Doi jumate

senin mi-e-n suflet chinul cărnii, Doamne
că răni fiinţa îmi îndestulează
în lut umbros să-mi dai puţină rază
în noaptea vieţii, sub argint de toamne

din bezne-a fi iertarea-mi du la Tine
că frig de timp în sânge îmi pătrunde
pe unde azi de ieri deja-s secunde
şi strig albastru-n duhului retine

că nu-i nimic luminii Tale-ascunde;
poem de preacuvinte genuine
de reazem am în clipele-n ruine
citind Poeţii ce-s în veci pe unde...

poezie de Ştefan Petrea
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Senectute

în maţele gândurilor bătrânii fermentează eternitate,
senectute îmbrăcată în straiele umbrei lui ieri
sub cer de înţelepciune curge o apă a luminii

în frig în flăcări de toamnă
bătrânii prind a decoji viaţa de pe nemurire
nu-i nimic să nu
curând intrării în piept de mormânt
cu suflet rătăcitor în senin

bătrânii sunt un început al orizontului cu soare apus,
luna-şi înfige cuţitul de-argint în pieptul vârcolacului
deasupra de iaduri suicidale
în verdele naiv al stării de prunc
adăugat până la contopire
duhului liniştit, ca de dumnezeu,
al celor plecând

când senectutea îmi va spăla mâinile gândului
voi strange în braţe în grijă peniţa
să nu strivesc stihul fragil al înţelepciunii

poezie de Ştefan Petrea
Adăugat de Odin
Comentează! | Votează! | Copiază!

Teatru

Îmi eşti mormânt în dedesubtul ploii
Şi rezemându-te de apă-ţi cade
O lacrimă de taine-n cavalcade
Din vechi pe când spre mâine zboară noii.

Zău, azi e-un teatru cu scenarii fade,
Îmi spânzur minţile de albul foii
Şi stihuri vin, enigme şi strigoii
Şi nunta, preot Domnul la izvoade.

Iar prin saliva ta în tine intru
Pe racla gurii când îmi dai sărut
Şi mă ademeneşti sub cerul cintru.

Că răni de-amor pe sânge mi-au crescut,
Privesc la toate cele-n zarvă dintru
Un morb de stele ce-mi coboară-n lut...

sonet de Ştefan Petrea
Adăugat de Thalia
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doamne

de chin flămândă-i rana bând o cruce...

recente leziuni spre mâine-aleargă
şi azi e visul umbrei de pe targă
tăceri luminii doftor ce-i seduce...

în urma ta eu crez învăţ să meargă
pe sub o grea păşire sub cauce,
din mult al tău pe gânduri duh mi-aduce
deşi mi-e-n cuget zborul de litargă.

din perne spintecând un măr în carne,
din aşternut de lut şi de exist
adie nuntă frica s-o întoarne...

din maluri am găsit, din raiul trist
a clipelor în văz de timp lucarne,
pe tine-acolo, Doamne, alpinist...

poezie de Ştefan Petrea
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu râde citind înainte

[voiculesciană]

Îţi vizitează ochii tristeţi de ploi mărunte,
Pe aurul zâmbirii argintul lor îşi lasă...
Ce diavol, Doamne,-i clipa ce pacea ne apasă,
Sisifică-i secunda suind-o iar în munte...
Dar când se va preface şi azi în amintire
Şi mâine-a fi de păsări în viaţă singur cânt
În vieţuire noaptea s-o soarbă din potire
Vei şti atunci în sânge un drum ce-i timp înfrânt.
În imnul nefiinţei de Sus enigme-n tot
Luci-vor pe-a ta carne cu zborul în ruine
Aeriform cuvinte din taniţe le scot
Şi iată! Veşnicia în moartea noastră vine...
În rest aceleaşi umbre, fântâni ce-s de lumină
Când lor te-alegi pe cale, înmiresmată-n vină...

sonet de Ştefan Petrea
Adăugat de Twilight
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nenume

Nenume-n lacrimi, tristă-n sare vamă
Şi dulce la atingere-a păcate
Misterele au veacuri dezbrăcate
Şi racla iar fiinţa noastră cheamă.

Erau scrisori spre tine şi-n erate
Strigam venirea ta sub stropi de teamă;
Aici absenţa-i linişte infamă
Şi rugăciunea mi-e-n singurătate.

Portiţa către Raiului grădină
În miezul duhului mi s-a deschis...

Te-aştept, dar mi-este straja anodină...!

Din zări apari cu mâine-n ieri ucis,
Ci azi e templu-n rară rădăcină
A tot ce stă-n corola noastră scris...

sonet de Ştefan Petrea
Adăugat de Anonimus
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poem al cărnii cu viciu a nefi

Fiind, de cazi în umbre-a morţii viciu
Grăind un întuneric plumb a noapte
Ţi-s rănile din gând în chinuri coapte
Şi-n sânge ai de patimi edificiu.

Cu mine te-nvelesc şi bându-ţi şoapte
În tine intru prin sărut, indiciu
De cuget ce mi-l ţin pe drum de-ospiciu
În orizont stricat, în zări inapte.

Acolo-n plaga clipelor de piatră
Cu ochi din frunte-n răcnet te-am văzut,
Exişti a nefiinţă idolatră.

Din brâu a toamnă frunza ne-a căzut
Şi-n iarna de hârtie stih e-n vatră...
Amor, poem al cărnii, imn de lut...

sonet de Ştefan Petrea
Adăugat de Poesis
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cât te vreau Isus

Nu vreau Domne cerul tău
Nici cetatea de lumină
Cât te vreau stăpân al meu
Mire Sfânt şi Dumnezeu
Să fiu Doamne fără vină

Nu vreau nici cununa vieţii
Ori Isus a Ta răsplată
Cât în zorii dimineţii
Să-mi ştergi lacrima — nămeţii
Vreau Fiinţa-ţi minunată

Nu vreau nici în Rai s-ajung
Cât Isus pe Tin" te vreau
De păcatul meu să fug
Ceru-ntreg să îl străpung
Ca iubirea să ţi-o dau

Nu vreau Doamne răsplătire
Chiar Isus din mâna Ta
Cât pe Tine te vreau Mire
Să îţi dau a mea iubire
Stăpân pentru a te avea

Nu vreau Doamne nici un dar
Isus să îmi dăruieşti
Cât pe Tine plin de har
Să mă faci nu în zadar
Pe palme să mă primeşti

Nu vreau dar nimic să-mi dai
Nici comori şi nici cununi
Ci pe palme să mă iai
Şi Fiinţa Ta să-mi dai
Soare Sfânt plin de minuni

Eu Isus te vreau pe Tine
Nici cununi nici daruri nu
Ci a Ta Fiinţă pentru mine
Să-mi mângâie să-mi aline
În veci Doamne sufletu

Tu Isus — eşti darul meu
Dacă vrei să mă primeşti
Mire să-mi fii — Dumnezeu
Eu să-ţi cânt în veci mereu
Domn al slăvilor cereşti

Tu îmi eşti Isus comoară
Altceva nu vreau nimic
Vin" de aceea acum coboară
Şi mă ia în a Ta ţară
Rob să-ţi fiu şi ucenic
29martie 2020 mănăştur

poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cea de a patra dimensiune dintre noi

înmormântând sărutul tău pe gură
în mine şoapta clipelor adie
părelnic mâine, bând din veşnicie
e-n vise ce din ieri se tot ţesură.

spre amintire astăzi drumul ştie
eresul stins din flacăra cea sură
de-atâta-nzăpezire sub arsură
a stihului pe sânul de hârtie.

şi totuşi căi mai am spre mine-acasă
pe unde e cuvânt să te mai scriu
acolo unde nu-i de-amor sicriu
şi noaptea în iubire nu se lasă.

că drag mai am de împărţit cu tine
cât încă moartea nu îmi aparţine...

sonet de Ştefan Petrea
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cât te vreau Isus

Nu vreau Domne cerul Tău
Nici cetatea de lumină
Cât te vreau stăpân al meu
Mire Sfânt şi Dumnezeu
Să fiu Doamne fără vină

Nu vreau nici cununa vieţii
Ori Isus a Ta răsplată
Cât în zorii dimineţii
Să-mi ştergi lacrima — nămeţii
Vreau Fiinţa-ţi minunată

Nu vreau nici în Rai s-ajung
Cât Isus pe Tin" te vreau
De păcatul meu să fug
Ceru-ntreg să îl străpung
Ca iubirea să ţi-o dau

Nu vreau Doamne răsplătire
Chiar Isus din mâna Ta
Cât pe Tine te vreau Mire
Să îţi dau a mea iubire
Stăpân pentru a te avea

Nu vreau Doamne nici un dar
Isus să îmi dăruieşti
Cât pe Tine plin de har
Să mă faci nu în zadar
Pe palme să mă primeşti

Nu vreau dar nimic să-mi dai
Nici comori şi nici cununi
Ci pe palme să mă iai
Şi Fiinţa Ta să-mi dai
Soare Sfânt plin de minuni

Eu Isus te vreau pe Tine
Nici cununi nici daruri nu
Ci a Ta Fiinţă pentru mine
Să-mi mângâie să-mi aline
În veci Doamne sufletu

Tu Isus — eşti darul meu
Dacă vrei să mă primeşti
Mire să-mi fii — Dumnezeu
Eu să-ţi cânt în veci mereu
Domn al slăvilor cereşti

Tu îmi eşti Isus comoară
Altceva nu vreau nimic
Vin" de aceea acum coboară
Şi mă ia în a Ta ţară
Rob să-ţi fiu şi ucenic
29martie 2020 mănăştur

poezie de Ioan Daniel Bălan din poezia e cumpusă sâmbătă sau duminică , deci n-ar cum să fie publicatăîn cărţi sau reviste , exepţie (29 martie 2020)
Adăugat de Ioan Daniel Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu ştiu de unde, Doamne...

Nu ştiu de unde, Doamne-atâtea toamne!
Nu ştii de unde-atâtea lacrimi mute?
De vrei să îmi răpeşti auzul, Doamne,
Cine va fi tăcerea să-mi asculte?

Scriu ode şi vând clipe de iubire,
Printre imagini cu apusuri nude,
Nu ştie nimeni câtă fericire,
Mi-a pus destinul în palmele ude.

Calm, orizontul s-a prelins în mine,
Îl simt aproape către dimineaţă,
Pierdută-n vama ce fura suspine,
Zorii m-aşteaptă, să îmi vândă viaţă.

Atunci de unde, Doamne-atâtea toamne?
Nu ştii de unde-aceste lacrimi mute?
De vrei să îmi răpeşti auzul, Doamne,
Cine va şti tăcerea să-ţi asculte?

poezie de Mariana Moga
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te rog să mă faci iar, dar numai din cuvânt

Da, Ţi-ai făcut din lut un chip, care-am fost eu,
În Cerul unde chiar ai vrut să fiu mereu,
Iar Sfântul Duh al Tău atunci m-a-nsufleţit
Să te-nsoţesc prin Rai, în veci, ca fiu iubit.

Însă din Rai căzut, într-un cumplit păcat,
Cu Eva pe pământ alt Rai eu am creat,
Sădind iubirea Ta în stele şi în flori,
Când îmi zâmbeşti mereu cu Soarele în zori.

Mi-ai dat să-mi fie-aici şi Crucea un alint,
Mi-arăţi Lumina Ta-n icoane de argint,
Din Cer îmi dai s-aud al îngerilor glas
Prin tril de filomele, dar Raiu-n Cer Rămas,

Îmi este-n suflet chin şi, Doamne, îmi doresc
Prin Rai, cum Tu ai vrut, mereu să Te-nsoţesc;
Cum însă-s muritor, făcut doar din pământ,
Te rog, să mă faci iar, dar numai din Cuvânt!

poezie de Pavel Lică din Trubadurul cerului albastru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ceapa degerată

când Moartea-şi părăseşte iar iatacul
de prin fântăni să sece apa vie
noi îmbrăcăm o zdreanţă-n poezie
a-nfige-n rost de trai sucit tentacul.

succinct, mi-e-n lut puţină putrezie,
cunoaşterea pe unde îmi pierd acul
că parcă mi-e vârât în oase Dracul
iar Dumnezeu e doar o fantezie.

număcunoaşte, dragă-, n nepământuri
spre mine iscălind misiva-n DA,
să nu te-apleci spre soare a-l uda
când pe un ram e-oglindă-n miez de cânturi.

prin tot ce-mi e, lucire de erată,
mă pariez pe-o ceapă degerată...

sonet de Ştefan Petrea
Adăugat de Elsa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Citind Evanghelia de la cap la coadă sau invers nu înţeleg nimic despre cum este organizată lumea şi de ce, în aşa fel încât nu ne-a învăţat nimic despre creaţiune. Dar mai ales - şi asta este cel mai important - a proclamat că "lucrările cărnii" sunt păcat, în timp ce "lucrările duhului" sunt sfinte. Iar eu consider că "lucrările cărnii" sunt esenţialul, în timp ce "lucrările duhului" sunt... aşa, cuvinte.

Vasili Rozanov în Apocalipsa timpului nostru (1994)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Care este

alergi pe urme umbrelor divine
iar Dumnezeu te-mbracă-n frumuseţe
femeie cu privirile-ndrăzneţe
în timpul care trece, este, vine

când îngerului rar îi dai bineţe
zăcând a ta tristeţe în ruine
şi lacrimi porţi a hazuri genuine
în ochii tăi, abis de senineţe

să te mai scriu, îmi pare vorba goală
şi fără al zeirii înţeles,
un bici pe cruce, din zadar cules,
te-aduce-aminte din visări de smoală

pe gând e fum şi viaţa e o pipă
în cugetul ce spre vecie ţipă

sonet de Ştefan Petrea
Adăugat de Puffy
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din o lacrimă pe cer

îmi e din soare şoaptă ignifugă
iar luna-n noapte reazemă pereţii
în a nefi, biserică a vieţii
îmi stai zidită-n mici bucăţi de rugă

din şarpe-n măr tocmită-n taina ceţii
în văzul minţii lenea te subjugă,
la dumnezei de mâine iarăşi slugă
pe nins cu sânge unde-au scris poeţii

te ştiu din zarva umbrei, nălucindă
pe strâmte spaţii, scurse-n nicăieri,
icoana coastei mele din oglindă

în stih flămândele învăpăieri
aveau o linişte de timp, să-ntindă
pe cer o lacrimă-nvelind tăceri

sonet de Ştefan Petrea
Adăugat de Oceanul
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ban lichid

demoni de apă intrau pe poarta privirii
plouă, umbra mi se pitise în carne
în toate-i zidire de tempu-al tristeţii
zădărnicie oficiază Sisif
când lacrima e o piatră prăvălită din munţii ochilor
a solidifica pe buze sărutul

vorba era o rană pe gură,
suiam în interior, pe dioptrii de sânge
miopia iubirii te chema alături
plouă,
mormintele mele cresc la rădăcini de eternitate
vis de raclă doarme-aeriform
în perna văzduhului nunţii,
tu poţi fi oricare dintre cele câteva femei ce mă divulgă,
fiecare-i mireasă, fiecare dumnezeie
a cărnii şi duhului meu
într-o sacralitate umezită de timp
plouă, clipa e cocoaşa întrebării

în piept ţin banul vânzării de sine,
lichid,
cât să-mi cumpăr altă ploaie,
pe asta de-acum au stricat-o poeţii
şi plouă, Doamne, plouă-n
sisifică splendoare

poezie de Ştefan Petrea
Adăugat de Stix
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vorbe cunoscute

fereastră-n mine, ochilor tăi du-mă
şi contopiţi nu ştii de cine, care...
cerşea la porţi de plânşi înlăcrimare
acelaşi Dumnezeu de taine-n sumă...
privirea noastră plod de ape are
a stinge foc de sânge şi de humă
că unu-n altul căi amor ne-ndrumă
în răstignite dimineţi pe zare...

&

iubirea-i existenţei atrofie
din ea păcatul de e amputat,
un strai în care s-au înveşmântat
şi sfinţi de Sus, ori încă-n lut, pe glie...

&

îmi răsucesc mustaţa-n văz la tine,
cafeaua-mi beau acolo, pe retine...

poezie de Ştefan Petrea
Adăugat de Anonimus
Comentează! | Votează! | Copiază!

Azi

Zguduitor e cântul suit în singur clopot
din noaptea vieţii, veşnici de se arată Zorii
strivind în carne calea de gânduri iluzorii,
de cuget ce rodeşte al neputinţei ropot.
În roua dezrobirii în sânge doarme somnul
ce a nefi trezeşte şi strigă-n ţeluri mici
de oameni idealuri fraterne-n vis cu Domnul
şi a minciunii floare e veştedă aici.
Pitit în umbra albă te scriu în stihul van
ce-ţi desenează coaja, ci nu în miez pătrunde
iar în odaie ruga, izbindu-se-n tavan
ca-n temniţă nu are a se-nălţa pe unde.
Ci toate-n urma morţii s-or chibzui eterne

e amintire scribul, dar pururi Azi deşterne

poezie de Ştefan Petrea
Adăugat de Cerber
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din inima mea a evadat o lacrimă

niciun simptom şi nicio durere

căzută în mine şi zdrobindu-se ca o piatră
liniştea imortalizează tot ceea ce am fost
ca un orb îmi pipăi cicatricea
şi mă strig încet
nu-mi răspunde nimeni
mai strig o dată şi încă o dată
din când în când îmi privesc neputinţa
ca pe o clonă de lut
orbul din mine se roagă lui Dumnezeu
o furtună de cuvinte nerostite
se înalţă înspre cer
iedera îmi acoperă văzul
printre jaluzele
o margine de soare
îmi loveşte obrazul
mă încumet să mă târăsc
într-un colţ
de sub umbra lămpii
un ticăit de cea îmi tulbură tăcerea

e ultima insultă pe azi

o, doamne!
am lacrimi pe suflet şi sunt trist
mai lasă-mi câteva fărâme din ziua de mâine
ca să-mi pot pregăti sufletul...

poezie de Teodor Dume (28 februarie 2014)
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din inima mea a evadat o lacrimă

niciun simptom şi nicio durere

căzută în mine şi zdrobindu-se ca o piatră
liniştea imortalizează tot ceea ce am fost
ca un orb îmi pipăi cicatricea
şi mă strig încet
nu-mi răspunde nimeni
mai strig o dată şi încă o dată
din când în când îmi privesc neputinţa
ca pe o clonă de lut
orbul din mine se roagă lui Dumnezeu
o furtună de cuvinte nerostite
se înalţă înspre cer
iedera îmi acoperă văzul
printre jaluzele
o margine de soare
îmi loveşte obrazul
mă încumet să mă târăsc
într-un colţ
de sub umbra lămpii
un ticăit de ceas îmi tulbură tăcerea

e ultima insultă pe azi

o, doamne!
am lacrimi pe suflet şi sunt trist
mai lasă-mi câteva fărâme şi din ziua de mâine
ca să-mi pot pregăti sufletul...

poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!