Salutare, echinox

Nu am vrut să mă nasc
în ziua echinocţiului
nu am vrut
uite aşa
nu am vrut
am stat ascuns
în burta mamei
să anunţ lumea
cu primul ţipăt
când ziua e tot mare
mai mare decât noaptea

am dat cu capul
în poarta vieţii
mama s-a speriat
şi a deschs-o repede
mai înainte

poezie de Ion Şerban Drincea din Umbra paşilor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

M-am dus la New York. Am avut un vis. Am vrut să fiu un star. Nu cunoşteam pe nimeni. Am vrut să dansez. Am vrut să cânt. Am vrut să fac toate astea. Am vrut să îi fac pe oameni fericiţi. Am vrut să fiu faimoasă. Am vrut ca toată lumea să mă iubească. Am vrut să fiu un star. Am muncit din greu, iar visul meu a devenit realitate.

citat din Madonna
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aş fi vrut să mă nasc joia

Aş fi vrut să mă nasc joia
între două anotimpuri
înfăşată în curcubeu
să am ochii sugestivi
văpăi între două eternităţi.

Calc apăsat peste nelinişte
cu mâinile desferec porţile vremii
m-ascund de truism
dincolo de zarea inimii
joc şotron cu necuprinsul.
Şi
pronia învârte roata norocului
prin facerea gândului
iar uit de ruleta rusească
cât aş fi vrut să mă nasc în mai
-Taci,
o să mi se spună.

Ciudat:
m-am născut joia?

poezie de Iolanda Şerban
Adăugat de Ioana Manolache
Comentează! | Votează! | Copiază!

S.O.S., România!

S-a vrut, mai mereu, să se piardă
O ţară, la margini de lume,
Istoria-i toată să ardă,
Să nu-şi mai găsească un nume!

S-a vrut să-i dispară eroii
Otravă sub brazde să fie,
S-o sfâşie-n taină vulpoii,
S-o-nghită pământul de vie.

S-a vrut sărăcie şi ură,
Un plâns înnodat în batiste,
Căluşul ce strânge în gură
Cuvinte rănite şi triste.

S-a vrut, mai mereu, cu durerea
S-adoarmă românul sub pleoape,
Gustând întru totul căderea,
Să nu-i fie nimeni aproape.

S-a vrut să se fure o ţară
Cu tot ce primise de veacuri,
Să-i ducă tot auru-afară,
S-o lase cu răni, fără leacuri.

S-a vrut ca pământul în care
Copacii au prins rădăcina,
Să-l vândă la prima strigare
Să-şi plângă o ţară ruina.

S-a vrut şi se vrea nebunia,
Cu legea în mână să moară
Ţăranul, privind ironia
Politic ce-n tihnă măsoară

Un rest nemilos ce-l jucară
Mai marii ce nu gustă greul,
S-a vrut şi se vrea dat afară
De-aici, de la noi, Dumnezeul!

poezie de Any Drăgoianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aşa ai vrut Tu...

Dacă-ntr-o tainică vreme
din lut Cineva mă făcu,
şi dacă sunt om şi nu vierme,
o, Doamne, aşa ai vrut Tu...
Dacă am grai şi nu muget
să spun ce iubesc şi ce nu,
dacă am harul să cuget,
o, Doamne, aşa ai vrut Tu.

Dacă întâia zidire
deplin în păcat se pierdu,
când totuşi mi-ai dat izbăvire,
o, Doamne, aş ai vrut Tu.

Dacă m-ai scos din neghină,
nu viaţa-mi urâtă-Ţi plăcu.
Nu eu am vrut iarăşi lumină,
o, Doamne, ci Tu, numai Tu.

Iar dacă voi merge odată
la Cel ce din Duh mă născu,
voi spune de-a pururea: Tată
Te laud c-aşa ai vrut Tu!

poezie celebră de Costache Ioanid
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cea mai frumoasă vacanƫă

Începe întotdeauna vara,
de ziua ta.
Am vrut să schimb anotimpul,
dar vara începe în continuare,
de ziua ta.

Ai vrut să mutăm vacanta,
anul acesta, de ziua mea,
dar vara n-a ştiut şi-a început
de ziua ta.

E cu sau fără voia ta,
un fel de simbioză vara
între o fiinƫă cum eşti tu
şi anotimpul cu acest atu.

poezie de Alin Zamfir
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ninsoarea s-a înteţit aşa de tare încât, de deasă ce era, băieţaşul nu-şi mai vedea nici mâinile. Sania mergea tot mai repede. Karl a vrut iar să se desprindă de sania cea mare, dar n-a izbutit; săniuţa alerga ca vântul. A început să strige, dar nimeni nu-l auzea; ningea mereu şi sania aluneca tot mai iute. Deodată a simţit o hurducătură, de parcă ar fi trecut peste şanţuri şi garduri. Karl s-a speriat cumplit şi a încercat să spună o rugăciune în gând, dar degeaba, nu-şi mai aducea aminte decât tabla înmulţirii.

Hans Christian Andersen în Crăiasa Zăpezii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aş fi vrut!

Aş fi vrut să mă laşi
să-ţi dau mai mult
din sufletul meu,
risipit fără noimă.
Aş fi vrut să odihnească
pe umerii tăi,
sau să stea ascuns
în buzunarul
de lângă inima ta.
Aş fi vrut să călătoresc
cu ţine în fiecare secundă,
să ascult ritmurile
inimii tale.
Aş fi vrut să-mi umpli
timpul flămând,
dintre două clipiri
cu zâmbetul tău,
cu licărul din privire.
Aş fi vrut să sărut cu
buze fierbinţi
seninul dintre noi,
să mă năucească
mireasma ierbii
de sub noi,
în care plonjau
aripile speranţei.
Doar că timpul
nu a ţinut cu noi
şi a rămas surd şi mut.
Aş fi vrut!...

poezie de Mihaela Banu din Te rătăcesc în gânduri, ca să te regăsesc (2020)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ratăciri

aş fi vrut să te ating
dar trupul îţi este umbră
de spini,
aş fi vrut să te-ajung
dar poteca e îngropată
în uitarea pământului.

aş fi vrut să-ţi vorbesc
din singurătăţi
dar nici nu mă mai aud
când
te strig,

aş fi vrut să te urmez
dar nu te mai văd
în pustiire.

aş fi vrut să te uit
în ochii lui Dumnezeu
dar minţile îmi rătăcesc
încă,
pe drumuri bătătorite
de oameni nebuni.

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

A vrut să se bronzeze

A fost şi ea la mare,
A fost pe litoral.
A stat prea mult la soare
Şi-acum stă în spital.

A vrut să se bronzeze
Mai mult ca un ţigan.
Acuma stă-n proteze,
Cu ochii în tavan.

Acuma se bronzează
La becuri cu neon.
În venă-i perfuzează
Sângele unui alt om.

Aşa păţeşte omul
Când se vrea viteaz.
Se roagă-apoi la Domnul,
Să scape de necaz.

poezie de Dumitru Delcă (26 iulie 2013)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prostul

Privindu-şi umbra de pe sol,
S-a speriat de capul gol
Şi când a vrut s-o ia la trap,
S-a bucurat că are cap.

epigramă de Gheorghe Dachin din ziarul "Viaţa Buzăului" (22 iunie 2005)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tipar cu grătar

Păreau atât de obosiţi,
În fundul curţii tolăniţi,
Că-n fumul acru, de grătar,
Ea îi vedea ca pe-un calvar
Pe nesimţiţi.

Veniseră la ziua ei
Cu "La mulţi ani!" şi pupicei
Din ăia aruncaţi în vânt
Şi-apoi, la masă, cu avânt!
Ce derbedei!

Şi au mâncat, şi au băut,
Au vrut grătar şi l-au cerut
Căci, de! – ei sunt de la oraş,
În weekend, zile de relaş.
S-a abţinut.

Abia târziu, pe înserat,
Când sticlele s-au terminat,
Şi-au amintit c-au de condus
– Femeile, că ei... s-au dus –
Şi au plecat.

A stat mult timp la curăţit
Şi s-a gândit, s-a tot gândit:
"Cum, după zile de gătit,
Să nu le-ajungă ce-am muncit?"
S-a dumirit.

A vrut, în aerul curat,
Aşa cum e la ea în sat,
Să stea la umbra unui nuc...
Şi, uite ce-a ieşit: bucluc,
Căci s-a fentat.

Ea n-a avut, atunci, habar
Că e, de-o vreme, un tipar:
La orăşeni, în mintea lor:
Când văd verdeaţă sau izvor,
E – clar! – grătar.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nuntă n-a mai făcut, căci cu cine era s-o facă? Fata împăratului, cum a ajuns la casa mirelui, i-au plăcut palaturile şi socrii. Iar când a dat cu ochii de mire, pe loc a încremenit, dar mai pe urmă, strângând ea din umeri, a zis în inima sa: "Dacă aşa au vrut cu mine părinţii şi Dumnezeu, apoi aşa să rămâie". Şi s-a apucat de gospodărie. Purcelul toată ziua muşluia prin casă, după obiceiul său, iară noaptea, la culcare, lepăda pielea cea de porc şi rămânea un fecior de împărat foarte frumos! Şi n-a trecut mult, şi nevasta lui s-a deprins cu dânsul, de nu-i mai era acum aşa de urât ca dintâi. La vro săptămână, două, tânăra împărăteasă, cuprinsă de dor, s-a dus să-şi mai vadă părinţii; iară pe bărbat l-a lăsat acasă, căci nu-i da mâna să iasă cu dânsul. Părinţii, cum au văzut-o, s-au bucurat cu bucurie mare, şi, întrebând-o despre gospodărie şi bărbat, ea a spus tot ce ştia.

Ion Creangă în Povestea porcului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Salvată de salvamar

Rămânând cu burta mare
A vrut să se-nece-n mare
Însă unul, Marinel
A salvat-o c-un inel.

epigramă de George Ceauşu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ciclul Răspunderii

1
Unul ar fi vrut să are
Şi să se însoare-n sat
Unul ar fi vrut să are
Dar l-a strâns războiu-n gheare,
Unul ar fi vrut să are,
Şi de-atunci n-a mai arat

Unul ar fi vrut să-şi crească
Visul viu din fier tăcut.
Unul ar fi vrut să-şi crească...
Azi pe crucea lui e-o cască...
Unul ar fi vrut să-şi crească
Visul... Nu l-a mai crescut

Unul ar fi vrut să zboare
Către ceru-ndepărtat.
Unul ar fi vrut să zboare,
Dar l-a strâns războiu-n gheare,
Unul ar fi vrut să zboare,
Şi de-atunci n-a mai zburat.

Unul ar fi vrut să cânte
Cântul paşnicelor munci,
Dar l-au frânt obuze frânte;
Unul ar fi vrut să cânte,
Nu a mai cântat de-atunci.

Unul ar fi vrut să crească
Unul ar fi vrut să are
Unul ar fi vrut să cânte
Unul ar fi vrut să zboare!

Vreau să-mi cresc cântecul meu!
Vreau să-mi ar cântecul meu!
Vreau să-mi cânt cântecul meu!
Vreau să-mi zbor cântecul meu!

poezie celebră de Nicolae Labiş
Adăugat de Viorel Vaida
Comentează! | Votează! | Copiază!

Crăciun pe mare (extras-adaptare)

Toată ziua-am luptat cu valurile-între Capul Nord şi Capul Sud
Şi-am tras de velele-îngheţate luptând cu vântul înfrigurat şi ud.
În ziua rece ca o iubire lipsă,-n dureri amarnice şi groază, departe de fiord
Am înfruntat stihia navigând în volte spre nord şi sud, spre sud şi nord.

Aş fi vrut să fim acasă, florile dalbe,
La Scorrybreck, în locul unde-s vite bălţate, cu picioare albe,
Să fiu de toţi ai mei din casă binecuvântat.

Ne-am ţinut departe de Capul Sud, unde scrâşneau balaurii din ape,
Dar cu fiecare voltă Capul Nord venea tot mai aproape.
Dincolo de pulberea salină se vedeau stâncile, casele şi-ogorul gras,
Şi paznicul de far în curtea lui, cu ochelari pe nas.

Aş fi vrut să fim acasă, florile dalbe, florile dalbe...

poezie de Robert Louis Stevenson, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

AS FI VRUT

Aş fi vrut să mă nasc,
Să trăiesc şi să mor,
Peste trei secole. De ce?
E simplu. Iată răspunsul.
Mi-ar fi plăcut, ca în viitor,
Să văd ce s-ar fi făcut.

Dar totuşi îmi pare bine
Că sunt contemporan,
Cu cine?

Cu tine minerule,
Care în adâncuri,
Umed perforezi,
Şi tragi mai tare
Pentru a scoate
O realizare,
Cât mai mare,
Desigur pentru
Bani.

1963

poezie de Mihai Leonte
Adăugat de Mihai Leonte
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

clar, am vrut multe să-ţi spun în ziua de ieri
dar am tăcut ca un speriat epocal... şi atât...

poezie de Traian Abruda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copilul şi porumbelul

Pe cumpăna de la fântână
S-a oprit un porumbel.
A vrut o clipă să rămână,
Să mai răsufle niţel.

Când am vrut să-i dau din mână
Mâncare la porumbel,
A poposit la fântână
Şi o cioară lângă el.

Era neagră şi urâtă.
Porumbelul, alb, frumos.
Am zvârlit cu o ciosvârtă
Ca să dărâm cioara jos.

Şi cioara şi porumbelul
De mine s-au speriat.
Şi, după cum le este felul,
În zbor lin s-au avântat.

Cioara s-a dus spre pădure,
Porumbelul către sat.
N-au putut ca să îndure
Legea ce le-am aplicat.

După păsări m-am uitat
Cum flutură aripile.
Aşa de iute au zburat,
Precum zboară clipele.

Porumbelul s-a-ndreptat
Spre un nor mare, pufos.
Eu după el am oftat
Şi m-am tăvălit pe jos.

Aş fi vrut să zbor cu el
În înaltul cerului,
Dar nu sunt un porumbel.
Sunt fiul pivnicerului.

poezie de Dumitru Delcă (29 septembrie 2012)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scrisoare cerească

Am vrut să-ţi scriu o poezie,
Dar versul m-a abandonat,
Nici el nu poate să descrie
Ce iarnă grea ne-a condamnat.

Am vrut să-ţi spună trandafirii
Câtă durere-i pe pământ,
Dar azi e ziua nemuririi
În cer, în doruri şi-n cuvânt.

Am vrut să-ţi las un vers din soare
Aşa cum tu ai fost mereu,
În ceruri azi e sărbătoare
Şi-a lăcrimat şi Dumnezeu.

Am vrut să-ţi cânte primăvara,
Dar anul ăsta n-a venit,
N-am versuri să descriu povara
Şi iarna care ne-a lovit.

Am vrut să-ţi scriu o poezie,
Să urce ea la cer apoi,
Dar azi serbăm o veşnicie
Ce a rămas să plângă-n noi.

poezie de Alexandra Mihalache
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cine a vrut să fie aşa...

cine a vrut să fie aşa,
eu sigur asta nu am vrut
doar soarta nemiloasă, rea,
m-a aruncat ca un strănut,

m-a aruncat într-o vâltoare
din care singur cumpănind
încerc să ies din valul mare
în care simt că mă afund

cine a vrut să se întâmple,
cine a vrut, cine-a dorit,
să fiu cu mâinile pe tâmple,
să mă gândesc, unde-am greşit

unde-am greşit îmi este întrebarea,
o întrebare peste chin,
o întrebare peste trecătoarea
ce vreau s-o trec peste destin

unde-am greşit, cine îmi spune,
nu poate nimeni vreun răspuns,
doar eu cunosc şi ştiu mai bine
un adevăr ce nu-i pătruns

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!