Contradicţii

enunţul ăsta cu care îmi încep dimineţile
invariabil in va ri a bil i n v a r i a b i l
de atâta rutină făcând sforţări uriaşe
să pun stavilă vomei
cum unui potop din care este exclus
Araratul

sau poate că nu ar trebui?!

papucii mei din textilă cu model croşetat
un fel de floare roşu cu roz
nişte braţe împleticindu-se
nu se ştie până unde... de ce
papucii mei casnici şi docili
prosteşte îndrăgostiţi
de mersul meu tiranic
personalizat

şi eu?!

obstinaţia pe care o simt în mine
care teoretic deci este a mea
dar eu ştiu ştiu ştiu
cineva îmi sabotează
afectivitatea
îmi subestimează
gradul de rezonabil

şi atunci cafeaua
şi atunci halatul
literele astea ca nişte mărgele zimţoase
desfăşurându-se în jurul meu
legănându-se legănându-mă legănându-te
legându-ne
dând impresia de continuitate

ultimul cuvânt:
selfie-ul care operează tăierea implacabilă

dau CtrlF:
nicio potrivire:

mă resetez pe neutru.

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă din Iubire cu lămâie şi sare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Buneii mei

Cu părul cărunt, dar cu ochii plini de bucurie,
Într-o zi s-au suit la cer buneii mei.
Ştiu bine că înapoi nu o să mai vie,
Dar pentru mine o să rămână ca nişte zei.

Cu mâinile trudite de muncă şi greutăţi,
Se odihnesc în pace acum buneii mei,
Că au crescut fete şi băieţi
Ca să se bucure lumea de ei.

Ei rămân nişte sfinţi care au trecut
Prin nevoi şi suferinţe,
Prin foamete şi război,
Buneii mei sunt nişte eroi.

Ca nişte îngeri s-au ridicat la Dumnezeu.
Şi acum viaţa îmi pare puţin mai tristă
Fără bunica mea, fără bunelul meu
Care de-acum nu mai există.

poezie de Vladimir Potlog (14 august 2017)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aş vrea să ştiu

Aş vrea să ştiu unde încep eu şi unde te sfârşeşti tu,
Unde în mine este punctul acela pe care atingându-l cu varful degetelor triste,
Să te pot uita...
Să te uite buzele şi carnea tare,
Să te uite mugurii speranţei şi visarea,
Franjurii iubirii şi chemarea...
Să te uite ochii mei şi marea!
Să apăs pe mine, cum aş face cu butonul soneriei,
Dar sunetul meu prelung să nu te cheme,
Fiindcă nu ştiu cum aş putea suporta...
Să-ţi văd ochii îndrăgostiţi... de altcineva!

Mă întreb deseori... M-am născut sa te iubesc?

poezie de Narci Anca
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aici îmi este Ţara

Aici îmi este neamul meu,
Neamul cel de răzeşi,
Oameni harnici şi viteji.
Aici îmi este graiul meu cel românesc,
Cu care eu mă mândresc,
Aici îmi este ţara mea
Cântată în doine şi balade,
Unde sunt bătrâni cu feţele brăzdate
De atâta muncă şi singurătate,
Lucrându-şi ogorul de cu zori până în noapte.
Aici am soră, frate, un tată şi o mamă,
Aici pomii şi iarba mă ştiu cum mă cheamă.
Aici de nimeni n-am teamă,
Căci aceasta îmi este ţara mea,
Pe ea Moldova o cheamă.

poezie de Vladimir Potlog (2 iunie 2016)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Speranţe

Ascult, privesc şi iar ascult
cum bate vântul dintr-o parte,
fără să ştie de-al meu gând
care îmi spune că se poate.

Că pot să vină iar furtuni
în care să mă pierd cu totul,
în visele cu mari minciuni
care nu ştiu unde mi-e locul.

Zăresc pe dealul fără vârf
lumini arzând de călătoare,
sunt îmbătate de priviri
curgând din mine doritoare.

Ascult, privesc şi iar ascult
lumea cu ea necruţătoare,
privesc cu ochii spre pământ
să văd acum cum creşte-o floare

şi văd pământul numai ars
de paşii mei strivind cărarea,
ascult la pietrele cu glas
spunând că nu ştiu unde-i zarea.

Şi totuşi merg spre nicăieri
dorind s-ajung cu mine însumi
ştiu că pot să prind iernări
şi toamnele râzând plecându-mi.

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu ştii?

De unde vii? Din care gând ascuns,
de care n-am ştiut şi-acum îl văd,
îl simt, îl mângâi, vreau să-l mai revăd
şi, la-ntrebare, să găsesc răspuns.

Şi... cine esti, îmi spui? Aş vrea să ştiu
cum de-ai venit. Eşti zâna din poveşti?
Aşa îmi pari atunci când îmi zîmbeşti
sau când în braţe-mi vii, al tău să fiu.

Ştiu, eşti aceea care-am vrut să fii,
eşti steaua, nimfa, tot ce am visat
şi am dorit alături să îmi vii.

Încerc, privindu-te, a-mi aminti
trecutul sau o lume ce-am uitat
şi-n care te iubeam. Nu pot. Tu ştii?

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Chipul iubirii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mai trăieşti?

Îmi este dor de tine ca de rai
Îngerul meu albastru şi bălai
Şi mă gândesc la tine cu păcat
Îngerul meu căzut şi supărat.

Nu ştiu cum e să-l pierzi pe Dumnezeu
Cum e să mori... dar cred că nu e greu
Cât văd că e de greu că te-am pierdut
Respir cu trupul tot, am suflet mut.

Că viaţa mea fu ca un vis din care
Nu ştiu cum am putut să mă trezesc
Să părăsesc un rai pentru o floare
Pe care veşnic n-am cum s-o găsesc.

Oi fi murit... că nu mai simt iertare
Dar sufletul există, că mă doare.

poezie de Marius Robu din Carte de bucăţi
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Elliot (către o pacientă care o dă în judecată): Ştiu care este problema ta; dai vina pe ceilalţi pentru problemele tale. Ei bine, ştii ceva? Dacă slujba ta nu te provoacă, ar trebui să alegi o altă carieră. Dacă ai probleme cu relaţiile, poate e din cauză că ţi-e frică de angajamente. Ştiu pentru că şi eu sunt la fel; dau vina pe părintii mei pentru că m-au răsfăţat, dau vina pe locul ăsta pentru că-mi ocupă tot timpul... deci, gata. O să mă maturizez şi o să-mi asum responsabilităţile.
Pacienta: Bravo ţie.
Elliot: Tot mă dai în judecată, nu-i aşa?
Pacienta: Da, dar acum simt că te vei descurca.

replici din filmul serial Stagiarii
Adăugat de Ramona Stanescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În ochii mei, doar lumină

Doamne, în fiecare dimineaţă
îmi dai o felie de pâine
unsă cu un strat gros de lumină
şi eu nu mă satur să muşc din ea,
apoi adun toate firmiturile căzute pe jos
ca pe nişte perle desprinse dintr-o rochie de mireasă,
în care luna îşi răsfaţă gleznele
printre foşnetele de îmbrăţişări pătimaşe...

Doamne, în ochii mei nu mai încape nimic,
de aceea năvălesc păsările în jurul gâtului meu,
caută o spărtură ca să între în mine
ca nişte dinţi de cer,
înfiorându-mi carnea flămândă.

Cum aş putea să nu mă înalţ,
când eu îmi găsesc liniştea în apele tale
la fel ca un prunc la sânul mamei?!

poezie de Magdalena Dorina Suciu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poveste rescrisă

urmăresc pe asfalt desenul în cretă
o fetiţă bălaie intră în gândul meu
îmi aminteşte de copilăria mea discretă
când pictam pe pânză mândru curcubeu.

în culorile calde îmi găseam alinarea
şi îmi închipuiam zborul cu rândunele
azi ating lumini le-am auzit chemarea
le aşez pe piept ca pe nişte mărgele.

acum ştiu că şi cuvântul este lumină
freamăt să rostesc doar vorbe alese
simt că rezonează până în albumină
cu fir de lumină viaţa mea se ţese.

magică poveste cusută-n etamină
sunt precum cenuşăreasa printre prinţese.

sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noapte pustie

Parcă-am rămas eu singur pe pământ,
În cer, ca-ntr-o clopotniţă uitată
E-un clopot greu care-a uitat să bată
Cu funia purtată-n nori de vânt.

Cum înainte nu mai este vreme
În urma mea, din nu ştiu care veac,
Prin noaptea cu aripi de liliac
Începe nu ştiu cine să mă cheme.

Şi paşii mei rasună după mine
Ca nişte bulgări care nu m-ajung,
Răsună tot in jur aşa prelung,
Tot golul-n care nimeni nu mai vine.

Începe a umbla singurătatea,
În jurul meu ca o mulţime mare,
Prin beznă cad furnici ce vor să care
În muşuroaie mari, pustietatea.

Se năruie-ntunericul din nou,
Şi-n noaptea-n care-s singura fiinţă,
Pământu-mpovărat de suferinţă,
Culcându-se-ngenunche ca un bou.

poezie celebră de Demostene Botez
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amintiri

Eu nu scriu poezie, imortalizez nişte stări tocmai pentru a nu le uita.
Ce scriu azi nu are nicio continuitate în ziua de mâine.
Pentru că nu ştiu ce voi simţi atunci.
Desprind nişte crochiuri din existenţa mea sufletească şi le pun pe hârtie.
Pentru a fi acolo, atunci când voi dori să mă recompun, peste ani.

poezie de Adina Velcea (11 octombrie 2018)
Adăugat de Adina V
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă există în lumea aceasta un om care s-o ştie, eu sunt acela: pentru a iubi pe cineva, ori pentru a fi iubit, nu e nevoie de nicio rânduială socială. Mai ştiu că dragostea adevărată este ca o lumină care dă strălucire la tot ce e in jur. Dragostea nu este un obiect, nicio podoabă de aur pe care s-o smulgi cuiva pentru a o dărui altcuiva. Şi mai ştiu că, atunci când iubeşti pe cineva cu sinceritate, atunci tot ce e legat de aceasta persoană îţi devine drag. Ajungi până acolo încât să-i iubeşti servitorii din casă.

Maitreyi Devi în Dragostea nu moare
Adăugat de Marianne
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cununile de laur

Parcă-am rămas eu singur pe pământ,
În cer, ca-ntr-o clopotniţă uitată
E-un clopot greu care-a uitat să bată
Cu funia purtată-n nori de vânt.

Cum înainte nu mai este vreme
În urma mea, din nu ştiu care veac,
Prin noaptea cu aripi de liliac
Începe nu ştiu cine să mă cheme.

Şi paşii mei răsună după mine
Ca nişte bulgări care nu m-ajung,
Răsună tot în jur aşa prelung,
Tot golul-n care nimeni nu mai vine.

Începe a umbla singurătatea,
În jurul meu ca o mulţime mare,
Prin beznă cad furnici ce vor să care
În muşuroaie mari, pustietatea.

Se năruie-ntunericul din nou,
Şi-n noaptea-n care-s singura fiinţă,
Pământu-mpovarat de suferinţă,
Culcându-se-ngenunche ca un bou.

poezie celebră de Victor Eftimiu
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noiembrie

Ea ştie – în noiembrie ochii mei
vor căpăta un pic mai multă profunzime.
Ea atunci vine să mă vadă.

An de an, când soseşte noiembrie, devine îngândurată.
Ea ştie că în asemenea zile
umbrele din ochi mei se adâncesc.

În noiembrie cerul este aproape gol, puţine păsări deasupra capului.
Ştiu, în zile ca acestea ochii capătă un pic mai multă profunzime.
Nu numai ai mei, dar şi ai altora.
"Lasă-mă să te privesc!" Îmi ţine faţa în mâinile ei.
"Ah..."
E ca şi cum o pasăre mare, bătând din aripi, plonjează
în iezerul adânc al ochilor mei.

" Este chiar o pasăre?"
N-aş putea fi sigur de asta,
dar simt că ajunge departe,-n străfund.

Ea mă priveşte-întotdeauna liniştită.
Ea vede, neîndoielnic, foarte bine.
Cu fiecare an îmi este din ce în ce mai frig...

poezie de Meng Ye, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Novembre

Ea ştie – în noiembrie ochii mei
vor căpăta un pic mai multă profunzime.
Ea atunci vine să mă vadă.

An de an, când soseşte noiembrie, devine îngândurată.
Ea ştie că în asemenea zile
umbrele din ochi mei se adâncesc.

În noiembrie cerul este aproape gol, puţine păsări deasupra capului.
Ştiu, în zile ca acestea ochii capătă un pic mai multă profunzime.
Nu numai ai mei, dar şi ai altora.
"Lasă-mă să te privesc!" Îmi ţine faţa în mâinile ei.
"Ah..."
E ca şi cum o pasăre mare, bătând din aripi, plonjează
în iezerul adânc al ochilor mei.

"Este chiar o pasăre?"
N-aş putea fi sigur de asta,
dar simt că ajunge departe,-n străfund.

Ea mă priveşte-întotdeauna liniştită.
Ea vede, neîndoielnic, foarte bine.
Cu fiecare an îmi este din ce în ce mai frig...

poezie de Meng Ye
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noaptea din jur

În noaptea din jurul meu
Degetele îmi sunt lumină.
Îmi sorb sentimentele
Ca pe o cană de cafea cu aromă
De ciocolată.
Neuronii se întind
Ca nişte melci lipicioşi
Cu sparte cochilii.
Îi simt cum trec prin porii sufletului meu,
Le aud ecoul sentimentelor
În labirintul în care
Culorile se îmbrăţişează.
Acolo îmi caut liniştea,
Acolo este ghidul inimii mele.
Îngerii au plantat fulgi albi
Pe braţele mele.
Nu-mi mai trebuiesc globii oculari!
Sunt oar cercuri care se rotesc
În jurul unui punct.
Oh, orb, alunec în lumină
Şi dispersez întunericul,
Modelez iubirea
Şi devin înger...

poezie de Rodica Nicoleta Ion din ROGVAIV-ul stărilor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Măcar o dată la câţiva ani îmi vine să fac tabula rasa. Să arunc încărcătura materială şi afectivă din viaţa mea, să eliberez nişte culoare, să curăţ nişte terenuri, să renunţ la o parte din amintirile mele. Atunci când mă apucă, ard manuscrise, arunc pliante, aranjez fotografiile în albume ca şi când n-ar mai trebui să le privesc niciodată, arunc obiectele care nu-şi găsesc un loc în câmpul meu vizual sau cărora nu le găsesc întrebuinţare zilnică. Mă debarasez fără regrete de toate lucrurile cărora nu le pot da o semnificaţie nouă. Într-un fel, ştiu că fac asta ca să las loc altor oameni, altor întâlniri, altor idei, altor obiecte, altor amintiri, deşi nu asta e intenţia mea. Pur şi simplu îmi place să merg mai departe, privind în urma mea cu nostalgia cu care contemplu siajul unei bărci uşoare...

Silvia Velea în Memoriile păsării Phoenix (2020)
Adăugat de Silvia Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Un ghem de vise într-un inel scorojit
prins într-o ţesătură brodată a unui păianjen
pe care am ales să mi-o fac leagăn după acerbe şi voluptoase lupte...
Visez aspru, refuzându-mi eliberarea, cu sete căutând ferestre pe unde să arunc peste lume, lumina,
pe care durerea mi-o aprinde...
Mă deşir că o copilă pe fiecare fir care duce spre clipociri de cer,
legănându-mă lin
dar simt cum cu fiecare zvâcnire...
aripile mi se şubrezesc...
şi mă dor... durut dor.
Şi mi-e teamă că n-o să-mi mai crească altele la loc.
Se ţes în juru-mi pânze lipicioase, mieros diabolice
din tăceri şi aşteptări,
cusute cu mărgele fine de lacrimi, suspine şi resemnări...
Toate mă înfăşoară, ca nişte liane sălbatice...
din care eu îmi construiesc
o amăgitoare plasa de siguranţă..
"Vremelnică captivitate" îmi strigă iubirea...
aproape mângâietor de dureros...

poezie de Mariana Daniela Bidascu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Colecţionarul de răni

poate că teama pe care o invoc
nici nu există
nici oamenii întorşi de la muncă
cu haina purtată pe umeri ca un semn
de ultimă suflare a trudei
nu există
decât
o moarte prin care văd înăuntru

nu ştiu dacă e bine sau rău
toate acestea îmi inflamează iubirea
şi tot ce-am avut...
până la urmă aş putea spune că
nu există nicio amintire
cu un copil în pantalon scurt
ci doar un bătrân colecţionar de răni
pe care şi Dumnezeu l-a uitat

nu mai ştiu niciun cuvânt care începe cu mine
ştiu însă un loc pe unde nu mai trece nimeni
singurătatea cotrobăie prin umbră şi
muşcă
puţin câte puţin
îmi fac loc în propria-mi rană şi aştept...

poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când vine noiembrie...

Ea ştie – în noiembrie ochii mei
capătă un pic mai multă profunzime.
Atunci vine să mă vadă.

An de an, când soseşte noiembrie, devine îngândurată.
Ea ştie că în asemenea zile
umbrele din ochi mei se adâncesc.

În noiembrie cerul este aproape gol, puţine păsări deasupra capului.
Ştiu, în zile ca acestea ochii capătă un pic mai multă profunzime.
Nu numai ai mei, dar şi ai altora.
"Lasă-mă să te privesc!" Îmi ţine faţa în mâinile ei.
"Ah..."
E ca şi cum o pasăre mare, bătând din aripi, plonjează
în iezerul adânc al ochilor mei.

" Este chiar o pasăre?"
N-aş putea fi sigur de asta,
dar simt că ajunge departe,-n străfunduri.

Ea mă priveşte-întotdeauna liniştită.
Ea vede, neîndoielnic, foarte bine.
Cu fiecare an îmi este din ce în ce mai frig...

poezie de Meng Ye, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!