Toamna asta doare tare...

Auzi frunzele cum ţipă văduvite de culoare?
Eu le-aud de sus, din ceruri printre păsări călătoare,
Unde-aş vrea să prind cocorii,-n deltă să mai zăbovească
Şi în versul dintre nuferi, în tăceri să lenevească.

Auzi ploaia cum jeleşte, când loveşte-n crengi betege?
Eu o-aud şi-i plâng de milă, când tu nu poţi înţelege,
Că şi ochii mei se-neacă-n lacrimi, ploi născute din uitare,
De când ne desparte-o toamnă, un ocean şi marea mare...

Auzi vântul, ca un clopot, simfonie a durerii?
Ei l-aud şi sapă-n rană un amurg în pragul serii
Şi m-agăţ de-un mâine tainic dintr-o vară viitoare,
Când te-aştept să-mi cobori cerul, chiar şi luna la picioare.

Auzi dorul cum se prinde de un ram bătut de soartă?
Eu l-aud şi-l prind cu grijă, să nu moară, de o toartă.
Şi-l amestec cu nectarul de pe buze-n aşteptare,
Să mă guşti, miros a struguri dintr-o toamnă care doare.

Şi de nu m-auzi iubite, când poemul meu te cheamă,
Voi trimite ploaia-n lume, pe o frunză de aramă,
Să îţi bată în ferestre, cu răcoare să te-mbete,
Vântul să te bulverseze cu rafale violete.

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Adun tăceri într-un album de toamnă...

Şi de mă laşi să te iubesc cum vreau, vei şti cum e iubirea... niciodată nu îţi voi cere din căuş să-ţi beau nici libertatea, nici iubirea toată...
Să-mi spui ce vrei, minciuni şi vorbe goale, te-oi asculta ca pe o simfonie, nimic în mine n-o să se răscoale, te voi certa, cum ştiu, în poezie...
De îţi pătrund în gânduri câteodată, e că mă laşi sa te ghicesc din toane... şi de intruzie nu-s vinovată, doar mă strecor subtil cu etimoane...
Adun tăceri într-un album de toamnă, doar în septembrie mai îndrăznesc să strig, când în covor de frunze se întoamnă poemele ce tremură de frig...
De mă auzi, să nu-mi răspunzi în grabă, e luna când am voie să vorbesc, tu poţi să-mi dăruieşti doar o silabă din care orice vreau să intuiesc...
Şi chiar iluzii de-mi prepar la cină, desertul e ceva ce ştiu doar eu şi tu când raiul nostru din grădină-mi oferă mărul dat de Dumnezeu...
În versul meu te am întreg şi-ntreagă îţi sunt şi rimă şi metaforă îţi sunt... acolo ştiu că îţi sunt cea mai dragă, şi cel mai adorabil amănunt...

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nervi de toamnă

(La toamnă, când frunza va îngălbeni...)

La toamnă, când frunza vă îngălbeni,
Când pentru ftizici nu se ştie ce noi surprize vor veni,-
Alcoolizat, bătut de ploi, cum n-am mai fost cândva,
Târziu, în geamul tău, încet, cu o monedă voi suna.

Şi-n toamna asta udă, mai putredă ca cele ce s-au dus,
Când vântul va boci, din nou, la cei de jos, la cei de sus,-
La geamul tău, în spaima nopţii, ca un prelung final,
Voi repeta că anii trec mereu mai greu, şi mai brutal.

Va bate ploaia... şi târziu, la geamul tău voi plânge-ncet...
Va rătăci alcoolizat, apoi, în noapte, un schelet, -
Nimic tu nu vei auzi din câte voi avea de spus...
În toamna asta udă, mai putredă ca cele ce s-au dus.

poezie celebră de George Bacovia din volumul Plumb - 1916
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Primăvara

Auzi şi tu cum ciripeşte o păsărică la fereastră?
Şi cucul cântă, îl auzi? Iar vântul suflă boare albastră,
De cald. Si parcă simt miros de liliac. Tu simţi?
De ce nu spui nimic? De ce ai ales să minţi?

Auzi cum tremură pădurea şi cum plesnesc mugurii ei?
Cum nu auzi? Ce-o fi cu tine? Miroase parcă a flori de tei.
Ce multe gâze, se agită, în sus, în jos, spre nicăieri.
Suflet frumos, vino-n padure să vezi ce multe primăveri,

Albastre, roz şi iar albastre. La fel ca dragostile noastre.
Pe la ferestre încep s-apară flori în glastre.
Frumos mai cântă cucu, ai bani in buzunar?
Că de nu ai, vei fi sărac tot anul. Îţi voi da eu iubire-n dar.

poezie de Magdalena Rus
Adăugat de Magdalena Rus
Comentează! | Votează! | Copiază!

Auzi?!?

Când trupurile noastre s-au despărţit
Şi cerul a plâns cu durere,
Doar ochii mei au mai zâmbit,
Auzi gura mea cum îţi cere?

Hai, haide, hai joacă-te iară,
Joacă-te în păru-mi... e minunat,
Afară încă, încă mai plouă.
Joacă-te! Vântul încă n-a stat!

poezie de Lusiana Drăguşin (14 aprilie 2013)
Adăugat de Lusiana Drăguşin
Comentează! | Votează! | Copiază!

Auzi...?

Auzi... cum dragostea palpită
În fiecare dimineaţă?
De câte-i lumea ostenită,
Dar tot respiră drag de viaţă.

Auzi... cum dragostea recită
Poemul vieţii-foileton?
E primăvară-nmugurită,
Harul Scripturii în amvon.

Auzi... cum dragostea ne cântă
În inime la unison
În ochi scăldând lumină sfântă
Şi dând putere de Samson?

Auzi... cum dragostea aleargă
Strâmte cărări spre Paradis
Că jertfa sa o dà întreagă
Pentru un colţ de Cer promis?

Auzi... în slavă rugăciune
Către Cel bun şi nesfârşit?
Îngerii toţi fac plecăciune
Către Iubirea-Infinit.

Auzi, auzi, auzi... Iubirea?
Pământu-ntreg l-a colindat
Punând în ochiul orb privirea
Spre calea dreaptă de urmat.

Auzi, auzi... Iubirea?

poezie de Ioan Ciprian Moroşanu (3 februarie 2016)
Adăugat de Ioan Morosanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dintr-o dâră de condei...

Hai, Anida, lasă-ţi părul să îţi fluture prin vii,
Când alergi ca o nălucă printre toamnele târzii!
Nu-mi mai vitregi privirea, unduieşte-ţi trupul gol,
Să te cânt din lira verii adormită-n si bemol!

Ning castanii frunze roşii peste braţe de cleştar,
Eu îţi pun luna pe umeri şi-ţi fac loc în calendar,
Să-mi fii luni şi să-mi fii vineri şi septembrie şi mai,
Anotimpul tău, Anida, numai mie să mi-l dai.

Şi să-mi înfloreşti în palme, să te-adulmec pofticios-
Dintre florile pădurii tu miroşi cel mai frumos.
Lasă-mă, să-ţi scriu pe buze tot ce n-aş putea să-ţi spun-
Am tot adunat săruturi, încă tot le mai adun,

Ca un cerşetor de vise, stau la pândă să te prind,
În poemul meu de toamnă, cum, Anida să-ţi aprind,
Felinare în amurgul ce mă-ngenunchează iar,
Când tu vrei doar primăvară să-ţi aduc, iubito,-n dar?

Hai, Anida, să bei mustul toamnelor din ochii mei
Şi te fac nemuritoare dintr-o dâră de condei...

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu nu auzi...

tu nu auzi cum creşte floarea de cireş
atunci când în natură ne făgăduim
eternitatea
ca într-un altar...

ne logodim pentru a nu ştiu câta oară
în catedrala din îmbrătişarea noastră
lumina zilei ne izbeşte
de parcă dumnezeu din cer
se uită pe fereastră...

îmi pare fiecare revedere început
suntem uşori ca două respiraţii
ca două idealuri care prind rădacină
în deşertul memoriei...

... şi-atunci când nu spunem nimic
descoperim răspunsul în zefir
şi în ninsori de fluturi...

tu nu auzi cum vine primăvara
cum creşte pulsul soarelui
atunci când în natură ne făgăduim
eternitatea
cum universul
e un cântec de orchestră
pe care dumnezeu o dirijează
prin notele muzicale
ale inimilor noastre...

poezie de Gabriel Petru Băeţan (iunie 2011)
Adăugat de georgiana
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubirea mea, balast de piatră

Eu tânjesc după iubire ca-nsetatul după apă,
Peşte pe uscat mă aflu, când iubire nu găsesc.
Printre degete, ca ploaia, dragostea fuge şi-mi scapă,
Se porneşte-apocalipsa, când rostesc un ''te iubesc''.

Fug pădurile, copacii se dezbracă de-al lor verde
Şi se scutură şi macii, zdrenţuindu-şi roşul strai,
Cerul se îndepărtează şi albastru-n munţi şi-l pierde,
Când ridic fruntea spre-nalturi şi iubirii-i spun: mai stai!

Noaptea, când coboară vise, în iatacul dintre stele,
Pe sub gene se strecoară un coşmar cu neiubiri.
Eu, te chem, ca pe răcoare în căldura verii mele,
Dar tu ningi cu nepăsare şi mă-nlături din priviri.

Eu voi arunca iubirea, ca pe un balast de piatră,
S-o adune cerşetorii şi s-o vândă pe un ban.
De-o zăreşti printre gunoaie, sau de o auzi cum latră,
Pune-o într-o partitură, să o cânte un pian!

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi, ce dacă...

Şi ce dacă plouă şi-i toamnă în burg?
Deasupra-mi e cerul albastru şi curg
Prin vene iubirea şi dorul de noi
Şi eu sunt frumoasă, miros a şiboi...

Şi ce dacă marea se-nfurie-n larg?
Eu sunt borangicul întins pe catarg
Iar tu eşti năierul poemului meu
Pe calea stelară-ntr-un vechi Empireu.

Şi muză în vise,-n amurg şi gheţari
Când ninge septembrie cu-aripi de arţari,
Tu-mi spui că-ţi sunt vară şi alb de acat
Şi nu sunt cuminte şi gust din păcat.

Şi ce, dacă vântul mă-mpinge-napoi?
Eu fac cale-ntoarsă prin toamnă şi ploi
Şi chiar dacă fals îţi mai cânt uneori,
E pentru că iar te ascunzi după nori.

Şi ce dacă frunzele cad pe pământ?
Eu sunt tot mai verde în vers şi cuvânt.
Cu seva din glas şi ecoul din gând
Poeme-nfloresc neiubiri ucigând.

Şi ce dacă eşti prea departe? Eu sunt
Aproape de tine... ce drag amănunt
Îţi umblă prin gânduri în zori şi-n amurg!
Tu, bea-mă, sunt must ce pe buze îţi curg.

Iubeşte-mă cât încă-avem un green-pass
La vama iubirii, unde-au mai rămas
Doar câteva clipe-n clepsidre ce mint.
Tu, lasă-mi secunda, să pot să te-alint!

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În acel moment

când nu mai auzi nimic
când cerul nu mai e cer
când din toate sunetele nu auzi decât linişte
când nu mai e pământ
şi nu mai există alt adevăr decât înflorirea
când uiţi cine-ai fost
când uiţi cine eşti
când uiţi de trecătorul cumsecade biet detaliu
ce încetineşte paşii sunători prea tare
în acel moment asemenea surzilor
poţi asculta
în regretul umbrelor sfărâmând bucăţi de tăcere
un mugur cum se desface înlăuntru
în clipe de nesfârşire

poezie de Marilena Tiugan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt pădure şi câmpie şi grădină...

Cresc în mine, azi, păduri, ca-ntr-o oază din deşert
Şi nu-mi pasă dacă-mi furi, un poem cu ploi. Te iert.
Lasă-mi versul de-nceput, când gemea de-atâta verde-
Un lăstar necunoscut, nebunia să-mi dezmierde!

Cresc în mine, azi, câmpii, flori de maci, pe buze dulci
Şi devreme, de-ai să vii, să nu uiţi să te aduci,
Să-ţi arăt cum râd scaieţi, la o margine de vară,
Când i-atinge luna-ncet, şi-i sărută-n strai de seară.

Cresc în mine, azi, grădini cu zorele şi trifoi,
Tu, să mă adăpi cum ştii şi duios să mă desfoi,
Să-mi laşi trupul să respire şi-n miros de busuioc
Să gustăm din mere coapte. Şi la cină te provoc,

Să mă guşti din cupa vie-a unui roşu trandafir,
Unde te aştept, iubite, ca pe-un tainic musafir.

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec pentru mama

Aşa cum vrăbiuţa ciripeşte,
Iar ciocârlia cântă-n orice vreme,
Aşa cum guguştiucul gângureşte,
Îmi cânt şi eu amarul în poeme.

Aşa cum ploaia cade ca nebuna
Când norii-astupă zâmbăreţul soare,
La fel plâng ochii mei întotdeauna,
Atunci când gemi şi văd ce rău te doare.

Aşa cum marea este agitată
Atunci când bate vântul cu putere,
La fel şi mintea mea e tulburată,
Că nu pot să-ţi aduc o mângâiere.

Aşa cum în război cel plin de sânge
Priveşte-n sus şi nu-şi pierde credinţa,
La fel şi eu, când inima se frânge,
Mă rog aprins, ştiindu-mi neputinţa.

Şi-aşa cum luna, cu al ei renume,
Apune, dar rămâne între stele,
Şi tu, când o să pleci din astă lume,
Vei dăinui în versurile mele.

poezie de Octavian Cocoş (28 martie 2021)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu nu auzi cum fulgii de zăpadă

1

Tu nu auzi cum fulgii de zăpadă
Se prăbuşesc din ceruri ca fiarele-nsetate
Să sfâşie pământul şi vântul cum ne bate
Lovindu-ne privirea cu lovituri de spadă?

Acum e clipa aia măreaţă, hai la luptă
Dă-mi merele, frumoaso, arată-ţi coapsa dulce,
Să nu lăsăm zăpada cea pură să ne spurce -
Şi luna de durere pare acuma suptă

Pe fruntea ta senină se sprijină pământul
Auzi cum se-ndârjesc şi stelele, şi vântul
Vrând parcă să ne-nchidă în raiul lor ceresc

Hai, sfâşie-mi cămaşa şi caută-mi o armă
Iubirea mea se-ntoarce-n-potrivă-mi şi mă sfarmă
De-aceea, minunato, candoarea ţi-o cerşesc.

2

Se pregătesc copacii să Înflorească iară
Din florile de gheaţă or să se nască miei
În visul tău cu fluturi cu tine să mă iei
Acum când vine iarna ca altă primăvară

Şi ţine-mă în braţe, tu eşti aşa fierbinte
Zâmbeşte-mi, nu sunt sigur, dar cred că mă iubeşti
Îţi dau tot Universul cu struguri de doreşti -
Cuvinte mai frumoase nu mai îmi trec prin minte

Tu eşti plină de taine şi mă îmbeţi cu şoapte
Suntem atât de singuri noi doi în recea noapte
A început să ningă... şi părul mi-a albit

Salcâmul de la stradă... cum scârţie-amărâtul
Ce soartă tristă are. Nu l-a cuprins urâtul?
Trosneşte de durere că nu este iubit.

poezie de Ioan Lila
Adăugat de Madalina
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glasul Mioritic

De stai s-asculţi în taină a neamului durere,
Auzi cum din adâncuri se-nalţă către noi,
Strigăt de iubire de neam ce-ţi dă putere,
Pământul ce ne ţine ascunde mulţi eroi.

De stai s-asculţi în munte a codrilor poveste,
Ai să auzi în şoaptă legende cu haiduci,
Ce stăpâneau Carpaţii şi falnicele creste,
Şi se-adunau în cete la umbra de sub nuci.

De stai s-asculţi cum marea la Pontul Euxin,
Îmbrăţişează ţărmul de veacuri neştiute,
Ai să auzi în valuri a neamului suspin
Şi cântecul sirenei ce varsă lacrimi multe.

De stai s-asculţi adâncul din spaţiul mioritic,
Auzi cum plâng străbunii în somnul zbuciumat,
Că ne-am pierdut iubirea de neam şi de mirific,
Şi ne-am vândut pământul şi ne-am înstrăinat.

De stai s-asculţi la Ţebea gorunul cum foşneşte,
Ai să-l auzi pe Iancu cum strigă către noi:
-Vă duşmăniţi voi fraţii? Duşmanul vă-ncolţeşte!
Vorbiţi aceeaşi limbă! Nu faceţi război!
.
De stai s-asculţi cum Oltul la Cozia izbeşte,
Zidul Mănăstirii să-l scoale pe Bătrân,
Ai să-l auzi pe Mircea din somn cum ne grăieşte:
De ce vindeţi pământul? E Sufletul Străbun!

De stai s-asculţi la Putna, Slujba Învierii,
Ai să auzi cum Ştefan se roagă pentru neam,
Să piară pe vecie blestemul trădării,
Să nu mai fie-n ţară nici urmă de orfan.

De stai s-asculţi cum vântul şuieră-n Carpaţi,
Ai să auzi cum Lupul lui Decebal ne cheamă,
Să-nfăptuim Unirea şi pacea între fraţi.
Dacia Străbună la toţi ne este mamă.

De stai s-asculţi văzduhul pe culmea caraimană,
Ai să auzi cum cântă Pasărea Măiastră,
Şi ai s-auzi în trilu-i duios pe daca mamă,
Ce-alină de milenii toată durerea noastră.

poezie de Ştefan Silva
Adăugat de Ştefan Silva
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mai treci din când în când prin viaţa mea...

Dacă un gând fărâmiţat de piatra uitării
În izvor de lacrimi se va transforma,
Vei auzi cântecul neterminat al mării
Trecând din când în când prin viaţa mea.

Dacă mai poţi privi aceeaşi stea
De noi aleasă-n noaptea marilor iubiri,
Mai treci din când în când prin viaţa mea
Ca pe-o alee a unui parc cu amintiri...

De vei auzi un fel de chemare
Din adâncuri de trecut, de undeva,
Răspunde învechitei răni, ce încă doare,
Trecând din când în când prin viaţa mea...

poezie de Cristian Neagu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poezie de toamna degeaba

şuieră vântul şi frigul de toamnă
zburleşte tăcerea
timpul porneşte la pas să constate
cum trec norii/ degeaba
mai ţipă cocorii...

vâjâie ploaia şi chinuie pianul
dezacordat al frunzelor
timpul ia pensula şi-ncearcă
să dea o formă culorii/ degeaba
mai ţipă cocorii...

degeaba e toamnă/ degeaba
mai ţipă cocorii
când timpul constată tăcut cum trec norii
şi-ncearcă/ degeaba
să dea o formă culorii...

poezie de Luciana Grosu
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Felinar

auzi cum ne cad petalele, frunzele?
suntem flori în îmbrăţişarea unui
viitor care nu mai pleacă de la noi.
taci, ştii că va pleca.
ştiu, dar probabil
că ne va urmări de jos din stradă,
atent la orice mişcare a secundelor,
a siluetelor noastre în spatele lor.
mă înăbuş lângă tine, parcă aş trăi într-o respiraţie
mereu atentă, niciodată prezentă.
pleacă atunci!
rătăceşte, roteşte-te
pe marginea gândurilor unui alt bărbat.
o balerină în amurg de toamnă,
cu fustă crâmpoţită şi picioare obosite.
vântul se crapă şi-ţi intră prin ochii veştezi
în trupul curbându-se în înclinarea,
reverenţa de final înspre un public care
priveşte la o altă scenă.
voi mai rămâne o vreme, până ce vei adormi.
când te vei trezi, vei auzi ceaţa cum se prelinge pe
un cântec îngheţat, căzut din trupul meu
îndoit într-o ultimă plecăciune spre tine.

el adormi mirosindu-i încheietura mâinii triste;
un parfum de film mut cu Greta Garbo îşi mai spuse
apoi capul i se umplu cu maree, delfini şi sicomori.
şi visă că ţine un felinar aprins, tăcut în dreptul inimii.

poezie de Simion Cozmescu din Cântecul măturătoarei de fluturi
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu îngerii aici şi-n cer...

Cât mă iubeşte Dumnezeu, să spun îmi este foarte greu,
Sunt îngerii cu mine când, nu mai am lacrimi să mai plâng...
Şi chiar nu fac niciun demers, doar pleacă-un gând în univers
Şi-l prind în palme duşii mei şi-l duc la porţi de dumnezei...

Şi, când pe margini de genuni, renunţ la viaţă chiar de luni
Mă trage-o mână să nu cad în flăcările dintr-un iad
Din care nu aş mai scăpa, oricătă rugă m-ar urma...
Că rugăciunea n-are loc între hotarele de foc...

Speranţa-şi face loc timid, neliniştile se divid
Mai fac prin viaţă câţiva paşi în primăveri cu toporaşi
Atât cât să m-adăp din ei până m-or ninge flori de tei
Şi până-o iarnă şi mai grea m-o troieni cum va vrea ea...

Dar, nu mi-e teamă, ştiu că-n cer, e câte-un înger grănicer
La vama dintre rai şi iad şi nu mă va lăsa să cad
De disperare-n alt decor... şi când o fi şi-o fi să mor
Voi fi cu îngerii-mprejur într-un neîntrerupt sejur...

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vinovata fără de vină

Cum de mă vezi nevăzându-mă?
Când nehotărâtă de tine m-ascund
Sperând să mă găseşti
Cea mai frumoasă azi...

Când nu sunt,
Cum mă auzi dacă te strig,
Printre alte strigate aglomerate...
Cum poţi să cunoşti lumea mea,
Printre atâtea lumi invetate?

Cum mă citeşti în privirea-mi
Când în cuvinte încerc să te mint?
De ce ţi-e străină privirea
Când prin atingeri
Sinceritate-ţi transmit?

Cum de mă ieriţi,
Când prin fapte par neiertată?
De ce să plângi în ploaie,
Dacă şi eu am nevoie de apă?

De ar fi să pleci, de ce mai lăsa
în lume de flori uscate?
Ştiind că nu le voi arunca...
Acele flori, frumoase, iubite, furate.

Cum poţi să mă iubeşti
Când în jurul meu un câmp magnetic,
Azi respinge, mâine atrage?
Ce vei face
Daca mâine atingerea mea
Ca o geam se poate sparge?

Neajunsuri am îndeajuns,
Dar sunt ca păsările ce pot să zboare,
Sa ştii că azi sunt mai buna
De mă zăreşti într-o zi zâmbitoare.

Acceptă-mi iubirea
Scumpa mea dulce lumină
şi iarta-mă,
Sunt Vinovata ta fără de vină.

poezie de Anna Panovici din Sfârşit de Autograf (1 ianuarie 2010)
Adăugat de Anna Panovici
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vântul bătea subţire şi fâşneţ

Vântul bătea subţire şi fâşneţ
Trezind în suflet un drumeţ,
Dorul de-a pleca din nou pe mare
Şi de-a auzi cum, întinse, sarturile gem,
Cum se curbează-n arboradă vergile de lemn
Şi cum flutură flamura-n vântul tare.

O, marinar al flotei noastre.
E timpul să te-îndrepţi spre mările albastre!
E timpul să te urci în barcă şi să vâsleşti!
A venit vremea să-mi fii pe vecie tovarăş şi vecin,
Acum, c-am golit toate butoaiele cu vin,
Înainte de-a-închide ochii mai dovedeşte-odată cine eşti!

Spre moarte, camarazi, pornim de pe-acest ţărm,
Când împinşi de vântul sorţii pe nave ne-îmbarcăm
Şi moartea-i cârmaciul nostru în acest voiaj.
Ea tuturor flăcăilor din marină
Pe furtuni cu valuri mari ne e regină –
Şi-i stăpâna Oceanului sălbatic, uriaş.

poezie de Robert Louis Stevenson, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!