Despre mine
Îți voi vorbi despre mine
ca despre femeia
ce i-a împodobit cu lacrimi
picioarele lui Iisus,
cu sufletul prins
între pleoapele cerului,
după ce cicatricea
se făcu aripă
și pământul -
piroane încinse
sub apăsarea ei...
Îți voi spune
despre o cruce
ce îmi arde în sânge,
din care,
pasăre
m-am desprins...
poezie de Magdalena Dorina Suciu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Citate similare
Descrierea
Despre urechile mele pot spune că sunt
cerceii tâmplelor. Despre tâmple
nu zvâcnesc nimic!
Despre mâini pot spune că sunt lacrimile
degetelor. Despre degete... nu vorbesc
cu ele!
Despre gură
pot spune cu ea cuvântul "gură"
și pot să spun că sunt oglinda ei
în care își piaptănă buzele. Despre buze... nu prea
le înghit!
Despre inimă pot spune
că bate la ușa nașterii mele de când
e inundată cu sânge de către mine
și nu îi deschid fiindcă nu sunt acasă.
Despre sânge nu pot spune
dacă e rece sau cald.
Despre ochi pot spune multe
însă nu spun nimic
fiindcă mă vede
cu celălalt ochi.
poezie de Alin Ghiorghieș
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ți-aș spune
Ți-ar spune ceva
ți-aș spune orice
despre luna din geam
despre nopțile albe
și despre visele din zori...
despre zilele negre...
despre cerul cu soare
sau chiar despre cel cu nori...
despre ciorile ce-l străbat
la ore fixe
dimineața și seara...
despre cafeaua amară
sau despre ceaiurile dulci
sorbite cu înghițituri mici
din aceeași ceașcă...
despre grădina
în care aștept mai întâi ghioceii...
apoi păsările
și fluturii...
despre ticăitul ceasului
ce mă-nsoțește
și despre alte ceasuri
ce au trecut
sau despre cele care au ruginit
și între timp s-au oprit...
despre oameni
ce erau dar au plecat...
despre alte nimicuri
despre nimic...
doar să nu las zăpada
din anotimpul în care-am ajuns
să se-aștearnă între noi
poezie de Argentina Stanciu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Poem petrolifer
Vă voi vorbi despre oamenii petrolului
și despre sufletul lor negru și mai inflamabil decât petrolul.
Vă voi vorbi despre mine
fiindcă nimeni mai mult decât mine nu poate fi un om al petrolului
și sufletul meu negru și inflamabil
mă face să vă vorbesc vouă celorlalți oameni, cu toată brutalitatea.
Așa trebuie vorbit despre petrol: cu brutalitate.
(...)
poezie celebră de Geo Bogza
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Frumoasele deprinderi
Să revenim la frumoasele noastre deprinderi
sub cerul intuițional
să ne arăm cu grijă pământul de pe tălpi
să folosim gesturi de papură cuvinte
despre balanțe despre forma focului
despre extazul binecuvântat și dureros
sau despre sânge despre lapte și despre celelalte obiecte-mamă
astfel ne-am putea regăsi
sub chioșc în camera de după un perete
în lumea foșnitoare de sub noi
complet paradiți dar nu despre asta e vorba
și cine mai știe.
poezie clasică de Gellu Naum
Adăugat de Simona E
Comentează! | Votează! | Copiază!
Picătura de rai
De când te-am găsit,
fiecare cuvânt al meu
e ca o sărbătoare
despre care păsările
vor vorbi în limba lor
până va curge din tine
picături de rai,
cu gust de strugure copt.
Când plouă frumos,
cântă o cruce în mine
de nimeni știută,
iar buzele așteptării
aproape că ard,
rupând scoarța dulce a nopții,
în care gângură luna
precum un copil cu aripi de lapte.
Nu știu cum se face,
doar ochii tăi
pot trece prin talpa de cer
ca să ajungă la mine,
tocmai când iarba adoarme
cu inima mea prelinsă în brațele ei.
poezie de Magdalena Dorina Suciu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
* * *
În visele mele curg apă neatinsă,
ca o rugăciune mă preling,
o altă Magdalena la picioarele lui Iisus.
poezie de Magdalena Dorina Suciu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
O poveste ce încă se scrie
Azi îți voi spune
despre ochii din inima mea,
despre lacrima lor
ca o scorță de cer înnorat,
despre nesomnul lor,
tulburând stelele,
ca și când zei beți
ar fi dansat desculți prin ei...
Aș vrea să cred
că încă mai sunt acea câmpie
înflorită până la Dumnezeu,
plutind doar prin vene de înger,
înălțându-te la atingere,
durându-mă la desprindere
și tot mai vie prin tine,
bărbatul ce îmi suflă peste răni,
învelindu-mă frumos
în cămașa în care ți-au rămas
bătăile inimii-
ca o poveste ce încă se scrie...
poezie de Magdalena Dorina Suciu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Da, ochii...
Îmi e de ajuns
să te ridici pe vârful picioarelor,
te voi cuprinde eu,
coborând, o secundă,
să te învăț cum să iubești
o pasăre în zbor.
Da, ochii se vor închide, împreunați,
sub apăsarea de cer
și numai bătaia de inimi
se va auzi,
atât de frumos conturată,
în pata de sânge,
ce va sta mărturie-
într-o carte cu file fragile de iarbă...
poezie de Magdalena Dorina Suciu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Am scris un poem cu o aripă de înger și toată copilăria mea a reînflorit la picioarele lui Dumnezeu...
aforism de Magdalena Dorina Suciu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
40 de aforiști reuniți într-o colecție memorabilă
Vezi detalii despre o antologie de referință!
Cătușe pentru suflet
Sunt acel pumn de țărânâ
despre care nu s-a vorbit,
o înverzire în coamele cailor
pregătiți pentru ultima lor cursă de alergare;
m-am surpat
sub o tâmplă fără spațiu,
cu sabia privirii mele
am tranșat orizontul;
câteva picături de sânge
dau viață poemelor
ce tind a fi
cătușe pentru suflet.
poezie de Magdalena Dorina Suciu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
* * *
am îmbrăcat cămașa ta
și trupul îmi miroase a ploaie...
îmi șoptești la ureche
despre raiul nostru,
acela în care iarba e una cu noi...
poezie de Magdalena Dorina Suciu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Nu e vorba despre a vorbi, și nici despre a tăcea. E vorba despre a construi ceva între cuvinte și tăceri.
citat din Roberto Juarroz
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Iubirea ce o trăiesc
Doamne, aș vrea să te privesc în ochi
și să îți spun despre iubirea ce o trăiesc,
să îngenunchez cu sufletul
și să recunosc în fața ta că mă arde,
sunt plină de ea cum e cerul plin de tine,
mă doare până la lacrimi,
iar inima mea e ca o temniță:
acolo e el, acolo eu, amândoi prinși pentru vecie...
Eu am gustul lui de gutuie răscoaptă,
mi se scurge prin toți porii,
iar ca să pot trăi, mă furișez în el,
lasându-mi urmele ca pe un jurământ,
apoi, sângele pe care-l respir, mi-l fac templu.
Da, Doamne, bărbatul acesta mi-e aripă
și mă ustură carnea unde îmi crește,
ca tăietura unui păcat,
așa simt durerea...
De aceea, te rog, să-mi lași,
această dragoste
chiar și sub forma unei cruci
pe care o voi duce pe brațe,
sărutând-o la fiecare încercare,
la fiecare lovire de pietre...
poezie de Magdalena Dorina Suciu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Americani, americane. Ei se instalează în jurul unei mese; ele, în jurul alteia - dar pentru a vorbi despre același lucru: despre bani. Ei, despre banii care îi câștigă și cât și cum; ele, despre cei pe care îi cheltuiesc, și cât și cum.
citat din Gilbert Cesbron
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!
* * *
de-ar putea vorbi copacul
despre densitatea aerului
prin care își urcă ramurile
spre nicăieri.
de-ar putea vorbi seva lui
despre firicelele de apă
la care tot împletește
în adâncuri.
vietățile care îl locuiesc
de-ar putea vorbi
despre scoarța-i crestată
cu scurte-scurte poeme.
umbra lui de-ar putea vorbi
o,
ce liniște s-ar așterne!
poezie de Dana Ene
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Caută-mă printre spinii ce în carne au pătruns, voi cădea un strop de sânge de pe fruntea lui Iisus.
aforism de Magdalena Dorina Suciu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Curând
Vei vorbi la trecut despre dragostea noastră.
Se vor cerne uitări peste tot ce-am trăit.
Va fi lumea la fel, cu-apa zării albastră
și cu valuri de nori pe genunchi de zenit.
Pe-al meu mal de tristeți voi apune devreme.
Pe-al tău mal de speranțe vei apune târziu
neștiind c-am rămas doar acolo-n poeme
să te strig, să te chem, să te cânt și să-ți fiu.
Vei vorbi la trecut despre noi, despre mine.
La prezent voi vorbi despre tine și noi
cât aceste bătăi de aripi mă vor ține
în văzduhul în care-am plutit amândoi...
poezie de Aura Popa
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Iubirea
Fă-mi inima o cătușă,
sufletul toarnă-l într-o amforă
albă
și lasă caii să-mi strivească
trupul;
de sub copitele lor
va răsări iubirea
precum boabele de sânge
din coasta lui Iisus.
poezie de Magdalena Dorina Suciu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cu picioarele goale
Poate că azi,
mai frumoasă ca niciodată,
în gara sângelui meu cald
te voi aștepta,
cum așteaptă iarba să crească într-un poem,
cu mâinile deasupra capului
făcându-i semne lui Dumnezeu.
Poate nu vei veni
și eu voi adormi ghemuită
la fel ca o pasăre pe pragul unei biserici vechi,
visând că în ochii tai
sunt femeia cu picioarele goale
ce calcă prin ciobori de icoană spartă.
poezie de Magdalena Dorina Suciu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Dealuri de stele
Voi lăsa scris pe ziduri
numele acestor poeți
bolnavi de cuvintele
ce i-au săpat în inimi
pe timp de ploaie și viscol,
clocotindu-le sângele
pe dealuri fragile de stele,
în timp ce-și împărțeau sufletul
în veacuri.
Voi spune lumii despre curajul lor
de a înfrunta desculți
spinii acelor zile
în care trebuiau să semneze
la oră fixă
în condica lui Dumnezeu.
poezie de Magdalena Dorina Suciu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!