Visez
visez, fără să am nevoie de verde,
fără să mă adaug unui cer străin.
rămân în deșertul lumii muritoare
cu mâinile libere de mângâieri
și-un strigăt suspendat printre culori închise.
cuvintele stau.
luminile toate aleargă spre negru.
ultima taină de verde îngheață.
în propriul vis nemișcarea destinului e dusă la capăt.
rostogoliri rezistente de supraviețuire
împart luna-n amurg
și miresme de nuferi dimineața.
locurile nu mai au aripi
pe umeri sunt pene căzute,
frunze umede, spirale sărăcite de visuri
și-un târziu răcoros pătrunde între ziduri.
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Citate similare
Fără vis
ceva din tine dizolvă o parte din mine
se naște un zâmbet neîntrebat
dimineața miroase a metafore agățate de tălpi
ipotezele desfrunzite recompun resturi de stele
se desenează pe perete un zbor spre fereastră
mă definesc într-o respirație înfometată
lumina din palme devine stingheră
locul pe care stau e străin
fac un armistițiu între mine și cuvinte
pentru a nu tulbura verticala pe care urc
povara verbului mă apasă
pierd din lumină ascultând pendula timpului
bucăți de albastru răsturnat
te estompează tăcerea golului înflorește
rămân fără vis pe o paralelă verde cu frunze ucise
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Frunză verde și-un smarald
Frunză verde și-o lalea,
ce spectaculoasă-i viața mea
Când urmez a înțelepciunii stea!
Frunză verde, bob de grâu,
Îmi țin poftele în frâu
Și îmi pun zâmbind al răbdării brâu!
Frunză verde și-un smarald,
Îmi păstrez sufletul blând, cald
Și în apa frumuseții eu mă scald!
Frunză verde și-un cristal,
Galopez pe al victoriei cal
Și ajung mereu la al fericirii bal!
Frunză verde și-un safir,
Cu fugiții nu dau bir
Și port al curajului trandafir!
Frunză verde și-un rubin,
De forță îmi e gândul plin
Și rapid iubire eu obțin!
Frunză verde și-un cais,
Le amintesc oamenilor de paradis
Și îi ajut la îndeplinirea magnificului vis!
poezie de Michelle Rosenberg (26 septembrie 2020)
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!
Textul original este scris în limba română.E o zi
e o zi spânzurată de vânt.
pe ecran știrile flămânde țipă amețind spațiul.
existența lumii e cusută-n alb și negru.
prin locuri descusute ies îngerii cu aripi de lilieci.
Iisus, e pe drumul spre moarte,
pecetluit în fiecare an în calendare.
sunt multe cruci și tancuri îndoind verticala,
chemări de pace și de război.
Iisus e băgat în icoane.
zidurile scutură dimineața și ne îmbată cu verde.
conturul tău e înfometat de lumina strânsă în palme,
de visele despletite în două jumătăți;
de ultima căutare topită de cuvintele plecate în unde,
peste locul cu umbre și ceață.
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Sol major
sentimentele vibrau ieșind
din corzile viorii în sol major.
o rupere lentă de bemoli și diezi
înviau inima printre vișinele căzute.
închiderile deveneau învinse și libere.
între pauze, în stânga și în dreapta mea,
trezirea neobișnuită cobora pe răni
într-un torent fluid.
silueta ta verde eclipsa recviemul pentru roșu.
tăcerea respira.
partea tristă a rămas în paltonul negru din vestiar.
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Confesiune
instinct improvizat de nepăsare
printre privirile lungi fără țintă
pe spatele unui cuvânt rămas suspendat în aer
triunghiul orb plămădește răscolit alt albastru
până la ultimul etaj
timpul pare a avea o altă respirare
în care cuvintele aleargă spre mine
creând un luminiș de raze
linia devine o strigare verticală către cer
a unui singur nume
până la clătinarea treptelor
și o revenire în pătratul ferestrei
unde lumea intră pe geam privindu-mă fix.
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Mâinile tale
mâinile tale atrag neuitări
în ele găsesc profeția unui veșnic cer
clipe întrerupte dintr-o răstignire
pe un tărâm gol
fără aripi de înălțare
și o gheață subțire topită fără întrebări
ferestrele noastre sunt prea înalte
ziua e împovărată cu o mulțime de lucruri
ce-și strigă nemișcarea
noaptea e uitată în cărare
un mâine rămâne urcat în stele
sau coborât pe pământ
din peretele inimii se preling cuvinte
ce strigă surd în lumină.
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Plouă verde
plouă verde
pe gânduri departe de casă
rotocoale se-nvârt ca-ntr-un dans
spălându-mă pe mâini
spălându-mă pe față
locuri metaforice se agață de tălpi
sunt locuri unde nu am fost vreodată
ele se dilată ca o reclamă
într-o enumerare austeră
din dezertări dintr-o lume reală
ești strâns la mijloc
fără scăpare
cu țigara stinsă sub pantofi
într-un vârtej de cuvinte fără măști
ce pot muta casa dintr-un loc în altul
căderile libere se amortizează
sub ploaia verde ce-mi hașurează gândul.
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Sunt
sunt prizonieră între malurile verzi
născute din piatră și frunze,
un spațiu de visare
unde piatra se evaporă
și-un timp întârziat
destramă celulele pân' la plutire.
sunt eu însămi într-un alt strigăt
de naștere și de agonie.
cuvintele mă opresc și-mi decorează rochia
cu scântei sferice de lumină
estompând apăsarea mohorâtă
a sentimentelor centrifuge
ce migrează prin artere.
sunt tot mai departe de emoția aerului
trezit dintre două vocale
și tot mai aproape de clipa plecată-n pieire.
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Respirăm
tăcerea șlefuiește prezentul
ca noi să ne auzim,
printre frunze singurătatea teiului
vindecă cu ochiul de lumină umbrele crengilor.
vocea ta mă cuprinde în cuvintele ce rămân fără margini,
o mână îți atinge mâneca hainei
și caut privirea din toamna veche
printre cioburi sfărmate din sensul interzis.
noaptea a rămas în tremuratul frunzelor,
secunda tăcută pictează în vene un haos singular în amurg.
rodește o formă perfectă din visul trezit
odată cu dimineața intrată pe geam,
un fel de astupare a golului etern.
în ecoul cu mii de imnuri,
respirăm împărtășit din târziul timpului final.
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
O lumină
o lumină mușcată de fluturi
îmi cade pe gânduri,
mâinile se pierd adormite-n poală.
neimportantă e ceața dimineții,
nici mirosul cafelei umplut cu iluzii,
sau minutul nemângâiat al tăcerii din frunze.
într-o strofă naufragiată
sunt azvârlită din întreg,
în rama unei pleoape ovale,
cu rochia mea croită-n albastru
unde culorile fug aprinse de emoții.
și-un răspuns nechemat
se așază-n privire.
e o alegere, dintre copacii fără frunze
și forma perisabilă a unui zâmbet risipit în vânt.
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Între minus și plus
între minus și plus,
marcând întinderea conturului verde,
nu te mai caut.
restitui liniștea,
dinaintea incendierii în roșu
a alergării,
în labirintul meu de zare închisă.
adun cuvintele retrase pe-o pagină palidă de alb,
înflorind o lumină de frunze liniștite,
pe literele galbene întârziate în colțul ochiului,
cu un luciu de cer neplouat.
secundele reci pictează în sânge
o nouă chemare,
fără un tei suit în vârful visării.
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cobor din cer
o umbră se așază pe față
mă-ntorc în miezul adâncului
în târziul unde aleargă fantasmele
am fost prezentă în strălucirea unei priviri
a unei flori
a unui gest
fiorul izbucnit în lumină a înlocuit
cuvintele odihnite în mine
și a crescut verdele frunzelor
tu ai rămas nedescifrat în inundarea verde
ascuns în ridurile insomniei
în visul presărat cu eclipse
nu știu ce înseamnă două aripi verzi fără lacăt
privesc începutul sfârșitului orizontului
rămas înfipt în pământ
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Alt albastru
acesta e un alt albastru,
fără presupuneri paralele,
firul de lumină e la locul lui,
intențiile tălpilor adevărate.
aici e o plecare dintr-un captiv târziu
spre cealaltă jumătate a luminii
fixată pe neașteptare, cu aripi de lut,
abandonarea sărutului asimetric,
a firimiturilor de timp
cu scântei paliative pentru pustiu
și-un alt contur necolorat de zări.
verticala e fără valuri pentru cuvinte;
sunt ieșite din calamitate.
aceeași care înflorește la infinit
jocul ademenirii cu o frunză
și secunda aceea întârziată
pe vârful albastrului.
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Mireasă verde
Te voi săruta pe frunze,
Pădure, mireasă verde
Și pe toate numai buze
De fecioară le voi crede.
Și te voi fura deseară
Și te voi ascunde-n tine,
Ca să vină să te ceară
Pădurarul de la mine.
El are și-o pușcă
Mereu încărcată
Și-un câine ce mușcă
Și-un câine ce latră
Și masă și casă,
Dar n-are mireasă.
Eu n-am nicio pușcă
Și n-am nicio cușcă
Și n-am nicio masă la care să stau,
Dar am o iubire
Cu frunza-n privire,
Pe care n-o dau.
poezie de Marius Robu din Drumul robilor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ultima fereastră
ultima fereastră închide răcoarea târzie
strigătul de stele pleacă grăbit spre neant
alunec pe linia dreaptă spre pacea orei fără culoare
sub cerul rupt din zodii
ochi de mâl rămân în spațiu peste dansul fără contur de umbre
o clipă desculță calcă pe-un cuvânt ce moare
liniștea se acoperă cu luciul oglinzii
absența ta clonează ecoul unui timp gol
în spațiul închis
se deapănă tăcerea nepocăită
la umbra unui gând nemuritor
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
De cealaltă parte
de cealaltă parte a stelei căzătoare
ești suspendat între orizonturi,
migrând cot la cot cu destinul,
până la pierderea cerului cunoscut.
prin fanta îngustă țâșnește amarul
din viscolirea trezită printre răni.
ochii iubirii au adormit la graniță,
acolo unde se termină albul.
prin fereastra crăpată nu trece nicio pasăre.
straniu joc de flăcări din sânge
e scris în poemul înarmat cu slăbiciuni.
cuvintele se întind dincolo de ziduri
spărgând aerul stătut
într-un ecou al dreptului de mâine.
pe nedrept luna se rostogolește în deșert.
prin târziu aleargă iluzii și-o amețire de cătușe
pe sinuosul drum către abis.
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Orașul a plecat
Orașul a plecat fără să știm, pe repede înainte,
la volan se asculta nimicul,
cuvintele se poticneau în virgule, în pauze,
destrămându-se lent.
O închisoare nevăzută lega mâinile cu neliniști,
spațiul strâmt dansa amețit peste curbe.
Pe peretele luminii dorința trasa o margine nevăzută,
sărutul asimetric, răstălmăcit, era absent,
ideile galopau prin secundele lungi, pierind fără glas.
Prezentul neterminat ieșise din labirintul verde
pe un vârf de speranță.
Atunci copacii au șchiopătat ascunzându-se după frunze.
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Sunt blocată
sunt blocată pe urmele tale
pe distanța ta pasageră nelămurită
adun haotic cuvintele galbene
din care luna lipsește
mirosul dulceag de noapte amețește aerul
orașul s-a închis devreme
se plutește încins
deșirat
printre frunzele foșnitoare și vânt
frigul suspendat se trezește pe umărul meu
mă risipesc în forme infernale
într-un loc fără lume
sunt aidoma unui amestec de viu
recunoscut de arbori și de pietre
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Zig-zag
Zig- zag istovit, ajuns întreg
între luna desculță și apusul de frunze,
lumina se sparge în bucăți muritoare,
durerea e scrisă generic pe gânduri.
Din pași pornirile îngheață,
se răzvrătește inima în clocot,
mor fluturii galbeni din sclipirea lunii.
Uitarea neculeasă
din colțuri neumblate și ascunse,
își lasă umbra rece pe față și pe frunte.
Un timp s-a decupat sub alte legi divine,
culori se hrănesc azi din alt fel de albastru,
pe pagină albă posacă prezentul învață să tacă.
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Târziul
târziul a venit în derivă
cu frunzele căzute
răscolit de-o primăvara
învățată să repete același scenariu de reînviere
nestins
nepăzit a semănat un urcuș ca o împăcare cu sine
spre finalul apăsat de frig
nu-l așteptam în firul de lumină tulburat
să facă risipă de verde ca un miraj coborât din stele
oprind din clipe
făcându-le aripi spre cer
până nu mai sunt
odată cu el și frunza smulsă
și cuvântul ițiit printre lucruri reale topindu-le aura
refuzând dansul literelor
în ritmul inimii grăbite plecată spre roșu
neobișnuitul firesc se tocește punct cu punct
și iarăși mă nasc coerent
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!