Proză

Ce muritor e omul din popor!
De când există aburi şi benzină,
Eu nu cunosc ceva mai muritor
Ca omul, când îl calcă o maşină...

Îşi ia-ntr-o zi nevasta şi băiatul
Sau fata,
Şi pleacă cu acceleratul.
Dar la un pod stricat, la un tunel,
O roată sare de pe linie... şi, gata!
S-a isprăvit cu el.

Te uiţi la altul cum adună bani,
Parc-am trăi un milion de ani.
Dar într-o bună zi, te miri ce-l doare,
Şi când să zică bodaproste, – moare.

Ce n-a făcut maşina, face boala
Şi tot acolo iese socoteala...

citat celebru din George Topîrceanu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

În zadar îi este truda

Omul face treabă bună,
dar şi mult greşeşte.
Cât trăieşte tot adună,
dar şi risipeşte.

Adună lucruri fel de fel.
Adună şi fapte bune.
Dar nimic nu ia cu el,
când pleacă din astă lume.

În zadar îi este truda.
În zadar a adunat.
Când îşi bagă coada Iuda,
timpul lui a expirat,

poezie de Dumitru Delcă (12 octombrie 2017)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vox in deserto

Noi, existăm, nu vieţuim. Dar oare
Nu este cel mai preţios secret,
În omeneasca lume-ntâmplătoare,
Să ne-nvăţăm să vieţuim încet?
Secretul totuşi îl tăgăduim,
Febrili din leagăn pân'la ţintirim.
Maşina s-o lăsăm să se grăbească,
Aceasta-i doar menirea ei firească.
Dar omul? Cu cât graba e mai mare
Cu-atâta viaţă s-a scurtat mai tare.
Păcat că toate-acestea îşi află un răspuns,
Dacă cumva îşi află, abia când am ajuns
La poarta de la care privim în urmă cum
Trecutul ca un peisaj de scrum
Se-mprăştie cu ultima suflare,
Când piere totul, ritm, contur, culoare,
Când omul, fără ţel şi fără drum,
Tot singur moare.
Să-l mai împungă oare şi-un ultim, crud regret
Că n-a ştiut să vieţuiască-ncet?

poezie celebră de Alexandru Philippide din Vis şi căutare (1979)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

La florăreasă

Un om intră la o florăreasă
şi alege flori
florăreasa îi împachetează florile
omul duce mâna la buzunar
să caute bani
bani ca să plătească florile
dar pe neaşteptate îşi duce mâna la inimă
mâna cu bani în ea
şi deodată cade
galben pe podea

Şi pe când el cade
banii se rostogolesc
şi buchetul cade
odată cu omul
odată cu banii
şi biata florăreasă rămâne acolo
cu banii care se rostogolesc
cu florile care se ofilesc
cu omul care moare
fireşte toate astea sunt lucruri foarte triste
şi-ar trebui să facă ea ceva
s-aducă poate un pahar cu apă
dar florăreasa e nepricepută
nu ştie biata florăreasă
de unde să înceapă

Şi sunt atâtea lucruri de făcut
cu omul acesta care moare
cu florile care se ofilesc
şi-apoi cu banii
cu banii care se rostogolesc
şi nu se mai opresc.

poezie celebră de Jacques Prevert
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce face un informatician când maşina lui s-a stricat?

Intră şi iese.

întrebări şi răspunsuri
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Omul din maşină

Când m-a stropit, să facă haz,
(Fără claxon, fără aviz!),
Am vrut să-i spun, de la obraz...
Dar n-a avut decât parbriz!

epigramă de Ioan Fărcaş din Pledoarie pentru epigramă (aprilie 2007)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Putem crede că omul îşi doreşte să trăiască în societate, din moment ce ea există. Dar de când ea există, o bună parte a energiei şi inteligenţei sale omul o foloseşte să lupte împotriva ei.

citat din Georges Simenon
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi când ajunge la cuptor, frumoase plăcinte erau într-însul! Dar când s-apropie să ia dintr-însele şi să-şi prindă pofta, focul o arde şi nu poate lua. La fântână, aşijderea: păhăruţele de argint, nu-i vorbă, erau, şi fântâna plină cu apă până-n gură; dar când a vrut fata să puie mâna pe pahar şi să ia apă, paharele pe loc s-au cufundat, apa din fântână într-o clipă a secat, şi fata de sete s-a uscat!... Când prin dreptul părului, nu-i vorbă, că parcă era bătut cu lopata de pere multe ce avea, dar credeţi c-a avut fata parte să guste vro una? Nu, căci părul s-a făcut de-o mie de ori mai înalt de cum era, de-i ajunsese crengile în nouri! Şi-atunci... scobeşte-te, fata babei, în dinţi! Mergând mai înainte, cu căţeluşa încă s-a întâlnit; salbă de galbeni avea şi acum la gât; dar când a vrut fata să i-o ia, căţeluşa a muşcat-o de i-a rupt degetele şi n-a lăsat-o să puie mâna pe dânsa. Îşi muşca fata acum degeţelele mămucuţei şi ale tătucuţei de ciudă şi de ruşine, dar n-avea ce face. În sfârşit, cu mare ce a ajuns şi ea acasă, la mă-sa, dar şi aici nu le-a ticnit bogăţia. Căci, deschizând lada, o mulţime de balauri au ieşit dintr-însa şi pe loc au mâncat pe babă, cu fată cu tot, de parcă n-au mai fost pe lumea asta, şi apoi s-au făcut balaurii nevăzuţi cu ladă cu tot.

Ion Creangă în Fata babei şi fata moşneagului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce mult se-ndreptăţeşte omul...

Ce mult se-ndreptăţeşte omul că n-a ucis şi n-a furat
Că n-a aprins la nimeni casa, că strâmb spre nimeni n-a jurat
Că n-a nedreptăţit pe nimeni luând ce nu era al lui.
Oricând s-ar măsura cu alţii, ca el pe lume nimeni nu-i.
Se poate n-a ucis cu parul, se poate n-a furat comori,
Dar cu cuvântul şi cu ura el n-a ucis, de-atâtea ori?
Se poate n-a prădat avutul cel pământesc al nimănui,
Dar n-a furat el de la Domnul când dezbina lucrarea Lui?

Se poate n-a făcut păcate cum face orice vinovat
Dar când putea să facă-un bine şi nu-l făcea, n-a fost păcat?
Când el vedea că alţii sufăr bolnavi şi singuri şi trecea
Şi-ar fi putut să facă-un bine dar n-a făcut, el ce făcea?

Când va veni Hristos în slavă la judecata Lui
Atunci nu de păcate-o să ne-ntrebe, ci de-ale dragostei porunci
Nu pentru rele-o să ne-alunge, ci pentru binele ştiut
Putând la semeni a le face, dar noi trecând, nu l-am făcut.

O, nu te-ndreptăţi pe tine că n-ai aprins şi n-ai furat
Că este decât toate-acestea un mai amar şi greu păcat:
Acela de-a nu face bine când ştii şi poţi trăind mereu
Mulţi credincioşi o să-i alunge, pentru acesta, Dumnezeu.

poezie celebră de Traian Dorz
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când omul uită că e muritor, se simte îndemnat să facă lucruri mari, şi câteodată reuşeşte. Această uitare, rod al lipsei de măsură, e totodată cauza nenorocirilor sale. "Muritorule, gândeşte ca un muritor". Antichitatea a inventat modestia tragică.

Emil Cioran în Despre neajunsul de a te fi născut
Adăugat de Simbelmyne
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mânia

De demult, chiar din vechime,
Şi în proză, şi în rime,
S-a tot spus cum că Mânia
Soră e cu Nebunia.
În zadar s-a spus, Preasfinte:
Omul tot n-a luat aminte.

pamflet de George Budoi din Pamflete şi satire (5 iunie 2016)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Maşinile au invadat trotuarele

De când şi preţul la benzină
Ne tot goleşte buzunarul,
Maşina uită că-i maşină
Şi "face" ilegal... trotuarul!

epigramă de Titu Ionescu-Boeru din Terapii de şoc (1997)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Moartea

"Moartea este originea unei alte vieţi."
Montaigne

Cel ce moare cade în viaţă
Viaţa priveşte-o ca un vis
Iar moartea trezirea ce-i în faţă
Origine înspre infern ori paradis.

E o despărţire a materiei de viaţă
Triumful sufletului, aceasta este ea
Obişnuieşte-te cu gândul ce-i în faţă
Moartea-i un bine când te va lua.

Fieştecare zi a vieţii noastre spun
E un pas făcut înspre trezire
E-o mângâiere dacă mori cu nume bun
Când îţi rămâne pe pământ o vie amintire.

Mulţi fug de moarte, dar aleargă după ea
Un muritor nu ştie el cât va trăi
Nici nu şti pe ce cale moartea i să-l ea
Nu-i sigur că în altă zi că n-o sfârşi.

Nici un muritor nu îşi cunoaşte ceasul
Aşteaptă moartea oriunde, oricând
Refugiu este când mizerabilii dau glasul
Deci nu trăi cu îngrozitorul gând.

Să-ţi fie moartea pe măsura vieţii tale
Atâta doar pe lumea asta să doreşti
Căci nu-ţi ia daruri moartea când apare
Dar nu-i totuna câine de sfârşeşti.

poezie de Toma Adrian Frenţiu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Profesorul de filosofie: Tot ce nu e proză, e vers; şi tot ce nu e vers, e proză.
Domnul Jourdain: Şi cum vorbeşte omul, ce e?
Profesorul de filosofie: Proză.
Domnul Jourdain: Adică aşa să fie? Când zic: Nicole, adu-mi papucii şi dă-mi scufa de noapte, e proză?
Profesorul de filosofie: Da, domnule.
Domnul Jourdain: Pre legea mea, de peste patruzeci de ani fac proză fără să ştiu!

replici celebre din piesa de teatru Burghezul gentilom, scenariu de Moliere
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cine ştie!

Omul
Când se naşte
Are gură, dar n-are vorbe
Să spună adevărul –
De unde vine sau ce-l paşte...
Şi numai după ce uită totul
Începe să zică Mamă, Tată...
Până la moarte.
Când îi rămân doar vorbele
Dar nu mai are gură să şi le spună
Şi i le spun alţii
Mistificând adevărul.

poezie de Marius Robu din Pacoste de dragoste (14 septembrie 2009)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Târziu acasă

Am ajuns târziu acasă, seara, la iubită,
Ea dormea, şi-aveam pe masă, ciorba ei sleită.
Obosit din cale-afară, fără să fac nazuri,
Am sorbit-o într-o doară, ca să n-am necazuri.

E ciudată fata asta: nu-i mănânci mâncarea,
Ea, pe loc, îţi zice "-Basta!" şi îşi schimbă starea.
Am păţit-o doar o dată, dar şi-acum mă doare:
N-am mâncat mâncarea toată, pe motiv de sare.

S-a albit deodat' la faţă, de părea mumie,
Ochii îi păreau de gheaţă şi, apoi, urgie!
Nu mai spun cu câte vase a lovit pereţii,
Sau ce bine îmi tocase nasul şi pomeţii.

Am zăcut o săptămână, dar i-am dat dreptate,
Iar de-atunci e ca o zână şi îmi dă de toate.

Acum, sforăie-n surdină, deh, e obosită!
Dar şi-aşa parcă-i maşină (cam hodorogită).
M-aş culca şi eu, alături, că mi-e dragă fata,
Dar, de trag puţin de pături, o trezesc şi gata!

C-am păţit-o şi-altă dată, de şi-acum mă doare...

poezie satirică de Daniel Vişan-Dimitriu din Parfum... vesel
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Microscopică

Când pleca odată la război un om,
I-a strigat o cioară dintr-un vârf de pom:
- Du-te la bătaie, pentru ţară mori,
Şi-ţi va da nevasta un copil din flori.
Omul,
Auzind acestea, n-a mai vrut să plece,
Deci a fost la urmă, fiindc-a dezertat,
Condamnat la moarte şi executat.

Cine crede tot ce-i spui
Este vai de capul lui.

poezie celebră de George Topîrceanu
Adăugat de Sagittarius
Comentează! | Votează! | Copiază!

A fost odată, când a fost, că, dacă n-ar fi fost, nu s-ar povesti. Noi nu suntem de pe când poveştile, ci suntem mai dincoace cu vro două-trei zile, de pe când se potcovea purecele cu nouăzeci şi nouă de ocă de fer la un picior şi tot i se părea că-i uşor. Cică era odată un om însurat, şi omul acela trăia la un loc cu soacră-sa. Nevasta lui, care avea copil de ţâţă, era cam proastă; dar şi soacră-sa nu era tocmai hâtră. Întru una din zile, omul nostru iese de-acasă după trebi, ca fiecare om. Nevasta lui, după ce-şi scăldă copilul, îl înfăşă şi-i dete ţâţă, îl puse în albie lângă sobă, căci era iarnă; apoi îl legănă şi-l dezmerdă, până ce-l adormi. După ce-l adormi, stătu ea puţin pe gânduri ş-apoi începu a se boci cât îi lua gura: "Aulio! copilaşul meu, copilaşul meu!"

începutul de la Prostia omenească de Ion Creangă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce face o blondă care are nevoie de bani ca să ia benzină pentru maşina proprie?

Îşi vinde maşina...

întrebări şi răspunsuri
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fireşte...

Ca orice vis, omul şi el pare ciudat,
n-a ajuns ca să se nască,
că a şi fost iertat,
pentru vreo boală, poate, ori- poate- vreo -ntristare,
nu a avut timp să crească, că e bătrân şi moare.
-Voi oameni, ce vă naşteţi,
cînd alţii mor în chinuri,
de ce vă umpleţi spiritul,
cu forţe din veninuri?
De ce nu vi e trist, de ce nu vă mai doare
de alţi aşa de trişti,
încât pământul moare?
Apocaliptic, fad, pe geana unui veac,
de ce nu încercaţi, atinşi de-un crac,
inofensiv, să râdeţi, când nu aveţi puteri,
în plâns să ştergeţi ochii cu lungile tăceri?
De ce din forţe care le-aveţi pentru a munci,
vă neglijaţi pe voi şi nu puteţi robi
şi e pământul crambă, unde ai tot a pune,
dar nu se văd cu anii durerile din lume,
şi ca -ntr-un rece vad se scurge omenirea,
Iertaţi, când se aruncă pe sub un pod iubirea.
S-a şters din orizontul cel mare, stânjeniu,
o singură dorinţă şi-a devenit pustiu,
nu se respiră -adânc, se tace, când se lasă
o umbră în lumini, o ţară... stricăcioasă;
Şi oamenii se strică, spitalele sunt goale,
bolnavii sunt prin lume,
strângând cerul în palme...
Dorul s-a măcinat, pe om nici că-l mai doare,
anestezia vieţii cu veştile-i precare,
senzaţia mişcării tot urcă printre vieţi,
dar cum se pierd cei dragi,
priveşte-i, ce-s discreţi...
Ce mult au ocolit o dramă, să n-o spună,
în ţara noastră mare, de-a pururea în urmă...

De ce nu vi e dor, de ce nu vă mai doare?
Fireşte, nu insist, dar viaţa-i trecătoare.

poezie de Lilia Manole din revista literară "Banchetul", Petroşani, Hunedoara (5 aprilie 2018)
Adăugat de liliamanole
Comentează! | Votează! | Copiază!

Omul şi raţa

Unui om, săracul, într-o dimineaţă,
I-a murit o raţă,

Bietul om, de ciudă, tare s-a-ntristat,
Când văzu că-i moartă cu adevărat.

Dar la scurtă vreme, în aceeaşi lună,
I-a murit şi soacra – tot de moarte bună...

Morala:

Să nu pierzi nădejdea, orice-ar fi să fie:
După întristare, vine bucurie.

poezie celebră de George Topîrceanu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!