Lipsă de imaginaţie

rămaşi cu ochii aţintiţi
unul asupra celuilalt
ca asupra unor monitoare
îndărătnice cu idei fixe
fiecare aruncându-şi neputinţa... vina
pe seama celuilalt

încercăm

mici variaţiuni
o nuanţare a fundalului
un shortcut pentru orice eventualitate
resetarea priorităţilor
adunarea detaliilor într-un recycle bin
chiar şi un restart
rămânem aceleaşi două mecanisme blocate jalnic

din depărtare... apropierea ta maladivă
gestul uriaşului rănit de moarte
acoperind cu starea lui jumătate din cosmos

reacţia mea ambiguă văzută din exterior
aceste excrescenţe insidioase obturând
accesul elementar la sine

lipsa de imaginaţie ne coboară
în faţa publicului care mizase

cine va face rost de o inimă
ca spectacolul să se ţină?!

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă din Iubire cu lămâie şi sare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Povestea noastră

aparent fără nicio legătură cu scenariul biblic
această derizorie contorsiune de destine
unul împotriva celuilalt ca şi cum
reciproc ne-am fi privat de locul binemeritat
în fantomaticul paradis
acelaşi imbold preistoric ne îndeamnă
fiecare pe sine să se salveze
înainte ca celălalt să o facă!
uităm infinit cât de înjumătăţiţi
cât de bolnavi suntem!

să fie vis?!... aproape-realitate?!

eu în rochie retro şi coafură asortată
în privirile unui public cenzurându-şi aplauzele... poate înjurăturile
... păşesc... păşesc într-un viitor niciodată de tine anticipat
de undeva din afară încerc să spun lucrurilor pe nume

chiar dacă tu... chiar dacă...

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Într-un cuplu fiecare dintre parteneri are drept de viaţă şi de moarte asupra celuilalt!

Camil Petrescu în Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război (1930)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Inevitabil estival

suntem prea fricoşi
ne începem constant ziua din dreptul a ceva expirat
tot balansul acesta... tot balastul:
cine să ne plângă de milă?

intraţi în aria de coliziune cu nimicul
inactivi activăm funcţia de economisire a afectului

! dar suntem oameni
avem nevoie de jumătăţile-acestea!
nu ne displace balconul cu briză
nici firimiturile gesturilor noastre
conservate într-un vârf cu levănţică

*
asemenea vieţii
orice cuvânt cu sens se naşte
dintr-o dragoste

să fie iubirea iasomiei
faţă de imperfecţiunea albului
însingurat în propria continuitate?!
şi-atunci norii albi...
chiar şi spaimele...

... sentimentul copacului curtând cerul
el însuşi lăsându-se copleşit de vrăbii
de respiraţia umanizată
în serile cu tei şi tramvaie galbene

[Dumnezeu rupe constant din Sine...]

să fie numai
iubirea aceasta care ne caută
pe fiecare în uriaşa absenţă a celuilalt?!

*
poteca stearpă
şerpuieşte
în imaginaţie
pâlcuri de nalbe şi rândunici
post meridiem-ul începutului de vară
când macii se mută în inimă
fără să se vaite de alteritate

mergem de-a lungul zilei acesteia
cum de-a lungul unei faleze cu de toate
pescăruşi goi ciugulesc cerul din umeri
ne place nisipul cu cochiliile şi memoriile lui ample
înflorind iarbă în mijloc de civilizaţie

aşteptăm

deocamdată

fiecare la câte un capăt

ploaia o să ne demaşte...

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cei care se iubesc au drept de viaţă şi de moarte unul asupra celuilalt.

Camil Petrescu în Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război (1930)
Adăugat de Corneliu Tocan, Ph.D., M.Sc.
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trebuie să se ştie că şi iubirea are riscurile ei. Că acei care se iubesc au drept de viaţă şi de moarte, unul asupra celuilalt.

Camil Petrescu în Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război (1930)
Adăugat de Cătălina
Comentează! | Votează! | Copiază!

De unul singur

habar nu am
ce simţi tu
când rosteşti aceleaşi cuvinte
ca şi mine
când te găseşti
în faţa aceluiaşi copac
când te rostogoleşti şi dai să te prinzi
de o margine iluzorie
de un cântec

şi câte întâmplări ai ratat
din încăpăţânare din copilărie din neşansă
care a fost combinaţia de taste
fericita intuiţie echivalând
ControlSave-ului

dacă
te ia cu început
cu această ridicare a fiinţei din arest
luna de miere a omului lipindu-şi
cu superglue monologurile
cu acea infimă voinţă
de a fi

sau cu sfârşit te ia
şi simţi pe propria piele
miros de tămâie arsă
dimineaţa în care eşti somat
să te întorci la origini

cum fiecare
într-un fel sau altul se naşte şi este

mai ales

cum se moare

de unul singur.

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De-ar putea amanţii, odată sfârşită legătura lor, să-şi mărturisească cât de mult au suferit unul din cauza celuilalt din incertitudinea în care i-a ţinut pasiunea lor comună, insomniile, minutele dureroase petrecute întrebându-se asupra enigmei celuilalt! Dar vai, atunci când o fac, mărturisirea nu mai are putere, nu se mai iubesc, prea mulţumiţi că s-au descotorosit de o afecţiune care îi hărţuia.

Pascal Bruckner în Luni de fiere
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În ultimă instanţă

[file de jurnal afectiv]

nu aveam un cuvânt viu
sensurile se luaseră la harţă
trăgând într-o parte şi alta
până la implantarea nimicului

se apropia august
timpul ieşise din sine
salahor cu braţe zdrelite
savurând mirajul unei plaje
marele copil proiectându-şi naivităţile
într-un scenariu lăsat pe seama omului

arşiţa mi-a îmbrăcat lipsa de imaginaţie
într-o geografie aleatorie
un pescăruş accidental s-a atins de mine
preluându-mi o parte din vina personală

eram înaltă şi palidă
treceam ca o Femeie
dovadă dârele de lumină parfumată
felul graţios de a-şi întoarce capetele al narciselor

silueta mea se sustrăgea
tentativelor tale poetice
cochetând cu versuri prozaice

copacul se dovedise o invenţie unilaterală
cântec sugrumat implorase mila călăului
în faţa agoniei interminabile

nu crescusem o pasăre
nu schimbasem un scutec
floarea avea alt habitat

de aceea poate

oceanul ne lua şi ne scufunda în ere contradictorii:
o mână nu ştiuse vreodată s-o spele pe alta

în instanţă am dat fiecare răspunsuri diferite
n-a fost loc pentru procese de conştiinţă
într-o doară s-a lamentat urma de ploaie nimerită
pe apropierea fantomatică dintre-un-mine-şi-un tine

la ieşire purtam valsul lebedelor
incorigibil rămâneai marele amator de nimicuri

adversari sau intruşi
pur şi simplu cunoştinţe întâmplătoare
reciproc ne-am repudiat numele

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce este o cauză? Modificarea antecendentă care face necesară modificarea consecventă. Nicio cauză din lume nu-şi fabrică efectul exclusiv din ea însăşi;există întotdeauna o materie asupra căreia să se exercite, iar ea nu face decât să prilejuiască, într-un anumit moment, într-un anumit loc şi asupra unei anumite fiinţe, o modificare ce este întotdeauna conformă cu natura acestei fiinţe, posibilitatea ei trebuind, deci, să fie preexistentă. În consecinţă, fiecare efect este rezultanta a doi factori, unul interior şi celălalt exterior: energia naturală şi originară a materiei asupra căreia acţionează forţa în discuţie şi, respectiv, cauza determinantă, care obligă această energie să se actualizeze trecând de la putere la faptă.

Arthur Schopenhauer în Lumea ca voinţă şi reprezentare
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te primesc aici

ia în primire
pământul acesta
gura lui amuţită de invazii subterane
cârtiţa-cu-ochi-de-femeie-nedevenită
cântecul răguşit al orbului
adunându-şi luminile
din imaginaţie

ia şi
jumătatea-mi de cuvânt
neputinţa într-ale rostului
toate sensurile acestea
aşteptându-şi învierea
dincolo de grota
neinspiraţilor sorţii

ceartă-te înţelept
cu seceta din mine
prelungindu-se indecent
peste fraged-trup-albastru-de-ploaie
... cu crăpăturile acestea
prin care schiloade privesc
ierburile ce n-au mai fost în stare
să crească din canalele morţii

te primesc aici:
comportă-te ca la tine!

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sentimentul de la ora 5 după-amiaza (2)

şi aşa cum stăm
unul în faţa celuilalt
cu privirile smede
îndreptate spre altundeva
cântărim luciul verde / înţelegem
cum masa tăcerii îşi cere ea însăşi
tributul propriei amuţeli

alunecăm şovăielnic
unul pe lângă celălalt
unul prin celălalt
niciodată prezenţi
niciodată sincronizaţi
totdeauna atât de eu
asaltat fiecare
de sine însuşi

răstigniţi
pe marginea unui timp
nu îndrăznim cuvinte
fără prea multă înţelepciune înţelegem
noţiunea de drepte paralele
conceptul de vid
mai bine decât am făcut-o
în trecuta adolescenţă
la ora de geometrie a profesorului
cu lornion şi curea albastră din piele

eu uşor aplecată
peste triunghiul umbrelor tale
tu subtil adunat undeva
la marea ieşire din mine
surâdem cu spaimă
din nou mângâiem
bradul mesei lucioase
nepăsător împărţind
pahare cu sucuri de rodii
şi cuburi de gheaţă
poate numai tic-tac-ul
ciobit-perimat
al unui sentiment
de la ora 5 după-amiaza
în toropita grădină de vară

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Desfrâul meu

punând sub semnul întrebării
definiţiile de dicţionar
convingerile... prejudecăţile altora
numai pe mine neintrigându-mă

care va să zică
10 nuanţe de mov
cireşe de august
inele bombate cu pietre
şi nonşalanta aceasta a trecerii
de la ştiinţă la artă
(viceversa: propoziţie adevărată)

secvenţele macro decupate
din universul minor
înnobilate la scară cosmică
probabil cu pila vreunui înger
de nu cumva personal voi fi vinovată?!

cum spuneam...
spectacolul de la fereastră
cuvintele confundându-se
-n creşterea ierbii... a două–3 aripi
ciocolata-cu-rom-şi-stafide
orgasmele la spiritualitate

parfumul luat direct din magnolii
valsul subtil... personalizarea abc-ului
roşu-asortat-cu-orange
nesăbuinţele într-ale descifratului

în sfârşit
ziua de duminici
întinzându-se de la origini
până hăăăăt depaaarte... la tine...
oja mea de culoare ambiguă
oglinda minusculă cu-arţar-şi-cer
una alta marea scufundând seceta
lumile trupului amatoare
de clişee şi de moarte

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De-a-mpiedicatelea

file de jurnal afectiv

ne facem mici
cu răsuflarea proprie atingem pământul
îi dăm o parte din noi/ 10 la purtare
mai toate lecţiile dobândite
în existenţe miniaturale

ne doare
nu ştim să ducem
copacul la bun sfârşit
ramurile noastre/ mâinile lui
atâtea secole în stadiu de proiect

prea departe
dimineaţa aceasta în care ne trezim
ingenui încercăm să fim
în prelungirea a ceva
a mai rămas de ieri
puţin-vis-de-copil
puţină iarbă
atâta durere catifelată
care ne ţine

prea departe îmi eşti
prea departe îmi sunt
străina care pentru 2 bănuţi
pe sine cu sine s-ar trăda:
adu-mă în mine!

alţi paşi
sub acoperire de zăpadă
sau de puşcă
ploile desprinzând epiderme
până la stratul ultim
din care îţi ţipi TU

asfixiate poemele cad vii
în goana trenului neştiutor
de-ale omului
bunăoară clipa mea / ta sidefată
în timpul tău / meu cenuşiu

realitatea se face înaltă
lipsim fereastra de jumătate din fluturi
un oraş altfel ia în posesiune
sălbaticiţii ochi pierduţi în icoane
în păduri de mangrove ne descurcăm

legaţi la lumină
desculţaţi de noi
ne punem stavilă
poate că moartea
o să se-mpiedice
şi o să ne fie

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În orice întâlnire este ceva ce rămâne în mine din celălalt chiar şi atunci când acela pleacă. Lăsăm în celălalt prin întâlnire câte puţin din noi. Ne lăsăm pe noi înşine ca un chip sculptat în marmura fiinţei aceluia pe care l-am întâlnit. Şi dacă timpul, distanţa sau indiferenţa acoperă cu praful uitării pe "celălalt" din noi, el ne interoghează şi se strigă din îndepărtare pe sine însuşi născând în noi dorul. Dorul este apelul "celuilalt din noi" către el însuşi. Şi suntem cu toţii nişte strigăte asurzitoare, căci freamătul "celuilalt din noi" se cheamă pe sine înapoi ca împreună cu noi, şi nu ştiu pentru a câta oară, să intrăm din nou în veşnicie...

citat din Viorel I. Coman (mai 2009)
Adăugat de mihai tudor
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

frumuseţea mea de femeie rară
dată exteriorului după reguli proprii
care cu certitudine pe altul l-ar doborî
această vietate cu adn suspect
contravenind lotului
normelor sociale

această trecere aşa de puţin reală prin lumea
muşcătoare feroce din concretitudinea mărului
şi din pere... din dude... şi din corcoduşe... din toţi pomii existenţi încă
în stadiul de imaginaţie şi care musai trebuie să apară

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Incompatibilităţi

! felul meu de a fi
cu totul de neînţeles pentru tine!

roşu-cu-mov asemenea reţinerii acesteia
de a traversa noaptea prin locuri interzise
chit că între timp vor fi scoase de la promoţie
toate fructele prohibite

cosmos ieftin! univers derizoriu!
şi această economie exhibiţionistă
mercantil etalându-şi produsele în serie

şi ar mai fi...

frumuseţea mea de femeie rară
dată exteriorului după reguli proprii
care cu certitudine pe altul l-ar doborî
această vietate cu adn suspect
contravenind lotului
normelor sociale

această trecere aşa de puţin reală prin lumea
muşcătoare feroce din concretitudinea mărului
şi din pere... din dude... şi din corcoduşe... din toţi pomii existenţi încă
în stadiul de imaginaţie şi care musai trebuie să apară

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Hotărârea mea de a părăsi liceul militar a căzut ca un trăznet asupra tatălui meu. A rămas în faţa mea fără cuvinte, cu ochii aţintiţi asupra mea, fără ură, fără mânie. Stupefiat. Chipul i-a devenit palid. Golit de sânge. Precum capul tăiat al sfântului Ioan Botezătorul, a cărui decapitare o celebrăm astăzi.

Constantin Virgil Gheorghiu în Memorii (1990)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubirea are puterea de a-i dezbrăca pe îndrăgostiţi nu unul în faţa celuilalt, ci pe fiecare în faţa lui însuşi.

citat din Cesare Pavese
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Care dintre noi

zăpezile îşi lăsau tristeţea să curgă
asemenea unei ape cu nume necunoscut asemenea unei vremi
bolnăvicioase haotice ample contravenind mai tuturor pronosticurilor
într-o zi în care a venit soarele acela neprevăzut

şi oamenii!

contrariaţi doar acceptându-şi oboseala
peste-puterile-lor-chinul-de-moarte-cu-magnolii
târau sănii cu tălpi ruginindu-se-n mers
nu se găsise nimeni să vadă să desemneze
anomalia exista ca un cod genetic legislativ
viermele fără niciun complex
adjudecându-şi locul într-un scenariu
în care oricum nu binele era dat să triumfe

rămăsese totuşi o alee cumva ascunsă
acolo se revărsase o parte neştiută din mine
... poate din noi
de vreme ce fără de voie te făcusem părtaş
sălciilor mele înalte cu capete dezvelind
multe dintre secretele îngerului
focurilor de artificii mai mereu în stare
să încălzească zăpada fără s-o topească în sfârşit
temelor la istorie confundate cu suprema lecţie de supravieţuire

aşa mirajul asigura continuitatea
încă o oră încă un minut...
până la o altă virtuală
revelaţie salutară

nu ştiam
care dintre noi avea să plece primul

pentru orice eventualitate
aranjam floarea în felul meu atât de specific
întârziam estetic asupra detaliilor dintr-un geam

îmi făceam simţită prezenţa

muzical tăcut

pentru totdeauna.

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Affamati come lupi

primăvara îşi brusca florile
germinaţia firească devenită intempestivă
precum o mamă grijulie odraslele proprii le dojenea
le grăbea să treacă de "stadiul acesta"
şi pomii şi-au mascat frica/ delirul saltimbancic
al iremediabilului luat-în-posesie

cineva se atingea cu o margine de o alta
creasta unui ararat ieşindu-şi din sine
ca o sabie... ca o anxietate
se schimbau ceruri
la rostirea cu intonaţie gravă-hiatată
într-o oră de franceză ca-ntr-o primă oră de (ne)viaţă

se punea de-un cosmos?! de-o (altă) moarte?!

damă ajunsă la maturitate
pădurea şi-a rotunjit trunchiurile
datoriile în veci neachitate ale omului
către soartă

s-a decretat carantină
99 la sută proporţia infimă
în faţa lui 1:
Sentimentul şi Noi!

fără drept de apel
pământul s-a deschis ca o altfel de arcă
a primit spaima ierburilor
ineluctabila bătrâneţe
timpul neviu şubrezit cu articulaţiile desfăcute
nevolnic ignorând indecenţa acoperirii sale cu eternitate

starea de 1 pe 2
proporţia cosmică a luat în arendă
neputinţa Celestului Tată
umil infinitul a cerşit
"bucăţica asta de sânge"
bolnav renegându-şi absurdul
marele crunch

din gaura neagră ca dintr-un uter a privit Lupoaica
Iubirea ahtiată să se facă Trup

în pântecele ei vom creşte noi
mici şi obraznici cu adn-uri proiectate
prea mult să nu stea-n drum de prejudecăţi:

vom zice şi se va face!

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!