Nebuni de viaţă

Într-un sfârşit de primăvară doi tinerei se-ndrăgostesc,
Nebuni de viaţă, rupţi de lume, uzi leoarcă-n ploaie povestesc
De dulcea lor copilărie, de şirul lungi de amintiri
Mucând cu saţ din fericire în seara primei întâlniri.

Dar clipele trecură-n grabă, iar ei în noapte-mbrăţişaţi
Plutind sub teii daţi în floare, ameţitor de-amorezaţi
Îşi iau sfios la revedere, dar necrezând nici ei ce spun,
Privindu-i lunii întristarea mai stau vreun ceas sub un alun.

De mână strânşi nu-şi iau privirea, iar unul altuia-şi zâmbesc,
În scurtul timp şi-au zis romane, dar maratonul nu-l opresc,
Şi ploii-i place când iubirea se lasă dusă de-al ei val
Oprindu-şi stropii şi-ascultând-o îşi trage ancora la mal.

Ce lungă noaptea le părură... ce dor în pernă clocotea...
Fiorul dragostei supreme în piept năvalnic năpustea,
Povestea prinde rădăcină când două suflete iubesc,
Niciun taifun nu poate-ntoarce locomotiva ce-o pornesc.

poezie de Sibiana Mirela Antoche din Tangoul viselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nebuni de viaţă

Într-un sfârşit de primăvară doi tinerei se-ndrăgostesc,
Nebuni de viaţă, rupţi de lume, uzi leoarcă-n ploaie povestesc
De dulcea lor copilărie, de şirul lungi de amintiri,
Muşcând cu saţ din fericire în seara primei întâlniri.

Dar clipele trecură-n grabă, iar ei în noapte-mbrăţişaţi,
Plutind sub teii daţi în floare, ameţitor de-amorezaţi
Îşi iau sfios la revedere, dar necrezând nici ei ce spun,
Privindu-i lunii întristarea mai stau vreun ceas sub un alun.

De mână strânşi nu-şi iau privirea, iar unul altuia-şi zâmbesc,
În scurtul timp şi-au zis romane, dar maratonul nu-l opresc,
Şi ploii-i place când iubirea se lasă dusă de-al ei val
Oprindu-şi stropii şi-ascultând-o îşi trage ancora la mal.

Ce lungă noaptea le părură... ce dor în pernă clocotea...
Fiorul dragostei supreme în piept năvalnic năpustea,
Povestea prinde rădăcină când două suflete iubesc,
Niciun taifun nu poate-ntoarce locomotiva ce-o pornesc.

poezie de Sibiana Mirela Antoche din Tangoul dragostei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Joaca de-a iubirea

Nu-ţi găsesc privirea, paşii-ţi nicăieri,
Unde-ţi este chipul dintre albe nopţi?
Ai uscat iubirea, îndrăzneşti să-mi ceri
Să aprind cărbunii din fiori necopţi?

Amintiri deşarte năvălesc prin trup,
Depărtează-ţi ochii, n-ancora în mine,
Haitele de gânduri carne-n oase rup
Despicând prezentu-n ploaie şi suspine.

Nu-ţi trimite îngeri, ce-ar mai fi de zis
Când mi-e suflul tropot, răsăritul brun,
M-ai trezit cu voia-ţi dintr-un dulce vis
În rafale aprigi de străin taifun.

Arde-n mine dorul de trăiri spumoase,
Să le şterg nu-mi cade, să le-alung nu pot,
Drumul dintre noi a trecut miroase,
Din adânc de suflet cum mi-e să te scot?

Joaca-ţi de-a iubirea a luat sfârşit,
Să-ţi mai dau o şansă, pare înţelept?
Doare, dar nu-ţi pasă, ştii cât ai greşit,
Cere-mi să te iert, dar nu să te-aştept!

poezie de Sibiana Mirela Antoche
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

M-am născut...

M-am născut în simfonia florilor pictate-n ceară
Şi-n balsamuri rafinate din al raiului de vară,
Când plesneau în cupe crinii de un alb imaculat
Şi-mi râdea-n fereastră cerul din azuru-i fermecat.

M-am născut în dimineaţa zorilor spălate-n rouă,
La sfârşit de cireşar când natura-n floare plouă,
Când albina-n faguri toarce dulcea miere parfumată
Şi splendoarea ne-o desfată marea-n valuri dantelată.

M-am născut când ciocârlia glăsuia duios în triluri,
Iar pădurile foşneau dănţuind în mici deliruri,
Ape repezi vânturau stâncile-mpietrite-n cale
Căutându-şi loc să curgă repede spre-ngusta vale.

M-am născut cu dor de viaţă pe arpegii de chitară,
Legănată lin de cântec pe solfegii de vioară,
Când caleaşca albă-a lunii voal de stele revărsa
Peste-ntinsa blândă zare spre-a o dulce lumina.

poezie de Sibiana Mirela Antoche din Clipe şi îngeri
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Se lasă seara

Se lasă seara.
Umbre lungi ne acoperă ca o mantie de catifea,
Ferindu-ne de privirile indiscrete ale trecătorilor,
În timp ce vântul sprinţar îţi răvăşeşte părul despletit,
Ce cade în valuri pe umerii tăi de marmură albă.

Se lasă seara.
Dunărea se târăşte molcom la picioarele noastre,
Ostenită de această peregrinare fără sfârşit,
Iar gândurile tale curg odată cu ea spre zările infinite,
Unde cerul albastru sărută marea întunecată.

Se lasă seara.
E pace şi linişte pretutindeni în jurul nostru,
Căci lumea a obosit de atâta frământare zadarnică,
De atâta trudă, de atâta chin, de atâta speranţă,
Şi se pregăteşte de odihna cea sfântă şi binemeritată.

Se lasă seara.
Inima ta începe să bată dintr-o dată mai tare,
Poate de teamă, poate de uimire, poate de încântare,
Iar eu stau şi o ascult împietrit de emoţie,
Temându-mă ca nu cumva să îţi iasă din piept.

Acum e noapte.
Noi am rămas în acelaşi loc, unul lângă altul,
Ţintuiţi de pământ ca nişte copaci cu rădăcini adânci,
Dar sufletele noastre pure şi pline de fericire
Se îmbrăţişează năvalnic şi se înalţă grăbite spre stele.

poezie de Octavian Cocoş (6 octombrie 2020)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Suntem aceeaşi primăvară...

Iubitule, suntem aceeaşi primăvară, n-ai intuit că noi suntem acei
Care-au topit rugina de sub talpă sfidând la tâmplă albii ghiocei?
Nu-ţi încrunta privirea în oglindă, ascultă-ţi sufletul în piept ce tânăr e,
E mai vioi ca puiul căprioarei ce-n verdele pădurii zbenguie.

Nu-ţi căuta de creţe pliuri anii, sunt muguri noi ce dau nerăbdători în pârg,
Să nu-ndrăzneşti cândva să-ţi fie teamă, să vinzi iluzii pe tarabe-n târg,
Pe prispa mâinii-mi sprijin gându-ncrezătoare că soarele mereu ne va zâmbi
Cu-acelaşi cald veşmânt de sărbătoare, nu-şi va trăda menirea şi-o luci.

Azi, poate-mbrăţişările-s mai rare, săruturile uneori poate-s mai seci,
Dar în adâncuri e respect, e-nţelepciune, e-ncredere pecetluită-n veci,
Adeseori certaţi cu albul iernii prefacem bulgări mari de remuşcări
În foi de ţigarete expirate ce-or arde-n netrăitele visări.

Mai şchioapătă o rană la un deget, mai picură vreo lacrimă de ger,
Dar cât iubirea flutură în flamuri, unirile temeinice nu pier,
Croiesc în timp poveşti adevărate ce nu-s cusute-n fire de argint,
Ci doar cu ochii minţii şi-ai trăirii şi-ai paşilor ce niciodată nu se mint.

Am ridicat măreţul zid al îndârjirii, să nu ne-atingă valul de furtuni,
De-o stinge-ncinsul jar al pasiunii, să-i reaprindem torţa din genuni,
Dar temelia dragostei eterne nu va ceda vreunui impas de s-o ivi,
În dulcea tinereţe-a bătrâneţii... de mână... tot de mână ne-oţi găsi.

poezie de Sibiana Mirela Antoche din Tangoul viselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cele două cămile

Într-un deşert, două cămile-şi poartă-o povară,
Negândind la sfârşitul greutăţii ce-o cară,
Una-i cu zahăr şi greu ea se-mpotriveşte,
Pe când cea cu textile în ritm zburdalnic păşeşte.

Ajunse la râu, pornesc să-l străbată,
La prima, zahărul se topi şi fu uşurată,
A doua-i împovarată de apa-mbibată
În textila ce-o trage şi-o-neacă pe dată.

Morala: Aparenţele pot fi înşelătoare, rezultatul final dând valoare omului.

fabulă de Mirela Lascăr
Adăugat de Mirela Lascăr
Comentează! | Votează! | Copiază!

Între cer şi pământ

Între cer şi pământ ne zâmbeşte durerea,
Stă ascunsă-n atomii înfăşaţi în tăceri
Calm, extrage din noi dulcea sevă ca mierea
Într-un dans infernal de alese plăceri.

Câştigând teritorii se absolvă de vină
Şi ne face să credem că aşa e normal
Să trezim lăcrimând, s-auzim cum suspină,
S-ancorăm la nevoie într-un petic de mal.

Rădăcini de va prinde-o-nflori fără veste
Şi-o săpa albii triste pe sub straiul de lut
Şi-o zidi o cetate, sus, pe munte-ntre creste
Cât să poată-a-i răpi vieţii înc-un minut.

Nu-şi trădează orgoliul risipindu-se-n taină,
Nici nu-şi leapădă moftul de-a juca necinstit,
Îşi dezbracă năravul şi-obosita ei haină
Doar când lacrima stinge pe-un obraz odihnit.

Furibundă-şi întoarce înc-odată privirea
Nu se-ndură-a lăsa drum deschis fericirii,
Doar să-ntunece soarta, asta-i este menirea!
Şi să tulbure apele din adâncul trăirii...

poezie de Sibiana Mirela Antoche
Adăugat de SIBIANA
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amintiri

Îmbrăţişez acum, în amurg,
Clipele ce-n grabă au trecut,
Ce au lăsat în urma lor, o viaţă,
Doar o viaţă a unui simplu om
Şi –o tolbă plină cu poveşti,
Poveşti ce fac deliciul zilelor,
Într-un prezent năucitor.

Le răsfoiesc filă cu filă
Şi descopăr că-n interiorul meu
Plin de lumină şi mister
Găsesc răspunsuri la întrebări
Şi jocul faptelor de altă dată,
O altă valoare –n ele poartă
Şi sensul vieţii îl recompun.

Copilărie, primăvara dulcei tinereţi,
Uvertura adevăratei vieţi,
Tărâmul zânelor, Ilenelor Cosânzene
Lui Prâslea şi al Feţilor frumoşi
Bună dimineaţa, şi îţi spun,
Eşti roua care plânge-n grădina mea,
Zâmbetul colorat şi perlat al florilor,
Care îmi amintesc tot mereu că
Tu eşti cea care m-ai făcut să zbor
Peste dealuri, plaiuri, ca un planor,
Şi-n anii mei în pribegie
Să visez neîntrerupt şi să mă-nalţ
Până la cer, gazda –n noapte a stelelor.

Copilărie, bună seara eu îţi spun,
Când cruda ta magie peste timp,
S-a mai pierdut pe drumul vieţii,
Dar ancorată eu am rămas
În basmul tău de-odinioară
"Tinereţe fără bătrâneţe
Şi viaţă fără moarte"
Voi reuşi eu oare să –nteleg vreodată,
Al lui mesaj profund ce-l poartă?

Copilărie dragă, nu-ţi spun şi rămas bun,
Cu mine te tot port în suflet şi nu oricum
Cu amintiri şi multe doruri care,
Se reaprind ca focul din scântei,
Ca lumina soarelui la răsărit
Şi a lunii ce-n noapte-i ţine loc
Când el deja a asfinţit.

poezie de Georgeta Ganea (24 iulie 2020)
Adăugat de Georgeta Ganea
Comentează! | Votează! | Copiază!

O zi de mai

Te-aştept de o oră, iubito, şi sper
să-ţi simt bucuria în mersul uşor,
privirea din ochii pe care-i ador,
parfumul pe care-l degaji în eter.

Sub teii în floare aş vrea să te plimb
pe-aleea ce-ţi place, c-un vechi felinar
ce-ades ne atrage cu ochiu-i de jar
când ziua şi noaptea spre seară fac schimb.

Te-aştept pe o bancă uitată în parc
din vremea în care râdeam încântaţi
mergând fericiţi de curând săgetaţi
de-un zeu ce îşi plimbă prin ceruri un arc.

Apari, punctuală, c-un zâmbet ştrengar,
frumoasă, distinsă, plutind ca-ntr-un vis,
un înger la mine de soartă trimis,
să-mi fie pe viaţă al zeilor dar.

În ochii căprui care îţi strălucesc,
Se-aprind mii de stele când spun: te iubesc.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Într-o zi...

Într-o zi mi-e mai vară, într-o alta descresc,
Orice clipă trăită printre paşi mi-o zăresc,
Învârtită-i timona, dar nu-i timp de întors,
Curg ninsori fără milă, îşi întrec al lor tors.

Dar, privesc visătoare şi-aud ochii zâmbind,
Eu, mireasă în galben, trec prin toamnă iubind,
La picioare rugina mă decalţă de ani,
Tropoteşte-nsoţită de-un alai de şamani.

Şi mi-s tălpile goale şi-mi par toate mai reci,
Îţi ascult îndârjirea, viaţă, grabnic mai treci,
Dărnicia ţi-e scumpă când cerşind primăveri
Vicleşug pui în haina ce-o îmbraci în tăceri.

Anotimpuri străine, rând pe rând amurgesc,
Mi-e în urmă privirea, mi-o adun şi pornesc
Prin desişul de frunze, printre vânturi şi ploi,
Recunosc... e uşor... când zăpezi dăm în doi.

poezie de Sibiana Mirela Antoche din Tangoul dragostei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu tine

(La mulţi ani, soţul meu drag, Costică Antoche)

Cu tine mă trezesc şi nu îmi este teamă,
Cu tine toate lacrimile încep uşor să geamă,
Cu tine simt căldura zăpezilor din iarnă,
Cu tine mă-nvelesc când norii-ncep să cearnă.

Cu tine-i primăvară în tril de ciocârlie,
Cu tine-alerg desculţă pe rumena câmpie,
Cu tine sunt şi apa şi muntele şi marea,
Cu tine zbor luceferi, cu tine mângâi zarea.

Cu tine înfloresc precum salcâmul, vara,
Cu tine valsul vieţii îl cântă doar vioara,
Cu tine mă acopăr sub plapuma iubirii,
Cu tine simt aroma şi stropii fericirii.

poezie de Sibiana Mirela Antoche din Buchetul de iubire
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Suflet tăcut

Când picurii de ploaie pictează pe nimic
Şi-n stropi se oglindesc culori din curcubee,
-desprinse-s chiar din Soare a razelor condeie-
Tu taci, privind uimită! Nici eu nimic nu zic!

Spectacol de lumină. Trăire şi culoare;
Şi pe pământ... şi-n suflet. Fin, mâna mi-o atingi!
Privirea-ţi fermecată şi zâmbetu-ţi de floare
Trădează fericirea. Dar iar nimic nu zici!

Un freamăt viu ţi-e trupul! Văd pieptu-ţi cum tresaltă!
Priveşti la ploaia caldă ce cade curcubeu.
Zâmbeşti! Te strângi la pieptu-mi! Eşti toată-mbujorată!
Tăcerea ta... nu doare! Tăcut, zâmbesc şi eu!

Haină ursitoare, la ceas târziu de noapte,
Răpitu-ţi-a din leagăn plăcerile vorbirii,
Cu vorbe nerostite şi ne-nţelese şoapte.
Dar ţi-a lăsat sub pernă simţirile trăirii.

Stăm unul lângă altul. Eşti zâmbet şi trăire!
Imensitatea lumii în picuri o găseşti?!
Nu am văzut vreodată atâta fericire
Să şadă în vreun suflet! Nu-n suflete lumeşti!

poezie de Ovidiu Donisă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vindecă-mi iubirea...

Vindecă-mi iubirea, tu, mirată umbră
Şi-mi ascunde ochii în sicriu de pluş
Dezrobindu-mi chinul din lumina sumbră
Unde timpul vrednic şi-a făcut culcuş.

Spulberă-mi nădejdea de-a seduce clipa
Şi-a muşca din şansă ca un vultur orb
Neuitând de dorul ce-mi răneşte-aripa
Când furtuni de gânduri lacrimile-mi sorb.

Fericeşte-mi buza mustuindă-n vinul
Fragedelui zâmbet ce-a fost ieri sărut
Şi-mi înmoaie plânsul ce hrăneşte spinul
Renăscut nevoii dragostei din lut.

Slobozeşte-mi dulcea inimii trăire
Rânduindu-i sorţii umbletul etern
Şi-mi întoarnă mersul ca o lecuire
Din fiori sălbatici ce curând se cern.

Dăruieşte-mi zborul cel furat din glumă
Într-un timp în care dragostea stingea
Şi-mi absolvă vina ce-a rămas în urmă
Cât iubirea-mi este şi nu-i ce-ar părea.

poezie de Sibiana Mirela Antoche
Adăugat de SIBIANA
Comentează! | Votează! | Copiază!

Remember

Ce mult mi-ar fi să-mi fie dat
Să ne iubim ca-n prima seară
Când mi-ai făcut din flori regat
Şi rai divin din dulcea vară.

Buchet de stele-ai adunat
Şi le-ai legat cu fir de aur,
Cunună-n păr mi-ai aranjat,
Cercei, din frunze lungi de laur.

Din stropi de rouă mi-ai brodat
Dantelării ales de fine,
Din fân cosit făcut-ai pat
Să dorm cu gândul doar la tine.

Din colţul lunii ai cioplit
Argint să-mi făureşti cunună,
În flori de câmp ai învelit
Altarul vieţii dimpreună.

Din struguri copţi ai împletit
Şirag de mândre nestemate,
La gâtul meu le-ai rânduit
Cu mâinile-ţi prea talentate.

Nimic din toate câte-au fost
Şi câte, Doamne, or să fie,
Iubind pe lume ai un rost
Ţinând aprinsă torţa vie.

poezie de Sibiana Mirela Antoche
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Legământul iubirii

îngerii nu plâng niciodată, iubito
păşind pe rug
ei doar surâd
surâsul învierii într-un gând
stau pe un ţărm
aştept, aştept să vii
să vii, să vii femeie, într-o zi
am adunat în suflet
vise mii, de tainic dor
ador parfumul unui trup din alte galaxii
e trupul tău în altarul iubirii
aş vrea să îţi pun cunună
din flori culese ieri în paradis
de noi, doi nebuni îndrăgostiţi
tresar în buze frământate de amor
de muşcătura unei mici sălbăticiuni
pierdută, rătăcită în iubire
cum m-am pierdut şi eu acum în tine
parfumul tău mă cheamă iar şi iar
ca într-un carusel ameţitor
mă ceartă, mă îmbie
să vin mereu la tine
arunc de pereţi cu despărţirea
nu e a mea
a mea eşti tu, femeia primului meu dor
dorinţa noastră e iubire
la fiecare ceas, te chem
sărut prelung buzele fine
un joc duios, nebun
a două suflete înveşmântate în iubire
m-ai întrebat odată
de ce doare iubirea
iubirea e balsam, nu e durere
nu este chin, e vis divin
a trupurilor ce ard, se frâng, într-un suspin sublim
cu dorinţe rătăcite în nebuloase mângâieri
mă leg pe veci de tine
cu un sărut
mi-e dor să fiu cu tine
tu, înger în lumină
surâsul e primul pas spre fericire
al doilea pas
îl vom face în doi
într-un tangou ameţitor
ce va urma
voi scrie iubito, într-o zi, pe trpul tău
cu pana înmuiată în amor
povestea unui bard ce a iubit odată, o fată minunată

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dulcea mea copilărie

Dulcea mea copilărie,
Nu te voi uita nicicând,
Tu eşti ca o floare pe câmpii,
Eu te voi purta mereu în gând.

Dulcea mea copilărie,
Ce frumoasă tu ai fost,
Eu te chem din nou la mine,
Dar nu are niciun rost.

Căci vremea trece, vremea vine.
Viaţa e scurtă cum e ea
Şi tu te duci de la mine,
Ramâi cu bine, copilăria mea.

poezie de Vladimir Potlog (25 aprilie 2006)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Organodor

Organele ce mă dor,
De tine şi de-al tău dor,
Nu le ştiu, dar mă cobor
La suflet şi mă-nfior:

Nu-l găsesc într-un picior,
Stând cum stau când vreau să zbor,
Nici în cap, ameţitor,
Sau lungit în pat... să mor.

Şi mă caut în decor,
Să-mi acord prim-ajutor,
Ca un ultim salvator,
Dar lipsesc întâmplător...

poezie de Marius Robu din Luceafărul de dimineaţă (15 martie 2015)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Când se iubesc doi oameni în tăcere,
încât destinul ce-ntre ei se-mparte
rănind pe unul, altul e pe moarte,
şi-n două inimi caste stă o vrere,

şi când, eternizat, un suflet cere
din două trupuri zbor spre cer, departe,
când c-o săgeată două piepturi sparte
aprinde-Amor cu tainică putere

şi când ei speră cu înfrigurare
într-un sfârşit comun şi, peste-aceste,
iubindu-se, nu se iubesc pe sine

şi când iubirea lor e mult mai mare
decât o mie de iubiri, cum este
în stare supărarea să-i dezbine?

sonet de Michelangelo din Poezii (1986), traducere de C.D. Zeletin
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Stâncă eu am fost

Stâncă eu am fost şi am intrat
În apa rece ce curge la picioare
Întinsă în apă stau, m-am arătat
inima-mi bate într-o strâmtoare

Te iubesc şi ştii, îţi spun acum
Mă luminezi cu sărutări de ploaie
Şi dorul vreau să-mi ardă scrum,
Dar apa curge din izvor şiroaie

Tu să fii un nor pufos cu ploaie
Şi scutură apă rece din belsug
Să-mi spele trupul ce stă la soare
Cu apa curgătoare rana să o ung

Eu te iubesc, iubirea este regală
Mă poartă-n zbor până sus la astre
Şi-mi curge în vene ca o urzeală
Nopţile îmi par flori de crin albastre

Mă-nvăluie într-un mister în seară
Curge ca un izvor limpede de fericire
Mă regăsesc în căldura de primăvară
Îndrăgostit eşti tu, suflete fără sfârşire

poezie de Vivian Ryan Danielescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Atât de fragilă

Într-o lume ce pare a fi defectă,
Trebuie să zâmbesc că nici eu nu sunt perfectă,
Încerc cu linişte viaţa să-mi trăiesc
Şi toate uşor să mi le potrivesc.
Încerc să mă bucur de orice nimic,
Îmi aşez amintiri toate într-un plic,
Iar când descopăr ceva în fiecare clipă,
Zâmbesc şi le strâng să nu fac risipă.
Când e senin, stau seara şi privesc stelele,
Iar vântul suflă lin şi-mi ridică pletele,
Apoi în pat când eu dormeam,
Gândul mă duce când noi visam.
Uneori viaţa e ca o poveste
Şi tot viaţa ne dă de veste,
Că acum eşti ş-apoi te duci
Pentru că nu ştii niciodată cât o mai duci.

poezie de Eugenia Calancea (2 octombrie 2018)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!