Trăiesc

Conştiinţa se zbate amar
desfăcând trecuturi.
Le separ în capete...
ruginite,
obosite,
chiar prea comune.
Gura-mi strâmbă
sarcastic strigă
în ape tulburi,
la alte conştiinţe
care nu sunt trecut.
Sforarul lumii prin
păpuşi,
joacă,
începutul destinelor
ce nu au poate sens.
Până la un timp când...
durerea-mi devine plăcere,
îndoire spre punct
sprijin ca să mă ridic.
Sânul se zbate
dinţii-mi muşcă duşmănos,
în durere-plăcere dar...
nu spun niciodată că iubesc
doar simt dur că trăiesc.

poezie de Viorel Muha (ianuarie 2008)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Apogeu

conştiinţe se zbat amar
desfac trecuturi,
le separ in capete
ruginite,
obosite,
chiar prea comune.
gură strâmbă
sarcastic strigă
ape tulburi
conştiinţe care nu sunt trecut,
sforarul lumii
păpuşi,
joc,
începutul destinelor
au poate sens.
durere devenită plăcere,
îndoire spre punct
sprijin dureros ca să te ridici
sânul se zbate
dinţii muşcă duşmănos,
durere, poate plăcere
nu spun niciodată iubesc
doar simt dur că trăiesc...

poezie de Viorel Muha (3 mai 2008)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vopsitorii de întuneric

o gheară îmi strânge încet lumina
o sugrumă spre întuneric
o mână mi se agaţă cu disperare
dar numai se zbate
în mine nu vor să tacă vorbe nespuse
în cei fără dreptate răsăritul moare
la mica publicitate sunt numai anunţuri moarte
tăcerea cumpărată se zbate

nu le este ruşine
celor care au luat drumul întunericului
să se vopsească numai cu el?

poezie de Viorel Muha (iunie 2012)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Emancipare

am luat cărarea vieţii şi-am puso-n inel pe deget purtată
legământ sacru ce nu poate să ne despartă
dar nu este întodeauna dat aşa să fie-n soartă
zdrobită simt inelu-n deget disperată
ce-mi spune, se zbate, se agită, se revoltă
tu ai înfăşurat şuviţe de timp greşite şi înădite
rupe legământul căci încă ai putere, strigă încă şi cere
nu te lăsa purtată de durere, scoate-l şi aruncă-l în tăcere
caută alt drum de timp şi viaţă, nu te lăsa destrămată-n ceaţă

poezie de Viorel Muha (august 2008)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ceas

trăiesc...
ceas ruginit
printre rotiţe
ce spun
tinere încă
că duc
secunda ce ticăie
trăiesc puternic
pe cadranul lumii
stop
eu
nu o să spun
inimii
pentru că...
iubesc

poezie de Viorel Muha (2008)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când

trupul minţii încercă-n zadar şi-n zbatere de gând să-nfrangă
pământul negru să-l facă-n punct de zi şi-n inimă, gând-lumină
iar pe suflet alb, colb ruginit din ţărână-n vers amar să pună
ştiu atunci că, lacrima prin vârf de condei începe încet să curgă

chiar dacă furtuna prin vânturi în vijelii de ploi strigă disperată
şi simt în oase frigul dureri iubirii şi-n genunchii care nu mă lasă
că apele rescriu linia vieţii prin neguri şi-n alergare de vis nefastă
ştiu că papirusuri de timp scot umiliţele din inima mea şi-a ta prea arsă

de suntem copil sau copilă-n amintiri din viaţa noastră, fiind mari încă
iar caledarul timpului cu sânge-n îngeri este scris pe ziduri de biserică
chiar dacă plâng albastru şi văd că luna rade-n roşu însâgerată
ştiu atunci că sufletul nu arde, nu devine negru carbune, ci, încet spre cer se-nalţă

când în braţe cuprind puternic dor şi-l cânt amar sau trist pe-o strună
prin nopţi de vis cu parfum de flori ce zboară din pomi de alei de viaţă
când vreau prin nor alb pe cer să agăţ cordă de suflet-om pe corn de lună
gândul meu este atunci al tău şi nu mai vreau în mine şi-n tine-n veci, să plouă

poezie de Viorel Muha (mai 2009)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu

nu plânge noaptea
prin lacrimi de stele
lasă capătul lumii
şi vino spre mine
ia o coardă de suflet
şi fă-o sunet minune
cheamă prin vise
începutul luminii
lasă-mi, te rog, vie făclie
inima-mi care se zbate
în imagini şi-n clipe
nu lăsa gheţuri veşnice
să crească grele-n mine
nu vreau negre uragane
în suflet ucigaşe
nu mă alunga-n deşert
să pier în pustie
te rog mult, lasă să vie
destinul să-mi fie
un gând, o filă, o carte
scrise pe şoaptele tale
într-o noapte
cu lacrimi de stele

poezie de Viorel Muha (martie 2009)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Chiar şi pânza cea mai aspră devine mătase, când îmbracă sânul unei femei!

Viorel Muha (ianuarie 2014)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sărut mâna România

Sunt o verigă tricoloră

din lanţul lumii infinit

şi doar o mână mă adoră

de care sunt înlănţuit

În lanţul lumii infinit

se zbate libertatea mea

şi-n inima ca de granit

luminează doar o stea

Se zbate libertatea mea

şi doar o mână o adoră

noapte bună viaţă rea

într-o verigă tricoloră

Din lanţul lumii infinit

o furtună a-ncremenit

poezie de Costel Zăgan din Cezeisme II (2020)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumea-lumină II

salamandrele sunt unduiri în ape
triunghiul bermundelor ascultă-n tăcere
zborul aripii frânte de taifune
coboară adânc în mine şi are a-mi spune
că dincolo de pânza de ceaţă şi nadă
întunericul devine lumină şi-n altă viaţă
şi eu sunt mireasă pe valuri cu spumă
când strigă şi nimeni nu vrea să mă audă
trecutul îl duc în spate grea şi veche ancoră
am o mână agăţată de o pană, grea povară
dar ea îmi este prea mică fragilă şi fină
însa are curajul să mă poarte prin cuvinte...
în lumea-lumină

poezie de Viorel Muha (noiembrie 2008)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Invizibil

viaţa invizibilă a mea, a ta,
nu ne-a făcut prea cunoscuţi.
în lumea aceasta invizibilă
suntem doar nişte păpuşi
ce joacă pe sârmă la concurs
fără să ne vedem sau auzi,
căci viaţa noastră este invizibilă,
faptele noastre bune sunt invizibile
faptele rele, dacă există cumva,
sunt foarte vizibile maleficilor
ce le arată cu degetul
şi strigă-n gura mare:
"uite, uite ce-au făcut!"
şi ei mereu văd gunoiul din ochiul altora
dar bârna din ochii lor nu o văd niciodată
ei o vor invizibilă, dar nu se poate,
este prea mare, prea dură, prea urâtă,
prea meschină, prea lacomă,
este o bârnă cu mulţi colţi,
mă mir că nu-i orbeşte
pe cei ce poartă doar ură şi laşitate
dar timpul nu-i trecut pentru ei
după faptă şi răsplată vor primi
faptele lor îi vor blestema
şi ei nu vor mai fi invizibili
faptele bune stau cuminţi şi aşteaptă
chiar de sunt invizibile
până în ziua în care primesc marea răsplată
în ziua de apoi, în ziua adormirii,
chiar de ei sunt invizibili azi,
aici pe pământul ce crede că-i educă.

poezie de Constantina Gina Dumitrescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În fiecare lucru te caut

În fiecare poem mor câte un pic de dragul tău,
când scriu, mă trec cruci de jar
şi cerul începe a mă ustura sub pleoape,
simt picioare de sfinţi, trecându-mi prin ochi
apăsând-i până la lacrimi,
dar eu nu mă opresc
până nu storc din cuvinte toată viaţa.

În fiecare piatră te caut cu dalta sufletului
şi te cioplesc până îţi simt zâmbetul că se zbate,
la fel ca pasărea din colivie, flămândă de cer,
apoi te pipăi cu toate simţurile
ca şi când aş sărută degetele lui Dumnezeu
în care stau atârnată...

În fiecare durere mă sprijin de tine
şi tot ce sunt mă transform
într-o pâine fierbinte, din care aş vrea
să rupă îngerii în fiecare dimineaţa,
să înfloresc la fiecare înghiţitură a lor,
fluturând in tine rochia de mireasă a cărnii mele.

poezie de Magdalena Dorina Suciu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Furtună

cerul îl sprijin cu mâna
puternic întinsă
degetele împart orizonturi
umbrelă albastră să fie
norul negru să treacă
potopul de ape răsfirate
care biciuie încruntate
picături bântuite cu piatră
gheaţa lor sparge minţi înnebunite
tunetul bubuie prădalnic
viaţa sub copac se zbate
tu aplecată
fugi despletită
un sân se desface
saltă-n alergare
picături de sudoare
pe tâmplă ţi se pune
te înghesui lângă mine
tremurând toată
eu dau drumul cerului
orizontul se luminează
tu zâmbeşti fericită
şi-mi spui...
am scăpat iubite

poezie de Viorel Muha
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

El

nu are asemănare şi
nici formă
nu moare
dar are
trecut prezent şi viitor
înlăuntrul unui punct
desăvârşit
urmează propriile mişcări

nedespărţit de sine
devine artera
prin care
curge viaţa
spre alte simţuri nelocuite...

poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Întunericul lumii

suntem prea bătrâni pentru ca să mai fim tineri
suntem prea tineri ca să mai ajungem bătrâni
ghearele lumii ne prind şi ne muşcă viaţa
cu gura hulpavă
de noi

suntem singuri, fiecare cu el într-un gol imens
ne prăbuşim în infinitul din noi
caută-mă şi vreau cu toţii să ne regăsim
chiar dacă suntem orbi, în întunericul lumii

poezie de Viorel Muha (martie 2014)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să nu alergăm niciodată după un vânt de care nu suntem siguri că ne poate umfla pânzele! Vom trăi o iluzie a unei realităţi, pe care o vom vedea cu adevărat, prea târziu, doar atunci când vom trece prin moarte!

Viorel Muha (noiembrie 2009)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Calătorule uită!

o carte de viaţă, o masă
o inimă spartă, o uşă
ziduri crăpate, dărâmate, pierdute
dincolo?
zile-n întoarse şi mâini care-mi fac semne şi strigă!
nu poţi să aduni paşi, numărând inimi
zdrobite
nu poţi să aduni gânduri şi buze ucise
nu poţi să fi rană care strigă
nu meriţi, îmi spune timpul, ascultă!
da, călătorule:
îţi spun povestea mea, şi-apoi uită

strângeam lumea în mine
chiar şi-n drumuri de colb, fără sens
eram amândoi, nebunia toată
încarceram nopţi, ne iubeam fericiţi
aveam acoperiş, genele lumii
pat raze din stele şi greieri, care cântau nenţeleşi
eram amândoi, un trup şi-o singură lume
eram un univers!

şi-acum,

nici colţii fiarei sălbatice, când urlă frigul
în nopţi întunecate
nu pot tăcerea din mine să-ngheţe
nici când carnea-i sfâşiată şi tunetul arde
firul vieţii zdrobind, cărări nu mai sunt
nici dacă cad zile de astăzi spre ieri
chiar dacă a mai rămas un pic de viaţă
nimic nu mai este
doar chipul ce-mi vede-n oglinda vieţii
ochii-mi fără lacrimi, uscaţi-n deşert

Călătorule, tu timp fără sens!
ascultă finalul, nu pleca
dacă nu voi mai ajunge
şi dacă timpul meu se va termina
să mă scrii cu tăcere în veşnicia ta
iar dacă iernile-ngheţate vor curge prin lacrimi
iar nopţile se vor frânge-n dimineţi cu cerul gol
atunci să spui oamenilor c-am fost
în pustiul vieţii, un om fără sens

poezie de Viorel Muha (martie 2013)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Navigăm în ape tulburi

Explorând noi orizonturi
Descoperim pământuri noi.
Trecem fericirea-în conturi,
Dăm sărăcia la gunoi.

Aşa viaţă minunată
Am vrea să trăim în ţară.
Ar fi viaţa mult sperată,
Într-o vreme legendară.

Domnilor conducători,
Deputaţi şi senatori,
Guvernanţi şi preşedinţi!
E timpul să vă treziţi.

Navigând în ape tulburi
Către zorii dimineţii,
Paşii noştri nu sunt siguri
Şi pierdem busola vieţii.

Navigând în ape tulburi
Nu ştim dacă reuşim.
Navigăm, dar suntem singuri.
Orizontul nu-l zărim.

Navigând în ape tulburi
Când ceaţa ascunde farul,
Nu vedem cetăţi cu turnuri,
Nu ştim când atingem malul.

Navigând în ape tulburi
Lipsiţi de orice speranţă,
N-avem sevă pentru muguri
Care să renască viaţă.

Navigând în ape tulburi
Nu ştim unde ne-îndreptăm.
Vrem să evităm adâncuri,
Dar mai rău ne scufundăm.

Navigând în ape tulburi
Riscăm să intrăm în noapte.
Se-aud rafale de tunuri,
Aducătoare de moarte.

Când apele nu sunt tulburi,
Când orizonturi noi zărim,
Fără rafale de tunuri,
Mai multe ţărmuri cucerim.

Când apele nu sunt tulburi,
Mai uşor vom împlini
Toate câte-am pus în gânduri,
Şi mai bine vom trăi.

Doar de voi, conducătorii
Depinde cum navigăm.
Cum clădim destinul ţării,
Spre ce lume ne-îndreptăm.

Dacă stăpâniţi timona,
Dacă ţineţi drept catargul,
Doar atunci veţi trece proba,
Şi ne va surâde largul.

poezie de Dumitru Delcă (ianuarie 2014)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Alpinism (1928)

Pe piscuri goale, fără viaţă,
Unde nici vulturi nu s-avântă
Eu mi-am târât povara sfântă
A trupului flămând de viaţă.

Cu patimă m-am strâns pe stâncă
Strângând spasmodic piatra tare...
Şi-i drept că gura-mi, nu arare
Cerşea un sprijin de la stâncă.

Prăpăstii mi-au surâs sarcastic,
Guri de-abia înfiorătoare,
Dar prins de culme cu ardoare,
Am râs şi eu – la fel – sarcastic...

poezie clasică de Ion Pena din SO4H2 (15 aprilie 1932)
Adăugat de Marin Scarlat
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iartă-ne Doamne!

lemn dur de piatră
poartă corp
în cruce zdrucinat
care tresare şi doare

spre lut frământat
capul plecat se-ndoaie
iar fruntea se-nclină
spre pământ şi ţărână

în roşu de sânge
ochi privesc în jos
iar carnea se zbate
în cuie bătută

păcatul nostru
El duce pe cruce
iar ce nu a fost ieri
vrea să fie mâine
pentru noi în răstignire
ca să poată duce

spre lumină se-n dreaptă
şi-n rugă El se-n-chină
Tatălui cu suflet
pentru noi cu iubire
şi-n iertăciune

pentru mari păcate
El spre cer se-ndreptă
şi-n fiecare noapte
va cere
Tatălui cu milă
să ne ierte

poezie de Viorel Muha (aprilie 2009)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Niciodată... nu poate fi trecut, prezent sau viitor. Niciodată... poate fi regretul că nu ai fost, că nu eşti, că nu poţi fi. Niciodată... câteodată nu vrei să fie!

Viorel Muha (aprilie 2011)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!