Cercul sărac

Odată şi odată tot
ajunge deasupra
creştetului nostru
vulturul acela ale cărui
organe n-a reuşit nimeni
să le transforme în cana sa
de ceai ori să facă din ele
coperta de din dos a
Enciclopediei lucrurilor
care sunt rostite
îngrijorător de sângeros
în toate minutele.

Şi fiecare încercăm să
aruncăm în el cu tot ceea
ce avem mai aerian la îndemână:
nasturii de la haină, bancnotele
care ni s-au rupt de plictiseală în
buzunar, pantofii ce nu se
mai intersectează cu pupilele
noastre din ulei,
pielea de pe banchetele din
spate, urechile
motanilor.

Lista completă nu se trece
în istorie, savanţii nu vor
ca modestia să curgă
precum ploaia din
măduva caloriferelor,
ce pare uneori mult
prea universală,

sperând şi dânşii, precum
noi toţi, că urmaşii noştri
vor arunca vulturului şi propria
piele de pe degete, împreună cu
muşchii de lângă coloană,
că vor lua cu suliţa sânge din
ficatul lor şi îi vor aduce păsării
laptele ei preferat,
iar la urmă vor realiza confuzia
necesară între tendoanele acestora
şi copacii pe care vulturul îi contemplă
de multe ori cam grăbit.

Chiar dacă se vor obliga şi ei înşişi
să se caute în buzunare
după mărunţiş...

poezie de Alexandru-Valentin Petrea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cosmosul se extinde, pentru toate scopurile practice, necontenit. După o scurtă pauză sedentară, noi am reluat modul nostru vechi de viaţă nomad. Urmaşii noştri îndepărtaţi, distribuiţi în condiţii de siguranţă pe mai multe lumi în întregul sistem solar şi dincolo de acesta, vor fi uniţi prin patrimoniul lor comun, prin consideraţia lor faţă de planeta lor de origine, precum şi prin cunoşterea că, indiferent de ce alte forme de viaţă ar putea exista, singurii oameni din tot universul provin de pe Pământ. Ei vor privi în sus şi se vor strădui să găsească punctul albastru pe cerurile lor. Ei nu îl vor iubi mai puţin pentru obscuritatea şi fragilitatea sa. Ei se vor minuna de cât de vulnerabil a fost odată depozitul pentru tot potenţialul nostru, cât de periculoasă ne-a fost copilăria, cât de umile începuturile noastre, cât de multe râuri a trebuit să trecem înainte să ne găsim calea...

citat celebru din Carl Sagan
Adăugat de Catalin Popescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sarea dintre pagini

Înainte de masacru,
vajnicii orăşeni vor
lua biciul şi muzica de
care au fugit până atunci
va fi inspectată la nanosecundă,

fiind forţată, precum o felie
dintr-un minut beat de milenii,
să ne arate tuturor, fără nicio
Evanghelie în mână,
câte cioburi
de oglinzi primeşte într-însa.

Căci bietele canale din noi,
după ce metale ofticoase le
vor fi eliberat de slănina
antică,
ar ajunge cam ruşinate pentru
lipsa din
irisul lor a seminţelor
frustrate prin care, fără nicio
diplomă de licenţă,
coperţile
migrează printre cetăţeni.

Iar sarea rămasă de-a lungul
volumelor nu va fi
ghicită nici de istorici,
lăsată să se transforme în
crăpăturile pereţilor ce îi
vor separa pe dinozaurii de
poimâine.

poezie de Alexandru-Valentin Petrea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Hârtie

S-a anunţat, cred, la apocalipsă,
Nu ţin bine minte,
Că un mare uragan de hârtie
Se apropie din direcţia N-V
Şi din toate direcţiile.

Uraganul va pustii totul în calea sa,
Prefâcând totul în hârtie.

Copacii se vor transforma în hârtie,
Animalele în hârtie,
Aurul în hârtie.

Oamenii vor ţipa de groază,
Şi ţipetele lor
Vor deveni pe loc şerpi de hârtie,
Şi apoi ei înşişi se vor desface hârtie:
Hârtie de împachetat, hârtie de plicuri,
Hârtie de saci, hârtie de biblie,
Hârtie de ţigarete.
Şi mai ales ziare.

Unii vor deveni articole de fond,
Alţii vor intra în problemele
Industriale ori agrare,
Alţii vor trece la pagina externă.
Scriitori care nu s-au ratat încă,
Din lipsă de spaţiu,

Se vor rata în primii cinci cuadraţi.
Ca să mai lungim vorba:
Va un uragan şi o hârtie
Mondială.

Şi la urmă,
Scos din răbdări,
Se va căsca pământul.
Va înghiţi cu poftă totul
Şi se va şterge la gură
Cu oamenii care s-au transformat
În şerveţele.

poezie celebră de Marin Sorescu
Adăugat de Sanddy
Comentează! | Votează! | Copiază!

Contrabandă cu vise

după noi vor sosi alţii
vor continua
de la firul roşu
desprins din rochia mea
de duminici
din scâncetul nou-născutei
la întâlnirea cu tine

îşi vor întinde corturi
din întunericul împrejurimilor vor aprinde
cel mai înalt dintre focuri
vor scoate capete rozalii îngeri
Dumnezeului îi vor da de ştire

îşi vor apropia mâinile
punte peste trecere vor face
din străfundurile cosmosului
ca dintr-un străfund de sine
vor plămădi faţa nouă a iubirii

de la falsa ezitare a păsării de a-şi îndrăgosti pe veci zborul
vor învăţa bir cu fugiţii să nu dea vreodată

neputincioşi
manechini în uniforme
vor ridica din umeri
la următoarea tură
ei înşişi se vor îmbarca

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bucurie

Pe sânul din care tu ai luat bucurie,
Se vor aşeza viermii cândva.
Si ei vor lua,
Dar ce-ţi pasă ţie!

Tu incă vei râde şi-un alt sân vei strânge.
Pe-al meu vor dansa necuraţii.
Vor creşte umflaţii,
Hrăniţi de-al meu sânge.

Mai prinde-l odată cu buzele. Vrei?
Si suge din el tot ce are.
Nu-i bai dacă doare,
Să uit de mişei.

Să uit că din mine, va rămâne nimic,
Că viermii vor face ospăţ.
Ce răsfăţ!
Mai suge din el inc-un pic.

poezie de Magdalena Rus
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Întâi te vor înjura. Pe urmă vor râde de tine. Apoi, te vor declara nebun. După aceea vor încerca să te compromită. Într-un târziu, vor face tot posibilul să te lichideze. Dacă scapi cu viaţă din toate acestea, vei fi un om mare.

atribuit lui Mahatma Gandhi
Adăugat de Mihai Rusu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zboruri

De vor veni acele vremuri crunte
când nu vei fi şi totul s-ar sfârşi,
din pieptul meu, un geamăt ca din munte
cutremurat profund, s-ar auzi.

Cu aripi sprijinindu-se de ceţuri,
cuvinte, doruri, gânduri, vor zbura
prin lumea nesfârşitelor îngheţuri
în care, nesperând, vor mai spera.

Vor mai pieri, vor mai cădea în valuri,
vor fi rănite-n marile furtuni,
ori se vor regăsi în idealuri
de dincolo de tainice genuni.

Vor fi şi-acelea pentru care zborul
va fi întăritor şi vor putea
să-şi fie, ele singure,-ajutorul
când altă colonie vor crea.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Elegie pentru un corcoduş

Peste sute de mii de ani,
eu voi fi petrolul pentru care
se bat muşuroaiele, iar
tu vei fi cărbune găsit din plictiseală
prin văgăuni rămase poate şomere.

Şi ne vor incinera în aceiaşi
termocentrală, uniţi de nişte
mâini obosite într-un fum ce
va arăta precum o stafie care
nu cere răzbunare ca în Hamlet,
dorind mai mult ca sigur să fim
consideraţi măcar un nor ce
îi obligă pe copii
să deseneze.

Iar oamenii vor trăi în acelaşi
confort, dorind să-şi arate
corpul întregii veşnicii, în timp
ce-şi vor arde strămoşii pentru
a se uita în voie la televizor şi se
vor minţi singuri că ţiţeiul a
fost mereu ţiţei şi cărbunele
a coborât dintr-o stea neagră.

În cele din urmă, pământenii de
bună credinţă au să alunge spăşiţi
fumul termocentralelor şi nu-l vor
lăsa nici în munţi să doarmă,
neştiind că alungă un om care atinge
mirat un pom,
neauzindu-şi inimile ce bat în petrolul
ce stă între puştile lor.

poezie de Alexandru-Valentin Petrea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Odată

odată
odată vom ajunge la...
stop între răsărituri-apusuri
dar...
încă punem melodii
înghesuim puls de inimă
zbateri care vor fi cândva
încetări de clipe zbucium-închinări
lacrimi ce...
din iubire odată
vor ajunge atunci când...
sufletul va trece fără să mai ştii
că niciodată nu vom mai fi
clipa uitării
va poposi pe pleope-gene-priviri
în irisul iubirii
acum spune-mi tu ce gândeşti
însă...
te rog nu uita
că eu încă sunt în inima ta

poezie de Viorel Muha (iulie 2008)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Femeia, despovărată de iubire

Despovărată de iubire
ea nu mai este decât o bucată de carne,
oase şi păr
din care se vor înfrupta lupii flâmânzi
iar resturile îi vor ajunge
în burţile goale ale câinilor vagabonzi.
După o vreme mâini de olar o vor rotunji
în forme îmbietoare şi cine ştie
câte mâini de bărbaţi o vor mângâia.
Cât de frumoasa e, vor rosti ochii lor
şi lutul se va-nroşi de plăcere.

poezie de Valeria Tamaş
Adăugat de valeria
Comentează! | Votează! | Copiază!

Întruparea de departe

Şedeam tolăniţi pe
trifoiul care poate ne-a
lăsat multe autografe în
plasma sângelui ce nu ne
iubeşte, ci doar ne apără
de tupeul de a ne creea
propriul nostru Sistem
Solar;
priveam norii, iar senzaţiile
noastre căutau cârciuma
perfectă, falansteriană,
ceva care să semene cu un
muzeu căruia, din fericire, îi
lipseşte o latură sau
chiar mai multe.

Dintr-odată, norii ne apăreau
precum nişte continente în
galop, o derivă a
pământului prăpădit ce-şi face
plimbarea după nişte legi pe care
nu le înţelege decât nescrise,
injectate în măduva lui cerşetoare
cu toată senilitatea şi greaţa posibile,
tărâmuri nebune ce plutesc
escortate de oceane pe care nu le
vedeam atunci, dar care ne pipăiau
ţesuturile şi ne bântuie astăzi printre
scheletele vreunei fericiri.

Iar noi ne imaginam că pe acele mase
de ţărână sunt fie tătari reînviaţi, fie
sclavi ai lui Spartacus ce încă fug de omenire
cu crucea în spate, bătându-ne apoi
gândul că s-ar putea să fie chiar urmaşii
noştri ce ne privesc de acolo ca pe nişte
puncte ce, sărmanele,
pot fi confundate foarte cinic
cu matematica ce se uită lesne,
condamnându-ne în continuare să ne
înghesuim la cinema şi să inventăm
permanent specii de
mâncare
bună de expus şi la pinacotecă.

Desigur, ne lăsam în cele din urmă
păgubaşi, admiţând cu un surâs
amputat pe faţă că nu ştim ce e acolo
sus, că nici cei de deasupra nu ne-au
vrut cândva binele, rămânând doar
spaima ca nu cumva aceştia să dorească
a se coborâ pe Pământ şi a se transforma
în lianele prelucrate chimic ce ne vor
însoţi pretutindeni şi se vor amesteca
între moleculele traiului nostru de pe o
zi pe alta,

prefăcându-ne pielea din podoabă
aerată în scut ce trebuie să strălucească
la orice oră şi cât mai zgomotos,
învăţându-ne cu un surâs şi mai amputat
faptul că stratul de ozon poate împrumuta
acidul din oase şi
glucoza din minele umanităţii,
chiar dacă îşi păstrează
numele pe care nimeni nu e în stare
să-l poată despărţi în silabe.

poezie de Alexandru-Valentin Petrea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Când noi nu vom mai fi
De mult
Şi şterse urmele vor fi
Pe unde am trecut
Noi doi,
Cei ce vor trece după noi
Vor tresări...
Vor crede că li s-a părut
C-aud ceva ce vine de demult,
Din veşnicie.
Şi şterse urmele de-or fi
Pe unde am trecut
Noi doi,
Cei ce vor trece după noi
Se vor iubi...

poezie de Ernest Maftei
Adăugat de El
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tot timpul vor fi oameni care te vor critica. Tot timpul vor fi oameni alături de tine pentru a te susţine. Oamenii care te vor critica vor răsări ca buruienile după ploaie şi vor încerca să te tragă în jos înapoi lângă ei. De ce? Pentru că dacă ei nu vor mai mult de atât vor să facă ca nici tu să nu vrei(s-ar simţi Ei prost dacă ai fi tu mai special). Cel mai interesant e că aceşti critici se găsesc cel mai adesea printre persoanele apropiate ţie. Vor apela la şantaj emoţional: îţi sună cunoscută replica "Tu nu mai ieşi/ai timp de Noi niciodată!"? sau "Te-ai schimbat. Acum ai aere!"?. Apoi te vor exclude din cercul lor încet şi sigur. Exact! Hai, simte-te vinovat şi întoarce-te la acel trecut de care ai vrut să scapi. Nu prea vrei, nu? Atunci îndepărtează-te uşor şi constant şi adună-ţi în jurul tău oameni cu aceleaşi idei ca şi tine. îţi va fi mult mai uşor pe parcurs chiar dacă la început va fi mai greu să-i găseşti. Nu te speria, e ceva normal. Fii mândru de tine că eşti aşa! Mai devreme sau mai târziu rezultatele tale vor apărea. Nimic nu e în zadar. Mie îmi place să spun că la început ei toţi te arată cu degetul dar, va veni un moment în care tu vei îndrepta un SINGUR deget spre ei înapoi.

citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Liber-cugetătorii cred că "stilul Tozgrec" nu va putea funcţiona veşnic, căci oamenii vor comite crime chiar ştiind că vor fi descoperiţi, astfel că se va instala o anume indiferenţă. Vor fi atâţia criminali că justiţia va fi mai lentă în a lua măsuri împotriva lor. Aceasta va fi omenirea post-Tozgrec, în care fiecare va face ce va voi şi mulţi vor continua să facă ce nu vor voi.

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să călătorim într-o casă americană nou-nouţă

Sunt uşi
care se vor eliberate
din balamale pentru
a zbura împreuna cu norii.

Sunt geamuri
care se vor
scoase din ramele lor
pentru a alerga
împreună cu căprioarele prin
iarba unor imaşuri fără hotar.

Sunt ziduri
care vor să se înalţe
cu munţii
prin crepusculul străveziu
al zorilor.

Sunt pardosele
care vor să să-şi transfere
substanţa în
flori sau în copaci.

Sunt acoperişuri
care vor să călătorească,
graţioase,
cu stelele pe
orbite de întuneric.

poezie de Richard Brautigan, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sicriul pe umăr

Toţi oamenii din lume poartă un sicriu pe umăr,
toţi oamenii din lume vor arunca un bulgăr
ce-l vor arunca peste cel mai aproape,
în miezul căruia cei care pleacă vor căuta leac de somn
şi codul în care se ascunde cheia cu care să treacă dincolo.
Toţi copii lumii vor plânge şi apoi vor cânta
spre lumina ce-i va îmbrăţişa, îi va înspăimânta şi-i va arde.
Toate femeile din lume ţipă cu spaima lipită de moarte
când pruncul bate în poarta necunoscutului ocrotitor domn
ce se pune de-a curmezişul în drum
la ultimul om ce poartă sicriul pe umeri
în care el însuşi este aşezat spre somn.

poezie de Aurel Ştefan Drăgan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Suntem răspunzători de ceea ce suntem şi avem puterea de a face din noi înşine tot ce dorim să fim. Gândurile, cuvintele şi faptele noastre sunt firele ţesăturii pe care o ţesem singuri în jurul nostru. Când gândurile bune ne vor înconjura în mod constant, înclinaţia spre bine va creşte atât de mult în noi, încât nu ne vom mai putea purta rău. Atunci când optăm pentru acţiuni ce le aduc celor din jur fericire şi succes, fructele naturale ale karmei noastre vor fi fericirea şi succesul.

citat din Swami Vivekananda
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iris: Înţeleg cum este să te simţi cât mai mic şi mai insignifiant pe cât este omeneşte posibil. Şi cum este să simţi durerea în părţi pe care n-ai crezut că le ai în interiorul tău. Şi nu contează de câte ori îţi schimbi tunsoarea, sau la câte săli de fitness te duci, sau câte pahare de vin bei cu prietenele... în continuare te duci la culcare în fiecare noapte, analizând fiecare detaliu şi întrebându-te cu ce ai greşit sau ce anume nu ai înţeles. Şi cum naiba ai putut să crezi, chiar şi pentru o clipă, că erai fericită. Şi uneori reuşeşti chiar să te convingi că el va avea o revelaţie şi va apărea la uşa ta. Şi după toate acestea, oricât de mult ar fi durat, o vei lua de la capăt. Vei cunoaşte oameni noi care te vor face să simţi că eşti din nou apreciată. Şi toate părţile sufletului tău vor fi din nou laolaltă. Iar toată acea perioadă nesigură, anii pe care i-ai irosit, vor începe, în cele din urmă, să dispară.

replică din filmul artistic Vacanţa, scenariu de Nancy Meyers
Adăugat de Anamaria Licurici
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ne vom urî, ne vom ierta şi vom uita...

Au trecut anii peste noi, străino...
Şi, deşi credem că te-am cunoscut,
Azi, realizez c-a fost doar timp pierdut.
"Du-te", tu, fiind, iar eu fiind "vino"...

Au trecut anii, şi-au trecut degeaba,
Cu investiţii ce nu-şi aveau rostul.
Au trecut ani, pe lângă noi frumosul...
Din noi, rămânând doar cocioaba.

Au trecut ani, lăsându-ne pustii
Şi vor mai trece şi-alţii, din păcate...
Vor trece peste răni nevindecate
Şi nu ne vom putea adăposti...

Vor trece ani punându-ne în faţă,
Tot ce a prins, urât, viaţa din noi...
Vor trece ani, aruncând la gunoi,
Tot ce am investit fără speranţă!

Vor trece ani şi nu va mai conta,
Nici cine-a fost străinul şi nici prostul.
Vor trece ani şi îşi vor cere costul.
Ne vom urî, ne vom ierta şi vom uita...

poezie de Andrei Ş.L. Evelin din Începuturi (19 ianuarie 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iarnă ca timp uimit

vom scutura frunzele de gheaţă
pentru căldura din umbra lor,
tu vei purta bucuria iernii ca pe-un fular.
nu-ţi trebuie mult să asculţi
tainele din spatele lucrurilor,
câteva clipe ce smulgi vanităţii
şi dorinţa de-a sta locului
doar de dragul împăcării cu alt ritm al respiraţiei.

tot nebuni vor părea şi mâine şi-altădată
cei ce nu vor primi lanţurile de aur ale timpului,
cei ce nu-şi vor vinde zilele la târgul de mărunţişuri
şi da, nebuni vor părea aceia rămaşi în urmă
să scuture frunzele de gheaţă
pentru a găsi neaşteptata căldură
din umbra lor.

poezie de Alexandru Mărchidan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!