Exclus plagiatul!

o să port şi azi
ia de la bunica şi cerceii peruani parfumaţi
ăia lungi cu roşu albastru şi verde
mai exact cu însemne estivale
punând în încurcătură şi angoasă
trecerile barbar-şcolăreşti ale vremii

o să mă-nconjur de 4 caise
de-alea aurite cu sâmburi sculptaţi
de Mozart sub forma lui tandră de delicatesă
de vreo 2-3 stick-uri albastru-cu-alb

temperamental-afectiv
o să sar la gâtul cuvintelor
o să le iau la mine acasă
o să le strig
nu vă jenaţi, simţiţi-vă ca la voi
mergeţi desculţe cocoţaţi-vă în plin centru

n-o să te privesc
o să te văd
înţelept... mult prea cuminţit
prescriind reţete impecabile
[şi eu...?!]

.. eu...

o s-o zbughesc

pe aleea cu ţânţari de treabă şi zmeură ca la carte

departe fiind de nealemele
nimeni nu va putea să-mi pună-n cârcă
vreo tentativă anostă de plagiat

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă din Iubire cu lămâie şi sare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cele ce (nu) se cuvin

o s-o acopăr
cu o frunză –
făcuseşi tu repetiţie o vreme
să fii sigur că nu vei rata "omul faptei"

încercaseşi o variaţie...
cu o cergă arămie
sau poate cu zeama scursă de la o vişină în drumul ei către

drept consolare o s-o treci
la nominalizările anului
la happy few
într-un poem
o să-i agăţi vreo 2-3 metafore ermetice
vreo 4 inteligibile
inefabil o s-o pui să umble aşa... acoperită
printr-o frază cu toamnă şi subordonate
o să-ţi iei fraza la tine... aşa când nu te vede nimeni
o să adulmeci... de se va simţi galben stins
vei avea aproape-certitudine

îţi vei călca pe inima de odinioară
într-un unic gest
o vei sugruma

să nu fie loc pentru ultima vrere!

o să-i acoperi urmele... da... o să i le... o să! şi gata!

are demon!
o să strige un dincolo-de-pădure
o să se facă
ecou:

avusese
înger!
şi Ea

Ea nu va vrea
cu niciun chip
să dispară!

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă din Iubire cu lămâie şi sare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bolnav de naivă

nu ştiu dacă azi o să plouă
dacă am uitat rufe întinse pe frânghie
o rană deschisă... doar gândul meu
spânzurat către tine

[buburuză înnegrită cu orange testează trupurile noastre ca pe aer; nimeni n-o mai strigă pe nume!]

o iau de la capăt
şcolar conştiincios
încercând să descopăr locul acela
unde s-a strecurat greşeala
păcatul în miniatură al strămoşilor vajnici

paginile se acoperă de straniu

*
oameni goi intră în septembrie
ca de insectă îşi scutură văzul
îşi murdăresc mersul în moartea căzută
dintr-un vârf de copac sau de înger
se încuie între teancuri de haos
sufletul!
locul acela unde se petrec risipiri iremediabile
terenul minat...
o bombă nedezamorsabilă la fiece secundă

*
atâta vreme cât nicio stare nu poate fi aprofundată
iubirea va rămâne ca de obicei la stadiul de proiect
teoriile majore ale umanităţii vor converge spre altceva
punând în încurcătură... în transă Divinităţile

*
docili simulăm încăpăţânarea
purtăm pământ... obstinându-ne-n roşu
duminica încearcă o minimă variaţiune sinestezică
făcând abstracţie de principiul discontinuităţii

ne dezbrăcăm
aruncăm cât colo aripile
convinşi fiind că am eliminat
toţi prădătorii
idioţi aşteptăm
vindecarea de nimic

*
azi mă rog
cu imaginaţia femeii preistorice
instinctuală, bolnav de naivă şi rea
în apucăturile mele
poetice

*
a fost o vreme
când eram irezistibilă
şi pe timp de invazie

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă din Iubire cu lămâie şi sare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plagiat!

Cin' mi-a văzut poemele-n vreo carte,
A înţeles că sunt om serios,
Dar cine le-a citit, de curajos,
A constatat, din versu-mi fabulous,
Că sunt, şi pe deasupra, încă foarte....

Şi nu-mi permit, io care-s consacrat,
La birt recunoscut, în cartier,
De-o lume rafinată şi cu fler,
Să calc pe al meu nobil caracter
Venind, aiurea-n târg, c-un plagiat...

S-o fi-ntâmplat, nu zic, s-or fi lovit,
Vreo frază, vreun catren,-două sau trei,
Căci, muza, când mă prinde în condei
Şi-ajung s-o iau, la rime, pe ulei,
N-am timp să copiez vr'un ramolit...

Aşa că, observaţi, io-s plagiat!
‘nainte chiar să scriu poemu-acel,
De-un clasic! Ce Ruşine! Ce mişel!...
Şi mă gândesc să pun mâna pe el
De nu ar fi de-un secol decedat!

poezie de Valeriu Cercel
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Favoritism

întâmplarea noastră acaparase
o parte însemnată din priorităţile omenirii
pentru noi se făceau cozi la garoafe bătute
se răceau cafele dădeau iasomii verzi în clocot

îngeri se retrăgeau pe vârfuri:
spectacolul se ţinea cu casa închisă
nimeni n-ar fi putut spune
dacă "vreo dată viitoare"...

octombrie îşi amânase periplul
ca un înţelept fără alternativă ocupase
colţul invizibil de la terasa de pe Magheru

o marmură ratase cu brio programarea
la "De vorbă cu identitatea"
se abţineau apele
pământul se statornicea
cu faţa la roşu

cât ai clipi
cosmosul se strânsese
în incandescenţa unei eşarfe
în pulsul nostru rarefiindu-se
până la a cădea
în eternitate

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă din Iubire cu lămâie şi sare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La capăt

timpul a luat sfârşit
în această aglomerare
de sensuri
fiinţa se comprimă
în van strigă la ceruri
s-o scoată din increat

nu ne amintim mai nimic
doar spaima aceasta imensă
desfiinţându-ne destinele
destinele şi chipul

omul priveşte floarea
cu ochii străinului absolut
e sigur că de acolo i se va trage
dezmembrarea cuvintelor
ireversibila moarte

se uită

după Dumnezeu

şi Dumnezeu

tace

înţelept

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din mers

neştiutori intrasem în cursă
nu verificasem nici măcar
tensiunea sistolică
legătura cu solul
gradul de anduranţă a cuvintelor
la eroziunea semantică

mizasem poate pe îmbunarea probelor
punând la bătaie şiretlicurile feminităţii
dramul de noroc picat din cer în virtutea
unor principii compensatorii

decolarea se produsese în forţă
mai mult inconştient
(ca toate trecerile de altfel)
închisesem parţial ochii
fixasem ceva frumos

vum!

un fel de vertij
o redescoperire
înfrânarea vomei
la interacţiunea cosmică
a-co-mo-da-rea!
singura grijă:
păstrarea noului habitat

când ne-am trezit
a trebuit să ajutăm un copac
să-şi intre în rădăcini altfel
2 păsări să-şi înţeleagă poetic
vocaţia de stăpânitoare

rămăsesem cu o urmă de cer
înfăşurându-ne inelarele

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă din Iubire cu lămâie şi sare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Certitudine

vei pleca
o dată pentru totdeauna
oricât de stupidă de absurdă sau nepotrivită (cu relativitatea umană)
ar putea părea formularea aceasta

o să se deschidă o fântână... una adâncă-adâncă
sau o carte... cu sumarul rearanjat
[cine ştie dacă nu în complicitate cu noi?!]
şi tu o să te arunci
în pardesiul Fantôme cu cicatrice ample
ca şi cum niciodată n-ai fi existat

în urma ta o să se facă vârtej
o să stau departe amintindu-mi cuvintele spuse de Bunica
de fapt o să mă aşez la distanţă rezonabilă
cum ar fi de pildă depărtarea aceea
instituită de un poem

o vreme îmi voi omorî timpul
lipindu-mi curele sau gânduri desprinse
punând pătrunjel la zvântat
voi savura aerul normalităţii din curtea vecinilor
aşa de imuni la paradoxuri neavând minima ezitare
cât coriandru să pună la sos... nici să crească
iepuri sălbatici... sconcşi...

o să te ghicesc la răstimpuri
un lord mânguindu-şi barba împăcat
tot ce depinsese de tine făcuseşi
urma ca eu să pledez: VINOVAT!

realistă şi vie... la fel de frumoasă
voi opta CIRCUMSPECT

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă din Iubire cu lămâie şi sare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lasă-mă...

Mai lasă-mă puţin să privesc focul,
Să văd prin şemineu, scânteile cum sar,
Pe-un jilţ să îmi găsesc, în fine, locul,
S-ascult la horn cum suflă vântu-n jar.

Mai toarnă-mi ceai în ceaşca argintie,
Şi-n ea să-mi pui un cub de zahăr brun,
Vreau să privesc prin astă reverie,
Cum sar scântei din lemnul de gorun.

Deschide o carte şi citeşte-n gând,
Şi lasă-mă să hoinăresc printre amintiri,
Tihnit, vreau să privesc focul dansând,
Fierbinţi tangouri cu albastre pâlpâiri.

Ia-ţi cartea şi te ghemuieşte lângă mine,
Citeşte-n gând şi lasă-mă în astă noapte,
Să privesc focul şi să-mi amintesc de tine,
Ascultând viscolul şi ale flăcărilor şoapte.

poezie de Paul Aelenei din Cristalele Iernii (2019)
Adăugat de Diana Iordachescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din simplul motiv

nu, n-o să te muşc de gât!
n-o să-ţi fac nici cel mai mic rău!
o să fiu: im-pe-ca-bi-lă
deşi adjectivul ăsta s-ar putea
să aibă sensuri distincte
pentru fiecare dintre noi

o să-mi amintesc din când în când de tine
cu îngăduinţă poate chiar cu simpatie
(Rămânem prieteni, nu?!)
cu nostalgie decentă
cel mult generatoare estetic

o să-ţi aprind lumânare albă
... îîîîî... la vii, domnule!
n-o să cer nimic
mă voi încredinţa
bunei întămplări

aşa o să înţelegi probabil
că nu eşti deloc un martir
(nu te mai lamenta!)
că îţi aduci ofranda
împotriva
propriei
vreri

din simplul motiv
că Iubirea
este
sau
nu!

şi atât.

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bunica

Din negura uitată a vremii,
Păstrez un chip frumos şi blând.
Un chip pe care n-am să-l uit
În viaţa toată.
E chipul de bătrână,
Bunca mea cea bună.

O văd aşa precum o ştiu,
Cu părul nins, cu furca-n brâu,
Cu faţa ei brăzdată,
Cu mâna-i albă şi curată,
Cu ochii blânzi, cu a lor priviri
Ce m-au vegheat.
O văd acum împletind,
La mine-acum o aud strigând.
Îmi dă un sfat, eu n-o ascult.
Mă dojeneşte. Încep să plâng.
Ea mă mângâie-ncetişor
Şi mă alină: betul puişor.
Să tac, mă-ndeamnă s-o ascult,
Să merg la trabă s-o ajut.
Dar nu am vrut!

Şi uite anii au trecut,
Aş vrea s-o văd şi s-o ascult,
Să merg la treabă s-o ajut,
Dar nu mai e!

poezie de Adrian Timofte din Versuri şi vorbe (1990)
Adăugat de Adrian Timofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Faţă în faţă cu mine

azi stau faţă în faţă cu mine
pentru a-mi putea da seama
cât sunt adevăr
cât minciună şi
cât sunt eu
ceea ce înseamnă
că fac parte din lumea
lucrurilor ce încă respiră

azi voi învăţa cât
să dau vieţii
cât morţii şi cât să
las lui Dumnezeu
apoi
mai am de făcut
un singur drum
unul singur

poarta o voi lăsa întredeschisă
să intre toţi rătăciţii pământului
şi când moartea
mă va căuta pe acasă
eu
voi fi departe
departe

departe...

poezie de Teodor Dume din Cartea: Devoratorul de umbre
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Faţă în faţă cu mine

azi stau faţă în faţă cu mine
pentru a-mi putea da seama
cât sunt adevăr
cât minciună şi
cât sunt eu
ceea ce înseamnă
că fac parte din lumea
lucrurilor ce încă respiră

azi voi învăţa cât
să dau vieţii
cât morţii şi cât să
las lui Dumezeu
apoi
mai am de făcut
un singur drum
unul singur

poarta o voi lăsa întredeschisă
să intre toţi rătăciţii pământului
şi când moartea
mă va căuta pe acasă
eu
voi fi departe
departe

departe...

poezie de Teodor Dume din Lacrimi de pe altarul trupului
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fidelitate

şi totuşi!
nu mă voi duce prea departe
de mine!

cireşul aşa de impersonal pentru alţii
rămâne-ncrustat intimităţii mele
grimasele lui în zăpezi... florile inundate
în iubiri nu întotdeauna uşor de purtat

fereastra închisă într-o lume
împuţinându-se afectiv
dârele ei de sânge împreunându-se-n mine
presentimentul acela al trecerii
când mâna fărâmiţată întâlneşte timpul

chipul strămoşilor se adună!
toate acele tufe de trandafiri uitate în pământ
în rătăcirea bolnavă a omului
mult prea fricos să privească în sine

într-o doară îmi păcălesc spaima amiezii
cu albul cântecelor de rochia-rândunicii...
cu mireasma nepământească a măturiţei-Maicii-Domnului:
eternele mele răgazuri în umbră-luminată-de-vie!

calul de lemn săvârşeşte călătoria
de-o parte şi de alta a lumii

mirosul pielii bronzate cu-nisip-şi-iarbă zdruncină acum-ul
tăcerea sălciilor maschează poematic
tristeţea podului peste învolburare de gânduri

! nu ştiam că se numesc petunii
erau florile-prin-definiţie!

SUNT!

crăpăturile cu secetă ale cândva-lacului
păstrează miracolul inimii în lăuntrul noroiului
în fapt bucata aceasta de rană... pe care într-un imbold
o iau şi o înfăş în frunză curată de brusture

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

All inclusive

[file de jurnal afectiv]

lucrurile se iau. se aşază fiecare la locul lui
când cu un sentiment galben-albăstrui... când al inutilităţii
cireşii se mângâie din vârful cuvintelor
ca unor copii mari li se dă iluzia continuităţii
se sare mai apoi într-o asumare tandră a necurajului
peste chestiunile minore
aglomeraţia minibarului
gările cu staţii răstălmăcite
un gest în afara feed-back-ului
boala incurabilă...
senzaţia departelui... în ultimă instanţă...
soarta!

se merge drept
la răstimpuri cu sufletul înclinat
spre acel "prima oară" al unei magnolii
se zăboveşte fără de vină
în preajma câtorva nuanţe:
necesar-cu-accidental/ fluture-cu-om/ arabesc împăiat
toate acele detalii ieşite ca dintr-o cutie a pandorei
din cântecul fărâmiţat al boemului

se ia realitatea
se pune faţă în faţă cu tine
fără vreun simţ al superiorităţii
se aşează deasupra ei
cu imaginaţia rectilinie
curbându-se în ritm cu moliciunea universului
contracarând-o

se fluieră
7-spre-5 silabe
către amuţirea materiei
în fapt poemul acela minuscul
purtând în cârcă ditamai cosmosul

se declamă:

nor-ma-li-ta-te!

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te primesc aici

ia în primire
pământul acesta
gura lui amuţită de invazii subterane
cârtiţa-cu-ochi-de-femeie-nedevenită
cântecul răguşit al orbului
adunându-şi luminile
din imaginaţie

ia şi
jumătatea-mi de cuvânt
neputinţa într-ale rostului
toate sensurile acestea
aşteptându-şi învierea
dincolo de grota
neinspiraţilor sorţii

ceartă-te înţelept
cu seceta din mine
prelungindu-se indecent
peste fraged-trup-albastru-de-ploaie
... cu crăpăturile acestea
prin care schiloade privesc
ierburile ce n-au mai fost în stare
să crească din canalele morţii

te primesc aici:
comportă-te ca la tine!

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Femeia asta care

în mod constant vine pleacă
de la treburile sale
ca o şcolăriţă
ca o dezertoare
aparent
fără prea multe conexiuni
cu exteriorul

poartă pălării cu vedere la sine
merge împachetată

primul strat o face
acceptabilă
aproape simpatică
parcă ai cunoscut-o cândva
de n-o semăna cu-o actriţă?!
(nu, ca să fii actriţă nu este... n-a fost niciodată obligatoriu să fii frumoasă, nici... nici... doar. să fim înţeleşi!)

ai zice că tu, chiar tu eşti una dintre acelea
care subit i-a intrat în graţii (ce vei fi făcut oare?!)
în felul ei taciturn te acostează îţi vorbeşte / te iscodeşte
despre cerceii tăi lungi peruani despre păpuşa
pe care nimeni nu i-a dăruit-o vreodată
a râvnit-o a blestemat-o a încuiat-o s-a încuiat
între pagini cu delimitare exactă

au traversat-o in absentia
păsări cu gât prelung de veneră
madone cu destin de narcisă
chiar iubirea...

s-a retras
pe vârful picioarelor nebalerine
din văzul unei lumi ingrate
70 plus au prins-o
la masa cu cioburi dintr-o grotă
luându-şi porţia triplă de anestezic
şi răutate

. femeia asta vicleană
femeia asta cioturoasă
care se-ncurcă
în păsările
de la genele tale

vine pleacă poartă merge acostează râvneşte iscodeşte blestemă pleacă.
nici măcar nu-şi aminteşte

că este

că a fost

odată

femeie.

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Chemarea unui copil

E multă tristeţe în ţară.
Sărăcia, departe v-a alungat.
A trecut un an şi-o vară
De când pe-acasă n-aţi dat.

Mi-e foame, mamă, şi mi-e frig.
Picioarele mi-au îngheţat.
În zadar mamă te strig,
Tu prea departe ai plecat.

Mă doare capul şi mi-e rău,
Şi plânge sora mea.
S-a-mbolnăvit de dorul tău,
Şi noaptea-n somn ea te striga.

Nici tata nu se mai întoarce,
Nici el nu ştim unde-a plecat.
În casă bunica noastră zace,
Pe drumuri, mamă, ne-aţi lăsat.

Suntem străini în sat la noi
Şi nimeni nu ne-ajută.
Printre străini sunteţi şi voi.
Doamne, ce viaţă pierdută!

Pâinea noastră-i cea mai bună
Chiar când n-o avem la masă.
Veniţi să fim iar împreună!
Mamă, întoarce-te acasă!

Ne este prea greu fără voi
Şi gânduri negre ne încearcă.
Înduraţi-vă, mamă, de noi!
Nu lăsaţi vremea să treacă!

În casa noastră-i cald şi bine
Când suntem cu toţi la masă.
Vă aşteptăm şi azi, şi mâine
Să faceţi cale întoarsă.

poezie de Dumitru Delcă (23 mai 2011)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Imunizare

[file de jurnal afectiv]

las soarele să moară
îi vând pontul să plece mai repede
într-o văgăună/ într-o aglomeraţie/ bunăoară în lumea aceea
care n-a auzit vreodată de mine

în râset cosmic
mă răstesc la duminici
cu poale lungi şi feţe smerite
neruşinat camuflând minciunile şi desfrâul
incendiez o parte din grămezile nimicului

picur lumină-cu-otravă
silabele mele despuiate
cârtiţe retrograde ce râcâie ochii
fără de spaimă să dezgroape întuneric

iau la rost indiscreţia ciclopului
una bucată iarbă – 2 lei staţionatul
momentul acesta atât de nesfârşit atârnând
în marele incapabil de a trece

cu rănile a toate în mine deschise
ca o gură lihnită de viaţă
din sine muşcând să se răzbune pe sine
devin!

o să şterg totul
până la memoria ultimă a increatului
de aria vidă mă voi atinge
ca de veşmânt sacru
ca de moaşte

şi atunci

o să se ia marea...
cu rânjetul pescăruşilor căzându-şi aripile în simulacru de cântec
şi ploaia de cel mai prost-gust care netoţilor li s-a părut romantică

[realitatea alunecă uneori la extreme
martor al zonei aceleia desfiinţate
rămâi neputincios

jumătăţile de măsură sunt formula perfectă a disoluţiei
iluzia grandioasă a lui A FI
focarul de infecţie]

*
nu mă voi spovedi ţie
atât de mic... de neînsemnat... de stupid...
în faţa cuvintelor cosmonaute
făcând înconjurul lumii precum înconjurul morţii
a ceea ce cu mult deasupra ei este...
... în faţa cuvintelor...
lovindu-mă/ apostrofându-mă/ vie trântindu-mă
părtaşă locului aceluia microscopic
unde se naşte frica... unde prea-marea-durere... nonsensul
pe care ca un neghiob îl porţi în lipsă de iubire sau de moarte

o să-mi cresc Frumuseţea departe de tine!

[data viitoare Dumnezeu va face Femeie!]

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec

Fată frumoasă, cu suflet acru,
M-ai făcut să te iubesc
Proiectându-mi amintirea-ţi
Şi constat, nimic nu-i sacru
Fiindcă m-ai tratat prea aspru,
De curând.

Noaptea văd c-am rătăcit
Voiam să uit c-ai greşit,
Când privesc la răsărit,
Vreau să uit că ai greşit.

Ochii-ţi căprui, socotesc,
Fură inima oricui
Cum şi pe-a mea au furat-o
Şi-acum, trist, dacă privesc,
Constat că, chiar eu plătesc,
Mult.

Noaptea văd c-am rătăcit
Voiam să uit c-ai greşit,
Când privesc la răsărit,
Vreau să uit că ai greşit.

Sufletul e negru şi la mine-acum,
Dar ştiu c-aşa nu se putea
Să mergem mai departe
Şi că-mi voi reveni şi că voi reuşi, oricum,
Să-mi văd de viaţa mea, de propriul drum,
Mai mult.

Noaptea văd c-am rătăcit
Voiam să uit c-ai greşit,
Când privesc la răsărit,
Vreau să uit că ai greşit.

Dar nu pot.

poezie de Adrian Moroşan din Doar trăiri. Versuri (2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cât mai ales

o vreme am spus
n-o să mai vorbesc despre mine
nici măcar n-o să tac despre

! dar nu avem încotro

atâta vreme
cât cireştii care nu-şi aduseseră încă
florile pe lume erau
cu ochii pe mine
fără să pretindă ceva în schimb
îmi împrumutau uitătura
retragerea grabnică spre alt habitat
gesturile speciei pe cale de a se sălbătici
într-o lume scufundându-şi contururile

şi poate nu atât cireşii
nici florile lipsă
mult prea puţin
transferul acela cromatic
de incertitudine de spaimă
nici răsfrângerile vegetale
în ultimele rămăşite
de constituţie umană

nici atât
pocnetul sufletului
ca un furuncul mult prea timp
păstrat sub pielea adâncită
asemenea crimei primordiale

cât mai ales

nesupunerea întâmplării
în faţa deciziei personale
de-a nu mai fi niciodată
eu.

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!