El încă n-a venit

Am rămas aici mult timp,
Aşteptând cu
Cu lumânări aprinse
Şi cu vin înspumat,
Bătătorind cărări
Până la poartă şi înapoi,
Aşteptându-l până când
Aproape s-a luminat de ziuă.

Acum a asfinţit luna,
Iar stele au rămas puţine,
Dar el încă n-a venit.

Deodată în ceaţa străvezie a zorilor,
O bătaie de aripi în sălcii;
O gaiţă îşi ia zborul.

NB. În China gaiţa este asociată ideii de fericire, iar în acest caz fericirea poetei
îşi ia zborul pentru a se pierde.

poezie de Yau Ywe-Hwa, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Masa pentru doi

Am nevoie de tine să reinventez zborul
în toate înţelesurile,
să-ţi arăt că te înţeleg când nu eşti înţeles,
să te hrăneşti
cu mine până îţi umpli inima.

N-am găsit nicăieri zborul,
şi am rămas neschimbată:
sunt dependentă de aripi.

Odată a venit un înger cu zborul greoi;
mi-a scos sufletul şi l-a aşezat la o masă pentru doi.
Mi-a spus că vei veni să te hrăneşti
cu mine până îmi vor creşte aripi.

poezie de Camelia Opriţa din Universul Iubirii
Adăugat de Camelia Opriţa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zborul

Câte petale, oh, câte petale îl mângâiau pe umeri,
firave aripi de icar fluturând orizonturi!
Exersa zborul printre flori-
minunăţia unor atingeri
ce polenizau virgule de timp,
acea planare
aleatoare
prin furtunile diversităţii.
Zgomotele dispăreau,
vântul devenise lied,
împrejurul se numea poezie,
iar munţii îşi frizau înălţimile,
îşi expandau rădăcinile,
exerciţii spre viitoare aroganţe...
Şi în atemporalul secundei personalizate,
pământul aproape,
tot mai aproape,
refugiul catalizator
spre următorul zbor.

poezie de Dan Mitrache
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când eram mică, credeam că succesul înseamnă fericire. Am greşit, pentru că fericirea este asemeni unui fluture care apare şi ne delectează scurt timp şi îşi ia zborul curând.

citat din Anna Pavlova
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Regăsirea

Floarea sufletului îşi scutură petalele
în grădina anotimpurilor
slovă nescrisă a cuvintelor
aşternute în ziua amintirilor
şoaptele tale le-am aşezat
pe aripi de vânt
în zborul neşfârşit de cocori...
au rămas în mintea mea
întrebări fără răspuns
care străbat Universul prin galaxii
cerul îmi pare o mare albastră
plină de mister
numai glasul tău se aude din depărtări
sub povara întunericului.
Te regăsesc în oglinda timpului meu
în imensitatea privirilor
când luna vibrează în umbra nopţii
iar stelele sunt scântei aprinse
te regăsesc în sufletul meu
unde te păstrez
neatins de vânt...

poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de Maria Ciobotariu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Despre fericire

Pentru fiecare om
fericirea e un vis.
Un ideal de neatins.
Unii cred că sunt fericiţi
dacă sunt bogaţi.
Complet greşit.
Sunt înşelaţi.
Fericirea e o trăire falsă.
Când crezi că a venit,
te lasă.
Ba chiar mai mult decât atât,
îşi pun şi laţul de gât.
O astfel de fericire
nu-i decât o amăgire.
Când crezi că eşti în Olimp,
s-a terminat al tău timp.
Fericirea mult visată
n-ai avut-o niciodată.

poezie de Dumitru Delcă (5 august 2023)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe ţărm

nu am să vin
nu am să chem
nu am să tulbur
cu visarea aşteptarea
între mine şi timp
a rămas un suflet în rugă
lumina s-a retras între ochiuri de apă
cerul s-a ascuns în priviri
şi raza s-a închis peste pleoape
sunt pescăruş unit cu marea
şi zborul meu este chemarea
taine şi visări în urma umbrelor
în care trec şi mă petrec
să mă unesc cu zarea
m-am născut dintr-un mugur
sunt coajă a vieţii trecătoare
mă ard pereţii lumii
sunt foc de aripi albe peste ape
mai ţes o pânză'n noaptea în care a ţipat cocorul
şi întreb...
a poposit odată aici un om
mă cheamă orizontul şi timpul a murit
uneori desenez gânduri printre aste
renasc în roua zorilor de ziuă nouă
în dansul nefiresc al picăturilor de ploaie
a mai trecut un nor
târziu apare câte un semn
mai trec ani şi tăceri, se agaţă dureri
de cruci răsturnate pe drum
se ascunde cântecul în mine
ei, un drumeţ necunoscut
au spus a doua zi bătrânii
el a bătut odată în poartă şi a plecat apoi pe drumul sorţii
trec paşi de lut pe drum
nu e nimeni acum
şi marea curge şi curge în zare

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zile se duc

Zile se duc si vin, pe drumul lor,
Prind aripi de vis, aripi de dor,
Zile se duc si vin, dar nu mai eşti,
De ce ai rămas sa ratacesti?

Floarea zâmbetului pierdută ieri,
Tu, suflete, iar şi iar mi-o ceri,
Floarea zâmbetului azi s-a uscat,
Roua pe gene mi-a picurat.

Cerul prea senin s-a înnegurat,
Ca printr-un vis trist, tu ai plecat,
Văzduhul a plâns în a ta urmă
Prin doi ochi înceţoşaţi de brumă.

Zile se duc şi vin ca vis antic,
Astăzi nu a mai rămas nimic,
Zile se duc şi vin, fericirea
Lăsând-o din nou în urma mea.

Azi, iubite, ia şi veşnicia,
Prinde în buchet bucuria,
Lasă-mi numai tăcerea şi atât...
O voi păstra în timp, văd eu cât.

Lasă-mi în urmă un gând pierdut,
Spre un ţărm depărtat, neştiut,
Un gând frumos, bun, fraged, curat,
Pentru un înger care m-a uitat.

poezie de Andreea Ion (2008)
Adăugat de Andreea Ion
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pas în urmă

Ţi-am uitat pasul în urmă
Până i-am pierdut ecoul
Care privea înapoi,
Spart...

Iar când te-ai întors deodată
Cu zâmbetul găurit de o umbră
Te-am iertat în cuvinte:
Nespuse...

Ţi-am adunat bucăţile şi paşii
Până arătai din nou a suflet
Şi te-am împachetat în "aproape",
Ştiind...

Dar pasul ţi-a rămas mereu în urmă
Ca drumul fără ţintă
Întunecat de golul din zâmbet,
Şchiopătând...

poezie de Gabriela Chişcari (19 aprilie 2012)
Adăugat de Gabriela Chişcari
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dragostea a fugit până la cer

Când sunt cu tine
nu există timp
pare a fi o
veşnicie.
Şi chiar dragostea
s-a uitat la timp
şi a-nceput să râdă,
pentru că ştia
că nu are nevoie de el.
S-a prefăcut
că moare
pentru o zi
pentru a-nflori seara,
fără legi de respectat.
A adormit cuminte
într-un colţ
al inimii mele
pentru un timp
care nu există.
A fugit până la cer
fără să plece,
s-a întors
fără să plece,
timpul a murit,
iar ea a rămas.

poezie de Eugenia Calancea (6 octombrie 2018)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cerul vechilor credinţe

Trecea o altă noapte şi-nspre zări
ce începeau, treptat, să se-ntrevadă,
îşi aprinsese cerul lumânări
şi candele-n regatul de zăpadă.

Tablou de iarnă rece, îngheţat,
surprins pe-un petic aspru de pământ,
mai jos de munţi, de drumuri depărtat,
uitat de timp, de oameni şi de vânt.

Un tremur slab, un tril pe-un fir de stuf
aduce în tablou un rest de viaţă
pulsând sub pene reci şi strat de puf,
în piept micuţ de pasăre răzleaţă.

N-a reuşit, n-a mai avut puteri
să zboare înspre alte lumi, departe,
şi a rămas, cu aprige dureri,
s-aştepte zborul ultim, către moarte.

S-a întremat în iarna fără ger
cu viaţa-nchisă-n micile seminţe,
iar ochii ei privesc de-acum un cer
plin de lumina vechilor credinţe.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când s-a auzit marele gong

când s-a auzit marele gong
peste noi au tras alţii cortina
scena era un modus vivendi pentru şchiopi, cocoşaţi şi orbi
şi totuşi aceştia fiind cei mai frumoşi
clowni şi actori cu măşti ieftine îşi încercau norocul
aşteptând ovaţii şi aplauze false

când s-a auzit marele gong
peste noi au scăpărat ultimele raze de lumină
iar balconul shakespearean fu inundat de flori
the Swan of Avon îşi cântase ultimul act prin piepturile noastre
câte aripi ne crescuseră în spate,
câte ţipete înăbuşite se zbăteau în noi,
câtor secunde li se scurtaseră colţii?...

când s-a auzit marele gong
peste noi au tras alţii cortina
în timp ce încercam din răsputeri
să ne luăm zborul
dintr-un umil balcon părăsit
printre petale de flori

poezie de Dana Logigan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vulturul îşi plecă în jos capul; în fund, în noaptea deschizăturii adânci, tăiată ca de pala unui zmeu, şerpuia, sclipind ca argintul, izvorul. Şi i se făcu dor de răcoarea dulce a undei şerpuitoare. Săltă şi se repezi în fund; se lăsă în voie să cadă în apă; stropii reci îl acoperiră deodată, ca nişte pietre scumpe, şi, întinzând gâtul gol, bău îndelung, însetat. Apoi îşi luă iarăşi zborul până pe stâncă, sus, se lăsă pe o coastă, întinse aripile la soare, şi închise ochii. Aţipi... Adieri de vânt îl înfăşoară în vălul lor. Aproape se trezeşte; prin pleoapa închisă încă parcă zăreşte un foc grozav, a cărui flacără încinge tot cuprinsul zării. Se ridică. Departe, în nori de sânge, soarele apune. Munţii parcă-s aprinşi, cerul arde. Îşi ia zborul, grăbind spre cuib.

Emil Gârleanu în Din lumea celor care nu cuvântă, Vulturul
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lacrima zorilor

lacrima zorilor pe tâmpla ierbii
răscolea tăceri fără limite
visele zdrobeau carnea orelor
alergând ultimele răsuflări către zi
cenuşa norilor nu mai ascunde nimic…
stereotipul umbrelor înlănţuie întuneric
peste cearcănele timpului înfrigurat
luna îşi ia rămas bun pentru încă o trecere
pe răbojul orbitei… glumeam
cu sufletul în palme şoptind
cuvinte ce se preling pe degete fine
în lacul beznei

cred ca purtai înadins buzunarul rupt
în despărţirea nopţii pe tulpina visului
cu trup de viaţă naiv
aruncat şarpe veninos în creştet
cu coada ruptă în numele meu…
da, nu ştiai … ai împins tăvălugul durerii
răsucindu-l în sânge pentru ospăţul veninos al clipei
cred că puterile intrau într-un cerc închis
raţiunii de a naşte monştri mă ştiai
mamă sensibilă să-i port în piept înfiit
cu gândul în depărtările mele
prin care ţi-ai făcut loc
cu secera cred…
n-au mai rămas cuvinte instant
peste noul blestem al clipei ştiu
ai să te-ntorci voi fi… aici…
aceeaşi singurătate cu două capete
refugiată-n universul meu de agonii
plimbându-mi mâna frântă peste cioburi
aşteptând pe viu zborul îngerilor
să-mi mănânce din palme cifra tăcerii

poezie de Mihaela Maxim
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fericirea mea - Dumnezeu

În tăcerea şi în pacea serii,
Gândul şi inima mi se îndreaptă ades
Spre un tărâm feeric, luminat....
Spre acel tărâm unde izvoarele şoptesc,
În răsărit şi în asfinţit, povestea lor de dragoste,
Unde privighetoarea înalţă un cânt sublim,
Iar iarba, vântul şi ploaia,
Fluturii în zbor,
Pasărea ce se'nalţă spre ceruri,
Floarea ce împrăştie candoare şi mireasmă pretutindeni,
Porumbelul ce proclamă pace tuturor,
Chiar şi micul greieraş,
Cu toţii îşi laudă preabunul Creator!
Şi fericirea lor pluteşte peste tot în natură...

Dar gândul mi se îndreaptă iar spre-un alt orizont,
Spre un alt tărâm necunoscut
În care fericirea nu o pot explica,
Nici nu o pot înţelege...
Şi-ades mă întreb:
' Dar ce este fericirea?
Unde pot găsi mireasma fericirii?
Cum să îi fac loc în inima mea?
Fericirea....
Ce este fericirea?'
Şi în liniştea serii un glas blând îmi şopteşte:

Fericirea nu se măsoară în numărul prietenilor,
Fericirea nu constă în cea mai mare avere,
Fericirea înseamnă Recunoştinţă,
Bunătate,
Afecţiune,
Dăruire...
Izvorul iubirii curs la Golgota este fericire!
Fericirea înseamnă Dragoste,
Dragoste este Dumnezeu!
Iată adevărata fericire!

O, acum înţeleg:
Fericirea mea este Dumnezeu!
DA, sunt fericit căci
Am un Dumnezeu aşa de minunat!

poezie de Flaviana Ciupercă (6 februarie 2013)
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Înţelinit de cetini

Din tot ce-am fost, a mai rămas, prieteni,
un ochi uscat şi-nţelinit de cetini,
pe buza râpii sale-n prăbuşire
cresc sălcii şi salcâmi foşnind subţire
şi lighioane vin să-şi odihnească
umbrele-n care mor şi să îşi crească
puiandrii tineri, tăbăciţi de vânt,
de parc-aş fi, am fost şi nu mai sînt...
Un ciob de lună neagră carnea-mi muşcă
de parc-aş fi un Baiazid în cuşcă
şi-un Tamerlan cu oase m-ar hrăni
să nu mai pot, nicând, împărăţi
lumina sfântă ce mi s-a furat
la vânătoare cât am fost plecat.
Dar nu sitari şi lupi sau pui şi iezi
ci-ntunecaţii tigrii bengalezi
prin jungla vremii eu i-am urmărit
din zori de zi şi până-n asfinţit,
dar, iată, puşca mea n-a percutat
şi am rămas precum un ochi uscat.

poezie de Ion Iancu Lefter
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Strigăt

În evantaiul vieţii am prins
Mănunchi de stele-nmiresmat
Şi clipa ce acum s-a stins
Mă poartă spre dor neîncetat.

Fluturi cu aripi de lumină,
În zborul lor spre nicăieri,
Vin sufletul de mi-l alină
Şi azi, şi mâine, chiar şi ieri...

Doar un strigăt de iubire,
Asta sunt, asta-mi doresc;
Mă încarc cu fericire
Şi n-am cui s-o-mpărtăşesc.

poezie de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cine sunt eu

Cine sunt eu? Eu sunt un om!
Un om cu suflet (dăruit mai mult altora decât mie însămi);
cu ochi (mai mult pentru cei din jurul meu decât pentru mine);
cu mâini muncite zi şi noapte
(mai cu spor pentru ceilalţi oameni, decât pentru mine)...
Cu nume concret, strădui, viabil (mie şi celorlalţi oameni),
pentru ca ceilalţi oameni să ştie că asta de-aici şi de oriunde,
cea de-acum şi dintotdeauna, am fost, sunt şi voi rămâne, eu!!

Cine sunt eu? Eu sunt asta de-aici, care n-a putut rezista, niciodată,
dorinţelor celor din jur! Şi, fiindcă n-a rezistat şi, acum trei mii de ani,
când, câţiva oameni au vrut-o îndrăgostită de un poet,
ea s-a" îndrăgostit"... de poet!
Apoi, ei au vrut ca ea să-i dedice versuri poetului şi să devină poetă!
Şi ea i-a dedicat versuri poetului şi a devenit poetă! Poetă adevărată!

Cine sunt eu? Eu sunt un om care şi-a pus inima pe tavă,
pentru ca oamenii să facă din ea, ce vor...
Şi apoi să facă parte din tot ce eu, cea care sunt,
voi fi putut agonisi efemerităţii:
deznădăjduire şi speranţă, durere şi bucurie suferinţă şi iubire!

Poate a venit vremea să-mi iau inima înapoi (cât va mai fi rămas din ea),
cu ei cu tot, cei care vor face parte din dreptul meu la eternitate!
S-o iau înapoi, acum când sunt aici, pentru atunci, când nu voi mai fi, aici!

Cine sunt eu, cine eşti tu, cine e dânsul... Oare ce mai contează?
Până la urmă, nu mai contează!
Dar contează să ne bucurăm de o clipă, de o zi, de o şansă!
De lumina zilei şi de întunericul nopţii;
de albastru cerului şi de scânteierea stelelor;
de luceafărul dimineţii şi de luna înserării!
De iubire! De fericire! De ceilalţi oameni!
De bucuria de a fi pe Pământ!

Pentru că aveţi un chip, un nume, un suflet;
pentru că sunteţi sănătoşi, frumoşi, buni;
pentru că puteţi dori, dărui, iubi;
pentru toate acestea, bucuraţi-vă..., prieteni...!

poezie de Iulia Mirancea (20 aprilie 2015)
Adăugat de Iulia Mirancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Albatroşii

s-au întors albatroşii la ţărm
zborul să-şi odihnească
au aripi căzute în evantai
mersul stângaci şi greoi
parcă acum îl învaţă

pe plaja pustie îşi caută loc
o vreme aici să petreacă
să uite de dorul de mare
şi marinari ce se roagă
când barca-n furtună
prea mult se apleacă

s-au întors albatroşii la ţărm
cu aripi căzute
în evantai...

poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de George Ioniţă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Colivia de aur

stă în sânul familiei albe de hulubi
creşte alături de toţi ai săi şi învaţă zborul
şi zboară şi zboară până într-o zi când
e prea târziu să mai dea înapoi îi venise pofta să se mute
s-ar crede că poate într-un alt cuib mai încăpător

de fapt fără să ştie de ce tânjeşte după o colivie de aur
pe care n-o vede prin uşiţa întredeschisă înfiptă în umerii ornaţi cu un guler alb de dantelă şi ocupată
de un cap de femeie cu ochii larg deschişi spre o zare nevăzută

şi atunci chiar nu e nevoie să fie cineva de faţă
să vadă foirea din lăuntrul unei feţe îngălbenite
ce-şi doreşte scăpare la dusul acesta de o groază de ani
în timp ce degetele mâinii atârnă
neputincioase să se mai roage dar nu neapărat
să-i ducă ultimul gând la tăiere când îşi va vedea
nu cu zăbrelele retina împotmolită în ceaţă
ci cu ochii aproape orbi deveniţi ai celeilalte lumi
unde lumina pătrunde neluminoasă dar pătrunde

nu mă îndoiesc o clipă că în capul hulubului
se întâmplă acelaşi lucru
puţine sunt lucrurile pe care în zborul lui nu le-a văzut
dar cum nu ştie dacă proprietarul din colivia de aur îl tolerează
mai bine zboară deasupra altor colivii
poate va găsi
una liberă să fie numai a sa
sau poate chiar pe cea pe care n-a părăsit-o niciodată
pentru că aici
se crede că s-ar termina întreaga lume

poezie de Marilena Tiugan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

albatroşii

s-au întors albatroşii la ţărm
zborul să-şi odihnească
au aripi căzute
în evantai
mersul stângaci şi greoi
parcă acum îl învaţă

pe plaja pustie îşi caută loc
o vreme aici să petreacă
să uite de dorul de mare
şi marinari ce se roagă
când barca-n furtună
prea mult se apleacă

s-au întors albatroşii la ţărm
cu aripi căzute
în evantai...

George Ionită în Leaganul toamnei (2018)
Adăugat de George Ioniţă
Comentează! | Votează! | Copiază!