slujba de pomenire! Te duci acolo și cauți o limbă dezlegată. Dacă nu vorbește, ia-l diplomatic! Dă-i două palme și arată-i noua Constituție! (Apăsat). Trebuie să-l găsești urgent pe cetățeanul Mistică! Să-l inviți imediat la noi la sediu, să dea o declarație... Dacă refuză invitația, îi pui cătușele!
Vulpescu: Am înțeles!
replici din piesa de teatru Rugul aprins, scenariu de Valeriu Butulescu (2013)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Lupoi: Rugul aprins... Îți spune ceva?
Limbău (gânditor): Rugul aprins... Înțeleg... Cineva a dat foc... Cineva sabotează noul regim...
Lupoi: Cam așa ceva...
Limbău: Unde s-a întâmplat?
Lupoi: La mănăstirea Antim...
Limbău: Nenorocitul! A dat foc la mănăstire! Era o clădire de patrimoniu...
Lupoi: Mai rău! A vrut să aprindă întreaga țară... E periculos. Pe seceta aceasta, o scânteie ajunge...
Limbău: A pus benzină?
Lupoi: Nu, Limbău! Un material incendiar mult mai periculos. Poezie...
Limbău (aruncând o privire tâmpă): Oho!...
Lupoi (declamă): "Trăim în miezul unui ev aprins", tovarășe Limbău. Incendiile se țin lanț! (Declamă). "Cei ce nu ard înflăcărat ca noi, în flăcările noastre se destramă..."
replici din piesa de teatru Rugul aprins, scenariu de Valeriu Butulescu (2013)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Limbău (respiră greu): Bună dimineața! Permiteți să informez?
Vulpescu (se uită la ceas): Așa devreme?
Lupoi: Bravo, Limbău! Ești un informator de nădejde. Fruntaș în producția de informații!
Limbău: Mulțumesc... Pe mine, ca pe orice patriot adevărat, mă mănâncă limba zilnic, și încă de la prima oră... Sunt vigilent! Chiar și atunci când dorm, conștiința mea e trează... (În șoaptă) Așadar, sursa vă informează...
Lupoi (rece): Limbău! Treci la subiect! Fii concis! În poezie, concizia este esențială... (Către Vulpescu) Notează, tovarășe Vulpescu!
replici din piesa de teatru Rugul aprins, scenariu de Valeriu Butulescu (2013)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Lupoi: Bravo Ciucă și Măciucă! Sunteți liberi! Inculpatul Mistică a trecut acum în gestiunea mea...
Vulpescu: E doar suspect...
Lupoi: Suspect e pentru începători, ca tine! Pentru mine e mai mult decât inculpat! Îi citesc vinovăția în priviri!
Măciucă: Vreți să-i scoatem cătușele?
Lupoi: Mai bine scoateți-i cămașa! De ce cătușele?
Ciucă: Să poată scrie declarația...
Lupoi: Nu! Dacă e așa mare scriitor, poate să scrie și cu mâinile legate...
replici din piesa de teatru Rugul aprins, scenariu de Valeriu Butulescu (2013)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!