Oamenii nu se pornesc pe drumul schimbării pentru că nu sunt gata. Nu sunt încă pregătiți psihic și emoțional. Scuzele cu: nu am bani, nu știu de unde să încep, nu am pe nimeni care să mă ajute, sunt doar mecanisme de apărare ale minții, prin care te ascunzi și fugi de schimbare. Când ești gata, totul apare în cale: maeștri, mentori, oameni care să te ajute, oportunități, totul se aranjează pentru tine. Și sufletul știe acest lucru, el nu are teamă. Dar mintea te ține pe loc în limitări, temeri și convingeri negative. Când vei fi gata să renunți la ceea ce nu te-a ajutat și la ceea ce nu te ajută nici în clipa de față (gânduri, convingeri, credințe, obiceiuri), atunci te vei porni pe marele tău drum. Dar cât timp te vei încăpățâna să faci ca tine și doar ca tine, crezând că doar tu ai dreptate și refuzând orice vine spre tine ca și semn și lecție de viață, vei rămâne tot în același punct ani la rând. Ori te vei îmbolnăvi, ori viața îți va da o situație șocantă prin care să conștientizezi, dar aceste lucruri sunt dureroase. Ele se întâmplă atunci când sufletul vrea să se salveze, să îți arate că nu e bine cum trăiești și că el nu mai poate așa. Dar de ce să ajungi acolo, în acel punct dureros? Nu mai bine conștientizezi și faci schimbările care se cuvin? Ce se poate întâmpla atât de rău?!
citat din Diana Pârje
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Citate similare
Admir oamenii frumoși, oamenii care caută să evolueze, să se înțeleagă pe sine și să manifeste empatie față de alții, indiferent de felul în care aleg ei să gândească sau să trăiască, oamenii care fac lucruri bune chiar și atunci când nu-i vede nimeni, oamenii care și-au stabilit un cod moral și de conduita pe care îl respecta oricând și nu doar din teama de pedeapsa sau din dorința de recompensa. Un adult matur și echilibrat din punct de vedere psihic și emoțional se uita în interiorul său pentru răspunsuri și va avea întotdeauna gânduri, trăiri și comportamente care fac cinste umanității și valorilor sale morale. Atunci când ajungi în acest punct, nu mai ai nevoie de nimeni să-ți spună ce este bine sau rău, ci te ghidezi întotdeauna după busola ta interioară - asta înseamnă să fi atins înțelepciunea și să trăiești în acord cu ea.
citat din Ursula Yvonne Sandner
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Tyler: Orice lucru pe care îl faci în viață va fi nesemnificativ, dar este foarte important să îl faci. Deoarece nimeni nu îl va mai face. Ca atunci când vine cineva în viața ta și jumătate din tine spune că nu ești nici pe departe gata, dar cealaltă jumătate spune: fă-o să fie a ta pentru totdeauna.
replici din filmul artistic Amintește-ți de mine
Adăugat de Iulia Florescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Inconștient sau conștient ne alegem mentori în viață. Știi care este cel mai rapid și mai natural mod prin care poți obține mai mult din ceea ce îți dorești? Care este primul pas către viața pe care acum probabil o vezi doar ca pe un vis? Admirația. Nu poți deveni ceea ce urăști. E imposibil. Însă poți deveni ceea ce apreciezi. Admiră oamenii care te inspiră. Admiră oamenii care sunt și trăiesc ceea ce tu vrei să trăiești și să fii. Spune-le asta. Nu ține doar pentru tine. Vei fi uimit cât de mult se pot deschide către tine.
citat din Daniel Zărnescu
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Jack: Rose, cu tine viața nu-i de ici, de colo. Bine, pe dinafară, ești o fetiță rasfățată, dar în realitate ești cea mai surprinzătoare, uluitoare, minunată femeie din câte am cunoscut eu...
Rose: Jack, eu...
Jack: Nu, lasă-mă să termin. Ești uimi...- nu sunt tâmpit, știu cum decurge totul. Am doar 10 dolari în buzunare, nu am ce să îți ofer și știu acest lucru. Înțeleg. Dar sunt deja implicat. Dacă tu sari, o fac și eu, îți amintești? Nu pot să plec fără să știu că îți va fi bine... Este tot ce vreau.
Rose: Ei bine, sunt bine... voi fi bine... serios.
Jack: Serios? Nu cred. Te-au închis, Rose. Și vei muri dacă nu scapi. Poate nu acum, pentru că ești puternică, dar... mai devreme sau mai târziu, acel foc care mă atrage la tine, Rose... acel foc va izbucni.
Rose: Nu este menirea ta să mă salvezi, Jack.
Jack: Ai dreptate... tu însăți ești singura care o poate face.
replici din filmul artistic Titanic
Adăugat de Andreea Tanase
Comentează! | Votează! | Copiază!
Dacă îți dorești cu adevărat ca un vis de-al tău să se împlinească, nu renunța la el niciodată. Adaptează-ți mereu strategia, învață, îmbunătățește-te și nu te lăsa până când visul tău devine realitate. Toate acestea se aplică la obiectivele care depind doar de tine ca să le îndeplinești. Însă atunci când este vorba de o altă ființă umană, acceptă că "nu" înseamnă "nu". Nu poți să forțezi pe cineva să te iubească sau să te dorească în viața sa. Oamenii nu sunt obiecte, nu sunt bunuri și nici lucruri. Ei au drumul lor, au viața lor și poate nu-și doresc sau nu îți mai doresc ca tu să îi însoțești în călătoria lor. Caută să ai demnitatea necesară ca, după ce le-ai arătat ce îți dorești tu de la ei, să accepți faptul că ei nu își doresc același lucru ca și tine. Să fii cu un anumit om poate fi doar visul tău, care provine din motivația ta interioară, dar poate sa nu fie și ceea ce-și dorește celalalt. Mergi mai departe, dă-ți o altă șansă și cu siguranță vei găsi pe altcineva care va dori același lucru ca și tine.
citat din Ursula Yvonne Sandner
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Viața ta îți aparține. Ea nu este nici a părinților tăi, nici a prietenilor tăi, nici a partenerului tău. Este doar a ta și ai dreptul să faci exact ceea ce îți dorești cu ea. Fără compromisuri, fără să te simți vinovat, fără justificări sau scuze. Nu le permite altora să îți dicteze ce să faci sau cum să trăiești pentru că atunci tu nu îți trăiești propria ta viață, ci pe a lor. Renunți la tine, la autenticitatea ta și devii o păpușă cu sfori atașate de care poate oricine să tragă în ce direcție își dorește. Pentru asta ai venit tu pe lume - să fii doar o marionetă fără personalitate și conștiință proprie? Trăiește exact așa cum îți dorești și nu te teme că rămâi singur. Poate îi vei pierde pe acei oameni care nu-și doreau altceva de la tine decât să le satisfaci interesele egoiste, însă vei întâlni cu siguranță alți oameni, conștienți și asumați, care trăiesc liber și știu să se bucure de viață.
citat din Ursula Yvonne Sandner
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Lucian: Hmm... Ce-mi faci?! Tu chiar vrei să mă zăpăcești, de tot?! Lia, îmi trasmiți semnale contradictorii! Cum ai vrea să înțeleg ceva?
Lia: Luci, dacă se întâmplă astfel, e doar din cauza mea. Pentru că așa e în mintea mea, totul e încâlcit, contradictoriu, confuz, dar nu din vina ta. Am să te rog doar să fii înțelegător cu mine și să ai răbdare și s-ar putea să obții ceea ce îți dorești atât de mult, adică, prietenia mea. Și nu-ți dau speranțe false, nici nu te amăgesc... Doar ai răbdare! E tot ceea ce-ți cer!
Lucian: Foarte bine! În cazul ăsta... Pentru a-ți dovedi că nu sunt numai foarte îndrăgostit de tine, ci și înțelegător și răbdător, n-am să insist asupra subiectului, cel puțin deocamdată. Reține, însă! Te iubesc! Din tot sufletul meu! Nici nu există cuvinte prin care să pot exprima ceea ce simt pentru tine. Tocmai de aceea am atâta răbdare, pentru dragostea ce ți-o port, de atâta timp; ea îmi dă forța necesară pentru a putea răbda... Oricât va fi nevoie!
replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Traian: În plus, nu i-am dat doar mașina, ci și celularul meu, acesta definitiv.
Diana: Telefonul? Care telefon?!
Traian: Al meu, doar ți-am spus. Nu ți l-a arătat?
Diana: Nu. Nu-i bine ceea ce faci; mașina și telefonul sunt lucruri de valoare, nu se împrumută.
Traian: Te rog, Diana! Mașina și telefonul?! Eu mi-aș da și viața pentru Luci, i-aș pune totul la dispoziție, iar tu faci gălăgie pentru niște obiecte, chipurile, de valoare?
Diana: Dar nu înțelegi că nu-ți poți permite să fii atât de atent cu el?
Traian: Nu, nu înțeleg! Luci nu știe că eu sunt tatăl lui; de fapt, nimeni nu știe asta, cu excepția a câtorva persoane; le putem număra pe degete... Te rog, nu-mi răpi și plăcerea de a-i oferi câteva lucruri, de a-i pune la dispoziție tot ceea ce-i este necesar; atât îți cer! În schimbul a ce? A nimic! Nu vreau decât să știu că lui îi este bine; crezi că-i prea mult?! Am acceptat tăcerea, am acceptat să tăinuiesc ceva ce... Și crede-mă, mi-e foarte greu! Nu-mi cere și să-l ignor! Nu sunt dispus să mai accept. Ce vre, i de fapt? Vrei să vorbesc în public despre toate astea? Acum? În acest moment?
Diana: Nici gând!
Traian: Atunci, nu insista! Deja am făcut prea multe compromisuri, doar pentru tine. Ce-am obținut în schimb? Nimic. Măcar o fărâmă din atenția ta? Nici gând! Am prea multe pretenții, nu-i așa?
Diana: Nu...
replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Banii sunt un mijloc de a ajunge unde vrei - nu de a ajunge ce vrei. Banii sunt un mod de a monitoriza evoluția, rezultatele - nu sunt rezultatul. Banii rezolvă ceea ce lipsa banilor creează. Banii nu te fac mai rău - doar amplifică ce ești deja. Banii îți pot schimba oamenii din jur în prieteni pe interes sau camarazi pe viață. Depinde DOAR DE TINE cum îi privești, ce faci pentru ei și ce faci cu ei. Ce alte convingeri știi despre bani?
citat din Daniel Zărnescu
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vreau să realizezi că toată greutatea stă pe umerii tăi. Tu ești singura persoană responsabilă. Pentru că o persoană alfa e responsabilă pentru binele grupului și este datoare să îi protejeze pe cei din grupul său. Tu poți să faci asta de mâine? Financiar, emoțional, spiritual, ești pregătit? Dacă nu, ce faci ca să te pregătești pentru asta? Te-ai gândit vreodată că nu are cine să aibă grijă de tine și ești singurul care trebuie să își poarte de grijă? Poate ești privilegiat. Poate ai părinți care te mai ajută. Poate mai ai un partener de cuplu, soț, soție care te mai ajută. Dar te-ai gândit că totul se poate schimba peste noapte și totul poate cădea pe umerii tăi? Cum te pregătești pentru asta? Ți-ai descoperit vocația și știi care e misiunea ta în viață? Îți dezvolți abilitățile și talentele? Ți-ai început afacerea ta ca să nu depinzi de nimeni legat de câți bani faci sau de programul de lucru? Ai grijă de sănătatea ta? Cum mănânci și cât sport faci pe săptămână? Ești capabil să oferi iubire și sprijin celor din jur? Din punct de vedere emoțional și psihlogic, ești o fire optimistă, ai umor și ai puterea de ai încuraja pe alții când le e greu? Poți tu să treci peste obstacole indiferent de ce îți aruncă viața în cale? Ai destui prieteni și o comunitate pe care să te poți baza dacă lucrurile devin foarte grele?
citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Iubirea e în tine. A fost tot timpul acolo și e singurul loc unde va fi. Și atunci când nu simți iubire e pentru că ți-ai acoperit iubirea din tine cu gunoaiele existenței de zi cu zi și doar de tine depinde să îți miști fundul și să începi să faci curat printre gunoaie până când vei face iubirea din tine să strălucească din nou. Iubirea e în tine atunci când citești o carte care îți place, când te uiți la filmul sau serialul preferat, când mergi în excursie și ești în mijlocul naturii trăgând pe nas aerul oxigenat al pădurii sau cel sărat al mării și toate problemele de acasă par departe. Când asculți muzica preferată, când ești cu prietenii din copilărie și râdeti de toate amintirile. Iubirea e în tine atunci când îți spune: "Devino maxim din ceea ce poți să devii." Iubirea e când alergi pe bandă sau pe stradă sau tragi de fiare la sală sau faci orice sport, pentru că iubirea îți spune: "Iubește-te! Vreau să ai un corp frumos și sănătos." Iubirea e în tine când te duci să mângâi un câine sau o pisică. Iubirea e în tine atunci când știi că meriți tot ce e mai bun în viața asta și iubirea e în tine când faci ceva cu pasiune și uiți cum trece timpul. Iubirea e în tine când îți îmbrățișezi părinții și bunicii și îi ierți pentru toate greșelile pe care le-au făcut față de tine, pentru că atât au știut la vremea lor. Iubirea e în tine când te uiți în ochii persoanei pe care o iubești și îi spui: "Te iubesc" fără să îți pese de reacția ei și fără să ai nevoie de ceva în schimb.
citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!
La început, când ești tânăr, mergi la discotecă și îi judeci pe cei care nu trăiesc așa cum o faci tu. Bătrânii sunt plictisitori, cei de vârsta ta sunt fraieri că nu își trăiesc viața. Apoi, îți faci o relație și o familie. Tinerii care pierd vremea în discoteci sunt proști și nu înțeleg ce este cu adevărat important în viață. Apoi ajungi bătrân și cei tineri sunt retardați pentru că așa e "tineretul din ziua de azi". Până la urmă singurul prost e ăla care judecă fără să înțeleagă că fiecare om se află într-o etapă a vieții ce trebuie onorată și respectată, și nu judecată. Ce e bine și important pentru tine, probabil e doar pentru tine și nu ești cu nimic mai bun doar pentru că ești la o anumită etapă, diferită de a altora.
citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Când începi să lupți pentru o viață cu bucurie, interes și angajament, nu toată lumea va fi gata să te urmeze în acel loc.
Asta nu înseamnă că trebuie să schimbi cine ești, înseamnă că trebuie să renunți la oamenii care nu sunt pregătiți să fie cu tine.
Dan Chindris (9 februarie 2021)
Adăugat de Dan Chindris
Comentează! | Votează! | Copiază!
E trist când ajungi să faci lucruri doar ca să vadă alții ce viață frumoasă ai. Când îți pozezi mâncarea, când nu intri în piscină fără o poză, când nu te faci mort în club fără sa faci un live în care crezi că ești funny, când te duci la bibliotecă fără să pui un status despre ce carte citești. Oh, scuze de ultima parte, mă luase somnul scriind. Când o să-ți dai seama că viața se poate opri oricând, o să întelegi și că scopul ar trebui să fie unul personal: să te bucuri de fiecare clipă și să te simți bine. TU, pentru TINE. Amintirile și trăirile cele mai frumoase nu sunt nici în poze, nici în hârtii, nici pe buzele altora. Sunt în capul tău. Sau în sufletul tău. Și stii ce e tare?! Că de acolo poți să le dai play și să le accesezi oricând. Chiar dacă n-ai baterie la telefon sau chiar daca se închide facebookul. Cea mai bună zi din viața ta este aceea în care decizi că viața îți aparține!
citat din Florin Ristei
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Jen: Jack, am avut iubiți, am avut prieteni, dar nu a existat un băiat care să-mi fie doar amic. Care să nu încerce să se culce cu mine sau care să nu plece în clipa în care i-am spus că nu vreau să mă culc cu el. Care să mă placă... pentru ceea ce sunt. Doar dacă nu te-ai hotărât între timp să fii bisexual? Când ai pus asta la cale a fost mai mult vorba despre tine decât despre mine.
Jack: Hai, lasă-mă. Nu sunt îndrăgostit de Henry Parker.
Jen: Nici eu, dar nu la asta mă refer. Poate că tu ai nevoie de o relație.
Jack: Poate că așa este. Dar aici nu e New York unde băieții gay se lovesc unii de alții când ies din dulap. Suntem în Capeside. Populația gay: unu. Doar eu.
Jen: Jack, o să ai o viață amoroasă. O să ai o viață amoroasă incredibilă. O să fie super și înfricoșător și o să-ți schimbe întreaga viață când o să aibă loc.
Jack: E ușor să vorbești.
Jen: Știu că e. Trebuie să ai încredere că uneori se întâmplă anumite lucruri când te aștepți mai puțin.
replici din filmul serial Cei mai frumoși ani
Adăugat de Moț Mădălina
Comentează! | Votează! | Copiază!
Atunci când suferi înseamnă că este necesar să schimbi ceva la tine, la gândurile și percepțiile tale sau la felul în care trăiești. Suferința este un semnal de alarmă care te invită la conștientizare și schimbare. Scopul firesc este eliberarea de suferință, nu acceptarea ei. Gândește-te că atunci când ești bolnav fizic îți dorești să faci orice pentru a te însănătoși. De ce procedezi altfel atunci când este vorba de suferință psihică? De ce continui să accepți, să crezi că este ceva benefic în "a-ți duce crucea" sau în a te autoabuza la nesfârșit? În plus, atunci când trăiești pe o frecventă negativă, când viața ta este presărată de durere, frică, tristețe, depresie, furie, frustrare, nemulțumire, vei atrage și mai multe situații care rezonează cu starea ta actuală. Nimeni și nimic nu te poate salva de tine însuți, miracolele nu se întâmplă fără ca tu să acționezi și nu vei primi niciun premiu sau vreo statuie pentru tot ceea ce alegi să înduri. Vrei să fii liniștit, fericit și împăcat cu tine însuți? Caută să te eliberezi de suferință - fie prin schimbarea felului în care trăiești, fie prin modificarea gândurilor și percepțiilor tale.
citat din Ursula Yvonne Sandner
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pustiul iubirii
Dincolo de tine nu-i nimic,
nici pomii, dragă, nu mai sunt,
orașul pare pustiit
și voci aud duse de vânt!
Și merg prin totul meu pustiu
în care tu domnești tăcută,
ești când pictată în granit
și uneori ești doar o umbră!
Din când în când brațe întind
și mă încurc în false-amoruri
și orice fac și-n orice gând
doar tu îmi ești legată-n doruri!
Te caut cu ochii mei doar triști
și nu văd drumul care duce,
spre răsuflarea ta vibrând
ce-o simt în ceafă până-n sânge!
Privesc în gol, poate aprinzi
acea lumină pentru mine,
să pot s-o văd, să te aud
și să ajung cumva la tine!
poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ești sclavul propriilor tale trăiri, gânduri și emoții. Când ai un viciu și îți spui că te poți lăsa oricând dar nu vrei, te asigur că nu poți să te lași. Când ai convingeri limitative care te opresc din inițiativă și din acțiune, care îți spun "nu încerca, nu se poate, te faci de râs" ești sclavul propriei tale minți. Tu poți să îți propui orice, nimic nu te oprește. De ce îți propui puțin? De ce ai gânduri limitative și emoții distructive? Pentru că nu ești propriul tău stăpân și o forță mai puternică te "posedă". Oamenii pierd libertatea pentru că preferă sentimentul siguranței în dauna adevărului. Când preferi siguranța în dauna libertății, lași frâiele și responsabilitățile în mâinile altui om sau a altor forțe care crezi că îți vor oferi siguranță. Tu nu te lupți doar cu lumea exterioară, cu societatea, cu specia, ci și cu părți semnificative din tine însuți. Există doar o parte mică din tine care poate fi numită pe bună dreptate, comoara ta. Îngrijește și iubește această parte din tine, căci dacă e să te salvezi, doar prin valorificarea acestei comori vei reuși.
citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Scopul vieții tale ar fi normal să fie fericirea, nu suferința. Suferința îți este dată doar ca să conștientizezi ceva, să înveți o lecție, să îți dai seama că drumul pe care mergi nu este bun pentru tine. Bucuria și fericirea sunt semnale care îți arată unde te afli și pe unde să o iei. Dacă suferi înseamnă că nu este ceva în regulă cu felul în care gândești sau trăiești. Dacă simți bucurie și liniște interioară înseamnă că te afli pe drumul cel bun. Eliberarea de suferință presupune conștientizare și schimbare - acțiune. Suferința, ca stil de viață, nu este nici benefică și nici nu trebuie acceptată pentru că ea duce la îmbolnăvire psihică și fizică. Un om care a înțeles că suferința și bucuria sunt doar indicatori și călăuze în drumul vieți, este un om înțelept. Caută să înțelegi mesajele pe care ți le transmite suferința, conștientizează lecțiile ei și fă schimbările necesare. Astfel dai la o parte obstacolele din calea fericirii tale. Meriți să fii fericit și să te bucuri de viață!
citat din Ursula Yvonne Sandner
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Lia: Aș vrea să te cred, dar... Mi-e teamă să nu fie doar un capriciu de-al tău, unul trecător...
Lucian: Poftim?! Lia, ți-am mai spus că pentru mine, tu nu ești deloc doar un capriciu trecător... În plus, ce fel de capriciu trecător ar putea fi, după mai mult de opt ani?! Te rog, sunt cel puțin opt ani...
Lia: Ba da, ar putea fi. Poate din cauză că eu am fost singura care te-am respins mereu, te-am refuzat, nu ți-am acceptat prietenia... Presupun că nu erai obișnuit să fii refuzat. Îți plăcea să obții totul, așa cum îți doreai tu. Încă îți place acest lucru.
Lucian: Nu, nu-i din cauza asta! E adevărat că-mi displăcea să fiu mereu refuzat, însă nu ăsta-i motivul pentru care m-am îndrăgostit de tine.
Lia: Sau poate crezi astfel, doar pentru că tu ești comandantul și ți se cuvine tot ce-ți dorești.
Lucian: Grozav! E ultimul lucru pe care aș fi dorit să-l aud în acest moment, de la tine sau de la oricine altcineva! În plus, n-are absolut nici o legătură. Când te-am cunoscut pe tine, nu eram nici un fel de comandant, al nimănui și nici nu aveam habar că voi fi vreodată. Că poate îmi doream acest lucru, e cu totul altceva...
replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!