* * *

m-am îmbătat cu aer
de câte ori clipa mi-a oferit durere
visez şi acum cercurile de apă din jurul fericirii
în care
m-am înecat

am tuşit apoi

m-am bucurat de o falsă eliberare
pentru că
nodul încercărilor se desfăşura în continuare

am văzut cum tălpile răspundeau inimii
ridicând mâinilor cruci care
le întorceau palmele spre cer şi atunci
limba buzele ochii
cereau în rugă îndurare

şi acum cer
au rămas desenatori profesionişti ai unei vieţi
în care
filele nu cad, oamenii rămân în scaunele lor
în jurul unei mese ţinute în taina inimii
în fiecare seară

prin mine
atunci
se plimbă orbii cu toate cârjele pământului
pe care
le aud
ca într-un cântec cu un singur ton
e un tropot de armăsari

mi-a spus tata că sunt gândurile
neliniştirii mele
l-am ascultat cuminte şi-am început
să-i domesticesc vorbindu-le
nu mă ascultă. eu repet întruna
până când
se va îndura Dumnezeu
să mă adune în palma Sa
pentru o veşnicie

poezie de Anne Marie Bejliu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

când te-ai născut era soare
când ai venit acasă
a nins
când ai plecat
înserarea îşi întindea braţele
să mă spânzure pe eşafodul singurătăţii

atât să rămână din povestea ta, copile?

atât mi-a rămas din galopul nebun al inimii tale
din bucuria bătătilor tale în porţile uterului?
atât mi-a rămas să aştept
din toată acea nebunie a fericirii de a fi mamă?

absurd îmi pare totul acum şi totuşi
merg mai departe către niciunde
zâmbind amintirilor

când nu mai eşti
nimicul îşi întinde
odată cu înserarea
braţele
să mă declare
absolutul vinovat al neputinţei umane

pot accepta
la suprafaţa formei în care mă agit inutil

dincolo de formă
rămân acelaşi tropot de neputinţă
în durere

poezie de Anne Marie Bejliu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am rămas aici la început pentru afaceri, după care m-am îndrăgostit de o româncă, care mi-a schimbat mult viaţa şi m-am simţit legat şi prizonier al acestei relaţii, iar atunci când am început să mă simt puţin mai eliberat, m-am îndrăgostit de România.

Mohammad Murad în Business Magazin (2012)
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am plâns când l-am ascultat pe Radu Lupu la Paris. Ştiam cine este agenta lui şi am rugat-o, dacă se poate, să mă lase în culise. Aşa că m-am dus să-l salut. Acum: Ce poţi să-i spui unui asemenea om? Bravo? Felicitări? M-am dus spre el, l-am privit şi singurul lucru pe care i l-am spus a fost: Mulţumesc. Mulţumesc foarte mult. S-a uitat la mine şi mi-a zis: Eu mulţumesc. Atât.

Vassilis Varvaresos în TVR 1, Nocturne (24 aprilie 2015)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ceai încropit

să-mi laşi aprinsă candela pe masa
sub care umbră-ngenunchiată-
am adormit.

scriam o literă subţire...
gând-ul încet încet m-a părăsit.

am luat atunci cuţitul de pe cana,
în care ceaiul a rămas neîncropit.

cu abur şi durere, neguri aspre,
cuvânt cu litere mai groase-
am scrijelit.

a văzut tata
masa şi cristalul,
lăsat cuminte sprijinit de zid,
cum a-nmulţit lucirea-i sinuoasă...

oglinda
în imagini strâmbe-a amuţit.

m-am revăzut în ani
mergând agale,
pe-alei
în toamna naşterii de firi...

naive umbre
rătăcite-n jungla omenească
beau ceaiul. e amar.
acum e încropit...

cuvântul a rămas
acolo unde gândul,
mâna mi-a purtat către cuţit.
tăblia-ascunsă-a mesei
încă tace.

mângâi în linişte deplină,
acel cuvânt prea rar descris umanului...
cel scrijelit...

poezie de Anne Marie Bejliu
Adăugat de Anne Marie Bejliu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Porumbei din depărtare

Un înger mi-a proptit de cer o scară,
vârful ei se odihnea pe-un nor,
pe trepte, porumbei din departare,
osteniţi de moarte, se opreau din zbor.

Am inceput să urc şi să-i dau deoparte,
cu fiecare treaptă ceru-i mai frumos,
vedeam o veşnicie şi cereşti palate
şi picau din zare porumbeii jos.

N-am mai răbdat ţipătul de moarte
şi m-am oprit la zidul dintre nori:
"Te cheamă veşnicia, urcă mai departe,
ţi-e milă acum de porumbeii călători?"

M-am oprit şi m-am prăbuşit în iad,
simţeam pământul alergand spre mine,
apoi un foc şi-am început să ard
şi n-am mai ştiut de e rău sau bine.

Târziu, eu am deschis ochii pentru o clipă
şi-uimit m-am pomenit dincolo de nori,
Hristos era acolo, cu mâna-i sfântă,
ţinea în palme porumbeii călători.

poezie de Gavriil Stiharul
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Porumbei din depărtare

1. Un înger mi-a proptit de cer o scară,
vârful ei se odihnea pe-un nor,
pe trepte, porumbei din departare,
osteniţi de moarte, se opreau din zbor.

2. Am inceput să urc şi să-i dau deoparte,
cu fiecare treaptă ceru-i mai frumos,
vedeam o veşnicie şi cereşti palate
şi picau din zare porumbeii jos.

3. N-am mai răbdat ţipătul de moarte
şi m-am oprit la zidul dintre nori:
"Te cheamă veşnicia, urcă mai departe,
ţi-e milă acum de porumbeii călători?"

4. M-am oprit şi m-am prăbuşit în iad,
simţeam pământul alergand spre mine,
apoi un foc şi-am început să ard
şi n-am mai ştiut de e rău sau bine.

5. Târziu, eu am deschis ochii pentru o clipă
şi-uimit m-am pomenit dincolo de nori,
Hristos era acolo, cu mâna-i sfântă,
ţinea în palme porumbeii călători.

poezie de Gavriil Stiharul
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt fir de praf, Stăpâne

sunt fir de praf în palma Ta, Stăpâne
şi poate cresc odată din cuvânt
lovind pereţii unei case cu avântul
să cad în pasul Tău prea credincios

sub rugă să-mi găsesc şi zarea
în care totul pare că a înflorit cândva
prezentul mă-nfioară, mă sugrumă
şi nu mai pot s-aud chemarea Ta

timpanul drept e spart demult şi stângul
ascultă frica scuturând tot ce e bun

în fir de praf mă văd călcând prin faguri
albinele să-nţepe teama-n praguri
rămas să-mi fie sufletul curat

chem clovnul în fiecare seară
când vine, când nu vine...

ce-a rămas?

să-i povestesc ruinele-n cuvinte
să-l fac să-mi fie jocul de pripas?

e jocu-n care lesne regăsirea
se-ntâmplă-anume pentru-a ridica
fiinţa obosită-n rătăcire

sunt fir de praf, Stăpâne,-n
palma Ta...

poezie de Anne Marie Bejliu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Totul are două tăişuri, tată?

m-ai uitat, tată, pe firul apelor tulburi
într-o poveste de nouă trepte în care
frământ încă litere
nu găsesc cuvintele
iar verbele se îmbată cu nectarul zeilor
prin capul meu trec herghelii spumoase
mări şi oceane plimbă gândurile prin foc

în proţap am rămas aproape de jar
surprind scânteile cum evadează spre cer

mă rotesc

odată cu tropăitul tuturor feţelor pe stânci
pictez umbre prin mine umblă iubirea de cer
oglinda veche se tot sparge
simt argintul cum fură strop cu strop
memoria unei copilării sigur fericită
că am trăit-o

unde eşti, tata?
pe unde umbli îmbrăcat în albul rugăciunilor
în verdele verbelor necunoscute

povestea a început într-un nouă
şi cine ştie când se va termina
am obosit, tată să mai fiu
rezist pe maidanele umbrelor care
horesc întruna readucându-mi-te
în jocul acesta periculos

totul are două tăişuri, tată?

simt că mai există unul
dincolo de toate încercările de toate căderile
la final tăişul devine la loc sabie
din rană creşte şi se albeşte treptat
scăldat în privirea copilei
cu ochii din cărbunele existenţei

m-ai uitat, tată, m-ai uitat
şi uite că revii de fiecare dată
de Crăciun
atunci când bucuria împodobirii bradului
în plămada pâinii creşte
ca un cozonac împletit în toate şnururile alb roşii
ale mărţişoarelor umbre

ca un dar în vârful pomului,
tata
luminează aşteptările

redevenim copii, tată! redevenim...

poezie de Anne Marie Bejliu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

în fiecare zi mi se mişcă ceva în piept, doctorul mi-a spus
că e absolut normal să simt asta,
din moment ce
inima mea va deveni în curând mamă,
în ea se formează acum
o inimă
căreia pot să îi aud la ecograf
bătăile inimii ei.

probabil acesta este motivul
pentru care
nu mai am cuvintele în afara mea,
toate trec acum prin vene
spre dragoste,
spre inima care va naşte o inimă
şi
o va alăpta cu sângele din cuvinte.

a da dragoste viului
este atunci când în fiecare zi
mi se mişcă în piept
un poem.
tu.

poezie de Corina Daşoveanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

"Vin acasă, mamă!"

mi-a spus copilul apoi
a plecat
anul acesta, pe douăzeci şi şapte noiembrie
este al şaisprezecelea an în care
vârsta lui a rămas neatinsă
eu număr în continuare vârstele chiar dacă
de acolo, din cer, el
îmi spune să tac în plânsul meu,
cu iubire

(ar fi împlinit 28 de ani Andrei Cristian dar,...)

poezie de Anne Marie Bejliu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Destăinuire

Am păcătuit
da
recunosc am păcătuit
cu toţi cireşii satului m-am iubit
i-am ademenit
fără nici o remuşcare
cu braţele-mi nesătule i-am cuprins trupul
nucului din curte
de cincizeci de ani împreunat cu poarta
şi
Doamne
chiar dinainte de-a exista de câte ori m-am sărutat pe furiş cu cerul
m-am lipit de el
am cântat în el
iar acum iată îi port cocoaşa
îndurare dar
pentru răvăşirea mea
n-am vrut decât să-l învăţ graiul sângelui!
Da
ştiu şi recunosc,
de timp n-am vrut să mă îndrăgostesc la început
deşi îmi plăceau nopţile din ochii lui şi răsfrângerile de aur ale zilelor pe care şi le purta la piept
nu ştia să deosebească o inimă sfântă de una de duzină
o muzică cerească de lălăiala unei trădări
diamantul rece al unei discreţii
de sticla caldă a unei sincerităţi
nu ştiu ce mi-a venit
cu graţie de flacără
ca o şerpoaică m-am încolăcit de el
fără izbândă
m-am ales
doar cu amintirea parfumului său
parfumul pietrei.

poezie de Camelia Buzatu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă m-am vândut acum, atunci eu, care toată viaţa mea, timp de cincizeci de ani încoace, am spus aceleaşi lucruri, pe care le spun acum, mereu m-am vândut. Cum se poate să fiu cu toate acestea, om sărac, după ce m-am vândut şi azi şi ieri şi alaltăieri.

Ioan Slavici în Declaraţia sa din timpul procesului, fiind arestat pentru înaltă trădare, ianuarie 1919
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Odată eram la oră şi a trebuit să mă interpretez pe mine atunci când sunt singur la mine în cameră. Şi cum nu avusesem niciodată camera mea, a trebuit să improvizez. Mama mi-a spus că actoria este pentru oamenii bogaţi şi că ar trebui să-mi caut de lucru. M-am lăsat de liceu după doi ani, dar n-am uitat ce mi-a spus profesoara, că am jucat natural. Nu ştiu care este diferenţa dintre a fi natural şi a fi real.

citat din Al Pacino
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Inima pietrei tăcerii

te uită Dumnezeu sau te uiţi singur între două stânci
devii tu însuţi spaţiul
prin care apa gândurilor evadează

privesc tulburarea apelor
precum privirea rămasă suspendată
printre ramurile coroanei unui copac

cântecul bucuriilor şi tristeţilor
deopotrivă creşte
în flautul cu găurile eliberate de noduri de rădăcini
vibraţia tobei rămâne în tălpile rănite de încercări

cauţi şi cauţi limanul laşi apele să te poarte haotic
numeri valurile din care înghiţi strop cu strop
cuvintele rostite răsrostite

îţi promiţi să taci îţi promiţi să uiţi
îţi promiţi să adormi

spune-mi Doamne de câte ori să mai adorm
dacă în cerul fără ţărmuri părăsite
am regăsit fiinţa încolţită de aştri
într-un pumn de inele frânte

cum mă pot întoarce în zgomotul umbrelor
sculptând zidurile caselor
şi cum mai pot înghiţi spuma valurilor iluzorii
ale gândirii fără bunătate

de câte ori să mai umplu bezna cu lumânările reaprinse
am fost la catedrala inimii e din piatră din lumină şi întuneric
pereţii sunt goi nu i-au pictat trupul
am văzut icoanele blânde aşteptând
pasul nopţii răului şi al dimineţilor binelui
rai şi iad legându-mi gândul trupul sufletul inima
de colţuri de stânci

o piatră a rămas suspendată între tâmple şi-am plâns
până când rotunjită de Tine
mi-a devenit glob al ochiului frunţii

atunci m-am privit răsturnându-mi universul
într-un con de brad

lumea a râs eu am plâns apoi am uitat să plâng
şi-am rămas cu ochii în căutarea icoanei Dulcei Sărutări

am lăsat genunchii să-mi umple gândul
cu puterea cuminţeniei

s-au răsucit în mormânt pictorii şi sculptorii
gândurilor nenăscute

s-au răsturnat cavernele

au scos la lumină Chipul Tău Doamne
lăsat acolo pe o frunză împietrită
ea să fie icoana icoanelor
sau ochiul meu vede inima pietrei tăcerii

poezie de Anne Marie Bejliu (12 octombrie 2013)
Adăugat de Anne Marie Bejliu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cândva, o să ne avem

Cine spunea că dacă atingi soarele
te arzi?
Minciuni!
Eu, astăzi am fost in miezul lui
şi nu m-am ars,
am simţit altceva.
Ea, ea ardea!
Ardeau buzele,
am simtit când atingerea lor
mi-a lăsat răni pe fiecare gând.
Ardeau mâinile,
când buzele mele au atins
fiecare notă din simfonia
de netrăiri din ele,
am rămas cu o rană
ce nu se va vindeca niciodată.
Probabil n-am să mai pot
săruta altceva,
decât pe ea.
De ce?
Fiindcă cicatricile noastre
se potrivesc de acum.
Ardeau ochii când mi-a spus:
-Stop!!!
Îi era teamă sa nu se stingă,
îi plăcea flacăra,
îi plăcea lava ce îi curgea
din fiecare literă a gândului ei,
mă voia şi mâine,
eu, o voiam de acum.
Am simţit cum mă cuprinde.
Ce puteam să fac?
Am întins mâinile
şi am cuprins-o în braţe,
nu voiam ca lava
să se scurgă dincolo de mine.
M-a strâns în braţe,
şi am simţit
că m-a îmbrăţişat
o întreagă lume.
De undeva, un înger m-a lovit
peste ceafă spunându-mi:
Iubeşte-o!... Iubeşte-o!
Am lăsat-o uşor pe pat,
arăta ca o felină,
părul răvăşit îi acoperea faţa,
era o panteră,
pantera mea,
mă chema cu degetul,
cu trupul,
cu ochii,
cu totul ei.
M-am oprit...
Şi ea.
Am visat destul pentru azi,
ştiu, cândva o să ne avem
şi va fi cutremur.
Până atunci, ard!

poezie de Mihail Coandă (16 octombrie 2016)
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sufletul meu - Cal priponit în soare

La marginea unui sat
Cai priponiţi la soare
Un singur om
Străin
Tăcere.
M-am apropiat de el pe furiş
Un ochi îi plângea
Iar celălalt nu vedea
De ce îţi plânge doar un ochi
L-am întrebat ca un copil.
Pentru că nu mai am decât un suflet, mi-a răspuns.
Pe celălalt l-am dăruit unei femei
Care nu avea
Şi pe care am iubit-o doar pe jumătate.
Acum rătăcesc prin lume şi caut Să vindec sufletul rămas călător
De sufletul nepăsător
Al Ei.
A adăugat străinul ciudat
Cu două suflete, dar singur.
Până atunci eram convins
Că lucrul cel mai grav pentru un om
Este să-şi piardă sufletul.
De fapt, e mult mai grav să pierzi
Perechea lui
Rămânând ca un cal priponit în soare
La marginea unei lumi
Nicăieri.

poezie de Marius Robu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În noaptea sfântă, de Crăciun

În noaptea sfântă, de Crăciun
Am făcut un lucru bun.
În genunchi m-am aşezat,
Rugăciuni am înălţat,
Să-l aflu pe Dumnezeu,
Pe Tatăl Ceresc al meu.
Toată noaptea m-am rugat
Şi pe Domnul l-am aflat.
L-am aflat în cer, în stele,
Şi în gândurile mele.
L-am găsit acolo, sus,
Stând alături de Isus.
Lângă fecioara Maria,
Care-a născut pe Mesia.
El de-acolo ne veghează
Şi mintea ne luminează.
Tot de acolo ne priveşte
Şi de rele ne păzeşte.
Dumnezeu este în toate,
E în viaţă, e în moarte.
Tot în noaptea luminată,
În zarea îndepărtată,
Cu ochii minţii am văzut
Tărâmul necunoscut,
Spre care ne îndreptăm
De pe pământ când plecăm.
Chiar şi-acolo l-am aflat
Pe Cel care ne-a creat.
Toată viaţa, cât trăim,
Cu credinţă să-i slujim,
Din suflet să-i mulţumim.

poezie de Dumitru Delcă (2 ianuarie 2013)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îngerul albastru

Pe vremea când se întâmplau minuni
pe care, azi, le credem doar poveşti,
era un sat cu oameni harnici, buni,
pe care n-ai putea să nu-i iubeşti.

La margine de sat, curgea un râu
cu ape liniştite, iar pe mal,
treceau în şir căruţele cu grâu,
în râsete şi cântec de caval.

În vara-ceea chiar, s-a întâmplat
tot ceea ce am să vă povestesc,
şi-am să vă spun şi cum de am aflat:
din textul vechi pe care îl citesc.

El pare scris de-o mână de copil,
e scris cu pana, şi-i un scris frumos,
dar s-a mai şters în timp, şi-i dificil
să-i înţeleg limbajul curios:

"Trecâmd pe lângă râu, pe înserat,
mi s-a părut c-aud, de pe prundiş,
un sunet ca o zbatere, ciudat,
şi-am vrut să văd ce e, mai pe furiş.

Am mers tiptil şi-am vrut să mă ascund,
dar l-am văzut şi nu m-am îndurat
să-l văd luptându-se, din greu, pe prund,
în pânza de păianjen încurcat.

Era de un albastru ivoriu
şi strălucea-ntr-un fel de necrezut;
m-am aplecat spre el, şi-am vrut să fiu
salvarea pentru îngerul căzut.

Văzându-mă, s-a liniştit pe loc
şi-a aşteptat, cuminte, să-l salvez:
era întreg, căci a avut noroc
şi-am reuşit să îl eliberez.

Abia atunci, încet, şi-a îndreptat
antenele spre mine şi-a vorbit,
spunându-mi, pentru că l-am ajutat,
va ţine seama, şi mi-a mulţumit.

Şi-a arătat, apoi, un dar divin
şi s-a-nalţat spre ceruri într-un fel
ce m-a uimit, Am zis, într-un suspin:
"Voi fi şi eu un înger, ca şi el."

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Zece
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu mulţi ani în urmă, am petrecut o săptămână la o fermă din Irlanda. Fermierul era un bărbat plin de umor, cânta sau fluiera mereu. Când l-am întrebat care este secretul fericirii sale, mi-a răspuns: "Pur şi simplu m-am obişnuit să fiu fericit. În fiecare dimineaţă, când mă trezesc şi în fiecare seară, înainte de a adormi, îmi binecuvântez familia, grânele, animalele din jurul casei şi îi mulţumesc lui Dumnezeu pentru tot ceea ce-mi dăruieşte." Fermierul avea acest obicei de 40 de ani. Gândurile pe care le întreţinem cu perseverenţă pătrund în subconştient şi devin adevărate obiceiuri. Omul acela descoperise că şi fericirea poate fi o obişnuinţă şi o stare firească.

Joseph Murphy în Puterea Extraordinară a subconştientului tău
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

într-un capăt de lume stau eu
în celalalt te aud cum scuturi urna umbra in care
se vor aduna toate pietrele dintre limba si cerul gurii
privesti nelinistit miscarile soarelui prin tesutul zilelor
asa cum privesti tapiseriile unei lumi disparute

povestile continua sa teasa colectia
dincolo de umbre
faldurile unei draperii reinventeaza prezentul

te astept oglindindu-ti miscarile
in propria piesa de teatru
tragedie ori comedie
nu mai conteaza nimic acum
cand la randul meu privesc urma
agit cenusa inchipuitelor intalniri
cu tine

poezie de Anne Marie Bejliu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!