Septembrie...

Septembrie mi-e plin de călimară,
Cu nopţile ce fluieră-a pustiu,
Cu nostalgii deşarte după vară,
Cu mustul ce dezleagă râs zglobiu
De nepoţel, ce-l gustă prima oară...

Septembrie mi-e dor pân-la povară,
De parfumate-n fân uscat câmpii,
De spaţios ghiozdan de profesoară,
De zuruieli la maxim, de copii,
Privaţi de joacă-ntr-o augustă seară...

Şi tot septembrie mi-e resemnare
Cu-aripile grijite de-un zbor plin,
Cu-a fumului fuioare de-ncercare,
Vestind că brumelor li-i sete de pelin,
Iar, galbenă, gutuia sătulă e de soare...

Septembrie, ţi-alung din piept suspinul
Şi-i umplu adâncimile cu vis şi poezii,
Îmi scutur de pe frunte regretul şi târziul,
Să nu mi-o încolţească granit de nostalgii...
Hai, toamnă, îţi revarsă pe suflet arămiul!

poezie de Maria Botnaru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Septembrie

Septembrie mă strigă iar pe nume
Şi iar mi-e frig cu sufletul pe-afară
Ca unui nou-născut, venit pe lume
Din pântecele unei nopţi de vară

Să vină ploi să-mi plângă iar pe umăr
Să-mi zboare frunze-n cale şi să-mi ceară
Cu ultima putere să le număr
Şi să le-ascund de frig, până la vară

poezie de Gabriel Cîndea (august 2019)
Adăugat de Gabriel Cîndea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mai Septembrie ca oricând

Plouă cu toamnă peste noi,
Pădurea are rugină pe veşminte,
Şi parcă suntem tot mai goi,
Septembrie... ne aducem aminte.

Cad şi frunzele, bate şi vântul,
Iar cerul cu norii săi cei grei,
Îmi spune încet cuvântul,
Nerostit de buzele ei.

Este mai Septembrie ca oricând,
În păduri, pe străzi dar şi pe foi,
Fac pasul mic peste frunze trecând,
Uscate de amintiri mai vechi şi noi.

Septembrie mi-a uscat şi rănile,
Unele din ele erau deja uitate,
Au căzut rând pe rând ca frunzele,
Şi acum vântul mă împinge de la spate.

Toamna face loc de început,
Îmi usucă tot răul din gând,
Şi mă lasă fără niciun scut,
Căci e mai Septembrie ca oricând!

poezie de Iustin Miron din Autopsia Inimii (2 septembrie 2021)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Voiam să rămân în septembrie

Voiam să rămân în septembrie
pe plaja pustie şi palidă,
voiam să mă-ncarc de cenuşa
cocorilor mei nestatornici
şi vântul greoi să-mi adoarmă
în plete cu apă năvoade;

voiam să-mi aprind într-o noapte
ţigara mai albă ca luna,
şi-n jurul meu – nimeni, doar marea
cu forţa-i ascunsa şi gravă;

voiam să rămân în septembrie,
prezentă la trecerea timpului,
cu-o mână în arbori, cu alta-n
nisipul cărunt – şi să lunec
odată cu vara în toamnă...

Dar mie îmi sunt sorocite,
pesemne, plecări mai dramatice.
Mi-e dat să mă smulg din privelişti
cu sufletul nepregătit,
cum dat mi-e să plec din iubire
când încă mai am de iubit...

poezie de Nina Cassian
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Septembrie, azi!

Septembrie azi, ce ştire sordidă
să-ţi spună la radio că eşti bătrân
că pân la fluture rămâi omidă
şi că de iarbă verde te faci fân

septembrie azi, final, rămâi cu bine
schimbi soare mic pe luna cea mai bio
şi-o ţii pe cer cu gândul că va ţine
de cald uimirii. eşti bătrân! adio!

poezie de Spiridon Voinescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-e dor

Mi-e dor de vară şi mi-e dor de Soare,
De plaja prinsă-n cuie de aramă,
Când tu păşeşti prin nopţile amare
Şi-mi mângâi clipa înnorată, mamă!

Mi-e dor de vară şi de nepătruns...
Mi-e dor de stele, de copilărie,
Căci ploile tăcerii m-au pătruns.
Mi-e dor să fiu un fulg de păpădie!

Mi-e dor de pace şi de infinit,
De paşii alergând prin universuri
La care să visez n-am îndrăznit...
Doar scormonesc în ele după versuri...

Mi-e dor de val, mi-e dor de albatroşi,
De răsărit şi de apus deodată...
Mi-e dor, mi-e dor de ochii tăi frumoşi,
Mi-e dor de voi, de ia înflorată.

Mi-e dor de vară, de iubiri
Şi de grădina cu trifoi,
Mi-e dor de lumea noastră toată...

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe scurt despre toamna

Septembrie,
trec prin tine
ca printr-o mare de moarte,
în jurul meu doar hoituri de-ntâmplări,
septembrie, anotimp în anotimp,
dureros ca o smulgere
septembrie, moarte de fulgere.

poezie de Veronica Popa
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Septembrie cu roze

Sunt ultimile roze, Septembrie, — şi sunt
Cădelniţări de smirnă îngemănate'n vânt;
Parfumuri potolite se leagănă-n grădină:
Amurgul toamnei pune miresmelor surdină.

Pe fân de-argint albastru cad palidele foi,
Încet-încet acopăr grămada de trifoi
Şi calomfir sălbatec şi iarbă colilie
În parcul plin de urne şi de melancolie.

Septembrie cu roze de aur s-a gătit
Cu roze înflorite, ce scad în asfinţit,
Ca să renască mâine din ce în ce mai pale
În aurore stinse de perle şi opale.

Surâsurile noastre, iubita mea, se fac
Din ce în ce mai triste pe aburii din lac,
În parcul plin de roze şi urne vechi, sculptate,
Din ce în ce mai pale şi mai îndepărtate...

Surâsurile noastre iluminând uşor
Sunt roze-ntârziate pe frunzele ce mor;
În parcul plin odată de largi apoteoze
Surâsurile noastre sunt ultimile roze...

poezie celebră de Victor Eftimiu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Septembrie

septembrie şi câte doruri scriu
în muntele iubitului din vis
cu un cuvânt te chem în paradis
cu-n alt cuvânt în mine e pustiu

dar zâmbetul ţi-ajunge până vin
în ţara unde-mi lăcrimează norii?
în cântecul divin privighetorii
i-ajunge să te-ntârzie puţin?

hai, să ne-aprindem gândul-început
în preajma canionului cu doruri
ridică ale deznădejdii storuri
să ardem vâlvătaie-ntr-un sărut

poezie de Daniela Marchetti (2020)
Adăugat de Daniela Marchetti
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-e dor ...

Mi-e dor de tine soare,
Mi-e dor de strălucirea ta,
De stoluri de cocoare,
Când vine primăvara.

Mi-e dor de luna plină
Din nopţile de vară.
Mi-e dor de-o zi senină
Sub nucul de la ţară.

Mi-e dor de toamna ruginie
Când îşi revarsă rodul.
De strugurele copt în vie,
De grâul care umple podul.

Şi de iarnă-mi este dor,
Când arde focu-în vatră,
Când fierbe oala pe cuptor
Şi-i cald în casa toată.

Mi-e dor de anu-întreg, se pare,
Şi nu de unul, de mai mulţi.
Aş vrea să mai trăiesc sub soare,
Cât vieţuiesc munţii cărunţi.

Nicicând din viaţă n-aş pleca,
Dar e lăsat de Dumnezeu,
Când la ceruri voi urca,
Cu drag sărut pământul meu.

poezie de Dumitru Delcă (11 martie 2020)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-e dor...

Mi-e dor de tine soare,
mi-e dor de strălucirea ta.
De stoluri de cocoare,
când vine primăvara.

Mi-e dor de luna plină
din nopţile de vară.
Mi-e dor de-o zi senină
sub nucul de la ţară.

Mi-e dor de toamna ruginie
când îşi revarsă rodul.
De strugurele copt în vie,
de grâul care umple podul.

Şi de iarnă-mi este dor
când focul arde-n în vatră,
Când fierbe oala pe cuptor
şi-i cald în casa toată.

Mi-e dor de anul-întreg, se pare.
Şi nu de unul, de mai mulţi.
Aş vrea să mai trăiesc sub soare,
cât vieţuiesc munţii cărunţi.

Nicicând din viaţă n-aş pleca,
dar e lăsat de Dumnezeu,
Când la ceruri voi pleca
cu drag sărut pământul meu.

poezie de Dumitru Delcă (11 martie 2010)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Adânc mi-e sângele

şi-această sete de iubire
îmi toarnă plumb
în fiecare necuprins pe care-l strâng;

... resemnare, te-aşterni ca un sărut!
şi-adânc mi-e sângele
ce-l strig
neputinţei unui cuvânt.

! mi-e sete
ca de-un apocalips
mângâiat în aşteptare de tine...

poezie de Ana Ştefănescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec-descântec

Mi-e sete de stele şi lună,
Mi-e sete de mierea din strună,
Mi-e bine pe-a liniştii scară,
Mi-e ploaie, mi-e pace, mi-e ţară!

Mi-e sete de-albastru şi verde,
De codrul ce-n sine mă pierde,
Mi-e bine cu gândul spre mâine,
Mi-e cântec, mi-e ie, mi-e pâine!

Mi-e sete de frate şi soră,
Mi-e floare, mi-e holdă, mi-e horă,
Mi-e bine, când muguri m-aclamă,
Mi-e înger, mi-e rouă, mi-e mamă!

poezie de Janet Nică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi-mi e să mai ning...

Mi-e toamnă, mi-e vis,
mi-e cântec şi ploi.
Mi-e albastru de-abis
Dureros de noi doi.

Îmi este ninsoare şi-mi este descânt.
Îmi este durere şi-mi este furtună.
Îmi este plecare şi-mi este şi vânt…
Şi alb... si nesomn, şi mi-e lună.

Şi mi-este departe de tine şi frig.
Şi mi-e amurg şi pustiu.
Şi mi-e curcubeu şi-mi e să mai ning.
Şi mi-e, unde eşti, să mai ştiu.

Şi sete îmi este şi iar îmi e dor,
mi-e rană de cântec în gând.
Şi-mi este şi spaimă... şi-mi este şi... nor
de ploi prea albastre plângând

poezie de Lelia Mossora (11 iunie 2003)
Adăugat de Lelia Mossora
Comentează! | Votează! | Copiază!

Jelanie de toamnă

moto: Constantine, Constantine
Câte nopţi au plâns în mine
De cu seară până-n zori:
Şi ciori şi, privighetori!
-------------------------

Luaţi-l pe septembrie din noi
Că dăm din el pe dinafară
Şi plouă toamna cu nevoi
Şi iar ne suntem o povară
Şi aruncaţi-l în cocori
O dată sau de două ori
Şi-n locul gol, rămas vacant
Să nu ne daţi nimic în schimb
Facem oricum figură tristă
Pentru paloarea unui nimb
Atâta timp cât mai există;
Aşa că vă rugăm frumos
Cum calea ni se tot bifurcă
Acest septembrie ne-ncurcă,
Şi de un timp, ne trage-n jos

poezie de Ion Untaru din Locuiesc într-o lacrimă suspendată (2005)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nostalgii ale unui soţ nefericit

Mi-e dor de SUSUR DE IZVOR,
De-AMANTELE ce-au fost, mi-e dor,
Mi-a dor de-al meu TRECUT PREA PLIN.
Dar de soţie... MAI PUŢIN!

epigramă de Mihai Haivas din Geometrie conjugală (2013)
Adăugat de Mihai Haivas
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondelul lui Răpciune

Când Septembrie vâsleşte spre aval
Şi soarele ne mai mângâie pe frunte,
Buzele luminii, cu-al lor sărut fatal,
Sortesc frunzelor clipe mai cărunte.

Greierii susţin un ultim concert estival,
Chiar de-n cămară n-au niciun grăunte,
Când Septembrie vâsleşte spre aval
Şi soarele ne mai mângâie pe frunte.

Pe cerul sur, ca un imens cadran oval,
Păsări scăpătând de dincolo de munte,
În zboruri rotitoare, deasupra de prăval,
Îmi amintesc de toamnele (pe)trecute
Când Septembrie vâsleşte spre aval.

poezie de Costel Avrămescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Septembrie

Ne mângâie toamna pe frunte
Cu raze calde, lungi, subţiri,
Când lipicioase, când rotunde-
Ca mustul strâns în amintiri!

Septembrie visează muze
Sub un narcotic blând, suav,
Lumina se coboară-n frunze-
Cu un sărut fatal şi grav!

Agaţă-n pomi, parcă-s podoabe,
Eşarfe galben-ruginii,
Pe care vântul le absoarbe-
Purtând cu el melancolii!

Se-apleacă scurt, a reverenţă,
În faţa verii ce s-a stins,
Luând din ea o chintesenţă-
Un hieratic... Rug aprins!

poezie de Vasile Neagu-Scânteianu
Adăugat de Vasile Neagu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Septembrie, tu vara mea proscrisă

Septembrie, tu vara mea proscrisă
Şi nerecunoscută de surori
De ce mereu doar toamnei eşti promisă,
Când august e mai rece uneori!

De ce îi laşi să îţi arunce-n spate
Povara toamnei ca şi început,
Septembrie, de-ar exista dreptate
Ar face îngerii-n jurul tău scut.

Şi n-ar lăsa pe nimeni să mai spună
Că tu începi al toamnei ritual,
Iar cei ce nu-nţeleg de vorbă bună,
Să fie puşi la punct procedural!

Să înţeleagă că nu se răceşte
Nici vremea şi nici sufletul din noi
Şi orice drum al tău ce rătăceşte,
Se-neacă-n soare, nu se-neacă-n ploi!

De ce mă laşi să fiu doar eu de vină
Când tu eşti caldă, tu şi briza ta,
Septembrie, tu vara mea senină,
Tu eşti proscrisă doar în lipsa mea!

poezie de Daniel Dobrică
Adăugat de Băştinaşul
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-e dor

Mi-e dor de mirosul frunzelor uscate,
pe care mama le ardea în şanţ.
Mi-e dor de gutuia coaptă
în jarul inimii lor veştede.
Mi-e dor de toamna noastră ţărănească
şi mai ales mi-e dor de-o seară
acolo, la mine, acasă.

Mi-e dor de bătătura cu strigăte vesele,
şi de prispa joasă a copilăriei,
dar mi-e dor mai ales de toamna
când copacul a eliberat
a treisprezecea-mi frunză.

poezie de Ioana Voicilă Dobre din scrisoare (17 decembrie 1978)
Adăugat de Girel Barbu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-e dor

Mi-e dor de zilele fierbinţi de vară
Când ne ţineam de mână sub castani,
Mi-e dor să te sărut ca prima oară,
Să simt din nou magia acelor ani.

Mi-e dor de noaptea cea cu lună plină
Când ne plimbam pe plajă îmbrăţişaţi,
Mi-e dor de chipul tău, de pielea fină,
De ochii tăi adânci şi minunaţi.

Mi-e dor de iarba verde, înrourată
Pe care alergai necontenit,
Mi-e dor să simt răcoarea ei curată
Şi să-ţi admir făptura ca vrăjit.

Mi-e dor să-ţi spun iar vrute şi nevrute,
Să simt că-s tânăr şi că te doresc,
Însă acestea-s lucruri dispărute,
Dar eu n-am încetat să te iubesc.

poezie de Octavian Cocoş (19 aprilie 2021)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!