Retrospectivă sentimentală

Revăd oraşul pribegiei mele -
Nepreţuit motiv de inspirare -
Cu-acelaşi Vodă Cuza
Tronând în piaţa mare,
Îndurerat de-atâtea vremuri grele...
Ştefan cel Sfânt şi-arată buzduganul,
Cu care-nspăimântase întreg aliotmanul...
Miron Costin letopiseţu-şi scrie
Cu sângele Moldovei - izvor de apă vie...
În jilţul lui, Asachi - poet şi fabulist -
Pledează şi-astăzi pentru "curentul latinist"
În faţa teatrului, Vasile Alecsandri
Se-ntreabă ca Hamlet: "A fi, sau... a nu fi?"...
Mihai Kogălniceanu, la Copou,
Repetă un capitol istoric veşnic nou...
Sărmanul Eminescu, într-un cearşaf de baie,
Şi-aşteaptă epigonii flămânzi ca să-l despoaie,
Şi-n timp ce turnul Goliei se-ntreabă ce să facă -
Să-şi plângă gloria defunctă sau să tacă -
Biserica - minune mică - Sfântul Sava,
Ea singură-ţi surâde, că-şi re-nnoieşte slava!...

Mâhnit de-atâtea regăsiri în mine,
Îmi lăcrimează ochii de ciudă şi ruşine,
Şi cum n-aud pe nimeni urându-mi "noapte bună",
Cobor tăcut spre gară, cu laşii... mână-n mână!...

poezie celebră de Ion Minulescu din Nu sunt ce par a fi (1936)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Naşterea lui Eminescu

Ciudată noapte simt că o să fie
şi-o să trăznească în dicţionar,
la noapte, în Moldova mijlocie,
se naşte Eminescul nostru iar.

A fost sortit să vină-n cea mai dulce
şi-n cea mai sfâşiată dintre ţări,
pleca-vor toţi ai zilei să se culce
şi-l vor primi strămoşii lui călări.

Aşa firesc se-ntâmplă nefirescul,
pământul nostru suferă adânc,
la Ipoteşti se naşte Eminescu
şi-n toată România mame plâng.

La noapte, dintr-un pântec şi o slovă,
se naşte steaua celor ce-au tăcut,
îngenunchez, în faţa ta, Moldovă,
şi mâna mult lovită ţi-o sărut.

De-atâtea ori, în vremuri, sfâşiată
ai fost, Moldovă, cum să spun nu pot,
dar Eminescu ce se naşte, iată,
în Doina lui, o să cuprindă tot.

Ciudată noapte, noaptea noastră mare,
o noapte cum a fost la început,
şi, de la Cernăuţi şi pân' la Mare,
pâraiele se-aud plângând în Prut.

În el tresare trist Moldova toată,
toţi fraţii-nstrăinaţi se regăsesc,
în el o inimă va şti să bată
acum şi veşnic, dorul românesc.

În Voroneţ s-a răsculat albastrul,
ca dintr-un cer fremătător de fraţi,
la noapte-n ţară va urca un astru,
se naşte El, Români, vă închinaţi!

poezie celebră de Adrian Păunescu (15 ianuarie 1982)
Adăugat de Ion Bogdan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ocaua lui Cuza

Cuza Vodă, Domnitorul Principatelor unite,
A dat legi şi-a dat reforme... şi dacă ţin bine minte
Legea cu,, Ocaua mare'' nu prea era respectată
De negustorii din târg. Şi-a mers la Galaţi odată

Îmbrăcat cu un suman şi-o căciulă ţărănească
Pe cel necinstit şi lacom într-un fel să-l pedepsească....
Şi-a luat ocaua mare şi două putini cu lapte,
Lapte acru,.... ca ţăranii şi s-a pus Cuza pe fapte

Amestecat cu norodul Vodă şi-a luat îndemnul
Şi-a nimerit la băcanul care vindea untdelemnul
Nu cu,, ocaua lui Cuza'', vindea cu,, ocaua mică''
Ca să se îmbogăţească pe spinarea lui,, opincă''...

Cuza Vodă i-a propus ca-ntre negustori un,, troc''
Să-i dea lapte pe-untdelemn şi-au bătut palma pe loc:
Şase ocale de lapte pe una de untdelemn
Hoţoman, şmecher băcanul a făcut cu ochiu' un semn

Şi în loc de-ocaua mare voia să-i dea untdelemnul
Cu ocaua lui cea mică,( de-aceea făcuse,, semnul'')
Cuza Vodă a văzut că băcanu-i necinstit
Şi ca să-l înveţe minte uite-aşa l-a pedepsit:

Şi-a dat de pe cap căciula şi a lepădat sumanul,
(Când a văzut epoleţii... a înlemnit pe loc băcanul!)
I-a pus pe slujbaşi să-l plimbe cu ocalele de gât
Prin tot târgul din Galaţi pentru fapta ce-a făcut

Arătând ocaua mare să strige:,, Cu asta, DA!''
Şi-arătând ocaua mică:,, Cu-asta, NU!''... Aşa striga....
Dacă stau să mă gândesc să îmi vărs şi eu amarul
L-aş chema pe Cuza în piaţă să verifice cântarul!...

poezie de Ioana Gărgălie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

De câte ori m-alungi
Printre idei şi vise
De-atâtea ori străpungi
Poeme interzise.

De câte ori mă vrei
În inimă şi-n gând
De-atâtea ori mă iei
În zbor de pe Pământ.

De câte ori mă strigi
În noapte să îţi vin
De-atâtea ori înfigi
Cuţitul în destin.

De câte ori îmi vii
Pe buze şi în tâmple
De-atâtea ori tu ştii
Că tot o să se-ntâmple.

De câte ori compui
Poemul printre vise
De-atâtea ori îmi spui
Cuvinte interzise.

Tot de-atâtea ori
Te voi iubi senin
În veşnicele ploi
Tu îmi vei fi destin.

poezie de Mirela Crâşmaru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De-atâtea ori...

De-atâtea ori m-ai ajutat
Să ies din grele situaţii
Cu braţul Tău m-ai ridicat
Să pot munci la reparaţii.

Mi-ai arătat de-atâtea ori
Ce drum să iau spre rezolvare
Trimis-ai multe sărbători
Şi-ai netezit a mea cărare.

De-atâtea ori, Isus iubit
Ai dat răspuns la rugăciune
Când sufletul mi-era zdrobit
L-ai vindecat printr-o minune.

De-atâtea ori prin al Tău sfat
Ajuns-am la râvnita ţintă
În viaţa mea Te-ai implicat
Căci şti ce traiul reprezintă.

De mii de ori mi-ai spus duios
Că-n Slavă totul e splendoare
Când e sezonul secetos
Laşi ploaie densă să coboare.

De-atâtea ori... de-atâtea ori
Ai alungat îngrijorarea
Şi mi-ai descoperit valori
Să înţeleg ce-i încercarea

Nu pot să număr ce-ai făcut
Până aici în pribegie
Mă bucur că Te-am cunoscut
Şi că mi-ai dat o strategie.

Că mă-nsoţeşti la orice pas
E o favoare şi-o răsplată
În orice zi, la orice ceas
Eşti bunătate-ntruchipată.

poezie de George Cornici (3 ianuarie 2018)
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Recunoştinţă

La Putna clopotele bat,
E lume multă-n Mănăstire,
Să-i facă, iar, s-a adunat
Lui Ştefan Vodă pomenire.

Şi nu-l vom da nicicând uitării,
Ne-om aminti de cel ce-a stat
De strajă la hotarul ţării
Şi de duşmani l-a apărat.

La două iulie mereu
S-aprindem câte-o lumânare
Căci Sfânt e lângă Dumnezeu
El, Ştefan, Ştefan Domn cel Mare.

poezie de Vasile Larco
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe vremea lui Cuza Vodă

În vremurile-acelea cică
Se pedepsea ocaua mică;
În vremea noastră ai scăpare
Chiar dacă furi cu tona mare.

epigramă de Constantin Iuraşcu-Tataia din Pledoarie pentru epigramă (aprilie 2007)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lacustră

De-atâtea nopţi aud plouând,
Aud materia plângând...
Sunt singur, şi mă duce un gând
Spre locuinţele lacustre.

Şi parcă dorm pe scânduri ude,
În spate mă izbeşte-un val -
Tresar prin somn şi mi se pare
Că n-am tras podul de la mal.

Un gol istoric se întinde,
Pe-aceleaşi vremuri mă găsesc...
Şi simt cum de atâta ploaie
Piloţii grei se prăbuşesc.

De-atâtea nopţi aud plouând,
Tot tresărind, tot aşteptând...
Sunt singur, şi mă duce-un gând
Spre locuinţele lacustre.

poezie celebră de George Bacovia
Adăugat de Ion Bogdan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă bucuri

De câte ori ai să te faci simţită
În carnea mea şi-n Cerul meu,
Eu am să pot, tot de-atâtea ori să stau
Cu- ai-mei ochi deschişi spre tine.

... Albă am să fiu mereu! Curată!... am de grijă
să fiu o floare mândră-n adăpostul Dumnezeului
ce-mi ştie gândul şi puterea, să-ţi zâmbesc!

De câte ori ai să te faci simţită
În oxigenul meu şi-n ungerea Lui Dumnezeu,
Eu am să pot, tot de-atâtea ori să cresc
Cu -ai -mei ochi smeriţi spre tine.

... Albă am să cresc! Curată!... am de grijă
să nu mă strâng de frică-n dinţii tăi de fiară
din care o să-mi fac o scară, spre Hristos!

De câte ori ai să te faci simţită
În orice clipă şi-n orice gând de-al meu,
Eu am să pot, tot de-atâtea ori să nu te simt
Să nu te văd ce formă prinzi muşcând.

... Albă am să fiu mereu! Curată!... în gura ta
ce se despică să mă-nece în negrul hău,
din care am să fiu smulsă, pentru înviere.

De câte ori ai să te simţi victorioasă
În osul meu, şi-n coasta ruptă din Adam,
Eu am să pot, tot de-atâtea ori să te întorc
Cu slava Lui Isus ce trece peste tine.

.. Albă am să fiu botezată! Curată!.... în tine
o să am frumoasă nuntă de înviere în Hristos
cu care am să mă bucur de viaţa veşnică!

Vino, mă bucuri Moarte! Doar prin Tine ajung
la Mirele meu.

poezie de Adelina Cojocaru (22 septembrie 2018)
Adăugat de Adelina Cojocaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rânduri pentru carte

(lui Ion Marin Sadoveanu)

Carte —
Sora mea cea bună,
Din ce sfântă-mpreunare
Te trezişi la mine-n casă
Intr-o noapte fără lună,
Când,
Cu coatele pe masă,
Obsedat de-acelaşi veşnic
Şi suspect semn de-ntrebare
M-afundam în întuneric,
Ca un muc de lumânare
Intr-un sfeşnic?
Carte —
Sora mea-nţeleaptă
Şi cuminte,
Spune-mi, cine
Ma sorti frate cu tine
Intr-o noapte fără lună,
Când —
Pe-aceeaşi cale dreaptă —
Ne trezirăm împreună,
Mână-n mână,
Ca-ntr-un raft de librărie
Unde numai dracul ştie
Ce te-aşteaptă?
Carte —
Sora de beţie,
De extaz
Şi nebunie —
Magică bijuterie
De cuvinte
Şi imagini
Mâzgălite pe hârtie
Cine te-mbrânci spre mine
Să te vinzi fără ruşine,
Ca femeile pe bani?

Carte dragă,
Nu ştiai
Că — oricine-ai fi —
Tu n-ai
Decât trei sute de pagini
Iar eu,
Trei sute de ani?

poezie celebră de Ion Minulescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

În oraşul cu trei sute de biserici

În oraşul cu trei sute de biserici,
De trei ani,
Sună clopotele-ntruna...
Şi oraşu-i plin de lume
Ce se-ntreabă:
- Unde-i sfântul?
Unde-i sfânta fără nume?...
Pentru cine sună-ntruna clopotele de trei ani?...
Preoţii-mbrăcaţi în negru, ca şi cioclii,
De trei ani,
Încruntaţi privesc mulţimea albă adunată-n stradă,
Preoţii-mbrăcaţi în negru păsărilor mari de pradă
Tremură când văd mulţimea răzvrătită de trei ani!...
- Unde-i sfântul?
Unde-i sfânta fără nume?
Să ne spună,
Pentru cine sună-ntruna clopotele de trei ani?
Cui trimitem noi atâtea lumânări
Şi-atâţia bani?
Unde-i sfânta iertătoare de păcate?...
Să ne spună...
Şi-ntrebările mulţimii răzvrătite
Se ridică
Ca şi valurile mării frământate de furtună,
Şi-n oraşul cu trei sute de biserici
Parcă pică
Din văzduh ameninţarea:
- Să ne spună... să ne spună...
...................
În oraşul cu trei sute de biserici,
De trei zile,
Nu mai sună nici un clopot - nici un clopot de aramă;
Şi oraşul cu trei sute de biserici,
De trei zile,
Pare-a fi pictat în dosul unui geam de panoramă!...

poezie celebră de Ion Minulescu din Liturghii profane
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când ning tăceri

În ochii tăi eu simt nemărginirea
Când te revăd o simt de-atâtea ori...
Vai, cât de caldă-ţi e privirea,
Şi cât de-ncet tăcerile te dor!

Te întâlnesc pe somnoroase pante,
Prin tristul dimineţilor decor,
Cînd ning tăceri, cu ochii tăi andante,
În ceruri mai sacrific câte-un zbor.

În faţa ta de gânduri fac risipă
Şi-n ochii tăi senini le desfăşor,
Frumoaso, căci, cu fiecare clipă
E parcă mai aprins albasrul lor.

poezie de Ion V. Nica
Adăugat de Girel Barbu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îngenunchez învingătoare

De-atâta iertare,
Am ajuns a fi înţeleasă...

De-atâta căutare,
M-ai găsit, Iubire...

De-atâtea viscole,
Mi-ai auzit alegerea...

De-atâtea căderi,
M-ai întrebat unde sunt...

De-atâtea lupte,
Mi-ai dăruit sensul...

De-atâtea morţi,
M-ai văzut o copiliţă...

De-atâtea victorii,
Îţi cad în genunchi...

De-atâta viitor,
Mă cutremuri azi...

De-atâta dor,
Îmi permiţi să te aştept mereu...

De-atâtea lacrimi,
Devenim grădina tuturor...

De-atâta Rugă,
Mă cuprinzi cu grijă de NOI...

poezie de Diana Zlătan-Ciugureanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt Mihai Vodă

Sunt Mihai Vodă-n Alba sfântă,
Semeţ prin vremuri am rămas,
Mi-e ţara-n suflet şi cuvântă
Durerile... fără de glas.

Mi-e calul... gata de plecare
Şi buzduganul mi-e de foc,
Sunt fraţii mei la disperare,
Uitaţi de vise şi noroc.

E ţara scoasă la vânzare,
Peceţi domneşti s-au risipit
Si-n astă lume-atât de mare
Românii mei... au sărăcit.

Au fost trădaţi la fel ca mine
De pripăşiţi... aduşi de vânt,
Ce nu au mamă, nici ruşine,
Nici rădăcini pe-acest pământ.

Veniţi la Alba... neamul piere,
Ne plâng hrisoave şi fântâni,
Pentru-a renaşte din durere
Sămânţa noastră... de români.

poezie de Constantin Triţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oraşul ce geme în oraşul pustiu

cine-i ca mine în turnul din Senta! –
privind prea de sus dimineţa devreme
oraşul ce geme
la picioarele mele se apleacă o fiinţă
ce-i singură pe străzi şi e o femeie
în oraşul pustiu
la orele când şi copacii din faţa
primăriei mai dorm, visează, mai cresc

poezie de Traian Abruda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De ce de-atâtea ori greşesc?

Plutesc neliniştit pe valul vieţii
În nopţi târzii spre pragul dimineţii,
Mi-i stânga grea de vis şi încercare
Şi dreapta-i obosită de marea-ntunecare.

Cum să plutesc mereu spre lumea mare
Când trupul meu e gata de-necare?
Un punct strălucitor ar trebui în cale
Să-mi dea lumină pentru vindecare.

Soră mi-e ţara în valul întunecat,
Ea-şi doreşte-n frunte o mână de bărbat,
Dar inima mă-ntreabă şi nu prea înţeleg
De ce de-atâtea ori greşesc când îl aleg?

Poate ieşind odată la liman,
În ochii lumii nu voi fi sărman,
Voi fi învingător către vecie,
Frumoasă ţară, soră Românie!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce e Iubirea

Iubirea nu există,
E doar o poezie tristă
Scrisă de un poet îngândurat
Care prin veacuri a rămas uitat.

Iubirea-i o poveste începută
De cineva care-a iubit odată,
Dar a murit şi a rămas uitată,
Azi nu există iubire-adevărată.

E un cuvânt ce spus la întâmplare
Adesea te răneşte şi-apoi moare.
Se pierde-n timp, şi e purtat de vânt,
Căci pân' la urmă e doar un cuvânt.

Şi peste timp rămâne doar uitarea
Şi amintirile care se pierd cu zarea.
Ce e iubirea nimeni n-o să ştie,
Şi la final rămâne-o poezie.

Pe care un poet începe a o scrie
Şi scrie rând cu rând neîncetat,
Iubirea e un gând necugetat
Ce la final rămâne-a fi uitat.

E scrisă printre rânduri şi-n poeme,
E discutată printre multe dileme,
Şi s-a vorbit de-atâtea ori despre iubire
Ca mai apoi să fie-o amintire.

Crestată pe pereţi şi pe copaci
Când din iubire nu mai ştii ce faci,
O spui, n-o simţi şi nici nu vei simţi
Ceea ce simţi atunci când vei iubi.

Rămânem la cuvântul aruncat,
Ce spus de-atâtea ori e neînsemnat,
Şi până la urmă iubirea e... se ştie,
O strofă tristă dintr-o poezie.

poezie de Alexandra Grigoreanu
Adăugat de Alexandra Grigoreanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poveste naivă pentru... făcut copii

întâia oară am aflat de ea
în copăiţa în care prunceam
era îngenuncheată lângă mine
cum numai în faţa icoanei
mult mai târziu am mai văzut-o
fericirea din lacrimile ei
doar de mine auzită şoptea
iubirea mea... iubirea mea...

habar n-aveam ce însemna
până într-o zi
când taur înfierbântat
în timp ce mă depravam
ca pe un cearşaf imaculat
prin zăpada albă şi moale a păcatului
am făcut un fel de pneumonie
că nici nu mai puteam respira
când ea ca o altcineva
din întâmplare mă privea

şi în această misterioasă agonie
poate în timp ce deliram
te-am văzut eros
cum te jucai cu bagheta ta
voiai să te întorci
şi îţi căutai o mamă şi-un tată
aşa ne-ai unit privirile
într-un glob de lumină care ardea
şi în care din neatenţie
ca într-un iad ai alunecat
m-au trezit ţipetele tale
te zvârcoleai
în braţele pompieriţei în alb
care tocmai te salva
şi neînţeles de nimeni urlai
eu sunt iubirea... eu sunt iubirea
minune dumnezeiască
am sărit în picioare îndrăgostit

poezie de Dumitru Sava
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mihai Eminescu despre Vasile Alecsandri

Ş-acel rege-al poeziei, vecinic tânăr şi ferice,
Ce din frunze îţi doineşte, ce cu fluierul îţi zice...

distih de Mihai Eminescu din Epigonii
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ia de aici, neamule!

mai am câteva apocalipse pe stoc
şi nu ştiu cum să scap de ele
se vindeau bine într-un timp
unele se dădeau la schimb
pe te miri ce

eprubete şifonate
furouri de sârmă
curent electric termodinamic pe gaz

ehei, ce vremuri!

acum, cel mai probabil, se dă câte una
la jumătate de preţ

Vinerea
mă prostea unul de-a binelea
spunea
cât munceşte el zi şi noapte
şase zile din şapte
până omul va nimeri-o pe cea mai bună
aia pe care o dai din mână-n mână

l-am crezut
eu şi încă alţi proşti ca mine

încă îl mai aşteptăm
dar văd că nu mai vine...

poezie de Lorena Craia
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dubito, ergo sum

Mă trezesc drept şi nemişcat,
Aproape ţeapăn.
De ce să mă îndoiesc mai întâi?
De braţul drept, pe care
Îl arcuiesc spre tâmplă;
Forme rotunde, ţeasta-mi şlefuită
De-atâtea gânduri şi de-atâtea vise.
Îmi îndoiesc apoi picioarele,
Unul câte unul.
Încovoiat, urmează trupul
Să se ridice precum Lazăr,
După a patra zicere.
Nici îndoielile nu îmi mai ies
Aşa de lesne.
Încovoiat, cobor la rugăciune
Şi stau chircit. Nicio minune.
Nu mi-a rămas chiar niciun argument
Să cred în mine?
Îmi duc mâna către faţă,
Să ştiu de mai sunt în viaţă.
Nişte lacrimi curg pe obrajii mei
Şi pe degete
Le număr:
Una, unul, două, trei...
Sunt viu, zâmbesc, oricât ar fi de trist:
Plâng, deci exist.

poezie de Marius Robu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!