Lumină

Visează plopul, nemişcat în soare,
Şi umbra din el, neagră, îi curge la picioare...

Un melc îşi taie drumul prin grădină
De-a dreptul, ca un tanc de gelatină,
Ameninţând albine şi furnici
Cu patru tunuri mici.

Tăcerea îşi adună trupul sferic
Într-un boboc de nalbă.
O muscă trece prin lumina albă,
Ca o scânteie de-ntuneric,

Un fluture, cu aripi de umbră şi mătasă
Stropite-n două locuri cu carmin,
Din zboru-i frânt şi plutitor se lasă
Pe vârful unui spin.

Şi florile se-nalţă-ntr-un picior
Să-l poată contempla mai bine.
Cum doarme-n pragul clipei care vine,
Cu aripile desfăcute-n viitor.

citat celebru din George Topîrceanu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Interior

Nedesluşit, amurgul jilav şi stins, de toamnă
Pătrunde în odaie greoi şi obosit
Asemeni unui schimnic cu rasa mucezită
Intrând, adus de spete, în golul unui schit.

Pe mobile, în umbră, se-anină grav, tăcerea...
În falduri de-ntuneric tot sufletu-mi se-ngroapă
Şi-ascult cum trece udă, de-a lungul străzii, vremea
Bătându-mi în ferestre cu clipe moi de apă.

Să biruie amurgul, cu braţele livide
Lumina, spre ferestre, se strânge ca un val
Şi-nvinsă, istovită, se clatină şi cade
Ca o tragediană în strigătul final.

S-au tapetat pereţii cu pânze lungi de doliu,
Ca un gropar, amurgul mormântu-a prins să-i sape
Şi-n colţul lui de cinic, pianul îşi arată
Gingii de palisandru şi-un rânjet alb de clape.

În fund, oglinda albă, sub draperii, se-mbracă
Cu aripi mari, căzute şi grele de-ntuneric
Şi-aşa cum mă priveşte, opac şi fix, îmi pare
O pasăre de noapte c-un ochi holbat şi sferic.

Ca o fantomă – alături – deschiolate braţe
Fotoliul, înspre mine, întinde să mă cheme.
Şi pare, în tăcere, ceasornicul pe masă
Un şoarece domestic ce ronţăie în vreme.

Portretele pudrate din ramele ovale
Zâmbesc postum prin bezna ce vine să le-ngroape
Şi-n ultima lumină, bunica mă priveşte
Cu nostalgii albastre de sub amurg de pleoape.

poezie celebră de Tudor Muşatescu din Doresc ca micile mele rânduleţe (2003)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântecul clipei

Oglinda îmi şopteşte prin firele albite
Că lupii vremii muşcă din fibre obosite,
Că bruma nemiloasă îmi suge din vigoare
Şi tihna mi-o-nveleşte cu-a frunzelor paloare.

Dar toamna generoasă, ca struna de vioară,
În sunete adună un ritm ce înfioară.
E şipot de izvoare? E glas de ciocârlie?
Sau trilul clipei mele... Se poate să mai fie?

Spre zări necunoscute cocorii se agită,
Îşi flutură penajul prin ceaţa-ncremenită;
Îmi spun că trece toamna şi nervul o să strige,
Capriciile vremii în mine s-or înfige.

Se lasă-n vene iarna, în fulgi mă înfăşoară,
Dar cântul clipei mele mi-e drag ca-ntâia oară.
Lumina mă-mpresoară şi-a vieţii serenadă
Mă strânge ca o rugă sub bluza de zăpadă.

poezie de Georgeta Muscă Oană
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un asteroid fără umbră

Yvonne îşi strecoară
mâinile în mănuşile moi.
Ştie că totul e despre iubire.

Un nodúl ca o perlă în pieptul ei
o va omorî. Nimic
nu spune Primăvara e aici

cu la fel de multă încredere ca o constelaţie a cancerului
ce împânzeşte cerul din faţa ei când se caţără pe pervaz
şi umblă prin somn, păşind pe un covor stacojiu.

Spatele ei lipsit de aripi îi împinge sufletul înainte
sedus de un val de şoapte nerăbdătoare,
trei etaje de-a dreptul în jos.

N-a mai făcut asta până acum. Îşi
desface aripile. Planează uşor.
Trupul ei e făcut pentru asta.

Primăvara e-aici.

poezie de Glen Calleja
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fulgerul sferic

iar mă pornii înspre tine-n fapt nestatornic de seară
când de departe tot vine ploaie ca vinul, amară
când întuneric se-aşterne ca un lăicer pe perete
şi ploaia se cerne, se cerne în sita lihnită de sete

glod savurat de picioare, fulgere norii despică,
iar în retină mă doare tunetul palid de frică
curge la vale-n şuvoaie dorul din ceruri crispate
şterge cu apa de ploiae urme prin umbre uitate

iată şi trista mea poartă, scârţie a jale zăvorul
tăce ograda ca moartă, tăce ca mortul pridvorul
rupe întunericul rece fulgerul sferic din casă
viaţa zadarnic ce trece simţi cum te lasă, te lasă...

poezie de Iurie Osoianu (20 mai 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fluturele

În cer albăstriu
Zboru-i e zglobiu
Fluture de aur
Fluture ceresc
Ce mult îl iubesc
Chiar de nu e faur!
Aripi argintii
Îi dau raze vii
Zboară spre hotar;
Formă luminoasă
Trece bucuroasă
Şi scânteie iar.

poezie celebră de Iulia Hasdeu din Poezii (februarie 1885), traducere de Ciprian Doicescu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Singurătate

Prin luminişul crângului tăcut,
De-atâta vreme nimeni n-a trecut.

Copacii goi, în lungă nemişcare,
Pe umbra lor ce stă-nălţată în picioare.
Arar ajunge până-aici
O pasăre cu aripile mici,
Şi glasul ei răsună în linişte prea tare.

Dar Primăvara, care ştie tot,
Va risipi prin iarba dimprejur
Scântei de-azur
Albastru miozot.
Şi dintre foi tivite cu argint,
Vor creşte ciucuri albi de mărgărint.

*

Pe-aici, o zână mică coboară dintre stele,
Şi-n fiecare noapte culege viorele.
Dar nimănui pe lume nu-i e dat s-o vadă
Cum vine pe cărările din mladă,
Făcând în taină îndelung popas,
Din loc în loc, pe unde-a mai rămas
Zăpadă...

poezie celebră de George Topîrceanu
Adăugat de Sagittarius
Comentează! | Votează! | Copiază!

Neputinţă

umbra este singurul martor
al copilăriei mele
singura noapte fără vise
în care îmi ascund gândurile
şi singurul viitor
pe care îl pot cunoaşte
fără să-l trăiesc
şi fără să-l pot schimba

căci nu mă pot strecura
printre oameni
ca să mă lepăd de umbră
aşa cum şarpele îşi
leapădă pielea

şi nici nu pot zbura
atât de sus încât
să nu mi se vadă umbra

iar cu aripile de împrumut
ale fluturelui care polenizează
lumina stelelor

îmi pot împodobi
doar cuvintele

poezie de Ionuţ Caragea din Umbră lucidă (aprilie 2016)
Adăugat de Ionuţ Caragea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fiinţele din soare

Fiinţele din soare nu au umbră
Ele se-adună
într-un cerc colorat cu lumina
rotită pe faţă

Corpurile lor sunt flăcări lungi
şi uşoare la care visează
mari şerpi luminoşi
Fiinţele din soare nu au umbră
pentru că nu ştiu ce-i moartea
Nu ştiu ce-i viaţa

Moartea e ca o apă
cu sclipiri de marmură neagră
iar viaţa - o stare continuă
de iubire totală.

poezie de Ioana Trica din Continente suspendate (2008)
Adăugat de Ioana Trica
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prin faptele tale, aduni mărgăritare

Râul nu se întoarce din propriul drum.
Nu se adapă din propria-i apă.
Curge în zare ca un fum
şi singur albia îşi sapă.
El din munţi a izvorât
pentru omul amărât.
Setea câmpului adapă,
nu lasă focul să ardă.
Dă răcoare plantelor
şi vieţuitoarelor.

La fel pomul din livadă.
Nu consumă fructul lui.
Îl lasă din crengi să cadă
pentru hrana omului.

Soarele ce străluceşte
întreg pământul încălzeşte.
La toate le dă lumină,
din pustiu face grădină.

Florile nu dau parfum
pentru celelalte flori.
Îl dau omului cel bun
care lucră câmpu-n zori.

Deci,
când prin faptele tale
faci pe altul fericit,
aduni doar mărgăritare.
Nu degeaba ai trăit.

poezie de Dumitru Delcă (martie 2019)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi se va lumina de ziuă

te baricadezi înlăuntrul tău
singură cu idolii tăi de-ntuneric
cu anotimpul din care mereu pleacă cineva
demult nu mai simţi naşterea dimineţilor
aroma cafelei
frigul priveşte prin tine ca printr-o fereastră
de cealaltă parte cerul
ţipătul unui pescăruş
şi chipul tău în oglinda unei ape
din care creşte o linişte albă

toate umbrele tale stau aliniate în şir indian
aşteptând să te intorci
toate femeile care au locuit în tine
îşi revendică dreptul la fericire

într-o zi va veni cineva şi va arde pe rug
cerul lor îndărătnic
şi se va lumina de ziuă
în mijlocul unei nopţi

poezie de Nuţa Crăciun
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trecută

prin ciurul cel mai fin
cu încăpăţânarea unui cui
bătut în cap în perete
joacă un rol de vampă
mazetă eternă
- n toate
ne antrenează simţurile în lu
mina unui stâlp
tu-n culise admiri
cum creşte iarba călcată de ea
îşi arată dinţisorii sub buzele
roşu carmin umede puţin
te-nvârteşte pe degete
te roteşte te ameţeşte
eşti beat de-a dreptul
pari a nu-nţelege că te umileşte

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Umbre

nu călcaţi pe umbre, umbra
e a voastră temporar
umbra-ţi şade la picioare
cât eşti viu prin calendar
credincioasă ca un câine
stă în lanţul nevăzut
cine ne-a legat de umbre
niciodată n-am ştiut
caii şi stejarii-au umbre
florile de pe mormânt
gâzele, copiii, dorul
stau la umbra unui sfânt
umbra Lunii - şarlatană
tăinuie poeţi şi hoţi
şi-n eclipsele-i arare
ea ne dă umbră la toţi
marea, cât e ea de mare
poartă umbre-n orice val
uneori prin naufragii
strigăm umbra unui mal
umbre, umbre infinite
ce ne pasc nedomoliţi
iar de supărăm destinul
stăm la umbra lui umbriţi
doar Hristosul n-are umbră
umbra lui şi-a nimănuia
dar creştinii-i cerşim umbra
în amin şi aleluia…

poezie de George Filip
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Femeia (atât de albă in iarba verde dormea...)

Atât de albă în iarba verde dormea
Încât lumina din trupul ei se ridica,
Clipei s-adâncească misterul
Un soare deasupra-i pictase chiar cerul.

Din părul ei ce-n vânt vălurea
Neamuri de păsări în jur risipea,
Şi trupul ei atât de frumos
Se îtinsese în câmpuri pe jos.

S-a întâmplat la fel ca şi-n vise
Sub ochii mei trupul ei înflorise
O recunosc în fiecare floare
După parfum, după culoare.

De-o atingi, o vezi cum scânteie,
Sub ochii tăi redevine femeie
Te-ademeneşte, cu iubire te-mbată
Înger şi demon…Deodată!

poezie de Valeria Tamaş
Adăugat de valeria
Comentează! | Votează! | Copiază!

Despre ea

E un tanc rusesc cu şenile din lemn de gutui
cu turela din cercurile apei în care se zbate
gâtul infinit al unui pui de graur
cu ţeava de tun din frunze presate
între două buze de toamnă căprui...
Femeia!
Da, ea!
E un tanc rusesc în braţele unui copil
o explozie ce explodează
şi fumegă un fir subţire de stea
la care visează pe canapea
un proiectil.

poezie de Alin Ghiorghieş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumina dorită

Lumina vieţii-o porţi
Unde privesc bărbaţii,
În adâncimi de nopţi
Şi-n ceruri cât Carpaţii.

Lumina ta, femeie,
E rodul unui pom
Din care o scânteie
S-aprinde într-un om.

Şi-aşa lumina vieţii
Pe care ţi-o cuprind
Din pragul tinereţii
Se coace în zenit.

Tu ai surâs de floare,
Eclipse uneori,
În mine cu ardoare
Apui fără să mori.

Lumina ta ne ţine
Pe aripă de vis
Hrănind doar cu rubine
Raza ce ne-a cuprins.

Acum tu eşti lumină
Luminii ce se naşte
În inima de tină
Ce cu dor ne paşte.

Şi trecem iar prin fapte
Zâmbind când te privesc
Unde bărbaţii-n şoapte
Lumina ţi-o doresc!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Se lasă înserarea. De prin unghere, pe nesimţite, umbra se adună tot mai deasă. Melancolii dulci, descurajări subite ori tristeţi negre fără motiv coboară în noi, după ani şi împrejurări.

citat celebru din George Topîrceanu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

(unii mor, alţii nu trăiesc.
dar femeile sunt cu totul frumoase.
pentru frumuseţea femeilor,
poem repetat)

despre
cum se face o femeie
frumoasă înainte... poem.

ea îndepărtează mai întâi
memoria evitabilă
cu un gest demachiant al mâinii.

se răsuceşte puţin în jurul liniştii,
îşi caută prin casă
sentimentul
pe care nu l-a mai folosit demult,
poate de prea repedea tulburare
a perdelelor,
poate din cauza neorânduielii verbelor
în camera de noapte.

ea se dezbracă sincer
în mijlocul unei oglinzi lungi,
îşi priveşte cuvintele
înainte de-a nu le spune
cum ii cad uşor de pe umeri.
umezeşte o cârpă
în plânsul de frumuseţe
şi o duce
şi o vine
în unde timid mişcătoare
de-a lungul buzelor, al coapsei,
al neştiutului ei de femeie.

ea se unge în locuri calde,
ca o îndulcire a albului,
cu lapte muls
din mere înserate prin nesfinţire.
întinde doar gândul puţin spre stânga,
ia din sertarul în care îşi ţine pădurea
zmeură proaspăt roşie-n gust
şi-şi dă gura cu ea,
muşcată
să-i fie cu mult mai frumoasă,
cu mult,
ca o inimă înfructată.

ea îşi ascunde sânul
într-un parfum,
ca o umbră de înger doar,
pentru că nu mai ştie
unde şi-a pus raiul prin casă.
şi pentru că nu are rochii,
în şoaptă,
ea-şi ţese borangic din blândeţe.

o femeie
este cu adevărat frumoasă
atunci când îşi înfăşoară rostul
în dragoste.

poezie de Corina Daşoveanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dezadaptare

Prea devreme m-ai trimis
în lumea de reguli şi de constrângeri,
mamă!
Prin mâinile mele fragile
mai curg încă picături din interstiţiile stelare
prin care-am trecut cândva...
În jurul meu, se-nvârt toţi cei care
se simt aici acasă,
ridică poveri,
pe care le trec râzând de pe un umăr pe altul,
în timp ce clipa confortabilă
le-adăposteşte somnul, visele, iubirea.
Pe când eu...
Ating lucrurile cu sufletul, mamă, nu cu mâinile.
Degetele mele se-agaţă obsesiv
de tăcerea zilelor apuse
şi caută dincolo de ea,
dincolo de lumină şi de întuneric,
caută amintirile,
caută începuturile.
Începuturile a ce, mamă?
Că tot orbecăi prin scrumul zilelor de-odinioară
şi nu m-aleg decât cu latente cuvinte dulci-amare.
Eu şi cuvintele ne suntem unul altuia far,
în timp ce pe sub picioarele noastre curge
întunecatul râu al clipei şi-al obişnuinţei...
Mai ating uneori cu sufletul
câte un colţ de stea
sau câte un spin amar...
Şi, nu ştiu de ce,
din ce în ce mai deşi sunt spinii...
Şi-atunci,
la ce să iau mai bine seama,
mamă,
în lumea de reguli şi constrângeri în care m-ai adus?
La sufletu-mi concret,
pierdut prin lucruri,
sau la mâinile
prin care simt cum pulsează
tăcerea şi cuvântul,
lumina şi-ntunericul,
începutul şi sfârşitul?

poezie de Nela Talabă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cine îşi putea închipui că fata aceea, subţire ca o trestie, numai surâs şi farmec, care părea ameţită ca un fluture ce dă de lumină, poartă, ca un melc în spinare, toate casele prin care trăise şi care nu erau mai luminoase decât sala paşilor pierduţi?!

Cella Serghi în Pânza de păianjen
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iarna – flutur alb de vânt

Crivăţu‘ îşi făcu avânt
într-un cuib de păsări mute
cât să-ncapă în trupul lor
iarna - flutur alb de vânt.
Strânse-n sânul ei de gheaţă
valvârtejuri şi ninsori.
Şi când şade să asculte
triste suflete de flori,
le aşterne pe pământ.
Trece palid soarele,
stelele de ger
îmbracă faţa lui diamantină.
Iată-l înghiţit de cer,
scuturându-şi pletele
într-o pată de lumină.

În răsuflu' ei deodată
ridică cetate albă:
în risipă să te scuturi
de visarea care scaldă
o fereastră cu gutuie.
Molcomă fantasma şade
ca o pasăre trudită.
Se adună. Apoi suie
turnuri nalte de zăpadă.
Un schelet de pom sclipeşte
în troieni dezordonate,
vântul nu mai hoinăreşte
pe la case îndesate.

Urcă drumul de ninsoare
urători, copii de-o şchioapă,
cu un plug din două fiare,
tras pe uliţă de-o iapă.
Un copil numai paiete
ce în şale îi ajung,
larg învârte biciul care
sună într-un tunet lung -
geru-i fuge de la ghete.
Tremură în raza lunii
sălcii de argint cochete.

Mai la margine de sat
unde basmele se spun,
mulţi copii la vatra sobei
timpul pare c-a lăsat.
Au venit de prin cătun
cu trăistuţe la spinare
să le-ndese cu poveşti.
Zmei naivi îşi cântă versul
ca o nobilă întristare.
Două fete ştrengăriţe
împletesc înduioşate
înger palid în cosiţe.

La fereastra cu muşcate,
o măicuţă îndurerată
câteodată lung priveşte
prin zăpezi imaculate,
gânditoare îşi vorbeşte:
« poate-n drumuri se arată
peste gardu' acoperit,
fiul drag venind din lume »...
Plânge încet şi chinuit,
îi rosteşte al său nume.
Se mai uită spre icoană,
la Isus văzând într-însul
o lumină cum deşiră
flăcările de aramă;
îşi mai domoleşte plânsul.

Peste satu' înzăpezit
a rămas un colţ de lună.
Stelele s-au întregit,
vântul scade la jumătate,
de-nnoptare adormit.
A ieşit după furtună
o nălucă la fântână.
Cum în murmur se înclină,
o porni către zăvoi.
Simţitoare şi senină
în răsunet năvăleşte
cu vârtej de vise albe
şi îmbracă perne moi.
În cădere geru' înşiră
caru' stelelor în pom.
Rareori, dar o scânteie
vine galeş printre nouri,
furişându-se în somn.

poezie de Ştefan Radu Muşat din Copilul şi Norul (10 aprilie 2009)
Adăugat de Alina Niculescu
Comentează! | Votează! | Copiază!