* * *

uneori lipseam
când nu veneam
nu mă aştepta nimeni
peronul era gol
doar şinele treceau paralel cu mine
când veneam
aş fi vrut
dar nu doream nimic
nici nu aveam ce
totul lipsea
doar nimicul se plimba pe o şină abandonată
de un tren
ce uitase să vină

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

N-am divorţat niciodată de nevastă-mea. Pentru că în momentul când într-adevăr m-aş fi gândit s-o fac, când eram plecat în Africa şi nevastă-mea n-a vrut să mă-nsoţească, în momentul ăla ce era să fac eu, când veneam în vacanţă din Africa? Cu soacră-mea mă înţelegeam foarte bine, veneam şi şedeam în casa soacrei mele, alături de nevastă. Pe urmă fiică-mea şi mai târziu nepoată-mea, erau un fel de ciment care vroia ca familia să rămână unită. Dacă aş fi divorţat, ce să fac? Când veneam în vacanţă să stau la hotel, sau ce?

Neagu Djuvara în interviu (4 martie 2013)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Singurătate

pe cer trec stele în grabă, grămadă
desculţ de gânduri
păşesc în jur, spre nicăieri
căutând infinitul
am găsit finitul în albia lumii
mă aştepta
zilele treceau pe lângă mine
într-un joc absurd, un joc inutil
acum, nimeni nu trece, nimeni nu se joacă
doar trişează
pe perete, atârnă agonic
o oglindă spartă de întrebări
priveam în ea tăcerea, era tăcută
mă întâlnisem pe un drum cu singurătatea
era neschimbată, ca aunci
nu m-a recunoscut
a trecut de mine, mai departe
atunci am plecat
în altă parte, căutându-mă
dacă nu sunt eu, atunci, cine sunt

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vorbe

de ce mereu mergând pe drum
vorbesc tăcând şi plâng în gând
de ce lacrimi curg dar nu ajung
să stingă durerea unui om
de ce nu tac când pot să plâng
de ce-aş vorbi când atunci când zac
de ce doar zac pe cripta vieţii
aici nimeni nu trece
e frig şi e atât de rece
doar moartea petrece
nu ştiu cine sunt
de ce sunt
dacă mai sunt
doar merg şi plâng
şi uneori întreb în gând
dar oare până când...

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aşteptări

obosisem
stigmatizat zăceam printre gânduri
doar ploaia mai spăla sufletul de drum
eram mai bătrân decât mine
uneori mai plecat dintr-o parte în altă parte
eram singur cu timpul
simteam echivoc
o lume trecea, eu zăceam pe un ciot rupt de speranţă
speranţe nu aveam, le băusem pe toate la crâşma din drum
eram nimeni
aici şi acasă
deschideam, mai scriam câte-o carte, mă scriam
ploua peste mine şi totuşi ploua
răguşit, mă adunam dintre cioburi de gânduri
ruginise în palme cuvântul rămas
de rămas nu a rămas nimeni
doar ploaia bătea spasmodic în poartă
vroiam să vin dar nimic nu venea
am tăcut speriat, strângând în braţe cuvântul
renunţasem la lume, ruginise şi ea
păşeam printre şinele rupte
mi-era sete şi totuşi plecam
uitasem să cânt
în tindă fata plângea pe note difuze
rătăceam printre cei plecaţi între noi
sfărâmam lumina în palme
croind curcubee pe cer
învăţasem să vâd
aşteptând o clipă
ce azi nu venea

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tăcere

demolăm umanităţi
cu percepţia lucrului bine făcut
către nivelarea globală, uneori structurală
omogenizăm totul
trebuie să fie perfect
şi nu este
nici perfect, nici imperfect
totul este doar o cloacă murdară
combinăm multilateral cu dezvoltat
mai mult multilateral în nimic
de dezvoltat dezvoltăm doar
ura, mândria, prostia, minciuna, lăcomia şi incompetenţa
în congruenţa faptelor prost făcute
mă rog, chestie de gusturi
unii spun, de proaste gusturi
avem dreptul să tăcem
şi tăcem într-un consens general
ce a rămas...

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ruleta

nu cer nimic
decât o lumânare să îmi pui
la căpătâi
când treci prin colbul vieţii
aici, la margine de drum
atât îţi cer, atât îţi spui
spaţiul e pustiu şi gol
stau în întunericul lumii
nu cer nimic decât un spaţiu pur
e negură azi
în mine, în jur
mâine va fi la fel, nu...
într-un perpetuu joc
al vieţii şi al morţii...
lumea asta, o ruletă rusească
în viaţă a rămas doar glonţul
de ce disper
azi doar mângâi o umbră
în albul imaculat al timpului
ce a fost sau totul
e un simulacru murdar
de gânduri rătăcite, strivite
de goale cuvinte,
multe nepotrivite
ce să cer, ce să mai sper
ţip
într-o ultimă rugăminte
priviţi-mă în faţă, când trageţi

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lăcaşul

lumina a îngheţat demult
aici, pe acest pământ
soarele s-a frânt şi a plâns
eu stau tăcut
mă încurc în nimic
de spus, de zis, ce să mai zic
privesc oraşul ce arde sub cenuşă
flăcări în mine, clădiri în ruine
pe străzi amputate, doar umbre fumegânde
pe câmpuri doar lanuri de cucută
nimeni nu mai locuieşte aici
au plecat să trăiască dincolo
pe alt tărâm, sub lespezi reci

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gară

un tren de ieri
pe o şină de tramvai mâine
un mănunchi de tine
într-o palmă a mea
nevoie de noi
când nici nu mă am pe mine
tramvaiele nu merg pe şine de tren
deci de ce ar fi invers

poezie de Ovidiu Arsene (februarie 2019)
Adăugat de Ovidiu Arsene
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eroi au fost

eroi au fost odată
într-o dată ce nu a fost niciodată
sau dacă au fost
au fost în altă dată
când dacii liberi mureau râzând
cu sufletul curat şi faţa către cer
noi, ne târâm,
în morcila cotidiană
zi de zi
în fiecare zi
nu uităm nici o zi
nu urcăm, coborâm în tăcere
desigur ordonaţi
suflete chinuite, suflete frânte
totul e straniu
doar o cioară obosită mai cântă
viaţa asta, o piesă proastă
cu sinistre personaje pe scenă
noi, suflete în lanţuri
nu vorbim
nu vedem
doar murim în fiecare zi
puţin câte puţin
lăsând să curgă pe pământ
nimicul din noi

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Calea

hăituit de viaţă, de oameni
mă refugiez în mine
fără întrebări
fără răspunsuri
oricum, nu avea cine să îmi răspundă
doar tăcerea cugetă
uneori vorbeşte cu mine
aşa am găsit credinţa
atunci am aflat liniştea

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gânduri

ne-au îndesat pe gât
cât au putut
că pot
sunt doar slujbaşi mărunţi
ai cui
ai nu ştiu cui
am înghiţit
şi înghiţim zoaie şi gunoaie
fără să scrâşnim
am învăţat să fim
doar servitori umili
cerşim, cerşim, atâta ştim
n-avem coloană, n-avem nimic
nimic nu am cerut
nimicul l-am primit
cu vârf şi îndesat
v-aţi săturat, nu...
că merităm
să fim umili, fricoşi şi laşi
o turmă bleagă, inutilă
mi-e scârbă, mi-e greaţă
de ei, de noi..
sunteţi mândri de voi
ajunşi şi voi
doar nulităţi de soi
ca ei, slujbaşii diavolului
# o veche vorbă din popor
spunea
proşti dar mulţi
eu azi doar completez
desigur doar în gând
proşti şi mulţi

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cuvânt în deşert

o tristă piesă
jalnice personaje
o poveste de mult spusă
de nimeni cunoscută
deşi trăită zi de zi
an de an
într-un carusel etern
al vieţii şi al morţii
de ei
bravi eroi ai nimănui
mândri de lucrul prost făcut
trompetele sună
mulţimi se agită
e zarvă mare, e sărbătoare
nu, nu...
doar nişte actori retardaţi, prost educaţi
de mulţimi aplaudaţi
aleargă aiurea
pe o scenă improvizată
numită de unii pompos... viaţă
ţipă deci există
în rest nimic
am tras cortina
îngrozit de nimicul ce trece
pe lângă mine

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poezie despre "Nimic",

"La început a fost Cuvântul";
Dar Cuvântul de unde s-a luat?
Se spune că pământul
Dintr-o explozie ar fi apărut;
Şi, înainte de explozie,
Ce a explodat?

Sau poate... Totul a apărut din Nimic,
Dar Nimicul – ce mai e?
De unde vine acest "Nimic":
Dintr-un alt Nimic,
Sau din ceva mai mic?
Sau, poate, mai mare?
( Nu mi-ar fi de mirare!)

Ce este Nimicul?
Este "nimic" sau "gol"?
Şi dacă e "gol" –
Cu ce era umplut?
Ce a fost la început?

Dar dacă nu există
Nici început, nici sfârşit,
Doar "suspendată clipă" – infinit?
Şi dacă Nimicul e pur şi simplu – nimic
Din care a apărut acest infinit?

Nu sunt savant, şi nici cercetător,
Doar mă joc de-a filosoful;
Nimeni nu ştie şi nici n-a ştiut
Ce a fost la început;
În schimb, un lucru e cert despre Nimic:
"Ştiu că nu ştiu nimic".

poezie de Maria Supernic (13 februarie 2021)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Adăpostul

o casă tăcută
era zid în natură
casa era veche, tavanul absent
cuvântul obosit, nimic coerent
ploaia ţipa prin ferestre
la poartă, un geamăt, o şoaptă
părăsisem un timp
mă întorceam în alt timp
lângă soba de tuci, creionam la poveşti
ascultam iar un glas din pădurea de ieri
miroseam a cetină într-o casă din cer
ciocăneau tăceri în pereţi
deschideam, eu veneam, tu plecai
dacă aş şti, atunci ce ar fi
era orb în lumina de azi
singuratic şi trist
căutam adăpost între morţii încă vii

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Delir

unde te-ai dus
femeie sau duh
doar un cuvânt am spus
şi totul a apus
nu a rămas nimic de spus
în soaptă m-am rugat
la cer, la stele
să asculte visele, dorurile mele
unde ai plecat când eu rosteam
o vorbă lină
o chemare
o şoaptă pură de iubire
valul te-a luat
şi ai plecat, acolo sus
departe, la apus
să luminezi în noapte calea
îndrăgostiţilor ce vin
dar fără tine noaptea e pustie
şi viaţa asta, nu e vie
acum doar ţip
oftez în tăcere
lacrimi, durere
delir pustiu sau doar un chin
în mine plânge durerea unui om
ce a iubit odată, doar odată, o fată
ce viaţă, ce destin
să plâng din zori în noapte, zi de zi
să mor puţin câte puţin,
în fiecare zi
în aşteptări ce nu mai vin...

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ultimul vals

veneam în fiecare seară în vechiul parc
ştii, acolo...
la margine de gând
în acel tragic veac
pe o bancă zgâriată, ruptă
un bătrânel şi o vioară
cânta duios o melodie
aceeaşi veche melodie
un vals purtat de timpuri printre anotimpuri
vibrau în mine tăcerile aldine
vibrau şi frunzele pe ramuri
divine tonuri se revărsau
pe aleile din vechiul parc
au trecut ani, mulţi, puţini, e greu acum de spus
azi e pustiu
doar vântul ţipă pe alei
bătrânul a fost dus pe ultimul lui drum
o altă melodie răsuna în urma lui
nu, nu era a lui
o lacrimă s-a scurs
pe aleile din vechiul parc
la margine de drum, la capăt de veac

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gânduri încurcate

nu înţelegeam nimic
nici nu aveam ce
totul era murdar şi trist
în mine, în jur
priveam cum ţipă nebunia din mine
gândurile se lungeau în tăcere
supărat, le-am legat
de la apus la răsărit
sau de la răsărit la apus
nu îmi aduc aminte acum
oricum, acum, sunt scrum
umbra săruta cuvântul ce se poticnea pe lângă drum
asta ştiu sigur acum
visele au rămas rătăcite în pustiu
am simţit cum sufletele se răceau încet
pulsul absent
un fior stăbătea tăcerea
am aprins zorile, într-o clipă nebună
eram beat de tristeţe
azi mă despart, de lume, de aer, de mine
pe cer, păsări fără raţiune
se zbat în vârtejul unui vânt
desigur şi el nebun
dimineaţa pe ţărm, nu a venit nimeni
pescăruşii plecaseră spre alt meleag

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dar eu nu mai eram de mult Femeie. Încetasem să mai fiu femeie, de când nu mă mai puteam apleca să-mi leg şireturile. Nici să alerg. Nici să urc sau să cobor scări, fără a mă ţine de ceva sau de cineva. Încetasem să mai fiu femeie, când nu aveam cui spune La mulţi ani, dragule, sau Noapte bună sau când nu aveam pe cine aştepta, acasă, şi când nu a mai fost nimeni să-mi deschidă uşa. Să-mi spună că i-a fost dor de mine.

Doina Postolachi în Scrisul, între vindecare şi destin (2014)
Adăugat de Doina Postolachi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pentru mine, orice repetiţie, orice rol, orice întâlnire cu un regizor a fost un mare chin. Pentru că nu veneam la repetiţie relaxat, fără nicio grijă. Eu veneam distrus de emoţie şi de spaimă.

citat din Florin Zamfirescu
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pagina goală

pe ţărmul tăcerii cuvintele's goale
ştiu că am greşit
şi asta mă doare
mi-e frică şă strig şi glasul e mut
ora a curs,
mai este timp, oare destul...
uneori scriu, când nu tac
ochii coboară alene pe-o rimă
o să vină şi rima odată
poate am îmbătrânit pe o silabă uitată
târziu, prea târziu am înţeles
că nu am înţeles nimic
sunt doar un biet muritor
dorinţa nebună ţipă şi doare
mă întorc către mare
dar marea-i mai este o mare
ştiu, ziua de mâine va veni
atunci când eu nu voi mai fi
decât o lumânare arsă pe-o masă
ce-ţi pasă,
eu mor femeie
pe o pagină goală
la margine de mare

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!